Sunteți pe pagina 1din 15

Cele 5 Legi BioLogice - un Miracol Cenzurat (1)

GERMAN NEW MEDICINE (GNM)


Paradigma Medicala a Dr. Ryke Geerd Hamer
By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada

(La sfârşit - film documentar subtitrat în limba română)

INTRODUCERE

Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist sef la
clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea socanta ca
fiul sau, Dirk, a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai
tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese
niciodata grav bolnav , a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate
avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa
experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor
sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente
extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea
conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii
aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un
eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai
departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de
creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor
medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata
de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod
particular, de un conflict soc perfect identificabil. Rezultatul cercetarilor sale se
constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si
creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta
engleza a "Diagramei stiintifice a GNM" este in lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale "Cele 5 Legi Biologice ale Noii
Medicine", datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui
pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si
a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca raspuns la numarul crescand al
interpretarilor gresite ale descoperirilor sale si pentru a pastra integritatea si
autenticitatea muncii sale stiintifice, Dr. Hamer si-a protejat in mod legal
materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM - Noua
Medicina Germana). Termenul "New Medicine" nu poate fi folosit nicaieri la nivel
international) .
In 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de
Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi,
pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda
obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria
universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile
sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici
independenti, cat si de asociatii profesionale.
La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum
de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea
contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata
pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala
pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.Cu toate
1
acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda
descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.
Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile
germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania,
unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a
"New Medicine". Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din
Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este
refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.

ORIGINEA BOLILOR ESTE IN CREIER

Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este


cauzata de un soc emotional care
surprinde individul total nepregatit"
(Prima Lege Biologica). In onoarea
fiului sau , Dr. Hamer a denumit acest
incident stresant: Dirk Hamer Syndrome,
sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este
un incident foarte personal, conditionat
si determinat de experientele noastre
trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile
personale, de valorile si credintele
personale. Cu toate acestea, DHS nu
este doar un conflict emotional, ci si
biologic, care trebuie inteles in contextul
evolutiei noastre personale. Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in
urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de
partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare
sau a unei amenintari de moarte.
Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului" ,
cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc
conflictual „in camin" poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un
soc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declansat de un divort neprevazut sau
de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare",
cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a
descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica,
predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un
set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate
tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a
aparaturii). Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul
corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi
anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite
zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a
creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau
amenintari. In timp ce „vechiul creier" (cerebelul, zona amigdaliana) este
programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund
respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul mare) este codat cu
teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de

2
separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si
respectul de sine.
Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca,
indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei
tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea
sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul,
cat si tesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologica).

GNM "Ontogenetic System of Tumors"


(Sistemul Ortogenetic al tumorlor)
ilustreza ca organele controlate de
„vechiul creier" care deriva din endoderm
sau vechiul creier mesoderm, precum
plamanii, ficatul, colonul, prostata,
uterul, pielea in profunzimea ei, pleura,
peritoneul, pericardul, glandele mamare,
etc., genereaza intotdeauna proliferare
celulara, imediat ce conflictul
corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului
(initiata de DHS). Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic
asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte", deoarece, in
termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira.
Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza
respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara. Contrar
parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un
proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa
creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale
organismului. Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca
fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip
inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un
soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte", inaintea
declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata
de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.
Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de
un conflict de tipul "mama-copil" sau "probleme cu partnerul". Aceste tipuri de
conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele
producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil,
intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se
imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ,
celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora. Scopul
biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru
copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si
fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica
pentru crestere si dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile,
chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare,
din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are
probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice
alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier". Fiecare tip de cancer este
declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis" (A
3
Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele
functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip
de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest
program de urgenta.
In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei
active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul
creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier
(ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin,
bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm
sau mesoderm-ul noului creier. In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile
organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara.
Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul
stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla
intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa
cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica
precisa.
Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu
decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului,
cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie
este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu
(sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera
un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex
natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul
acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele
nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul
sanului.Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns
biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si
hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana
iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu
exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.

CELE DOUA FAZE ALE ORICAREI BOLI

Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o


rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege
Biologica). In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat
acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp
ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos
vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate. Comutata
intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de
continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome
specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei
asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru
rezolvarea conflictului. Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece".
Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele
specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile),
tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de
intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare
prea mult timp, urmarile pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata
de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice
4
produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila,
dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German
New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare.
Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur
si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita
complet arbitrara.
Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei
din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii
mentale si emotionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional
devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul Mai ai doar
sase luni de trait!, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o
stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor
vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces
agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de
cancer nu fac decat sa il accelereze.
Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special
chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %.
Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost
date chiar de autoritati. Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea
de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a
confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa
recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer
in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra
aceasta este inversa. Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr.
Ulrich Abel (Germania), Succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic... nu exista
nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata
pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile
pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din
totalul cancerelor, reprezinta un pustiu stiintific scientific wasteland. (Lancet
1991).

CORPUL SE VINDECA SINGUR

Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a


doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in
modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul
nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte
obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna si
furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe
perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta
perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.
Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor,
proliferarea celulara (vechiul creier - controlul cresterii tumorale) si distrugerea
celulara (creierul nou - controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este
declansat procesul de reparare specific. O zona care s-a necrozat sau a prezentat
ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu
celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase
cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice
regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare
sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de
vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita,
5
ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si
infectii (vezi mai jos).
Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia
standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala
interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se
vindeca drept tumoare maligna. In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori.
Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate
dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt
controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a
conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile
uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de
vindecare.
In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici
accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de
indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul,
limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si
cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de
vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de
medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar
pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.

Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ


(DCIS), intra de asemenea in aceasta categorie.
In timp ce un cancer de san este un indicator ca
femeia este in faza activa a conflictului de tip
grija, un cancer in situ este un semn pozitiv ca
problema asociata conflictului de separare a fost
rezolvata. O femeie nu face un cancer de san fara
motiv! Asa cum nici faptul ca el se dezvolta exact
in sanul stang nu este o coincidenta.

IMPORTANTA LATERALITATII NOASTRE BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit ca lateralitatea determina daca o boala precum este


cancerul, se dezvolta in partea stanga sau dreapta a organismului. Aceasta este
regula: o persoana dreptace raspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu
partea stanga a organismului, si cu partea dreapta la un conflict cu tatal sau
partenerul, fratii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stangaci este invers. Exista
intotdeauna o relatie inversa intre creier si organism, pentru ca fiecare emisfera a
creierului (mai putin partea amigdaliana) este in relatie directa cu partea opusa a
corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastra biologica este sa
batem din palme. Palma care este deasupra indica daca suntem stangaci sau
dreptaci. Astfel, un cancer in sanul drept, un chist ovarian in ovarul stang, o
problema de piele pe partea dreapta sau stanga (sau amandoua), o paralizie
motorie pe partea dreapta (dupa un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre
6
cine a fost implicat atunci cand conflictul originar a avut loc. In ceea ce priveste
conflictele mai avansate (si regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de
asemenea luat in calcul, pentru o evaluare precisa.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR

Un alt aspect al cercetarilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata
procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat ca microbii precum ciupercile,
bacteriile si virusii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare si maniera in
care ei opereaza este in deplina concordanta cu logica evolutiva (A Patra Lege
Biologica). Bacteria de tuberculoza, spre exemplu, populeaza doar tesuturile
controlate de creierul vechi. Functia lor pe timpul procesului de vindecare este de a
descompune tumorile care nu-si mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de
colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de san,
melanoamele si mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esentiale pentru
descompunerea constructiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, in
timpul fazei active a conflictului. Daca bacteriile necesare nu sunt disponibile din
cauza vaccinarii sau a uzului excesiv de antibiotice sau in urma chimioterapiei,
tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, raman pe loc si sunt
incapsulate in mod inofensiv. Detectate la un control de rutina totusi, ele pot fi
diagnosticate ca si cancer si noi conflicte potentiale pot aparea in urma aflarii vestii,
cu noi simptome. Intelegand legile biologice ale desfasurarii bolilor, aceasta
perspectiva poate fi eliminata. In timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule
care nu mai sunt necesare, virusii sunt implicati in procesul de vindecare al
tesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nasala,
mucoasa stomacala, mucoasa canalelor biliare si epiderma). Hepatita, pneumonia,
herpesul, gripa si gripa stomacala indica faptul ca procese virulente naturale de
vindecare sunt in curs. In ceea ce priveste rolul virusilor, Dr. Hamer prefera sa
vorbeasca de virusi ipotetici, din cauza ca, in ultimul timp, existenta virusilor este
pusa in discutie. Acest lucru este in concordanta cu descoperirile initiale ale Dr.
Hamer, care evidentiau faptul ca procesele de reconstructie si regenerare ale
tesuturilor necrozate sau ulcerate au totusi loc chiar si in absenta virusilor specifici
tesuturilor respective. Dilema in care se gaseste medicina conventionala este aceea
ca esueaza in a recunoaste tiparul de evolutie in doua faze al fiecarei boli, prima
faza, aceea a conflictului activ, fiind in mod obisnuit scapata din vedere. Din
moment ce microbii sunt activi doar in faza de vindecare, iar activitatea acestora
este in mod normal acompaniata de inflamatii, febra, puroi, supurari si dureri,
microbii sunt considerati raufacatori si cauza a bolilor infectioase. Dar microbii nu
provoaca boli. Pana la urma, este organismul nostru cel care angajeaza microbii
pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineinteles transmisi, dar ei
raman inofensivi, pana in momentul in care persoana este in faza de
vindecare a aceluiasi tip de conflict.

PUNAND LA INDOIALA METASTAZELE

Bazandu-se pe GNM "Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast raspandita a


metastazelor care sugereaza ca celulele canceroase migreaza prin vasele de sange
si limfa, cauzand tumori si in alte locuri ,este, in cuvintele Dr. Hamer, pura fictiune
7
academica. Celulele in general si celulele canceroase in mod special nu isi pot
schimba, sub nici o forma, structura lor histologica sau sa treaca de bariera
bacteriana. De exemplu, o celula canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de
origine endoderma, controlata de zona amigdaliana a creierului si care prolifereaza
de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celula osoasa,
care este de origine mesoderma si este controlata de cortexul cerebral, celula care
se deterioreaza in timpul fazei active a coflictului, in procesul de decalcifiere. In
scenariul cancerul pulmonar metastazeaza la oase, celulele cancerului pulmonar
creaza de fapt un gol (descompunere celulara!—reversul cancerului) in anumite
oase din organism. Trebuie de asemenea sa ne intrebam de ce celulele canceroase
rareori se raspandesc la tesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Daca
celulele canceroase calatoresc prin sange, de ce nu este atunci scanat sangele
donat, pentru a cauta celule canceroase? De ce nu sunt atunci gasite o
multitudine de tumori in peretii vaselor de sange ai pacientilor bolnavi de
cancer?
Acum doi ani ,pe 19 August 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un
articol intitulat, Cercetatorii urmaresc testele de sange pentru cancerele de san,
continand declaratiile revelatoare: Vanatoarea celulelor canceroase in fluxul sangvin
a durat 10 ani si pana de curand, nici o tehnologie existenta nu e reusit sa izoleze
in mod cert o singura celula tumorala, dintre milioanele de celule rosii si albe
continute in orice mostra de sange uman. In afara faptului ca vanatoarea este
departe de a fi incheiata (asa cum indica articolul), nu sugereaza asta cumva ca
ipoteza metastazelor a dezinformat publicul si a speriat de moarte milioane de
pacienti de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ?
Dr. Hamer nu neaga, bineinteles, posibilitatea aparitiei celui de-al doilea cancer, dar
aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se
transforma, in mod miraculos, intr-un tip diferit de celula, ci mai degraba sunt
urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declansat de o alta experienta
traumatizanta aditionala, sau prin socul provocat de diagnostic. Asa cum am
mentionat mai devreme, un diagnostic neasteptat de cancer, sau a-i comunica
cuiva ca are metastaze, poate declansa o spaima de tipul frica de moarte
(provocand cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relationat cu socul
emotional, cauzand noi cancere in diferite alte parti ale organsimului. In multe
cazuri, acesti pacienti nu supravietuiesc pana in faza de vindecare, din cauza starii
de stres foarte grave care ii slabeste pana la punctul in care mai au foarte putine
sanse de supravietuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic.
Al doilea tip de cancer foarte intalnit dupa cancerul pulmonar este cancerul osos.
Dr. Hamer a descoperit ca oasele noastre sunt biologic legate de increderea,
respectul si stima de sine. Altfel spus, spunandu-i-se cuiva ca are o boala care ii
ameninta viata, in mod special una care se presupune ca se raspandeste ca focul
prin organism, este echivalent cu: acum sunt total inutil si, pe langa faptul ca ne
simtim inutili, oasele incep sa se decalcifieze (in cazul cancerelor de san, deseori in
zona sternului si a coastelor). Tot asa cum se rupe un os, scopul programului
biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Cand faza de reparare este
completa, osul va fi mult mai puternic in zona respectiva, asigurand in acest fel ca
suntem mai bine echipati, in eventualitatea aparitiei unui nou conflict al stimei de
sine.

8
NATURA TUMORILOR CEREBRALE

Odata ce conflictul a fost rezolvat, leziunile


cerebrale impreuna cu psihicul si organul
aferent intra in faza de vindecare. Odata
cu repararea oricarei rani se dezvolta o
edema (fluid in exces) pentru a oferi
protectie tesutului cerebral ce este
refacut. Pe tomografie, schimbarile sunt
foarte usor de observat: vizibilele inelele
concentrice dispar in edema si apar acum
neclare si inchise la culoare. In momentul de varf al fazei de vindecare, atunci cand
edemul cerebral atinge dimensiunea maxima, creierul declanseaza un scurt si
puternic impuls care expulzeaza edema. In terminologia GNM, aceasta reglare este
denumita Criza epileptica (CE). In timpul crizei, intregul organism este aruncat,
pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos
simpatic), retraind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiratie
rece, extremitati reci, puls accelerat si greata. Intesitatea si durata acestei crize
pre-programate este determinata de intensitatea si durata conflictului precedent.
Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm si cele epileptice sunt doar
cateva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde
intotdeauna de natura conflictului si de zona cerebrala corespunzatoare implicata.
Dupa ce edema cerebrala a fost impinsa afara, tesutul conectiv ce ofera suport
structural neuronilor se reface in zona respectiva, pentru a restabili functiile
celulelor nervoase care au fost afectate de socul datorat conflictului (DHS). Aceasta
acumulare naturala este ceea ce medicina conventionala denumeste tumoare
cerebrala, acesta veste avand consecinte cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a
stabilit, in 1981, ca tumoarea cerebrala nu este o boala in sine, ci un simptom al
fazei de vindecare, care se desfasoara paralel si la nivelul organului afectat
(controlat de la nivelul creierului din zona sa specifica care se afla simultan in faza
de reparare). Astfel ca Metastazele cerebrale de fapt nu exista nici ele.

TERAPIA GNM (pe scurt)

Primul pas in terapia GNM este sa oferi o intelegere a naturii biologice a


simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, in relatie cu cauzele sale pihice. O
tomografie si un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a
determina daca pacientul este inca in faza activa a conflictului, sau deja se vindeca.
Daca este inca in faza activa, atentia trebuie indreptata asupra identificarii
motivului socului initial DHS si dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea
conflictului. Este cruciala pregatirea pacientului si informarea lui despre simptome si
despre procesul vindecarii si eventualele complicatii ce pot apare. Simptomele sunt
foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizeaza, pentru prima oara in
istoria medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai sa intelegem, dar si sa
prezicem dezvoltarea si simptomele oricarei boli. Aceasta este adevarata medicina
preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbatut suficient. Adevarata
preventie necesita intelegerea cauzelor reale ale bolii si aceasta este exact ceea ce
cercetarile Dr-lui Hamer furnizeaza in detaliu.

Intelegand cele "Cinci Legi Biologice" ale cauzei si ale procesului de vindecare al
9
bolii, ne putem elibera de teama si panica ce deseori apar odata cu instalarea unor
simptome. Aceasta cunoastere este mai mult decat putere. Ea poate salva
vieti.

Despre Autor:
Caroline Markolin, Ph.D.,
Pentru mai multa informatie despre GNM vizitati http://germannewmedicine.ca.

(part 1) Interview with Doct. Ryke Geerd Hamer


http://www.youtube.com/watch?v=BMhuVvL-jCE

10
Cele 5 Legi BioLogice - un Miracol Cenzurat (2)

SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE

Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi


principii care pune la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:
· principiile universale biologice;
· interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane:
psihic, creier şi organe.
Noua Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în
care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor
comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul
este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi
organelor corespunzătoare acestora.
Noua Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice care
sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor.
În Noua Medicină Germană®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o
anume semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii
proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în
viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei
grupului din care individul face parte
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi
corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al
clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un
eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în
transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale
parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori
canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui
tip de conflict biologic.
După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a
stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece,
canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de
vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru
a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de
sănătate optimă.CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE
ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului:

A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul
Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea
acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);

B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri


concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător
într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă
cancerului;

C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a


cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului
11
apariţiei HH

2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o


evoluţie în 2 faze:

A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic
este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator
şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar
dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile
sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;

B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom


parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi
somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe
timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar
leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a
ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile
şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente
decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală
mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor


echivalente cancerului:

A. Un anumit tip de conflict afectează un


anumit nivel embrional, care la rândul lui
generează hh (inele concentrice) într-o
anumită zonă a creierului, afectând un anumit
organ ce corespunde nivelului embrional cu o
formaţiune histologică specifică acelui nivel;

B. Conflictele care generează hh în zona


creierului arhaic (creierul ancestral generat
din endoderm şi cerebelul generat din
mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor
în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de
distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau
încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl
post conflict), pe când conflictele care
generează HH în zona creierului nou (cortex)
determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a
funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de
îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia
organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a
acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);

C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite


care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi
cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte
12
psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o


corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi
grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o
anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei
sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin
dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar
în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a
repara organul afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din


programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire –
conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină
germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu
este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură,
de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să
depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de
urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de
vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza
de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces
biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-
subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de
autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor
slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind
cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare
leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare
completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este
complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început
faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare,
natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de
auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va
fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®:

1. Pacientul va deveni ―şeful absolut‖ al tratamentului şi procedurilor de


autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia
dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi
implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a
conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a
acestui conflict pe viitor de către pacient;

RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ

Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul:


http://www.newmedicine.ca/interview.htm
13
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de
conflicte sau evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem
capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au
putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în
imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică.
Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la
rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice
fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După
rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui
durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul
căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire
vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea
conflictului.

De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o


vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă
şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment
neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate
dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui
nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul
este externat şi medicul îi spune ―noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine
din nou‖, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal
şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de
autovindecare pcl post conflict).

· O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai


puţine conflicte biologice şi le va face faţă mult mai uşor;
· Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer
sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care
nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);
· Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce
se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine
constructivă şi relaxată faţă de procesele de autovindecare;
· Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare,
pacientului îi este teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict
biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar
dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict
biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de decalcefiere a întregului
sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se
petrece) ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic
evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune
interioară a evenimentului poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi
localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare.
Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar funcţie de
modul în care soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte:
· dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în
faza de îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter;
· dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un
14
conflict – şoc biologic de tip conflict cu partenerul care pe timpul fazei de
îmbolnăvire se va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe);
· dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de
tip teamă – revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin
hipoglicemie;
· dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia,
aceasta (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare
sexuală (spunând în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum
să îi ofer ce îi oferă ea), care pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o
decalcefiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează
numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va instala faza de
autovindecare (pcl post conflict).

În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel:


· un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul
sau obţine alt teritoriu;
· o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt
pui, iar orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe
timpul sarcinii;

Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de


autovindecare trebuie să rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:
· Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai
după ce copilul se va însănătoşi;
· Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare
numai după ce se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare
numai după ce îşi va găsi un alt loc de muncă;
· O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai
după ce se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă
ocupaţie.
· La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe
cale naturală începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis
Viata are prioritate absolută.

Film documentar subtitrat în limba română 4h:11’:19”

https://youtu.be/Z57uBCcOdvI

15

S-ar putea să vă placă și