DESCRIEREA PERSPECTIVEI DE INTERNATIONALIZARE ŞI

GLOBALIZARE INN ERA INFORMATICII

prof. înv. primar Iancu Olimpia

Şcoala Gimnazială,,General Grigore Baştan” Buzău

Astăzi, la început de nou mileniu şi de secol se manifestă o nouă şi viguroasă

cuprindere a spaţiilor de existenţă şi de activitate umană, în cadrul căreia fenomenul
globalizării este tot mai mult prezent şi simţit. Această nouă şi complexă realitate a lumii de
azi, fie că o cunoaştem sau nu, fie că ne place sau nu, fie că o susţinem sau o respingem
înaintează tot mai mult, cuprinzând spaţii sociale şi destine umane în continuă creştere.
Interdepedenţa economică, politică, ştiinţific ă şi culturală la nivel mondial, deschisă
sub impulsul teoriilor liberului schimb care a asigurat deschiderea frontierelor naţionale,
întărită de dezmembrarea blocului comunist şi susţinută de noile tehnologii informaţionale
devine o tot mai vizibilă preocupare a noilor purtători de valori universale şi de acţiune în şi
pentru spaţii mondiale.
Declanşat în urmă cu 35-40 de ani, fenomenul globalizării s-a manifestat cu precădere
în sfera economică, concretizată printre altele în extinderea comerţului mondial. Globalizarea
a dus la retrasarea hărţii economice mondiale, la înfiinţarea unor reţele ştiinţifice şi
tehnologice care leagă centrele de cercetare de cercurile de afaceri importante din lumea
întreagă. Asistăm astfel, atât în sfera politică cât şi în cea economică, la tendinţa de a apela la
acţiuni internaţionale ca mijloc de găsire a unor soluţii satisfăcătoare pentru problemele de
interes mondial. În acest ansamblu, cei care pot contribui în cadrul acestor reţele fie prin
informaţii, fie prin fonduri reuşesc să li se alăture. Însă cercetătorii şi oamenii de afaceri din
ţările sărace pot rămâne foarte uşor în afara acestor reţele, din lipsă de resurse, ceea ce face ca
respectivele ţări să nu se dezvolte, rezultatul final fiind că cei fără educaţie temeinică sunt
lăsaţi în voia sorţii, departe de autorul acţiunii. Schimbările rapide ale societăţii, la care cu
toţii suntem martori, operează la două niveluri: în paralel cu internaţionalizarea crescândă se
manifestă tendinţa întoarcerii spre propriile valori. Asemenea schimbări îi supun pe cei care
le trăiesc sau le direcţionează unor tensiuni contradictorii. Presaţi din toate părţile de o
societate modernă, care încă nu dispune de toate mijloacele de adaptare şi integrare rapidă şi
eficientă, oamenii nu sunt pregătiţi pentru a juca un rol important în noua situaţie
mondializată. Se naşte un conflict de adâncă profunzime între dorinţa de a manifesta loialitate
faţă de diversele comunităţi locale şi necesitatea de a da un răspuns pozitiv solicitărilor
complexităţii lumii moderne, care diluează puncte fundamentale de susţinere, între care cele
familiale rămân ca prioritate. Sentimentul de dezorientare este determinat de numeroşi factori
dintre care esenţiali devin: incapacitatea de a face faţă particularităţilor şi dinamicii
globalizării; teama apariţiei unor dezastre şi conflicte care pun în primejdie viaţa oamenilor;
sentimentul vulnerabilităţii în faţa şomajului; neîncrederea în capacitatea de soluţionare
eficientă şi oportună a disfuncţionalităţilor generate de noul „şoc“ al globalizării. Neliniştiţi şi
zdruncinaţi de această subminare a temeliei existenţei lor, este posibil ca oamenii să perceapă
tendinţele declanşate din afara grupului lor ca ameninţări şi să trăiască, în mod paradoxal,
sentimentul iluzoriu al securităţii oferit de retragerea în acest grup propriu şi de respingerea
„celuilalt“, pe care această retragere uneori o provoacă.
 Fluxul liber al imaginilor şi al cuvintelor în lumea întreagă, prin intermediul noilor
tehnologii convenţionale, care prefigurează lumea de mâine, a contribuit la transformarea nu
numai a relaţiilor internaţionale, ci şi la înţelegerea lumii de către oameni. Sistemele
informaţionale sunt încă relativ costisitoare, şi pentru multe ţări este dificil să aibă acces la
ele. Controlul asupra lor le pune la dispoziţie celor care le deţin pârghii culturale şi politice
reale, spre deosebire de cei ce nu au beneficiat de un tip de educaţie care să le ofere şansa şi
posibilitatea de a evalua informaţia pe care o primesc în funcţie de importanţa sa, pentru ca
apoi să o poată interpreta şi aprecia. Oricât de previzibilă şi, de multe ori, oricât de agresivă
ar deveni „cultura mondială artificială“, aceasta aduce totuşi cu sine sisteme de valori
implicite, care pot determina apariţia unui sentiment de pierdere a identităţii la cei care sunt
expuşi acestui fenomen şi sunt nepregătiţi pentru a-i răspunde.

Apariţia noii culturi globale, realizată nu numai prin accesul la magistralele

informaţionale, postulează o puternică referire la ceea ce am putea numi societatea civilă
internaţională. Globalizarea mărfurilor nu garantează în sine afirmarea unei societăţi civile
planetare. Aceasta din urmă e, în realitate, un proces de lungă durată nu numai economic, ci
şi cultural, care poate bate pasul pe loc şi care se poate afirma doar dacă reuşeşte să
asambleze pluralitatea culturilor existente – diferite alterităţi prezente în lume şi necesitatea
de a crea un nou spaţiu public transnaţional, în care culturile pot să ajungă la o convingere
etică comună, un teren de înţelegere prin comunicare, ale cărui mijloace de cultivare şi
îmbogăţire spirituală devin imperios necesare prin acţiunea sistemului de instruire şi educare.

Viteza de mondializare este cu atât mai rapidă, cu cât fluxurile sunt din ce în ce mai
puţin materiale şi se referă , de fiecare dată, mai mult la servicii, date informatice,
telecomunicaţii, mesaje audiovizuale, poştă electronică, consultaţii prin internet [3]. Acum se
vorbeşte atât de mult de globalizare pentru că totul are tendinţa să se organizeze în funcţie de
criteriile următoare: valori bursiere, schimburi comerciale, valori monetare, informaţie,
comunicaţie, program de televiziune, multimedia, cultură cibernetică. Globalizarea este un
fenomen total, care implică competiţii lărgite la nivelul tuturor naţiunilor, în domeniile
analizate, dinamicitate ca spirit al lumii. Se consideră astfel că revoluţia tehnologică şi
informaţională şi deschiderea pieţelor financiare au contribuit la furnizarea mijloacelor de
difuzare a fenomenului numai în măsura în care economia globală a identificat gradul de
variabilitate pe care-l au aceşti factori, unul faţă de celălalt. Educaţia joacă , fără îndoială, un
rol important în orice încercare de a aborda reţelele de comunicaţii, aflate în aceste momente
de dezvoltare explozivă, reţele care mijlocesc comunicarea între oameni şi prin aceasta pot
contribui la apropierea lor.

Educaţia trebuie să urmeze direct transformările şi noile exigenţe pentru a putea

sprijini schimbările viitoare şi instruirea profesională. În acest sens, o direcţie menită să
asigure prin cooperare potenţarea economiei o reprezintă aşa-numiţii stake-holders, adică
ansamblul celor care, sub diferite titluri, au interes pentru o activitate economică: funcţionari,
furnizori, clienţi, bănci, comunităţi locale etc. În această direcţie învăţământul va avea ca
finalitate educaţională dezvoltarea conştiinţei legăturilor între diferite componente şi
participanţi, indiferent de zona geografică în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, şi pe
această bază clădirea parteneriatului.
 Experienţa ne arată oportunitatea şi posibilitatea adoptării parteneriatului, pe care
globalizarea îl face inevitabil, prin exemple încurajatoare, cum ar fi cooperarea şi schimburile
dintre diversele grupări regionale, parteneri din cadrul Comunităţii Europene răspândiţi pe
întregul continent. Un argument convingător în favoarea partenerilor ar fi acela că toată
lumea are de câştigat: ţările industrializate pot sprijini ţările în curs de dezvoltare, oferindu-le
ca model experienţa lor reuşită şi punându-le la dispoziţie atât tehnologii, cât şi resurse
materiale şi financiare, dar în acelaşi timp ele pot învăţa de la acestea cum să transmită mai
departe moştenirea culturală, diverse abordări în ceea ce priveşte socializarea copiilor şi,
lucru foarte important, pot intra în contact cu diferite moduri de viaţă. Iată de ce apar din nou
ca prezente, fenomene cu implicaţii care depăşesc cu mult frontierele naţionale. Astfel
migraţia internaţională, ca unul dintre procesele cele mai vizibile ale globalizării, are
influenţe şi urmări deosebite, uneori dramatice atât în ţările de origine, cât şi în ţările gazdă,
mai ales în domeniul educaţiei. Primirea favorabilă a emigranţilor şi capacitatea acestora de a
se integra într-un mediu nou reflectă măsura în care societatea modernă este receptivă la
elementele „străine“. O problemă specifică pentru viitor, dată de amplificarea deplasărilor
demografice din ultimii ani, o constituie crearea noii situaţii lingvistice. Se ştie că în lume se
vorbesc 6000 de limbi, dintre care 12 sunt vorbite de peste 100 de milioane de oameni.
Limbile de largă circulaţie – care le permit oamenilor să comunice atât la nivel naţional, cât şi
internaţional devin mai importante pe măsură ce creşte mobilitatea populaţiei şi dezvoltarea
media. Diversitatea lingvistică nu trebuie văzută doar ca un obstacol în calea comunicării
dintre diversele grupări, ci mai repede ca o sursă autentică de îmbogăţire spirituală şi
materială, ceea ce constituie un argument semnificativ al prezenţei limbilor străine în
procesul educaţional.
Putem înţelege astfel mult mai bine consecinţele globalizării, dacă această realitate este
văzută în ansamblul prezenţei aspectelor contradictorii, tensiunilor, dar şi al
complementarităţii identităţilor naţionale cu noua identitate mondială. Necesitatea depăşirii
tensiunilor, chiar dacă nu sunt în noi, vor ocupa un rol central în problematica secolului al
XXI-lea. Cunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor de tensiune, a cauzelor care le
generează, ne pot introduce în decodificarea complexităţii şi diversităţii polilor generatori de
nelinişte sau din contră, de încredere în găsirea soluţiilor pentru rezolvarea acesteia.

A apărut şi continuă să rămână, este adevărat cu noi trăsături, tensiunea dintre global şi
local. Oamenii vor trebui să înveţe prin educaţie să devină cetăţeni ai planetei, fără însă a-şi
pierde rădăcinile şi continuând să joace un rol important în viaţa propriilor naţiuni şi
comunităţi locale. De asemenea, tensiunea dintre universal şi individual în planul culturii ne
arată că aceasta este continuu globalizată şi că acest proces nu s-a încheiat şi că va dura
destulă vreme. Nu pot fi ignorate nici promisiunile, nici riscurile acestei globalizări, iar
neglijarea caracterului unic al fiinţei umane, ca persoană, nu este nicidecum un risc minor. În
prezent, oamenii au senzaţia că sunt striviţi între globalizare, a cărei manifestare o pot
percepe şi pe care uneori trebuie să o suporte şi căutarea rădăcinilor, a punctelor de referinţă
şi a sentimentului apartenenţei. Fiecare persoană trebuie să-şi aleagă propriul destin şi să-şi
angajeze potenţialul maxim în cadrul tradiţiilor şi al propriei culturi tot mai deschisă către
universalitate.

Globalizarea scoate în evidenţă dimensiunile, urgenţa şi caracterul interdependent al

problemelor cu care se confruntă comunitatea internaţională, faptul că acest proces este
ireversibil şi impune reacţii globale la a căror rezolvare este chemat să-şi aducă contribuţia
fiecare locuitor al planetei. În cadrul acestei reacţii globale, învăţământul şi educaţia devin
principalii responsabili în a forma oameni în măsură să facă faţă acum şi în viitor acestei
probleme. Educaţia trebuie să transmită eficient şi pe scară largă acel volum de cunoştinţe şi
informaţii adaptate noii civilizaţii a globalizării, care să nu copleşească prin cantitate, dar să
contribuie la dezvoltarea oamenilor la nivel individual şi comunitar. Educaţia trebuie să
traseze transformările noii lumi aflate în permanentă mişcare şi, în acelaşi timp, să pună la
dispoziţia oamenilor instrumentele de orientare cu ajutorul cărora acestea să-şi găsească
drumul afirmării şi dezvoltării continue.
Înţelegerea problemelor deosebite ce trebuie rezolvate de educaţie într-o societate
globală şi pentru o societate globală porneşte de la statutul acesteia de nouă educaţie. Fără a fi
izolată de celelalte tipuri de noi educaţii, mai ales de unele dintre acestea (educaţia
interculturală, educaţia pentru pace, educaţia pentru democraţie, educaţia pentru mass-media,
educaţia ecologică), educaţia pentru o societate globală o putem considera ca reprezentând un
ansamblu coerent şi armonizat al acelor „noi educaţii“ cu impact major asupra formării
dimensiunii internaţionale a omului, mai exact a unei disponibilităţi reale în a-l înţelege şi
susţine pe semenul său, indiferent de spaţiul geografic, etnic, religios, economic în care
acesta locuieşte. În acest sens pilonii fundamentali ai educaţiei: „a învăţa să ştii“, „a învăţa să
faci“, „a învăţa regulile convieţuirii“ şi „a învăţa să fii“ primesc noi conţinuturi formative şi
impun noi strategii de predare- învăţare- evaluare.

„A învăţa să ştii“ se poate concretiza, în primul rând prin crearea condiţiilor de educaţie
specifice societăţii cunoaşterii, pentru fiecare locuitor al planetei. Se va avea în vedere
înţelegerea propriului destin şi a esenţei fiinţei umane în vederea adoptării unui
comportament demn, sociabil şi responsabil. Educatorii, prin maniera generală de concepere,
organizare şi desfăşurare a educaţiei şi a fiecărei componente specifice, vor cultiva în rândul
educaţilor sentimentul necesităţii accesului la cele mai semnificative cuceriri ale umanităţii în
calitate de permanenţi prieteni ai ştiinţei pentru toţi.

„A învăţa să faci“ nu poate fi disociat de primul pilon şi exprimă dimensiunea

comportamentală, practică a conduitei educaţilor, punându-se la dispoziţie o concepţie şi
obligaţiile generale capabile de a orienta comportamentul spre întemeirea unor relaţii de
comuniune umană generată, indiferent de cel cu care se intră în anumite raporturi de
comunicare sau de activitate practică. În acest fel se va putea realiza trecerea de la o atitudine
excesiv personală şi subordonată intereselor comunităţii locale sau naţionale, la o conduită
deschizătoare de raporturi specifice relaţiilor cu alte comunităţi de pe diferite meridiane ale
globului. Pentru realizarea într-un cadru de normalitate şi eficienţă a acestei cerinţe, educaţia
va asigura dezvoltarea calităţilor şi capacităţilor de a comunica, a abilităţii de a lucra în etape
cu alţii, indiferent dacă aceşti alţii înseamnă semeni de pe diferite meridiane ale planetei. Mai
mult decât atât, educaţia le va forma oamenilor competenţe în gestionarea conflictelor şi
stabilirea unor relaţii stabile de cooperare şi înţelegere, noi atitudini sociale cu impact în
armonizarea relaţională, internaţională.
Punerea în acţiune a cerinţelor celor patru piloni ai educaţiei, în care cunoaşterea şi
înţelegerea umană într-o societate globală devin repere fundamentale ale noii educaţii, vor
putea înzestra tinerii cu ceea ce au nevoie pentru a trăi în lumea de mâine împreună cu
ceilalţi, spre binele tuturor.
Bibliografie:
1. Delors, J., Comoara lăuntrică, Raportul către UNESCO al Comisiei internaţionale
pentru Educaţie în secolul XXI, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p.30.
2. Zamagni, S., Globalizarea ca specific al economiei postindustriale: implicaţii
economice şi opţiuni etice, în Ică I.I., Marani, G., Gândirea socială a Bisericii, Sibiu,
Editura Deisis, 2002, p.465.