Sunteți pe pagina 1din 10

DELINCVENȚA JUVENILĂ

Delincvenţa juvenilă constituie, în prezent, una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se
confruntă România, a cărei amploare este evidenţiată atât de statisticile oficiale, cât şi de mass
media. Fiind o consecinţă directă sau mediată a modului în care funcţionează familia, şcoala şi
diferitele mecanisme de socializare, sancţionare şi reabilitare socială, ea solicită o abordare
multidisciplinară a influenţei exercitate de aceste instituţii, din punct de vedere al factorilor de
risc implicaţi.

Noţiunea de delincvenţă juvenilă este o noţiune suficient de largă şi de echivocă pentru a include
în conţinutul ei orice act care încalcă exigenţele de conformism impuse de către adulţi minorilor
şi tinerilor. Spre deosebire de criminalitate (infracţionalitate), care implică orice act de încălcare
a legilor de către adult, delincvenţa juvenilă cuprinde acele conduite şi acţiuni care sunt comise
de persoane imature, care n-au atins încă vârsta majoratului şi nu au, deci, responsabilitatea
socială. Se observă că, dincolo de caracterul ei juridic, noţiunea de delincvenţă juvenilă are o
serie de semnificaţii biologice, psihologice şi sociale ce fac dificilă definirea ei precisă.1

Analizat, în ansamblul său, fenomenul de delincvenţă juvenilă din România are o serie de
particularităţi. Evoluţia sa în timp a înregistrat nu atât modificări cantitative, cât o serie de
schimbări cu caracter calitativ. Din perioada imediat după cel de-al doilea război mondial şi până
astăzi, acest fenomen a cunoscut trei “vârfuri” mai importante:
• perioada cuprinsă între anii 1950-1954 – este prima etapă, în cursul căreia fenomenul a căpătat
amploare şi consistenţă, fiind potenţat, în mare parte, de criza economică şi de condiţiile
specifice existente în România postbelică;
• perioada cuprinsă între anii 1983-1986 – etapă în cursul căreia fenomenul se triplează faţă de
perioada anterioară. În 1985 s-a înregistrat un număr record de minori delincvenţi (8.600) din
care cea mai mare parte reprezentau copiii nedoriţi sau taraţi (aşa-numiţii “decreţei”), rezultaţi
din măsurile coercitive ale celebrului Decret din Octombrie 1966 cu privire la interzicerea
avortului;
1
Frechette, M., Le Blanc, M., 1987, pag.29, apud Grecu, F., Rădulescu, S., M., Delincvența juvenilă în societatea
contemporană, București, Editura Lumina Lex, 2003, pag.45
• perioada cuprinsă între 1989 şi până în prezent – etapă în care fenomenul cunoaşte cele mai
mari creşteri şi modificări calitative.2

Din punct de vedere calitativ a crescut gradul de periculozitate a unor delicte, şi violenţa cu care
sunt comise de către minori şi a scăzut media de vârstă de la care un minor devine delincvent. Pe
de altă parte, modelele criminale oferite tinerilor sunt, astăzi, mai răspândite şi mai vizibile, iar
oportunităţile de asociere cu delincvenţi minori sau adulţi sunt mai mari.

Aşa cum se poate observa din datele oficiale, criminalitatea juvenilă a avut o evoluţie ”
explozivă” după anul 1989. Astfel, numărul de delincvenţi minori identificaţi de către organele
de poliţie din 1989 şi până în 1998 a crescut de aproape 7 ori, înregistrând, an de an, creşteri
pronunţate. Conform datelor oficiale ale Ministerului de Interne, inclusiv cele ale Inspectoratului
General al Poliţiei, în întreaga perioadă 1989-2000 au fost identificaţi un număr de circa 211.000
de minori delincvenţi, ceea ce înseamnă o medie anuală de aproximativ 17.600 minori
identificaţi că au comis diferite delicte sau infracţiuni. În privinţa evoluţiei pe fiecare an în parte,
aceasta a înregistrat o curbă ascendentă de la an la an, numărul minorilor delincvenţi reperaţi de
poliţie crescând, progresiv, de la peste 4.000 în anul 1989, la peste 27.000 în anii 1997 şi 1998,
ceea ce înseamnă o creştere de aproape 7 ori într-un interval de numai 9 sau 10 ani.
TOTAL
DELINCVENȚI % FAȚĂ DE ANUL
AN % FAȚĂ DE 1989
MINORI PRECEDENT
IDENTIFICAȚI
1989 4010 - -
1990 9.245 130,5 130,5
1991 17.380 334,4 88,0
1992 14.996 274,0 - 13,7
1993 16.560 313,0 10,4
1994 18.612 364,2 12,4
1995 20.401 408,8 9,6
1996 21.754 442,5 6,6
2
Banciu, Dan,. Rădulescu, S., M., Evoluții ale delincvenței juvenile în România, Cercetare și Prevenire Socială,
București, Ed.Lumina Lex, 2002, pag. 74
1997 27.504 585,9 26,4
1998 27.382 582,8 - 0,4
1999 16.119 302,0 - 41,1
2000 17,320 331,9 7,53

De menţionat, de asemenea, că în numai 2 ani, în perioada 1989-1991, delincvenţa identificată a


înregistrat o creştere de peste 4 ori, iar din 1995, de peste 5 ori. Aşa cum se poate vedea din tabel,
exceptând anul 1992, identificarea minorilor delincvenţi a înregistrat o tendinţă permanentă de
creştere anuală, după care, începând din 1998, a început să scadă.

Din numărul total de infracțiuni comise în anul 2000, 7,2% au avut autori minori, un procent
asemănător existând și în anul 1999 (7,1%). Din totalul infracțiunilor comise cu violență de către
minori, 90,6% au reprezentat infracțiuni contra persoanei, vârsta autorilor fiind între 14 și 17 ani.
Totuși, cele mai multe infracțiuni comise de minori au fost împotriva proprietății, reprezentând
70% din totalul infracțiunilor comise de diferiți autori4.

În ultimii ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape
15.000 au fost condamnaţi. Noul Cod penal, care a redus pedepsele pentru majoritatea
infracţiunilor şi a eliminat aplicarea pedepsei închisorii pentru minori, a generat o scădere cu o
mie a numărului de copii trimişi în judecată, fără ca asta să însemne o scădere a numărului de
infracţiuni comise de minori. În ultimii doi ani s-a înregistrat un număr de aproximativ 800 de
copii condamnaţi la măsuri educative privative de libertate în locuri destinate lor.

Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea
infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi un minor care comite o lovire sau
vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile un minor este
adus în faţa judecătorului pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că

3
Ministerul de Interne, apud Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, București, Editura Polirom, 2004,
pag.101- 126
4
Idem
a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a
dublat în anul 2016 faţă de anul 2011. De asemenea, un alt minor este adus în faţa judecătorului
o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie – doar
10% din ucideri sunt comise din culpă.5

Deşi în România permisul de conducere se obţine începând cu vârsta de 18 ani, totuşi un număr
de peste 100 de minori prinşi la volan sunt trimişi în judecată în fiecare an. Avem în România
minori implicaţi în comiterea de infracţiuni de pornografie infantilă, consum şi trafic de droguri,
trafic de persoane.
În tabelul de mai jos, pe baza datelor colectate de la instanțele de judecată reflect cele expuse
anterior:

Minori 2011 2012 2013 2014 2015


inculpați
Total 3580 4964 4826 3422 3535
din care:
Furturi 2172 2882 2770 1850 1761
Tâlhării 478 716 726 557 710
Loviri şi 250 366 376 244 299
Vătămări
Violuri 67 97 96 103 110
Acte sexual 31 40 41 24 20
cu minor
Omoruri 44 99 95 73 95
Ucideri din 12 16 12 8 9
culpă
Infracţiuni 130 135 143 140 162
rutiere
Consum şi 22 42 39 36 306
Trafic de
droguri
5
www.insse.ro accesat pe data de 14.04.2019
6
http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/statistici-2011-2015-ep-1-delincventa-juvenila/
accesat pe data de 15.04.2019
Referitor la cauzele delincvenței juvenile, în literature de specialitate s-au evidențiat mai multe
teorii cu privire la etiologia delincvenței juvenile cum ar fi teoria biologică care susține că acest
comportament este moștenit, teoria psihologică și sociologică potrivit căreia delincvența este o
conduit dobândită și teoria mixtă care îmbină elemente ale celorlalte două.

Întrucât teoria potrivit căreia persoanele se pot naște cu înclinații delincvente nu a putut
demonstra convingător importanța factorilor ereditari în conturarea tendinţelor spre delincvenţă,
considerăm că rolul factorilor de ambianță este esențial în definirea conduitei umane.

Astfel, personalitatea este ereditară, însă dezvoltarea ei este influențată de interacțiunea constantă
dintre individ și mediul exterior. Procesul de formare a personalității minorului se desfășoară în
două perioade: prima este perioada copilăriei în care minorul este dependant total de mediul în
care trăiește (familia), fiind foarte receptiv la tot ce se întâmplă în jurul său și perioada a doua,
adolescența, în care se produce o distanțare de mediul familial, minorul obținând un statut în
grupul din care face parte.

Personalitatea copiilor delincvenți este mai dificilă și mai lipsită de ambiție în fața exigențelor
vieții, iar normele lor de comportament sunt mai puțin riguroase și mai lipsite de conținut.

Problemele care influențează dezvoltarea personalității acestor copii sunt: coeziunea redusă
a familiei de proveniență, starea de încordare dintre părinți, atmosfera familială
nefavorabilă, lipsa de supraveghere și de interes acordat de părinți.

La copiii delincvenți se manifestă o atitudine ostilă sau chiar indiferentă față de familiile din care
provin, fapt ce are repercursiuni și asupra atitudinii generale față de societate. Influența familiei
în care părinții sunt divorțați reprezintă un factor criminogen major pentru copiii delincvenți.
Același lucru se poate spune și despre familiile cu un climat infracțional sporit, care-și implică
voit copiii în diferite activități infracționale sau îi îndrumă spre imitarea unor comportamente
antisociale, contrare eticii societății și pe care aceștia și le însușesc, continuând șirul actelor
delincvente.
Familia, așadar, asigură copilului o siguranță necesară pentru atingerea maturității intelectuale,
sociale și culturale a copilului, dar și o identitate proprie, pe baza cărora va fi acceptat de
societate. În cazul în care copilul se dezvoltă într-un mediu infracțional, orice perturbare în
interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului atât la nivelul adaptării sale
în societate, cât și asupra structurii sale de personalitate. Comportamentul delincvent se
întâlnește și în rândul tinerilor care provin din familii organizate, în care relațiile tensionate
dintre părinți, agresiunile fizice, verbale, alcoolismul, se manifestă frecvent, determinând un
comportamnt irascibil, agresiv al adolescenților7.

Structura familială este influențată de numărul membrilor, de capacitatea părinților de a educa


proprii copii și de mobilitatea socială și geografică a familiei. În ceea ce privește structura
familiei, copiii care provin din familii monoparentale, au înregistrat cel mai mare număr de
infracțiuni, iar mai mult de jumătate din copiii delincvenți se află în abandon școlar. Totodată,
minorii care provin din familii cu o situație materială precară, sunt predispuși într-o mai mare
măsură la comiterea unor infracțiuni.

În societatea modernă, rolul de socializare al familiei se reduce tot mai mult, mai ales în
privința adolescenților, datorită școlarizării prelungite, precum și a altor factori deosebit de
importanți și cu efecte în formarea caracterului și comportamentului social cum sunt: presa,
televiziunea, filmele, dar mai ales grupurile la care aderă.

O problemă care a fost îndelung dezbătută a fost aceea de a știi dacă infracționalitatea este
influențată calitativ și cantitativ de nivelul de instruire școlară. În urma a numeroase studii s-a
ajuns la următoarea concluzie: pe plan cantitativ, nu apar consecințe vizibile în planul
infracționalității, însă pe plan calitativ, nivelul de instruie școlară se reflectă adesea prin
alegerea unor forme infracționale mai puțin primitive.8 Dar prin acțiunea sa preponderent
educativă, rolul școlii este însă foarte important pentru educarea și socializarea copiilor, pentru
depistarea celor care nu se pot adapta și aplicarea unor programe de prevenire. Este important ca
7
Florentina, Grecu, S., M., Rădulescu, Delincvența Juvenilă în Societatea Contemporană, Studiu comparativ între
Statele Unite și România, București, Editura Lumina Lex, 2003, pag. 13
8
Idem pag. 66
școala să se implice, programele de prevenire a infracționalității pot fi o soluție de diminuare a
delincvenței juvenile.

La nivelul școlii, întâlnim mai multe stiluri educative, unde procesul de socializare se produce
într-un cadru formal și depersonalizat, în care rolul părinților este ocupat de profesori. Din
păcate, în sistemul de învățământ încă se mai fac unele deosebiri între elevi, la un pol
situându-se copiii cu o capacitate intelectuală sporită care beneficiază de atenția dascălilor,
iar la celalalt pol aflându-se așa numiții “copii problemă” care provin din medii familiale
dezorganizate și au un comportament deviant.

În realitate nu există copii problemă, sau copii cu grad redus de inteligență, ci doar probleme ale
sistemului de educație care nu le acordă suficientă atenție. Existența unor disfuncționalități
în ceea ce privește sistemul de învățământ, oferă libertate adolescentului să aibă un
comportament deviant; de aceea ar trebui luate măsuri în ceea ce privește supravegherea în
deajuns a acestor copii și cunoașterea, atât cât este posibil, a situației familiale. Lipsa unui statut
socio-economic, care-l pot obține prin școlarizarea completă, îi determină să obțină venituri
ilicite, comițând acte infracționale. Rolul școlii este de a aduce la cunoștința părinților toate
abaterile la care este supus elevul, indiferent de gravitatea lor: absențe, rezultate școlare slabe,
lipsa de comunicare, acte violente etc., cu scopul de a preveni un posibil comportament deviant.

Inadaptarea școlară și abandonul școlar amplifică frustrarea minorului datorată lipsei de


afirmare de sine, favorizând comportamentul antisocial.

Absența comportamentului exercitat de instituția de învățământ, dar mai ales lipsa


controlului părinților, va determina o influență sporită a cercului de prieteni, și de aceea o altă
soluție de prevenire a acestui fenomen ar fi cercetarea universului în care trăiește adolescentul.
Prezența în grupul de prieteni a unor indivizi cu antecedente penale, proveniți din familii cu
probleme, constituie un factor de risc pentru conduitele delincvente ale minorului.
BIBLIOGRAFIE
Grecu, F., Rădulescu, S., M., Delincvența juvenilă în societatea contemporană, București,
Editura Lumina Lex, 2003
Banciu, Dan,. Rădulescu, S., M., Evoluții ale delincvenței juvenile în România, Cercetare și
Prevenire Socială, București, Ed.Lumina Lex, 2002
Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, București, Editura Polirom, 2004
Florentina, Grecu, S., M., Rădulescu, Delincvența Juvenilă în Societatea Contemporană, Studiu
comparativ între Statele Unite și România, București, Editura Lumina Lex, 2003
http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/statistici-2011-2015-ep-1-
delincventa-juvenila/
www.politiaromana.ro
www.mai.gov.ro
www.insoc.ro
www.insse.ro

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI


FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
SPECIALIZARE DREPT, FR

SOCIOLOGIE
REFERAT
DELINCVENȚA JUVENILĂ

Profesor: Lector universitar dr. Iulia BOGHIRNEA

STUDENT TOMA NICOLAE CONSTANTIN


AN 1, GRUPA 2