Sindromul Meniere

Sindromul Meniere este o afecțiune a urechii interne care poate provoca senzația că
încăperea se învârte, tinitus, presiune în ureche, care se simte adânc și pierderi de auz. În cele mai
multe cazuri, sindromul Meniere afectează doar una dintre urechi.
Episoadele de amețeală pot apărea brusc sau după o scurtă perioadă de tinitus sau de auz
redus. Unele persoane vor avea episoade singulare de amețeală separate de perioade lungi de timp.
Altele pot experimenta multiple episoade pe parcursul a câtorva zile. Unele persoane cu sindromul
Meniere au un vertij atât de puternic încât își pierd echilibru și cad.
Sindromul Meniere se poate dezvolta la orice vârstă, dar este mai probabil să se întâmple
la adulți între 40 și 60 de ani, fiind neobișnuit să se întâlnească la copii. The National Institute of
Deafness and Other Communication Disorders (NIDCD) estimează că în SUA sunt diagnosticați
cu sindromul Meniere aproximativ 615.000 de persoane și că 45.500 de noi cazuri sunt
diagnosticate în fiecare an.
Cauza sindromului Meniere este necunoscută. Simptomele sunt consecința unei cantități
necorespunzătoare de endolimfă în urechea internă, dar nu este clar ce determină acest
dezechilibru. Există multe teorii despre ce cauzează sindromul Meniere; unii cercetători cred că
sindromul Meniere este rezultatul constricției vasculare, similar celor din migrenă. Alții cred că
sindromul Meniere ar putea fi consecința unei infecții virale, alergii sau reacții autoimune.
Deoarece sindromul Meniere pare să aibă o legătură familială, ar putea fi de asemenea rezultatul
unei variații genetice care cauzează dezechilibru în volumul sau reglarea endolimfei.
În timpul unui atac din sindromul Meniere se pot experimenta: senzația de amețeală, lipsa
stabilității, senzație de vărsătură, scăderea acuității auditive. Aceste simptome, care de obicei au
loc toate deodată, pot dura minute sau ore, dar de obicei durează între două și trei ore. Afecțiunea
începe de obicei la una dintre urechi, dar în timp se poate extinde și la cealaltă ureche. Se poate să
dureze o zi sau două pentru ca simptomele să dispară complet. O senzație de oboseală se poate
resimți după un atac. Simptomele pot varia de la o persoană la alta, dar un atac în care se pierde
acuitatea auditivă fără vertij este neobișnuită.
Sindromul Meniere este de obicei diagnosticat și tratat de către otorinolaringolog. Nu există
un test standard sau un simptom anume care să îl facă pe medic să pună diagnosticul. Diagnosticul
este bazat pe istoricul medical și pe prezența: a două sau mai multe episoade de vertij cu durata de
cel puțin 20 de minute fiecare, tinitus, pierderea temporară a acuității auditive, senzația de
plenitudine în ureche. Unii medici vor aplica teste pentru acuitatea auditivă pentru a determina
gradul pierderii acuității cauzate de sindromul Meniere. Pentru a exclude alte afecțiuni, medicul
poate solicita o examinare RMN sau un CT. Sindromul Meniere poate fi confundat cu alte condiții
cu simptome similare, precum: migrena, infecția urechii, neuronită vestibulară, labirintită.
Pentru sindromul Meniere nu există tratament curativ. Există tratament care pot ajuta la
reducerea severității și scăderea frecvenței episoadelor de vertij, dar, nu există tratamente pentru
pierderea acuității auditive. Medicul poate prescrie medicamente care să fie luate în timpul unui
episod de vertij pentru a reduce severitatea unui atac, precum: medicamente pentru răul de mișcare,
de exemplu diazepam (Valium), care pot reduce senzația de învârtire și pot ajuta la controlarea
senzației de greață, sau prometazină. De asemenea, medicul poate prescrie medicație antidiuretică
și să sugereze un regim hiposodat. Pentru unele personale, această combinație contribuie la
controlul severității și frecvenței simptomelor din sindromul Meniere. Se mai pot practica injecțiile
cu gentamicină (antibiotic ce este toxic la nivelul urechii interne, reduce funcția de menținere a
echilibrului a urechii, iar cealaltă urechii preia responsabilitatea pentru echilibru; există, totuși,
riscul de pierdere a acuității auditive) sau cu steroizi (de exemplu dexametazonă; deși
dexametazona poate fi mai puțin eficientă decât gentamicina, este mai puțin probabil, față de
gentamicină, să cauzeze viitoare pierderi ale acuității auditive) la nivelul urechii medii, care apoi
sunt absorbite la nivelul urechii interne, care pot ameliora simptomele de vertij.
Cele mai multe persoane cu sindromul Meniere nu întâmpină dificultăți la zborurile cu
avionul. Există unele sfaturi care ar putea reduce riscul unui atac, precum: ocuparea unui loc lângă
culoar, astfel persoana va fi departe de fereastră și va avea un acces mai rapid la toaletă,
poziționarea îndepărtată față de motoarele avionului dacă zgomotul și vibrațiile sunt o problemă,
consumarea unei cantități corespunzătoare de apă pentru a rămâne hidratat și evitarea alcoolului,
informarea la compania aeriană cu privire la o dietă care ar putea corespunde nevoilor persoanei.
Oamenii de știință estimează că 6 din 10 persoane sau se fac mai bine pe cont propriu sau
pot controla vertijul cu dietă, medicație și cu dispozitive. Totuși, un mic grup de persoane cu
sindrom Meniere vor avea simptome ameliorate doar după o intervenție chirurgicală.
NIDCD sprijină cercetarea care determină doza cea mai eficientă de gentamicină cu riscul
cel mai mic pentru pierderea acuității auditive, dezvoltă un dispozitiv care să fie montat în
interiorul urechii care folosește o pompă programabilă cu microfluid pentru a administra precis
medicația pentru ameliorarea vertijului și care studiază relația dintre volumul endolimfei și funcția
urechii interne pentru a determina câtă endolimfă este „prea multă”. Cercetătorii speră să dezvolte
metode pentru a manipula fluidele din urechea internă și tratamente care ar putea reduce volumul
de endolimfă și reduce sau elimina senzația de amețeală.

Surse bibliografice:
1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menieres-disease/diagnosis-
treatment/drc-20374916
2. https://www.nhs.uk/conditions/menieres-disease/
3. https://www.nidcd.nih.gov/health/menieres-disease