Biserica Greco-Catolica a luat nastere in Transilvania la sfârsitul

secolului 17 prin unirea cu Biserica Romano-Catolica a unei parti

a românilor ortodocsi. In conditiile declinului puterii otomane si
expansiunii Imperiului Habsburgic, care la sfârsitul secolului 17 a
anexat Transilvania, protestantismul, dominant in timpul
principatului transilvan sub suzeranitate otomana, isi pierde din
influenta, iar catolicismul, religia Imperiului Habsburgic, este in
ascensiune. Diploma Leopoldina emisa de Imparatul Leopold I, in
1691, recunoaste drepturile celor 4 religii recepte (romano-
catolica, luterana, calvina si unitariana), precum si privilegiile celor
3 natiuni (unguri, sasi si secui). In 1692, imparatul confirma
preotilor ortodocsi, care accepta unirea cu Roma, aceleasi
drepturi de care se bucura clerul romano-catolic, iar prin Diploma
din 1698 acorda românilor posibilitatea de a trece la oricare dintre
cele 4 religii recepte.
Datorita situatiei economice grele in care se aflau românii, cei mai
multi aflati in stare de iobagie, a lipsei drepturilor politice si
religioase (Biserica Ortodoxa avea statut de religie tolerata),
aceste promisiuni au dat rezultate. Conciliul de la Alba Iulia,
convocat in anul 1697 de catre mitropolitul ortodox Atanasie
Anghel, a acceptat cele 4 principii obligatorii ale unirii cu Roma:
recunoasterea suprematiei papale, existenta purgatoriului,
impartasirea cu azima si Filioque. Prin primirea acestor conditii se
garanta românilor uniti (greco-catolici) pastrarea ritualului
traditional, respectarea sarbatorilor ortodoxe, alegerea episcopilor
de catre sinod (urmând sa fie dupa aceea recunoscuti de Papa si
imparat), egalitatea in drepturi a clerului si a credinciosilor uniti cu
clerul si credinciosii Bisericii Romano-Catolice. Aceste drepturi au
fost confirmate in doua diplome ale imparatului (1699-1701) dar,
din pacate, ele n-au fost respectate decât in mica masura.
Intre Biserica Unita (Greco-Catolica) si Biserica Ortodoxa au
aparut neintelegeri. Mitropolitul Atanasie Anghel, care, dupa ce a
realizat Unirea, a fost confirmat de Biserica Romano-Catolica
doar ca episcop, a fost excomunicat de catre Mitropolitul Tarii
Românesti. Cu toate presiunile si constrângerile, multi români
transilvaneni au refuzat unirea, au fost chiar revolte impotriva
acesteia, ca cea condusa de calugarul Sofronie de la Cioara, in
anul 1759. Pentru aplanarea acestor conflicte si inabusirea
revoltelor a fost trimis cu trupe, in Transilvania, in anul 1761,
generalul austriac Bucov. Acesta, facând exces de zel, a distrus
numeroase biserici si manastiri ortodoxe.
Prima episcopie a românilor uniti greco-catolici si-a avut sediul,
pâna in anul 1721, la Alba Iulia, apoi s-a mutat pentru scurt timp la
Fagaras, iar din anul 1737 s-a instalat definitiv la Blaj. Treptat, au
fost create si alte episcopii unite: in anul 1777 s-a infiintat
episcopia de la Oradea, in anul 1853 au fost create episcopiile
dela Gherla (in 1930 s-a mutat la Cluj) si Lugoj, iar Episcopia de
la Blaj a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie si Mitropolie de
Alba-Iulia si Fagaras. Dupa incheierea Concordatului dintre statul
român si Vatican in anul 1930 s-a organizat Episcopia
Maramuresului, cu sediul la Baia Mare. Pentru consolidarea unirii
cu Roma episcopii Greco-catoloci au folosit mult ordinele si
congregatiile calugaresti. Au fost infiintate ordine greco-catolice,
dintre care un rol insemnat de-a lungul istoriei acestei biserici l-a
avut Ordinul Sf.Vasile cel Mare, ordin calugaresc care se conduce
dupa normele prescrise de Sf.Vasile.
Ca urmare a unirii, numerosi tineri greco-catolici au avut
posibilitatea sa studieze la Roma si la alte universitati catolice
occidentale. Intorsi acasa, acestia au avut o contributie importanta
la dezvoltarea culturii românesti, la formarea constiintei nationale
a românilor si la lupta acestora pentru pastrarea fiintei nationale.
Printre personalitatile de seama ale acestei Biserici mentionam pe
episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, Gheorghe Sincai, Petru
Maior, Samuel Micu, Timotei Cipariu, Simion Barnutiu, Alexandru
Papiu Ilarian.
O consecinta pozitiva a unirii a fost si dezvoltarea invatamântului,
atât a celui teologic, cât si a celui general. Inca din 1734 s-a
infiintat la Blaj un seminar teologic greco-catolic, care este
transformat, in 1853, in institut teologic. Scoli greco-catolice de
valoare au fost create la Oradea, Gherla, Cluj si Lugoj.
De-a lungul timpului, in momentele importante ale istoriei
românilor din Transilvania (Revolutia de 1848, lupta
memorandistilor), conducatorii celor doua biserici românesti au
conlucrat fructuos pentru promovarea intereselor românilor si
pentru apararea fiintei nationale românesti. La 1 Decembrie 1918,
actul unirii Transilvaniei cu patria mama a fost citit de episcopul
greco-catolic Iuliu Hossu, viitor cardinal, asistat de episcopul
ortodox de Caransebes, Miron Cristea, viitorul patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, care s-au imbratisat in fata multimii adunate la
Alba Iulia si au declarat intelegere frateasca.
Dupa unirea Transilvaniei cu România, Biserica Greco-Catolica a
devenit unul din cultele insemnate din tara. De altfel, conform
recensamântului din anul 1930, credinciosii greco-catolici
reprezentau 7,9 % din populatia tarii. Din aceste motive, având in
vedere si rolul jucat in istorie de aceasta biserica, Constitutia
României din anul 1923 stipula ca "Biserica Ortodoxa Româna
este biserica dominanta, iar cea Greco-Catolica are intâietate fata
de celelalte culte", ambele fiind declarate biserici nationale.
Statutul juridic al Bisericii Greco-Catolice si relatiile sale cu statul
român au fost mai bine precizate prin Concordatul dintre Vatican
si România (1927-1929). Documentul prevedea existenta in
România a trei rituri catolice: grec, latin si armean. Pentru ritul
grec se stipula urmatoarea structura organizatorica: o mitropolie
la Blaj, cu patru dieceze sufragane: Oradea, Lugoj, Cluj-Gherla si
Maramures.
In activitatea sa, Biserica Greco-Catolica a fost sprijinita de
asociatii ale laicatului. In 1928 a luat fiinta Asociatia Generala a
Românilor Uniti. Studentii greco-catolici au intemeiat Asociatia
Studentilor Transilvaneni Români Uniti, iar femeile Asociatia
Femeilor Române Unite.
Dupa instaurarea dictaturii comuniste, in anul 1948, Biserica
Greco-Catolica a fost scoasa abuziv in afara legii. In acel moment
ea avea, dupa propriile aprecieri, circa 1,8 milioane de credinciosi,
aproximativ 2.500 de biserici cu 1.700 preoti, o academie
teologica, trei seminarii teologice, manastiri si scoli confesionale.
Conform Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale
au fost preluate de catre stat, iar bisericile si casele parohiale au
fost atribuite pe nedrept Bisericii Ortodoxe Române.
Autoritatile comuniste au arestat si condamnat pe toti episcopii si
pe acei preoti care s-au opus desfiintarii Bisericii Greco-Catolice.
Desi fara baza legala, Biserica Greco-Catolica si-a continuat
activitatea datorita episcopilor hirotoniti clandestin (in locul celor
arestati) si preotilor ramasi in rezistenta. Aceasta activitate consta
in liturghii oficiate in locuinte particulare, in inmormântari dupa ritul
greco-catolic, in hirotoniri de noi preoti, botezuri, cateheza,
pastoratie.
Dupa Revolutia din decembrie 1989, una din primele masuri
adoptate de Consiliul Frontului Salvarii Nationale a fost Decretul-
Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care se abroga Decretul
samavolnic nr.358/1948 si se recunostea oficial Biserica Româna
Unita cu Roma (Greco-Catolica).
La 14 martie 1990, Vaticanul a numit conducatorii celor 5 dieceze
greco-catolice, in fruntea acestora fiind desemnat Mitropolitul
Alexandru Todea, care, in acelasi an, a fost inaltat la rangul de
Cardinal. Ierarhii au fost recunoscuti prin decret prezidential de
catre Statul român.
In vederea reglementarii situatiei fostului patrimoniu al Bisericii
Greco-Catolice, s-a adoptat Decretul-Lege nr.126 din 24 aprilie
1990, in care se stipuleaza ca "bunurile preluate de catre stat prin
efectul Decretului nr. 358/1948, aflate in prezent in patrimoniul
statului, cu exceptia mosiilor, se restituie, in starea lor actuala,
Bisericii Greco-Catolice". In acest act normativ se prevede ca
acolo unde numarul lacasurilor de cult este insuficient, raportat la
numarul de credinciosi, Statul va sprijini construirea de noi
lacasuri de cult prin punerea la dispozitie a terenurilor aferente si
a unor fonduri banesti. Referitor la bunurile preluate pe nedrept de
Biserica Ortodoxa Româna, art. 3 al Decretului-Lege nr.126/1990
prevede: "Situatia juridica a lacasurilor de cult, a caselor parohiale
care au apartinut Bisericii Greco-Catolice si au fost preluate de
Biserica Ortodoxa Româna se va stabili de catre o comisie mixta,
formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase,
tinând seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin
aceste bunuri".
Pe baza art. 2 al acestui Decret-Lege, in urma activitatii Comisiei
mixte, formata din reprezentanti ai Guvernului si ai Bisericii
Greco-Catolice, 80 de cladiri si terenuri intravilane au fost trecute
din proprietatea Statului in cea a Bisericii, prin Hotarârea
Guvernului nr. 466/1992.
In cadrul celor 5 dieceze, recensamântul populatiei efectuat in
anul 2002 a evidentiat existenta a 223.327 credinciosi greco-
catolici. Marea majoritate a credinciosilor sunt români, dar exista
si credinciosi de limba maghiara si de limba ucraineana, pentru
cei din urma existând un Vicariat rutean.
Biserica cuprinde 3 vicariate, 66 de protopopiate (din care multe
nu au personal incadrat), 638 de parohii care au incadrat preot si
circa 700 preoti. Dificultatea principala cu care se confrunta
biserica dupa reintrarea ei in legalitate este lipsa lacasurilor de
cult. In prezent functioneaza peste 200 de lacasuri de cult, cele
mai multe - 138 - restituite de Biserica Ortodoxa Româna, altele
constructii noi sau inchiriate de la alte culte. In constructie sunt 80
de biserici. Parohiile care nu dispun de lacas de cult oficiaza
serviciile divine in spatii improvizate (scoli, camine culturale s.a.).
Pregatirea preotilor se face in cadrul facultatilor teologice de
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si la Baia Mare si o sectie la
Oradea. Biserica dispune si de 5 licee teologice si o scoala
postliceala sanitara, incadrate in reteaua invatamântului de stat.
Treptat s-a refacut si viata monahala a bisericii. In prezent
functioneaza 25 de ordine si congregatii calugaresti, dintre care
mai importante sunt: Ordinul Sf. Vasile cel Mare (Basilian),
Societatea lui Isus, Ordinul Calugarilor Asumptionisti, Ordinul
Franciscanilor Minori Conventuali, Congregatia Surorilor Oblate
Asumptioniste, Congregatia Inimi Neprihanite.