Definitii Termeni Din RLU

P.U.Z.
CENTRUL ISTORIC BUCUREŞTI – ETAPA I/2002 STUDIUL ISTORIC
I. INTRODUCERE
I. 1. Descrierea obiectivelor studiului
Studiul istoric face parte din etapa I-a / 2002 a proiectului PUZ – Zona centrului
istoric al Municipiului Bucureşti, cuprins în Lista studiilor finanţate din bugetul Primăriei
Municipiului Bucureşti pe anul 2002, aprobat prin HCGMB nr. 51 / 28.02.2002.
Studiul ia în considerare perimetrul definit în Ordonanţa Guvernului 77 / 2001,
respectiv Calea Victoriei (la vest), bulevardele Elisabeta şi Carol (la nord), bd. Hristo Botev
(la est) şi bd. Corneliu Coposu şi Splaiul Dîmboviţei (la sud). Scopul prezentului studiu este
de a fundamenta elaborarea Planului Urbanistic Zonal, din punctul de vedere al valorilor
culturale cuprinse în perimetrul amintit, care urmează a fi protejate. Cu toate că studiul s-a
concentrat asupra acestui teritoriu central al Municipiului Bucureşti, nu au putut fi evitate, în
mod firesc, referirile la zonele imediat învecinate, precum şi luarea în considerare a înscrierii
teritoriului în zona centrală a Bucureştiului.
I. 2. Descrierea metodei generale de studiu

N. Lascu
Definirea zonei, prin Ordonanţa 77 /2001, ca centru istoric al Bucureştiului, presupune

concentrarea unor valori urbanistice şi arhitecturale relevante, rezultate din suprapunerea, pe o
suprafaţă restrînsă a teritoriului urban actual, a amprentelor fizice ale etapelor succesive ale
evoluţiei istorice a zonei. Abordarea complexă a studiului, prin care trebuie puse în evidenţă
aceste valori, relaţiile dintre ele, precum şi interdependenţa acestora, în procesul istoric de
constituire şi modernizare permanentă a centrului urban, a impus utilizarea metodei
multicriteriale de analiză a teritoriului.
Structura generală a studiului se conformează imperativelor Caietului de Sarcini (parte
integrantă din contractul încheiat între UAUIM şi PMB) şi concluziilor rezultate din
consultările care au avut loc pe parcursul elaborării studiului cu Centrul de Proiectare Urbană
al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în calitate de reprezentant tehnic al C. G. M.
B. al P. M. B. O parte introductivă stabileşte situaţia actuală a zonei din punctul de vedere al
documentaţiilor de urbanism aprobate şi din punctul de vedere al valorilor instituite, urmată
fiind de repere ale evoluţie urbanistice şi arhitecturale ale zonei. Cele două mari părţi ale
studiului, stabilite prin Caietul de Sarcini – analiza şi diagnoza - au fost, la rîndul lor, detaliate
în raport cu metoda de cercetare adoptată. Astfel, prima parte conţine atît analiza istorică
propriu zisă (prin evidenţierea vechimii tramei stradale, a parcelarului şi a clădirilor) cît şi
analiza contextului existent, rezultat, evident, din evoluţia istorică a zonei. Elementele analizei
– care reprezintă criteriile esenţiale ale demersului - au condiţionat rezultatele care se regăsesc
în sinteza studiului. Toate analizele sunt materializate prin planşe şi prin comentarii scrise,
conţinute în acest memoriu, fiecare din acestea avînd menţionate criteriile de analiză şi
aspectele metodologice particulare.
Partea de diagnoză (sinteză) cuprinde identificarea componentelor de tesut urban
suprateran prin care se materializeaza resursa culturală, disfuncţiile evidenţiate pe parcursul
studiului, precum şi recomandările generale pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal.
Studiul istoric al centrului istoric impune, fără îndoială, o periodizare care să ofere un
grad corespunzător de obiectivitate şi unitate a rezultatelor. Din acest motiv a fost adoptată
raportarea analizei la cele trei planuri topografice principale ale Bucureştiului: planul
Boroczyn din 1846 (luînd în considerare şi informaţiile cuprinse în varianta din 1852 a
acestuia), planul din 1911 şi planul din 1995. Planul topografic din 1895 – 1899 (a cărei
1
P.U.Z. CENTRUL ISTORIC BUCUREŞTI – ETAPA I/2002 STUDIUL ISTORIC
variantă actualizată este planul din 1911) nu a fost luat în considerare, ca marcare a unei
perioade istorice, căci ar fi rezultat o perioadă mult prea scurtă de timp, pînă în 1911, în raport
cu celelalte perioade. Anul 1880, apreciat, în general, pe bună dreptate, ca moment al
declanşării modernizării (occidentalizării) accentuate a oraşului, atît pe plan urbanistic cît şi al
activităţii constructive, nu este însă marcat de un plan topografic al oraşului, fapt care a făcut
să nu fie luat în considerare. Pentru evoluţia din secolul al XX-lea a zonei studiate, a fost
introdus însă anul 1945, ca moment de articulare a două perioade care, fără a avea la bază un
plan topografic, semnalează totuşi cu suficientă precizie trecerea de la perioada interbelică la
cea postbelică. Toate celelalte informaţii din bibliografiea bogată privind Bucureştiul şi
centrul său, diferitele planuri intermediare, sursele iconografice etc., au fost raportate la
această periodizare.
II. SITUAŢIA ACTUALĂ A ZONEI

Importanţa sa în funcţionalitatea oraşului, ca reper de reprezentare şi ca loc esenţial al
memoriei culturale, sunt demonstrate, pe de o parte, prin studiile speciale cu caracter
urbanistic şi arhitectural elaborate de-a lungul timpului, cu accent particular după 1990, prin
dinamica suferită de fondul construit în ultimul deceniu, dar şi prin concentrarea de valori
patrimoniale din zonă, protejate prin acte normative speciale.
II. 1. Documentaţii de urbanism şi intervenţii punctuale – Planşa 1

N. Lascu
După 1990 centrul istoric al Municipiului Bucureşti s-a aflat atît în atenţia
administraţiei locale, în vederea elaborării unor studii şi documentaţii de urbansim cu caracter
specific, cît şi a proprietarilor de imobile, care au urmărit ridicarea standardului de calitate a
clădirilor respective. O parte a zonei, respectiv suprafaţa de teren situată în vecinătatea
bisericii Sf. Gheorghe Nou, la intersecţia Căii Moşilor cu str. Lipscani (Piaţa Decebal), a fost
subiectul unui concurs de urbanism organizat în 1991 – 1992 de Primăria Municipiului
Bucureşti şi de Uniunea Arhitecţilor din România.
Principalele studii elaborate în această perioadă, care nu au avut consecinţe directe
asupra amenajării zonei sau care au fost înlocuite cu documentaţii de urbanism mai recente,
sunt:
- Studiu de restaurare – reabilitare a patrimoniului arhitectural din rezervaţia de
arhitectură nr. 1 a Municipiului Bucureşti, elaborat în 1995 de Catedra de Istoria şi Teoria
Arhitecturii a Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu”, sub coordonarea profesoarei Sanda
Voiculescu. Acest studiu a fost întocmit pentru suprafaţa de teren mai restrînsă decît aceea la
care face referire OG, respectiv teritoriul cuprins între Calea Victoriei, bd. Elisabeta, bd. I.
Brătianu şi splaiul Dîmboviţei. Studiul a avut drept obiectiv decelarea valorilor istorice a
căror prezenţă defineşte identitatea zonei, necesar a fi protejate printr-un viitor regulament de
construire.
- PUZ Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti, întocmit în 1995 de „Proiect
Bucureşti S. A.”, şef proiect complex arh. Nicolae Pruncu, se referă la aceeaşi suprafaţă de
teren definită ulterior prin OG 77 /2001. Această documentaţie conţine reglementări privind
reabilitarea şi valorificarea centrului istoric. Trebuie menţionat că exemplarul acestui PUZ la
care a am avut acces nu conţinea planşa anexată regulamentului, referitoare la subîmpărţirea
zonei în teritorii mai restrînse, pentru care urmau a fi aplicate reglementări specifice.
2
Zona delimitată ca „Centru Istoric al Municipiului Bucureşti” este în prezent sub

incidenţa următoarelor documentaţii de urbanism care conţin atât reglementării pentru
porţiuni mai ample ale oraşului, cât şi reglementări particular elaborate pentru această zonă:
- Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General
al Municipiului Bucureşti în anul 2000. PUG-ul delimitează, asemeni PUZ din 1995,
perimetrul centrului istoric (inclus în UTR–ul zonei centrale - C), subzona centrală situată în
limitele de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural urbanisitice (CP), în 3 porţiuni de
teritoriu: CP1a - subzona centrală suprapusă peste nucleul istoric, CP4 - subzona nucleului
central comercial şi de afaceri şi V1a – spaţiul verde al grădinii Sf. Gheorghe. Zona la care se
referă studiul de faţă este divizată în cîteva mari suprafeţe: o fîşie care are la mijloc
bulevardul I. C. Brătianu, iar restul suprafeţei este inclus în zona CP1, cu excepţia grădinii din
jurul bisericii Sf. Gheorghe Nou.
- Studiu pentru Delimitarea zonelor construite protejate din Municipiul Bucureşti,
etapele I – II (1997-1999), parte integrantă a PUG, prin care teritoriul definit prin OG este
divizat în 9 zone: 01 Moşilor, 04 Bătianu, 05 Carol, 06 Elisabeta, 08 Botev, 16 Calea
Victoriei, 26 Sf. Gheorghe, 27 Stavropoleos, 30 Colţei.
- Planul Urbanistic Zonal - Zona centrală a Municipiului Bucureşti, care a preluat
divizarea făcută în Studiul de delimitare a zonelor protejate. În acelaşi timp, PUZ stabileşte
trei zone în privinţa înălţimii la cornişă: 12-18 m (echivalent P+2/P+4), 18-21 m (echivalent
P+4/P+6), 21-35 m (echivalent P+6/P+10).
Din analiza reglementărilor specifice ale fiecărei documentaţii de urbanism rezultă o
serie de neconcordanţe de ordin tehnic, prin stabilirea necorelată a subzonelor.
De asemenea, pentru suprafeţe mai restrînse de teren, delimitate de un număr redus de
parcele au fost întocmite, în ultimii ani, un număr de documentaţii PUZ şi PUD, obţinînd
toate avizele necesare, inclusiv pe cel al Ministerului Culturii şi Cultelor. Totodată, în
perimetrul centrului istoric au fost realizate intervenţii punctuale, cu consecinţe diverse asupra
fondului construit, de la simple înlocuiri de tîmplărie sau modificări ale vitrinelor (care nu au
fost indicate în planşa 1), pînă la realizarea cîtorva construcţii noi, la restaurarea sau
renovarea altora, sau la programe coerente de refacere a faţadelor unor construcţii mai
importante, cum sunt cele incluse în programul „Un Bucureşti frumos”.
II. 2. Regimul juridic de protecţie – Planşa 2

N. Lascu
Lista C. N. M. A. S. I. din 1992 cuprinde un număr de clădiri, parcelări şi ansambluri

protejate care fac parte din zona studiată. Reprezentarea construcţiilor clasate s-a făcut în
concordanţă cu corespondenţa impusă de prevederile Legii Monumentelor din 2001:
monumentele de arhitectură din lista din 1992 fac parte din categoria A, iar clădirile cu
valoare arhitecturală şi ambientală corespund categoriei B din lege. În absenţa unor
metodologii specifice de determinare a razei reale de protecţie a monumentului, în funcţie de
contextul urban ăn care se află, s-a adoptat metoda legală (dar şi schematică) de reprezentare a
razei geometrice de 100 m. Se poate constata că distribuţia clădirilor clasate în teritoriu
conduce la acoperirea întregii suprafeţe studiate cu razele de protecţie stabilite prin lege, fapt
care demonstrează, odată mai mult, importanţa zonei din punctul de vedere al valorilor
patrimoniale.
3
III. ELEMENTE DE ISTORIE URBANISTICĂ

ŞI ARHITECTURALĂ A ZONEI
III. 1. Centrul istoric: repere arheologice - Planşa 3

Dr. Gh. Mănucu - Adameşteanu
Promontoriul ce se înalţă pe malul stâng al Dîmboviţei, pe care se află astăzi Curtea

Veche, a fost nucleul spre care a gravitat şi apoi a iradiat târgul Bucureştilor. Era un loc uşor
de apărat, datorită poziţiei şi configuraţiei sale. Aşezat între două coturi ale vechiului traseu al
Dîmboviţei, spre nord spatele era ferit de o terasă mai înaltă, care astăzi marchează începutul
pantei lente ce coboară, dinspre Piaţa Universităţii şi Piaţa Sf. Gheorghe, spre Dîmboviţa; la
răsărit era apărat de gârla Bucureştioara, către miazăzi de vechea albie a Dâmboviţei, iar spre
apus de râpe destul de adânci. Parte din aceste râpe au fost identificate în cursul săpăturilor
arheologice pe strada Soarelui nr. 6.
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea la Bucureşti funcţiona o fortificaţie cu ziduri
din cărămidă. Cea mai veche fortăreaţă a Bucureştilor, cunoscută astăzi, a fost semnalată în
campania de cercetări arheologice 1967-1969. În centrul oraşului, la o adâncime de 5 m, sub
caldarâmul străzii Soarelui, au fost identificate fundaţiile unei structuri edificate, construită
din cărămidă (24/25 cm 14 cm 4 cm). Structura, de formă patrulateră, uşor trapezoidală,
cu o suprafaţă de aproximativ 160 mp, indică un turn cu laturile de circa 14 m. El era
înconjurat de un şanţ de apărare, care în partea inferioară atingea 2,10 m – 2,30 m şi o lăţime
de 2,20 m – 2,45 m; în umplutura acestuia s-au găsit bârne de lemn carbonizate, fragmente de
vase din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (oale borcan cu buza triunghiulară şi
fragmente de la un castron cu smalţ galben verzui). Acoperişul turnului era susţinut de bârne
groase de stejar, fiind acoperit cu olane, din care s-au găsit trei tipuri. Cert este faptul că
întreaga construcţie a fost nimicită prin foc la începutul secolului al XV-lea, deoarece întreg
materialul lemnos era carbonizat. În pofida amplelor săpături efectuate în jurul său, nu au fost
identificate alte urme de locuire din această perioadă (ultimul nivel de viaţă este reprezentat
de bordeie din secolul al XI-lea), situaţie ce permite formularea ipotezei că prima fortificaţie
atestată arheologic a Bucureştilor se afla în afara vetrei locuite. Este de remarcat singularitatea
acestei fortificaţii din cărămidă pe teritoriul Ţării Româneşti în epocă, toate celelalte
construcţii din secolele XIV-XV fiind din piatră. Exclusiv din cărămidă sunt doar edificiile de
cult - biserica Cotmeana (1383).
Peste fortificaţia cu şanţ va fi înalţată, din piatră, cetatea Bucureştilor. De o parte şi
alta a străzii Soarelui, la nr. 8-12 şi 7-9, au fost scoase la iveală fundaţiile şi subteranele unui
edificiu făcut din piatră, bolovani de râu şi blocuri de talie. Această construcţie suprapune
complet cetatea de cărămidă şi şanţul de apărare. Noua construcţie, de formă dreptunghiulară,
orientată est-vest, avea o lungime de 30,45 m şi o lăţime de 22,75 m. În mijlocul cetăţii se afla
o curte interioară. De-a lungul laturilor de sud, de nord şi de est erau distribuite încăperi
subterane, late de 5 m şi, respectiv, 6 m, iar pe latura de vest se aflau patru pivniţe lungi de 12
m. Compartimentarea subsolului era preluată de încăperile parterului, dintre care
apartamentele voievodale se aflau pe latura de vest. Avînd în vedere că în partea de nord a
construcţiei nivelul de călcare în secolul XV se afla la adâncimea de – 2,10 m faţă de nivelul
actual al străzii, rezultă că parterul era înălţat, situaţie frecventă în epocă. Din punct de vedere
al tehnicii de lucru, constructorii au întrebuinţat numai blocuri de piatră şi bolovani de râu,
având dimensiunile de 0,25 m – 0,46 m, şi un liant de var cu mortar alb. Fundaţia este de
numai 0,40 m, deci foarte puţin adâncă pentru un zid lat de 0,80 m. Materialul arheologic
datează etapa de funcţionare a pivniţelor: s-au găsit oale cu toartă, cu buza scundă uşor
vălurită de caneluri orizontale, frecvent întâlnite la Bucureşti în a doua jumătate a sec. XV.
Ţinând seama şi de faptul că fundaţiile ctitoriei lui Radu cel Frumos de la Tânganu sunt
4
realizate într-o tehnică constructivă identică cu zidurile cetăţii Bucureştilor, se poate afirma că
acestea au fost înălţate în timpul lui Vlad Ţepeş, în jurul anilor 1458-1459. Ipoteza pare a fi
confirmată de o scrisoare, datată în 25 mai 1458, prin care domnitorul cerea braşovenilor nişte
meşteri. Prin planul său, cetatea de la Bucureşti aduce un element nou în arhitectura
medievală românească. Ea nu poate fi socotită o simplă casă boierească de tipul celor de la
Târgovişte sau Curtea de Argeş, dar nu urmează nici planul cetăţilor din câmpie, de felul celor
de la Giurgiu sau Turnu. Mai degrabă, ea corespunde denumirii de castrum, aşa cum apare în
cele mai multe documente ale vremii (4 iunie 1460 : Castro fluvii Dombovicha; 10 august
1460 : Castro Bokaresth).
Un act al lui Ţepeluş, din 18 ianuarie 1480, dat “în cetatea nouă de scaun Bucureşti”,
dovedeşte că reşedinţa a cunoscut, în continuare, înnoiri de amploare. Astfel, zidul de est, la
circa 1 m deasupra nivelului de călcare, începe să fie alcătuit numai din bolovani de râu de 11
- 23 cm, alternând, din loc în loc, cu şiruri de cărămidă groasă de 4 cm. Noul zid schiţează
chiar o altă fundaţie care, deşi sprijinită pe cea veche, este mai lată decât aceasta. Zidul de
nord pare să fi suferit cel mai mult de pe urma atacului moldo-transilvănean din 1476, după
care a fost refăcut : cărămida reprezintă un procent însemnat, iar cele două faze se disting cu
uşurinţă. După 1476 cetatea a fost mărită, spre est, cu două travee, care însumează circa 7 m.
Ele sunt lipsite de încăperi subterane, iar compartimentarea nu corespunde celor patru travee
ale vechii cetăţi. Cu această ocazie s-a creat una din intrările pe care le cunoaştem astăzi la
subsol : o uşă înaltă de 1,50 m şi lată de 0,80 m. Pentru vechile încăperi subterane a fost
amenajat un nou paviment, obţinut tot dintr-un strat subţire de mortar. Castrum Bucureşti
avea o suprafaţă totală de 918 mp, din care curtea interioară avea 111,60 mp. Ca dimensiuni,
el depăşea casele domneşti ale lui Mircea cel Bătrân de la Târgovişte (256 mp) şi era
comparabil cu palatul lui Petru Cercel din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (928 mp).
Atât hrisoavele emise în perioada 1478-1480, cât şi textul hagiografic ce cuprinde viaţa Sf.
Nicodim confirmă amplelele transformări ce au avut loc la Curtea Veche spre sfârşitul
secolului al XV-lea.
În perioada 1458-1462 preferinţa lui Vlad Ţepeş faţă de Bucureşti, în detrimentul
Tîrgoviştei, este manifestă, după cum ne dovedesc actele emise de cancelaria sa. Prezenţa
domnitorului şi a Curţii Domneşti determină o adevărată emulaţie în jurul cetăţii.
Descoperirile arheologice plasează în a doua jumătate a secolului al XV-lea cele mai vechi
locuinţe medievale construite în zonă. Populaţia mult mai numeroasă, cu necesităţi mult
sporite, determină o dezvoltare a meşteşugurilor corespunzătoare. Cercetările arheologice
întreprinse în perimetrul centrului istoric al Bucureştilor au evidenţiat existenţa unei zone
artizanale, semnalată prin vestigiile unor cuptoare pentru redus minereuri de fier şi de cupru,
localizate în vecinătatea bisericilor Răzvan, Sfântul Gheorghe Vechi şi Sfântul Gheorghe
Nou. Ele reprezentau limita nordică a aşezării din secolul al XV-lea. Inventarul ceramic
recoltat cu prilejul cercetării lor a permis datarea funcţionării acestei arii artizanale în a doua
jumătate a secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În acelaşi
perimetru meşteşugăresc a fost identificat şi cel mai vechi cuptor medieval de ars ceramică
din Bucureşti : cercetările arheologice desfăşurate în curtea bisericii Colţea au surprins un
cuptor de lut folosit pentru arderea ceramicii smălţuite, specifică celei de-a doua jumătăţi a
secolului al XV-lea. În imediata vecinătate a Palatului voievodal au fost descoperite, într-o
groapă, 15 oale cu toartă. Această descoperire poate fi pusă în legătură fie cu existenţa în zonă
a unei prăvălii din depozitul căreia făceau parte vasele descoperite, fie cu activitatea unui
atelier de olărit. În Pasajul Francez s-au găsit urme de construcţii şi alte vestigii ce par să
indice funcţionarea unor ateliere de fierărie, în cursul secolului al XVI-lea. Prezenţa
atelierelor meşteşugăreşti în imediata apropiere a Curţii Domneşti, care le asigura deopotrivă
protecţie şi piaţă de desfacere, este atestată şi de denumirile unor uliţe care s-au păstrat până
în prezent (Blănari, Cavafi, Covaci, Şelari, Şepcari). Din această vreme cunoaştem şi numele
5
(Dumitru) celui dintâi negustor din Bucureşti, menţionat în scrisoarea domnului Laiotă
Basarab, din 14 iunie 1476.
Întinderea oraşului din acestă vreme trebuie să fi fost modestă: el ocupa lunca
Dâmboviţei, partea cea mai însemnată a a locuirii desfăşurându-se pe malul stâng al râului,
unde se afla Curtea Domnească. Limita nordică, ocupată, se pare, numai de meşteşugari,
corespunde în prezent zonei desemnate de bisericile Colţea, Sf. Gheorghe Nou şi Răzvan. La
Sf. Gheorghe Nou a fost cercetată şi cea mai veche necropolă medievală a oraşului : primele
înmormântări s-au făcut pe la jumătatea secolului al XV-lea, după cum ne dovedesc
emisiunile monetare ale lui Mahomed al II-lea, din anul 1451. Spre sud, locuirea depăşea
cursul Dâmboviţei : cercetările arheologice de la biserica Bucur au pus în lumină locuinţe şi
un cimitir din veacul al XVI-lea, în timp ce pe partea cealaltă a apei putem semnala
descoperiri arheologice similare în zona bisericii Dobroteasa - Calea Văcăreşti. La est, limita
o reprezintă străzile Hristo Botev - Calea Moşilor (cele mai vechi urme semnalate prin
descoperiri arheologice sunt din secolul al XVI-lea). Este posibil ca limita vestică să fi fost
sitută în zona podului Şerban Vodă, unde se afla vadul principal pentru drumul ce venea
dinspre Dunăre, de la Giurgiu. Cele mai vechi descoperiri arheologice medievale de pe partea
dreaptă a Dâmboviţei provin de pe dealul Radu Vodă. Ele au fost făcute în zona palăncii lui
Sinan Paşa şi constau în fragmente ceramice de la sfârşitul secolului al XIV-lea putând fi,
astfel, atribuite nucleului iniţial al Bucureştilor, contemporan cu construcţia de cărămidă.
În secolul al XVI-lea domnitorii care preferă ca reşedinţă Bucureştii sunt din ce în ce
mai numeroşi : Basarab cel Tânăr, Vlad Călugărul, Radu cel Mare. Ca urmare, tot mai mulţi
boieri şi negustori îşi construiesc case în vecinătatea domnului. Dezvoltarea oraşului îl
determină pe Mircea Ciobanul să poruncească, la 1545, ca “Bucureştii să fie îngrădiţi cu
lemne mari” pentru a delimita teritoriul propriu-zis al oraşului. În perioada săpăturilor de pe
amplasamentul blocului situat pe bulevardul I. C. Brătianu (fost 1848, nr. 42), a apărut un şir
de stâlpi groşi de stejar (0,25 – 0,35 m diametru), despre care se poate crede că ar putea
marca limita estică a perimetrului urban, în timp ce un alt tronson al acestei delimitări a fost
înregistrat pe strada Gabroveni, între numerele 27 - 39.
Într-un document datat la 13 mai 1563 apare şi prima menţiune a Târgului (sau a
« Pazarului ») din vecinătatea Curţii Domneşti, împreună cu referiri la numeroşi negustori
autohtoni şi străini. Un alt înscris, datatat la 5 iunie 1589, poartă prima menţiune a străzii
Lipscani, sub denumirea de “Uliţa cea Mare”.
Către sfârşitul secolului al XVI-lea oraşul se dezvoltase şi pe partea dreaptă a
Dâmboviţei, unde sunt amplasate mahalaua Postăvarilor sau Mahalaua de lângă mănăstirea
Sf. Troiţă. La nord de Dâmboviţa hotarul pornea de la podul Mihai Vodă, se îndrepta spre
miazănoapte, pe actualele străzi Domniţa Anastasia şi Brezoianu, apoi, pe la nord de
mănăstirea Sărindar, continua spre Piaţa Universităţii, după care traseul ocolea pe la nord
biserica Colţei, apoi la est de biserica Stelea, tăia Calea Călăraşi şi cobora spre Dâmboviţa,
undeva între magazinul “ Unirea” şi fostul Institut Medico-Legal.
Dezvoltarea oraşului, stopată vremelnic de distrugerile provocate de Sinan Paşa în
anul 1595, este confirmată şi de faptul că un singur târg (pazar) devenise insuficient. Astfel,
într-un document datat la 6 martie 1657, este menţionat “târgul de sus”, care poate fi localizat
între Banca Naţională şi biserica Zlătari, pentru ca în anul 1693 să apară şi “Târgul de afară“,
aflat iniţial în vecinătatea bisericii Oborul Vechi. În descrierea Bucureştilor datorată vestitului
călător turc Evlia Celebi, care a vizitat oraşul în 1659 şi în 1666, sunt menţionate şi şapte
hanuri de negustori, ritmul de dezvoltare al localităţii fiind evidenţiat şi prin intermediul
observaţiei “oraşul se construieşte pe zi ce trece”. Atestarea mahalalelor mărginaşe a
mănăstirii Sf. Sava (1664), a Săpunarilor (1667), a bisericii lui Colţea clucerul (1669), Stejaru
(1691), a popii Stoica Sterpu (1692) - ulterior Brezoianu, Sfânta Vineri (1693), Oţetari
6
(1695), Broşteni (1696), Olteniţa (1696), confirmă limitele vetrei locuite la acest sfârşit de
veac.
După cum consemnează Del Chiaro, în anul 1712, Constantin Vodă Brâncoveanu
“fiind zidul dimprejurul Curţii (domneşti) stricat şi foarte scund, măriia sa s-au îndemnat şi au
pus dă l-au dires şi l-au mai înălţat jur împrejur”. Cercetările arheologice au reperat unele
tronsoane din incinta Curţii Domneşti. Latura de vest are o grosime de 1,20 m şi urcă paralel
cu strada Şelari, la circa 8 metri de aceasta : în subsolul imobilului de la nr. 13 de pe această
stradă au fost cercetate şi fundaţiile unui turn. Săpăturile făcute pentru nivelarea străzii
Franceză au dovedit că, pe latura de est, limitele cunoscute pentru începutul veacului XVII, au
rămas neschimbate şi spre sfârşitul acestuia. La intersecţia străzii Franceză cu strada Şepcari
s-au identificat fundaţiile unui turn şi ale clădirilor de la poarta de jos a Curţii Domneşti.
Zidul sudic străbate uşor oblic strada Căldărari, continuă pe sub Casa Domnească înglobată în
colţul de nord-vest a Hanului lui Manuc şi se intersectează cu strada Franceză, la cîţiva metri
de gangul de acces în curtea interioară a Hanului.
Primele planuri ale Bucureştilor din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea permit
delimitarea Curţii Domneşti, care ocupa aceeaşi suprafaţă ca şi la începutul acestuia. Spre sud,
la câţiva zeci de metri de uliţa ce străbate Curtea prin faţa Palatului Domnesc, îşi făcea loc
albia meandrică a Dâmboviţei. Spre vest, pornind de la o clădire dreptunghiulară (turn ?) ce
ocupa intersecţia Curţii cu actuala stradă Şelari, urca un zid până pe la intersecţia cu strada
Gabroveni, unde o altă construcţie aproape pătrată, (tot turn ?), îndrepta zidul spre est. Acest
zid închidea latura nordică a Curţii şi se oprea în masiva clădire a Puşcăriei, edificiu care avea
latura mare de peste 120 de metri. În porţiunea unde se afla biserica Sf. Anton situaţia este
neclară, deoarece în planul din 1791 lipseşte zidul de incintă. Un sondaj efectuat în pivniţele
Hanului Gabroveni a permis reperarea zidului din secolul al XVII-lea. Scoaterea din funcţiune
a acestui presupus zid de incintă (cu grosimea de 0,75 m ) s-a făcut în urma unui incendiu.
Admiţând că acesta era zidul de nord, se poate consemna că după incendiile din 1718-1719 a
avut loc o uşoară retragere a Curţii, cu circa 15 metri faţă de secolul al XVII-lea, fapt
explicabil prin dorinţa domnitorului de a mări suprafaţa afectată clădirii hanului Gabroveni.
Pe toate laturile Curţii există un spaţiu liber între aceasta şi uliţele şi casele orăşenilor :
pe limita estică acest interval măsoară aproximativ 30 de metri.
Sfârşitul Curţii Vechi se leagă de numele domnitorului Constantin Vodă Hangerli
care, la 25 aprilie 1792, hotărăşte scoaterea la licitaţie a terenului. Ca urmare, aproape întregul
perimetru, cu excepţia bisericii Buna Vestire şi Puşcăriei, a fost parcelată. Vinderea continua
şi în noiembrie 1798, zona suferind prefaceri radicale. O mică parte din ceea ce a reprezentat
odinioară Curtea Domnească din Bucureşti este conservată astăzi în cadrul rezervaţiei ce
adăposteşte Muzeul Curtea Veche. Palatul Voievodal.
Cercetările arheologice desfăşurate în centrul istoric al Bucureştiului au avut, în

general, caracterul unor intervenţii de salvare. În anul 1953 ia fiinţă Şantierul Arheologic
Bucureşti, cu un colectiv format din 13 membri, dintre care 7 erau arheologi. Săpăturile
arheologice desfăşurate în cursul anilor 1953-1954 au evidenţiat dificultatea intervenţiei
arheologice, terenul fiind marcat de numeroase evenimente din Evul Mediu - invazii,
cutremure - dar şi de refacerile majore pe care le-a cunoscut Curtea Domnească până la
încetarea existenţei sale, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. În anii următori (1955-1960)
cercetarea a îmbrăcat cu precădere forma strângerii de informaţii din excavaţiile cu caracter
edilitar. Anul 1967 - când se reiau lucrările prin cercetarea unei pivniţe de pe strada Soarelui
nr. 10, ce făcea parte din subsolurile palatului ridicat în cursul secolului al XVI-lea de către
domnitorul Mircea Ciobanul - a marcat debutul celei mai importante etape de cercetări
arheologice, încheiată în anul 1970.
7
Urmează o lungă perioadă, până în anul 1989, în care cercetarea arheologică se

limitează, în general, la supravegherea şantierelor de construcţii. Caracterul de salvare al
intervenţiilor îşi pune amprenta asupra informaţiilor obţinute, arheologul fiind nevoit, de cele
mai multe ori, să se limiteze la o simplă consemnare a situaţiilor din teren.
Lipsa fondurilor şi a unui program articulat şi consecvent urmărit în scopul cercetării
şi punerii în valoare a descoperirilor din Centrul Istoric caracterizează şi perioada de după
anul 1989, situaţie ilustrată prin faptul că singura rezervaţie de arheologie înfiinţată în ultimii
13 ani protejează doar ruinele Hanului Stavropoleos. Din aceste considerente eliberarea de
sarcină arheologică s-a putut face doar punctual (strada, numărul), pe mici suprafeţe decupate
din ţesutul urban actual, fără ca vestigiile descoperite cu ocazia săpăturilor de salvare impuse
de diferitele lucrări edilitare să poată fi cercetate complet. În această privinţă sunt
semnificative săpăturile arheologice efectuate pe strada Colţei nr. 8, care au pus în evidenţă
un complex de pivniţe care se desfăşurau spre străzile Şelimbăr şi Mavrogheni : existenţa lor
au fost consemnată în notele de săpătură şi pe un plan, fără a putea fi cercetate în întregime.
Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi pe strada Şepcari nr. 16. In cazul bisericilor cercetarea se
rezumă doar la câteva secţiuni de control, care nu permit precizări referitoare la limitele
cronologice şi în spaţiu ale cimitirelor sau obţinerea unor date complete privind construcţiile
anterioare. Ca urmare, în perimetrul Centrului Istoric, cu foarte rare excepţii (a se vedea
situaţia din strada Şelari nr. 5, unde lucrările de amenajare pentru o construcţie din a doua
jumătate a secolui al XIX-lea au distrus toate nivelurile de locuire anterioare şi deci se poate
spune că terenul a fost eliberat de sarcină arheologică), în ciuda intervenţiilor arheologice
punctuale, nu se poate spune că o anumită zonă a fost eliberată complet de sarcină
arheologică.
III. 2. Distribuţia teritorială a funcţiunilor pe planul Boroczyn – Planşa 4

N. Lascu
Configuraţia structurii urbane a zonei analizate, rezultată din dezvoltarea pre-modernă

a oraşului, detaliată mai sus, este reprezentată în planul Boroczyn din 1846, primul plan
topografic al Bucureştiului. În momentul redactării planului, limitele zonei, definite prin
Ordonanţa 77/2001 existau parţial: spre vest, calea Victoriei, spre est, o stradă între Calea
Călăraşilor şi Calea Moşilor (a cărui traseu rectificat şi lărgit, va fi inclus ulterior în bd. Hristo
Botev), Calea Călăraşilor (pînă unde exista atunci) şi, de asemenea parţial, traseul vechi al
Dâmboviţei.
Interpretarea (şi aprecierea) elementelor grafice prezente în plan, completate cu
existenţa certificată documentar a unor funcţiuni bine definite, ne permit definirea unor mari
zone de funcţiuni:
a. Zona comercială compactă este delimitată de străzile Lipscani, Smîrdan, Franceză,
piaţa Sf. Anton şi Pînzari. Este de presupus că străzile mai noi, rezultate din parcelarea curţii
domneşti, să fi căpătat pînă la mijlocul secolului al XIX-lea aceeaşi funcţiune preponderentă.
Prelungirile acestei zone spre est se fac prin Calea Moşilor (Podul Tîrgului de Afară) şi de str.
Colţei (inclusiv suprafaţa Pieţii Şuţului), care se uneşte cu Calea Moşilor în dreptul Bisericii
cu Sfinţi. Spre sud zona comercială se continuă pe str. Şerban Vodă (prelungirea, dincolo de
piaţa Sf. Anton a str. Franceze), ca şi prin noua piaţa – Piaţa Mare – executată cîţiva ani
înaintea redactării planului Boroczyn după proiectul lui Xavier Villacrosse. Un alt ax
important este Calea Văcăreştilor, avînd, la limita zonei studiate, două mari pieţe (Herasca şi
Herasca nouă), care amplifică zona destinată comerţului. Se poate aprecia că limita de nord a
zonei comerciale era str. Blănari, iar de partea cealaltă a străzii Colţei, străzile care delimitau
întregul ansamblu al pieţii Şuţului, pînă în dreptul bisericii Scaune. Caracteristicile principale
8
ale acestei zone sunt: trama stradală relativ densă (cu diferenţe notabile între nucleul central şi
zona dintre hanul Sf. Gheorghe şi spitalul Colţea); parcele de dimensiuni mici, cu aliniament
foarte redus; clădiri dispuse, în general, în front continuu, aşezate pe aliniamentul străzii.
b. În partea de vest a zonei comerciale se află o zonă liniară, cu caracter funcţional
complex, dat, în primul rînd de existenţa aproape neîntreruptă, a hanurilor în partea de est a
Căii Victoriei (Podul Mogoşoaiei) – de la hanul Constantin Vodă pînă la cel, de dimensiuni
mai mici, al lui lui Greceanu, din dreptul bisericii Doamnei. Pe partea opusă a aceleiaşi artere
se succed marile reşedinte situate între mănăstirea Sf. Ioan cel Mare şi mănăstirea Sărindar.
c. Zona cu funcţiune preponderent rezidenţială. Pe planul din 1846 pot fi stabilite trei
astfel de zone. O primă astfel de zonă se dezvolta în partea de nord a nucleului comercial, în
care se aflau ansambluri importante, cu funcţiuni publice, precum spitalul Colţea şi şcolile de
la Sf. Sava. Se poate presupune, de asemenea, o zonă preponderent rezidenţială în partea de
sud-est, spre est de Calea Şerban Vodă, pe latura de est a Căii Moşilor, întreruptă de culoarul
comercial al Căii Văcăreştilor. O altă zonă cu acelaşi caracter proponderent a fost aceea
cuprinsă între capătul Căii Victoriei şi meandrele Dîmboviţei, unde se afla, de altfel, şi
reşedinţa brîncovenilor. Zonele cu funcţiune proponderent rezidenţială se caracterizază prin
tramă stradală mai puţin densă, respectiv insule de dimensiuni mai mari, în general
neregulate, divizate în proprietăţi de forme şi dimensiuni variate – de cele mai multe ori însă
cu suprafeţe mari. Clădirile sunt, de asemenea, de dimensiuni diferite, cele mari semnalînd
reşedinţe ale unor familii senioriale (boieri).
III. 3. Evoluţia zonei în perioada 1846 – 1911 - Planşa 5

N. Lascu
Procesul de modernizare a oraşului, început prin promulgarea regulamentului Organic

(1831) a avut o amploare cu totul deosebită în cazul zonei centrale a oraşului, din care o bună
parte este conţinută în perimetrul analizat. Apariţia, treptată, a structurilor instituţionale ale
statului modern au impulsionat dezvoltarea Bucureştiului, capitală a celor două principate şi,
apoi capitală a Regatului României. Creşterea populaţiei oraşului, pe parcursul întregii acestei
perioade, a determinat urbanizarea accentuată a perimetrului urban existent din 1831 şi, în
1895, extinderea oraşului, ajungîndu-se la cca. 5.600 ha.
Densificarea ocupării teritoriului urban, precum şi apariţia unor noi funcţiuni, legate
de modernizarea generală a oraşului, au condus la transformări însemnate a zonei studiate.
Trebuie subliniat faptul că, în această perioadă (1846 – 1911), întreaga zonă a căpătat
configuraţia şi funcţionalitatea modernă, căreia perioadele ulterioare i-au adus adaptările (şi
corecturile) necesare vieţii moderne.
Trama stradală existentă anterior a suferit modificări semnificative. Pe de o parte,
traseele tuturor străzilor au fost treptat rectificate, asigurîndu-se lăţimi constante şi, deseori,
mai mari decît cele anterioare. Unul dintre exemple este lărgirea, în 1888, a str. Colţei, între
piaţa Universităţii şi str. Sfinţilor (actuala str. Colţei), la 18 m, ocazie cu care a fost demolat şi
celebrul turn al Colţei. Pe de altă parte, au apărut străzi noi, unele de importanţă majoră în
circulaţia oraşului. Cele mai importante operaţii de acest fel, în ordine cronologică, au fost:
- retrasarea tramei stradale şi reparcelarea regulată a unei întregi zone gravitînd în
jurul hanului Sf. Gheorghe, dispărut şi el în urma incendiului din 1847. Pe amplasamentul
hanului, în 1857 a fost proiectat şi realizat spaţiul verde din jurul bisericii Sf. Gheorghe Nou.
- realizarea reţelei de bulevarde ale capitalei, cîteva fragmente ale acestora
determinînd decisiv configuraţia întregii zone. În această situaţie se află primul tronson,
realizat după 1865, a bulevardului din dreptul clădirii Universităţii (a cărei construire începuse
în 1857) pînă la Calea Victoriei, ax care a fost apoi prelungit spre Cotroceni (după 1870) şi
9
spre Şoseaua Iancului, după 1889. În acest fel s-a format limita dinspre nord a zonei studiate.
În 1898 se aprobă legarea bd. Maria de Calea Călăraşilor, prelungire executată între 1906 –
1910, iar după 1896 se realizează fragmentul de bulevard Hristo Botev dintre bd. Carol şi str.
Sfinţi, modificîndu-se cu aceeaşi ocazie, forma pieţii Rosetti. În directă legătură cu noile
bulevarde, în 1906 şi 1911 se definitivează forma actuală a pieţii Universităţii inclusiv str. T.
Caragiu), într-un ansamblu spaţial axat pe clădirea Universităţii. În 1902 –1903 a fost
realizată intersecţia circulară de la Universitate dintre axul est – vest şi proiectatul ax nord –
sud, în mijlocul acesteia fiind amplasată statuia marelui om politic Ion. C. Brătianu.
Totodată, rectificarea albiei Dîmboviţei, între 1880 – 1883, a modificat radical partea
de sud a zonei studiate, apărînd, în acest fel, str. Halelor şi splaiul Dîmboviţei.
Se poate considera că, în această perioadă, trama stradală a devenit una modernă, pe
deplin adaptată traficului de atunci, determinînd, în cea mai mare măsură, imaginea nouă a
centrului Bucureştiului.
Parcelarul a suferit transformări la fel de însemnate. Divizări ale fostelor terenuri mai
mari au condus la o relativă uniformitate a parcelarului, în ceea ce priveşte dimensiunile şi
formele generale ale terenurilor. Structura foarte particulară a centrului comercial nu mai
reprezintă acum o excepţie, ea rămînînd însă, în continuare, zona cea mai dens parcelată.
Acest proces reflectă, cît se poate de bine, creşterea gradului de urbanizare a zonei, respectiv,
sporirea eficienţei de utilizare a terenului, cu funcţiuni avînd un pronunţat caracter urban. Se
menţin, totodată, terenurile de mari dimensiuni existente anterior, ocupate cu hanuri. Acum
însă hanurile au fost înlocuite cu diverse clădiri publice: Banca Naţională a României, Poşta,
clădirea Societăţii de asigurări Dacie Română etc. S-au constituit, în acelaşi timp, noi
suprafeţe de mari dimensiuni, care au fost ocupate, de asemenea, cu funcţiuni publice:
ansamblul spitalului Colţea, Ministerul Agriculturii etc.
Funcţionalitatea teritoriului. O modificare spectaculoasă a avut loc în privinţa
funcţionalităţii zonei; aceasta este exprimată prin apariţia unor funcţiuni noi, moderne,
înlocuind unele dintre cele vechi, şi prin schimbarea raporturilor, pe ansamblul teritoriului,
între diferitele funcţiuni.
S-a menţinut, în continuare, nucleul comercial, într-o configuraţie mult modernizată,
prin tipul de spaţiu comercial (unele de mari dimensiuni), prin deschiderea generoasă a
vitrinelor spre stradă etc. Se poate însă constata că suprafaţa cu funcţiune preponderent
comercială s-a extins în raport cu situaţia din planul Boroczyn. Aceste extinderi sunt prezente
în partea de nord, prin deplasarea limitei zonei comerciale pînă la str. Doamnei, iar în partea
de sud, prin înglobarea noilor echipamente – hala centrală, hala de peşte etc. Totodată, axele
cu caracter comercial, care pornesc din nucleul comercial, s-au prelungit (str. Franceză, str.
Colţei (de la Sf. Gheorghe spre piaţa Universităţii), Calea Victoriei, apărînd şi unele noi, de-a
lungul noului bulevard Carol şi pe str. Academiei.
Majoritatea hanurilor, construcţii cu funcţiuni multiple – de la cea de apărare, la cele
de comerţ, depozitare şi locuire – orientare spre curţile interioare, oferind străzii mari
suprafeţe pline de zidărie, au fost demolate (în anumite cazuri prin voinţa primăriei).
Suprafeţele astfel eliberate au fost utilizate fie pentru realizarea unor importante clădiri
publice, cum sunt cele menţionate mai sus, pentru construirea de imobile moderne de locuit
(hanul Filipescu), pentru amenajarea unor spaţii verzi cu caracter municipal (în jurul bisericii
Sf. Gheorghe Nou) sau au rămas terenuri libere (hanul Zlătari). Realizarea sediului Băncii
Naţionale a României, pe locul hanului Şerban Vodă, a generat formarea treptată, a unui
nucleu cu funcţiune proponderent financiar – bancară. Diferite funcţiuni publice au apărut
prin construirea unor clădiri specializate pe proprietăţi care anterior avuseseră funcţiunea de
locuire (Societatea Generala, Creditul Funciar Rural şi Urban, hotelul Bristol etc.).
Numeroase hoteluri (funcţiune modernă de cazare temporară) sunt prezente în miezul
nucleului comercial. Spitalul Colţea, realizat în deceniul 9 al secolului al XIX-lea (înlocuind
10
vechea clădire), clădirea Universităţii (situată la limita de nord a zonei analizate), teatrul
„Modern”, cele două cinematografe etc., completează înnoirea funcţională a zonei. Aceste noi
funcţiuni, necesare atît oraşului, cît şi funcţiei sale de capitală a României, au fost realizate –
în mare măsură – în detrimentul zonei cu funcţiune preponderentă de locuire din partea de
nord a str. Doamnei, care se restrînge, caracterul acesteia devenind unul complex: locuire /
dotări publice / comerţ. Este definit, astfel, caracterul funcţional al întregii zone situate între
str. Doamnei şi bd. Elisabeta, care este acelaşi, în bună măsură, şi în prezent. În schimb, zona
rezidenţială dintre bis. Stelea şi bd. Hristo Botev se menţine în aceleaşi limite.
Reglementările constructive au constituit, începînd cu mijlocul secolului al XIX-lea,
un instrument eficient din partea municipalităţii pentru controlul construcţiei urbane. Pe
parcursul acestei perioade au fost în vigoare primele acte normative, elaborate în 1847, 1878,
1890 şi, pentru cazul special al noilor artere (bulevardele şi splaiurile) a fost intocmit un act
normativ în 1897. Fără a intra în detalii, trebuie menţionat că prin aceste regulamente de
construcţie au fost stabilite normele elementare care au fost apoi aplicate (şi controlate) cu
multă stricteţe: aşezarea clădirilor în raport cu aliniamentul străzii, înălţimea acesteia la
cornişa principală, procentul de ocupare al terenului 66 % în 1878, care a sporit la 80 % în
1890. Astfel, pentru cea mai mare parte a străzilor din zona analizată a fost impusă aşezarea
clădirilor pe aliniamentul stradal, înălţimea a fost relaţionată cu lăţimea străzii (H=L), iar în
valoare absolută înălţimea maximă admisă era de 17 m. În 1881 s-a stabilit ca, pentru mare
parte a străzilor zonei centrale, înălţimea construcţiilor să fie de 10-11 m, în intenţia clară de a
conferi o unitate fronturilor stradale şi, în general, imaginii spaţiului public. Fragmente de
acest fel pot fi regăsite şi acum pe cîteva dintre străzile zonei: str. Doamnei, Covaci, Şelari,
Smîrdan etc. Celălalt aspect important conţinut de aceste reglementări este împărţirea oraşului
în zone concentrice de construcţie. Pînă la regulamentul din 1890, zona analizată făcea parte
din zona I, cu excepţia fragmentului situat de-a lungul actualului bd. H. Botev, care era
înscrisă în zona II. Diferenţa dintre aceste două zone consta în obligativitatea utilizării în
exclusivitate a materialelor solide, necombustibile, în zona I, în timp ce în cealaltă erau
acceptate şi structuri de rezistenţă din lemn, îngropate însă în zidărie de cărămidă. Aplicarea
cu consecvenţă a aceloraşi reguli de construcţie, pe o perioadă îndelungată, pînă în 1928, cînd
a intrat în vigoare un nou regulament de construcţie, cu parametri substanţial diferiţi, a condus
la configurarea coerentă, unitară, din punct de vedere urbanistic, a întregii zone.
Ultimele două aspecte importante care caracterizează evoluţia zonei au fost
intensitatea activităţii constructive şi curentele arhitecturale. Se poate afirma că, din
acest punct de vedere, în perioada analizată acum a avut loc o adevărată reconstruţie a zonei.
Au existat, pe parcursul acestor decenii, motive dintre cele mai variate care au condus la
această situaţie: reconstruirea după distrugerea provocată de binecunoscutul incendiu din
1847, densificarea firească a zonei centrale a oraşului (inclusiv prin creşterea în înălţime a
construcţiilor), conformarea clădirilor la noua tramă parcelară, mult mai densă decît cea
anterioară, dezvoltarea economică de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, care a permis alocarea
unor fonduri însemnate pentru investiţii constructive – ale particularilor şi ale instituţiilor de
stat sau private. Această „explozie” constructivă – care poate fi înscrisă perioadei de după
1880 - a facilitat apariţia unor noi programe de arhitectură (clădiri financiar – bancare,
culturale, clădiri cu funcţiune comercială exclusivă etc.) sau modernizarea unor programe
existente anterior (tipologia locuinţelor s-a înnoit considerabil, un nou tip de spaţiu comercial
de la parterul clădirilor etc.).
Acest nou fond construit a fost realizate în arhitecturi de factură variată, urmînd
curentele arhitecturale caracteristice perioadei. Astfel, pot fi întîlnite – în expresii plastice de
calitate foarte diferită, de la repere ale întregii arhitecturi româneşti pînă la realizări modeste,
care, prin decoraţii sumare, sugerează apartenenţa la unul sau altul dintre curente - exemple de
clasicism tîrziu, cu puternice influenţe ale clasicismului francez sau ale romantismului (cu
11
reflexe neogotice), clădiri într-o arhitectură eclectică de o mare diversitateiar, în jurul anului
1900, sunt prezente realizări (puţin numeroase, de altfel) ale arhitecturii neoromâneşti. Marea
masă a clădirilor realizată aparţin însă eclectismului care, cu elementele compoziţionale şi
decorative care-i aparţin – simetria planului şi a faţadei, ordonarea, ierarhizarea şi ritmarea
acesteia, logica profilaturii decorative a faţadei, ierarhizarea, prin decoraţie şi alcătuiri
spaţiale, a interioarelor etc. definesc, într-o măsură foarte mare, caracterul arhitectural al
întregii zone.
III. 4. Evoluţia zonei în perioada 1911 – 1945

N. Lascu
Perioada aceasta, mult mai scurtă în raport cu cea anterioară, prezintă o importanţă
considerabilă atît pentru evoluţia întregului oraş cît şi, în particular, pentru zona studiată. Ea a
definitivat transformările începute înainte, înscriindu-se însă, în mare măsură, în contextul
reprezentat de planul din 1911.
Tramei stradale existente i-au fost aduse mai multe corecţii minime, prin cîteva
lărgiri de străzi, rectificări ale unor porţiuni ale acestora (partea de sud a Căii Victoriei, str.
Blănari), a fost realizat integral bd. Hristo Botev, prin străpungerea unei insule. Cea mai
însemnată intervenţie – care a generat configuraţia actuală a zonei, prin fragmentarea sa – a
fost realizarea tronsonului din axa nord – sud, cuprinsă între piaţa Universităţii şi piaţa Unirii,
care a luat naştere, de altfel, odată cu trasarea bulevardului. Chiar dacă a fost proiectat încă
din 1912, abia în a doua jumătate a anilor 30 a fost lărgită str. Colţei pe porţiunea dintre
Universitate şi Sf. Gheorghe şi a putut fi realizată străpungerea vechii zone comerciale a
Bucureştiului. În acest fel are loc separarea vechii zone comerciale în două fragmente.
Parcelarul tinde spre definitivarea sa, care a fost menţinută pînă în prezent, cu
excepţia suprafeţelor de teren asupra cărora s-a intervenit prin construcţii postbelice.
În privinţa funcţionalităţii zonei, se poate constata continuarea procesului menţionat
anterior, de apariţie a unor funcţiuni de interes public în partea de nord a zonei, diminuîndu-se
treptat, funcţiunea mai veche de locuire. Zona de concentrare de instituţiilor financiar –
bancare se definitivează, prin apariţia sediului Băncii Marmorosch Blank, a Băncii de Credit
Român, a Societăţii Generala (în completarea clădirii mai vechi), a Băncii Crisovelloni, a
clădirii noi a Băncii Naţionale a României şi a cîtorva alte sedii bancare.
Reglementările constructive ale perioadei – regulamentele de construcţii din 1928,
respectiv 1939 – rezultate din prevederile generale ale planurilor de sistematizare din 1921,
respectiv 1935 (Planul Director de Sistematizare), au marcat modificări însemnate în privinţa
cîtorva parametri. Astfel, în 1928 a fost impus regimul închis de construcţie pentru quasi-
totalitatea străzilor din zonă, procentul maxim de ocupare a parcelei a sporit la 83 %, iar pe
străzile cu tradiţie comercială înălţimea clădirilor putea fi mai mare cu 4 m decît lăţimea
arterei, fără a depăşi însă 18 m. S-a aplicat sistemul de retragere în gabarit (în interiorul unui
arc de cer cu raza de 6 m a unor etaje care depăşesc cornişa principală a clădirii. Prin
regulamentul din 1939, partea de vest a zonei – faţă de bd. Brătianu - a fost inclusă în clasa V
de construcţie, iar partea de est în clasele III şi IV. Pentru întreaga zonă s-a menţinut
obligativitatea construirii în regim închis, precum şi posibilitatea de a realiza, prin retragere în
gabarit, a cel mult două etaje peste cornişa principală. Procentul de ocupare al parcelei a
scăzut la 75 %, în clasa V pînă la 50 % în clasa III, iar înălţimile au sporit în clasa IV şi V (la
21, respectiv 24 m), menţinîndu-se la 18 m în clasa III.
Fără a se situa la acelaşi nivel ca în perioada precedentă, poate fi semnalată o susţinută
activitate constructivă, atît în domeniul instituţiilor de interes public cît şi în cel al
locuinţelor. Noile clădiri au fost realizate fie prin înlocuirea unor clădiri mai vechi, fie prin
12
utilizarea terenurilor libere, rezultate din reparcelarea unor proprietăţi anterioare, fie prin
flancarea unor spaţii publice definitivate cu puţin timp înainte (bulevardul Brătianu, H. Botev,
Calea Victoriei în porţiunea sa dinspre splai. În domeniul locuinţelor, se remarcă atît prezenţa,
în continuare, a locuinţelor individuale (sau de mică înălţime), în partea de est a zonei, fie
apariţia unor imobile de raport, cu multe niveluri, cele mai multe avînd spaţii comerciale la
parter. Înălţimile mai mari permise de regulamentele de construcţie (şi de generalizarea
sistemelor de construcţie în beton armat) au condus, în anumite cazuri, la apariţia unor
diferenţe mari de înălţime ale clădirilor alăturate, toate raportîndu-se însă la aceeaşi logică a
constituirii fronturilor stradale şi a modului de construire a parcelei de teren.
Curentele arhitecturale ale epocii sunt prezente prin exemple dintre cele mai variate:
de la eclectismul în forme din ce în ce mai simplificate, la arhitectura neo-românească sau la
arhitectura art-deco şi cea modernă.
III. 5. Evoluţia zonei între 1945 – 1990 – Planşa 6

N. Lascu
Transformările politice, economice şi sociale de după 1945 au afectat, în diferite etape,

evoluţia oraşului şi a zonei analizate. Dezvoltarea oraşului, condiţionată fiind permanent de
imperativele politice, a urmat, pe de o parte, tendinţa creşterii în suprafaţă şi, pe de alta, prin
densificarea unor zone întregi, prin demolarea totală sau parţială a fondului construit anterior
(îndeobşte locuinţe individuale) şi înlocuirea acestuia fie cu ansambluri de locuinţe colective,
fie cu echipamente publice. Intervenţiile în cadrul zonei analizate pot fi considerate relativ
minore, ele neafectînd esenţial caracterul teritoriului urban, aşa cum s-a constituit el în timp,
ci relaţiile cu teritoriul învecinat. Acestea au fost determinate de cîteva proiecte de anvergură:
realizarea axei nord – sud a metroului, fapt care a condus la mărirea intersecţiei de la Piaţa
Universităţii, refacerea unor fronturi după distrugerile provocate de cutremurul din martie
1977 şi proiectarea şi realizarea centrului civic, la începutul anilor 80.
Două etape principale au marcat intervenţii constructive în zona analizată:
- prima, de la sfîrşitul anilor 50 – anii 60 a constituit încercarea de completare a
fronturilor bd. Brătianu (rămase neîncheiate din cauza războiului) şi alte cîteva intervenţii
punctuale de completare a unor fronturi stradale. Toate aceste realizări – atunci cînd a fost
vorba de imobile colective de locuit, au preluat, în general, mare parte din regulile de
construcţie stabilite în 1939: înălţimea, retragerile în gabarit etc.
- cea de-a doua, mult mai agresivă prin tipul de intervenţie şi prin calitatea
arhitecturală a noilor construcţii, a avut loc după cutremurul din 1977 şi a continuat pînă în
1990. Pe de o parte, au fost înlocuite imobilele distruse de cutremur (Calea Victoriei colţ cu
bd. Elisabeta, str. T. Caragiu, bd. H. Botev), iar pe de altă parte zona s-a situat la limita
imensei suprafeţe afectate de realizarea centrului civic. Astfel, au fost construite noile fronturi
ale Căii Călăraşilor şi ale bd. Brătianu cu piaţa Unirii – aceasta fiind complet modificată,
inclusiv prin demolarea vechilor hale centrale şi prin deplasarea bisericii Sf. Ioan, impusă de
realizatea pasajului care subtraversează piaţa Unirii.
Marile spaţii comerciale executate la începutul anilor 70 – magazinul Cocorul şi
magazinul Unirea (extins în anii 80) – au fost completate cu complexul comercial de la
intersecţia Căii Călăraşilor cu str. Sf. Vineri. În acest fel, în imediata vecinătate a centrului
comercial tradiţional al Bucureştiului îşi face prezenţa un tip nou de comerţ, în spaţii de foarte
mari dimensiuni, care intră în conflict cu comerţul tradiţional – în spaţii reduse, specializate.
Cea mai semnificativă consecinţă – prezentă pe durata întregii perioade – a fost
ignorarea vechiului parcelar, prin aplicarea principiilor Chartei de la Atena la scara permisă
de suprafeţele, totuşi, restrînse existente din zonă. Acest fapt nu este foarte evident în prima
13
perioadă, în timp ce intervenţiile din anii 80 au făcut abstracţie totală de structura morfologică
existentă, creindu-se rupturi flagrante între cele două tipuri de ţesut urban.
IV. ANALIZA
IV. 1. Vechimea tramei stradale – Planşa 7

I. Băncescu; N. Lascu
Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Stabilirea vechimii străzilor s-a făcut prin cercetarea comparativă a planurilor
topografice din 1846, 1911 şi 1995. Au fost indicate nu numai străzile existente – în dinamica
apariţiei lor, ci şi străzile sau fragmentele de străzi dispărute în diferite perioade.
Concluzii ale analizei

Din analiză rezultă că marea majoritate a străzilor existente pe planul Boroczyn s-au
păstrat pînă în prezent. Arterele apărute ulterior au dat configuraţia actuală a tramei stradale,
incluzîndu-le pe cele mai vechi în structura generală a întregii zone centrale. Se constată că
arterele periferice centrului istoric, toate realizate după 1865 – splaiul Dîmboviţei şi bd. C.
Coposu la sud (înglobînd şi o porţiune din mai vechea Cale a Călăraşilor), bd. Elisabeta şi
Carol I la nord, precum şi bd. Hristo Botev, continuat cu străzile anterioare, la est – ca şi bd. I.
C. Brătianu (arteră mediană centrului) fac parte din sistemul principal de circulaţie al oraşului.
În raport cu acestea, străzile mai vechi – cu excepţia Căii Victoriei - devin artere cu rol
secundar, local, subordonat primelor.
Modernizarea succesivă a străzilor s-a făcut prin rectificarea traseelor şi prin
prevederea unei lăţimi constante. Din compararea planurilor rezultă că lărgirea străzilor s-a
făcut, în general, prin deplasarea uneia dintre laturi, existînd însă situaţii în care doar porţiuni
din traseul anterior au fost incluse în cel nou, rectificat. Intersecţiile străzilor au fost corectate,
de asemenea, prin racordări cît mai apropiate de unghiul drept. Se constată, de asemenea, că
lărgirea străzii, atunci cînd a existat, s-a făcut o singură dată; doar porţiunea dintre piaţa
Universităţii şi piaţa Sf. Gheorghe a bulevardului I. C. Brătianu a fost lărgită de mai multe ori,
în funcţie de sporirea gradată a traficului urban.
Arterele noi, în raport cu planul Boroczyn sunt fie marile bulevarde, menţionate mai
sus, fie străzile grupate în parcelarea Sf. Gheorghe, fie alte cîteva, dispersate în teritoriu (str.
Poştei, str. Baia de Fier). În anumite cazuri, străzi noi au preluat fragmente ale unor căi mai
vechi de comunicaţie (inclusiv fundături, cum este cazul str. E. Carada). Compararea planului
Boroczyn cu cele ulterioare reliefează importanţa acestor artere noi: ele au avut un rol
determinant în regularizarea tramei stradale şi, prin urmare, a insulelor.
Sunt putine străzi dispărute integral, fie prin în urma regularizării Dîmboviţei, fie în
urma realizării unor ansambluri urbane importante (parcelarea de la Sf. Gheorghe sau spitalul
Colţea). Cele cîteva maidane prezente pe planul Boroczyn au fost integrate în timp
proprietăţilor limtrofe străzilor, fiind un element care a contribuit la regularizarea treptată a
ţesutului urban, suprafeţele astfel recuperate fiind utilizate în general, pentru edificare.
14
IV.2. Evoluţia parcelarului - Planşa 8

A. Moldoveanu

Vechimea parcelarului a fost apreciat prin luarea în considerare a laturilor laterale şi
cele posterioare ale parcelelor, avîndu-se în vedere că latura spre stradă a putut avea variaţii
datorate lărgirii străzilor sau modificării traseului acestora. Au fost luate în considerare
etapele istorice reprezentate de planurile din 1846, 1911 şi planul actual, intercalîndu-se, de
asemenea, momentul sfîrşitului celui de-al doilea război mondial.
Analiza s-a efectuat prin suprapunerea planurilor amintite anterior. Suprapunerea a
fost realizată pe suprafeţe mici din cauza diferenţelor datorate lipsei de precizie a ridicării
topografice a primelor planuri. Absenţa caroului 50 a planului Boroczyn a fost suplinită de
introducerea suprafeţei corespunzătoare a planului din 1852. Au fost luate în considerare şi
concluziile studiului realizat în anul 1995 de către Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Au
fost marcate modalităţile de circulaţie a terenurilor care au condus la modificarea parcelarului
– comasări sau divizări ale terenului precum şi reparcelări.

Din punct de vedere strict al criteriului de vechime prima concluzie ce se poate trage
este aceea în că zona delimitată de Strada Blănari la nord, Halelor respectiv Splaiul la sud,
Bd.-ul Brătianu la est şi Strada Academiei, Smârdan la vest s-au păstrat cele mai multe
parcele constituite anterior anului 1846. Cea de a doua categorie - parcelele constituite în
perioada 1846 - 1911 - este oarecum uniform distribuită pe întreaga suprafaţă a zonei luate în
studiu, observându-se totuşi o mai mare concentrare a acestor parcele în vestul bulevardului
Ion I. C. Brătianu. Parcelele datate 1911 - 1945 se concentrează, în mare parte, spre limitele
zonei analizate, bordând marile bulevarde ce delimitează acest spaţiu mai ales la nord şi vest.
Intervenţiile postbelice la nivelul parcelarului se grupează tot către extremităţile zonei studiate
însă de data aceasta către sud (Calea Călăraşilor) şi la partea inferioară a Bulevardului
Brătianu. O particularitate demnă de remarcat este aceea că în urma celor mai recente
intervenţii in structura parcelarului au rezultat o serie întreagă de „zone gri” - spaţii lipsite de
orice coerenţă, atît din punct de vedere al regimului de proprietate cît şi al destinaţiei acestora.
Menţionăm că astfel de "zone gri" se regăsesc şi la capătul dinspre vest la Căii Moşilor cât şi
în inima centrului comercial al oraşului, fiind rezultatul unor operaţiuni urbane nefinalizate.
În privinţa dinamicii parcelarului, se disting două subzone principale. În prima dintre
acestea, delimitată de strada Doamnei la nord, Bulevard Ion I. C. Brătianu la est, Strada
Halelor şi Splaiul Independenţei la sud, respectiv Calea Victoriei la vest se poate observa o
inerţie mai mare a loturilor în ciuda deselor divizări şi/sau comasări, deoarece în toate aceste
transformări ale terenurilor s-a ţinut seama de contururile parcelelor preexistente. Cealaltă
mare subzonă reprezentată de restul teritoriului studiat cu accent pe insulele limitrofe marilor
bulevarde, se caracterizează prin modificări substanţiale ale parcelelor, mişcarea
predominantă fiind aceea a retrasării lor.
IV. 3. Vechimea fondului construit - Planşa 9

A. Brătuleanu

Pentru realizarea acestei analize au fost folosite reprezentările zonei în studiu din
planul Borroczyn (1846), planul topografic al Bucureştiului din 1911 şi planul actual. Metoda
folosită a fost aceea a suprapunerii celor trei planuri două câte două (Borroczyn şi 1911, 1911
15
şi planul actual) şi a identificării/evidenţierii - în acest mod - a acelor amprente la sol care îşi
păstrează conturul de la o epocă la alta.
Fără îndoială că acest mod de a determina vechimea fondului construit are unele
dezanvantaje, dar s-a considerat că - în actuala fază a cercetării şi pentru scopurile propuse -
aceasta este formula care poate oferi cele mai multe informaţii. Dintre avantajele acestei
metode menţionăm: posibilitatea de stabilire a acelor construcţii care au fost ridicate în
perioadele cuprinse între anii în care au fost întocmite planurile; în acest fel, unele construcţii
pot fi datate cu certitudine ca aparţinând perioadei menţionate; posibilitatea de a decela
modificări ale fondului construit într-o perioadă sau alta; posibilitatea de a relaţiona fondul
construit şi modificările sale cu parcelarul şi cu modificările acestuia. Pe de altă parte, trebuie
luat în considerare faptul că această metodă nu poate stabili cu certitudine vechimea clădirilor.
Păstrarea amprentei la sol dintr-o epocă în alta nu înseamnă menţinerea integrală/parţială a
structurii construcţiei; sau că, modificarea amprentei la sol nu înseamnă că noua formă nu
înglobează structuri mai vechi. Este cert că această fază a studiului trebuie urmată de o alta,
care să cuprindă zone mai restrânse, în care cercetarea să poată cuprinde atât o cercetare
completă de teren, cât şi o cercetare exhaustivă de arhivă. Corelarea celor trei tipuri de
cercetare - dintre care prima fază este cea prezentă - va conduce la o imagine mai precisă a
vechimii fondului construit existent.

a. Aprecierea cantitativă referitoare la clădirile construite în diverse epoci:
- se poate observa că epoca ante 1846 este relativ slab reprezentată, în timp ce cele mai
multe clădiri sunt construite în perioadele 1846-1911 şi 1911-1945; dat fiind faptul că această
zonă conţine nucleul originar al oraşului, observaţia de mai sus conduce la concluzia că mare
parte a fondului construit existent în 1846 a fost înlocuit de construcţiile celor două epoci
ulterioare (fondul din 1846 a fost înlocuit de cel construit până în 1911, planul din 1911
indicând o ocupare aproape integrală a ariei studiate, în timp ce - în general - construcţiile
epocii 1911-1945 mai mult au completat decât au înlocuit fondul construit până la 1911);
numărul construcţiilor edificate în perioada 1945-1990 este substanţial mai redus, în timp ce
intervenţiile de după 1990 se rezumă la doar câteva construcţii (reduse ca dimensiuni şi ca
impact asupra zonei);
- cu referire la construcţiile ridicate în primele două epoci (până în 1846 şi 1846-
1911), se poate spune că - dată fiind modalitatea de studiu, precum şi faptul că multe dintre
construcţii sunt sau pot fi ridicate pe substructuri mai vechi, sau înglobează construcţii /
porţiuni din construcţii mai vechi - în multe situaţii, substanţa fondului construit existent
astăzi este mai veche decât cea rezultată din analiza de faţă;
b. Concluzii privind amplasarea şi gruparea construcţiilor din diferite epoci:
- cele mai multe dintre clădirile construite până în 1846 şi păstrate până astăzi sunt
cele amplasate în zona de la vestul bulevardului (fapt firesc dacă avem în vedere centrul
polarizator constituit de la începuturile oraşului în zona "Curţii vechi", precum şi permanenţa
unor funcţiuni legate de comerţ); construcţiile păstrate din această perioadă nu se constituie în
grupări omogene, ele fiind păstrate şi încadrate de intervenţiile ulterioare;
- masa construcţiilor, alcătuită - aşa cum arătam - din edificii ridicate în perioadele
1846-1911 şi 1911-1945, are o distribuţie relativ omogenă, cu puţine puncte de concentrare
notabile (rezultat probabil al aceleiaşi continuităţi funcţionale care a condus la înlocuirea
relativ rapidă a construcţiilor ridicate în perioada 1846-1911, devenite inadecvate dintr-un
motiv sau altul în perioada 1911-1945, precum şi la completarea in această a doua perioadă a
terenurilor neconstruite); concentrări ale construcţiilor din perioada 1911-1945 pot fi
constatate în general în zonele de contact ale ariei studiate cu marile artere de circulaţie (de
ex. zona de est a actualei Pieţe a universităţii - zona Colţea - Ministerul Agriculturii -, insula
16
pasajului Villacros, completările vechilor insule tăiate de bulevard în zona de nord a ariei
studiate);
- construcţiile perioadei 1945-1990 completează în general insulele deja conturate în
perioadele anterioare, fără a modifica structura urbană existentă; excepţie fac acele construcţii
din zona de contact a ariei studiate cu intervenţiile brutale din anii '80 (de. ex. zona de sud a
ariei studiate);
- construcţiile ridicate între 1990-2002, reduse la număr, au o amplasare dispersată în
teritoriu, determinată probabil de criterii diferite de cele strict urbanistice;
c. Observarea unor tipuri de construcţii şi a unor moduri de ocupare a parcelei
(terenului) specifice perioadelor avute în vedere, precum şi a modului de grupare a
acestora:
- construcţiile păstrate din perioada de până la 1846 sunt în cea mai mare parte biserici
şi hanuri, demonstrând perenitatea funcţiunilor lor în zona studiată. În cazul bisericilor,
ocuparea parcelei este cea tradiţională, cerută de cultul ortodox, cu amplasarea centrală a
bisericii, desprinsă de alte construcţii cu funcţiuni complementare; în mod firesc, acest tip de
amplasare s-a păstrat chiar şi atunci când construcţiile înconjurătoare au fost înlocuite cu
unele noi, sau - ca în cazul bisericii Sf. Ion - biserica a fost deplasată faţă de poziţia iniţială. În
schimb, hanurile sunt construcţii care ocupă întreaga parcelă, rezultând de aici două faţade
către stradă şi orientare predilectă a spaţiilor către curtea interioară. Aşa cum am arătat, nu
putem vorbi de o grupare a acestora: conform rolului lor de centru al unei parohii, bisericile
sunt dispersate în teren, în timp ce în cazul hanurilor, păstrarea lor a depins de starea lor
fizică, ca şi de continuitatea / adaptabilitatea funcţiunii la cerinţele epocilor de intervenţie;
- pentru perioada 1846-1911, tipurile de construcţii sunt:
a. cele de interes public (Poşta centrală / Muzeul Naţional de Istorie, Banca
Naţională, Spitalul Colţea, Ministerul Agriculturii), a căror tipologie este specifică funcţiunii /
epocii de construcţie; dimensiunile mari conduc fie la ocuparea unei întregi insule şi
organizarea paralelă în jurul unor curţi interioare; fie la organizarea pavilionară, conducând la
crearea unor alveole urbane; de regulă, aceste construcţii sunt amplasate către/la limitele ariei
studiate;
b. construcţiile cu funcţiune compusă – publică/privată - destinate
comerţului/meşteşugurilor/locuirii, prezentând o ocupare a parcelei fie integrală (cu una sau
două faţade la stradă), fie o ocupare a parcelei pe contur (cu una sau două faţade la stradă dar
şi cu orientare către o curte interioară); de regulă, aceste construcţii, cu tipologii asemănătoare
sau diferite, sunt grupate în insule, aflate cu precădere în zona de vest a terenului în studiu şi
în zona de sud-est;
c. construcţiile de locuit sunt amplasate pe una sau două laturi ale parcelei, cu
o ocupare a terenului relativ redusă; ele sunt grupate în majoritate în zona de est (Piaţa Stelea
Spătarul);
- pentru perioada 1911-1945, tipurile de construcţii ale perioadei anterioare se
păstrează, ca şi tipul de amplasare pe lot. Fac excepţie unele construcţii destinate comerţului,
comerţului/locuirii sau locuirii, care ocupă parcela într-un mod intensiv, organizate în jurul
unor curţi de lumină (de ex. Magazinul Bucureşti, imobilele de raport de pe Bd. Carol,
imobilele de locuit care completează cu precădere ţesutul urban din zona de est a ariei
studiate, etc.); nu se poate vorbi de o grupare a acestora, ele fiind relativ omogen repartizate în
teren, coexistând cu construcţiile perioadei anterioare;
- pentru perioada 1945-1990, se observă că tipurile de construcţii sunt cele destinate
comerţului, comerţului/locuirii; tipul de ocupare a terenului nu mai are nimic comun cu cele
anterioare, principala caracteristică a acestor construcţii fiind "negarea parcelarului"; în
general, ele sunt grupate de-a lungul bulevardului care traversează zona, şi cu precădere la
limita de sud a terenului în studiu;
17
- pentru perioada 1990-2003, intervenţiile făcute sunt destinate comerţului/locuirii,

fără a avea o altă caracteristică notabilă în afara aceleia a ocupării intensive a terenului.
IV. 4. Funcţiuni actuale ale clădirilor – Planşa 10

Şt. Bâlici

Au fost luate în considerare informaţiile extrase din fişele de cartare şi din cartarea
fotografică parţială. Aceste informaţii au fost verificate pe teren şi, local, au fost completate
cu observaţii suplimentare obţinute de la locatari / utilizatori. Chiar dacă planşa nu conţine
referiri la funcţiunile iniţiale ale clădirilor, se pot urmări, punctual, anumite tendinţe de
transformare a caracterului funcţional, prin evidenţierea apariţiei funcţiunilor secundare
(marcate pe plan cu haşură suprapusă peste culoarea de bază) – observaţie aplicabilă în
principal construcţiilor destinate locuirii – unifamiliale sau colective – în care au apărut recent
birouri sau cabinete medicale / stomatologice.

În urma analizei au fost identificate următoarele funcţiuni precum şi situarea lor în
anumite teritorii ale zonei, fapt care conferă caracterul funcţional particular al zonei întregi
sau unor subzone:
- administraţie – apare punctual, în zona Piaţa Universităţii, Bd. Carol, în vecinătatea
Băncii Naţionale (pe străzile Smârdan şi Eugeniu Carada) şi pe str. Sf. Dumitru;
- birouri – (birouri ca funcţiune secundară – haşură) răspândite neregulat, cu o
frecvenţă mai mare la vest de Bd. Brătianu. Se observă o tendinţă de grupare de-a lungul Căii
Moşilor, a Căii Victoriei (zona Pasaj Villacrosse) şi o dispersie cu densitate mai ridicată de-a
lungul străzii Lipscani;
- comerţ, servicii: nu sunt prezente în zona Stelea Spătarul, Bălceşti, Calomfirescu,
C.F. Robescu, Hristo Botev. Apar sporadic pe străzile Mavrogheni, Pătraşcu Vodă, Băniei,
Slănic, Scaune, Bolintineanu, Colţei, General Florescu, Cavafii Vechi. Prezenţă regulată în
restul zonei. Construcţii dedicate comerţului – magazinele Cocor, Bucureşti; cazuri
numeroase pe str. Lipscani;
- culte – distribuite uniform;
- cultură: la parterul clădirilor - Studioul de Teatru Casandra; funcţiune culturală
secundară - galeria de artă de pe Intrarea Soarelui. Punctual – trei teatre, trei muzee (Muzeul
Naţional de Istorie a României, Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, Muzeul
Curtea Veche). La est de Bd. Brătianu nu există funcţiuni culturale.
- corp diplomatic: prezenţă izolată - Consulatul şi Centrul Cultural Ceh, str. Ion
Ghica;
- destinaţie specială (Ministerul de Interne) – prezenţă izolată - Secţia de Poliţie, str.
Stelea Spătarul
- financiar – bancară: grupate în jurul Băncii Naţionale – zonă cu caracter funcţional
dominant financiar – bancar: str. Doamnei, Eugen Carada, Lipscani, Smârdan, pe tronsoanele
tangente Băncii Naţionale; punctual pe Calea Victoriei, în Piaţa Universităţii – str. Toma
Caragiu, Str. Stavropoleos. La est de bulevard – izolat: str. Colţei, Str. Lipscani (parter)
nr.100-102.
- învăţămînt – vezi Piaţa Universităţii. Funcţiune recentă în zonă – Universitatea
Spiru Haret – str. Doamnei / Ion Ghica, Universitatea Ecologică – str. Franceză / Filitti.
- locuire – funcţiunea dominantă. La vest de bulevard: În zona Calea Victoriei,
Lipscani, Smârdan, Ion Ghica, Bd. Brătianu, Piaţa Universităţii locuirea apare sporadic,
izolat, ca funcţiune secundară. În restul zonei locuirea este funcţiunea principală, punctată de
18
funcţiuni conexe – culte, comerţ, birouri, cultură, sănătate şi învăţământ. În insula cuprinsă
între străzile Lipscani, Şelari, Gabroveni – locuirea apare punctual. La est de bulevard:
Locuirea este funcţiune dominantă, chiar unică pe unele tronsoane ale străzilor Stelea
Spătarul, Calomfirescu, C.F. Robescu, Bolintineanu, Colţei, Ivo Andric. Singura axă de-a
lungul căreia funcţiunea de locuire îşi pierde carcterul dominant este Calea Moşilor.
- sănătate – cabinete medicale / stomatologice - funcţiune secundară; Spitale –
Colţea, str. Poştei – Sf. Dumitru; cabinete medicale / stomatologice, ca funcţiuni secundare, în
construcţii destinate locuirii – colective sau nu. Dispersate neregulat.
- turism – izolat – Hanul lui Manuc
- terenuri virane – frecvenţă mare – zona Lipscani – Şelari – Gabroveni – Covaci,
zona Calea Moşilor – Sf. Vineri, parcelarea Sf. Gheorghe Nou. Izolat – str. Pictor Tonitza.
Suprafaţă maximă – Şelari - Lipscani
- construcţii abandonate (neutilizate momentan) / parter comercial abandonat -
densitate maximă Lipscani - Gabroveni
IV. 5. Regimul de înălţime al clădirilor – Planşa 11

P. Mortu

Au au fost luate în considerare înălţimile la cornişa principală sau la atic. Înălţimea
absolută (exprimată în metri) a fost corelată cu numărul de niveluri ale clădirii. Această
corelare stabileşte, în măsură considerabilă, scara construcţiei respective şi, implicit,
sugerează scara acesteia în raport cu spaţiul public. Clasificarea clădirilor după înălţimi în
grupe este cea uzuală. Au fost indicate, de asemenea, principalele accente volumetrice (turle,
turnuri de colţ, cupole ale acoperişului etc.) ale clădirilor, care reprezintă, în acelaşi timp,
accente ale spaţiului public.
Trebuie semnalat că planşa ne este edificatoare decît parţial ca reprezentare fidelă a
realităţii. Principalul motiv este dat de panta accentuată a terenului ce are punctul minim în
dreptul râului Dâmboviţa, fapt ce determină accentuarea sau diminuarea înălţimilor
construcţiilor. O rezultantă a acestui fapt, constituindu-se ca element benefic, este perceperea
favorabilă a ansamblului centrului istoric (zona Lipscani) din zona Splaiului Dâmboviţei,
determinată de vizualizarea simultană a mai multe planuri succesive.

O primă concluzie este referitoare la alăturarea frecventă a unor clădiri cu înălţimi
diverse, care reflectă atît vechimea diferită a acestora (sensul general fiind acela de creştere
permanentă a valorilor la cornişa principală), cît şi limitele în care diferitele reglementări
constructive au permis realizarea construcţiilor. Este totodată semnalat fenomenul foarte
cunoscut al unei mici variaţii a cornişei la clădiri învecinate realizate în aceeaşi perioadă, fapt
caracteristic, de fapt, întregii zone centrale a Bucureştiului.
Pe de altă parte, o cercetare a teritoriului analizat impune separarea acestuia în două
mari zone, definite de un regim de înălţime diferit:
a. Zona înaltă din imediata vecinătate a marilor bulevarde (excepţie fac str. Halelor şi,
parţial, bd. Hristo Botev). Caracteristicile principale ale acestei zone sunt:
- regim de înălţime ridicat 15-25m (P+4 – P+10) rezultând fronturi masive, opace
- placarea bulevardelor cu blocuri realizate după 1977 (acestea constituindu-se ca
majoritate) are efecte negative asupra perceperii generale ce se realizează în special
din interiorul zonei cercetate (insulelor).
- atitudinea faţă de fronturile paralele este neutră fără fragmentări deranjante. Rezultă
o unitate a fronturilor paralele – cel puţin din punct de vedere volumetric.
19
- monotonia ruptă de elemente ce se constituie ca dominante, caracteristică ce nu este

dată însă de înălţime (spitalul Colţea şi turnul Bărăţiei)
b. insulele cuprinse în interiorul suprafeţei definite de marile blocuri (zona veche
constituită până în 1950). Caracteristici:
- regim de înălţime mult redus (P+1, P+2)
- fond tratat omogen fiind marcat de accente verticale ce sunt constituite în acest caz
de turlele lăcaşelor de cult ( în număr de 12 având turle ce variază de la una la cealaltă
– între 1-6)
- contrast negativ (disfuncţie) între clădirile noi tip bloc (integrate bulevardelor) şi
restul fondului construit.
IV. 6. Starea fizică – Planşa 12

S. Nistor

Cercetarea stării fizice a construcţiilor s-a făcut prin observare directă, din zonele de acces
public, şi în unele dintre cazuri, prin investigarea vizuală a spaţiilor semi-publice de tipul
gangurilor, scărilor interioare, acoperişuri, terase. Nu au putut fi evaluate pivniţele deşi ele
constituie, cel puţin pentru zona Lipscani, o caracteristică a cvasitotalităţii construcţiilor. Nu a
fost posibilă o expertiză tehnică a construcţiilor, starea evaluată a construcţiilor fiind exclusiv
o evaluare vizuală a:
Elemente Elemente-trăsături Constatări şi concluzii Clasa de stare

investigate arhitecturale evaluate posibile
1. Peretele de nealiniere, înclinare, nevoie de expertizare prezenţa exclude de
faţadă umflare (burtă), structurală la clasarea în B sau
B\
fisuri, crăpături, fracturi, nevoie de expertizare prezenţa exclude de
lacune (spărturi) structurală la clasarea
superioară lui M\
2. Elemente balcoane, profilaturi, urme de infiltraţii exclude de la
decorative ancadramente, console, clasarea în B
de faţadă strat de uzură (tencuială) neutilizarea sau neocuparea sau B\
parţială sau totală
3. Tâmplărie vitrine, porţi, ferestre lipsă de întreţinere şi nevoia exclude de la
exterioară reparaţii clasarea în B
neutilizarea sau neocuparea

parţială sau totală
4. Alţi pereţi Idem peretele de faţadă

exteriori
5. Acoperişul streaşina-cornişa degradarea elementelor de prezenţa exclude de
etanşeizare la clasarea în B sau
B\
învelitoarea degradarea elementelor de prezenţa exclude de
etanşeizare la clasarea
lipsa unor porţiuni de acoperiş superioară lui M\
6. Soclul urme de infiltraţii prezenţa exclude de

la clasarea
superioară lui M\
20
Au fost definite 3 clase de stare (Bună, Medie, Proastă) cu câte 2 categorii : stare
stabilă sau dinamică negativă (simbolizată cu “\”).
Starea fizică a clădirilor din perimetrul determinat de OG 77-2001 este evaluată prin
luarea în consideraţie a următoarelor elemente, pe baza observaţiilor vizuale directe:
# Cod Denumire Stare Elemente circumstanţiale de

Semn convenţ. apreciere
1 B Foarte bună clădire arhitectural sănătoasă, fără Ocupate, cu semne de
probleme de hidroizolare sau întreţinere permanentă
Verde închis nevoi de reparaţii
2 B\ Bună clădire arhitectural sănătoasă, fără Parţial ocupate, vacante
probleme de hidroizolare sau
Verde deschis nevoi de reparaţii
(verde dungi) ameninţări fără efecte tangibile
3 M Satisfăcătoare clădire arhitectural sănătoasă, cu Ocupate, cu semne de
nevoi de reparaţii la elemente capacitate de întreţinere
nestructurale şi arătând corespunzătoare
Galben semne de acţiune a ameninţărilor Fără risc imediat de
cu efecte tangibile deteriorare, sau
Reparaţii în derulare
4 M\ Mediocră clădire arhitectural sănătoasă dar Parţial ocupate sau vacante
cu nevoi de reparaţii Semne de continuare a
Portocaliu semne de acţiune a ameninţărilor deteriorarilor şi
(galben dungi) cu efecte tangibile Întreţinere deficitară
5 R Proastă zidărie deteriorată şi-sau Ocupate,
acoperiş spart şi-sau Deteriorare lentă; fără
evacuări ale apelor defecte, soluţii stabilite, sau
atacuri biologice şi deteriorare a Soluţii stabilite dar
majorităţii elementelor neimplementate (şantier
constructive, inclusiv a zidăriei nedeschis, sau deschis şi
Roşu exterioare, sau intrerupt)
afectare a majorităţii părţilor
clădirii de către un incendiu sau
alt dezastru
semne de degradare severe dar cu
reversibilitate a situaţiei
6 R\ Foarte proastă degradări sau semne de Părăsire, parţial ocupate

instabilitate structurală, Risc iminent de deteriorare
pierderi importante de suprafaţă rapidă; fără soluţii de
de învelitoare conducând la intervenţie stabilite sau
degradări majore ale interiorului, Soluţie de intervenţie
Violet majoritatea edificiului afectată de stabilită dar neimplementată
(roşu dungi) efectele unor incendii sau alte
dezastre naturale
semne de degradare importante,
nereversibilitate a situaţiei
21

Din analiza globală a zonei reies următoarele:
- există o zonă relative compactă cu clădiri mai degrabă în bună stare (B, B\) zonă ce se
învecinează cu Calea Victoriei şi merge în profunzimea zonei studiului pe adâncimea a 2
parcele (insulă). Acestei zone de clădiri în stare bună i se adugă culoarele Bulevardelor
Brătianu şi Coposu, Piaţa Universităţii, şi ele caracterizate prin clădiri relativ noi în bună
stare.
- în interiorul zonelor astfel delimitate prin marile artere de circulaţie, situaţia se prezintă
foarte complex. Se poate observa, ca o caracteristică generală, că au fost favorizate de
procesele şi interesele economice în principal clădirile de pe colţurile străzilor şi clădirile de
mari dimensiuni cu funcţie financiar-bancară. În genere, astfel de funcţiuni şi localizări au
generat un interes de întreţinere şi reparare a construcţiilor ce astăzi se prezintă în stare bună.
Exemple sediile Băncii Ţiriac, Volksbank (zona Sf. Gheorghe) sau sediile BCR din str.
Doamnei sau Lipscani.
- zona are un număr de locaţii în care se desfăşoară şantiere importante, al căror rezultat
poate îmbunătăţi sensibil starea fizică actuală a construcţiilor (Bis. Doamnei, Spitalul Colţei,
Muzeul Naţional de Istorie, Str. Ion Ghica 5, etc.). Însă până la terminarea şantierelor
evaluarea a fost rezervată la starea prezentă.
- pe de altă parte se poate constata şi o concentrare în anumite zone a unui număr
considerabil de imobile în stare proastă sau foarte proastă: Str. Blănari nr. 6-8-10, Str.
Gabroveni (de la Hanul Gabroveni şi parcela alăturată precum şi str. Bărăţiei 42-46
Starea clădirilor din arterele cu pronunţat caracter comercial este foarte diversă şi se poate
circumscrie următoarelor constatări :
- sunt avantajate (stare mai bună) construcţiile mari care sunt sediul mai multor firme
- este avantajat parterul spre deosebire de etajele cu funcţie rezidenţială
Clădirile cu funcţie rezidenţială din insule cu caracter comercial sunt în stare mai proastă
decât cele care se află în insule cu rol rezidenţial preponderent.
IV. 7. Valoarea stilistică a clădirilor – Planşa 13

M. Gavriş

Avînd în vedere scopul studiului analiza stilistica a fondului construit s-a rezumat la
tratarea fatadelor si in principal a celor care participă la spatiul urban. Analiza a fost rezultatul
suprapunerii a 2 criterii:
a. încadrarea (apartenenta) stilistica a fatadei într-unul din următoarele curente
arhitecturale: postbizantin, clasicist, romantism, eclectism, neoromînesc / regional, 1900, art –
deco, modern, contemporan. Au fost avute în vedere următoarele considerente:
- pentru incadrarea stilistica a fatadelor s-a luat in considerare limbajul arhitectural dominant
(fara semnalarea interferentelor sau influentelor), care, pentru o mai mare precizie in
aprecierea unei fatade, poate fi corelat cu vechimea edificiului
- in cazul cladirilor cu incadrari stilistice diferite ale fatadelor s-a luat in considerare frontul
principal sau orientat spre spatiul urban mai important
- cladirile foarte deteriorate sau in ruina care pastreaza inca semne / elemente evidente de
valoare stilistica au fost incadrate la aceasta valoare
b. un criteriu de natură estetică, care a urmărit valoarea (relevanţa) stilistică a faţadei,
avînd drept subcriterii: coerenta stilistică; calitatile estetice ale compozitiei de ansamblu
(unitate, echilibru, proportii) si ale detaliilor; caracterul exemplar (reprezentativitatea) pentru
un anumit stil, curent, autor, sau originalitatea interpretarii unui limbaj stilistic consacrat;
22
raritatea sau unicitatea in contextul zonei sau al arhitecturii romanesti; expresivitatea

limbajului arhitectural (care poate da un anumit “caracter” fatadei sau spatiului la care
participa – ex. monumental, pitoresc, domestic); apartenenta la un ansamblu arhitectural-
urban coerent sau integrarea intr-un context valoros, chiar daca, in sine, fatada in cauza este
mai putin semnificativa (ex. seria de 3 imobile Art Deco din Bd. Coposu / Calarasi 1 a, b, c);
calitatea executiei.
Au rezultat urmatoarele categorii:
- A - cladiri cu semnificatie majora din punctul de vedere al valorii stilistice (cu relevanta
stilistica majora)
- B - cladiri cu semnificatie medie din punctul de vedere valorii stilistice (cu relevanta
stilistica medie)
- C - cladiri nesemnificative din punctul de vedere al valorii stilistice (nerelevante stilistic,
neutre)
La acestea s-a adaugat marcarea, in cadrul categoriei “A”, a valorilor exceptionale si, in
cadrul categoriei “C”, a fatadelor nocive din p.d.v. stilistic.
Insumate, criteriile de analiza au urmărit semnalarea calitatilor estetico-stilistice ale
obiectelor arhitecturale (fatadelor), precum si a impactului lor asupra spatiului urban,
concretizata in ridicarea valorii estetice a acestuia.
Concluzii ale analizei / Constatari
a. Din punctul de vedere al încadrării stilistice la nivelul teritoriului analizat, pot
fi puse în evidenţă două tipuri de zone:
- zone omogene din punct de vedere stilistic – in general pe tronsoane scurte de strazi
sau numai pe un singur front (ex. Smardan 17-27, Calea Mosilor 21-27 si 34-46, coltul
Jacques Elias / Sf. Vineri pana la Calea Mosilor, Smardan + Ion Ghica intre Banca Nationala
si Biserica Rusa, front Bd. Carol, Stelea Spatarul)
- zone de “mozaic” stilistic – datorat unei cresteri organice care produce fie un
ansamblu inchegat si coerent, fie nestructurat sau destructurat
b. Din punctul de vedere al încadrării stilistice a clădirilor, considerate izolat:
- Prezenţa dominantă a eclectismului nu indica neaparat o unitate stilistica si poate
include cladiri foarte disparate, dat fiind caracterul foarte permisiv al acestei incadrari
stilistice. Preeminenta eclectismului - in sensul consacrat in istoria arhitecurii – este
explicabila prin coincidenta cu perioada istorica in care zona studiata este densificată si
modernizata (fatade noi pentru cladiri existente; cladiri sau corpuri noi, in special de locuinte,
fie peste subsoluri existente, fie complet noi – v. zona rezidentiala Stelea Spatarul)
- Clasicismul: in cazul de fata trebuie corelat cu criteriul vechimii, referindu-se (de
regula) la cladiri ante-1850 care atesta patrunderea influentelor occidentale. Se manifesta fie
in formule simplificate, rudimentare (Smardan 30, Mosilor 86), fie in combinatie cu elemente
apartinand traditiei locale (arcade plate, stresini proeminente cu tratare decorativa, geamlacuri
in curtile interioare – ex. hanul Patria). Scara clasicismului nu este monumentala si are o
anumita sobrietate.
- Romantismul, ca sensibilitate estetica, se manifesta in principal sub forma
neogoticului si in principiu este contemporan cu clasicismul (ante-1850); cladiri mai tarzii
care de fapt apartin unui eclectism neogotic au fost totusi incadrate tot în această categorie
(Carul cu Bere).
- Stiluri regionale
- neoromanescul nu apare frecvent in zona, probabil deoarece se afirma intr-o perioada (dupa
1890) in care eclectismul este inca preferat atat pentru cladirile publice, cat si in arhitectura
domestica; dupa 1911 insa, fiind adoptat ca stil oficial, apare la unele cladiri monumentale din
zona, pe marile artere sau in apropierea lor - Banca Marmorosch-Blank sau intersecţia bd.
Bratianu cu str. Doamnei, arh. Smarandescu)
23
- fondul local, care tine de vernacularul urban sud-est european cu influente

constantinopolitane, la care se adauga influentele arhitecturii muntenesti rurale si culte, apare
la cladiri dintre cele mai vechi ale zonei, la care fatadele nu au fost modificate flagrant (Hanul
lui Manuc, Cafeneaua domneasca) si la curtile interioare cu geamlac.
- regionalismul modern, afirmat la noi in deceniul al IV-lea al sec. XX si aparand fie ca o
modernizare a neoromanescului, fie ca un modernism colorat cu elemente de specific regional
(v. casa parohiala noua de la Sf. Gheorghe Vechi) a fost marcat ca modernism
- alte idiomuri regionale, intalnite in special in perioada interbelica (ex. stilul
“mauro=florentin”), in functie de amprenta dominanta, au fost incadrate la eclectism sau la
modernism
- Stilurile “1900” , in general nu foarte frecvent intalnite in arhitectura Bucurestiului,
apar rar in stare pura (Voaleta, Mosilor 70), insa interfereaza adesea cu neoromanescul (str. I.
Ghica 5) si cu eclectismul
- Estetica Art Deco, marcand cu predilectie anii ’30, este prezenta atat in stare pura
(imobile Bd. Coposu, Sf, Vineri), cat si in variante care interfereaza cu clasicismul
monumental (Splai 29 – arh. N. Cucu) sau cu stilul mediteranean la moda in epoca (str.
Blanari – arh. Gh. Simotta)
- Modernismul este prezent in zona in cadrul unor insertii care se inscriu destul de
bine in context (ca aliniere la cornisa, raport plin-gol, scara) – ex. str. Gabroveni, bd. H. Botev
34 (arh. M. Iancu) – cu unele exceptii (Blanari 11); apar si interferente cu diferite stiluri
paralele – ex. clasicismul monumental (Teatru “Rapsodia” / Herjeu) sau Art Deco.
- Termenul generic de “contemporan” desemneaza de fapt nu un stil, ci o perioada
istorica in care se intalnesc formule stilistice foarte diverse, de la clasicism la modernismul
tarziu (extindere Marmorosch-Blank). Apare mai ales la cladiri care placheaza arterele mari
sau in completarea unor insule (Toma Caragiu – Ion Ghica Slanic – D. Bolintineanu – Coltei).
Clădirile încadrate în această categorie în general au fost clasificate, dupa criteriul (b), la
“neutre” pentru. a nu intra, mai ales pentru cele mai recente, pe terenul mai fragil si mai
subiectiv al criticii de arhitectura
- Fatadele fara stil se datoreaza de regula reparatiilor executate dupa distrugerea
fatadelor de origine sau apartin unor corpuri anexe, interioare parcelelor; se concentreaza in
unele fronturi stradale precum str. Filitti, Lipscani / Gabroveni, parcelarea Coltei / Baniei)
Alte observatii: în cazul multor cladiri istorice cu curte interioara (in special fostele
hanuri), fatadele spre spatiul public sunt “monumentalizate” si in acelasi timp “modernizate”
prin adoptarea unei tratari de factura occidentala (eclectism clasicizant), iar curtile interioare
pastreaza vechea alura traditionala (sud-est europeana), in principal cursivele cu geamlac,
arcadele plate, etc. – ex. Hanul cu Tei, Patria, Filipescu, hotel Kiriazi
c. valoarea stilistica
Se pot identifica zone omogene ca valoare:
- zone semnificative din punct de vedere al valorii stilistice, cu o mare concentratie de
cladiri valoroase – ex. zona din estul Caii Victoriei pana la str. Smardan, insula Doamnei /
Blanari, frontul la Bd. Elisabeta + Carol, rondul str. Stelea Spatarul, tronson Mosilor intre
Baratiei si Sf. Vineri, Manuc – Curtea Veche – Covaci.
- zone “medii” ca tenta generala, in care apar sporadic cladiri valoroase – ex.
perimetrul Bratianu – Coltei – Slanic – Scaune – Botev – Mosilor – Sf. Vineri sau coltul Sf.
Dumitru – Smardan, mai omogen ca regim de inaltime si ca tipologii de plan si de volum;
idem zona cuprinsa intre Gabroveni si Covaci spre Selari.
- zonele neutre, uneori cu multe elemente de nocivitate, apar in situatii in care fie s-au
pastrat cladirile, dar nu si fatadele de origine, fie apar constructi provizorii in urma
demolarilor (ex. intre Gabroveni si Lipscani)
24
- zone neomogene , foarte inegale ca valoare stilistica: insulele dintre str. Coltei si str.
Băniei, front est al str. Şelari, vizaviul Bancii Nationale din str. Doamnei, str. Lipscani spre
bd. Bratianu, insula Robescu – Calomfirescu – Botev.
IV. 8. Spaţiul public – Planşa 14

G. Panasiu; N. Lascu

Analiza spaţiului public a urmărit evidenţierea elementelor caracteristice centrului
istoric, în relaţie cu spaţialitatea generală a zonei, incluzînd în aprecieri atît spaţiile aflate în
directă legătură cu cel public (spaţiile semi-publice şi semiprivate) cît şi cele private. Acest
fapt pune în evidenţă relaţiIle dintre spaţialitatea generală a zonei şi tipologia constructivă,
respectiv modul de utilizare a parcelei. Au fost luate în considerare, de asemenea, elementele
care contribuie la imaginea spaţiului public, cum este mobilierul urban, reclamele etc.

1. O primă perspectivă asupra spaţiului public conduce la constatarea că, indiferent de
perioada de apariţie a acestuia – fie că e vorba de străzi vechi, existente pe planul din 1846,
fie că sunt străzi proiectate şi realizate în perioada modernă – caracterul lor este unificat prin
măsurile succesive de amenajare identică, prin traseu cu lungi aliniamente drepte, lărgime
constantă pe toată lungimea străzii, tratarea relativ uniformă a carosabilului şi a trotuarelor
etc. Acestora li se adaugă spaţii cu caracteristici particulare, cum sunt piaţa Universităţii,
scuarul circular de la Stelea, grădina Sf. Gheorghe etc., aparţinînd urbanismului modern al
celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi primei jumătăţi a celui următor.
Mult diferite sunt spaţiile rezultate din demolarea unor imobile sau statutului incert pe
care-l au, şi care fac parte astăzi din imaginea generală a spaţiului public – zonele situate de-al
lungul Căii Moşilor şi str. Sf. Vineri, între str. Lipscani şi Gabroveni etc.
2. Din punctul de vedere al tipologiei fronturilor, se constată o complexitate – şi o
diversitate – extrem de mare a situaţiilor. Două mari tipuri caracterizează zona. Pe de o parte,
fronturile închise, continue, corespunzînd teritoriului cu funcţiune predominant comercială şi
cel deschis, alcătuit clădiri izolate sau grupate ale zonei cu caracter preponderent rezidenţial
din estul centrului. Între aceste două limite se află situaţii dintre cele mai diverse, în care
fragmente de fronturi continue alternează cu fragmente deschise, fiecare dintre acestea avînd
lungimi diferite. Discontinuităţi ale frornturilor închise sunt date de dispariţia unor clădiri,
inclusiv prin demolarea acestora. Varietatea fronturilor este dată, totodată, de dimensiunile
foarte variate, alternate deseori, ale laturii spre stradă ale parcelelor: de la fronturi constituite
dintr-o singură clădire (de exemplu masiva clădire a Muzeului Naţional / Poşta), pînă la
fronturi caracterizate prin înşiruirea faţadelor extrem de înguste ale construcţiilor.
Diversitatea fronturilor este accentuată de alinierea variată a clădirilor. Dacă, în
general, alinierea clădirilor corespunde cu aliniamentul străzii, sunt situaţii în care clădirile
sunt retrase un număr variabil de metri, atestînd vechimea mai mare în raport cu o aliniere mai
recentă a străzii, cum este cazul str. Franceză sau Gabroveni iar pe str. Calomfirescu, în cazul
unor locuinţe, retragerea este dată de reglementările din momentul realizării acestora. Există,
de asemenea, situaţii, mult mai puţin numeroase, în care clădiri sunt ieşite din alinierea străzii.
Sunt de semnalat, totodată, modificări ale vechilor aliniamente stradale, consacrate în timp,
prin retragerile imobilelor de locuinţe colective (blocuri) realizate în anii 80, fapt care produce
o discontinuitate stridentă în raport cu structura spaţială anterioară.
Tipologia fronturilor este condiţionată, de asemenea, de înălţimile foarte variate ale
clădirilor, rezultate din realizate în diferite etape istorice a clădirilor sau, dacă au fost
25
executate în aceeaşi perioadă, de limitele admise de reglementările constructive. Prezenţa

numeroaselor calcane face parte, în aceste condiţii, din peisajul urban caracteristic zonei.
Există însă situaţii în care diferenţa mare de înălţime dintre clădirile alăturate generează
calcane agresive; acestea sunt semnalate în capitolul referitor la Difuncţii.
Ultimul aspect care determină caracterul fronturilor şi, implicit, o tipologie a acestora,
este stilistica arhitecturală. O arhitectură de aceeaşi factură, prezentă pe lungimi mai mari ale
fronturilor sau pe ambele părţi ale străzii, conferă omogenitate fragmentelor respective ale
spaţiului public, în timp ce alternarea unor stilistici diferite determină eterogenitatea spaţiului
care, în limitele existente în centrul istoric, asigură o varietate definitorie pentru zonă.
Au fost luate în considerare şi spaţiile libere, neconstruite, aferente fiecărei proprietăţi,
stabilindu-se relaţiile şi raporturile cu spaţiul public. Astfel, spaţiul public – definit de
fronturile străzilor şi a pieţelor – este dilatat prin spaţiile ample aparţinînd unor instituţii de
interes general (Spitalul Colţea, Ministerul Agriculturii, suprafeţele aparţinînd lăcaşurilor de
cult) sau, la scara mai mică, domestică, ale curţilor aparţinînd locuinţelor izolate sau grupate
din partea de est a centrului.
3. În ansamblul său, imaginea spaţiului public rezultatul acestor condiţionări însumate,
în combinaţii dintre cele mai diverse, generînd alcătuiri spaţiale dinamice. Anumite momente
ale parcursului spaţial este accentuat prin cupole ale clădirilor prezente, deobicei, la intersecţii
de străzi (bd. H. Botev cu str, Scaune) sau punînd în evidenţă clădiri impozante (Spitalul
Colţea, Banca Naţională a României etc.); în cîteva situaţii accente volumetrice ale clădirilor
înalte marchează anumite puncte de interes urban (intersecţia bd. Brătianu cu str. Ghica, a
aceluiaşi bulevard cu str. Lipscani din faţa grădinii Sf. Gheorghe etc.).. În general capetele de
perspectivă ale străzilor nu sunt datorate unor rezolvări speciale, studiate ca atare, acestea
fiind mai curînd rezultatul unei anumite organicităţi a construcţiei fronturilor.
4. Analiza spaţiului public semnalează, de asemenea, lipsa de unitate a tratării
suprafeţelor de circulaţie carosabilă şi pietonală (foarte reduse în raport cu potenţialul zonei),
absenţa unor preocupări speciale pentru un sistem coerent de iluminare publică, în acord cu
caracterul şi importanţa zonei, amenajări de calitate discretă a spaţiilor verzi, lipsa de îngrijire
a acestuia. Trebuie subliniat efectul nociv al prezenţei vizibile a instalaţiilor de climatizare pe
faţadele clădirilor (inclusiv pe monumente de arhitectură), a reclamelor amplasate fără un
studiu particular acestui scop, a existenţei unor chioşcuri şi tonete care întrerup fluenţa
circulaţiei pietonale sau marchează elemente definitorii ale centrului istoric, dificultăţile
circulaţiei pietonale din cauza afluxului de autovehicule etc.
INDICI ŞI INDICATORI URBANISTICI
În stabilirea acestor indicatori au fost întîmpinate dificultăţi privind identificarea

imobilelor prin planul topografic, legate de necorelări ale planului topografic din 1995 cu
situaţia de pe teren. Acestea sunt în mare măsură eliminate prin actualizarea ridicării
topografice, realizată simultan cu studiul de faţă. Celelalte neconcordanţe sunt de competenţa
Primăriei Municipiului Bucureşti, cum ar fi numerotarea tuturor imobilelor din zonă.
Elementul de referinţă al indicilor şi indicatorilor urbanistici fiind parcela, sunt
necesare cîteva consideraţii preliminare privind acest element urbanistic:
1. Suprafeţele minime şi maxime ale parcelelor
- există o dispersie deosebit de mare a valorilor pentru suprafeţele parcelelor; (cea mai
mică suprafaţă de parcelă str. Gabroveni 37 are St=23 mp., iar cea mai mare suprafaţă de
parcelă Spitalul Colţea - probabil str. Colţei 1 - cu St=18.885 mp.)
26
a. Relaţia suprafaţă – etapă istorică (tendinţa de evoluţie a suprafeţei parcelelor)

- diferenţa mare existentă între valoarea minimă şi cea maximă a suprafeţelor
parcelelor este, în bună măsură, susţinută prin distribuirea şi/sau gruparea în clase de
suprafeţe rezultată din evoluţia istorică a zonei în strânsă corelare cu tipologia, funcţiunile sau
concepţiile urbanistice existente în diferite etape de evoluţie istorică; (zona străzilor
Gabroveni, Lipscani, Şepcari, Zarafi, Blănari, deţine un mare număr de parcele cu suprafeţe
sub 100 mp. situaţie observată şi în zona Parcelării Villacrosse; în timp ce incintele bisericilor
(unele chiar diminuate) au în general suprafeţe cuprinse între 500 şi 1000 mp., situaţie în care
se află şi imobilele unor instituţii publice construite pe parcelele hanurilor mănăstireşti
secularizate; o altă clasă valorică constituită de evoluţia istorică este cea cuprinsă între 200 şi
500 mp., cu parcelele pentru locuire din zona Stelea sau de pe Calea Moşilor)
b. Tendinţa de evoluţie a suprafeţelor parcelelor

- există tendinţa nocivă de comasare a parcelelor constituite tipologic coerent în
evoluţia istorică a unei subzone, generând astfel parcele cu suprafeţe improprii pentru acea
subzonă, ceea ce permite - prin intervenţia de construire atipică a perimetrului studiat -
schimbarea scării urbane a subzonei (zonele virane str. Şelari 4-10 identic cu str. Lipscani 30-
34, zona Piaţa Decebal, sau zona Bisericii Răzvan - parţial reconstuită -, precum şi comasarea
imobilelor din Calea Moşilor 82A şi str. Calomfirescu 10)
2. Formele parcelelor
a. Relaţia dintre dimensiunile limitelor (numărul, poziţia şi dimensiunea
aliniamentelor)
- există o varietate mare de forme ale parcelelor în corelare directă cu dimensiunile
parcelelor şi evoluţia istorică a zonei, în general rectangulare alungite în adâncimea insulei (şi
latura mică spre stradă) caz tipic pentru parcelele mai vechi în zona comercială, dar se pot
observa şi parcele rectangulare cu proporţia echilibrată a laturilor, precum şi parcele cu forme
neregulate rezultate din diferite procese istorice de evoluţie (vânzare-cumpărare, intervenţii
urbanistice în zone învecinate ş.a.).
IV.9. Indicele Procentul de Ocupare al Terenului (P.O.T.) – Planşa 15

V. Drăgan

Pentru analiza indicelui P.O.T. au fost luate în calcul toate terenurile din perimetrul
zonei studiate indiferent de statutul juridic de proprietate (privat, public - cu excepţia
circulaţiilor carosabile şi pietonale) sau dacă acesta este incert sau în litigiu.
Concluzii ale analizei / Constatări

În general se constată o dispersie deosebit de mare a valorilor P.O.T. care trebuie
analizate în raport cu etapele istorice de constituire a parcelarului şi a fondului construit
preponderent al acestora, şi în corelare cu celelalte elementele tipologice ale ţesutului urban
istoric (funcţiunile iniţiale, formele, proporţiile şi suprafeţele parcelelor, modul de ocupare al
parcelelor).
Din analiza indicelui P.O.T., au rezultat ca semnificative diferite clase de valori
prezentate în cele ce urmează:
- clasa 00,0 % - 5,0 % (teren viran) – cuprinde toate terenurile libere de construcţie,
amenajate sau nu, terenurile construite cel mult 5,0 %, precum şi terenurile reziduale (situate
între parcelele delimitate topografic şi blocurile realizate post 1945 – ante 1990 amplasate pe
27
terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele: zonele virane str. Şelari 4-10 identic cu
str. Lipscani 30-34, parcela de colţ de la intersecţia străzilor Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti,
zona Piaţa Decebal, sau zona Bisericii Răzvan, parcajul de la Hanul lui Manuc, terenurile din
spatele blocurilor de pe b-dul. C. Coposu ş.a.)
- clasa 5,1 % - 30,0 % (ocupare mică) – parcele construite din această clasă sunt
înscrise în general într-una din următoarele categorii:
- parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite: bis. Sf. Gheorghe
Nou, bis. Sf. Gheorghe Vechi, bis. Sf. Dumitru, bis. (Domnească) Adormirea Maicii
Domnului
- parcele cu fond construit parţial destructurat atipice pentru acea subzonă:
Calea Moşilor, b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a.
- clasa 30,1 % - 55,0 % (ocupare medie) - parcele construite din această clasă sunt
- parcele cu clădiri parter şi P+1 din subzone rezidenţiale istoric constituite: str.
Bălceşti, str. R. Calomfirescu, str. C.F. Robescu, str. Stelea Spătaru
- parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite sau modificate prin
divizarea parcelelor iniţiale în urma intervenţiilor urbanistice: bis. Doamnei, bis. Răzvan, bis.
Rusă, bis. Stavropoleos, Templul Coral
- parcele cu ansambluri de clădiri parter, P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni
reprezentative, istoric constituite: Palatul Şuţu, Ministerul Agriculturii, Spitalul Colţea,
Biserica Bărăţiei ş.a.
- clasa 55,1 % - 75,0 % (ocupare mare) - parcelele construite din această clasă sunt
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone rezidenţiale, istoric constituite: str.
Baia de Fier, str.Bălceşti, str. Băniei, b-dul Botev Hristo, R. Calomfirescu, str. Colţei, str. C.F.
Robescu, str. Sf. Vineri, str. Stelea Spătaru
- clasa 75,1 % - 95,0 % (ocupare foarte mare) – parcelele construite din această
clasă sunt înscrise în următoarea categorie: parcele cu ansambluri de clădiri parter, P+1 şi P+2
cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative, istoric constituite: Muzeul de Istorie al României,
Banca Naţională a României ş.a.
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial - rezidenţiale,
istoric constituite: str. Covaci, str. Doamnei, str. Florescu Ion g-ral., str. Gabroveni, str.
Lipscani, str. Mavrogheni N., Calea Moşilor, str. Pătraşcu Vodă, str. Zarafi
- parcele cu clădiri (blocuri) pe artere importante ale unor subzone mixte
comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, anterior constituite: str. Academiei,
str. Blănari, str. Colţei, str. Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul
Independenţei, Calea Victoriei
- clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală) – cuprinde toate terenurile constituite ca
parcele delimitate topografic şi construite în zone istoric constituite, blocurile realizate pe
marile artere structurate post 1911 – ante 1945, precum şi blocurile realizate post 1945 – ante
1990 pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele:
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric
constituite, caracterizate de această clasă de P.O.T.: străzile din parcelarea Villacrosse,
străzile din parcelarea Curţii Vechi
- ansambluri de clădiri (blocuri) realizate pe parcele delimitate remodelate în perioada
post 1911 – ante 1945, ca urmare a intervenţiilor urbanistice de structurare a marilor
bulevarde care traversează zona studiată, precum şi ansamblurile de clădiri (blocuri) realizate
în perioada post 1945 – ante 1990 - pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele -
ca urmare a intervenţiilor urbanistice de lărgire a unor artere importante istoric constituite:
b-dul Botev Hristo, b-dul. I.C. Brătianu, b-dul. C. Coposu, b-dul. Carol I
28

comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, anterior constituite: str. Academiei,
str. Blănari, str. Colţei, str. Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul
Independenţei, Calea Victoriei
IV. 10. Indicatorul Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) – Planşa 16

V. Drăgan

Pentru analiza indicelui C.U.T. au fost luate în calcul toate terenurile din perimetrul
zonei studiate indiferent de statutul juridic de proprietate (privat, public - cu excepţia
circulaţiilor carosabile şi pietonale) sau dacă acesta este incert sau în litigiu.
Concluzii ale analizei / Constatări

În general se constată o dispersie deosebit de mare a valorilor P.O.T. care trebuie
analizate în raport cu etapele istorice de constituire a parcelarului şi a fondului construit
preponderent al acestora şi în corelare cu celelalte elementele tipologice ale ţesutului urban
istoric (funcţiunile iniţiale, formele, proporţiile şi suprafeţele parcelelor, modul de ocupare al
parcelelor).
Din analiza indicelui C.U.T. au rezultat ca semnificative diferite clase de valori
prezentate în cele ce urmează:
- clasa 00,0 – 0,05 (teren viran) – cuprinde toate terenurile libere de construcţie,
amenajate sau nu, terenurile construite cel mult 5,0 %, precum şi terenurile reziduale (situate
între parcelele delimitate topografic şi blocurile realizate post 1945 – ante 1990 amplasate pe
terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele. Pentru semnalarea gradului de risc
diferit la care este expusă o subzonă, precum şi pentru identificarea unor subzone cu disfuncţii
generate de aceste categorii de terenuri, în cadrul analizei au fost diferenţiate, în funcţie de
statutul juridic de proprietate, următoarele categorii de terenuri virane:
- terenuri virane private constituite ca parcele distincte: parcela de colţ de la
intersecţia străzilor Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti ş.a.
- terenuri virane publice amenajate (cu excepţia spaţiilor publice amenajate ca
circulaţii carosabile şi pietonale): parcajul de la Hanul lui Manuc, spaţiul public amenajat
între Spitalul Colţea şi Ministerul Agriculturii, zona Piaţa Decebal ş.a.
- terenuri virane neamenajate cu statut juridic incert sau în litigiu: zonele
virane str. Şelari 4-10 identic cu str. Lipscani 30-34, parcela de colţ de la intersecţia străzilor
Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti, zona Bisericii Răzvan, terenurile din spatele blocurilor de pe
b-dul. C. Coposu ş.a.
- clasa 0,05 - 0,80 (foarte mic) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în
general într-una din următoarele categorii:
- parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite sau modificate prin
divizarea parcelelor iniţiale în urma intervenţiilor urbanistice: bis. Doamnei, bis. Răzvan, bis.
Sf. Gheorghe Nou, bis. Sf. Gheorghe Vechi, bis. Sf. Dumitru, bis. (Domnească) Adormirea
Maicii Domnului, bis. Rusă, bis. Stavropoleos, Templul Coral
- parcele cu clădiri parter din subzone rezidenţiale istoric constituite: str.
Bălceşti, str. R. Calomfirescu, str. C.F. Robescu, str. Stelea Spătaru
- parcele cu fond construit parţial destructurat, atipice pentru acea subzonă:
Calea Moşilor, b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a.
- clasa 0,81 - 1,80 (mic) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în general
într-una din următoarele categorii:
29
- parcele cu ansambluri de clădiri P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni

reprezentative, istoric constituite: Palatul Şuţu, Spitalul Colţea, Biserica Bărăţiei ş.a.
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone rezidenţiale, istoric constituite: str.
Baia de Fier, str.Bălceşti, str. Băniei, b-dul Botev Hristo, R. Calomfirescu, str. Colţei, str. C.F.
Robescu, str. Sf. Vineri, str. Stelea Spătaru
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial-rezidenţiale,
istoric constituite, caracterizate de această clasă de C.U.T.: str. Covaci, str. Doamnei, str.
Florescu Ion g-ral., str. Gabroveni, str. Lipscani, str. Mavrogheni N., Calea Moşilor, str.
Pătraşcu Vodă, str. Zarafi
- parcele cu clădiri P+1 şi P+2 atipice pentru subzone mixte comercial-
rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de o clasă superioară de C.U.T.: Calea Moşilor,
b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a.
- clasa 1,81 – 2,60 (mediu) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în
general într-una din următoarele categorii:
- parcele cu ansambluri de clădiri P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni
reprezentative, istoric constituite: Hanul lui Manuc, Ministerul Agriculturii ş.a.
- parcele cu clădiri P+1 şi P.O.T. din clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală),
P+2 şi P+3 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de
această clasă de C.U.T.: str. Băcani, str. Bărăţiei, str. Blănari, str. Colţei, str. Covaci, str.
Florescu I. g-ral., pasajul Francez, str. Gabroveni, str. Lipscani ş.a.
- parcele cu clădiri P+1 şi P.O.T. din clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală),
P+2 şi P+3 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de o
clasă superioară de C.U.T.: b-dul. C. Coposu, str. C.I. Filitti, str. Franceză, str. Şelari ş.a.
Majoritatea imobilelor din zona studiată au valori ale C.U.T. cuprinse între
0,05 şi 2,60.
- clasa 2,61 – 3,20 (mare)
- clasa 3,21 – 4,50 (foarte mare)
Cele două clasele C.U.T. sus amintite se întâlnesc în aceeaşi măsură şi reprezintă
(împreună) un procent minoritar în ţesutul urban istoric studiat. Imobilele care se înscriu într-
una din aceste categorii sunt semnificative atât prin modul de reprezentare al perioadei de
maximă dezvoltare a zonei (sfîrşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), cât şi prin
modul de construire intensivă, integrată în ţesutul urban istoric anterior constituit ca zone sau
artere mixte comercial-rezidenţiale: str. Covaci, str. Doamnei, str. Franceză, str. Gabroveni,
str. Lipscani, str. Smârdan, str. Stavropoleos, str. Şelari, str. Şepcari, str. Cavafi Vechi, str.
Colţei, Calea Moşilor, b-dul. Carol I.
- clasa peste 4,51 (excesiv) – cuprinde toate terenurile delimitate topografic ca parcele
constituite şi construite cu blocuri cu un număr de niveluri peste P+4 şi un P.O.T. cuprins într-
una din clasele 75,1 % - 95,0 % sau 95,1 % - 100 %, precum şi terenurile pe care sunt
realizate blocurile din perioada post 1945 – ante 1990 amplasate pe terenuri care nu sunt
delimitate topografic ca parcele. Clasa astfel definită reprezintă o categorie semnificativă atât
pentru semnalarea gradului de ridicat de risc la care este expusă identitatea zonei istorice, cât
şi pentru identificarea unor subzone cu disfuncţii generate de modul construire din perioada
post 1945 – ante 1990, pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele:
- ansambluri de clădiri cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative: Banca Naţională a
României, Teatrul Casandra, Ansamblul Rapsodia
- ansambluri de clădiri (blocuri) realizate pe parcele delimitate remodelate în perioada
post 1911 – ante 1945, ca urmare a intervenţiilor urbanistice de structurare a marilor
bulevarde care traversează zona studiată, precum şi ansamblurile de clădiri (blocuri) realizate
în perioada post 1945 – ante 1990 - pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele -
30
ca urmare a intervenţiilor urbanistice de lărgire a unor artere importante istoric constituite:

b-dul Botev Hristo, b-dul. I.C. Brătianu, b-dul. C. Coposu, b-dul. Carol I
comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, istoric constituite, caracterizate de o
clasă inferioară de C.U.T.: str. Academiei, str. Blănari, str. Bolintineanu D., str. Colţei, str.
Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei.
V. DIAGNOZA
V. 1. Identificarea componentelor de tesut urban suprateran prin care se

materializeaza resursa culturala - Planşa 17
Aceasta componenta a studiului reprezinta sinteza rezultatelor obtinute prin etapa
analitica anterioara, sinteza menita sa defineasca diferitele moduri prin care, in zona abordata,
se manifesta valori de identitate culturala, valori artistice si tehnice relative si/sau valori de
raritate sau de unicat. Avind in vedere scopul cit si, in consecinta, scara de desfasurare a
studiului, identificarea componentelor urbane care incorporeaza variile ipostaze ale resursei
culturale a urmarit delimitarea nuantata a unor portiuni de tesut coerente din punctul de
vedere al potentialului cultural si deci din punctul de vedere al directiilor pe care viitoarele
reglementari trebuie sa le adopte pentru protejarea si punerea in valoare a resursei culturale.
Aspecte metodologice
Avind in vedere ca zona studiata se suprapune (partial sau total) nu doar peste nucleul
sau nucleele initiale ale asezarii (conform analizei dedicate patrimoniului arheologic) ci si
peste centrul functional al acesteia, a carui localizare se caracterizeaza printr-o continuitate
istorica remarcabila (conform analizei aferente), filtrul esential utilizat pentru prelucrarea si
relationarea rezultatelor obtinute prin abordarea analitica a fost constituit de catre evolutia
istorica a functiunilor.
Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul ca aspectele surprinse prin aplicarea
criteriilor de analiza au fost evaluate in mod diferit, in raport cu importanta functiunii in cauza
la scara intregii asezari si cu dezvoltarea fireasca a acesteia. De exemplu, modificarile suferite
de catre parcelar in partea de nord-vest a zonei studiate, modificari generate de inlocuirea
(partiala) a subzonei de deservire a centrului comercial istoric prin hanuri cu centrul financiar-
bancar al orasului modern in termenii secolelor al 19-lea si al 20-lea au fost considerate
transformari de natura pozitiva, in timp ce modificarile drastice la care a fost supus parcelarul
in extremitatea de sud-est, deci intr-o subzona a carei functiune predominanta a fost
permanent cea rezidentiala au fost evaluate ca negative, deoarece anularea loturilor specifice
locuintelor unifamiliale cu terenurile caracteristice formei de locuinta colectiva postbelică a
afectat regimul de constructie istoric ce constituia o modalitate esentiala de manifestare a
valorii de identitate culturala.
Utilizind deci in evaluare balanta oferita de catre evolutia istorica a functiunilor
predominante, sinteza rezultatelor obtinute prin abordarea analitica s-a desfasurat pe baza
urmatoarelor principii operationale:
- criteriul de baza pentru definirea si identificarea valorii de identitate culturala manifestat
in tesutul urban al zonei studiata a fost reprezentat de vechimea spatiilor publice
neconstruite (strazi, fundaturi, alei, scuaruri, piete, spatii verzi amenajate) si, in
consecinta, de modul de evolutie al insulelor, la care s-a adaugat modul de evolutie al
parcelarului utilizat in dublu sens – vechimea intrinseca a loturilor si dinamica
transformarilor suferite de catre acestea; pe “scheletul” oferit de catre evaluarea spatiilor
publice neconstruite, a insulelor si a parcelarului, a fost suprapusa evaluarea
31
transformarilor inregistrate de catre fondul construit abordat, din acest punct de vedere,
exclusiv prin amprenta la sol a cladirilor care ofera o imagine esentiala asupra modului de
ocupare a parcelelor si deci a tipului de imagine urbana perceputa dinspre spatiul public;
- evaluarea fondului construit, din punctul de vedere al amprentei la sol a cladirilor, a
constituit simultan veriga principala de legatura dintre valoarea de identitate culturala si
valoarea artistica si tehnica relativa incorporata in zona studiata – calitatile arhitecturale
ale cladirilor, calitati surprinse in ipostaza lor intrinseca de catre analiza aferenta acestor
aspecte, fiind filtrate suplimentar prin regimul de constructie sugerat de catre modul de
ocupare al terenului;
- criteriul esential pentru definirea si identificarea valorii artistice si tehnice relative
materializate in tesutul urban al zonei studiate a fost reprezentat de catre calitatile fondului
construit, calitati evaluate suplimentar si din punctul de vedere al impactului asupra
imaginii urbane perceptibile din spatiul public, impact dependent la rindul sau de aliniere
si aliniament, regim de inaltime, rezolvare volumetrica in raport cu amplasamentul relativ
la spatiile publice neconstruite dar si de functiunea / functiunile cladirilor precum si de
distributia tipurilor majore de functiuni in edificiu, distributie privita la rindul ei in relatie
cu pozitia fata de spatiul public;
- impactul fondului construit asupra imaginii urbane perceptibile a constituit pe de alta parte
un element important pentru evaluarea valorii artistice si tehnice relative materializate sub
forma spatiilor publice neconstruite considerate in calitatea lor de componente
tridimensionale ale tesutului urban;
- criteriul de baza pentru definirea valorii de raritate sau de unicat materializate in tesutul
urban al zonei studiate a fost reprezentat de catre regimul juridic de protectie consemnat in
Lista Monumentelor Istorice a Municipiului Bucuresti la care s-au adaugat rezultatele
analizelor dedicate evolutiei istorice a functiunilor (de unde a rezultat, de exemplu,
statutul aparte al imobilului Sfintul Gheorghe Nou, modelat ca reper civic), fondului
construit (de unde a rezultat o serie de cladiri care desi nu sint clasate reprezinta
componete de valoare) precum si studiului istoric propriu-zis (de unde a rezultat, de
exemplu, statutul aparte al parcelarii de la Sfintul Gheorghe Nou).
Concluzii esentiale
In urma elaborarii acestei etape a cercetarii, a rezultat ca zona studiata este compusa
din 11 categorii valorice, diferentiate prin modurile in care se combina cele 4 componente ale
tesutului urban (spatiile publice neconstruite, parcelarul, fondul construit, functiunea /
functiunile preponderente) care incorporeaza valorile culturale. Trebuie subliniat faptul ca in
cadrul unora dintre aceste 11 categorii valorice in zona studiata se definesc mai multe subzone
care se diferentiaza in functie de functiunea / functiunile preponderente pe care le-au detinut
in timpul istoric al asezarii. Aceasta nuantare a fost introdusa deoarece indicarea functiunii /
functiunilor preponderente se reflecta in aceste subzone de aceeasi categorie valorica prin
regimuri de constructie diferite ceea ce implica in final reglementari diferite.
Un aspect aparte rezultat din aceasta etapa a cercetarii se refera la tronsonul sudic al
bulevardului Brătianu (tronson cuprins intre intersectia cu strada Lipscani si Piata Unirii),
tronson a carui executie a determinat aparitia unei fracturi importante a tesutului urban,
fractura care constituie sursa unei serii de disfunctionalitati prezentate in studiu. Avind in
vedere aceste disfunctionalitati, delimitarea subzonelor valorice a fragmentat aceast traseu de
circulatie principala, atribuind fiecare portiune rezultata in urma acestei operatii acelei parti de
tesut urban careia ii “revine” in baza evolutiei istorice a acestei parti de asezare.
Un ultim fapt constatat si care trebuie subliniat se refera la faptul ca zona studiata –
centru istoric si parte a centrului functional al municipiului Bucuresti – nu prezinta, cum ar fi
firesc, o atenuare concentrica si gradata a valorii culturale incepind cu nucleul comercial
32
inspre “periferie”. Din acest punct de vedere, cea mai afectata este partea de sud a zonei
studiate unde, in vest, intentia istorica de a transforma splaiul intr-o artera cu functie de
reprezentare nu a fost finalizata iar in est tesutul urban istoric a fost distrus prin demolare si
prin modificarea unor cladiri care initial au avut valoare artistica si tehnica relativa
(magazinul “Unirea”). Dar si in interiorul zonei studiate subzone de categorie valorica
importanta se invecineaza direct cu subzone in care valoarea culturala este redusa. Aceasta
stare de fapt ameninta valoarea culturala majora conservata pina in prezent si trebuie deci
corectata.
Avind in vedere finalitatea studiului, in definirea celor 11 categorii valorice (si a celor
26 de subcategorii), a fost luata in considerare masura global valabila in care componentele de
tesut urban luate in considerare incorporeaza resursa culturala, fiind facuta diferentierea intre
situatia in care acestea materializeaza valori culturale in mod preponderent (“cea mai mare
parte a …”), respectiv intr-o masura redusa (“punctual”).
Identificarea (si localizarea) precisa a diferitelor parti ale componentelor de tesut
urban care incorporeaza diferentiat resursa culturala nu se poate realiza decit prin studii
aprofundate dedicate fiecareia din cele 26 de subcategorii valorice ce pot fi definite printr-un
demers ca cel solicitat prin tema actuala.
Cu toate acestea, in studiul de fata, au fost delimitate in mod aparte fragmentele de
tesut urban care se caracterizeaza prin absenta valorilor culturale (“cezuri in continuitatea
valorilor culturale”) si care, in consecinta, constituie sursa unor discontinuitati in resursa
culturala din subzonele primeia – si celei mai importante – categorii valorice.
Cele 11 categorii valorice sunt:
Portiunile de tesut urban din categoria valorica I – in care resursa culturala se
manifesta in:
- cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente
tridimensionale;
- cea mai mare parte a parcelarului – considerat atit din punct de vedere tipologic
(dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a
diferitelor tipuri;
- cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin
cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori
artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de
circulatie;
- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca
distributie in teritoriu a diferitelor tipuri (de la comert pina la spatii verzi amenajate),
inclusiv ca distributie in registrele fondului construit.
În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone:
- Subzona I.1. – parte a centrului comercial istoric;
- Subzona I.2. – parte a zonei de deservire a centrului comercial istoric – prin strazi
comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si
comerciala;
- Subzona I.3. – parte a centrului comercial istoric transformat in reper civic;
- Subzona I.4. – parte a centrului socio-cultural istoric completat ulterior cu functiuni
de tip administrativ;
- Subzona I.5. – parte a centrului socio-cultural istoric completat ulterior cu functiuni
de tip administrativ – separata de subzona I.4. deoarece se situeaza preponderent inafara zonei
de studiu definite prin caietul de sarcini;
- Subzona I.6. – parte a centrului financiar-administrativ istoric;
- Subzona I.7. – parte a unei zone rezidentiale istorice.
33
Portiunile de tesut urban din categoria valorica II – in care resursa culturala se

manifesta in:
tridimensionale;
circulatie;
distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului
construit;
- punctual in parcelar – parcelar considerat atit din punct de vedere tipologic (dimensiuni si
mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri.
- Subzona II.1. – parte a zonei de deservire a centrului comercial istoric – prin strazi
comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si comerciala;
- Subzona II.2. – parte a centrului socio-cultural actual rezultat prin extinderea celui
istoric.
Portiunea de tesut urban din categoria valorica III – in care resursa culturala se
manifesta in:
tridimensionale;
circulatie;
construit – institutii publice preponderent de tip financiar-bancar, in cantitate redusa
cultura / educatie, comert, reprezentante diplomatice – parte a centrului financiar-
administrativ istoric.
Portiunile de tesut urban din categoria valorica IV – in care resursa culturala se

manifesta in:
- cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca traseu si, fragmentar, ca si
componente tridimensionale;
diferitelor tipuri;
artistice si tehnice relative si, fragmentar, din punctul de vedere al impactului asupra
spatiilor de circulatie;
- punctual prin functiuni – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie
in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit
(comert in registrele inferioare si rezidenta in cele superioare).
- Subzona IV.1. – parte a centrului comercial istoric dezvoltata sub forma uneia dintre
cele mai importante artere comerciale ce depasea limitele acestuia;
34
- Subzona IV.2. – parte a centrului comercial istoric care permitea si accesul inspre
cea dispusa pe malul opus al riului Dimbovita;
- Subzona IV.3. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu
hanuri, ocupata ulterior de comert.
Portiunea de tesut urban din categoria valorica V – in care resursa culturala se

manifesta in:
circulatie;
mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri
in teritoriu a diferitelor tipuri –
- parte din zona istorica de deservire a centrului comercial istoric cu caracter functional
mixt.
Portiunea de tesut urban din categoria valorica VI – in care resursa culturala se

manifesta in:
- cea mai mare parte a parcelarului - considerat atit din punct de vedere tipologic
diferitelor tipuri;
- punctual in fondul construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin cladirile
care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice
si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de
circulatie;
in teritoriu a diferitelor tipuri – parte a centrului comercial istoric remodelata pe baza unui
concept urbanistic.
Portiunile de tesut urban din categ. valorica VII – in care resursa culturala se manifesta
in:
tridimensionale;
circulatie;
mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri;
in teritoriu a diferitelor tipuri.
35
- Subzona VII.1. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu

hanuri, ulterior ocupata partial de comert – unde spatiile de circulatie conserva fragmentar
calitatile de componente tridimensionale;
- Subzona VII.2. - parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu
hanuri, ulterior transformata partial in parte a centrului financiar-bancar – unde spatiile de
circulatie conserva complet calitatile de componente tridimensionale;
- Subzona VII.3. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata in zona mixta
din punct de vedere functional – unde spatiile de circulatie conserva complet calitatile de
- Subzona VII.4. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata in zona mixta
din punct de vedere functional – unde spatiile de circulatie conserva complet calitatile de
componente tridimensionale.
Portiunile de tesut urban din categ. valorica VIII – in care resursa culturala se
manifesta in:
tridimensionale;
circulatie;
- Subzona VIII.1. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric – prin
strazi comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si
comerciala, ulterior transformata in zona rezidentiala – in care nu exista monumente istorice;
- Subzona VIII.2. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata ulterior in
zona de reprezentare care urma sa insoteasca cursul riului Dimbovita (proces nefinalizat) –
unde spatiile de circulatie conserva fragmentar calitatile de componente tridimensionale;
- Subzona VIII.3. – parte dintr-o zona istorica cu caracter functional mixt: rezidenta,
hanuri si artere comerciale – unde spatiile de circulatie conserva fragmentar calitatile de
componente tridimensionale.
Portiunea de tesut urban din categoria valorica IX – in care resursa culturala se

manifesta in:
diferitelor tipuri;
circulatie;
construit – rezidenta, comert, servicii, birouri – parte dintr-o zona istorica de deservire a
centrului comercial istoric cu caracter functional mixt, trasatura conservata.
36
Portiunea de tesut urban din categoria valorica X – in care resursa culturala se

manifesta in:
diferitelor tipuri;
construit – comert, servicii, birouri – parte dintr-o zona istorica de deservire a centrului
comercial istoric cu hanuri, ulterior hoteluri, transformata apoi intr-o zona cu caracter
functional mixt.
Portiunile de tesut urban din categ. valorica XI – in care resursa culturala se manifesta
in:
construit.
- Subzona XI.1. – parte din centrul comercial istoric, transformata ulterior intr-o zona cu
caracter functional mixt (comert in registrele inferioare, rezidenta in cele superioare);
- Subzona XI.2. – parte din centrul comercial istoric, transformata ulterior intr-o zona cu
caracter functional mixt (comert/alimentatie publica in registrele inferioare, rezidenta in
cele superioare).
V. 2. Semnalarea categoriilor de disfuncţii – Planşele 18 -19

A. Brătuleanu
Aspecte metodologice
Existenţa unei zone urbane precum aceea a centrului istoric al Municipiului Bucureşti,
cu o evoluţie istorică complexă, în care epoca modernă a avut un rol determinant – cu
perioade diferite, avînd caracteristicile semnalate în cap. B al memoriului – prezintă disfuncţii
care afectează atît funcţionalitatea zonei în raport cu oraşul cît şi propriul caracter de
reprezentare, respectiv de marcare a memoriei stratificate rezultate din întreaga sa istorie.
Pentru identificarea şi punerea în evidenţă a diferitelor categorii de disfuncţii au fost
luate în considerare analizele realizate în prima parte a studiului. Dintr-o evaluare a
importanţei acestora, respectiv a impactului negativ pe care disfuncţiile le pot avea asupra
întregului centru istoric, au fost reţinute, ca fiind esenţiale pentru imaginea generală a
zonei, acelea referitoare la spaţiul public, cu accent particular asupra circulaţiilor (carosabile
şi pietonale) şi asupra problemelor de percepţie vizuală.
Concluzii
a.Circulaţii carosabile, cu următoarele disfuncţii majore:
întreruperea tramei stradale originare prin apariţia bd. Brătianu şi prin crearea în zona
studiată a pantei de coborâre în pasajul subteran de la Piaţa Unirii; acest lucru a
condus la:
- dispariţia coerenţei circulaţiei din zonă,
- o certă separare a celor două zone aflate de o parte şi de alta a bulevardului, care nu mai
lucrează împreună decât, eventual, vizual;
- existenţa unei unice traversări carosabile a bulevardului prin traseul strada Colţea -
Doamnei, cu un singur sens, de la est la vest;
37
- inexistenţa unei legături directe dinspre zona de vest către zona de est;
- existenţa unei zone cu circulaţie carosabilă intensă în aria restrânsă a piaţetei rezultate
din tăierea de către bulevardul I.C. Brătianu a străzilor Gabroveni şi Şepcari;
prezenţa în / şi tangent la zona în studiu a unora dintre cele mai circulate artere ale
oraşului (Bd. Carol I - Bd. Elisabeta pe direcţia est-vest şi Bd. I. C. Brătianu pe direcţia nord-
sud), supraîncărcate şi lipsite de locuri de parcare, are ca efect:
- folosirea arterelor interioare zonei nu numai de către riverani sau de către cei care au
interese în zonă, ci şi de cei care încearcă să evite circulaţia intensă de pe cele două mari
artere, supraîncărcând circulaţia acesteia, ca şi puţinele zone de parcare. Exemple:
folosirea intensă a traseului cu sens unic (est-vest) a traversării bulevardului I.C. Brătianu
prin străzile Colţea şi Doamnei nu numai ca unică legătură directă dintre cele două părţi
ale zonei studiate aflate de o parte şi de alta a bulevardului, ci şi ca o componentă a unei
bretele de dublare a bulevardului Carol I pe direcţia est-vest (Calea Moşilor între Bd.
Carol I şi str. Radu Calomfirescu - Str. Colţea - str. Doamnei - str. Academiei), ceea ce
determină supraîncărcarea traficului şi a zonelor de parcare, şi aşa reduse ale zonei
centrale; traversarea Şepcari - Piaţa Sf. Anton - Str. Căldărari - Str. Halelor, utilizată
pentru ocolirea intersecţiei de la Piaţa Unirii.
prospectul străzilor relativ redus precum şi numărul foarte mic al locurilor de parcare, în
raport cu unele aglomerări funcţionale care necesită fluxuri suplimentare de circulaţie şi locuri
de parcare conduce la:
- aglomerarea unor artere şi aşa solicitate din considerentele prezentate la punctele
anterioare; astfel pot fi identificate zona bancară (traseul compus din strada Doamnei - pe
porţiunea cuprinsă între Bd. I.C. Brătianu şi strada Academiei -, precum şi traseul compus
din strada Academiei - artera paralelă cu Bd. Carol I, separată de acesta prin spaţiul verde
cu statui) şi zona de acces în zona comercială (intersecţia Bd. I.C. Brătianu cu piaţeta în
care debuşează străzile Gabroveni şi Şepcari); cu un grad mai redus de aglomerare a
traficului, dar tot ca o consecinţă a existenţei în zonă a unei funcţiuni publice (circa 10
Poliţie) şi a unui spaţiu de circulaţie neadecvat cerinţelor acestuia, se evidenţiază spaţiul
Pieţei Stelea Spătaru şi a străzilor care debuşează în aceasta, cu circulaţia îngreunată din
cauza numeroaselor vehicule parcate în timpul zilei.
- utilizarea unor spaţii neconstruite, în general rezultate din demolări, ca spaţii de parcare;
existenţa lor ca spaţii reziduale, neamenajate conform normelor specifice funcţiunii pe
care o asigură, conduce atât la utilizarea lor parţială, cât şi la deficienţe de circulaţie
rezultate din nerespectarea regulilor în vigoare privind accesele şi evacuările
autovehiculelor.
- existenţa unor zone de conflict între circulaţia auto, cea pietonală şi traseele liniilor de
tramvai; pe aproape întreg parcursul din zona în studiu, linia de tramvai ocupă cea mai
mare parte a carosabilului (porţiunea Căii Moşilor cuprinsă în zona în studiu); în mod
special trebuie menţionată zona intersecţiei Căii Moşilor cu strada Lipscani, ca o zonă cu
probleme nerezolvate în relaţia dintre circulaţia tramvaiului, cea carosabilă şi cea
pietonală
b. Circulaţii pietonale
întreruperea tramei stradale originare prin realizarea bulevardului, avînd drept
consecinţe:
- trasee pietonale întrerupte, singurele traversări supraterane aflându-se foarte aproape de /
sau la limita zonei; există o singură traversare pietonală subterană care leagă cele două
porţiuni ale străzii Lipscani separate de bulevard, continuând astfel, măcar la nivel
pietonal, vechiul trsaeu al acestei străzi;
38
- nici vizual traseele unora dintre străzile care se continuă de o parte şi de alta a
bulevardului I.C. Brătianu nu mai comunică, în parte din pricina lăţimii bulevardului, în
parte din pricina unor amenajări defectuoase (vezi amenajarea din faţa bisericii Sf.
Gheorghe, care împiedică perceperea continuităţii traseului - păstrat altfel - al străzii
Lipscani);
traficul intens şi insuficienţa locurilor de parcare, precum şi - pe alocuri - suprapunerea
pe aceleaşi trasee carosabile, de lăţime redusă, a liniei de tramvai conduc la:
- circulaţie pietonală greoaie şi pe alocuri imposibilă datorată parcării automobilelor pe
trotuare sau/şi în zone de traversare;
- circulaţie pietonală necontrolată şi necontrolabilă în zona bisericii Sf. Gheorghe şi a
intersecţiei Căii Moşilor cu strada Lipscani.
c. Percepţie vizuală
c.1. în interiorul zonei în studiu
întreruperea tramei stradale originare prin tăierea bulevardului I.C. Brătianu, a condus la:
- unele configurări spaţiale arhitectural urbanistice întâmplătoare şi nesemnificative în
raport cu importanţa unor trasee pietonale sau/şi carosabile: exemplu, Calea Moşilor se
încheie (sau începe ?) într-o arie cu totul anodină, cu o configuraţie arhitectural-
urbanistică care nu anunţă încheierea (sau începutul) unei artere importante a oraşului;
- configurări spaţiale arhitectural-urbanistice întâmplătoare, lipsite de coerenţă, acolo unde
porţiunea de stradă rămasă izolată de o parte sau alta a bulevardului I.C. Brătianu are
dimensiuni reduse, cum este cazul pieţei Sf. Anton.
placările cu blocuri înalte la limita de sud a zonei în studiu au condus la:
- descompunerea insulelor existente şi realizarea unor insule atipice, fără continuitate a
conturului, în interiorul cărora pătrunde spaţiul public, nejustificat prin existenţa unor
utilităţi publice şi alte caracteristici specifice; spaţiul public are mai curând caracter
rezidual, el rezultând dintr-o ignorare a parcelarului şi dintr-o relaţionare cu spaţiul privat
care nu se mai regăseşte pe aria studiată; caracterul rezidual este susţinut şi de lipsa
amenajărilor care să fi putut face posibilă o convieţuire a noilor construcţii cu parcelarul
vechi care a rămas intact
construirea unor edificii care se retrag de la aliniamentul insulelor din care fac parte, fără
a propune amenajări sau funcţiuni publice care să susţină retragerea, conduce la:
- crearea unor spaţii urbane de mici dimensiuni, ce nu pot fi socotite "alveole urbane" şi
nu pot susţine imaginea coerentă a insulelor; ex. clădirea de la N de Biserica Răzvan, în
raport cu Calea Moşilor
demolările unor construcţii din interiorul zonei au condus la:
- crearea unor spaţii cu contur incert, limitate parţial de străzi, folosite uneori ca locuri de
parcare neorganizate, întâmplătoare, alteori locuri de depunere a resturilor menajere,
alteori spaţii de depozitare (vezi parcela din spatele magazinului Cocorul) spaţii "ale
nimănui" - imagine urbană degradată
- evidenţierea unor calcane care nu au fost orientate iniţial către spaţiul public, oferind
astfel o imagine neconformă, în contrast cu caracterul general coerent al imaginii stradale
construirea unor edificii mai înalte decât media de înălţime a zonei în care se află,
planificate a fi continuate cu fronturi de aceeaşi înălţime / de înălţime apropiată şi care nu au
fost ulterior realizate, a condus la:
- prezenţa agresivă a unor calcane înalte şi conformate necorespunzător percepţiei
armonioase în spaţiul / a spaţiului public
amenajarea necorespunzătoare a spaţiilor publice sau private dar aflate în directă
legătură, pe o lungime relativ mare, cu spaţiul public (alveole ale spaţiului public), în care
39
sunt sau nu amplasate unele monumente de arhitectură şi unele statui / monumente de for
public a condus la:
- perceperea acestor spaţii ca izolate de spaţiul public, negând ideea iniţială de alveolă a
spaţiului public; ex. spaţiul în care este amplasată biserica Sf. Gheorghe Nou, spaţiul
cuprins între cele două aripi a faţadei principale a Spitalului Colţea (Bd. I.C. Brătianu),
spaţiul dintre Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea
- percepţia defectuoasă, uneori foarte dificilă a unor monumente de arhitectură; ex.
Biserica Sf. Gheorghe Nou, lipsită de o amenajare peisageră care să o pună în valoare;
Biserica Sf. Ioan
- percepţia defectuoasă, uneori foarte dificilă, a unor statui / monumente de for public; ex.
statuia lui Constantin Brâncoveanu din faţa Bisericii Sf. Gheorghe Nou; statuia Spătarului
Mihai Cantacuzino din faţa Spitalului Colţea
lipsa conturării şi reglementărilor referitoare la zonele de protecţie ale clădirilor clasate
ca monumente istorice, lipsa - rezultată de aici - a amenajărilor minime necesare
evidenţierii (signalectica) şi punerii în valoare a acestora, precum şi absenţa lucrărilor de
intervenţie, întreţinere, reparaţii, etc. care să ţină cont de caracteristicile specifice ale
clădirilor- monument, a condus la:
- fundale nefavorabile pe care se profilează unele monumente; ex. cele două "fronturi"
(compuse din funduri de lot cu clădiri în ruină sau semi-ruină) care limitează Curtea
Veche la nord şi est;
- limitarea cu elemente de mobilier urban necorespunzător a unor zone de protecţie, ex.
gardul de la Curtea Veche;
- percepţie defectuoasă a unora dintre clădiri; ex. din zona Lipscani, Gabroveni, Covaci;
percepţia defectuoasă a relaţiei spaţiului public (strada) cu cel semipublic (curtea
interioară legată de stradă printr-un gang), precum şi a acestuia din urmă în cazurile unor
clădiri care au acest tip de configuraţie; ex. din zona Lipscani, Gabroveni, Covaci;
- starea de ruină a unora dintre clădirile care figurează în Lista Clădirilor - Monumente
Istorice din Municipiul Bucureşti; ex. Hanul Gabroveni;
- intervenţii care nu ţin cont de specificul clădirii; ex. din zona Lipscani, Gabroveni,
Covaci;
c.2. din exteriorul / spre exteriorul zonei în studiu

placările de pe latura de sud împiedică percepţia zonei valoroase dinspre exterior;
aceleaşi placări împiedică şi percepţia înspre exterior; ex. Piaţa Sf. Anton şi relaţia cu
Piaţa Unirii sau cu Splaiul;
demolările de pe limita terenului în studiu la splaiul Dîmboviţei (sud-vest) conduc la o
percepţie alterată, neunitară a zonei în studiu privită dinspre splai (ambele maluri ale
Dîmboviţei)
40
VI. DATE DE TEMĂ PENTRU PROPUNERI /

REGLEMENTĂRI
Pentru zona în care este delimitat Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti

(C.I.M.B.), din etapele de analiză şi sinteză parcurse în cadrul acestui studiu s-au constatat
următoarele aspecte particulare care pot constitui DATE DE TEMĂ PENTRU
PROPUNERI / REGLEMENTĂRI la elaborarea Regulamentului aferent P.U.Z.:
VI. 1. Consideraţii generale pentru Regulamentul aferent P.U.Z.

V. Drăgan
Ca urmare a statutului particular de reprezentare al zonei pentru întregul oraş, precum

şi a caracterului complex al acesteia, la elaborarea Regulamentului aferent P.U.Z. este
necesară o abordare diferenţiată de metodologia comună, astfel încât să se evidenţieze
următoarele categorii de reglementări:
● reglementări prin care să se elimine disfuncţiile şi tendinţele nocive semnalate la
criteriul de analiză „Indici şi indicatori urbanistici”, prin măsuri de urgenţă referitoare la
gestionarea şi modul de administrare al domeniului public şi privat cuprins în zonă,
inclusiv prin semnalarea perimetrului, statutului zonei şi a monumentelor istorice din
grupa A şi B, în conformitate cu legea 422/2001 pentru protejarea monumentelor istorice şi
legea11/1994 de aprobare a OG 27/1992 prin care se stabileşte Lista monumentelor istorice
din Municiopiul Bucureşti.
● reglementări prin care să se integreze concluziile semnalate în sinteza referitoare la
„Identificarea componentelor de ţesut urban suprateran prin care se materializează
resursa culturală”, atât în ceea ce priveşte delimitarea în 11 categorii valorice de ţesut
urban diferenţiate ca grad de protecţie şi evidenţiate prin prezentul studiu, cât şi în ceea ce
priveşte protecţia resursei culturale manifestată diferit în 26 de subzone identificate,
delimitate şi conţinute în categoriile valorice amintite.
● reglementări prin care să se elimine sau, după caz, să se atenueze disfuncţiile
semnalate în capitolul de sinteză referitor la „Semnalarea categoriilor de disfuncţii”, prin
măsuri cu caracter general în ceea ce priveşte definirea şi gestionarea coerentă a
problemelor legate de trafic - circulaţie carosabilă, inclusiv a problemelor de staţionare
şi parcare, precum şi de circulaţie pietonală -, atât la nivel local în interiorul zonei, cât şi
prin relaţionare cu circulaţia majoră a oraşului;
De asemenea în perimetrul Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti, există terenuri

publice sau private virane sau amenajate, încadrate - în baza acestui studiu - în diferite
categorii de valoare în funcţie de resursa culturală pe care o deţin, dar care prin suprafaţa pe
care o ocupă pot influenţa semnificativ caracterul subzonelor istorice învecinate. Astfel,
pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al acestor porţiuni de ţesut
urban, precum şi al subzonelor istorice învecinate sunt recomandabile intervenţii arhitectural
urbanistice sau de amenajare peisajeră doar în urma unor concursuri publice, desfăşurate pe
baza reglementărilor de protecţie ale P.U.Z., constituite ca tema cadru. Terenurile din
categoria sus amintită - pentru care este necesară intervenţia arhitectural urbanistică sau de
amenajare peisajeră doar în urma unor concursuri publice - sunt următoarele: Piaţa Sf. Anton,
Piaţa Sf. Gheorghe Nou, Piaţa Decebal, zona cuprinsă între străzile Lipscani, Şelari, Smârdan,
zona verde situată între Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea (în contextul concursului pe
care Primăria Municipiului Bucureşti intemnţionează să-l organizeze pentru întreaga zonă a
Pieţii Universităţii), zona din vecinătatea Bisericii Răzvan precum şi terenurile reziduale
situate între blocuri şi parcelele învecinate istoric constituite.
41
VI. 2. Recomandări pentru corelarea documentaţiilor de urbanism existente cu

concluziile prezentului studiu
V. Drăgan
Zona delimitată ca „Centru Istoric al Municipiului Bucureşti” este în prezent sub
incidenţa documentaţiilor de urbanism amintite mai sus – PUG Municipiul Bucureşti, PUZ
pentru Zona Centrală a Municipiului Bucureşti şi Delimitarea Zonelor Construite Protejate.
După cum s-a menţionat în cap. B 1 al Memoriului, din analiza acestor reglementări rezultă o
serie de neconcordanţe de ordin tehnic care trebuie eliminate prin elaborarea Regulamentului
aferent P.U.Z., astfel încât: pe de o parte să se continue strategia de dezvoltare a oraşului prin
preluarea elementelor conceptuale stabilite în documentaţiile de urbanism elaborate, avizate şi
aprobate anterior, iar pe de altă parte să se integreze concluziile prezentului studiu în vederea
conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural instituit prin actele normative în
vigoare şi identificat prin studii specializate. Neconcordanţele sus amintite sunt legate de
următoarele aspecte:
- reglementările şi delimitările unor subzone ale U.T.R. stabilite prin P.U.G. în raport
cu reglementările şi delimitările unor subzone stabilite în cadrul P.U.Z. pentru Zona Centrală
a Municipiului Bucureşti, precum şi cu reglementările şi delimitările pentru unele zone din
Delimitarea zonelor construite protejate;
- reglementările şi delimitările unor zone din studiul pentru Zone Construite Protejate
care, deşi se suprapun pe anumite porţiuni ale acelor zone protejate, totuşi conţin reglementări
contradictorii;
- reglementări care contravin principiilor şi conceptelor de conservare şi punere în
valoare a patrimoniului cultural instituit prin actele normative în vigoare, precum şi a celui
identificat prin studii specializate, cum este şi cazul prezentului studiu.
Pentru reglementările din cadrul Regulamentului aferent P.U.Z. este necesar ca

pe de o parte să se ţină cont în mod explicit de delimitarea evidenţiată prin prezentul
studiu (delimitare generată de diferenţierea gradelor de protecţie în 11 categorii valorice de
ţesut urban, precum şi de protecţia resursei culturale manifestată diferit în 26 de subzone
identificate, delimitate şi conţinute în categoriile valorice amintite), iar pe de altă parte să
preia coerent elementele conceptuale ale strategiei de dezvoltare a oraşului din
documentaţiile de urbanism existente (elaborate, avizate şi aprobate, anterior elaborării
prezentului studiu), astfel încât să se elimine neconcordanţele semnalate referitor la
porţiunile de ţesut urban în care se suprapun reglementări diferite (unele chiar
contradictorii).
În spiritul corelării concluziilor prezentului studiu cu documentaţiile de urbansim
elaborate, avizate şi aprobate, anterior elaborării acestuia este recomandabilă întocmirea
Regulamentului aferent P.U.Z. pentru Centrul Istoric al MunicipiuluiBucureşti, astfel încât:
● să se modifice delimitările şi prevederile celor nouă Zone Protejate stabilite
prin documentaţia de specialitate anterioară implicate în perimetrul Centrului Istoric al
Municipiului Bucureşti ţinând cont de delimitarea generată de diferenţierea în cele 11 grade
de protecţie a categoriilor valorice de ţesut urban, precum şi de protejarea resursei culturale
manifestată diferit în cele 26 de subzone identificate, delimitate şi conţinute în categoriile
valorice amintite;
● să se preia structura capitolelor şi titlurilor din partea scrisă a Regulamentului
din Delimitarea Zonelor Construite Protejate: descriere (delimitare, caracteristici,
evoluţie, agresiuni, valoare, grad de protecţie, intervenţii); utilizare funcţională (utilizări
admise, utilizări admise cu condiţionări, utilizări interzise); amplasarea clădirilor
(caracteristicile parcelelor, amplasarea faţă de aliniament, alinierea laterală şi posterioară,
42
amplasarea clădirilor pe aceeaşi parcelă); echiparea clădirilor (circulaţii şi accese,

staţionarea autovehiculelor, condiţii de exhipare edilitară, spaţii libere şi plantate,
împrejmuiri); conformarea clădirilor (inălţimi admise, aspectul exterior); ocuparea şi
utilizarea parcelei (POT, CUT, zone non-aedificandi, alte servituţi); spaţii publice (traseu,
profil transversal, echipare şi amenajare, plantaţie); condiţii de avizare. Este, de asemenea,
preluarea acelor acelor prevederi care nu susţin conservarea şi punerea în valoare a
patrimoniului cultural instituit conform legislaţiei în vigoare şi identificat în zonă prin
prezentul studiu.
● să se modifice în conformitate cu concluziile prezentului studiu prevederile din
documentaţiile de urbanism existente elaborate, avizate şi aprobate, anterior,
(P.U.G.M.B. şi P.U.Z. pentru Z.C.M.B.) care contravin, agresează sau alterează valorile
culturale identificate în zonă prin prezentul studiu.
C. Alte recomandări cu caracter general referitor la particularităţile zonei

Din diferitele capitole de analiză parcurse în cadrul prezentului studiu, precum şi din
capitolul destinat sintezei, rezultă caracterul complex, eteroclit al zonei, în ceea ce priveşte
vechimea, stilistica arhitecturală, starea fizică a imobilelor, compoziţia volumelor, modul de
ocupare al parcelelor, distribuţia funcţiunilor, a valorilor caracteristice pentru conformaţia
parcelelor, a valorilor indicilor şi indicatorilor urbanistici, precum şi a categoriilor valorice şi
a gradelor de protecţie necesare pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului
cultural al zonei, ceea ce implică o abordare nuanţată la nivelul reglementărilor generale
de intervenţie în cadrul Regulamentului aferent P.U.Z. şi o susţinere prin completarea cu
reglementări particulare stabilite pe baza analizelor punctuale elaborate prin studii
istorice aprofundate, astfel încât să se evidenţieze în mod detaliat categoriile valorice ale
fiecărui imobil asupra căruia este solicitată intervenţia 1.
● O altă consecinţă a caracterului eteroclit al zonei studiate – semnalată şi detaliată în
sinteza criteriului de analiză pentru indici şi indicatori urbanistici – este aceea referitoare la
caracterul nerelevant al impunerii prin regulament al diferitelor clase de valoare P.O.T. şi
C.U.T. într-o anumită subzonă – chiar la nivelul celor 26 de subzone definite după modul în
care se manifestă resursa culturală în cadrul celor 11 categorii valorice de ţesut urban -, astfel
încât este recomandabil ca prin Regulamentului aferent P.U.Z. reglementările referitoare la
valorile P.O.T. şi C.U.T. să aibă doar caracter orientativ, iar caracterul restrictiv să fie
compensat prin accentuarea în mod expres a următoarelor categorii de reglementări,
corespunzătoare morfologiei zonei respective:
- referitor la procentul de ocupare a terenului prin definirea suprafeţei edificabile
de pe parcelă în raport cu caracteristicile imobilelor învecinate, prin precizarea expresă a
modului de ocupare al parcelei, alinierea clădirii, distanţele minime dintre clădiri,
accesele carosabile şi pietonale pe parcelă ş.a.;
- referitor la coeficientul de utilizare a terenului prin definirea volumului edificabil
de pe parcelă în raport cu caracteristicile imobilelor învecinate, prin precizarea expresă a
1
Prin studiul istoric elaborat pentru un imobil trebuie să stabilească în capitolul destinat
concluziilor cel puţin următoarele categorii valorice în legătură cu imobilul studiat:
- elementele cu valoare semnificativă - care trebuie conservate şi puse în valoare;
- elementele cu valoare nesemnificativă- asupra cărora se poate interveni fără restricţii
de conservare;
- elementele nocive - care trebuie obligatoriu înlăturate pentru punerea în valoare şi
conservarea
valorilor instituite şi identificate la nivelul imobilului studiat şi al zonei
învecinate.
43
regimului de înălţime, a compoziţieri de volume, a numărului de niveluri întregi în

raport, a modului de rezolvare al acoperirii clădirii ş.a.;
● În Regulamentului aferent P.U.Z. este necesar să existe reglementări explicite
referitoare la protecţia potenţialului patrimoniu arheologic al zonei, prin impunerea în
mod expres a măsurilor de supraveghere arheologică pe durata efectuării săpăturilor
necesare intervenţiilor de orice fel sub nivelul terenului natural sau sub nivelul de
călcare al subsolului, ori după caz impunerea realizării de sondaje arheologice, în zonele
pentru care nu există rapoarte arheologice anterioare, indiferent de regimul de proprietate
al terenului şi de natura intervenţiilor, inclusiv pentru săpăturile prilejuite de lucrări la
reţele de utilităţi publice.
● Tot în Regulamentului aferent P.U.Z. sunt necesare reglementări explicite
referitoare la condiţiile de amplasare a panourilor publicitare, astfel încât să se elimine
disfuncţia cauzată de agresiunea vizuală generată prin amplasarea panourilor
publicitare pe faţadele clădirilor sau pe construcţii specializate de susţinere amplasate la
nivelul circulaţiei în câmpul de percepere al ansamblurilor de arhitectură din Centrul
Istoric al Municipiului Bucureşti.
● O altă problemă semnalată ca agresiune vizuală cu impact la nivelul întregii zone, şi
care trebuie reglementată prin Regulamentul aferent P.U.Z. este problema amplasării
aparatelor de aer condiţionat pe faţadele clădirilor cu statut de monument istoric sau care
fac parte din ansamblurile de arhitectură situate în zonă.
● Regulamentul aferent PUZ trebuie să stabilească coerent modul de amenajare al
spaţiului public în ansamlul lui – corpuri de iluminat, indicatoare, alte elemente de
mobilier urban – şi, în mod special, amenajarea spaţiilor pietonale – pavimente,
plantaţii, elemente decorative etc.
● Nu în ultimul rând, prin Regulamentului aferent P.U.Z. trebuie reglementate
intervenţiile de întreţinere, de refacere, de modificare, de restaurare a finisajelor
exterioare (cromatica, textura, tâmplăria originală a golurilor, materialele învelitorilor
ş.a.) atât în cazul clădirilor cu statut de monument istoric sau care fac parte din
ansamblurile de arhitectură din zonă, cât şi (în mod diferenţiat) pentru celelalte clădiri
sau pentru construcţiile noi.
Considerăm că la elaborarea P.U.Z. cu Regulamentul aferent pentru Centrul

Istoric al Municipioului Bucureşti este necesară colaborarea grupului de lucru care a
participat la realizarea prezentului studiu, în vederea clarificării eventualelor probleme
insuficient detaliate sau pentru stabilirea soluţiilor de rezolvare a problemelor legate de
protecţia valorilor culturale ale zonei în funcţie de concluziile studiilor preliminare ale
celorlalte specialităţi.
44
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Almaş, Dumitru, Panait I. Panait, Curtea Veche din Bucureşti, Buc., 1974.
2. Bacalbaşa, Constantin, Bucureştii de altădată, Buc., 1987.
3. Berindei, Dan, Oraşaul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti, 1459 – 1862,
Buc., 1963.
4. Crutzescu, G., Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi, Buc. , f.dată.
5. Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Buc., 1908.
6. Drăgan, Valeriu-Eugen, Evoluţia testului urban în zona străzii Lipscani, comunicare la
Sesiunea ştiinţifică Drumuri şi oraşe, Bistriţa, 1994.
7. Florescu, George D. Din vechiul Bucureşti, Buc. 1935.
8. Florescu, George D., Vechi proprietari în Bucureşti în veacurile XVII şi XVIII, Buc. 1934.
9. Georgescu, Florian, Cernovodeanu, Paul I., Cristache-Panait, Ioana, Documente privind
istoria oraşului Bucureşti. Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti, Buc., 1960.
10. Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Buc., 1966.
11. Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”, catedrele de istoria arhitecturii şi de urbanism.
1976,(autori: Doina Cristea, Şerban Popescu-Criveanu, Alexandru Sandu, Sanda
Voiculescu, colab. Anton Moisescu, Mira Dordea, responsabil Gh. Curinschi), Studiul
determinării ştiinţifice a zonei centrale istorice a oraşului Bucureşti, 1976.
12. Ionescu, Grigore, Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Buc., 1938.
13. Ionescu, Grigore, Bucureşti. Oraşul şi monumentele sale. Buc., 1956.
14. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Buc., 1899.
15. Iorga, Nicolae, Istoria Bucureştilor, Buc., 1925.
16. Lascu, Nicolae, Legislaţie şi dezvoltare urbană. Bucureşti 1831 – 1952, teză de doctorat,
UAUIM, 1997
17. Marsillac, Ullyse de, Guide du Voyageur à Bucarest, Buc. 1877.
18. Cezara Mucenic, Străzi, pieţe, case din vechiul Bucureşti – urbanism şi arhitectură –
secolele XV – XX, studiu în Catalogul expoziţiei cu acelaşi nume organizată de Muzeul
Municipiului Bucureşti, 2002
18. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1634 . 1800).
19. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1821 – 1848), Buc.,
1975.
20. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1800 – 1821), Buc.
1975.
21. Potra, George, Din Bucureştii de altă dată, Buc., 1981.
22. Potra, George, Istoricul hanurilor Bucureştene, Buc., 1985.
23. Pragher, Willy, Bukarest Stadt der Gegenätz, Berlin, 1941.
24. *** Muzeul de istorie a Municipiului Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie, Buc.,
vol. I – XIV.
25. Stoicescu, Nicolae, Repertoriul biografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Buc.,
1961.
45
A. DOCUMENTE CARTOGRAFICE.
1. Planul baronului Franz Purcel – 1780 – 1791.

2. Planul Ferdinand Ernst – 1791.
3. Planul parcelării Curţii Vechi – 1799.
4. Planul Rudolf Borroczyn – ediţia 1846.
5. Planul Schneder zona afectată de incendiul din 1847.
6. Planul Rudolf Borroczyn – ediţia 1852.
7. Planul Paspassoglu “Centrul Capitalei Bucuresci Colorea de Rosu” – 1871.
8. Planul oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei – 1895/99.
9. Planul cadastral al Municipiului Bucureşti – 1911.
10. Maiorul Mih.C.Pântea, Planul şi Ghidul oraşului Bucureşti, Buc. 1923.
11. Ghidurile SOCEC, Planul Oraşului şi Municipiului Bucureşti (1929 / 1930).
12. Al. Băduţă, Al. Cicio-Pop, dr. Z. Nemeth, Ghidul Bucureştilor, Buc. 1935.
13. Planul UNIREA, Municipiul Bucureşti şi împrejurimile, Braşov 1938.
46
47
ANEXE
ANEXA 3
Lista clădirilor cu „bulină roşie”

AMPLASAMENTUL ZONELOR DE INTERES ARHEOLOGIC DIN CENTRUL
ISTORIC AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
ANEXA 4
NECONCORDANTE PRIVINS IDENTIFICAREA IMOBILELOR PRIN PLANUL

TOPOGRAFIC
1. Statutul juridic, denumirea şi traseul arterelor stradale

- există străzi cu statut juridic de proprietate incert, transformat de facto în proprietate
privată: Pasajul Galeriile Blanduziei apare ca parcelă cu adresa str. Doamnei 7, marcată fără
precizarea suprafeţei, deşi în Ghidul Bucureşti 2002 este în lista străzilor
- există străzi care în urma intervenţiilor urbanistice şi a modificărilor de nume, au
trasee în Y (!?!): str. Patriei are o porţiune între b-dul. I.C.Brătianu şi str. Bărăţiei şi o alta
între str. Patriei (?) şi b.dul C. Coposu
- există imobile care în urma intervenţiilor urbanistice şi a modificărilor de
numerotare, au adrese practic inexistente: „Policlinica” şi „Electrecord” sunt marcate pe
planurile topo cu adresa - inexistentă - Calea Călăraşilor 11, în condiţiile în care unul din
imobile are acces spre str. Sf. Vineri, iar celălalt spre str. Sf. Mina fostă str. Bălceşti
2. Numerotarea imobilelor
- există imobile fără numerotare poştală: Biserica Sf. Nicolae Şelari nu are număr
marcat pe planurile topo; Biserica Sf. Ioan deşi are acces direct şi spre b-dul I.C.Brătianu şi
spre str. Patriei nu are număr marcat pe planurile topo;
- există imobile cu numerotare poştală discontinuă în raport cu numerotarea străzii:
Biserica Doamnei are nr. 28 în Pasajul Biserica Doamnei, are un număr care provine probabil
din Calea Victoriei; Biserica Adormirea Maicii Domnului (Domnească) are nr. 33 care nu
corespunde numerotării nici uneia dintre străzile la care ar putea aparţine: str. Franceză, str.
Căldărari sau str. Şepcari
- există străzi cu numerotare confuză (în loc de pare-crescător-dreapta şi impare-
crescător-stânga numerotarea este pare-crescător-dreapta şi pare-descrescător-stânga): str.
Ivo Andric cu intr. Lăstunului, fostă str. Lăstunului şi intr. Lăstunului are numerele marcate
crescător pe partea dreaptă a str. Ivo Andric în continuare pe partea dreaptă a intr. Lăstunului,
apoi pe partea stângă a intr. Lăstunului şi iar pe partea dreaptă a str Ivo Andric
3. Datele caracteristice ale imobilelor
- există imobile cu marcare dublă şi diferită a suprafeţei şi regimului de proprietate (pe

acelaşi carou topo): str. Scaune 4 identic cu str. D. Bolintineanu 7, are două valori M.1437 şi
48
S.638; iar parcela Bisericii Adormirea Maicii Domnului (Domnească) str. xxxxx nr. 33 are
valorile S.3373 şi Culte 938;
- există străzi cu numerotare improprie: Splaiul Independenţei între str. N. Toniţa şi
str. Şelari are numere de la 2K la 2B
- există imobile care nu consemnate datele referitoare la suprafeţele parcelei şi a
regimului de proprietate: toate blocurile construite între anii ’70 - ’80; Biserica Zlătari,
terenurile virane din zona Piaţa Decebal şi din zona Biserica Răzvan;
- există parcele fără delimitare sau cu delimitare confuză (şi care fie nu au suprafeţele
parcelelor înscrise, fie au consemnate suprafeţe care nu corelează cu limitele posibile ale
parcelelor): toate blocurile construite între anii ’70 - ’80; b-dul. Reg. Elisabeta 5-7 identic cu
str. T. Caragiu 12-14 şi str. I. Ghica 2, cu imobilul din str. Academiei 4-6-(8 ?).
49

Definitii Termeni Din RLU

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Definitii Termeni Din RLU

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

P.U.Z.

CENTRUL ISTORIC BUCUREŞTI – ETAPA I/2002 STUDIUL ISTORIC

I. 1. Descrierea obiectivelor studiului

I. 2. Descrierea metodei generale de studiu

Definirea zonei, prin Ordonanţa 77 /2001, ca centru istoric al Bucureştiului, presupune

II. SITUAŢIA ACTUALĂ A ZONEI

II. 1. Documentaţii de urbanism şi intervenţii punctuale – Planşa 1

Zona delimitată ca „Centru Istoric al Municipiului Bucureşti” este în prezent sub

II. 2. Regimul juridic de protecţie – Planşa 2

Lista C. N. M. A. S. I. din 1992 cuprinde un număr de clădiri, parcelări şi ansambluri

III. ELEMENTE DE ISTORIE URBANISTICĂ

III. 1. Centrul istoric: repere arheologice - Planşa 3

Promontoriul ce se înalţă pe malul stâng al Dîmboviţei, pe care se află astăzi Curtea

Cercetările arheologice desfăşurate în centrul istoric al Bucureştiului au avut, în

Urmează o lungă perioadă, până în anul 1989, în care cercetarea arheologică se

III. 2. Distribuţia teritorială a funcţiunilor pe planul Boroczyn – Planşa 4

Configuraţia structurii urbane a zonei analizate, rezultată din dezvoltarea pre-modernă

III. 3. Evoluţia zonei în perioada 1846 – 1911 - Planşa 5

Procesul de modernizare a oraşului, început prin promulgarea regulamentului Organic

III. 4. Evoluţia zonei în perioada 1911 – 1945

III. 5. Evoluţia zonei între 1945 – 1990 – Planşa 6

Transformările politice, economice şi sociale de după 1945 au afectat, în diferite etape,

IV. 1. Vechimea tramei stradale – Planşa 7

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

IV.2. Evoluţia parcelarului - Planşa 8

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

IV. 3. Vechimea fondului construit - Planşa 9

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

- pentru perioada 1990-2003, intervenţiile făcute sunt destinate comerţului/locuirii,

IV. 4. Funcţiuni actuale ale clădirilor – Planşa 10

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

IV. 5. Regimul de înălţime al clădirilor – Planşa 11

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

- monotonia ruptă de elemente ce se constituie ca dominante, caracteristică ce nu este

IV. 6. Starea fizică – Planşa 12

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Elemente Elemente-trăsături Constatări şi concluzii Clasa de stare

neutilizarea sau neocuparea

4. Alţi pereţi Idem peretele de faţadă

6. Soclul urme de infiltraţii prezenţa exclude de

# Cod Denumire Stare Elemente circumstanţiale de

6 R\ Foarte proastă degradări sau semne de Părăsire, parţial ocupate

Concluzii ale analizei

IV. 7. Valoarea stilistică a clădirilor – Planşa 13

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

raritatea sau unicitatea in contextul zonei sau al arhitecturii romanesti; expresivitatea

- fondul local, care tine de vernacularul urban sud-est european cu influente

IV. 8. Spaţiul public – Planşa 14

Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Concluzii ale analizei

executate în aceeaşi perioadă, de limitele admise de reglementările constructive. Prezenţa

INDICI ŞI INDICATORI URBANISTICI

În stabilirea acestor indicatori au fost întîmpinate dificultăţi privind identificarea

a. Relaţia suprafaţă – etapă istorică (tendinţa de evoluţie a suprafeţei parcelelor)

b. Tendinţa de evoluţie a suprafeţelor parcelelor

IV.9. Indicele Procentul de Ocupare al Terenului (P.O.T.) – Planşa 15