Sunteți pe pagina 1din 3

Profesorul - profesiune de mentor

“Nici o profesiune nu cere posesorului ei atata competenta, daruire si umanism ca cea de educator
pentru ca in nici una nu se lucreaza cu un material mai pretios, mai complicat si mai sensibil decat
este omul in devenire... ancorat in prezent, intrezarind viitorul si sondand dimensiunile posibile
ale personalitatii, educatorul instruieste, educa, indeamna, dirijeaza, cultiva si organizeaza,
corecteaza, perfectioneaza si evalueaza neincetat procesul formarii si desavarsirii calitatilor
necesare omului de maine”, spunea un intelept despre meseria de profesor.
Profesorul, asa cum este cunoscuta aceasta meserie pentru societate, este una dintre cele
mai vechi ocupatii din lume. Fie ca se numeau maestri, invatatori, mentori sau intelepti, profesorii
au avut intotdeauna un statut aparte in societate. Pe vremuri, la sate si in micile orase, invatatorul,
preotul si doctorul erau personajele cele mai respectate in comunitate, oamenii de care toata lumea
asculta si se rusina, iar tanarul care era luat novice de catre unul dintre acestia era norocosul care
va reusi in viata.

Statutul de profesor se dobandeste destul de usor, ar spune unii. Adolescentul care isi
doreste sa devina profesor poate apela la mai multe cai: poate urma un liceu pedagogic, care dupa
absolvire ii aduce statutul de educator incepator si poate profesa in gradinite, sau poate merge la
liceu si alege apoi o facultate de Stiinte (Matematica, Fizica, Biologie etc), Litere (pentru a putea
preda Romana), Limbi straine (Engleza, Franceza, Germana etc.), care dupa absolvire ii poate
deschide usile unei institutii de invatamant preuniversitar . Pentru a preda este necesara insa si
absolvirea unui curs de psiho- pedagogie , care se preda in timpul facultatii si care ii invata pe cei
ce doresc sa isi faca o cariera din activitatea la catedra cum sa ii inteleaga pe copii, cum sa abordeze
diverse situatii, cum sa abordeze situatiile dificile – in cateva cuvinte, ii invata cum sa ii invete pe
altii.

Si profesorul invata

Urmeaza apoi treptele pe care tanarul trebuie sa le parcurga pana la a ajunge la stutul de
profesor gradul I : titulariat, stagiatura, definitivat, apoi examenele de grad. “Pana sa ajungi
profesor plin trebuie sa inveti mereu, sa tot dai examene, sa tot fii inspectat. Nu ca dupa ce iti iei
si gradul I nu inveti. Profesorul care se respecta invata toata viata, este obligat sa fie la curent cu
tot ce misca in domeniul lui, ca sa poata sta drept si neincurcat in fata elevilor sai, mai ales in
perioada asta de schimbari”, spune Maria Cotescu, profesor de geografie la un liceu din Bacau.
Pentru a deveni profesor universitar trebuie de asemenea urmate mai multe grade si
examene: preparator, asistent, lector; este necesara apoi activitate de cercetare si, pentru a putea
obtine aceste titluri universitare, este necesar ca respectivul cadru universitar sa publice carti care
sa fie rezultatele propriilor cercetari. “Tot acest proces in care te formezi tu insuti si ii formezi si
pe altii, respectiv pe studentii carora le predai, te duce la statutul de profesor universitar deja tarziu,
atunci cand deja ai imbatranit. De aceea noi mai glumim si spunem ca nu o sa mai apucam sa
mancam painea de profesor universitar”, marturiseste Radu, asistent universitar in cadrul Facultatii
de Fizica.

Profesorul, om cu dorinte si dificultati


Toate aceste eforturi pe care cadrele didactice trebuie sa le depuna, nu doar cu cei pe care
ii invata, cat si pentru a capata un statut si mai bun, ii fac sa doreasca sa le fie recunoscute meritele,
inclusiv financiar. In ultimii ani cadrele didactice au tinut capul de afis al stirilor datorita grevelor
si disputelor pe care le-au avut cu reprezentantii statului, pe tema salarizarii.
Care sunt cele mai importante calitati pe care trebuie sa le aiba un om pentru a fi dascal?
“In primul rand să iubeasca copii, să fie un bun comunicator, să fie inţelegător, sociabil, să vrea sa
invete mereu si sa impartaseasca din ce are, sa nu puna partea financiara pe primul loc, sa vrea
mereu sa se redescopere ca sa nu se plafoneze”.
Așadar, să ne amintim de cei care ne-au sădit sămânța cunoașterii în suflete. Să le batem la
ușa sufletului cu o floare a recunoștinței, iar dacă s-au mutat în Cereștile locașuri să le aprindem o
lumânare care, cred că imită cel mai bine viața și misiunea unui dascăl: arde ca să facă lumină în
jur.
Celor care slujesc aceste „jertfelnice” ale culturii și educației românești le așez lângă inimă
cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul
sau sculptorul fac figuri, fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură
și oamenii, se bucură și Dumnezeu” și le doresc să aducă cât mai multe bucurii lui Dumnezeu și
oamenilor prin chipurile pline de viață și scânteietoare pe care le modelează în sufletele
școlarilor.

Portretul doamnei profesor SARARU MARGARETA


Cristea Maria, profesor invatamant prescolar,
Grădiniţa PP 23 MAMARUTA Arad

Omagiu iubită, distinsă profesoară,


Cu ochiii mari şi calzi, de blândă căprioară,
Ştiu că ai fost în lume, să dăruieşti mereu
Lumina care-aprinde, nu doar în sufletul meu,
Acea scânteie care înseamnă omenie,
Acea trăire care înseamnă bucurie.
Cu drag mi-aduc aminte cuvintele-ţi suflate,
Că meseria noastră nu e ca celelalte,
Noi luminăm pustiul şi vom sfârşi uitate,
Mici lumânări ce ardem din zori şi până-n noapte.
Văpaia care arde de-a lungul unei vieţi,
Care se-ntrepătrunde cu multele tristeţi,
Trăiri viscolite de desele ninsori
În suflet adunate de-atât de multe ori.
Îmi plec smerit genunchii în amintire-ţi dragă
Şi mi-ar plăcea să ştie chiar şi o lume întreagă,
Că ai plecat bolnavă, cândva spre veşnicii,
Voind să luminezi şi-acolo alţi copii. (prof.Cristea Maria)
Din negura timpului, din noianul de amintiri, din galeria faimoasă de dascăli cu care am avut
prilejul, bucuria sau întristarea să parcurg un crâmpei din viaţa mea, un chip creol, blajin, cu ochi
de migdale coapte, surâzător, îmi apare ca un laitmotiv în gând, la 38 de ani de la ultima
revedere. Aici şi acum, aduc omagiul meu unui om de o valoare deosebită, de o înaltă ţinută
profesională, MARGARETA SĂRARU, acea păstrătoare a tinereţii veşnice. Personalitatea
autentică a dăscăliţei cu pricina, s-a tradus nu numai prin existenţa unor calităţi intelectuale şi
sufleteşti deosebite, ci şi prin dăruirea şi valorificarea acestora. Dascăl de vocaţie cum a fost, nu
putea fi decât un profesionist de elită, un om de o înaltă ţinută morală şi intelectuală. Calitatea
morală a vieţii sale s-a tradus prin valorizarea pe care a acordat-o propriei sale existenţe, prin
sensul pe care l-a atribuit activităţii sale cu elevii. Pentru a putea fi considerată o personalitate
autentică şi un model pentru elevii săi, omul MARGARETA SĂRARU, a fost un autentic
purtător şi transmiţător de valori.
Se spune că dascălilor le este rezervat rolul de a pregăti cultura unui neam, în sensul înnoirii.
Dimensiunea spirituală a dascălului presupune responsabilitate profesională, atingerea armoniei
între gând, faptă şi sentiment. Când există o astfel de armonie şi unitate în personalitatea
dascălului se poate vorbi de o personalitate charismatică, el face apel mult la emoţie, dar
suprapune şi funcţia, care este mai raţională.
Din acest motiv este foarte important să subliniez ca omul de la catedră MARGARETA
SĂRARU nu a trăit la întâmplare, mulţumindu-se cu pseudo-valoarea. Ea a urmărit un scop nobil
ducându-ne la izvorul şi la lumina cărţii de la catedră, asumându-şi riscul îndrăznelii şi puterea şi
disponibilitatea de a o face mereu. Destinul doamnei MARGARETA SĂRARU, a omului de la
catedră s-a confundat cu şcoala, iar aceasta a făcut parte din viaţa ei. Menirea sa ne-a fost
necesară ca respiraţia, mai ales atunci când vieţile noastre de ţărăncuţe ajunse pe băncile
Pedagogicului, dornice de a deveni şi noi dascăli, se confruntau cu exigenţe de tot felul, care ne
devorau şi ne desfigurau sufletele fragede.
Dar profa, adica distinsa MARGARETA SĂRARU, a rămas mereu acelaşi om sensibil la
problemele noastre, acelaşi truditor al şcolii, un actor desăvârşit, cu aceeaşi magică vocaţie a
nobilei spiţe de a fi oglinda vremurilor sub care i se aşează steaua oricând şi oriunde ar străbate
lunga cărare a timpului. Echilibrul şi măsura, în acord cu demnitatea profesională, a făcut posibil
efortul favorabil al dascălului MARGARETA SĂRARU de a pune temelii trainice la
fundamentul meseriei de dascăl pentru multe generaţii.
Dumnezeu să ocroteasca dăscălimea română, iar celor trecuti in lumea dreptilor, odihnă vesnică
în pace!