Sunteți pe pagina 1din 4

REGULAMENTUL TAXELOR DE STUDII

versiunea 2.0

aprobat în sedinţa Senatului universitar din 29.06.2016


Regulamentul taxelor de studii – v.2.0
Regulamentul taxelor de studii – v.2.0

Regulamentul taxelor de studii


(pentru cetăţenii români, U.E. şi S.E.E.)

Art. 1 În Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, taxele de studiu se aprobă


de către Senatul universitar.
Art. 2 Listele cuprinzând studenţii înmatriculaţi pe locuri cu taxă se întocmesc de
către facultăţi şi se transmit administratorului financiar responsabil cu taxele în U.N.M.B. şi
serviciului contabilitate, în prima săptămână a anului universitar.

Art. 3 Contractele de studii cu taxă, valabile numai pentru studenţii înmatriculaţi pe


locuri cu taxă, se încheie cel târziu până la data de 14 octombrie a fiecărui an universitar.

Art. 4 La momentul semnării Contractului de studii cu taxă, studentul este obligat să


prezinte dovada achitării primei tranşe a taxei de studii (conform prevederilor art. 9.2 şi art.
9.3).

Art. 5 Contractele de studii cu taxă se semnează anterior Contractului anual


individual de studii, fiind o condiţie pentru întocmirea şi semnarea celui din urmă.

Art. 6 Nesemnarea Contractului de studii cu taxă până la data de 14 octombrie


şi/sau neachitarea tranşelor până la datele prevăzute de prezentul regulament, conduc la
pierderea calităţii de student, studenţii în cauză fiind automat exmatriculaţi, fără drept de
reînscriere ci doar de reînmatriculare, în urma unui nou examen de admitere (cf. art. 16.1.b,
art. 16.10, art. 43.6 şi art. 43.7 din Regulamentul de activitate profesională a studenţilor).

Art. 7 Administratorul financiar are obligaţia de a semnala facultăţilor toate cazurile


ce se încadrează în prevederile art. 6 din prezentul regulament, în termen de două zile
lucrătoare de la expirarea termenului.

Art. 8 Taxele se achită în lei, la casieria U.N.M.B., pe bază de chitanţă. Studentul, cu


chitanţa respectivă, se înregistrează la administratorul financiar responsabil cu taxele în
U.N.M.B.

Art. 9 Achitarea taxelor de studii


Art. 9.1 Taxele de studii se pot achita în două variante: în trei tranşe sau lunar. Pentru
fiecare tip de eşalonare a taxelor de studii se întocmeşte un contract distinct.
Art. 9.2 Achitarea taxelor de studii în trei tranşe se face astfel:
a. Tranșa I - la înmatriculare, respectiv înaintea semnării contractului de studii
cu taxă.
b. Tranșa a II-a – în ultima săptămână de cursuri a semestrului I.
c. Tranșa a III-a - în ultima săptămână de cursuri a semestrului II.
Regulamentul taxelor de studii – v.2.0

Art. 9.3 Achitarea lunară a taxelor de studii se face în 8 tranşe, corespunzătoare celor
8 luni de studiu dintr-un an. Termenul limită lunar de achitare a taxei este data de 20 a fiecărei
luni. În cazul primei tranşe, aceasta se va achita înaintea semnării Contractului de studii cu
taxă.

Art. 10 În situații excepționale, dovedite cu documente (cf. art. 43.6 din Regulamentul
de activitate profesională a studenţilor), cererile de amânare a achitării unei tranşe se vor
depune la Decanatul Facultății până cel târziu în ziua în care expiră termenul limită, în funcţie
de contractul de studii cu taxă întocmit (în trei tranşe sau lunar). Cererile vor fi discutate în
Consiliul Facultății și în Senat. Până la întrunirea Consiliului și Senatului și luarea unei
hotărâri, studenții își vor desfășura activitatea în mod obișnuit, dar secretariatele facultăților
vor suspenda temporar consemnarea rezultatelor evaluărilor în documentele oficiale.

Art. 11 Senatul universitar poate aproba, la propunerea Consiliilor facultăţilor, în


cazuri justificate, scutiri / schimbări ale taxelor.

Art. 12 Studenţii de la toate ciclurile, înmatriculaţi pe cont propriu valutar (CPV), vor
achita taxele conform hotărârilor de guvern în vigoare.

Art. 13 Prezentul regulament este public şi pe postează pe site-ul oficial al UNMB,


în termen de maximum 7 zile de la data aprobării sale, la secţiunea Regulamente.
Art. 14 Cu excepţia modificărilor ce se impun prin efectul modificării legislaţiei
aplicabile, precum şi a celor care, prin efectul lor, corectează o eroare sau omisiune ori aduc
clarificări unui articol, orice modificare de fond adusă prezentului regulament intră în vigoare
la începutul anului universitar următor celui în care a fost adoptată modificarea.
Art. 15 Prezentul regulament a fost aprobat de către Senatul universitar, în şedinţa din
data de 29 iunie 2016. El intră în vigoare de la data de 1 octombrie 2016, acoperind toţi anii
de studiu, de la primele două cicluri de învăţământ (Licenţă şi Master). De la 1 octombrie
2016, orice altă versiune anterioară se abrogă.

S-ar putea să vă placă și