Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ETICA
Etica: Concept. Trăsături caracteristice.
Izvoare Etica = ştiinţa ce se ocupă cu acele caracteristici pe care oamenii le
dobândesc prin obişnuinţă (gr. ethos = mod obişnuit de viaţă).
Etica este disciplina teoretică care are ca obiect de studiu morala, fiind
considerată de unii autori drept stiință a moralei. Morala ține de comportamentul
cotidian, de viața practico-spirituală reală a indivizilor si colectivităților umane,
iar etica este teoria care are ca obiect de studiu acest fenomen real. Așadar,
literatura de specialitate face distincție între teorie (etica) și obiectul ei (care este
morala).
Definim ETICA drept ansamblul regulilor, normelor, principiilor,
sentimentelor, convingerilor, valorilor și idealurilor bazate pe forța obiceiurilor,
tradițiilor, educației, opiniei publice și supuse evoluției istorice care
reglementează comportarea oamenilor unul față de altul, față de ei înșiși, față de
familie și de societate, din perspectiva a ceea ce este bine sau rău, cinstit sau
necinstit, demn sau nedemn.
Morala, ca obiect al eticii, constituie o formă specifică a raporturilor dintre
oameni, dintre diferite grupuri sociale.
În morală se conștientizeză și se oglindesc mai ales interesele comune ale micro,
macro-grupuri sociale, morala realizând acel minim de solidaritate umană fără de
care nu ar fi fost posibilă supraviețuirea societății pentru umanitate. Morala
cuprinde elemente perene care dăiniue de la o epoca la alta, de la un tip de
societate la alta.
Etica este o disciplină filozofică prin fundamentul său teoretic, prin istoria sa, cât
și prin demersul său speculativ.
Etica este o disciplină științifică și se află in interelație cu multe dintre științele
particulare, fiind un demers explicativ riguros, temeinic argumentat la obiectul
cercetat si anume problematica moralei și moralității.
Funcțiile eticii în societate:
a. Funcția cognitivă – dezvăluie specificul moralei, factorii cauzali ce o
determină și o fac necesară în comunitatea umană, îi formulează normele,
categoriile si principiile fundamentale etc.
b. Funcția axiologică – etica contribuie la câștigarea capacității de a dișcerne,
de a ierarhiza în sfera valorilor, non valorilor, pseudovalorilor, etc.
c. Funcția normativă – Etica normativă prescrie standardele care desemnează
caracteristicile bunei conduite, corecte şi a relei conduite, greşite, poate
deveni un adevărat îndreptar in relațiile interumane.
d. Funcția persuasivă – poate modela individul uman prin convingere.
e. Funcția instructiv-educativă .
2. FORME DE PLAGIAT
Apare atunci când cuvintele cheie sau unele porțiuni din propoziție sau frază sunt
înlocuite cu cuvinte sau expresii sinonimice, dar conținutul de bază este păstrat,
sursa originală nefiind menționată. Debora Weber-Wulff denumește această
tehnică „plagiat camuflat”. Parafrazarea poate să se rezume la unul sau câteva
paragrafe în care au fost operate modificări și se poate întinde până la rescrierea
unei lucrări întregi. Acest tip de plagiat poate fi destul de greu de identificat
deoarece este modalitatea de mascare prin schimbarea unor cuvinte cu unele cu
înțeles identic sau similar, prin schimbarea ordinii cuvintelor într-o frază sau chiar
a topicii frazei. Cu toate acestea, scheletul unei idei rămâne același, ideea
principală rămâne aceeași, chiar dacă efortul de a ascunde proveniența
conținutului este unul important.
Apare atunci când porțiuni de propoziție sau frază sunt preluate din mai multe
surse și sunt folosite în așa fel încât să se potrivească. Acest tip de plagiat este
unul „muncit, însă riscul de a fi depistat nu merită efortul de a combina texte
diferite. În acest caz intenționalitatea actului este una evidentă, la fel și încercarea
de a ascunde modalitatea de realizare a lucrării.
Este modalitatea prin care se combină surse citate corect cu propoziții, fraze sau
paragrafe copiate fără referire la sursa originală. Și în acest caz intenția este una
evidentă, având în vedere faptul că autorul demonstrează, fără echivoc, că și-a
însușit modalitățile de citare impuse de regulile academice.
Este tipul de plagiat care combină propoziții, fraze sau paragrafe întregi din surse
diferite care nu sunt atribuite. Debora Weber-Wulff numește acest tip de plagiat
shake and paste collection, adică conținut obținut prin amestecare și lipire. Mai
exact, acest tip de plagiat combină propoziții sau fraze, una câte una, în așa fel
încât conținutul să fie din cât mai multe surse, chiar dacă de multe ori acesta nu
se potrivește și nu are cursivitate sau logică. Și în acest caz intenția autorului de a
plagia este evidentă, chiar dacă nu folosește nicio formă de citare.
h) Plagiatul mascat
Este tipul de plagiat mascat prin folosirea unor referințe inexistente sau inexacte
despre autorii lucrărilor sau materialele de proveniență a datelor. Autorul încearcă
să dezinformeze și oferă informații eronate cu privire la sursa folosită, scopul
fiind, de fapt, de a ascunde faptul că a plagiat. Aceste situații pot să apară atunci
când se încearcă acoperirea plagiatului nu prin citarea autorului din care au fost
preluate informațiile sau textele în mod fraudulos, ci prin citarea autorului citat de
acesta. Este vorba, în fapt, despre citarea la a doua mână..
Apare atunci când autorul folosește în lucrare în mod corect atribuirea sursei
originale, prin referire la aceasta și utilizarea ghilimelelor, însă lucrarea nu conține
niciun fel de contribuție originală fiind o simplă însăilare de citate. O lucrare
realizată prin această procedură nu are niciun fel de valoare științifică.
3. Principiile Integrităţii academice:
1. Integritatea morală;
2. Colegialitatea;
3. Loialitatea;
4. Respectul şi toleranţa;
5. Profesionalismul;
6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală;
7. Dreptatea şi echitatea;
8. Transparenţa;
9. Responsabilitatea profesională şi socială;
10.Libertatea academică;
11.Autonomia personală;
12.Meritul.
Toate aceste valori, principii, norme morale ale integrității academice se regăsesc
în codul de etică universitară.
6. Dialogul științific
Principala soluție pentru obținerea unei cunoașteri noi constă în dialogul
științific cu cercetători ce studiază fenomene similare sau apelează la concepte
similare. Acest dialog este întemeiat prin secțiunea de trecere în revistă a studiilor
anterioare pe aceeași temă. Odată ce ne-am documentat ceea ce cercetătorii
interesați știu deja, intrarea într-un dialog cu ei va conduce inevitabil la
cunoaștere nouă, chiar dacă nu îi contrazicem, ci chiar confirmăm aceleași
rezultate. Din punct de vedere tehnic, dialogul științific se realizează prin citarea
surselor.
7. DEONTOLOGIA MUNCII DE ECHIPĂ ÎN CERCETAREA
ȘTIINȚIFICĂ