Adolescența- perioada de căutare a identității

Adolescența- perioada de căutare a identității

Majoritatea părinților se intreabă de ce odată cu venirea adolescenței nu se mai pot

înțelege cu propriii copii. De ce aceștia manifestă comportamente diferite de cele pe care le
aveau până atunci. De ce devin rebeli si neascultători. Răspunsul este simplu: adolescența este
perioada în care copiii sunt în căutarea unei noi identități, căutare ce are un impact puternic atât
asupra adolescentului, cât și asupra persoanelor apropiate lui.
A avea o identitate înseamnă, a fi cineva, a ocupa o anumită poziție în contextul social, a juca un
anumit rol, a dispune de un anumit statut.
Anterior, adolescenţii se ocupau cu munca câmpului şi creşterea animalelor, deveneau la
rândul lor foarte repede părinţi, trecerea de la copilărie la maturitate în rândul băieţilor făcându-
se prin îndeplinirea serviciului militar, în epoca industrială are loc trecerea de la sat la oraş, unde
tinerii îşi găseau noi locuri de muncă. Conformismul şi pasivitatea specifice trecutului sunt
înlocuite de autonomie şi libertate. Astăzi însă, explozia informaţională, apariţia diferitelor
gadgeturi la care copii au acces, expunerea la mass media şi Internet, schimbă opţiunile şi
viziunea asupra vieţii (Radu, 1995).
Transformările ce se produc în întreaga structura a personalității adolescentului nu rămân
fără urmări sub aspecte foarte variate. În cadrul numeroaselor particularități pe care le prezintă
procesul formării și dezvoltării personalității adolescenților un loc important îl ocupă "marile
căutări și nevoi". Una dintre marile căutări de la vârsta adolescenței este cea a unei noi identități.
Maturizarea fiziologică, dezvoltarea capacității de cunoaștere, apariția unor dorințe si
sentimente dau adolescentului impresia că este o persoană nouă. Abandonarea vechilor identități
creează un vid, lăsând adolescentul, adesea descumpănit. Pentru a se echilibra și a se descoperi
pe el însuși - pe un plan mai profund - el caută noi identificări, noi modele de personalitate pe
care să le imite.
Stima de sine globală accepta eul în ansamblu, evaluează personalitatea ca totalitate şi
stima de sine specific se bazează pe evaluarea aspectului fizic, a popularităţii, a competenţei
şcolare sau profesionale, a calităţii rolurilor îndeplinite (Schiopu, 2008). La adolescenţi stima de
sine globală este asociată cu sentimentul de succes într-un anumit domeniu, ce duce la
sentimente de eficacitate a sinelui, îi face pe adolescenţi să fie optimişti şi în alte domenii de
viaţă, crescând astfel nivelul motivaţional. (Harwood, 2010). În ceea ce priveşte etapele de vârstă
asociate cu stima de sine, putem spune că la preadolescent stima de sine scade, aparenţa fizică
este frecvent o sursă a devalorizării, deoarece au loc schimbări de ordin biologic- hormonal.
Adolescenţa e marcată de fluctuaţia stimei de sine, ce se stabilizează până la final – în tinereţe şi
maturitate. Stima de sine scăzută la adolescenţi are la bază schimbări pubertale, cele mai întâlnite
probleme fiind: înălţimea scăzută sau ridicată, nas/urechi prea mari, erupţii
acneice de pe faţă şi corp, disfuncţionalităţi ale organismului, înroşitul feţei, căderea şi îngrăşarea
părului, sâni prea mici sau prea mari la fete. Fetele acordă o mai mare importanţă aparenţei
fizice decât băieţii şi datorită presiunilor mass mediale de a se conforma la modele. Aceste
aspecte pot duce la bulimie, anorexie, suicid, depresie .
Relaţiile părinţilor cu adolescenţii au particularităţi ce le deosebesc de raporturile din
copilărie. Dacă în copilărie, individul este integrat în actul satelitizării de familie, cu efecte
benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa, adolescentul tinde să fie autonom de familie. Părinţii
nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce este natural, pentru
că la această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire la conduita şi
mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune concomitent cu aspiraţia
adolescentului către individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi
tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de neînţelegerea din partea părinţilor a
problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al adolescentului.
Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l socializeze pe adolescent orientându-l spre ceea ce va
face în viitor, spre viaţa de adult, acordând o importanţă redusă problemelor specifice vârstei lui.
Or, adolescentul trăieşte puternic tot ce se întâmplă cu el în prezent fiindcă el se confruntă cu
aspecte concrete ale propriei vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el este preocupat, înainte de
toate, de rezolvarea acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în
viitor.
Conștient de noile sale posibilități, el respinge copilul care a fost și caută să arate acest
lucru și anturajului în forme variate (excentricitatea, modificarea ortografiei prenumelui etc.).
Chiar și în condițiile noilor posibilități, abandonarea vechii identități îl poate descumpăni.
 Cautarea echilibrului prin noi identificari, descoperirea noii identitati - in conditiile
incertitudinii cu privire la ce este el in realitate - nu sunt usoare si pot duce nu numai la dificultati
de integrare, ci si la manifestari de nonconformism.
O redusa experienta sociala a acestora poate genera multe "identificari" cu modele
neadecvate (ca insusiri, sau preluand global modelele cu insusirile, dar si cu defectele lor), sau
poate duce la faurirea de idealuri inaccesibile (peste posibilitatile reale ale fiecarui adolescent) si
chiar identificarea cu false idealuri (incarcate cu valori scazute, non valori, sau insusiri
necorespunzatoare cerintelor societatii date in care traiesc adolescentii).
Din cauza subaprecierii propilor limite, la unii adolescenti "noile identitati" nu numai ca
nu le depasesc valoric pe cele anterioare, dar cuprind numeroase componente negative,
concretizate in conceptii si comportament.
Un proces al întelegerii de sine a adolescentului este dezvoltarea sinelui social,
conștientizarea că sinele este strâns legat de cei din jurul său. Grupul prin cerințele pe care le
formulează îl ajută pe adolescent să-și conștientizeze mai mult calitățile și, mai mult, să și le
demonstreze în activitățile comune. Astfel, începe să se definească în termenii trăsăturilor pe
care le manifestă în relațiile cu persoanele din jur și să incorporeze statutul de membru al
grupului social în autodescrierile sale.
In concluzie este foarte important să-i lăsăm adolescentului libertatea de care are nevoie
să se dezvolte dar în același timp să-i și supraveghem atent fiecare pas pentru a-l putea îndruma
în cazul unei nereușite.
Multi adolescenti susţin că identitatea lor este definită prin limbaj, prieteni, părinţi şi
vestimentaţie. În ceea ce priveşte partea modele de urmat, adolescenţii, pe baza răspunsurilor
oferite, se află în două categorii: unii care specifica faptul că părinţii – mama şi tata sunt
principalele modele; şi alţii care specifică faptul că se ghidează după propriile principii, fiind
autodidacţi. Identitatea socială negativă este dată de elemente precum: muzica pe care o ascultă,
vestimentaţia pe care o poartă, tunsoarea/look-ul în general şi trăsăturile fizice. Identitatea
socială pozitivă este dată de corelaţia mulţumirea faţă de propria viaţă şi modalităţile de
petrecere a timpului liber vs. relaţia cu părinţii. Adolescenţii sunt mulţumiţi de propria viaţă dacă
au modalităţi plăcute de petrecere a timpului liber şi o relaţie armonioasă cu părinţii.
În ceea ce priveşte stima de sine, a reieşit că principalele cauze ale unei stime de sine
scăzute sunt: critica părinţilor, autocritica datorată unor parţi ale corpului şi accentul pus pe
defecte. Referitor la criza de identitate, un procent semnificativ din rândul adolescenţilor susţin
că au rezolvat această problemă. Cei care nu au reuşit să treacă peste această criză provin din
familii cu probleme şi/sau cu părinţi autoritari.
Ar trebui, încurajaţi profesorii şi diriginţii, prin diferite programe şcolare,
de a avea activităţi de mentorat, consiliere, reeducare a unor valori, atitudini şi comportamente
preluate eronat din mass media, punându-se în acest mod accent pe educaţia civică, morală,
nu doar achiziţionarea de informaţii.

Bibliografie
1.Radu, N., Psihologia vârstelor. Adolescenţa. Schiţă de psihologie istorică, Editura Fundaţia
Română de Mâine, Bucureşti, 1995.
2.Harwood, R., Miller, S., Vasta, R.,Psihologia copilului, Editura Polirom, Iaşi, 2010.
3.Şchiopu, U., Psihologia modernă. Psihologia vârstelor, Editura România Press, Bucureşti,
2008.
4. Aniţei, M., Introducere în psihologia experimentală, Viaţa Românească, Bucureşti, 2000.
5. Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Introducere în psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.
6.https://www.google.com/search?q=Adolescenta+perioada+de+cautare+a+identitatii&oq=Adolescent-
+perioada+de+cautare+a+identitatii&aqs=chrome, 06.06.2019.