FILOSOFIA DREPTULUI

Obiectul filosofiei dreptului:

Se determina pornind de la identificarea acestei ramuri a filosofiei in cadrul filosofiei practice.
Filosofia dreptului studiaza conceptul universal al dreptului. (Georgia del Velo)
Filosofia studiaza ideea dreptului, conceptul dreptului si realizarea acestuia. (Hegel)
Filosofia dreptului este acea ramura sau parte a filosofiei care priveste dreptul in esenta sa universala,
spre deosebire de stiinta dreptului care studiaza dreptul in natura si caracterele sale particulare.
Retinem pentru profunzimea definirii filosofiei dreptului ideiile lui Georgio del Vechio: "filosofia
dreptului este disciplina care defineste dreptul in universalitatea sa logica, cerceteaza originile si caracterele
generale ale dezvoltarii sale interne si il pretuieste dupa idealul de justitie afirmata de ratiunea pura."

Filosofia dreptului nu este direct interesata de subiectul de drept, astfel cum sunt interesate ramurile
dreptului, aceasta asumandu-si o perspectiva universala asupra esentei umane si a conditiei omului in natura
si in societate.
Adesea in sfera filosofiei dreptului s-a apreciat ca problema fundamentala o reprezinta raspunsul la
intrebarea "ce este omul?", raspuns care atotcuprinzator trebuind sa fie ar incorpora solutionarea intregii
problematici de care este responsabila aceasta ramura a filosofiei.
Hesiod in celebra sa lucrare Teugonia cu referire la vremuri imemoriale relata ca la origine lumea ar fi
fost populata de fiinte omenesti care ar fi apartinut asa numitei rase de aur.
Protagoras reprezinta prin adagiul sau omul este masura tuturor lucrurilor: a celor care sunt pt ca sunt si a
celor care nu sunt pt ca nu sunt, filosoful care reinventeaza practic abordarea fiintei umane sau mai exact a
cunoasterii acesteia in planul culturii occidentale.
Pitagora preia in lucrarile sale legile morale si politice si imnurile sacre, abordarea omului in calitatea sa
de unic reprezentant dotat cu ratiune al universului cunoscut. Mai mult decat atat, in cele doua lucrari mai
sus amintite s-a creat o stare de identificare aproape totala a lumii moralei sau a universului moralei cu
universul juridic.
Daimon-ul sau vocea interioara despre care vorbea Socrate in dialogurile sale reprezenta forul interior
pana la urma propria constiinta careia ar fi trebuit sa i se raporteze fiinta umana.

In lucrarea sa Teugonia sau Facerea lumii, Hesiod invoca haosul, adica abisul din care s-a format lumea.
Acest infinit, din care a aparut in primul rand geea, adica pamantul, este reluat din punct de vedere
conceptual de catre filosofii milesieni ai naturii, reprezentati de Tales din Milet, de Anasigme si de catre
Anasigmadru.
Zeus care reprezenta in lucrarea Teugonia a treia generatie majora din lumea divinitatilor dupa generatia
lui Uranus si a lui Cronos care i-ar fi fost tata, zamislea la randul sau impreuna cu una dintre sotiile sale pe
care o chema Temis-ordinea normala, 3 fiice supranumite Horai-anotimpurile pe care le chema: Eunomia-
legea, Dike-dreptatea, Eirene-pacea.
In lucrarea sa Munci si zile acelasi Hesiod relata despre cele 5 rase umane care au marcat istoria
omenirii: rasa de aur, rasa de argint, eroii, rasa de bronz, rasa de fier, el afirmand ca apartine impreuna cu
intreaga sa generatie ultimei dintre aceste rase.
Filosofia dreptului a fost si este preocupata de caile prin care fiinta umana in particular si rasa umana in
general isi poate redobandi vocatia primordiala, a ceea de stapan/entitate dominanta la scara Universului.
In legile morale si politice Pitagora afirma: "legiuitorule ofera legi drepte poporului tau care nu mai este
demn de a fi liber atata vreme cat simte nevoia legii."

1
 Imnurile sacre - Pitagora:

"Cinsteste inainte de toate pe Zeii nemuritori,

in ordinea ce le-a fost randuita de Lege.
Respecta juramantul.
Cinsteste apoi pe Eroii glorificati.
Cinsteste si pe Geniile pamantesti,
implinind tot ce este hotarat de lege.
Cinsteste pe tatal tau, pe mama ta
si pe rudele ce-ti sunt apropiate."

 din versul 2 reiese conceptul de lege, lege a Universului. Aceasta se ingrijeste de tot: de aceasta
aparitie a abisului. Legea a actionat sa faca lumea, sa faca Universul. Legea Universului este mama a
pacii in lume. Facerea lumii sta pe aceasta lege.

"Dintre ceilalti oameni, fa-ti prieten pe cel

incununat de virtute.
Supune-te intotdeauna in fata vorbelor
blande si a faptelor folositoare.
Nicicand sa nu-ti urasti prietenul pentru
o greseala de nimic,
atat cat poti; caci posibilul vecin e cu
necesitatea."

Versul 5: dintre ceilalti oameni fa-ti prieten pe cel incununat de virtute.

Nu asculta de un alt om daca acesta nu iti este superior, iar daca este superior supune-te cu socoteala.
Omului superior e bine sa te supui intrucat e bine sa te raportezi si lumii cand iti masori evolutia. Virtutea
intre virtuti este intelepciunea.

Versul 6: supune-te intotdeauna in fata vorbelor blande si a faptelor folositoare.

Practica in viata ta pana sa ajungi la a trai aceste versuri ca intordeauna sa te conformezi sfaturilor
adresate, ia exemplu faptelor folositoare.

Versul 7: Nicicand sa nu iti urasti prietenul pentru o greseala de nimic, atat cat pot; caci posibilul
vecin e cu necesitatea.
Dupa ce iti vei inabusi pornirile ordinare ale unui om, ce doreste sa devina un om superior te face
nedemn de sentimente inferioare, intelegand prietenul care nu a pornit pe drumul superioritatii umane. Nu e
cazul sa fii dominat de sentimente nedemne. Nu ti se cere instant sa te deconectezi de mediocritate.

Versul 8: Afla ca toate acestea sunt astfel si invata sa biruiesti cele ce urmeaza: mai intai lacomia
pantecului, apoi lenevia, luxul si mania.
Renunta la ura si apoi la lacomia pantecului. Trebuie sa capeti trasaturi morale, luxul fiind blamat de
pitagoreici.

"Nu savarsi nicicand vreo fapta de care sa te rusinezi, nici fata de altul, nici fata de tine. Si mai ales
respecta-te pe tine insuti."
Trebuie sa ajungi sa te respecti pe tine insuti prin a nu savarsi fapte de care sa te rusinezi. Intr-un cuvant
prin respectul propriei persoane in realitate ii respecti pe ceilalti.

2
 Fa apoi dreptatea cu fapta si cuvantul.
Conditia umana nu este un dat (prin nastere), ci un construct (prin actul dezvoltarii persoanale, prin
invatare). Omul este dotat cu simtul dreptatii, scoala pitagoreica sustine ca dreptatea nu este un automatism
specific oricui si nu oricine este capabil sa intocmeasca dreptatea.

Nu te purta in nicio imprejurare fara sa gandesti.

Omul, implinitor al dreptului, nu poate face aceasta fara a evalua, fara a analiza. Fapta de a implini
dreptatea e un act rational. Cuvantul trebuie sa fie gandit si circumscris ratiunii. Pentru aceasta este
obligatorie existenta rationalitatii.

Ci aminteste-ti ca omul sortit e dat sa moara.

Omul nu trebuie sa se amageasca ca lucrurile vor merge de la sine. In acest vers i se atrage atentia ca nu
poate sa insele nivelul pe care l-a atins, iar scadenta e reprezentata de destinul uman care este moartea. Viata
de aici nu trebuie sa fie oricum, ci trebuie randuita cu intelepciune, in caz contrar omul nu va mai avea parte
de alta viata, asa ca ea trebuie sa fie traita frumos, cinstit, cu vocatia de a implini dreptatea.

Si afla ca averea asa cum se castiga, la fel se risipeste.

Averea este o capcana in devenirea si dezvoltarea omului dedicat dreptatii. Aceasta e zadarnica pentru ca
se va risipi. Viata pe pamant este efemera.

Cat priveste necazurile indurate de oameni din principa Destinului potrivnic, primeste-le ca si cand
ti s-ar fi cuvenit; indura-le rabdator si nu te impotrivi.
Poetul intelege prin aceste rele toate lucrurile neplacute si chinuitoare ce ne fac mai greu drumul vietii,
cum ar fi: boala, saracia, lipsa de prieteni, opozitia neinsemnata in inima cetatii. Dar el ne mai spune in
realitate acestea nu sunt adevaratele rele, pentru ca nu pot aduce nicio paguba sufletului cata vreme acesta nu
se lasa tarat de ele spre viciu, nerocirile ce i s-ar putea intampla si in urma lucrurilor ce i par bune precum
sanatatea, averea, puterea. Daca el se incapataneaza sa nu le foloseasca cum se cuvine, ele il pot face sa
devina corupt sau sa dobandeasca virtutea.
Adevaratele rele sunt greselile savarsite din vointa noastra. Virtutea nicicand nu se intalneste cu
dreptatea.

Cauta sa le inlaturi pe cat iti va sta in putinta, dar cugeta temeinic la acestea: ca pe cei buni,
Soarta ii pazeste de multe din aceste nenorociri.
Cei buni sunt cei care fac dreptatea cu fapta si cu vorba. Omul bun e pazit de soarta in fata nenorocirilor.
Bunul, frumosul, binele si adevarul sunt concepte ale evolutiei morale a celui chemat sa faca dreptate.

"Multe vorbe bune sau rautacioase ies din gura oamenilor; nu le arata prea multa pretuire, dar
nici nu le infiera."
Reprezentand o categorie minoritara, omul bun trebuie sa aiba o atitudine nobila, superioara, fara insa sa
condamne atitudinea celor multi, prosti si rai, atunci cand va fi identificat ca este diferit. El nu trebuie sa ia
in seama ce se zice si cine zice. Superioritatea sa este subinteleasa fata de persoanele inferioare. El nu
trebuie sa ofere atentie, nu trebuie sa dea replici, de multe ori nu merita sa intrii in dialog cu oamenii
inferiori.

"Chiar lucruri mincinoase de auzi indura cu rabdare si blandete.

Ea seama-n orice imprejurare la cele ce-ti voi spune: ca nimeni niciodata prin vorbe sau prin fapte
sa nu poata; sa te impinga sa spui ceva nefolositor pentru tine."
In scopul de a implini ceea ce este drept omul moral nu trebuie sa ia aminte la vorbele fara rost adresate
de oameni. Este firesc pentru omul ce nu a pasit pe calea virtutii si nu are nicio stradanie in aceasta directie
sa adreseze calomnii omului bun pentru a stingheri dezvoltarea acestuia.
3
 "Cugeta inainte de a faptui ca nu cumva sa te porti nesabuit caci numai omul pacatos spune sau
face lucruri nesocotite."
Pervetirea conditiei omului bun se poate realiza de catre anturajul si mediul din care provine. Efectele,
gandurile si actiunile personale raportate la tovarasiile tale te pot ridica sau cobori. Aceste versuri pot fi
coroborate cu versul "fa-ti prieten pe cel incununat de virtute" si prin aceasta omul este chemat sa nu ia
aminte la turma si nici la anturajul care ii cere un trai imoral.

"Nicicand asadar sa nu faci ceva de care apoi sa te caiesti.

Nu savarsi nimic din cele ce nu stii, ci invata tot ce se cuvine sa stii si viata fericita iti va fi."
Ca sunt prea putine cunostintele la care in epoca un om are acces. A nu se confunda omul moral, implinit,
omul care face uz de ratiune cu cel ce isi cunoaste propriile limite ale cunoasterii. Adica acela care isi
recunoaste nivelul este cel ce stie mai mult. Legiuitorul trebuie sa isi asume limitele si anume sa recunoasca
nestiinta sa in materie de tot ce cuprinde si inseamna universul. Fericirea launtrica a individului poate fi
ajunsa prin ascultarea vocii launtrice ce te impinge spre progres. Conditia esentiala pentru a-ti pune intrebari
si a intelege universul este aceea de a fi o fiinta rationala.

"Trebuie sa te ingrijesti de sanatatea trupului tau, dar dai cu masura bautura, mancare si miscare
si numesc masura ceea ce nicicand nu te va stanjeni."
Pentru adeptii scolii pitagoreice simplitatea era o lege de aur. Ei aveau ritualuli zilnice prin care salutau
soarele, faceau sport si erau vegetarieni. Acest stil de viata trebuie trait pentru sine, nu pentru a brava in fata
celorlalti. Tot acest demers trebuie generat de bun simt si modestie.

"Deprinde-te cu o viata curata si simpla; si pazeste-te sa faci ce trezeste ranchiuna.

Nu cheltui fara rost ca cei ce nu stiu in ce sta binele.
Dar nici nu fi zgaricit, dreapta masura e cea mai buna in toate."
Adevaratul filosof e cumpatat fara sa starneasca indignarea. Cugeta inainte de a trece la fapte. Drepta
masura trebuie sa fie o lege de conduita pentru cei ce ajung in functii publice. Lor nu le este ingaduit a se
deprinde cu luxul si onorurile. Omul intelept nu-si va asuma niciodata indatoriri mai mari decat poate duce.

"Nu iti lua drept indatoriri ceva ce ti-ar putea dauna, si mai ales cugeta inainte de a trece la fapte."
Cugeta inainte ca sa treci la fapte. Este insa necesar sa cugetam cu intelepciune inainte sa trecem la
fapte.

"Nu lasa ca dulcele somn sa-ti inchida pleoapele, mai inainte de a te intreba astfel despre faptele
tale de peste zi.
Cu ce-am gresit, ce am facut, ce nu am facut din ce se cuvenea sa fac
Incepe cu prima si mediteaza apoi asupra celorlalte. Si apoi daca socoti ca ai gresit necajeste-te, iar
daca ai facut bine bucura-te."
Aceste versuri ne poruncesc, asadar, sa ne cercetam in fiecare zi faptele astfel incat neincetat amintirea
legii sa pastreze neatinsa dreptatea judecatii noastre. In felul acesta ne vom randui viata potrivit preceptelor
ce ne-au fost date si vom pune ratiunea in armonie cu inteligenta care face legea.

"Straduieste-te sa pui in practica aceste precepte, mediteaza asupra lor, da-le toata dragostea ta, si
ele te vor pune pe calea virtutii divine. Ma jur pe cel ce ne-a sadit in suflet sacra tetrada, izvorul
naturii al carui curs e vesnic."
Filosofia practica il imbunatateste pe om facandu-l sa dobandeasca virtutea, iar cea contemplativa prin
lumina inteligentei si adevarului il face asemenea zeului. Ne spun autorii ca este aproape imposibil sa
ajungem fara zbucium sa dobandim adevarul daca facultatile noastre instinctive nu sunt datorita virtutiilor
morale ordonate de inteligenta. Versurile de mai sus stabilesc hotarale celor 2 virtuti si anume "straduieste-te

4
sa pui in practica aceste precepte, mediteaza asupra lor, da-le toata dragostea ta" este sfarsitul virtutii
practice, iar ele te vor pune pe calea virtutii divine care este inceputul stiintei contemplatiei.

"Dar nu incepe o lucrare mai inainte de a ruga pe zei sa ti-o desavarseasca."

Daca putinta de a ajunge la adevaratele bunuri tine de natura sufletului nostru, numai de natura stapanului
divin depinde sa le desvaluie celui care le cauta cu vrednicie. Rugaciunea pare sa fie mijlocul ce uneste
lucrul cautat cu darul zeului. Ea ne apropie de cauza care ne-a creat, care ne-a dat fiinta si care vrea sa ne
conduca la fericire.

"Cand toate aceste precepte iti vor fi bine cunoscute,

Vei intelege ca alcatuirea zeilor nemuritori si a oamenilor muritori, vei afla pana la ce punct
lucrurile se despart si pana la ce punct ele se unesc."
Cei care vor urma preceptele, vor urma zeilor; ordinea si rangul acestor fiinte sunt infatisate aici prin
cuvantul alcatuire. Versul pana "ce punct ele se separa", ne arata diversitatea lor, iar versul pana la ce punct
ele se unesc ne arata legatura lor generica. Desi in mod natural sunt separate, diferite genuri de substante
rationale se unesc intr-un acelasi ansamblu, tocmai datorita acestei separatii, caci unele sunt create sa fie
primele, altele la mijloc, iar altele la urma le face sa fie separate si unite in acelasi timp.

"Vei mai cunoaste dupa dreptate ca natura este in totul asemanatoare siesi, incat nu vei mai
nadajdui ce nu e de nadajduit si nimic nu-ti va fi ascuns."
Natura, modeland acest univers dupa armonia divina, la creat dupa chipul si asemanarea sa si a dezvaluit
frumusetea divina in toate infatisarile raspandite in lume. Astfel, ea a dat cerului miscarea vesnica,
pamantului temeinicia si aceste doua stari opuse intruchipeaza trasaturi ale asemanarii divine.
Animal inzestrat cu o dubla existenta, omul se afla pe ultimul loc intre fiintele superioare si pe primul loc
intre fiintele inferioare, de aceea atunci cand se uneste cu fiintele nemuritoare, omul poate sa descopere prin
intoarcerea la inteligenta soarta ce ii este proprie, ea cand se uneste cu specii nemuritoare, el se indeparteaza
de la legile divine si decade din demnitatea sa.

"Vei mai sti ca oamenii isi atrag relele prin propria si libera lor alegere.
Nefericitii, ei nu stiu nici sa vada, nici sa auda adevaratele bunuri ce langa ei se afla.
Putini sunt cei ce au invatat sa scape de suferintele lor.
Asta este soarta ce tulbura mintea muritorilor. Ca niste cilindrii ei se rostogolesc incoace si incolo,
impovarati de rele fara numar.
Caci sadita in ei necrutatoare vrajba ii uneste si in somn fara ei sa-si dea sema; si ei nu ar trebui sa
o starneasca, ci mai degraba sa o alunge neintarziat."
Odata ce ordinea si rangul fiintelor necorporale si corporale sunt cunoscute perfect va trebui apoi sa se
cunoasca esenta omului si relele care ar putea sa o tulbure. Heroclid spune asa "noi traim moartea unora si
murim viata altora". Platon despre inaltarea sufletului: "cand in cele din urma omul a devenit stapan pe
ratiunea sa si pe acest ansamblu alcatuit din pamant, apa, aer si foc, plin de tulburari si nechibzuinta el
revine la infatisarea primei si desavarsitei sale stari si cand atinge astrul ce ii este inrazit, el devine atunci
sanatos si intreg".

"O zeus, tatal nostru ii vei izbavi pe oameni din nesfarsitele necazuri ce ii coplesesc, de le-ai arata
tuturora geniul de care se servesc.
Dar tu fa-ti curaj caci prea bine stii ca neamul omenesc este divin, si ca natura sacra ii dezvaluie
deschis toate tainele.
Iar de se va indura sa ti le infatiseze si tie vei ajunge la tinta de care ti-am vorbit; caci lecuindu-ti
sufletul il vei izbavi de toata suferinta"
Pitagoricii aveau obiceiul sa cinsteasca cu numele de zeus pe creatorul si parintele lumii universale. Caci
drept este ca cel ce a dat fiinta si viata tuturor fiintelor sa poarte un nume pe masura maretiei sale lucrari. In
5
intelesul acestor versuri cei care se cunosc pe ei insisi sunt mai presus de orice i-ar putea indrepta spre viciu.
Nu toti oamenii se pot elibera din ghearele lui, caci cei mai multi isi atrag necazurile prin propria si libera lor
alegere.

"Dar infraneaza-te de la alimentele de care ti-am vorbit folosindu-ti judecata.

Ia tot ce ti-ar fi de folos pentru purificarea si eliberarea sufletului.
Mediteaza asupra fiecarui lucru lasandu-te condus de inteligenta desavarsita din inalt"
Pentru a ajunge la fiinta esenta rationala, adica omul, a primit de la creatorul lumii un trunchi pe masura
naturii sale, astfel incat, ea, fiinta, sa nu poata exista nici ca trup, nici fara trup, chiar daca ea insasi este
necorporala, forma sa este determinata de un trup. Soarele insusi este un tot alcatuit din corporal si
necorporal, fiecare om este aparent un suflet rational cu un corp nemuritor pe masura naturii sale. Asadar,
daca pentru perfectionarea sufletului avem nevoie de adevar si virtute, pentru purificarea corpului nostru
trebuie sa ne dezbaram de toate mizeriile produse de legatura cu materia. Sa ne supunem purificarii
traditionale si sfinte si sa reinsufletim puterea ce ne uneste cu zeul pentru a ajunge sa ne desprindem de
pamant.

"Iar dupa ce parasindu-ti trupul te vei inalta in liberul etern

Vei fi precum un zeu nemuritor, etern, dea pururi biruitor al mortii."
In aceste versuri ne spun autorii ca asa arata sfarsitul cel mai frumos al suferintelor noastre. Aceasta este,
cum spunea Platon, marea lupta si marea nadejde ce ni se arata inainte. Acesta este scopul suprem al artei
initiatice si sacre. A-i initia si ai conduce la adevaratele bunuri pe cei ce i-au urmat neabatuti calea virtutii,
adevarului, a morale si a legii si a-i izbavi de chinurile pamantesti ca dintr-o intunecata pestera a vietii
materiale, a-i ridica pana la spendorii luminii si a-i conduce la insulele preafericitilor. Cea mai inalta virtute
este de a ne pastra in hotarele trasate pentru noi de ordinea lumii, in sanul careia toate lucrurile au fost
randuite si aranjate pe categorii si de a ne supune legilor providentei prin care toate lucrurile potrivit
virtutiilor particulare au fost calauzite spre binele care le este propriu.

Întrebarile lui Kant

In prezent, sunt acceptate patru mari intrebari formulate in lucrarea sa Logica de catre Kant al caror
raspunsuri ar putea acoperi problematica stiintei denumita filosofie, precum si a stiintei dreptului.
Aceste intrebari sunt:
 ce pot sa stiu? - limitele ratiunii umane
 ce trebuie sa fac? - are obiect viata in general, avand constiinta mortii inevitabile
 ce imi este ingaduit sa sper? - vizeaza stabilirea valorilor
 ce este omul? - vizeaza intregul, problema intelegerii de sine insusi a omului
Filosofia este in continuare captiva unui taram al cunoasterii omenesti, "ninat de polemici" adesea duse
la extrema, de unde si indepartarea fata de raspunsul la intrebarea referitoare la obiectul acestei stiinte si de
plasarea intregii problematici catre subiectul acestei stiinte, adica catre fiinta umana.
Accentul din aceasta perspectiva dominatoare in ganditea contemporana se pune pe acea parte a filosofiei
supranumite si filosofia luminarii care impreuna cu partea numita filosofia cunoasterii sau a stiintei
alcatuiesc un intreg.
Naivitatea care determina intoarcerea individului spre propriul sau for interior este in fapt o revenire la
acea naivitate primordiala pe care a avut-o orice fiinta umana la momentul la care, copil fiind, si-a pus
intrebari legate mai ales de lumea inconjuratoare.

1. Doctrina este si aici deosebit de diversa, pozitionarea fiind deasemenea la extreme. Exista adeptii
teoriei potrivit careia date fiind capacitatile dovedite stiintific ale creierului uman, procesul de cunoastere s-
ar limita strict la aceste capacitati. Exista insa si numerosi adepti ai teoriei infinitului ratiunii umane sustinut

6
aceasta de argumente de la cele mai simple precum acela potrivit caruia cine poate sa aibe o viziune asupra
universului, poseda o capacitate nelimitata de cunoastere, pana la argumente de genul tehnologiei
informatiei si care afirma ca acela care poate crea un mecanism super sofisticat categoric are o minte mult
mai complexa si mai puternica decat obiectul creatiei sale.

2. Continutul acestei intrebari are mai ales latura etica, morala a conduitei fiintei umane, care odata
inzestrata cu informatie la maximul capacitatii sale de asimilare se poate simti atat de puternica incat nu ar
trebui sa i se limiteze manifestarea externa.

3. Se ridica mai multe probleme care ating in buna masura sfera, locul si rolul omului in univers. Practic,
cea mai complicata controversa legata de fiinta umana.
Daca in epoca precrestina raspunsul la aceasta intrebare era preponderent optimist, identificandu-se in
forul interior al omului, in acea zona soginte divina, in epoca contemporana se remarca o atitudine mai mult
pesimista care face abstractie aproape total, odata in plus crestinismul a reafirmat existenta acelei parti
divine din om, iata de aceata data creat el insusi dupa chipul si asemanarea "noastra".

4. Sensul existentei umane poate fi apreciat ca fiind acela potrivit caruia omul este dator ca pornind de la
"datul" propriei sale fiinte sa desavarseasca un "construct" al fiintei sale. Conditia umana este aceea care
reprezinta scopul constructului sau al constructiei pe care fiecare individ o "savarseste" asupra propriei sale
persoane. Mai exact este vorba de procesul de umanizare pe care il traverseaza sau nu il traverseaza fiecare
membru al speciei umane pe durata existentei sale fizice. O mentiune aparte merita a fi facuta in legatura cu
aceea care sustinandu-si procesul de umanizare pot sa fie titularii unei sustineri mai substantiale sau
dimpotriva a unuia destul de gol de continut.
Ca si intrebare ultima in succesiunea acestor intrebari care stau la temelia edificiului spiritual al filosofiei
contemporane romane, practic totodata si tema fundamentala a acestei filosofii, omul este subiectul propriei
sale luminari.
Este subiect activ de data aceasta intr-o conceptie a zilelor noastre, el trebuie sa inteleaga prin aparitia si
prin pozitionarea acestei intrebari ca raspunderea in legatura cu procesul sau de umanizare a ajuns sa ii
revina in exclusivitate.
Din punct de vedere al mesajului pe care filosofia contemporana il transmite puternic, dar implicit catre
fiecare fiinta umana, acesta ar putea fi sintetizat astfel: obligatia atingerii conditiei umane.
Raspunsul la intrebarea "ce este omul?" a devenit intriseca existentei fiecarui individ, iar neonorarea
acestei obligatii are consecinte fatale asupra aceluia care se pozitioneaza astfel.

Metodele de studiu ale filosofiei dreptului

Prin metoda se intelege in general calea urmata de gandire, de actiunea practica in investigatiile lor (calea
de a ajunge la adevar).
Metoda inductiva este metoda prin care, pornindu-se de la un caz particular se ajunge la generalizarea
acestuia sau la identificarea elementelor generale caracteristice cazurilor particulare.
Situatia in care de la un caz particular se poate ajunge la un principiu universal a fost exemplificata de
catre Giorgio Del Vecchio: „Planeta Marte e acea planeta care cunoaste miscarea de rotatie in jurul soarelui;
Planeta Mercur cunoaste, de asemenea, o miscare de rotatie in jurul soarelui; deci toate planetele cunosc o
miscare de rotatie in jurul soarelui”.
A doua metoda – metoda deductiva – prin deducere, cunoscuta si sub denumirea de silogism. Este aceea
prin care de la nivelul cunoasterii unui principiu general valabil se ajunge la un caz particular.
Spre exemplu, ne spune Kant: „toate planetele au forma rotunda, prin urmare Pamantul este o planeta,
deci are o forma rotunda”.

7
 O alta metoda, metoda istorica – este o alta cale prin care, analizand institutiile juridice de la aparitia
acestora si inauntrul diferitelor epoci, filosofia dreptului reuseste sa evidentieze datele comune si cauzele
aparitiei de noi concepte si aparitii de concepte juridice.
Ultima metodaa, metoda sociologica – dreptul fiind o stiinta sociala este evident sa se intersecteze o
evolutie a lucrurilor acestei metode. Existenta dreptului e corelata existentei sociale si toate fenomenele
juridice sunt si fenomene sociale.
Socrate a creat maieutica si este arta de al face pe interlocutor sa constientizeze adevaruri pe care nu le
stie.
Platon a dezvoltat dialectica inteleasa ca dialog.
Aristotel a dedus logica din limbaj si experienta cunoasterii stiintifice.
Rene Descartes apreciaza ca „metoda este un ansamblu de reguli sigure si usoare, gratie carora cine le va
fi observat cu exactitate nu va lua niciodata ceva fals ca adevar si va ajunge, crutandu-si puterile mintii si
marindu-si progresiv stiinta, la cunoasterea adevarata a tuturor acelora de care va fi capabil”.

Momente din istoria filosofiei

Viata si opera lui Socrate: a trait 468-399 i HR. Ideile lui Socrate despre drept si dreptate au fost
intruchipate de viata sa care la randul sa a fost intruchipata intr-un proces neintrerupt contra injustitiei,
precum si de moartea sa cu valoare de simbol care a devenit rasunatoare impotriva tuturor tiranilor.
Ceea ce il interesa in primul rand pe Socrate era omul si viata lui in cetate. Deviza sa era cea
inscriptionata si anume "cunoaste-te pe tine insuti". Socrate insista asupra respectarii legilor, atat a celor
scrise, cat si a celor nescrise care valoareaza peste tot la fel si sunt impuse oamenilor de zei. Supunerea fata
de legile statului pentru Socrate este o datorie, "bunul cetatean trebuie sa se supuna si legilor rele, pentru a
nu incuraja pe cetateanul rau sa le violeze pe cele bune".
Insusi Socrate a pus in practica acest principiu cand a fost acuzat ca a introdus noi zei fata de cei
aditionali prin faptul ca a mentionat ca este inspirat de divinitate care este constiinta sa, precum si de
condamnarea pentru coruperea tineretului prin invatare. Fiind condamnat la moarte prin otravire, aceasta ar
fi putut fi evitata cu sprijinul unora dintre apropriatii sai, el refuzand insa acest lucru. Socrate mentiona ca nu
stie daca moartea este un rau, insasi viata fara libertate si demnitate nu merita sa fie traita fiind mai rea decat
moartea.

Platon: 427-399 i.Hr. I se spunea genialul ucenic al lui Socrate. Platon este parintele traditiei rationaliste.
El spune ca adevarata cunoastere este cunoasterea ideilor care sunt adevaratele realitati. Ideile alcatuiesc un
sistem logic, subordonat unei idei supreme care este ideea binelui. "Ideea de bine este principiu universal
deoarece universul este ordonat, este armonic, iar armonia presupune dreptate; nu putem gandi armonia
lumii fara ideea din care izvorasc ordinea si dreptatea, fara ideea de bine ce se identifica cu Dumnezeu,
creatorul lumii. Astfel, lumea sensibila este o copie palida a lumea ideilor, o lume de umbre si pareri ce nu
au realitate decat daca se impartasesc din idei.
Pe aceste coordonate filosofice, fundamentale poate fi inteleasa conceptia lui Platon despre cetate,
dreptate, drept si legi. Avand in vedere natura sociala a omului cat si necesitatea intelegerii contractualiste
intre oameni si societate, Platon argumenteaza in lucratea Republica faptul ca "o cetate se naste, deoarece
fiecare dintre noi nu este autonom, ci duce lipsa de multe...si de aceea oamenii se strang multi intr-un singur
loc spre a se intraajutora". In stat se disting, spune Platon, trei clase sociale: aceea a inteleptilor destinata sa
domine, aceea a la luptatorilor care trebuie sa apere organismul social si aceea a meseriasilor si agricultorilor
care trebuie sa-l hraneasca. Dupa cum individul este condus de ratiune, tot astfel statul este condus de clasa
care reprezinta intelepciunea, adica de filosofi.

Aristotel a fost unul dintre cei mai importanti filosofi ai Greciei Antice (384-322 i.hr.). Aristotel este
intemeietorul stiintei politice ca stiinta de sine statatoare. A scris mai multe tratate de fizica, metafizica,

8
filosofie, logica. Una dintre lucrarile de referinta este Etica nicomahica, Etica eudemica. Se spune despre
acesta ca este intemeietorul, aproape universal, al tuturor stiintelor. Kant spune despre Aristotel: "de la
Aristotel incoace logica nu a mai avut nevoie sa faca un pas inapoi, dar ca si pana astazi ea nu a mai putut
face un pas inainte".

Buna guvernare si conceptul despre drept si stat, despre bine, cunoastere, educatie si
realitate

Educarea indivizilor are un mare rol in bunul mers al societatii si in organizarea statului. Numai prin
educatie poate fi instaurata dreptatea in stat. In felul acesta omul va alege acea forma de organizare a statului
care ii va asigura in cel mai mare grad libertatea.
Platon va demonstra ca ridicarea omului la stralucirea binelui trebuie realizata prin educatie, prin
cunoastere, acesta avand rolul "de a face sa vada pe cel ce are acest simt, dar nu a fost crescut cum trebuie si
nici nu primeste unde ar trebui".
Renumitul mit al pesterii, expus in lucrarea Republica de catre Platon nu are alta menire decat aceea de a
arata ca omul trebuie invatat sa priveasca adevarul care este tot una cu binele. Pe aceste concepte trebuie
infaptuita organizarea statului. In mitul pesterii Platon ne arata ca drumul spre adevar si bine este un drum
anevoios si dureros. Ne spune ca invatati sa traim in aparent adevarul insusi ni se prezinta ca fals si din
cauza ignorantei putem fugi de el. In centrul acestui mit este ideea de bine si justitie.
Mai multi oameni se afla intr-o pestera al carui drum de intrare da spre lumina. In aceasta incapere ei
se gasesc inca din copilarie cu picioarele si "glumazurile" legate astfel incat sa stea locului si sa priveasca
doar inainte, fara sa poate sa-si roteasca capetele din pricina legaturilor. Lumina vine de sus si de departe
si de la un foc aprins inaintea lor. Intre foc si oameni este un drum asezat mai sus de-a lungul caruia este
zidit un mic perete. De-a lungul acestui perete trec niste oameni, cei din pestera vor vedea umbrele acestora
proiectata pe peretele din fata lor, dar pe care le vor crede ca fiind realitate. Cei care trec poarta diferite
obiecte: statui de oameni si animale, iar cei din pestera vor lua drept realitate umbra lucrurilor neputand sa
vada ce este dincolo de zid.
Ne spune Platon in lucrarea sa "ca daca vreunul ar avea posibilitatea sa-si roteasca capul si sa priveasca
spre lumina ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina focului nu ar putea privi acele obiecte ale caror
umbre le vazu-se mai inainte.
Autorul se intreaba ce ar zice daca cineva le-ar spune pe cele vazute mai inainte erau desertaciuni si ca
acum se afla mai aproape de ceea ce este si ca vede in conformitate cu adevarul. El s-ar afla in incurcatura si
ar putea crede ca cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele vazute acum. Si daca ar fi obligat sa
priveasca spre lumina insasi din cauza durerii pricinuite ar fugi inapoi, intorcandu-se la umbre, fugind de
adevar.
Ce s-a expus pana aici se bazeaza pe faptul ca omul obligat sa priveasca lumina, ceea ce echivaleaza cu o
trecere brusca de la umbre la stralucire s-ar putea sa produca o orbire si o departare de adevar. Corect, ar
spune Platon, ca aceasta trecere trebuie sa se faca treptat, fiind nevoie de obisnuita prin "educatie
rabdatoare". In felul acesta "omul va putea sa urce spre lumina, spre ceea ce este si sufletul sau va atinge
inteligibilul prin contemplatie".
"Domeniul inteligibilului mai presus de toate este ideea binelui. Ca ea este anevoie de vazut, dar ca odata
vazuta, ea trebuie conceputa ca fiind pricina pentru tot ce e drept si frumos" (Republica)
"Pe acest ideal trebuie conceputa societatea, sa silim sufletele cele mai bune sa ajunga la invatatura pe
care noi insine am numit-o suprema, anume sa vada binele si sa intreprinda acel urcus".
In conceptia lui Platon acest urcus pot sa-l realizeze filosofii si ei trebuie sa conduca in stat. Odata ajunsi
la lumina adevarului filosofii (invatatii) trebuie sa coboare la cei inlantuiti de umbre, de perceptii in sens de
neadevar pentru a-i scoate la lumina adevarului.
Inainte de fericirea individuala omul trebuie sa puna mai presus de toate notiunea cetatii. Statul se va
baza pe o astfel de educatie care sa sesize prin gandire dreptatea, frumosul si binele, bazandu-se pe oamenii
9
cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor "statul imprumuta de la oamenii
caracterul acestora".

Scopul statului si statul de drept din perspectiva filosofiei dreptului:

Antropologia ca stiinta fost fundamentata in sec 16. Despre antropologia filosofica insa se poate discuta
intr-o forma coerenta incepand cu sec 20. La inceputul teoriei despre om sau antropologiei aceasta avea in
vedere in primul rand aspecte ce tinea de latura biologica a fiintei umane.
Aristotel a efectuat studii sistematice in demersul sau stiintific care definea latura biologica a fiintei
umane, dezvoltand cu aceasta ocazie si o noua stiinta cunoscuta sub denumirea de zoologie.
In urma acestor studii Aristotel a intemeiat asa numita antropoligie psihologica. La nivelul psihicului
uman a fost identificat sediul ratiunii fiecarui individ, adica acea trasatura care il distinge in mod categoric
pe om fata de toate celelalte fiinte vii.
Pasul urmator propriu bineinteles tot fiintei umane a fost elaborarea unei veritabile si profund intemeiate
teorii a cunoasterii care reprezinta pana la urma fundamentul gandirii umane.
Antropologia filosofica care desi a fost recunoscuta ca atare la inceputurile sec 20 isi are radacinile in
intreaga cunoastere filosofica de pana atunci.
Sistemul de drept este chemat sa ocroteasca acel set de valori comune fara de care viata sociala ar fi de
neconceput. Odata protejate aceste valori ele vor sta la temelia unei existente sociale armonioase care va
consacra binele dintr-o comunitate umana. Scopul statului a fost mai ales consacrat ca fiind acela de a
asigura binele societatii si discutiile ulterioare s-au declansat in legatura cu binele social.
Statul de drept a fost si este apreciat ca reprezentand nivelul superior al organizarii statale a societatii,
este acela care in plus aseaza la propria temelie dreptul (dreptatea ca virtute esentiala).
Statul de drept adauga la scopurile statului in general ca scop primordial implinirea justitiei sociale.
Immanuel Kant in epoca moderna a fost cel care argumenta cel mai temeinic necesitatea statului de drept
pe care il imagina ca fiind doar pazitorul legii si avand drept unic scop realizarea ordinii de drept.
Statul de drept ca si conceptualizare a trecut prin cel putin trei mari perioade:
1. Consacrate mai intai de Platon potrivit careia legea trebuia sa domneasca in cetate cu mentiunea ca la
temelia acelui tip de stat trebuia asezata educatia, cunoasterea. Aristotel la randul sau dezvolta teoria
lui Platon punand accent pe faptul ca legea atotstapanitoare era emanatia mintilor celor mai intelepte.
Platon consacra teoria statului de drept mai ales in lucrarea Legile si Republica, iar Aristotel dezvolta
aceasta teorie in lucrarea sa Politica
2. Perioada consacrarii periodice a statului de drept si este dominanta de conceptia lui Kant care sta pe
liberul arbitru si determinism social si confera statului o singura functie, acea de "pazitor al legii" si
un singur scop acela de a realiza ordinea de drept.
3. Teoria lui Georgio del Vechio apropiata de teoria lui Mussolinii potrivit careia functiile statului de
drept sunt multiple, chiar daca scopul ramane acela al realizarii dreptului. Tot Georgio del Vechio
aseaza dreptul la temelia statului, considerand ca statul este obligat sa asigure egalitatea tuturor
cetatenilor in fata legii. Statul de drept este consacrat ca atate in mai multe constitutii care sunt legi
fundamentale pentru diverse tari si care in continutul lor raporteaza toate celelalte norme la acea
legata de statul de drept.

Raportul dintre dat si construct:

Izvoarele dreptului. Dreptul pozitiv. Constiinta juridica. Raportul de "dat" si
”construct”.

Mircea Djuvara aprecia ca dreptul pozitiv reprezinta insasi secretiunea constiintei juridice a societatii la
un moment dat, calificand constiinta juridica drept izvor material al dreptului. Georgio del Vechio inainte de
Mircea Djuvara a caracterizat dreptul pozitiv ca fiind acela care da forma vietii sociale intr-o comunitate.
10
 Dreptul pozitiv are drept caracteristica principala efectivitatea sa la momentul supus analizei, ceea ce
inseamna mai mult decat simpla sa intrare in vigoare, deoarece acesteia trebuie sa i se adauge si aplicarea
continutului normei pe care o cuprinde. In cadrul dreptului pozitiv, doctrina remarca rolul deosebit al
izvorului formal al dreptului reprezentat de obiceiul sau cutuma juridica. In primul rand, in aceasta
perspectiva este reliefata autoritatea de care s-a bucurat intotdeauna cutuma.
O alta caracteristica importanta si aflata in conexiune la randul sau cu constiinta sociala a cutumei
juridice a reprezentat-o repetabilitatea acesteia, uneori intr-o perioada de timp deosebit de lunga.
Critica adusa sau care este posibil de adus cutumei juridice in sensul sau generic sub aspectul
continutului cuprinde aspecte legate de psihologia sociala inauntrul careia desigur s-a regasit de la un
moment dat psihologia juridica a unei comunitati.
Constiinta juridica isi asuma responsabilitatea in primul rand in legatura cu reflectarea la nivelul mintii
omenesti a intregului univers juridic inauntrul caruia omul isi desfasoara viata sub aspectele sale apreciate ca
fiind cele mai importante.
Desigur ca aceeasi constiinta juridica poate sa cuprinda in manifestarea sa grade diferite de interes
manifestat fata de elementele care compun sistemul juridic pe care ea il reflecta.
Punctul de vedere a continutului conceptului de dat in contextul in care se incadreaza dreptul pozitiv,
izvoarele dreptului, constiinta juridica, "datul" aici il reprezinta acele norme intrate in vigoare si efectiv
aplicate, care au la nivel de principiu temeiul existentei unei vointe, a unei autoritati dominante si
dominatoare la momentul supus analizei.
Constructul il reprezinta constiinta juridica sociala dominanta la nivelui majoritatii acelora care compun
respectiva comunitate si care aparent paradoxal, la randul sau poate sa devina sau sa redevina un "dat".
Mircea Djuvara remarca in acest context rolul deosebit pe care l-a avut dintotdeauna, gandirea juridica
independenta atat de diferita la nivelul membrilor fiecarei comunitati si anume faptul ca, constiinta juridica
individuala sta pe cel putin doi piloni: judecata independenta a fiecaruia dintre membrii comunitatii si
totodata opinia juridica independenta cu care este inzestrat fiecare dintre membrii comunitatii respective.
Constiinta juridica individuala odata dobandita de catre cea mai mare parte a membrilor unei comunitati
umane poate genera aparitia unei constiinte juridice sociale.
Datul si constructul reprezentat de dreptul pozitiv si de constiinta juridica sociala nu ies din rigorile
clasice proprii filosofiei in general, deoarece si aici in cadrul filosofiei dreptului datul devine datorita
constructorului el insusi un construct dupa cum la randul sau constructul devine un dat datorita in primul
rand datului original.

Mircea Djuvara (1886-1944) a fost personalitatea reprezentativa a culturii juridice in perioada

interbelica a Romaniei, un teoretician si filosof al dreptului. El concepe teoria generala a dreptului dintr-o
perspectiva sintetica care retine ceea ce este persistent in drept, adica permanentele juridice. Aceasta
perspectiva juridica asupra dreptului se completeaza cu perspectiva filosofiei dreptului care porneste de la
filosofie, de la conceptiile despre viata si le confrunta cu rezultatele stiintei. Juristul roman releva
dimensiunea sociala a dreptului, faptul ca realitatea juridica in esenta ei implica subiecte de drept, drepturi si
obligatii, activitati care formeaza obiectul juridic al acestor drepturi si obligatii, sanctiunea juridica
recunoascuta ca urmare a stabilirii unor obligatii juridice. Dreptul, precizeaza Mircea Djuvara, arata "actele
permise, interzise sau impuse in societate pe baza ideei de justitie".
Printre problemele cele mai importante ale filosofiei dreptului ar trebui enumerate cele referitoare la
fundamentul dreptului, esenta si specificul acestuia in raport cu alte domenii de activitate umane, finalitatile
dreptului, continutul specificului constiintei si cunoasterii juridice.
Abordarea filosofica a dreptului de catre Mircea Djuvara continua prin surprinderea semnificatiei acestuia
in viata social-umana.
Pentru realizarea justitiei este nevoie de o conducere politica. Pentru realizarea unei ordini in actiunile
natiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatura solida intre condusi si conducatori. Iata
de ce Mircea Djuvara considera ca politicul nu poate fi desfacut de juridic cum i se tot spune astazi, ci el este
forma cea mai inalta a juridicului, intrucat se subordoneaza ideii de justitie.
11