UNIVERSITATEA ,,NICOLAE TITULESCU”

FACULTAEA DE DREPT
MASTER: DREPTUL AFACERILOR

ORIGINALITATEA LUCRĂRILOR
CU CARACTER ȘTIINȚIFIC:
LUCRAREA DE LICENȚĂ,
MASTER ȘI DOCTORAT

Curs: Etică și Integritate Academică

Profesor coordonator:
Lect. univ. dr. Elena-Emilia Ștefan

Masterand:
Florescu Monica-Georgiana
 Conceptul de originalitate a condus, de-a lungul timpului, la crearea unor opinii și viziuni
diferite ale autorilor, în funcție de domeniul de apartenență (literar, artistic sau științific),
neexistând o definiție clară și consacrată în plan internațional. Acum mai bine de două mii de
ani, filozoful chinez, Confucius, a spus că: ,,nu a creat și nu a scris nimic original” și că ,,cea
mai bună învățătură vine prin copierea textelor vechi iar măreția discipolului vine din
capacitatea de a interpreta și transmite înțelepciunea celor din vechime și prin aceștia,
înțelepciunea zeilor”.1 Viziunea acestuia asupra conceptului de originalitate este întărită, două
mii de ani mai târziu, de filozoful român, Petre Țuțea, care susține că: ,,original este numai
Dumnezeu”.

În zilele noastre, cei doi autori sunt considerați autentici, cu adevărat originali, însă,
aprecierile lor demonstrează ,,cât de volatil, de vag și de lipsit de un fundament solid și
necontroversat este conceptul de originalitate”2. Deși nu există unitate în definirea originalității
unei lucrări intelectuale, în concepția clasică aceasta este văzută ca o manifestare a personalității
unice a autorului asupra operei create, o amprentă personală a autorului, care se poate manifesta
prin diferite procese intelectuale, dar și prin procedee de natură tehnică, în funcție de domeniul
ales.

În ceea ce privește manifestarea originalității unei lucrări în plan juridic, aceasta reprezintă,
incontestabil, o condiție de protecție a operei în cadrul dreptului de autor. Nici în acest sens nu
există o practică unitară, controversele fiind generate de legislația neunitară și slab
fundamentată în domeniul proprietății intelectuale pe plan internațional.

Există diferențe notabile între reglementările privind dreptul de autor și, în special, în ceea
ce privește viziunea asupra originalității unei opere din Franța și sistemul de copyright din
Anglia și Statele Unite ale Americii. În sistemul de copyright, ,,originalitatea este înțeleasă ca
absența copiei, în sensul că opera trebuie să provină de la autor și să nu fie copiată de acesta
din altă sursă și să prezinte un minim de efort și de aport intelectual și creativ”3.

Condiția originalității în sistemele de drept al țărilor europene ( Franța, Elveția, Belgia,

Olanda) are un înțeles diferit. Originalitatea este o noțiune subiectivă prin care se evidențiază

1
Viorel Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Volumul I, Editura C.H.Beck, București, 2016, p. 204.
2
Ibidem, p. 205.
3
Ibidem, p.207.

1
personalitatea autorului, fiind elementul decisiv în materie de creație literară, artistică sau
științifică.

Această concepție este împărtășită și de doctrina română, conceptul de originalitate, fiind

doar evocat de lege (Legea nr. 8/1996), fără a fi calificat sau definit, reprezintă o condiție
esențială pentru protecția juridică a unei opere, indiferent de domeniul de apartenență.4

Astfel, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede în capitolul
III, art. 7, pct. a) și b):
,,Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în
domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma
concretă de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice
alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice”.
În schimb, conform aceleași legi, nr. 8/1996, capitolul III,art.9, alin. 1, lit. a): ,,nu pot
beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele: ideile, teoriile, conceptele,
descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice
ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de
explicare sau de exprimare”.
Legea română în vigoare nu formulează expres condițiile cerute pentru ca o operă să
beneficieze de protecție juridică, însă, câteva texte din lege pot fi interpretate astfel încât să se
poată concluziona că pentru a fi protejată prin drept de autor, o operă trebuie să îndeplinească
trei condiții și anume: condiția ca opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, condiția ca
opera să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului și condiția originalității operei.
Dacă primele două condiții de protecție juridică a unei opere nasc controverse în sistemele
de drept, soluțiile adoptate nefiind unitare, ultima condiție enumerată, aceea a originalității este
admisă fără rezerve în cele două mari sisteme de protecție a dreptului de autor, dar și de toate
sistemele de drept continentale ca o condiție esențială și definitorie de protecție a operelor
literare, artistice sau științifice.

4
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf (accesată pe
19.01.2019).

2
2. ELABORAREA LUCRĂRILOR CU CARACTER ȘTIINȚIFIC

3
2.1. Particularități privind lucrarea de finalizare a studiilor

Redactarea unei lucrări cu caracter științific, fie ca vorbim de lucrarea de licență, de

disertație, de doctorat sau carte, trebuie să respecte principiile fundamentale ale cercetării
științifice, munca de creație presupune un efort îndelungat de gândire, care implică ,,utilizarea
unei metodologii, documentare temeinică, muncă de analiză, comparare, ierarhizare,
construire de ipoteze și de demonstrații, tratare de date, analizarea surselor selectate”5, fiind
un proces complex și riguros.

În ceea ce privește legislația aplicabilă la nivel național, în cazul standardelor de

întocmire a unei lucrări științifice, a regulilor de redactare a acestora sau de prezentare a unei
lucrări, aceasta nu este uniformă, fiecare universitate în parte având autonomie.6 Universitatea
este liberă să aleagă propria metodologie de redactare a lucrării științifice (licență, master,
doctorat), începând cu tema lucrării, elaborarea structurii, metodele de cercetare, secțiunea
practică, formatarea paginilor, sistemul de citare, referințele bibliografice etc.

A. Lucrarea de licență

Lucrarea de licență este o lucrare cu caracter științific, pe care absolventul o realizează și o

susține în fața unei comisii, la finalizarea studiilor universitare de licență, în vederea obținerii
diplomei de licență. Fiecare student are obligația de a-și alege tema lucrării de licență și de a o
elabora sub îndrumarea unui cadru didactic coordonator, respectând pe parcursul elaborării și
prezentării lucrării, cerințele impuse de acesta.

Lucrarea de licență reprezintă ,,dovada nivelului și calității pregătirii profesionale, teoretice

și aplicative a absolventului, iar prin modul în care este susținută (oral – în fața unei comisii de
examinare) ea pune în valoare atributele științifice esențiale, definitorii ale absolventului”.7
Aceasta trebuie să reflecte ,,rezultatele propriilor cercetări și investigații din domeniul ales, să
demonstreze familiarizarea cu literatura relevantă pentru tema abordată, rigoare științifică și

5
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf.
6
etica
7
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, Ghid pentru redactarea și
prezentarea Lucrării de licență, informație publică, disponibilă la adresa de internet:
http://atlas.usv.ro/www/usv/pdf/Ghid_licenta_AS_si_SP.pdf.

4
metodologică, să aibă o structură logică și să fie redactată coerent, în stil științific”8, să
respecte normele și procedurile adoptate de fiecare universitate în parte prin autonomia de care
dispune, conform legislației naționale, profesorul coordonator având un rol decisiv în
îndrumarea absolventului pentru realizarea lucrării de finalizare a studiilor. Pentru garantarea
autenticității și evitarea riscului de plagiat, unele universități utilizează un soft anti-plagiat,
nivelul maxim admis de plagiat fiind stabilit la nivelul conducerii fiecărei universități.

B. Lucrarea de disertație – master

Lucrarea de disertație, reprezintă, în general, o expunere, de obicei scrisă, în care se tratează

o problemă dintr-un anumit domeniu, în mod științific și amănunțit, susținută în mod public de
către autor (masterand) la terminarea unui ciclu de studii postuniversitare, pentru dobândirea
unui grad științific.

Ca și în cazul lucrării de licență, nu există o legislație uniformă la nivel național care să

reglementeze normele de redactare a unei lucrări de disertație, și în acest caz, fiecare
universitate în parte are dreptul de a-si alege propriile norme procedurale, normele pe care le
consideră potrivite.

Lucrarea de disertație se stabilește de către masterand împreună cu coordonatorul său, fiind

necesar avizul conducerii facultății sau departamentului unde se desfășoară studiile universitare
de masterat. Lucrarea de disertație trebuie să reflecte ,,cunoașterea științifică avansată a temei
abordate și să conțină elemente de originalitate în dezvoltarea sau soluționarea temei, precum
și modalități de validare științifică a acestora”9. Lucrarea de disertație reprezintă un nivel
teoretic aprofundat, lucrarea de disertație trebuie să denote un progres semnificativ față de
lucrarea de licență, atât la nivel tematic și bibliografic (masterandul trebuie să parcurgă
principalele lucrări de referință din domeniul de interes, lucrări consacrate în plan național cât
și în plan internațional), cât și la nivel metodologic și în ceea ce privește conținutul lucrării.

8
etica
9
etica

5
 Programele de studii universitare de masterat au o durată de 1-2 ani și, conform standardelor
ARACIS10, acestea pot fi:

 programe de masterat profesional, orientate preponderent spre formarea și

aprofundarea competențelor profesionale în domeniul studiilor de licență sau într-
un domeniu de studii universitare apropiat/înrudit, precum și formarea
complementară pentru absolvenții de nivel de licență ai altor domenii de studii
 programe de masterat de cercetare, orientate preponderent spre formarea
competențelor de cercetare științifică și constituie o bază pregătitoare pentru studiile
de doctorat
 programe de masterat didactic, orientate preponderent spre formarea competențelor
didactice.

C. Lucrarea de doctorat

Realizarea unei teze de doctorat, sub raport științific, principala responsabilitate îi revine
doctorandului, care trebuie să transforme o idee într-un mesaj științific coerent, utilizând, pe
de-o parte, metode și tehnici de lucru avansate și, pe de altă parte, instrumente ale gândirii
științifice, cum ar fi: logica, deducția, imaginația. Si în acest caz, rolul coordonatorului științific
este foarte important pentru redactarea lucrării de doctorat, acesta fiind cel care are rolul
formatorului, al girantului, dar și cel care monitorizează elaborarea lucrării complexe.

Activitatea de cercetare și elaborare a tezei de doctorat vizează două nivele11: cel general,
care reprezintă domeniul de interes al doctorandului, subiectul propriu-zis ales și oportunitățile
de investigare și, cel particular, care se raportează la profesionalismul și personalitatea
doctorandului. Teza de doctorat, încadrată ca lucrare științifică, trebuie să atingă două calități:
să suscite un interes științific în domeniul ales și să prezinte un bun nivel de redactare științifică.

10
Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Superior, Ghid de evaluare externă periodică a
domeniilor de studii universitare de masterat, informație publică, disponibilă la adresa de internet:
http://www.aracis.ro/fileadmin/ARACIS/1_Prima_Pagina_web/31.10.2017/Ghid_evaluare_periodica_domenii_
de_master_FINAL_30_Octombrie_2017.pdf.
11
Dr. Napoleon Pop; Dr. Simona Moagăr-Poladian, Metodologie de elaborare și redactare a lucrărilor științifice,
informație publică, disponibilă la adresa de internet:
http://www.scribd.com/document/261851034/Metodologie-elaborare-redactare-lucrari-stiintifice.

6
 În ceea ce privește originalitatea lucrării de doctorat, aceasta este reflectată în primul rând
prin titlul tezei, care trebuie să reflecte și conținutul tezei, dar și prin sursele utilizate de către
autor.

Lucrările cu caracter științific de finalizare a studiilor sunt printre cele mai des întâlnite și
cel mai des redactate de către absolvenții studiilor universitare de licență sau de masterat sau ai
Școlilor de Doctorat, pentru redactarea corectă și pentru valabilitatea lucrării fiind necesară
cunoașterea regulamentelor și normelor procedurale ale universităților din care fac parte.
Originalitatea, condiție fundamentală pentru lucrările cu caracter științific, se evidențiază prin
prisma personalității absolventului, purtând amprenta sa personală. Alături de originalitate,
noutatea temei abordate, importanța și utilitatea acesteia sunt indicatori ce trebuie urmăriți pe
parcursul elaborării lucrării de licență, master sau doctorat.

2.2. Etapele redactării lucrărilor cu caracter științific

Elaborarea oricărei opere științifice (licență, disertație, doctorat) presupune parcurgerea

unui proces complex, dar și a unor etape fundamentale care presupun o îndelungată reflecție
asupra tematicii și conceperii lucrării, alcătuire de planuri, activitate intensă de cercetare
documentară ce însumează o muncă de căutare și selectare bibliografică, precum și ,,numeroase
lecturi și evaluări ale acestora ca și activitate de redactare, cercetări de completare, noi
redactări, corectare și perfecționare a textului lucrării și revizuirea lui sub toate aspectele
pentru a transforma lucrarea în produs finit, redactare definitivă, stabilirea listelor finale,
elaborarea anexelor, autoevaluarea lucrării, pregătirea susținerii sau a publicării ei”12.

Alături de metode și tehnici de elaborare a unei opere științifice, efortul de creație

intelectuală presupune și anumite calități intelectuale și morale specifice. Acesta presupune și
însușirea unui stil științific ( clar, precis, sobru, neutru ), dar și folosirea unui limbaj specific
(explicit, riguros, logic, sensuri clare și precise), în funcție de domeniul de activitate, fiind total
diferit de cel literar, care presupune ambiguitate semantică și subiectivitate. Totodată, o lucrare
științifică se bazează pe gândirea și abordarea obiectivă a subiectului, pe respectarea structurii

12
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf.

7
specifice unei lucrări cu caracter științific și respectarea normelor de redactare, care impun
anumite limitări, nefiind total liberă, ci supusă unor norme reprezentând convenții de scriere.13

Toate aceste reguli de cercetare și redactare a unei lucrări științifice, deși limitează, într-o
bună parte, activitatea creatoare a autorului, au rolul de a exprima și contura personalitatea
autorului și de reflecta originalitatea operei științifice.

13
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf.

8
 3. LUCRĂRILE ȘTIINȚIFICE ȘI CONDIȚIA ORIGINALITĂȚII

Spre deosebire de ,,operele literare care se adresează sentimentelor, operele științifice se

adresează inteligenței”14, având rolul de a transmite informații clare și precise într-o formă cât
mai inteligibilă, urmând o structură coerentă și riguroasă. Lucrările de licență, master sau
doctorat trebuie să îndeplinească condiția originalității în ansamblul ei, rolul lor fiind acela de
a aduce un plus de valoare domeniului în care se realizează cercetarea.

În sensul dreptului de autor și a protecției juridice a proprietății intelectuale, originalitatea

unei opere este dată de amprenta personalității autorului, fiind astfel individualizată și
subiectivizată lucrarea. În ceea ce privește originalitatea unei lucrări cu caracter științific,
aceasta reiese din efortul intelectual pe care autorul îl exercită asupra operei sale, efort creativ
ce se remarcă prin ,,reflecție, documentare, selectare, analiză, comparare, argumentare,
modalitatea de exprimare, limbaj teoretic”15. Pe parcursul elaborării unei lucrări de licență, de
disertație sau teză de doctorat, studentul, respectiv doctorandul, trece prin acest proces analitic
și riguros, procesul de creație fiind unul original, dar în același timp complex și îndelungat.

Principalul criteriu de evaluare a originalității unei lucrări de licență, master sau doctorat (și
a operelor științifice în general) este structura, aceasta fiind principalul mijloc de reflectare a
personalității autorului respectiv, a gradului de cultură, a imaginației și a simțului critic
dezvoltate de student/doctorand/autor pe parcursul anilor de studiu. Structura, ca formă a
originalității unei opere științifice, pune accentul pe modul în care sunt prezentate și dezvoltate
ideile, felul în care conținutul este organizat.

Pe parcursul unei cercetări pentru redactarea unei lucrări științifice, autorul poate face
anumite note, însemnări sau comentarii cu privire la subiectul ales și astfel lucrarea se
individualizează și poartă asupra acesteia viziunea proprie, amprenta personală, prin care se
măsoară originalitatea operei.

14
Viorel Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Volumul I, Editura C.H.Beck, București, 2016, p. 226.
15
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf.

9
 Structura, ca formă a originalității unei opere științifice, face referire și la selecția citatelor,
dar și la modalitatea de alegere a bibliografiei, a operelor relevante în domeniul de cercetare,
fiind considerate ca o modalitate de intervenție personală a autorului.16

Un alt criteriu esențial pentru evaluarea originalității unei opere științifice față de alte opere
din același domeniu de cercetare este forma de exprimare, modalitatea în care sunt expuse și
formulate ideile. Unicitatea unei opere științifice este dată de modul de utilizare a cuvintelor,
ideilor, expresiilor, moduri de exprimare a ideilor care îi sunt proprii autorului care, o dată
inserate în structura lucrării, îi redau acesteia individualitate, unicitate și originalitate. Modul
de aranjare în pagină, selecția surselor și capacitatea de analiză a acestora, titlul, alcătuirea
cuprinsului, elaborarea anexelor, scopul, obiectivele urmărite de către autor și metodele de
cercetare utilizate pentru redactarea lucrării sunt indicatori ai originalității unei opere cu
caracter științific, fie că este vorba de o lucrare de licență, de disertație, teză de doctorat sau
carte.

Referitor la noțiunea de noutate în stabilirea originalității unei opere științifice, în materia

dreptului de autor, noutatea nu se confundă cu originalitatea. Noutatea este un criteriu obiectiv,
lipsa acesteia nu duce la stabilirea operei ca nefiind originală. Cele două atribute nu se suprapun,
însă redactarea unei lucrări de finalizare a studiilor (licență, master, doctorat) și evaluarea
acesteia trebuie să țină cont de gradul de noutate al temei, dacă a mai fost cercetată și care este
utilitatea și gradul de relevanță al temei alese de către student.

16
Prof. Mihaela Șt. Rădulescu, Conceptul de originalitate în domeniul creației științifice, informație publică,
disponibilă la adresa de internet: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A25182/pdf.

10
Bibliografie:

 http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Metodologia_cer
cetarii.pdf
 http://sorana.academicdirect.ro/pages/doc/Doc2012/_materiale/MCS_Curs.pdf
 http://www.ueb.ro/ecologie/files/Ghid%20pentru%20sustinerea%20disertatie%2
0ecologie.pdf

11