Sunteți pe pagina 1din 3

Relatia părinților cu copiii

 Încă de la naştere, fiecare copil are un stil al său unic. Părinţii cu mai mulţi copiii se
minunează de cât de diferiţi sunt copiii lor între ei. Pe parcursul creşterii sale, copilul îşi
scrie povestea propriei dezvoltări, având originalitatea şi individualitatea lui precum şi
nevoi specifice care vor îi vor genera şi motiva evoluţia şi comportamentul.

 Prima relaţie de tip social pe care orice copil o stabileşte imediat după venirea sa pe lume
este cea cu părinţii săi. Această relaţie de bază pentru dezvoltarea copilului şi apoi a
adultului, este o piatră de temelie şi un model pentru viaţa lui socială, începând cu cea
preşcolară, şcolară şi de mai târziu, până la maturitate.
De ce este atât de importantă această relaţie părinţi-copii? Pentru că aceasta determină
dezvoltarea copilului şi împlinirea adecvată a nevoilor sale.

 În primul rând copiii au nevoie de dragoste: să fie iubiţi, să se simtă iubiţi, să li se spună
că sunt iubiţi, să li se arate că sunt iubiţi, şi asta indiferent de comportamentul lor, şi la
bine şi la rău. Cu precădere la vârstele mici, copiii înţeleg că sunt iubiţi atunci când sunt
dezmierdaţi şi îmbraţişaţi. Există totuşi momente în care suntem foarte ocupaţi şi copilul
vine să ne îmbrăţişeze: este foarte important este să nu îl respingem. O sărutare şi o
strângere la piept nu ne răpesc mai mult de un minut din activitate şi copilul dvs o merită
cu orice prilej. Dragostea implică şi să-l ascultăm pe copil, fiind importantă pentru a afla
nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la
realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copil. Copilul va câştiga astfel încredere
în părinţi şi va şti că ori de câte ori va avea o problemă sau o nelinişte va fi ascultat şi va
avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta
copilului poate consta într-o discuţie despre o anumită temă care îl preocupă sau a unui
joc pentru copii cu vârste mai mici, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor
deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

 Copiii au nevoie şi de reguli, limite şi graniţe. Existenţa unui program, a unor cadre şi
reguli ştiute şi respectate atât de parinţi cât şi de copil, dau copilului un sentiment de
siguranţă şi îl învaţă pe mai târziu să fie ordonat şi să se supună autorităţii (profesori, şefi,
etc). Atenţie la rigiditate! Flexibilitatea şi toleranţa sunt esenţiale, copilul învăţând să
devină adaptabil, să tolereze neprevăzutul şi să facă faţă schimbării.
În contextul acestor reguli, apare şi disciplinarea pozitivă, facută cu dragoste. Atenţie la
limbajul folosit. De multe ori, părintele furios ţipă la copil, îl etichetează (eşti prost,
incapabil, rău, etc) sau îl ridiculizează (râde de el), devenind în final agresiv. Copiii mici
vor dezvolta teamă iar copiii mai mari vor deveni mânioşi la rândul lor (sămânţa
rebeliunii lor de mai târziu). Disciplinarea adecvată presupune afecţiune, consecvenţă
(când promiţi o pedeapsă te ţii de cuvânt), răbdare şi fermitate. În acest context al
disciplinării, copilul poate învăţa şi ce înseamnă a fi iertat şi a ierta, prin excepţii de la
regulă bine gândite de părinte.

 Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl
acordă copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi
membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de
el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Exemplul personal este mai
important decât o mie de cuvinte.

 Acceptarea este o altă nevoie a copilului dvs. Ca şi adultul, el are nevoie să se simtă
acceptat ca persoană chiar şi atunci când comportamentele lui sunt mai greu de tolerat. El
nu trebuie respins pentru comportamentele lui (“nu vreau să te mai văd pentru că ai fost
obraznic”). Discuţia se realizează explicându-i ce nu toleraţi din comportamentul lui şi nu
pe el ca persoană.

 Copiii noştri au nevoie şi de timp, timp de calitate petrecut cu noi ca părinţi, timp de care
din pacate în zilele noastre toţi dispunem din ce în ce mai puţin. De aceea fructificaţi
momentele pe care le aveţi libere pentru a le petrece cu copilul jucându-vă, vizionând un
film, plimbându-vă în parc, citind, povestind, învăţând împreună cu el şi făcând din
acestea clipe de bucurie, atât pentru ei cât şi pentru dumneavoastră. Chiar şi când mergeţi
la cumpărături, sau în treburile casnice, lăsaţi-i să vă ajute, cereţi-le ajutorul, apoi lăudaţi-
i şi valorizaţi-i (“îmi eşti de mare ajutor”). Timpul petrecut cu copilul ar trebui să fie o
prioritate în viaţa oricărui părinte.

 În toate acestea, răbdarea este esenţială. Învăţarea, adică ceea ce face copilul cât este
copil, are loc prin încercare-testare, reuşite, greşeli, repetări, în toate acestea fiind
îndrumat de părinţi, în corelaţie cu abilităţile şi individualitatea copilului. Pentru toate
acestea este nevoie de răbdare. Ca parinţi, dacă avem aşteptări prea mari, dacă ne
comparăm copiii cu ai altora, dacă ne lăsăm guvernaţi de prefecţionism, nu numai că vom
fi dezamagiţi dar vom imprima şi copilului o dorinţă exagerată de performanţă, teamă şi
neîncredere.

 Teoria ca teoria, sună bine. Dar în practică nu toate funcţionează ca la carte. Nu uitaţi că
nu există părinte perfect. Învăţăm împreună cu copilul, creştem şi ne maturizăm, greşim,
ne îndreptăm, trăim.
Iar dacă apar probleme legate de comportamente mai puţin tolerante care persistă în timp
şi care vă pun semne de întrebare putem cere ajutor. Nu ezitaţi să contactaţi un psiholog
cu care împreună să găsiţi soluţii optime pentru o dezvoltare psihică armonioasă a
copilului dumneavoastră.