Sunteți pe pagina 1din 3

MODERNISMUL

Modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin


negarea traditiei si impunerea unor noi principii de creatie , astfel modernismul inglobeaza in
"pantec" curente artistice novatoare: simbolism, expresionism, dadaism, suprarealism.
Anul de nastere al liricii moderne, se considera a fi 1857, cand Charles Baudelaire publica
Florile raului.

Particularitati moderniste:
preocuparea pentru o poezie de cunoastere, poezia devenind o modalitate de contemplare a lumii;
se face apel la functia simbolica a limbajului;
se cultiva principiul disonantei*; apare fragmentarismul*; se impune estetica uratului(trasatura
prezenta in poezia lui T.Arghezi) apar metafore surprinzatare,revelatorii*(-//-in poezia lui Blaga)
se observa intelectualizarea emotiei(-//-in poezia lui Barbu)
o caracteristica dominanta a limbajului ar fi ambiguitatea;
se observa folosirea sintaxei eliptice si contorsionata;
depersonalizarea*; dezumanizarea*; metamorfoza*; apare principiul fanteziei dictatoriale*;
poetii modernisti sunt indiferenti la gustul publicului comun; noul limbaj se caracterizeaza
prin:preferinta pentru versul alb, tehnica ingambamentului*;

Modernismul romanesc:

In literatura romana, E.Lovinescu este cel care teoretizeaza modernismul ca doctrina estetica ,dar
si ca manifestare.Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul, E.Lovinescu pune bazele
modernismului romanesc.Obiectivele propuse de critic erau sa promoveze tinerii scriitori si
imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.Conceptia literara a lui
Lovinescu are la baza asa numita lege a imitatiei, in opinia criticului,literatura romaneasca se
putea dezvolta doar daca scriitori autohtoni ar fi preluat drept modele opere apartinand literaturii
universale.Criticul a atras atentia ca preluarea modelelor nu se rezuma la simpla imitare,ci
presupune adaptarea lor la specificul romanesc.

Modernismul apare, oarecum, ca o reacţie împotriva curentelor literare şi chiar sociale,


anterioare şi se voia ceva nou, neexperimentat până atunci. Ca toate marile curente şi concepte,
modernismul pleacă din occident, cel mai adesea din Franţa. Pe teritoriul românesc modernismul
debutează prin simbolism, când în 1916 George Bacovia îşi publica primul volum , „Plumb”.
Alături de simbolism începe, la um moment dat, să se infiltreze avangarda, o literatură
modernistă dusă uneori până la extrem. Poeţi şi scriitori precum Tristan Tzara, Geo Bogza sau
Urmuz, au revoluţionat în diferite feluri ideea de a scrie literatură. Blazonul acestora era
imaginea, limbajul, uneori agresiv de-a drepul.

Preocupaţi să confere poeziei conştiinţa de sine, moderniştii contestă atât definiţia clasică
a liricului, potrivit căreia poezia este un limbaj mai înalt faţă de cel comn, dar a cărui logică nu
diferă în mod substanţial de a acestuia, cât şi pe cea dată de romantici, pentru care lirica este un
gen al sentimentelor. Este abolită doctrina imitativă, clasică, şi cea expresivă, romantică, în
favoarea uneia imaginative, care afirmă specificitatea absolută a limbajului poetic,
intraductibilitatea lui în limbaj comun, separarea decisă a logicii poeziei de cea a prozei,
orientarea interesului spre spaţii aflate dincolo de lumea reală.
SIMBOLISMUL
Simbolismul este o miscare literara si artistica aparuta in Franta in a doua jumatate a sec. al XIX-
lea ca o reactie la poezia rece a parnasianismului.
Din punct de vedere al itoriei literare, simbolismul se constituie intr-o prima incercare de
structurare a experientei poetice moderne.

În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru
Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia,
care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe
expresioniste sau existențialiste. De altfel, Macedonski avea să-și revendice mai târziu, în 1889,
printr-un articol intitulat “În pragul secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan
european.

Trăsăturile simbolismului literar:

Raportul dintre simbol (semn,cuvant) și eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, așadar sugestia
este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;

Tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate superficială,
meschină, incapabilă să perceapă, să inteleagă și să aprecieze nivelul artei adevărate; alte teme și
motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca stare de spirit, anotimpurile
apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere,
solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor muzicale,
motivul cromatic, olfactiv, etc.

 poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui
curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima,
nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite;
 corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu
artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează
stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent
un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă);
 preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
 muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale,
fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții auditive);
 cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie
sugerată prin corespondențe;
 olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
 sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor
percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;
 versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția
cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.
EXPRESIONISMUL

Cunoaste apogeul in Germania, in 1919.


Este tributar filosofiei lui Nietzsche si Spengler, psihologiei abisale initiate de
Freud si continuate de C.G. Jung.
in literatura romana patrunde prin revista Ostland – a minoritatii germane – care
apare la Sibiu.
Odata cu expresionismul putem vorbi despre arta moderna. ii sunt specifice:
- Nevoia de transcendere a fenomenelor.
- Fascinatia cosmicului, a ilimitatului.
- Nevoia de esentializare, de abstractizare.
- Frenezia nietzscheana redusa mai ales la senzatii, la senzorial. Expresia acestei
frenezii o constituie dimensiunea dionysiaca.

1. .Arta expresionistă este o expresie a eului, accentul fiind pus pe tensiunea


emoţională lăuntrică, pe dimensiunea interiorităţii, a conştiinţei,
a subiectivităţii;
2. Valoarea pozitivă ţintită este absolutul, trăirea necondiţionată;
3. Interesul pentru culturile arhaice, pentru goticul medieval, pentru exotic,
înclinaţia spre iraţional, elementar;
4. Atitudinea socială non­conformistă, antiburgheză, protestatară
5. Microcosmosul individual dobândeşte proporţiile macrocosmosului
universal;
6. . Tendinţa spre absolut prin exagerare;
7. Spiritul anti­impresionist, sintetic, anti­raţionalist, anti­burghez,
anti-capitalist şi anti­naţionalist;
8. Preponderenţa facultăţilor iraţionale ale spiritului; supralicitarea miticului,
dogmei, fanteziei dictatoriale sau transcendentalismul expresionist;
9. Obsesia începuturilor, coborârea pe fir până la originile primordiale,
arhaice, atavice, pure ale lucrurilor;
10. Esenţa substanţială a poeziei este expresia directă a emoţiei
şi a imaginaţiei. Accentul este pus pe emotivitatea subiectului creator
redată cu maximum de expresivitate;
11. Cultul pentru forma liberă şi tendinţa de sfărâmare a logicii gramaticale,
sintactice şi estetice a limbii;
expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 - 1930: Lucian Blaga, Aron Cotrus,Adrian Maniu,
Al. Philippide, H. Bonciu, Mihail Savulescu, Benjamin Fundoianu,George Bacovia, Cezar
Baltag, Tudor Arghezi, Ion Barbu, etc