Gabriel Liiceanu, ,, Apel către lichele’’

Schimbarea socială și revoluțiile

Student
Sfredel Andreea
Cele mai multe pagini ale acestei cărți au fost scrise în primii ani după decembrie 1989.
România ieșea dintr-un spațiu al istoriei care o izolase de restul lumii, în care teroarea, cenzura și
mincina se instalase .
După patru decenii de comunism România era locuită de un popor sărac, degadat moral dar și
istoric.
Poporul român nu fusese victima lui Ceaușescu, ci a ororii numită comunism , iar regimul lui
Ceaușescu nu făcuse decât să o continue și să o exprime în felul lui . Bătălia nu se dădea cu
memoria unui om, ci cu efectele unui sistem , pentru ca apoi ,această societate să devină aptă de
alegeri libere și liberă mental.
Politica nu este altceva decât participarea la treburile comunității din care facem parte . Prin firea
lucrurilor orice om este o ființă politică, fie că vrea sau nu, acesta se înscrie , prin gesturile sale
sau modul de a se exprima , în destinul acestei comunități și îi modifică contururile. Așadar o
societate cu cât este mai civilizată , cu atât mai mult participarea fiecărui individ la viața publică
se poate exprima mai pe larg.
Miza jocului era enormă. Fie ruptura istorică realizată în urma căderii lui Ceușescu era relativizată
prin prelarea puterii , România urmând să construiască în mod paradoxal democrația , cu aceiași
oameni care făcuseră ca totalitarismul să funcționeze.
Când tensiunea socială a devenit maximă și când istoria parea ca și-a gasit drumul pe care să-l
urmeze, cu ajutorul radioului , televiziunii publice , dar și al presei( ziarele Azi și Adevărul), li s-
a adăugat metoda dură a mineriadelor, iar una dintre ele a reușit să împartă în două părți populația
țării (13-15 iunie 1990).
Campania electorală, partidele create, manifestațiile de stradă sau dezbaterile parlamentare, nu au
făcut decât să contribuie la perturbarea unui fals și a unei iluzii , ceea ce însemna că nici alegerile
din 1990 nu se vor deosebi în mod esențial în ceea ce privește metodele sau rezultatele.
Pare ciudat că nu puțini sunt cei care îl consideră un subtil politician tocmai pe omul care, având
pe conștiință mineriadele, a devenit în mod obiectiv cel mai de seamă infractor din România dupa
decembrie 1989. Ion Iliescu a ridicat civili înarmați împotriva civililor și a semănat în București
moartea și dezolarea . Daunele aduse imaginii de țară au fost uriașe , iar istoria României și șansele
ei de redresare au fost întârziate cu decenii, mai ales în ceea ce privește relațiile cu țările Europei.
După toate acestea Iliescu a reușit sa fie apoi , 11 ani președinte al României.
“ Apel către lichele” este documentul unei societăți învinse , iar comparativ cu ceea ce a fost și cu
momentul în care ne aflăm , un document al triumfului lichelelor. El este totodată un proiect tipic
de intellectual umanist , care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor.
Cuvântul “lichea” prinde în acestă carte un sens aproape tehnic. El îi are în vedere pe acei indivizi
care, după ce și-au expus semenii regimului cumunist mai ales prin prestația lor, în loc să se retragă
de pe scena socială cu o urmă de regret , aceștia persistă pentru a-și distruge țara pentru a doua
oară.
Cititorul care nu a trăit acei ani , trebuie să înțeleagă doar că totul a fost atunci aruncat în luptă cu
ideea că lumea urma să aleagă între bine și rău , iar unii și-au dorit cu adevărat să mute cursul
lucrurilor în direcția cea bună , pentru eliberearea societății românești proaspăt ieșită din cominism
.
Așadar, în acestă carte , e vorba de lichelele care s-au autopotențiat istoric. Ei se află în momentul
de față , în cele mai importante instituții ale statului . Acest salt spectaculor dintr-un timp în altul
al istoriei și acestă potențare a lichelei au fost posibile prin indiferența, complezența sau acordul
celor mai mulți dintre noi.