Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Descrierea speciei
. Arbusti, mai rar mici arbori (3-10 m inaltime) cu lemn tare si curamuri spinoase.
Frunzele la Crataegus oxycantha au 3-5 lobi, putin adanci, mai multsau mai putin obtuzi, iar
cele de C. monogyna 3-7 lobi mai danci si de un verde maiinchis, ascutiti nedintati pe toata
marginea.Astăzi vom prezenta un arbust creat de Dumnezeu pentru a ajuta bolnavii cardiacişi
persoanele de vârsta a treia, mai ales cele cu suferinţe de inimă şi nervi. Încă dinvremuri
străvechi, păducelul era cunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice,confirmate şi
reconfirmate de medicii timpului, începând cu învăţaţii antici Galeniusşi Dioscorides.În Evul
Mediu, chimistul Paracelsus introducea florile şi frunzele de păducel încelebrele elixiruri de
tinereţe şi de viaţă lungă. În toate ţările Europei şi ulterior înîntrega lume, păducelul a devenit
cunoscut ca planta vieţii sau a tinereţii veşnice,având aceleaşi virtuţi ca şi Ginsengul la
asiatici.Specialiştii francezi numesc preparatele din păducel „laptele bătrânilor“, ca oaluzie la
florile albe ale plantei şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale constatatela persoanele
vârstnice, cu inima şubrezită. De aceea, bătrânii francezi beau zilnic cel puţin un ceai de
păducel, convinşi că le prelungeşte viaţa cu minimum 10 ani.În România s-a păstrat o veche
tradiţie, transmisă încă de la daco-romani, careomagiază proprietăţile miraculoase ale
păducelului. Se spune că la sărbătorile primăverii din timpul înfloririi plantelor de mai, tinerii
care au primit mărţişoare la 1Martie căutau un păducel mai înalt, de ramurile căruia agăţau
mărţişorul cel mai drag„pentru ca în tot anul să fie frumoşi ca florile, norocoşi, feriţi de boli şi
de deochi“.Efectul ocrotitor se va păstra până în primăvara următoare, prin firul bicolor
almărţişorului care ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.Medicina
tradiţională de la noi foloseşte preparatele din păducel la peste 50 deafecţiuni maladive, în
principal la cele cardiace şi nervoase.Izvoarele de sănătate îşi au originea în primele zile ale
lunii mai când păducelul, unarbust spinos şi uscăţiv, se încarcă cu mantia albă a florilor
transformându-se dincenuşăreasa dealurilor într-o zână frumoasă, înveşmântată într-un voal
alb şi parfumat. Câteva zile, văzduhul se umple cu albul milioanelor de petale purtate
deadierea vântului de primăvară.
Păducelul este un arbust spinos, uneori arborescent, cu frunze lobate şi flori albe-crem,
uneori roze, frumos mirositoare, grupate în buchete. În clasificarea botanicăface parte din
familia Rosaceae (ca şi măceşul) şi cuprinde circa 250 de speciirăspândite în toată lumea,
majoritatea cu proprietăţi medicinale, dintre care înRomânia se găsesc cinci specii, cu
denumiri populare de păducel, gherghin,gherghinar, mărăcine alb, mălăeţ şi mălaiul
cucului.Florile pentamere, hermafrodite, regulate, dispuse in corimb, de culoare alba sau
slabrozee, au caliciul format din 5 sepale persistente, corola din 5 petale libere, androceuldin
15-20 stamine cu antene rosii; fructul ovoid, rosu, carnos contine 2-3 samburi laC. oxycantha
si un singur sambure la C. monogyna. Infloreste in lunile mai si iunie.Produsul vegetal folosit.
De la aceste doua specii de paducel terapeutica utilizeazafrunzele (Folium Crataegi), florile
(Flores Crataegi cum floribus); toate aceste organese recolteaza in timpul infloririi; de
1
asemenea se mai intrebuinteaza si fructele(Fructus Crataegi) recoltate la completa lor
maturitate.
Principii active
Fructele si frunzele
contin numeroase substante chimice care sunt dozate astfelincat actioneaza asupra
aparatului cardiovascular si asupra sistemului nervos., scazandtensiunea arteriala prin
vasodilatatie centrala si periferica si avand de asemenea si unefect sedativ asupra sistemului
nervos central.Pentru aceste calitati este indicat in urmatoarele afectiuni: hipertensiune
arteriala,cardiopatia ischemica, alte dereglari cardiovasculare, in nevrozele cardiace.Paducelul
are un efect deosebit in cresterea fluxului de sange oxigenat la inima sicreier.Infuziile de
paducel sunt recomandate si in tahicardie, ateroscleroza, stari delabilitate psihica si de
emotivitate, fiind indicat si in tulburarile ritmului cardiac(extrasistole).De asemenea fructele
si frunzele paducelului mai contin si substante ce au capacitateade a stimula sistemul de
aparare al organismului.Frunzele si fructele contin compusi cu actiune cardiotonica, vitamina
C, aciziorganici, ulei mirositor. In fructe se gaseste in plus vitamina B.
trebuie bauta de catre toti cei de varsta a treia pentruefectele sale benefice. Acest arbust
a fost creat de Dumnezeu pentru a fi de ajutor cardiacilor..
2
cardiac(extrasistole).De asemenea fructele si frunzele paducelului mai contin si substante ce
au capacitateade a stimula sistemul de aparare al organismului.
Infuzia de frunze si flori trebuie bauta de catre toti cei de varsta a treia pentruefectele
sale benefice. Acest arbust a fost creat de Dumnezeu pentru a fi de ajutor cardiacilor.
Actiune farmacologica
Intrebuintari:
3
aritmie.Paducelul este folositor si in cazul umflarii mainilor si a picioarelor, a urinariinocturne
excesive la bolnavii cardiaci, in cazul tulburarilor specifice premenopauzei(bufeuri, palpitatii,
stari de neliniste si nervozitate); in nevroze, stari de anxietate,atacuri de panica, agresivitate
marita si tulburari de comportament la copii.
Florile acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate si mai nenocive remedii vegetale
dinlume. Toate testele de laborator sau clinice pun in evidenta faptul ca si atunci candeste
folosit in cure de foarte lunga durata, de peste 6 luni, paducelul nu producetulburari organice
sau de alta natura. Tratamentul de lunga durata cu flori de paducelare efecte aproape magice
asupra persoanelor in etate.Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de
infuzie combinata, incure de foarte lunga durata (6 luni minimum), previne aparitia sau
agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea capacitatilor
mentale iviteodata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea
cu pana la 40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel.
7
cani pe zi in tratamente de durata. Se poate folosi tinctura de paducel, in cazul in care aportul
masiv de lichide nu este indicat: 4 lingurite pe zi tinctura de paducel. - adjuvant in angina
pectorala – sub forma de pulbere din flori si fructe. Se consuma 4 lingurite pe zi, pe stomacul
gol, cu rol adjuvant. - arterioscleroza – sub forma de pulbere. Un randament mai mare il are
paducelul in combinatia cu anghinare si patlagina, in proportii egale. - hipertensiune arteriala,
tensiune arteriala oscilanta - o lingurita de pulbere din fructe si flori se ia de 4 ori pe zi, in
cure de lunga durata (6 luni cel putin). - circulatie periferica deficitara, varice si hemoroizi –
infuzie de ceai combinata. - tulburari congestive la menopauza - infuzie combinata din fructe,
2 cani pe zi. In cazul aparitiei in perioada menopauzei a unor stari de iritabilitate intensa,
bufeuri, lipsa controlului emotional, in paralel cu infuzia se va utiliza sublingual, de 4 ori pe
zi, cate o lingurita din pulbere de flori de paducel. - nevroza, nervozitate la copii si adolescenti
- infuzie combinata de flori de paducel. - adjuvant celulita, obezitate - infuzie combinata de
flori si fructe de paducel. Se bea o cana inainte de fiecare masa. - surmenaj in cazul batranilor
– sub forma de pulbere de fructe si flori de paducel. Alte utilizari interne: Fructele sunt
indicate in plus in boli ale faringelui, diaree, angina, albuminurie, litiaza urinara, leucoree. S-a
observat si un efect de stimulare imunitara exercitat de fructele si florile de paducel, acestea
fiind recomandate in cura, sub forma de pulbere sau infuzie combinata, pentru intarirea
rezistentei la boli infectioase. Administrare: Pulberea - planta se macina fin cu rasnita
electrica de cafea dupa care se cerne printr-o sita. De regula se administraza, o lingurita rasa
de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care
se inghite cu apa. Infuzia combinata (250 ml.)- 1-2 lingurite de pulbere de flori sau fructe de
paducel se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se
filtreaza; maceratul se pastreaza, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa
fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea inainte de
masa cu un sfert de ora acest preparat. Doza - 3 cani pe zi. Contraindicatii: Nu se cunosc.
Observatii: Pentru tratarea cu eficienta a bolilor cronice, mai ales cardiace, circulatorii sau
cerebrale, tratamentele cu paducel sunt de lunga durata(de la 6 luni in sus).
8
★★★★★
Paducelul este una dintre plantele folosite inca din Antichitate ca remediu eficient in
diferite afectiuni. Romanii si grecii il utilizau in tratarea bolilor de inima, ficat si contra
insomniei. In medicina chinezeasca, fructele de paducel erau intrebuintate in tratamentul
multor dezechilibre energetice. In acelasi timp, paducelul era considerat un simbol al
sperantei si rodniciei.
Compozitia variata il face util atat in scop profilactic (mentinerea tensiunii arteriale la
valori normale, cresterea rezistentei la efort, favorizarea circulatiei la nivel central si
periferic, prevenirea accidentelor ischemice si deteriorarii psihice la persoanele in
varsta), cat si in scop terapeutic, in special in afectiunile cardiovasculare. In acest caz,
paducelul, asociat medicatiei alopate, este un ajutor de nadejde pentru prelungirea
sperantei de viata, diminuarea simptomatologiei si imbunatatirea calitatii vietii
persoanelor cardiace.
Paducelul este utilizat in afectiunile cardiovasculare, deoarece are actiune cardiaca tonica
si vasodilatatore, restabileste valorile normale ale tensiunii arteriale, scade nivelul
colesterolului sangvin, favorizeaza circulatia la nivelul inimii si creierului. De asemenea,
are actiune anticoagulanta, regleaza si stabilizeaza ritmul cardiac. De aceea, are efecte
benefice in caz de hiper- si hipotensiune arteriala, tensiune arteriala oscilanta, cardiopatie
ischemica, insuficienta cardiaca moderata, aritmii, nevroze cardiace, ateroscleroza,
arterita obliteranta. In caz de sechele post-infarct, paducelul este foarte eficient,
favorizand revascularizarea muschiului cardiac si stabilizand valorile tensiunii arteriale.
9
Alaturi de efectele terapeutice enumerate, paducelul prezinta actiune calmanta la nivelul
sistemului nervos, antidepresiva si relaxanta. Este util persoanelor cu distonii neuro-
vegetative, celor irascibile sau cu nevroze anxioase, atacuri de panica, insomnii. Ajuta la
diminuarea simptomatologiei specifice menopauzei (bufeuri, palpitatii,
hiperexcitabilitate, nervozitate, insomnie). Prezinta si actiune diuretica, favorizand
eliminarea apei in exces de la nivelul tesuturilor. Datorita continutului bogat in substante
antioxidante, frunzele si fructele stimuleaza sistemul de aparare a organismului.
Infuzie din flori sau fructe: 1 lingurita de flori sau fructe se infuzeaza in 250 ml
de apa clocotita. Se lasa 10 minute, se strecoara, se indulceste eventual cu miere si
se bea pe parcursul unei zile. Eficienta este si infuzia combinata, obtinuta din 3
lingurite de flori de paducel puse la macerat intr-o cana de apa, de seara pana
dimineata, dupa care se filtreaza. Extractul rezultat se pune deoparte, iar planta
ramasa se infuzeaza din nou intr-o cana de apa clocotita si se lasa sa se raceasca.
Ulterior, infuzia se filtreaza, iar in final se combina cele doua extracte, obtinandu-
se un preparat folosit intern si extern. Se poate asocia si cu valeriana, roinita si
talpa-gastei, pentru potentarea efectului cardiotonic si calmant la nivel cardiac;
Capsulele contin pulbere din frunze si flori de paducel, singure sau in asociere cu
vasc, usturoi, talpa-gastei, pentru potentarea efectelor terapeutice si actiunii
antioxidante. Doza variaza in functie de varsta si afectiunile existente. Paducelul
se poate asocia in capsule si cu ulei de peste (bogat in acizi grasi polinesaturati
esentiali de tip Omega-3), cu efecte foarte bune la nivelul aparatului
cardiovascular;
Exista insa si cateva precautii de care trebuie tinut cont. In sarcina si in perioada de
alaptare, produsele din paducel trebuie administrate numai la recomandarea medicului. In
asociere cu medicatia cardiovasculara si anticoagulanta (tonice cardiace, hipotensoare,
beta-blocante, medicatie antiagreganta, derivati de warfarina), dozele si durata
tratamentului (care poate varia de la 1 luna pana la 3-6 luni) se stabilesc strict de catre
medicul fitoterapeut, deoarece paducelul poate potenta sau inhiba actiunea unor
medicamente utilizate in aceste boli.
10
Paducelul - eficient in afectiuni cardiace
Publicat: miercuri, 22 octombrie 2014
11
DESCRIERE, GENERALITATI
Păducelul - CRATAEGUS MONOGYNA -, denumire populară - mărăcine, gherghinar,
malai moale, mărăcine alb, mălaiul cucului, este un arbust cu calități remarcabile în tratarea
afecțiunilor cardiace, fiind denumit PLANTA INIMII. .
Păducelul este un arbust rămuros care poate ajunge la 3-4 metri înălțime, unele specii au
aspectul unui arbore, care pot ajunge la opt metri înălțime, face parte din
familia Rosaceae care cuprinde în jur de 250 de specii, care sunt răspândite pe întregul
mapamond, majoritatea cu proprietăți terapeutice.
sursă foto
La noi, cresc cinci varietăți de păducel toate cu calități tămăduitoare, este răspândit la
marginea pădurilor de foioase, pe dealuri, în tufărișuri, în livezi, pășuni, poieni, crânguri, îl
întâlnim de unul singur sau în grupuri mari.
Păducelul este un arbust rămuros, ghimpos, frunzele sunt mici, lobate, primăvara, în luna
aprilie-mai, este invadat cu numeroase floricele albe,- varietățile cu flori roz, cresc numai
cultivate, mai ales în scop ornamental -, fructele sunt niște bace mici de culoare roșie,
12
cărnoase, comestibile cu gust dulceag, acrișor - astringent caracteristic datorită conținutului
mare de vitamina C.
În scopuri terapeutice se recoltează în special florile și fructele, dar și frunzele, primăvara se
poate recolta și coaja, care se folosește proaspătă sau crudă, în medicina tradițională
preparatele din păducel se folosesc în numeroase afecțiuni, în special în - afecțiunile cardiace
și nervoase -, recoltarea se face manual, florile și frunzele se culeg la începutul înfloririi,
fructele se culeg toamna, după ce a dat bruma, uscarea se face la umbră, se păstrează în
săculeți de pânză, sau în pungi de hârtie în locuri uscate și aerisite.
PRINCIPII ACTIVE
Toate părțile păducelului conțin principii active - derivați flavonici, steroli, colina, acizi
organici - malic, nicotinic - vitamina B2 -, oleanolic, cafeic -, uleiuri volatile, glucozide,
leonurina, acid triterpenic - cu o mare importanta medicinală -, toate aceste componente au
efecte de liniștire a inimii, asemănătoare cu cele ale valerianei.
Fructele de păducel, au în compoziție vitamine C, grupul vitaminic B, flavonoide, acizi,
uleiuri esențiale, pigmenți care protejează inima, taninuri, zaharuri.
sursă foto
PREPARATE, RECOMANDARI
Preparatele din păducel sub formă de - ceai, pulbere, tinctură, au - acțiune vasodilatatoare -
acțiune calmantă și sedativă se utilizează în toate tipurile de afecțiuni cardiace - în palpitații,-
aritmii,- în angină pectorală,- insuficiență coronariana, - în ateroscleroză,- în nevroză
cardiacă,- în hipertensiune și hipotensiune, pentru ca reglează tensiunea.
Ceaiul de păducel - o linguriță de fructe uscate și mărunțite, la o cană de apă clocotită, se
lasă la infuzat 15 minute, se filtrează, se pot bea doua căni de ceai pe zi - este eficient în
angina pectorală, combate migrena, reglează tensiunea arterială, combate insomnia.
Pulberea de păducel - se obține din fructele foarte uscate, care se macină fin, pulberea
obținută trebuie consumată în două săptămâni, pentru că, peste această perioadă, preparatul își
pierde calitățile terapeutice, se ia cate o linguriță de pulbere de două ori pe zi - eficientă în
cardiopatie ischemică, angină pectorală, ateroscleroză, în stres, emotivitate excesivă,
anxietate.
Tinctura de păducel - se prepară din flori și frunze, proaspăt recoltate, mărunțite, peste care
se pune alcool alimentar de 70 de grade, se lasă la macerat 90 de zile, se agită zilnic, se
filtrează și se păstrează la rece, în sticluțe de culoare închisă, se iau câte 25- 30 de picături, de
13
trei ori pe zi, diluate în ceai,- combate tahicardia și palpitațiile, reglează tensiunea arterială,
angina pectorală, ateroscleroză.
sursă foto
Informațiile din acest site sunt în scop informativ și educativ, ele nu înlocuiesc tratamentul și
indicațiile medicului specialist.
14
Paducel, Gherghinar (Eng: Hawthorn, Mayflower): Crataegus laevigata, Crataegus monogyna
Genul Crataegus cuprinde circa 280 de specii răspândite în toată lumea, majoritatea cu
proprietăţi medicinale, dintre care în România se găsesc cinci specii, cu denumirile populare
de ”păducel”, ”gherghin” sau ”gherghinar” (de unde a foat derivată și denumirea de
”gherghine”, atribuită fructelor), ”mărăcine alb”, ”mălăeţ” şi ”mălaiul cucului”.
In consecinta, denumirea de ”păducel” este atribuită mai multor specii de arbuști cu fructe
comestibile și medicinale, aparținând genului Crataegus (familia Rosaceae), originari din
regiunile nordic-temperate ale Europei, Asiei și Americii de Sud. Cele mai comune specii
sunt Crataegus monogyna și Crataegus laevigata.
La noi în țară păducelul crește mai mult în sudul şi estul ţării, din zona de câmpie până în
zonele submontane, în liziere, crânguri, tufărişuri, poieni, la periferia pădurilor şi pe versanţii
însoriţi.
Player video
00:00
00:12
Ca aspect, păducelul se dezvoltă sub formă de arbuști sau arbori de mici dimensiuni, cu
inaltimi cuprinse între 5 și 15 m, cu scoarță de culoare gri și ramuri țepoase. Spinii sunt
ascuțiți, cu o lungime de 3-5 cm și cresc atât pe ramuri, cât și pe trunchi.
Frunzele sunt dispuse în spirale pe vlăstarii tineri și în mănunchiuri pe ramurile adulte și
ghimpoase. Frunzele celor mai multe specii de păducel sunt lobate sau cu marginile adânc
serate, de un verde închis și intens, oarecum variabile ca formă, în funcție de specie.
Florile hermafrodite, polenizate de către insecte, apar primăvara târziu (mai – iunie), dispuse
în corimbe (conținând 5-15 flori) și, în funcție de specie sau subspecie, pot fi albe, roz-
roșiatice, simple sau bătute. Ele au câte 5 petale, numeroase stamine și sunt ușor parfumate.
Parfumul florilor se datorează conținutului de ulei eteric bogat în aldehidă anisică, având o
acţiune sedativ-cardiacă, asemănătoare valerianei.
Fructele sunt de tip poamă, mici, de cca 1 cm diametru, semănând cu niște mere miniaturale și
sunt comestibile. Fructul poate conține un singur sâmbure (la C. monogyna) sau până la 5
semințe dure, lipite una de alta, astfel încât, atunci când sunt mâncate, senzația este similară
cu cea pe care o ai atunci când mănânci un fruct cu un singur sâmbure.
Când sunt perfect coapte au culoarea roșie, sunt rotunde sau ușor ovale și le găsim grupate în
mănunchiuri. Sunt cărnoase și pulpa are o textură delicată. Fructele sunt consumate de către
animalele sălbatice și de către păsări care, ulterior dispersează semințele, contribuind astfel la
răspândirea arbustului.
Păducelul este un arbust deosebit de rezistent, putând fi plantat și în soare direct, dar și la
semi-umbră. Preferă solurile revene, dar rezistă și secetei. Se adaptează pe toate tipurile de
sol, inclusiv în cele cleioase, sărăturoase, sărace în nutrienți. Se adaptează oricărui fel de Ph –
acid, alcalin (bazic) sau neutru și rezistă în zonele urbane poluate. Îi pot fi efectuate tunderi de
întreținere și se regenerează chiar dacă este tuns de la bază. Rezistă până la -18° C sau chiar
mai puțin.
In spațiul intra-carpatic, păducelul este cunoscut încă de pe vremea dacilor, care foloseau
fructele sale ca remediu pentru bolile de inimă și ficat, tradiția folosirii acestei plante de leac
în medicina homeopată păstrându-se până în zilele noastre, când este utilizat pentru tratarea
afecțiunilor cardiace, nervoase și în unele dereglări metabolice datorate pubertății sau
menopauzei.
15
El a fost cunoscut și de către greci și romani, fiind menționat de medici celebrii ai Antichității,
precum Dioscorides, care a atribuit speciei cunoscute astăzi ca ”Laevigata”, numele de
„Oxuakantha” (preluat ulterior de Carl Linnaeus sub forma de ”C. oxyacantha”, denumire
veche ce nu mai este utilizată astăzi de către botaniști), Galenus, Paracelsus (care a introdus în
elixirele de leac inclusiv frunzele și florile de gherghin) etc.
Numele genului (Crataegus) a fost acordat de către Carl Linneaus, dar originea termenului
este controversată. Într-una dintre variante, se face referire la termenul ”krátaios”, denumire
sub care arbustul a fost menționat de Discorides, în primul secol al erei noastre și despre care
se crede că a fost derivat din cuvântul ”krátys” (dur, solid), făcând astfel referire la duritatea
lemnului.
O variantă explicativă alternativă sugerează ca origine cuvântul ”kratos”, însemnând
”dintotdeauna” (care a fost aici dintotdeauna). În secolul al treilea, Theophrast – unul dintre
discipolii lui Aristotel, l-a denumit ”kunosbatos”, motiv pentru care, ulterior, în perioada
medievală, în majoritatea tratatelor medicinale a fost menționat sub denumirea ”Cynosbatus
Theophrasti”. Numele celor mai cunoscute două specii sunt ”monogyna”, derivat din
”monostylous” (însemnând ”cu o singură sămânță”) și ”laevigata” (însemnând ”neted”).
Păducelul este adesea folosit ca plantă ornamentală, mai ales C. laevigata și hibrizii săi, care
au o înflorire spectaculoasă, bogată, cu flori bătute dispuse în buchete dense, în culori care pot
varia de la roz deschis, roz intens și chiar roșu, în general combinate cu alb. Datorită portului
frumos, a frunzelor aspectoase și a lăstăririi puternice este adeseori folosit pentru crearea
gardurilor vii. În plus, datorită spinilor săi, este utilizat și ca gard de protecție. Lemnul de
păducel mai este folosit ca lemn de foc, având o putere calorică mare și făcând puțin fum.
În scop ornamental, au fost creați mai mulți hibrizi, dintre care, cel mai cunoscut este C. x
media (obținut prin încrucișarea speciilor C. monogyna și C. laevigata), cu varietatea Paul’
Scarlet (cu flori duble, de un roz intens spre roșu). Puieții de păducel pot fi folosiți ca portaltoi
pentru moșmoni și peri sau pot fi transformați în bonsai.
16
17
18
Fructele de păducel pot fi consumate crude, având un gust asemănător merelor răscoapte, ușor
astringente (datorită conținutului mare de vitamina C) dar, cel mai adesea sunt folosite pentru
prepararea gemurilor, dulcețurilor, siropurilor, jeleurilor. Ele se recoltează toamna, după
căderea brumei, când sunt bine coapte şi au culoarea roşie şi gustul dulceag. Fructele de
păducel sunt folosite în unele regiuni ale lumii pentru prepararea vinului (vinul de păducel)
sau pentru aromatizarea coniacului.
De asemenea, fructele pot fi uscate, măcinate și amestecate cu făină, pentru a conferi un plus
de aromă aluaturilor pentru pâine și prăjituri. Pudra rezultată din fructele uscate și măcinate
poate fi folosită ca substitut de cafea, iar frunzele – ca substitut de ceai verde. Lăstarii tineri,
cu o aromă asemănătoare nucilor, pot fi adăugate, crude, în salate. Florile sunt utilizate în
prepararea ceaiurilor, siropurilor, dulcețurilor.
În Iran fructele de păducel (Crataegus azarolus) sunt cunoscute sub denumirea de ”zalzalak”
și sunt frecvent consumate crude, ca gustare între mese. În Mexic (Crataegus mexicana) sunt
19
cunoscute sub denumirea de ”tejocotes” și sunt mâncate crude sau sub formă de gem, pe
timpul iernii.
Mai sunt folosite pentru prepararea -ului (în combinație cu alte fructe) și a unor bomboane
foarte populare acolo, numite ”rielitos”, obținute dintr-un amestec de pastă din gherghine,
zahăr și chili. În China, aceste fructe sunt folosite pentru obținerea a numeroase preparate,
inclusiv a fulgilor de păducel și a desertului tradițional numit ”tanghulu” (fructe de păducel
glasate).
Păducelul este intens folosit în medicină, pentru a trata afecțiunile cardio-vasculare, în special
angina, deoarece facilitează circulația sanguină și normalizează pulsul. Efectele sale benefice
se datorează flavonoidelor pe care le conțin, cu puternic efect antioxidant, motiv pentru care
previn și reduc degradarea vaselor de sânge.
Cel mai frecvent se consumă sub formă de ceai sau tinctură, adeseori combinat cu preparate
din ginko biloba, pentru îmbunătățirea memoriei și irigării sanguine a creierului. Scoarța are
efecte astringente și era folosită pe timpuri pentru tratarea malariei și altor afecțiuni
febrile.Frunzele și florile se culeg împreună, primăvara, de pe lăstarii sau ramurile tinere, care
se rup cu totul și se pun la uscat. Fructele se pot folosi atât crude, cât și uscate.
20
21
Extracţia fructelor de Păducel:
Probele de fructe de păducel cu m=10g fiecare, colectate în împrejurimile raionului
Ialoveni satul Sociteni în luna octombrie 2013 au fost extrase iniţial cu eter de petrol
(EP, 1x10ml), timp de 24h, la temperatura cameri extractele eterice au fost unite,
filtrate şi concentrate în vid pînă la uscat sa obţinut fracţii (1-3) ce conţin ceruri
vegetale şi grăsimi cu masele: m
1
=11 mg, m
2
=8 mg, m
3
=7 mg.
În continuarie probele (1-3) au fost extrase cu alcool, fierbinte 1x10 ml timp de 24h,
extractele alcoolice au fost unite, filtrare şi concentrate pînă la uscat.Sa obţinut
extractele (1-3), cu m
1
=627mg, m
2
=717mg, m
3
=652mg, cu nuanţă albă-roşiatică ce
conţine acizii oleanolic (AO) şi ursolic (AU). Aceste probe în continuare au fost
supuse analizei HPLC la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare prin Tehnologii
Criogenice şi Izotopice (Râmnicul Vâlcea, România). Rezultatele sunt reprezentate în
Tabelul 1.
36
22