Sunteți pe pagina 1din 15

Începuturile filmului

La sfârşitul secolului 19 apar primele studii asupra imaginii în mişcare.


Fraţii Lumiere îşi prezintă invenţia şi primele filme, într-o cafenea. Paar
primele cinamatografe, Nickleodeon şi primele case de producţii, Biograph
şi Vitagraph. La început actorilornici nu li se şti anumele.

Studii: Edward Muybrige (fotograf) şi Etienne Jules Marey


Edison inventează cinetoscopul, ‘The record of a sneeze’
1895 Auguste şi Louis Lumiere prezintă primul aparat de filmat şi primele
filme în Grand Cafe din Paris. Intraraea trenului în gara Ciotat sau
Grădinarul stropit (comedie) erau filme de câteva minute. Fraţii Lumiere
făceau mai degrabă documentare – filmări în stradă sau ieşirea oamenilor idn
fabrică, documentare de călătorie.
Filmele erau formate adeseori dontr-un singur cadru foarte lung. Apoi
povestea este spusă în mai multe cadre, mai scurte, care sunt prezentate întâi
separat, ca nişte acte, apoi legate. Apar scenele racord şi primele tehnici de
montaj.
Studiourile se dezvoltă şi îşi extind controlul de la concepţie până la
distribuţia filmelor – fruzionarea caselor de producţie cu cinematografele.
Studioruile deţin controlul total şi deseori îşi impun părerea şi în regie.

Teme
Apar filmele difrenţiate în funcţie de ţări – Căderea Troiei (Italia),
Asasinarea ducelui de Guise (Franţa), Atlantida (Danemarca), germanii fac
filme de autor.

Superproducţii : Qvo vadis lansează epopeile cinematografice, Intolerance :


Love’s struggle through ages, Ben Hur, Cabiria (1914)

Comedia :

Prima comedie – Grădinarul stropit al Fraţilor Lumiere, 1895. La început e


bazată pe urmăriri şi mişcare frenetică, pe gag şi gestică violentă.

Slapstick sau comedia de situaţie – Europa – Max Linder (îl influenţează pe


Chaplin şi un pic pe fraţii Marx), Andree Deed, Prince Rigadin
SUA – şcoala lui Mack Sennet (Ch Chaplin, Ben Turpin, Roscoe Fatty
Arbuckle, Mabel Normand)
După 1920 se fac comedii lung metraje – comic de situaţii, de caractere.
Apare sonorul care permite şi dialogul – comic verbal, musical.
Ch. Chaplin, Harry Langdon, Harold Lloyd, Stan şi Bran, Buster Keaton,
Regizori : James Horne (Stan şi Bran), Ted Wilde (H. Lloyd), Sam Wood
(Fraţii Marx), Charles Lamont (Abbot şi Costello), Sam Tayler, Fred
Newmeyer (H. Lloyd), Fred Guiol (Stan şi Btan)
Mai târziu Rene Clair, Frank capra, Vittorio de Sica, Vincente Minelli,
Grigori Aleksandrov

Westernuri:
Specia a filmului de aventuri – acţiunea se petrece în a doua jumătate a
secolului XIX, în epoca cuceririi teritoriilor d evest şi a alungării indienilor,
a căutării de noi păşuni,a ridicării unor oraşe şi a începuturilor comunicării
moderne. Se inspiră dinadevărul istoric.
Marele jaf sau Atacul Trenului, 1903 instituie genul,
decorul de la Monumental Valley devine clasic pentru filmele western,
imensitatea naturii copleşeşte personajele,
Th Ince (Arianul) face trecerea de la westernul primitiv axat pe urmărire la
westernul classic – romantism, poezia naturii, cultul eroului, dinamica
acţiunii care prevalează faţă de dinamica acţiunii.
Căruţa cu coviltir (James Cruze – 1923, revoluţionează genul punând
accentul pe călătorie, deoarece multe filme western erau făcute în grabă, mai
mult pentru peisaje). G. Cukor, cecil B DeMille. King Vidor, Willy Wyler
John Ford, Cu Diligenţa – îl impune pe John Wayne
Sergio Leone, western-spaghetti
Ulterior western psihologic modern
Kevin Costner - Dansând cu lupii, Clint Eastwood – Necruţătorul, Brad Pitt
– Asasinarea lui Jesse James, Brokeback Mountain
Nume: Brancho Billy, Tom Mix, gary Cooper, cary Grant, Henry Fonda,
Tyrone POwer

Filmul sonor
1927, Cântăreţul de jazz
Durează o vreme până când lumea filmului se adaptează la sunet, unii actori
nu trec bariera sunetului, regizorii continuă o vreme să facă filme fără sonor
sau cu vorbe puţine, cum este şi Chaplin. Luminile oraşului este unul din
ultimele filme mute, dar exemplul marii subtilităţi la care se ajunsese.
Apar curentele precum expresionismul german şi impresionismul francez,
inspirate de curentele din artă. În Rusia Eisenstein dezvoltă, perfecţionează
şi teoretizează montajul. Apar filmele propagandistice (Eisenstein -
Octombrie, Pudovkin, Dziga Vertov – Omul cu aparatul de filmat, Esfir
Şub), dar şi filmele experimentale, satirice, ideologice (Walter Ruttman,
Jean Vigo – Apropos de Nisa).
Europa era atunci la egalitate cu SUA dar pierde teren, pe care nu-l mai
recâştigă niciodată, în timpul războiul.

EXPRESIONISMUL
Şc. Cinematografică din perioada filmului mut, 1920, care s-a inspirat din
exp. plastic (Nolde, Klein, Kokoschka, Kubin), literatură, teatru (Max
Reinhardt) a apărut prin confruntarea cu Impresionismul. Gustul pentru
oniric, magic, demoniac, înclinaţia pentru subiectivism vizionar.
Decoruri, Lumină, Actori – decorul urmăreşte mai puţin verosimilul cât
logica sentimentelor, crearea unei atmosfere, lumina devine mijloc de a crea
spaţiul, accentuează stările sufleteşti, urmăreşte efectul plastic al corpurilor,
Actorul îşi exteriorizează frământările, corpul devine prin atitudine şi
costum un element decorativ.
Fritz Lang şi Murnau pun bazele expresionismului – toate elementele, mai
ales decorurile sunt folosite pentru a crea o lume haotică – Cabinetul
doctorului Caligari (Wiene), Faust (Murnau)
Expresionişti : Fritz lang (Moartea obosită, Dr Mabuse, Metropolis, M,
Nibelungii), Murnau (Ultimul dintre oameni, Nosferatu, Faust), P Leni
(Cabinetul figurilor de ceară)
E i-a influenţat pe Ernst Lubitsch, Otto Preminger, Orson Welles (Cetăţeanul
Kane), Eisenstein (Ivan cel groaznic) şi pe Ingmar Bergeman (Fragii
sălbatici)

Kammerspiel

Şc. Cinematografică dezvoltată sub influenţa teatrului lui Max Reinhardt şi


apărut ca reacţie la excesele expresionismului şi la abundenţa peliculelor de
inspiraţie istorică, fastuoase şi lipsite de orice legătură cu realitatea
momentului (anii 20, după război). K - atenţia îndreptată către păturile de
jos, suferinţele omului mărunt, poveşti cu caracter intimist, poveştile
celoroprimaţi, descriere veridică a uno rmedii ocolite înainte, periferia
societăţii.
Elocvenţa obiectelor (detalii), utilizarea prim-planului, montaj în cadru,
suprimarea inserturilor.

Marchează şi o evoluţie a artei actorului, personajele sunt mai puţine, într-o


ambianţă cotidiană – utilizare prim-plan – mimică mai subtilă, fineţe,
expresivitate.

Primul film K este considerat Cioburi, Lupu Pick care mai face şi Noaptea
de Anul Nou, Paul Leni (Scara de servici). Apogeul este atins cu Ultimul
dintre oameni – Murnau.

Scenaristul K – Carol Meyer.

K a influenţat întregul cinematograf prin apropierea de realitate şi pregnanţa


jocului actoricesc.

Impresionismul francez

Curent în cinamtografia franceză a anilor 20 promovat pentru a scoate filmul de sub


influenţa celorlalte arte.
Apare ca reacţie la numărul mare de ecranizări şi susţine nevoia de scenarii originale, a
unei cinamatografii autonome, naţionale. Elemente de referinţă estetică – Th Ince, Ch
Chaplin şi Griffith şi şcoala suedeză.
Tematică – viaţa păturii de jos, poezie, valori plastice, interes pentru ambianţa în care se
desfăşoară acţiunea (descrierea lui), investigarea psihologiei personajelor.
Atenţie desebită unghiurilor (mai ales subiectiv), sugestivitatea cadrului, predilecţie
pentru flou (efect vizual constând în suprapunerea unei imagini difuze ăeste una clară,
filtre speciale de tip Duto care au nişte inele concentrice difuzate), traveling, montaj
accelerat. Până la urmă calităţile sale au fost cele picturale.

Americanii atrag regizori europeni în SUA, promiţându-le onorarii mari şi


stabilitate pentru că începuse războiul.

Avangarda

S-a dezvoltat după anii 20 şi a preluat formulări teoretice şi experienţe


practice cristalizate în impresionism, cubism , expresionism, dadaism,
futurism, abstracţionism.
Primatul expresiei filmice pure, eliberată de influenţele literare şi teatrale.
Împotriva cinematog comercial, a conformismului.

Abordarea filmelor ca artă, genul a fost dezvoltat întâi de cineaştii dadaişti şi


suprarealişti. Analizează graniţele estetice, sociale şi politice, de ex
homosexualitatea (Kenneth Anger în Artificii 1947), Carl Boese (Golemul
1920), Rene Clair (Antract, 1924), Andy Warhol (Imperiul, Sărmana fată
bogată 1964-1965), Stan Brakhage (Dog Star Man, serial, 1961), Derek
Jarman (Caravaggio, 1986).

Dadaismul
Was a structurally artistic reaction in the 1920s against the effects of World
War I and the established artistic conventions. The movement primarily
emanated from artists in Germany, France and Switzerland and they chose
their name "dada" from a Russian nonsense word, or, a word meaning "a
child's hobby horse." In film the dadaist movement attempted to give
expression to the idea of removing images and characters from any context.
Poeticism is emphasized rather than logic and narrative. Dadaism paved the
way for surrealistic movements. Film producers in the dadaistic movement
included Man Ray, Rene Clair, Fernand Leger, Dudley Murphy and Marcel
Duchamp.

Luis Bunuel, Câinele andaluz, 1929, suprarealism, la film a colaborat şi


Dali, este exponentul curentului. Suprarealismul combina imaginea dadaistă
iraţională asupra lumii cu elemente din psihanaliza freuidiană. Imagini
tulburătoare, spatele unei femei care devine violoncel sau un ochi tăiat de
brici. Ideea era să şocheze şi să determine publicuş să facă asocieri libere de
idei. Bunuel (Sângele poetului, A place called lovely).
În sens larg Avangarda se referă la momentele în care apar creaţii novatoare

Sunet şi culoare
Apare filmul color. La început chiar şi filmele mute erau colorate, cu galben
sau albastru (zi/noapte). Sunetul a revoluţionat cinematografia dar s-a
perfecţionat destul de greu. La început scenele erau trase fără sonor şi
sunetul se adăuga pe urmă. Cele zece porunci ale lui Cecil B. DeMille erau
făcute în tehnicolor cu două straturi, iar apoi apare Tehnicolor cu trei
straturi, un procedeu care foloseşte o prismă pentru separarea luminii.
Cinematografia interbelică
Europa se refăcea după război iar SUA după Marea Criză. Dar filmele
ridicau moralul în America, astfel că apar comediile trăsnite, filmele
romantice, musicalurile, filme care evitau realitatea. După atacul din 1941 de
la Pearl Harbor şi intrarea Americii în război au început să se facă filme cu
război, cu imagini reale.
Fuga de realitate, apar filmele pentru femei, siropoase şi lacrimogene dar şi
filme serioase, cu success mai mic dar se produceau pentru pestigiul
studiolului. Erau în general filme istorice sau după piese celebre, ca Romeo
şi Julieta, viaţa lui Eduard al VIII-lea.
Filme de groază, filme cu efecte speciale, filme de animaţie.

Filmul de groază
Inspirate de expresionismul german, machiaje deosebite,
Murnau – Nosferatu (1922) / Karl Freund – Mumia (1932) / Tod Browning –
Dracula (1931, Bela Lugosi), James Whale – Mireasa lui Frankenstein
(1935), Omul invizibil,

Filme cu gangsteri
Inspirate din viaţa unor gansteri celebri precum AL Capone, realiste,
neromanţate, pline de violenţă, despre corupţie. Regizorii foloseau poveştile
din ziare. Inspiră mai târziu filmele noir, în anii 1940
James Cagney şi Humprey Bogard vedetele principale
Filmul Micul Cezar al lui Mervyn LeRoy din 1931 stabileşte multe din
convenţiile genului
Scarface (1932), Haward Hawks, Inamicul public (1931), William Wellman

Musicaluri
The Brodway Melody (1939) este considera primul musical adevărat, primul
care a luat şi Oscar, melodiile reau interpretate într-un décor teatral, a
inspirat multe filme. Numere spectaculoase de dans, decoruri fastuoase,
dansatoare care formau modele geometrice tip calidoscop. Sunt versiuni ale
spectacolelor celebre de pe Brodway, atrag muzicieni celebri (Irving Berlin)
şi dansatori (Fred Astaire, Ginger Rogers – Flying Down to Rio, Piccolino;
Gene Kelly – Singing in the rain 1952, Un American la Paris).
Erns Lubitsch (Parada dragostei 1929), V. Flemming (Vrăjitorul din Oz
1939), Vincente Minelli (Un american la Paris, 1951 şi The Band Vagon
1953).
Milos Forman (Hair, 1979), Robert Wise şi Jerome Robbind (Poveste din
cartierul de vest, 1961), Rob Marshall (Chicago, 2002), Buz Luhrmann
(Moulin Rouge, 2001).

Comedii trăsnite
Perechi nepotrivite, decoruri sofisticate, itrigi absurde cu răsturnări de
situaţie, cupluri forţate să rămână împreună în situaţii absurde, tensiuni
sexuale direcţionate în dialog, ciorovăieli, chiar violenţe de comedie
slapstick (1930 Codul Hays restricţionează sexualitate şi chiar cuvinte
considerate nepotrivite, va fi anulat în anii ’60 după ce apare un film
independent în care se folosesc cuvintele vagin şi însărcinată – Otto
Preminger, Luna albastră).
Reacţie la realitatea de după primul război mondial

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

Regizori
S. Porter – Viaţa unui pompier american, primele filme narative, Poerter a
lucrat pentru Edison, a introdus intertitlurile, 1903

Auguste şi Louis Lumiere : 1862-1954


Micul dejun al copilului, Marea, Panorama malurilor Niclului, Cascada
Niagara, Corida spaniola, Intrarea trenului în gara Ciotat (se spune că a
speriat spectatorii), Stropitoril stropit (prima comedie)
Fac mai mult documentare de călătorie

Georges Melies 1861-1938


Fost iluzionist, efecte speciale, poveşti fantastice, iniţiază câteva practici
care rămân în producţia de film cum ar fi storyboard-ul sau copiil emultiple
pentru distribuţia în străinătate. A scris şi jucat în majoritatea filmelor lui.
Decoruri sofisticate. Dă faliment după 20 de ani şi vinde jucării în gara din
paris. Înainte de a muri i se recunoaşte importanţa.
La Polul Nord, Călătorie în Lună, Călătorie imposibilă, Afacerea dreyfus,
Melomanul, Chiriaşul diabolic.

Paul Wegener – Studentul din Praga 1913


Louis Feuillade – Fantomas, 1913, seriale poliţiste
Giovani Pastrone – Cabiria, mişcarea cabiria sau sistemul Dolly – camera
usă pe şine, 1914

Mack Sennet 1880-1960


Regele comediei, l-a lansat pe C. Chaplin, şi a fost asistentul lui Griffith,
pune bazele comediei de tip slapstick (ex bătăi cu frişcă, spontaneitate, se
baza mult pe improvizaţie). A descoperit o parte dintrecei mai faimoşi
comici ai vremii

În ghearele bandei (comedie cu poliţişti, una dintre cele mai longevive


inveţii ale lui Sennet), Nunta lui Charlie Chaplin, Ciudatul necaz al lui
Mabel, He did and he didn’t, Ben Turpin şi femei frumoase - reţetă

Buster (Harry Houdini îi dă numele) Keaton 1895-1966


A jucat de mic în spectacole de vodevil alături de familia lui, cascador greu
de întrecut, a lucrat pe cont propriu, în 1917 a râs ultima dată pe ecran,
cariera lui a pălit după apariţia filmului sonor şi a marilor studiouri, a fost
redescoperit mai târziu.
Ajutor de măcelar, Sherlock Jr., Mecanicul Generalei (1927, prost primit la
vremea lui dar apreciat foarte mult acum, bazat pe o poveste reală din timpul
războiului civil, un mecanic de locomotivă încearcă să-şi salveze trenul),
Navigatorul (1924, cel mai mare succes de casă al lui), Casa demontabilă,
Ghinionul lui Malec, Copoii.

Charlie Chaplin 1889-1977


Copil sărac, părinţii actori de vodevil, Vagabondul este unul dintre cele mai
puternice personaje ale cinematografiei, filme inspirate din realităţile socio-
economice ale vremii, cum ar fi goana după aur, dictatura lui Hitler sau
avântul tehnologic. Nu a vorbit în filmele lui decât puţin, chiar şi după
apariţia filmului sonor. Din cauza filmului The Great Dictator a intrat în
conflict cu anti-comuniştii şi a plecat în Elveţia unde a stat până la sfârşitul
vieţii, în 1971 primeşte un Oscar onorific pentru întreaga carieră.
Curse auto pentru copii (1914 este primul film în care apare Vagabondul),
Goana după aur, Timpuri noi, Piciul (1921, împleteşte comedia cu elemente
de dramă), Luminile oraşului (1931), Dictatorul (1940).

D.W. Griffith: 1875-1848


Primul mare cineast American, a perfecţionat tehnici precum decupajul,
prim-planul, montajul ritmic, naraţiunile complexe şi naturaleţea actorilor. A
lucrat toată viaţa cu Billy Blizer ca operator, decupaj innovator în
Intolerance.
Muschetarii din Pig Alley, Crinul strivit, Cele două orfeline, Trezirea ei la
viaţă, Pălăria dinNew York, Judita, eroina din Bethulia, Naşterea unei
Naţiuni (rasism, KKK, controversat, negrii jucaţi de albi)

Cecil B. DeMille
Spectacole fastuoase, dictator, se implica în toate asăectele filmului, până la
reclamă, filme cu conţinut explicit dar la final mesaje moralizatoare şi
echilibra filmul, astfel încât îi păcălea pe producătorii. Şi-a convins vedeta să
stea la picioarele unui leu. Filme istorice – Jeanne D’Arc, fecioara din
Orleans, Regele regilor, Cleopatra, Samson şi dalila, Cel mai mare
spectacol, Cele zece porunci (reface filmul mulţi ani mai târziu, cu Charlton
Heston, a folosit decorurile îngropate de el în nisip, buget uriaş, mii de
figuranţi), Semnul Crucii
Mascul şi femelă – a ajuns la reţeta comedii uşoare despre lupta dintre sexe,
cu decoruri luxoase şi costume frumoase

Thomas H. Ince 1882-1924


Părintele westernului, se pricepea mai mult la afaceri decât la regie, avea
totuşi fler la talente, îl descoperă pe William S. Hart (cowboy filme mute). A
murit subit, se pare că împuşcat de Hearst, pe iaht.
Pistolarul (Will Hart, eroul care se transformă datoriă unei femei),
Civilizaţia (vroia să fie un răspuns la stilul epopeic al lui Griffith dar a fost
un semieşec pentru că a venit războiul şi oamenii nu s-au mai uitat la scene
cu bătălii cu submarine deoarece deveniseră reale), Întoarcerea lui draw
Eagan, Dulci amintiri, Război pe câmpii, Bătălia d ela Gettysburg, Anna
Christie

William Wellman, 1896-1975


Aviator în primul război mondial, oscar pentru cel mai bun film, prieten cu
Douglas Fairbanks, care i-a găsit de lucru la un studio ca actor, dar este
astras repede de regie. Crede că trebuie ca stilul de filmare să se adaătez ela
conţinut, face filme cu gansteri – Inamicul public, cu James Cagney şi Jean
Harlow, violenţă, 1931
A star is born (1937), Ox-Bow incident (1943) – despre mentalitatea de
bandă, cu prim planuri foarte strânse pentru a reda ideea de claustrofobie
Epopeea aerului – cu Gary Cooper, scene de luptă picturale, a ataşat camera
pe aripile avionului
Escadrila Laffayette (1958) – şefii studiolului fac un montaj care îl
enervează şi se lasă de filme

King Vidor 1894-1982


Genuri foarte variate, pionier al filmelor de război, i-a lansat pe Audrey
Hepburn, Gregory Peck, Barbara Stanwyck
A abordat probleme sociale, chiar de rasă, a făcut un musicall cu o
distribuţie exclusiv de culoare – Aleluia! (1929), Parada cea mare (1925),
film nepropagandistic despre război, un soldat american îndrăgostit de o
franţuzoiacă, Duel sub soare (1946) – western cu aspecte sexuale deosebite,
relaţia dintre o indiancă şi un american, viol, căsătorie între rase.

Serghei Eisenstein 1898-1948


Jurnalul lui Glumov (scurt metraj 1923). Face filme propagandistice pentru
bolşevici (Octombrie, despre revoluţia din 1917, la care a participat
personal, foarte mulţi figuranţi, au fost mai multe distrugeri decât la
revoluţia propriuzisă), ulterior pleacă în America unde stă doi ani, filmează
în Mexic pentru un film pe care nu îl termină, se întoarce acasă, face primul
film sonor Pajişte, pe care Stalin îl interzice, după care face Aleksandr
Nevski (1938, povestea unui ţăran, fără o intrigă complicată). Face Ivan cel
groaznic partea I, care are succes, dar părţile II şi III sunt interzise. Cel mai
bun film al său este Crucişătorul Potemkin (1925), scena celebră cu scările
din Odessa, în care oamenii, mai ales mame şi copii şi vârstnici sunt
masacraţi de militari, este vorba de revoluţia navală ratată antiţaristă din
1905. Nu are personaj principal.

Victor Sjostrom 1879-1969


Suedez, a fost şi actor, regizor, stil caracterizat de fantezii de origine
folclorică, face filme şi în America, e atent la succesul de casă, ideea care
revine este forţa naturii şi faptul că nu te poţi opune destinului. The Wind,
1928, (cu Lilian Gish, au mai lucrat împreună şi la Litera stacojie, 1926) n-a
avut mare succes dar e acum considerat o capodoperă a epocii mute. Căruţa
fantomă (1921, Ingman Bergman a spăus că a fost prima sa experienţă
cinematografică majoră), Acela care primeşte palme, Tâlharul şi soţia sa,
Turnul de minciuni.
A jucat în filmul lui Bergman, Fragii sălbatici.

Carl Theodor Dreyer (danez)


Educaţie luterană
Patimile Ioanei D’Arc (1928), lumini puternice, unghiuri de filmare
dramatice şi unghiuri dramatice. Combină elemente de expresionism ,
impresionism şi montaj societic.
Naturalism, îi cere actriţei, Maria falconetti, care a făcut doar două filme, să
se concentreze pe latura umană a Ioanei, nefardată.
Ziua mâniei, Cuvântul

Abel Gance 1889-1981


Impresionism francez. Vrea ca spectatorii să vadă ce văd actorii, a pus
camerele pe pieptul cameramanilor sau pe şaua cailor sau chiar a aruncat-o
în sus pentru a reproduce traiectoria unui glonţ. A folosit montajul ultrarapid
înaintea ruşilor.
Napoleon, 1927 (expunerea dublă), Roata vieţii, 1923, J’Accuse!
F W Murnau 1889-1931
Expresionism german, a popularizat camera mobilă, mişcări de cameră
experimentale “dezlănţuite”.
Kammerspiel – piesă de cameră social-realistă inspirată de teatrul lui Max
Reinhardt
Ultimul dintre oameni (1924, devine celebru), Nosferatu (1922, iese din
studio, din cauza procesului cu urmaşii lui Bram Stocker filmul a fost retras
şi s-a păstrat doar în copii pe sub mână), Faust (1926), Aurora (1927).

Fritz Lang 1890-1976


Expresionism şi altele (drame cu crime, fantezii, filme de groază, SF), a
explorat dimensiuni sumbre umane (vina, răzbunarea), a folosit semnale
vizuale, subtile. A făcut două filme – Metropolis (1928, la Buenos Aires s-a
găsit versiunea întreagă a filmului în 2008) şi M – un oraş îşi caută ucigaşul
(1931, Peter Lorre, evocă lumea interlopă a crimei care va deveni apoi sursă
de inspiraţie pentru filmul noire) pe baza scenariilor scrise de soşia lui Thea
von Harbou.
Dr. Mabuse (1922 filmul care-i aduce succesul), Nibelungii (1924, costume
şi decoruri complexe).

Erich von Stroheim 1885-1957


Portretiza personajele negative într-un mod carismatic, insista ca fiecare
detaliu să fie perfect, trăgea multe duble.
În Sunset Boulevard (r Billy Wilder, 1950) interpetează rolul unui regizor
care fusese la nivelul lui Griffith şi care acum e valetul unei vedete de
cinema nebune – personaj bazat pe propriul lui destin. A fost asistentul lui
Griffith la Intolerance. Când I. Thalberg l-a înlocuit pentru că a depăşit
devizul filmului Merry go round s-a schimbat la Hollywood percepţia
relaţiei producător-regizor în sensul că primul avea să aibă de acum înainte
ultimul cuvânt.
Rapacitate (1924, cel mai cunoscut film al lui), Femeile nebune, Văduva
veselă

Georg Pabst 1885-1967


A făcut filme de stradă. Uliţa durerii (1925, Asta Nielsen şi Greta Garbo) a
devenit cel mai popular film al genului. Ca reacţie la expresionism (Noua
Obiectivitate, critica socială, efecte psihologice ale sărăciei, perioada post
belică). Personaje extrem de erotice – Louise Brooks.
Lulu, femeia fatală, Opera de trei parale, Pe frontul de Vest, Misterele unui
suflet.

Robert J. Flaherty 1884-1951


Pionier al documentarului de lung metraj, succesul lui Nanook (1922) a
impus moda documentarelor exotice, l-a influenţat pe Richard Leacock,
autor de documentare.
A fost criticat că şi-a cam regizat documentarele, care erau finanţate de
diferite firme (Louisiana story).
Cinefilul britanic John Grierson a inventat termenul de documentar pentru
Moana (1926)

Cinematografia interbelică

James Whale 1889-1957


Filme de groază: Frenkenstein, a fost un mare succes dar l-a inclus în
categoria regizorilor de filme de groază.
O noapte de groaza (1932) a introdus majoritatea convenţiilor folosite si azi
Foloseşte elemente expresioniste de lumină şi mişcări de cameră

Victor Fleming 1883-1949


A fost cascador în filme mute, cameramanul preşesintelui Willson la Conferinţa de Pace
de la Versailles (1919),
Oscar pentru Pe aripile vântului (1939), îl distribuie pe necunoscutul Gary Cooper într-
un western (În umbra morţii 1929), Frumoasa din Saigon şi Femeia bombă, două dintre
cele mai de succes filme ale lui Jean Harlow, regizorulpreferat al lui Clark Gable. Ingrid
Bergman a spus că VF a reuşit să o facă să joace total diferit decât o făcuse până atunci.
Vrăjitorul din Oz (1939), Ioana d’Arc cu Ingrid Bergman (1948).
L-a înlocuit pe Cukor şi la Pe aripile vântului şi la Vrăjitor.
Ernst Lubitsch 1892-1947

A adus filmelor americane un plus de rafinament european, nuanţe de comportament,


comediile au abordat şi subiecte dificile cum ar fi infidelitatea, dar într-un stil spumos. A
lucrat cu Billy Wilder la Barbă albastră şi Ninotchka (1939 Greta Garbo). După ce a
murit EL, BW şi-a lipit un afiş pe perete pe care scria “Ce ar face Lubitsch?„.

Preston Sturges 1898-1959


Scenarist, regizor de comedii, la primul său film, Minciuna a apărut prima oară sintagma
written and directed by. Eva cu Hanry Fonda şi Barbara Stanwyck, Poveste din Palm
Beach - satiră a caracteristicilor comediei romantice: protagonişti din lumea bună şi
dileme romantice.

George Cukor 1899-1983


Perfecţionist, capacitatea de a regiza actriţe (multe, Femei, 1939) în roluri mari, îi dirija
pe actori spre roluri remarcabile – le-a adus Oscarul multor actori . A lansat-o pe
Kathrine Hepburn (au colaborat 47 de ani) şi două filme cu Marilyn Monroe.
My Fair Lady, 1964 şi Poveste din Philadelphia, 1940, Coasta lui Adam, 1949

Frank Capra 1897-1991


Filme cu mesaj mobilizator, comedii, documentare clasice de propagandă (De ce
luptăm?) şi 8 documentare de război. Rămâne în istoria filmului pentru filmele sale
joviale.
Oscar pentru S-a întâmplat într-o noapte cu Clark Gable şi Claudette
Colbert, Viaţa e minunată (1947, James Steward)

Michael Curtiz (Mihaly Kertesz) 1888-1962


Regizor de teatru, a studiat în Danemarca, regizează la Viena, se mută în SUA, a făcut 12
filme cu Errol Flynn. Westernuri, filme cu gangsteri şi comedii muzicale.
Casablanca, 1942, Îngeri cu feţe murdare, 1938 (James Cagney şi Humphrey Bogard),
Aventurile lui Robin Hood (Errol Flynn).

William Wyler
Drame, westernuri, comedii, filme inspirate de problemele provocate de război – Mrs.
Miniver, despre o familie britanică din clasa de mijloc şi The best years of our lives,
despre veteranii de război întorşi de pe front.
Cerea multe duble dar din actorii cu care a lucrat 36 au fost nominalizaţi la Oscar şi 14 au
câştigat.
La răscruce de vânturi (1939, Laurence Olivier), Ben-Hur (1959, Charlton Heston),
Jezbel () 1938, Bette Davis, Henry Fonda), Vacanţă la Roma (1953, Audrey Hepburn,
Gregory Peck)

Orson Welles 1915-1985


********************************

Actori
Florance Lawrence
Pearl White, regina serialelor in America
Tom Mix, acrobaţii, rodeo, Idila călăreţului
Roscoe Fatty Arbuckle, comedii, a jucat cu Buster Keaton
Theda Bara, vampa
Mabel Norman, comedii
Asta Nielsen, Suedia, stil androgin, a jucat Hamlet, Uliţa durerii, Greta
Garbo a spus că tot ce ştie a învăţat de la ea
Mary Pickford, soţia lui Douglas Fairbanks, regina Hollywoodului, deosebit
spirit financiar (Pollyanna)
Lilian Gish – Muschetarii din Pig Alley, Crinul strivit, Cele două orfeline –
toate sunt regizate de Griffith
Gloria Swanson, preferata lui DeMille, Mascul şi femelă
Clara Bow – jazz baby, popularitate foarte mare, numele ei a devenit
echivalentul rujului, farmecul i-a folosit foarte ăuţin însă în viaţa personală.
Rudolph Valentino, primul latin lover, când a încercat alt rol publicul l-a
taxat, Cei patru cavaleri ai Apocalipsei
Greta Garbo, refuza să colaboreze cu maşina de publicitate, nu dădea
autografe, interviuri, nu apărea în public, Carnea diabolică, Anna Karenina,
Dama cu camelii (1936)
Douglas Fairbancks, Semnul lui Zorro, cei trei muschetari, Hoţul din
Bagdad, a fost primul bătăuş al cinematografiei
Studiouri
Biogrpfh - Florance lawrance sau Fata de la Biagraph pentru că nu vroiau
să-i dea numele ca să nu ceară bani mai mulţi, pemodelul actorilor din teatru,
Griffith
Vitagraph –
United Artists, 1919, C.Chapli, M. Pickford, Douglas Fairbanks, Griffith
Universal – Carl Laemmle
Paramount – Adolf Zukor
MGM – Irving Thalberg
Pathe (Franţa)
Studiorile Keystone – Mack Sennet
Triangle Motion – Griffith, Sennet şi Ince. Th Ince preia tot, iar la moartea
lui DeMille cumpără studiolul şi-i schimbă numele cu al lui.
Studiourile Keaton

******************

Regizori de Documentar

Fraţii Lumiere făceau mai degrabă documentare – filmări în stradă sau


ieşirea oamenilor din fabrică, documentare de călătorie. Ieşirea dointr-un
atelier, Micul dejun al copilului, Marea, Panorama malurilor Nilului,
cascada Niagara, Corida spaniolă.
Robert J. Flaherty 1884-1951
Pionier al documentarului de lung metraj, succesul lui Nanook (1922) a
impus moda documentarelor exotice, l-a influenţat pe Richard Leacock,
autor de documentare.
A fost criticat că şi-a cam regizat documentarele, care erau finanţate de
diferite firme (Louisiana story).
Cinefilul britanic John Grierson a inventat termenul de documentar pentru
Moana (1926)

Frank Capra 1897-1991


Filme cu mesaj mobilizator, comedii, documentare clasice de propagandă (De ce
luptăm?) şi 8 documentare de război. Rămâne în istoria filmului pentru filmele sale
joviale.