Sunteți pe pagina 1din 6

Lecţia 4

VARIANŢA FENOTIPICĂ – TOTALĂ A UNUI CARACTER ÎNTR-O POPULAŢIE DE ANIMALE ŞI ELEMENTELE SALE COMPONENTE

Cuvinte

cheie:

varianţa

aditivă,

varianţă

neaditivă,

valoare

fenotipică, rezervă genetică, fitness, potenţial genetic.

În procesul de ameliorare a animalelor este nevoie de instrumente cu ajutorul cărora să putem preciza cât din diferenţele dintre indivizii unei populaţii sau efectiv sunt determinate de gene aditive, cât din acestea sunt datorate genelor neaditive şi cât este rezultanta factorilor negenetici sau de mediu. Să ne amintim că diferenţele medii dintre indivizii unei populaţii constituie varianţa caracterului, luat în considerare.

Prin urmare avem nevoie de “instrumente” cu ajutorul cărora să se poate estima (măsura) varianţa totală a unui caracter sau însuşire în populaţie sau efectiv, varianţa genetică aditivă, varianţa genetică neaditivă, varianţa negenetică sau de mediu. Instrumentele cu ajutorul cărora se poate estima caracteristicile structurii genetice a populaţiilor sunt:

- coeficientul de heritabilitate (h 2 );

- coeficientul de repetabilitate

- coeficientul de corelaţie

- coeficientul de asemănare genetică sau de înrudire (R)

- coeficientul de consangvinizare (F)

31

Să se observe că genetica foloseşte pentru cuantificarea fenomenelor pe lângă sistemul CGS (centimetru, gram, secundă, etc.), şi un sistem propriu de măsurare. El este alcătuit din parametrii genetici ai populaţiei precizaţi mai sus.

Am precizat anterior că modificarea în scop ameliorativ a structurii genetice a caracterelor cantitative într-o populaţie se poate realiza prin selecţie, hibridare (încrucişare) şi potrivirea genotipică omogenă a perechilor. Aplicarea în practică a acestor metode necesită realizarea unor activităţi multiple, mari consumatoare de mijloace materiale şi financiare. Deoarece ameliorarea structurii genetice a caracterelor se face cu scopul de-a sporii eficienţa economică a animalelor folosite în calitate de mijloace de transformare a furajelor în produse animale, trebuie să ne intereseze, în gradul cel mai înalt cât îl constă pe producător activităţile destinate acestui scop şi ce profit obţine din ameliorarea genetică a animalelor sale. Prin urmare amelioratorul trebuie să ştie, încă înainte de începerea activităţii sale, care sunt cele mai eficiente căi de ameliorare care pot şi trebuie să fie aplicate la efectivul de animale în care va lucra . El nu va folosi selecţia clasică decât pentru caracterele determinate în dezvoltarea lor mai ales de gene cu interacţiune aditivă. Pentru caracterele determinate mai ales de gene cu interacţiune neaditivă, aşa cum sunt cele care conferă organismului adaptabilitate la mediu, încadrate în termenul de “fitness”, cea mai eficientă cale de ameliorare este hibridarea sau încrucişarea. Aici trebuie să precizăm că folosirea concomitentă atât a selecţiei cât şi a încrucişării foloseşte atât diferenţele medii dintre indivizi (varianţă) datorate genelor aditive, cât şi pe cele care sunt datorate efectivelor genelor neaditive. Apare astfel necesitatea estimării varianţei genetice aditive cât şi pe cea neaditivă existentă în populaţia sau în efectivul cu care lucrează. Acest lucru nu poate fi făcut decât dacă se pleacă de la estimarea mediei şi a varianţei fenotipice a caracterului cantitativ luat în considerare. Producţia de lapte a unei vaci, exprimată în litrii, sporul mediu zilnic de masă vie a unui porc, viţel sau pui de carne exprimat în grame, numărul de ouă pe care-l produce o găină, într-un ciclu de producţie constituie valoarea

32

fenotipică a caracterului luat în considerare. Dacă acestea se măsoară pe o populaţie de animale, atunci se vorbeşte despre valoarea fenotipică a populaţiei pentru caracterul respectiv. Precizăm încă o dată că valoarea fenotipică a unui caracter la indivizi izolaţi sau la o populaţie, este rezultanta în primul rând al felului genelor (aditive sau neaditive), a calităţii şi combinaţiei lor (genotipuri) precum şi din interacţiunea pe care o realizează genele cu mediul în care animalele se dezvoltă şi performează. Trebuie să se înţeleagă că un mediu bun, o hrănire adecvată şi o întreţinere optimă, acordată animalelor, nu va determina niciodată creşterea valorii fenotipice a caracterelor, peste nivelul pe care-l permite valoarea şi activitatea genelor şi genotipurilor care stau la baza dezvoltării lor. Aceasta înseamnă că o populaţie-rasă sau populaţie-linie nu va putea performa decât numai până la limita permisă de structura genetică proprie a caracterului considerat. Prin urmare o rasă mixtă de lapte-carne aşa cum este rasa Bălţată românească sau Simmental nu va putea produce lapte la nivelul rasei Friză, chiar dacă primelor rase li se va acorda nutriţia şi tehnologia aplicată la rasa Friză. Precizarea este valabilă la toate speciile şi populaţiile de animale domestice. Rezultă de aici că sporirea expresiei cantitative şi calitative a caracterului luat în considerare, peste limitele impuse de nivelul structurii genetice a populaţiei sau efectivului, nu poate fi realizată decât dacă aceasta va fi modificată corespunzător cu ajutorul selecţiei, hibridării şi potrivirii genotipice omogenă a perechilor şi adusă la un alt nivel calitativ. Pe de altă parte trebuie subliniat că şi condiţiile necorespunzătoare de nutriţie, precum şi cele tehnologice la rândul lor vor putea să împiedice manifestarea în fenotip a potenţialului genetic pe care-l posedă animalele. Reiese de aici că fenotipul unui caracter, la indivizii izolaţi, dar şi la o populaţie, este dat de efectele genelor aditive şi neaditive pe care le posedă precum şi de rezultatul interacţiunii dintre gene şi mediul în care individul sau populaţia se dezvoltă. Dacă vom nota cu “g a ” efectul genelor aditive, cu “g Ne ” efectul genelor neaditive şi cu “M” efectele de mediu, vom putea pune într-o

33

ecuaţie cauzele realizării fenotipului unui caracter la un anumit individ. Prin urmare:

P (fenotipul) = g a + g Ne + M

Se poate observa că fenotipul unui caracter la un individ este o sumă de efecte ale genelor (aditive şi neaditive) pe de o parte şi de efecte negenetice sau de mediu pe de altă parte. Valoarea fenotipică a unui caracter, într-un efectiv de animale sau într- o populaţie, se estimează cu ajutorul calculului statistic şi se exprimă cu ajutorul mediei, varianţei şi a abaterii standard faţă de medie. Am afirmat anterior că în cazul în care media şi varianţa este calculată pe un efectiv de animale suficient de numeros, ele vor exprima, de fapt, media şi varianţa genetică a caracterului în populaţia respectivă. Efectele negenetice (de mediu) care se manifestă în plus sau în minus faţă de medie se anulează. Acum mai adăugăm doar faptul că media unui caracter cantitativ măsurat pe un grup numeros de indivizi, luaţi în întâmplare din populaţie (randomizat), este rezultanta efectelor genelor aditive şi neaditive pe care le posedă, în medie, efectivul sau populaţia pentru caracterul luat în considerare, la care se adaugă efectele negenetice speciale (vârstă, ciclu de producţie diferit, ferme diferite, arie geografică diferită, microclimat, etc.) şi efectele negenetice generale, necompensate de jocul devierilor în plus şi în minus faţă de medie. Varianţa fenotipică a populaţiei, cunatificată cu ajutorul celor trei abateri standard, în plus faţă de medie, şi a celor trei abateri standard în minus faţă de medie, reprezintă diferenţele genetice dintre indivizi datorate efectelor genelor aditive şi neaditive pe care le posedă. Dacă vom nota σ 2 g varianţa genetică, determinată de genele şi

genotipurile populaţiei şi cu σ 2 M varianţa negenetică, determinată de factorii de mediu, atunci vom putea scrie că fenotipul mediu (p) al populaţiei pentru un caracter dat va fi:

34

P=σ 2 g + σ 2 M

Dacă vom lua în considerare că varianţa genetică (diferenţele genetice medii între indivizi) este provocată de efectul genelor aditive (σ 2 GA ) la care se

adaugă efectele genelor neaditive (σ 2 Gne ) (supradominante şi epistatice),

efectele de mediu special (σ 2 MSp. ) şi efectele de mediu general – comun tuturor

indivizilor (σ 2 Mg ), valoarea fenotipică a populaţiei pentru caracterul luat în considerare va fi:

P = σ 2 GA + σ 2 Gne + σ 2 Mg + σ 2 MSp.

Rezultă de aici că în cazul în care se doreşte să se măsoare valoarea fenotipică a unei populaţii sau efectiv de animale pentru un caracter dat (sporirea unei caracteristici productive) va trebui să se folosească metode care să ducă la sporirea fiecărui factor al ecuaţiei redate mai înainte. Dacă va spori contribuţia calităţii şi a numărul genelor alele aditive, precum şi combinaţia favorabilă în genotip a genelor neaditive, aducându-le în stare heterozigotă, dacă se va atenua şi contribuţia factorilor de mediu special, care diferenţiază nefiresc indivizii între ei, atunci în mod sigur, va spori corespunzător şi media fenotipică a caracterului şi varianţa sa pe populaţie. Dacă se cunoaşte valoarea fenotipică a unui caracter într-o populaţie şi varianţa acestuia, atunci prin metode statistice speciale se poate estima şi valoarea varianţei genetice aditive, neaditive şi de mediu, din respectiva populaţie. Estimarea ponderi varianţei genetice aditive, neaditive sugerează rezervele genetice” existente în populaţie şi ne orientează asupra căror metode să ne îndreptăm atenţia pentru a modifica mai eficient structura geneticii a populaţiei. Repetăm din nou că acolo unde varianţa genetică aditivă are valoare mare, selecţia va avea cea mai mare eficienţă. În populaţiile în care caracterul luat în considerare are varianţă genetică neaditivă la valori ridicate, dar scăzute pentru cea aditivă, încrucişarea va aduce cea mai substanţială modificare a structurii genetice a populaţiei.

35

La lucrările practice vom demonstra cum se poate estima pentru un caracter dat într-o populaţie, varianţa genetică aditivă, varianţa de dominantă, cea de supradominantă şi epistatică. Aici vom descrie doar cum se poate estima ponderea efectelor genelor aditive în diferenţele dintre indivizi, cu ajutorul coeficientului de heritabilitate (h 2 ).

Întrebări

1. Exprimaţi matematic varianţa fenotipică a unui caracter în populaţie.

2. Care sunt elementele care compun “PERFORMANŢA PROPRIE“

capacităţii a unui individ pentru un caracter ?

3. Ce înţelegeţi prin “varianţa totală a unui caracter în populaţie” ?

4. Care este relaţia dintre varianţa genetică aditivă şi selecţie?

5. Care este relaţia dintre varianţa genetică neaditivă şi încrucişare?

6. Ce înţelegeţi prin rezervele genetice ale unei populaţii de animale?

36