XI.

Holografia optică

Tehnica fotografiei ne-a însoţit foarte mulţi ani astfel că ne obişnuisem

să vedem lumea tridimensională proiectată în plan. Astfel, când imaginea
unui „instantaneu” este reprodusă prin mijloacele tradiţionale ale
fotografierii, vedem nu reproducerea câmpului luminos care este îndreptat
spre obiect ci doar înregistrarea proiecţiei punct cu punct a amplitudinii
câmpului luminos în planul filmului fotografic. Informaţia despre faza undei
luminoase nu este conţinută în unda reflectată de obiect. Dacă s-ar putea
reproduce atât amplitudinea cât şi faza câmpului undei luminoase atunci
imaginea nu s-ar mai deosebi de obiect. Aceasta ar însemna că s-ar putea
obţine prin fotografiere o imagine tridimensională a obiectului absolut
identică cu acesta.
O imagine tridimensională a obiectelor se poate obţine cu ajutorul
holografiei care reprezintă o tehnică de înregistrare şi redare a imaginii
tridimensionale a unui obiect. Tehnica holografică are la bază fenomenele de
difracţie şi interferenţă. În holografie, este înregistrată figura de interferenţă a
undelor optice reflectate sau transmise printr-un obiect cu o undă de referinţă.
Lumina împrăştiată pe un obiect este înregistrată şi apoi utilizată pentru
reconstrucţia obiectului ca şi cum obiectul însuşi s-ar afla în acel loc. Tehnica
holografiei este utilizată mai ales pentru stocarea optică, redarea şi
prelucrarea informaţiei.
Această tehnică a fost inventată în 1947 de fizicianul ungur, născut în
Marea Britanie, Dennis Gabor (1900-1979) laureat al premiului Nobel pentru
fizică abia în anul 1971 când metoda sa a fost aplicată utilizându-se sursele
laser. Metoda de înregistrare şi redare a unei holograme a fost descoperită în
1
cadrul cercetărilor făcute pentru îmbunătăţirea funcţionării microscopului
electronic la Compania British Thomson-Houston. Metoda se utilizează şi azi
în microscopia electronică şi poartă numele holografie electronică.
Holografia optică a fost pusă la punct ca tehnică abia după construirea
laserilor, adică după anul 1960.
În holografie se utilizează o sursă laser deoarece aceasta este
monocromatică (emite o bandă foarte îngustă de frecvenţe, adică o singură
culoare). Imaginea tridimensională este înregistrată pe o placă fotografică sub
forma unei holograme. Diferenţa dintre o fotografie bidimensională a unui
obiect tridimensional şi o hologramă este că fotografia conţine doar
informaţia din amplitudinea câmpului electric al undei (descompunerea
bromurii de argint depusă pe placa fotografică este proporţională cu energia
undei luminoase adică cu modulul pătrat al vectorului intensitate câmp
electric, în care se pierde informaţia din faza vectorului intensitate câmp
electric) în timp ce o hologramă conţine şi informaţia din faza undei. Primele
holograme în care s-au înregistrat obiecte tridimensionale au fost realizate în
anul 1962 de către Yuri Denisyuk în URSS şi de către Emmett Leith şi Juris
Upatnieks la Universitatea din Michigan, SUA.
Prima hologramă pe care ne o amintim cu toţii este cea din filmul
„Războiul stelelor” unde este proiectată o imagine tridimensională a prinţesei
Leia. Azi, hologramele le întâlnim pretutindeni de la cardul bancar până la
permisul de conducere sau bancnote.
Cuvântul de hologramă provine din două cuvinte din limba greacă:
holos (întreg) şi gramma (fotografie).
O hologramă are aspectul unei reţele de difracţie. Informaţia conţinută
într-o hologramă nu depinde de suprafaţa acesteia. O suprafaţă foarte mică
conţine întreaga informaţie care se repetă pe suprafaţa hologramei.
În figura XI. 1 sunt reprezentate cele două etape: înregistrarea şi
redarea imaginii prin holografie. Pentru a obţine o hologramă fasciculul laser
este divizat în două fascicule. Unul din acestea este reflectat pe obiect de
unde ajunge pe filmul pe care se înregistrează holograma, iar celălalt fascicul
este trimis direct pe filmul de înregistrare (fasciculul de referinţă). Prin
interferenţa fasciculului împrăştiat pe obiect şi a fasciculului de referinţă se
obţine o figură cu linii microscopice luminoase alternate cu linii întunecoase.
Figura este înregistrată pe film obţinându-se o hologramă.
Pentru a reda imaginea înregistrată pe o hologramă trebuie să
developăm filmul şi apoi să-l aşezăm în poziţia originală şi să-l iluminăm

2
doar cu un fascicul laser direct cu aceleaşi proprietăţi cu cel cu care am
înregistrat holograma. Figura de interferenţă holografică înregistrată va
difracta fasciculul laser care traversează holograma şi astfel se reconstruieşte
imaginea obiectului. Imaginea obţinută are toate dimensiunile obiectului
original şi pare atât de reală încât observatorul este tentat să o atingă cu mâna,
dar acesta întâlneşte doar un fascicul de lumină focalizat. Spre deosebire de o
fotografie sau o pictură, o hologramă poate reda un subiect cu o fidelitate
dimensională totală. O hologramă creează tot ceea ce vede ochiul: adâncime,
dimensiune, formă, textură şi poziţie relativă.
Pe acelaşi film holografic se pot înregistra simultan imaginile mai multor
obiecte.
Există două tipuri de holograme după modul de iluminare prin:
(a)reflexie ca în cazul observării unei fotografii sau a unui tablou atârnat
pe perete (fig. XI.1) şi prin (b) transmisie

3
4
 Fig. XI.1. Înregistrarea şi reconstrucţia unei holograme prin reflexie
Procesul descris în figura XI.1 poate fi tratat analitic în modul următor.
Considerăm că planul hologramei este planul xOy. Atunci intensitatea
câmpului electric al undei de referinţă se poate scrie sub forma
(XI.1)
fără a preciza starea de polarizare. Amplitudinea este constantă, iar faza
este o funcţie de poziţie.
Vectorul intensitate câmp electric al undei împrăştiate de obiect are
expresia (XI.2)
unde atât amplitudinea cât şi faza sunt funcţii complexe de poziţie şi frontul
de undă este neregulat. Această undă are rolul unei unde purtătoare modulată
în amplitudine şi fază ca cele utilizate în comunicaţii, care poartă toată
informaţia disponibilă despre obiect. Undele descrise de vectorii de camp
şi respectiv se suprapun şi interferă determinând o distribuţie a
intensităţii care este înregistrată în emulsia holografică. Până la un factor
constant , intensitatea rezultată este egală cu media temporală

intensitate. În plus, vizibilitatea franjelor de interferenţă, egală cu

5
În limbajul teoriei comunicaţiilor, observăm
de dispozitiv de stocare a informaţiei cât şi de detector. Aceasta reproduce pe
suprafaţa sa o distribuţie de regiuni opace ce corespund unui front de undă
modulat spaţial. Din cauza modulaţiei undei frontul de undă devine
neuniform şi figura de interferenţă formată din franje paralele cu maxime şi
minime de intensitate alternate este distorsionată. Astfel, franjele nu mai sunt
strict liniare ci devin ondulate într-un mod neuniform. Hologramele au
următoarele proprietăţi:
- a). imaginea se formează prin reconstruc
- b). reprezintă o fotografie obţinută fără lentile;
- c). imaginile sunt tridimensionale prezentân
scndu-şi aspectul în mod continuu o dată cu modificarea unghiului de vedere;
- d). orice parte a unei holograme conţine întreaga imagine;
- e). dimensiunea imaginii depinde de lungimea de undă util
aputând fi modificată cu ajutorul lungimii de undă; - f). reconstrucţia imaginii
se poate realiza cu oric
sa de undă, singura condiţie fiind cea ca fasciculul utilizat să fie coerent.
Emulsiile cel mai folosite pentru filmele holografice sunt cele cu:
(a) Halogenură de argint cu care se obţin imagini de foarte bună calitate
sunt utilizate şi de fotografi şi artişti. Această emulsie este mai ieftină,
mai puţin fragilă, mai uşor de mânuit, dar nu asigură o calitate superioară în
privinţa adâncimii imaginii şi a rezoluţiei acesteia.
(b)Gelatina
chimice depusă pe sticlă. Dicromatele produc imagini strălucitoare în
domeniul galben din vizibil. Imaginile au o adâncime mică dar se pot observa
cu ochiul liber. Această calitate le face mult utilizate în industria cadourilor.
Dicromatele au fost în multe cazuri înlocuite cu hologramele cu fotopolimeri
mult mai ieftine.

de plastic şi sunt adecvaţi pentru producţia de serie. Adâncimea imaginii este

puţin mai mică decât în cazul celei obţinute cu halogenură de argint, dar
imaginile sunt mai strălucitoare şi au un unghi mai mare din care pot fi
observate.

6
Aplicaţii ale holografiei

Holografia are multe alte aplicaţii decât redarea imaginilor tridimensionale.

În ultimii ani holografia a trecut din laborator în industrie găsindu-şi tot mai
mult
înnicaţii şi inginerie. O hologramă poate să stocheze o cantitate foarte mare
de informaţie. În tehnica computerelor holografia poate realiza memorii mult
mai mari şi mai rapide decât cele existente, dar tehnologia de fabricaţie a
acestora nu este încă pusă la punct pentru o producţie de serie. Utilizarea
hologramelor mici pe cărţile de credit bancare, care au rolul de a preveni
falsificarea acestora, a int
pe biletele emise pentru intrarea la diferite manifestări culturale sau sportive,
pe ambalajele originale ale programelor pentru calculator. Bateriile Nokia
pentru telefoane mobile au o hologramă pentru a le confirma faptul că sunt

originale şi nu falsuri ieftine.

Un exemplu important al aplicatiilor hologramelor sunt codurile de bare de

pe marfurile vandute in marile magazine. Cititorul de coduri citeste
informatia de pe retea holografica. Această industrie mare a codurilor de bare a
făcut din holografie un succes industrial.
În industria aviatică sunt utilizate monitoarele numite HUD (head-up displays)
care permit pilotilor sa vada pe un ecran instrumentele de pe bordul avionului care
sunt proiectate printr-o tehnologie holografica.
Cu ajutorul holografiei se pot confecţiona elemente optice ca reţele de
difracţie, oglinzi, lentile, etc.
Holografia a ajuns şi în artă. Salvator Dali a fost primul artist care a utilizat
holografia în artă.
Tehnica de stocare holografică de date, prin care este stocată informaţia cu o
densitate foarte mare in cristale sau fotopolimeri are sanse sa devina

7
urmatoarea generatie după tehnica Blueray (care este limitată de difracţie). Se
estimează că se va ajunge cu această tehnică la o viteză de citire a informaţiei
de 1 terabit/s. În anul 2005 unele companii ca Optware şi Maxell au produs
un disc cu diametrul de 120 mm cu strat holografic care are potenţialul de
stocare de 3,9 TB şi care probabil va purta numele de Holographic Vc.