Ce reprezentam in icoana Nasterii matur si un altul batran, ceea ce ne descopera ca

Domnului? mesajul adus de Hristos se adreseaza intregii omenirii.

Icoana Nasterii Domnului este una din reprezentarile cel

mai des intalnite, insa, a ramas necunoscuta in
simbolismul ei. Desi ne-am inchinat in fata ei de multe
ori, putini sunt cei care au observat ca Icoana Nasterii
Domnului este impartita in trei registre. Primul registru
simbolizeaza lumea cereasca, al doilea unirea dintre
divin si uman, iar al treilea umanitatea.

In primul registru, sus, apare bolta cereasca. O singura

raza rasare din ea, descoperindu-ne ca Dumnezeu este
unul in fiinta. Raza se desface in trei, aratandu-ne ca in
Dumnezeu sunt prezente trei persoane: Tatal, Fiul si
Duhul Sfant, toate participand la mantuirea omului. Raza
de lumina dumnezeiasca ajunge pana spre capul
Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formeaza o stea.

In partea de sus, in dreapta compozitiei, in afara pesterii,

un inger vesteste Nasterea Domnului unuia sau mai
multor pastori. In partea opusa a compozitiei sunt mai
multi ingeri, iar sub ei, trei magi, venind calare, aducand
daruri. Magii nu au aceeasi varsta. Unul este tanar, altul
In al doilea regitru este reprezentata Maica Domnului,
stand pe o hlamida purpurie, culoarea imperiala
bizantina, simbol al faptului ca este „Imparateasa
ingerilor“. Mama isi priveste pruncul, iar prezenta sa
arata ca Hristos nu a avut un trup aparent, ci unul real.
Acest registru nu este pur uman, caci este reprezentat si
pruncul. Pruncul Hristos nu este infasat in scutece, ci
invelit in giulgiu si asezat intr-o racla din piatra, elemente
care anticipeaza moartea Domnului de mai tarziu.
unui batran, care potrivit apocrifelor ar fi Thyrreos -
personificarea diavolului. Acest batran ii vesteste lui Iosif
ca o fecioara nu poate naste, ca acest lucru e contrar
legilor firii. Invoca drept exemplu toiagul pe care il poarta:
un toiag uscat, nu poate inmuguri. Sunt si icoane in care
Fecioara Maria nu priveste spre Prunc, ci spre Iosif. Rolul
acestei priviri ar fi acela de a-i inlatura indoiala lui Iosif.

Amintim ca trecerea pe pamant a Logosului intrupat s-a

petrecut intre doua pesteri: cea din Betleem (locul
nasterii Sale) si cea din Ierusalim (locul inmormantarii
Sale). Pestera simbolizeaza lumea cazuta in pacat, caci
locul din pestera este unul intunecat, unul lipsit de
lumina. Acesta este un motiv pentru care Hristos nu
ramane in mormant, semn ca nu acesta este locul de
odihna al firii omenesti.

Daca privim cu atentie icoana Nasterii Maicii Domnului,

observam ca cele mai apropiate de prunc sunt animalele.
Aceste doua animalele reprezinta profetia lui Isaia (1, 3):
"Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea Domnului sau,
dar Israel nu ma cunoaste; poporul meu nu ma pricepe“.

In al treilea registru este prezent Iosif, mai mult indoielnic

decat credincios celor descoperite. El asculta cuvintele
Tertulian, scriitor bisericesc, care a trait in a doua Cert este ca scena imbaierii pruncului Hristos, nu se
jumatate a secolului al II-lea si prima jumatate a secolului regaseste la Dionisie din Furna in "Explicarea artei
al III-lea, a spus ca dupa cum Adam a fost facut dintr-un bizantine“ sau in "Erminia picturii bizantine“, desi alti doi
pamant feciorelnic, tot asa Hristos trebuia sa Se nasca zugravi, Manuil Panselinos si Teofan Cretanul, admirati
dintr-o mama fecioara. Si dupa cum Eva era fecioara de Dionisie, includ scena in reprezentarile lor.
cand a primit cuvantul mortii, tot astfel se cuvenea ca
Maria sa fie fecioara spre a-L primi pe Cuvantul vietii. In Apus, apar mai multe inovatii in redarea Nasterii
Domnului: Pruncul apare dezbracat si nu infasat in
In partea dreapta este redata scena imbaierii pruncului. scutece, pestera a fost inlocuita cu o constructie facuta
Din marturiile episcopului Arnulf, pelerin la Betleem in de om, Iosif apare langa Prunc, sunt introduse mai multe
secolul al VII-lea, reiese ca langa pestera in care S-a animale, incat Prucul Iisus abia mai poate fi vazut.
nascut Hristos, exista o cuva de piatra, care potrivit
traditiei ar fi cea in care a fost spalat Pruncul dupa In concluzie, putem spune ca Icoana Nasterii Domnului
nasterea Sa. Si in evangheliile apocrife ale lui Iacov si este o teologie in imagine, caci ea reda prin culoare si
Matei, se vorbeste despre doua femei, Salomeea si face prezent ceea ce Evanghelia ne descopera prin
Zelemi, chemate de Iosif pentru a o asista la nastere pe cuvant.
Sfanta Fecioara. Aceasta scena a spalarii Domnului a
provocat multe controverse, uneori lipsind din Adrian Cocosila
reprezentarea Nasterii Domnului. Se credea ca redarea
acestui episod, ne-ar face sa credem ca Hristos a fost un
simplu om. Insa, daca intalnim aceasta scena, ea are
rolul de a intari adevarul fundamental mantuirii:
Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Potrivit Sfintilor Parinti,
ceea ce nu a fost asumat, nu poate fi mantuit. Asa ne
putem explica de ce zugravii au ales sa reprezinte si
aceasta scena.
Icoana Nasterii Domnului darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea,
iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai
înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.”

(Mineiul pe luna decembrie)

Naşterea Mântuitorului Hristos este, aşa cum spunea Sfântul

Grigorie Teologul, „nu o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoarea
a recreării lumii”. Simbolismul icoanei Nasterii Domnului
cuprinde elemente dogmatice, biblice sau din istoria apocrifa.
Icoana nu este fotografie. Ea nu portretizeaza trasaturile fizice
si nici caracterele psihice ale persoanelor pe care Biserica îi
numeste sfinti. În iconografie totul este simbolistic, nu realist.
Asa cum arata numele, iconograful “scrie” icoane, nu le
picteaza. Icoanele sunt niste teofanii, nu simple decoratii. Ele
sunt niste « instantanee » ale divinitatii sau, mai bine zis, sunt
Revelatia Chipului lui Dumnezeu în om. Ceea ce este
important în iconografie nu este maniera sau arta, ci caracterul
teocentric al icoanei. Icoana este un arhetip al misterului
Dumnezeirii. Omul duhovnicesc admira într-un peisagiu
puterea Duhului Sfânt, datatorul de viata. Si frumusetea, ca pe
un atribut dumnezeiesc, fara sa cada în idolatria fapturilor, cum
zice Sfântul Apostol Pavel despre pagâni care, întunecându-si
mintea din pricina pacatului, « …au schimbat slava lui
„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca
Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului
un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine,
celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al
mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii
târâtoarelor” (Romani 1:23). Fiecare figura exprima
dumnezeiescul într-o simfonie a întregului.
Pentru a intelege simbolistica icoanei Nasterii Domnului, ea
trebuie analizata in etape, deoarece icoana este impartita in 3
nivele. Zona ei superioara sugereaza lumea cereasca, a doua –
impletirea dintre divin si uman realizata in si prin Hristos, iar a
treia – omenirea in general si umanitatea lui Hristos in special.
Partea de sus a icoanei este statica, nemiscata, eterna. Acolo
este Dumnezeu în Treime, lumina stelei care s-a oprit si îngerii
care, desi cântând, nu se misca, pentru ca fac asta din vesnicie.
Apoi pamântul care a deschis larg gura pesterii pentru intrarea
lui Dumnezeu în materie. Acolo în negrul pesterii, sub cripta
larg boltita a pamântului se îndeplineste taina Mântuirii. În
partea de jos a icoanei este toata miscarea. Aici este istoria,
intrarea omului în taina mântuirii: pastorii vin în graba, caii
magilor alearga în galop etc.
Cele trei aspecte dogmatice care se incadreaza in cele trei
registre ale icoanei Întrupării și Naşterii Fiului lui Dumnezeu
sunt:
-Dumnezeu în mişcare coborâtoare – kenoza ;
- Minunea Naşterii feciorelnice (făptura îşi naşte propriul
Făcător);
- îndumnezeirea omului;
Înainte de secolul al IV-lea, Nasterea si Botezul Domnului se
sarbatoreau în aceeasi zi sub numele de Epifanie, adica aratarea
Domnului în Treime.
Detalii
Iisus Emmanuel in ieslea necuvantatoarelor. Pentru prima data
Cuvantul – Hristos se afla atat de aproape de necuvantatorele
ce-L inconjoara in ieslea intunecata, friguroasa si singuratica.
Cel Singur vine catre cei singuri pentru a implini comuniunea.
Asa se explica dorirea Celui Preainalt de a indumnezei si
transfigura ‘icoanele’ Sale – oamenii, facuti nu din lemn si
vopseluri, ci din lut si Duh. Aceasta miscare este numita cu
numele de kenoza (sau smerire de Sine) si cuprinde cu ea
miscarea/ aplecarea catre cele mai de jos ale pamantului,
ridicand mai apoi cu El omul si intrega Sa creatie. Prin
miscarea doririi se intelege taina kenozei, iar prin smerirea
Cuvantului se reveleaza singuratatea Celui ce comuniaza, caci
Taina este orice act dumnezeiesc. Taina este feciorelnica, iar
feciorelnicia este tainica prin natura ei. Distanta de la tainic la
taina o uneste feciorelnicia. In acest sens, Dumnezeiasca
Lucrare (energiile necreate) face ca sa se pogoare din Ceruri
Insasi Persoana Fiului, nascuta din veci din Tatal fara de mama,
iar mai acum din mama fara de tata; intr-un chip smerit si
feciorelnic.
Pestera reprezentata in chip intunecos in inima icoanei,
indeamna oamenii sa petreaca Craciunul in taina. Tainica este
sarbatoarea aceasta, iar felul petrecerii ei este contemplarea
celor petrecute, contemplarea Intruparii dumnezeiescului si
indumnezeirea omenescului, imbinandu-se aceasta intr-un chip
mai mult decat perihoretic. Este linistirea si odihna celor
impovarati si osteniti dupa postul celor 40 de zile. Este
sarbatoarea recrearii umanitatii. Recreare inseamna regenerare,
dar si odihnire. Dumnezeu Se odihneste in cei curati cu inima,
in cei smeriti, si ii innoieste in Chipul Asemanarii cu El, prin
Har, prin transfigurare. Icoana Nasterii Domnului este isihia
iconica a felului transfigurator de-a fi a crestinilor, care strabat
precum magii calea pustiei postului spre a se bucura cu ingerii
de Inomenirea Cuvantului.
Ieslea se afla in pestera intunecuoasa, prefigurând mormantul
Domnului, dar si Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Într-o
omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, întunericul
peşterii este, în înţelesul ei simbolic, lumea copleşită de păcat
prin căderea omului, în care străluceşte „soarele dreptăţii”.
Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea
iconografică îşi găseşte temeiuri în Sfanta Tradiţie şi în textele
liturgice.
Icoana reveleaza un detaliu cutremurator: ieslea are forma unui
sicriu. Craciunul (Nasterea) si Invierea din mormant a
Mantuitorului nostru stau intr’o permanenta legatura. Nasterea
anticipeaza moartea, care la randu-i binevesteste vesnicia.
Tamaia adusa de magi sugereaza intr-un mod profund acest
aspect. Pruncul este invelit in giulgiu, nu in scutece, pus exact
ca-ntr-un mormant nou; giulgiurile sugerand taina ce învăluie
Dumnezeirea lui Hristos.
Langa iesle se afla un asin si un bou, conform proorociei lui
Isaia 1, 3: “Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea
domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma
pricepe”. Boul simbolizeaza poporul evreu (care se afla la
capul Pruncului), iar asinul – neamurile pagane (aflandu-se la
picioare).Boul are culoarea aurie, asinul cenusie-argintie.
Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul
viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în
Ierusalim.
Bucuria Nasterii Domnului nu este una omeneasca, ci
ingereasca, fiind in permanenta legatura cu vesnicia. Mesajul
adus odata cu Nasterea Sa anunta patimirea, smerirea, moartea
si invierea ce vor urma. Cu alte cuvinte, putem spune precum
Sf. Grigorie Teologul: “Dumnezeu s’a facut om, ca omul sa
devina Dumnezeu”.
In pestera intunecoasa, Hristos este lumina ce alunga
intunericul… “Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce
crede in Mine sa nu ramana intuneric”, cum a spus Teologul
Cuvantului – Sf. Ap. si Ev. Ioan 12, 46.
Maica Domnului, Eva cea noua, se odihneste langa pomul
vietii. Ea se afla in preajma centrului icoanei, fiind persoana
reprezentata prin marimea cea mai mare. Cel mai mic este
reprezentat Hristos intru smerire, marind-o prin aceasta pe
Maica Sa, care-i intrece astfel in cinste pe ingeri. Cu toate
acestea, raza ce uneste Cerul de pamant prin Prunc adevereste
dumnezeirea Fiului. Pe axa trasata de raza urmeaza, dupa
prunc, Maica Domnului.
În această sărbătoarea a facerii din nou a lumii ea este
„înnoirea tuturor celor celor născuţi pe pământ”, noua Evă.
Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trăit în a doua jumătate al
secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea, a
descris foarte frumos că, aşa cum prima Evă a fost mama
tuturor celor de pe pământ, tot aşa, noua Evă a devenit Maica
întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin Întruparea Fiului lui
Dumnezeu. Astfel, după cum Adam a fost făcut dintr-un
pământ feciorelnic, tot aşa Hristos trebuia să Se nască dintr-o
mamă fecioară. Eva era încă fecioară când a primit cuvântul
morţii, Maria trebuia să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul
vieţii. Eva crezuse în şarpe, Maria trebuia să creadă celor spuse
de îngerul Gavriil. Eva, osândită la naşteri dureroase, a născut
pe Cain fratricidul, Maria trebuia să nască pe Iisus, fratele,
victima şi Mântuitorul.
“Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa
nasca, si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat
si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru
ei.” Sf. Ap. si Ev. Luca 2, 6-7
Maica Domnului sta pe un acoperamant (hlamida) de culoare
rosie. Ea este imparateasa ingerilor asezata pe purpura
sangiurilor feciorelnice. Prin poziția Maicii Domnului este
afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară,
fără dureri) a Mântuitorului Hristos. In mozaicul Mănăstirii
Hosios Lukas (secolul al XI-lea), Maica Domnului stă pe
jumătate ridicată. În felul acesta, iconarul a căutat să sublinieze
faptul că ea l-a născut pe Hristos fără durerile facerii. Această
idee a naşterii suprafireşti, fără durere, îşi găseşte deci expresia
şi în iconografia bizantină. Astfel, în „Imnul Acatist”, poetul
spune, adresându-se Maicii Domnului: „Prea Sfântă Fecioară,
tu ai născut fără durere”. Faptul că, de obicei, ea apare
înfăţişată sprijinindu-se nu trebuie luat drept indiciu al
extenuării fizice de după naştere, ci pur şi simplu ca pe o
nevoie a tuturor fiinţelor de a se odihni peste noapte. Este o
odihna in urma drumului, mai mult decat in urma nasterii…
Gestul mainilor ei arata faptul ca Ea se acopera cu mantaua de
deasupra de frigul noptii, pustiul Iudeii are temperaturi foarte
scazute noaptea si foarte ridicate ziua. O cantare din minei
spune ca prin forma asezarii, se aseamana heruvimilor, astfel ca
trupul ei este asezat paralel cu ieslea, ridicata cu capul inspre
cer – este o stare de veghe (priveghere). Fata ei este intoarsa
spre scena spalarii Pruncului, pentru a adeveri si confirma ca
Fiul nascut este Fiul binevestit de inger, Mantuitorul Lumii
care S-a intrupat in mod real, nu aparent *(vezi mai jos
explicatia detaliata a importantei scenei spalarii in icoana).Ea
se afla la intrarea in pestera, tocmai pentru ca pesterea este
pantecele fecioresc adumbrit de Duhul. Fiul este nascut ca un
intreg, adica in chip dumnezeiesc, nu omenesc adica progresiv
fiecare membru in parte, dezvoltandu-se in stadii celulare si
embrionare, fiindca este vorba de in-trupare si in-omenire, nu
un om indumnezeit, ci un Dumnezeu inomenit. Hristos este
noul Adam si precum acela a fost facut intai din lut in chip
intreg, dupa care a fost suflat duh de viata datator, asa putem
intelege, ca-ntr-o icoana, chipul si taina intruparii in pantecele
fecioresc a Mantuitorului intr-un corp intreg (nu doar din lut
precum Adam, ci corp luat in sensul de umanitate – trup cu
suflet rational). Cu toate acestea, ipostasul (persoana)
Logosului nu s-a unit cu alt ipostas, ci a enipostaziat (a ‘alipit’
– asumarea firii umane Logosului, fara a fi absorbita) firea
umana (trup si suflet) Siesi. Pruncul crestea si se intarea cu
duhul, dar ca un intreg, el nefiind rodul unei uniri/ insotiri
trupesti dintre barbat si femeie, ci rod Dumnezeiesc. Pestera
este astfel icoana pantecelui fecioresc, iar Maica Domnului cea
prin care taina Domnului s-a lucrat.
ele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria
Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui
Hristos (pururea-fecioria).
Nasterea Dumnezeului Inomenit a facut ca intreaga fire umana
cu sentimente si slabiciuni, afara de pacat, sa fie asumata.
Dreptul Iosif sta pus pe ganduri.
Iosif in icoana este intors cu spatele, stand oarecum retras de
mijlocul actiunii principale, pe marginea ei.
Iosif, adica omenirea, mai asculta cuvintele unui batran.
Potrivit unei legende apocrife *(a lui Iacov), acesta este
batranul pastor Thyrreos, personificarea diavolului, care a venit
si i-a spus lui Iosif ca o fecioara nu poate naste un prunc, asa
cum un toiag uscat (cel pe care il tine in mana), nu poate
inmuguri. „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol
al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea
vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi
o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit
îndată].Sfânta Evanghelie după Matei (1, 19) il prezinta pe
Iosif cu numele de „dikaios” (drept).
Pastorii dantuiau si ingerii slavosloveau. Pastorii se afla in
partea dreapta a icoanei. Unul din ei are un fluier. Sub ei oile
lor se adapa din rau. Celalalt pastor uitandu-se inspre sus,
primeste blagoslovenie de la inger. Ingerii din ceata aflata in
dreapta ieslei fac plecaciune catre Cel salasluit in pestera, pe
cand ceilalti, din partea stanga, slavoslovesc in cor.
Cei care se uita sus au mainile descoperite, ceilalti le au
acoperite. Mainile lor acoperite amintesc de un vechi obicei ce
exista la curtea bizantina, mentionat si de eruditul bizantinolog
Michel Quenot, potrivit caruia supusii trebuiau sa aiba
intotdeauna mainile ascunse sau acoperite, cand slujeau sau se
aflau in fata imparatului.
Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi
vestirea. sunt de fiecare parte cate 7 ingeri + ingerul ce
binevesteste pastorilor.
Magii vin grabiti. Panta inclinata a pustiului arata dificultatea
drumului strabatut. Caii se grabesc, galopeaza. Magii se uita
drept la stea.
Ei reprezinta cele trei varste umane: unul tanar, altul matur, iar
altul batran; aceasta reprezentare a lor arata ca mesajul adus de
Hristos este universal, ca nu este marginit la o anumita limita
temporala, ci transcende toate varstele omenirii. Boneta
frigiana de pe cap sugereaza, potrivit traditiei, originea lor
persana. Primul mag care se uita catre stea e batranul, ultimul e
cel tanar, prin acest lucru se arata puterea fiecaruia de
cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Fiecare cal e colorat in mod
diferit, probabil dupa darul pe care fiecare mag l-a adus
Pruncului> galben -aur, rosu- smirna si alb-argintiu – tamaia.
Faptul că păstorii evrei şi magii păgâni au fost printre primii să
îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui
mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.
Darurile aduse de ai Pruncului Hristos au fiecare o semnificatie
aparte, conform cantarii> „Prin darul mirului, ei închipuie
starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin
tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului,
cântarea a V-a, glas VI) :
◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor;
◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului;
◦ smirnă – ca unuia ce a murit.
 ALTE DETALII
Spalarea Pruncului
In partea de jos a icoanei (dreapta) este scena imbaierii
Pruncului, ce sugereaza inca o data umanitatea lui Hristos,
Care a luat trup uman si nu a fost doar o aparenta, o vedenie,
asa cum spuneau ereziile gnostice. Episcopul Arnulf, pelerin la
Betleem in secolul al VII-lea, vorbeste si el de o cuva de piatra
ce exista langa pestera in care, dupa traditie, Pruncul ar fi fost
spalat dupa nastere, lucru care a putut inspira de asemenea pe
iconari.
Scena îmbăierii pruncului Iisus, nu se regăseşte la Dionisie din
Furna în „Explicarea artei bizantine”, ori în „Erminia picturii
bizantine”, aceasta în ciuda faptului că alţi doi iconari pe care
Dionisie i-a admirat, Manuil Panselinos şi Teofan Cretanul,
includ scena în reprezentările lor.
Evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei vorbesc despre
prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif
pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară.
Rugăciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru
moaşa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune
pentru moaşă) mentioneaza: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul
nostru … Care a fost culcat în iesle şi a binecuvântat pe moaşa
Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al
fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moaşă, poate mărturisi
despre o naştere divină şi feciorelnică? De aceea noi înţelegem
bine importanţa acestei scene binecuvântate.ne aminteşte de
semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau
Cincizecimii, oriunde e indicată intervenţia divină.
Aureola Pruncului ce se aduce spre spalare nu arata in niciun
caz, nici nu incearca macar *(asa cum s-a crezut chiar si de unii
calugari din Muntele Athos, din care pricina au si inlaturat
scena spalarii din aceasta icoana) sa arate cumva ca Pruncul ar
fi avut nevoie de vreo purificare oarecare a Legii Vechi in ceea
ce priveste natura umana asumata, deoarece S-a nascut fara de
pacat. a luat Asuprasi intreaba fire umana cu slabiciuni si
neputinte, insa fara de pacat. Cum am spus mai sus, rolul ei a
fost acela (paradaoxal, nu?) tocmai de a arata sfintenia, prin
inlaturarea oricaror acuze in ceea ce priveste posibilitatea luarii
unui trup aparanet de catre Hristos, asa cum spuneau gnosticii.
Rugaciunea de mai sus arata, de asemenea, o alta pricina
binecuvantata pentru care scena spalarii trebuie inclusa in
icoana Nasterii Domnului.
Faptul ca pana in sec IV, sarbatoarea Nasterii Domnului a fost
praznuita impreuna cu cea a Botezului pe 6 ianuarie, poate
conduce la afirmarea faptului ca cele doua sarbatori au in
comun cateva elemente, apa fiind unul dintre ele. Chiar o
paremie din Minei face referire la despartirea apelor din zilele
creatiei, paremie citita la vecernia pranzicului Nasterii
Domnului. Astfel, scena imbaierii Pruncului, prin elementul
apei, ar putea foarte usor face legatura intre cele doua mari
praznice imparatesti, asa cum erau ele praznuite impreuna. In
general in Orotodxie, propietatile apei de a curati si a Duhului
Sfant de a sfinti stau impreuna legate. Astfel, unde e Duh este
si libertate si apa (curatire sufleteasca si trupeasca), iar unde
este apa este si taina sfintitoare a Duhului.
Raza stelei
Raza stelei vine coborand intre cele doua culmi stancoase ale
pustiului. Ea transcende spatiul pictat al icoanei aratand prin
aceasta ca Dumnezeu in Fiinta Sa este de necunoscut. Stâncile
ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte *(scara raiului), par a se
uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui
Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele,
posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua
Persoane a Sfintei Treimi.
Sus, ea formeaza o cruce prin cele trei raze care se impreuna
intruna singura, aratand prin aceasta Treimea ce lucreaza inspre
omenire cu o singura lucrare (energie) comuna, dar si personala
(ipostatica- proprie fiecarui Ipostas). Crucea este asadar icoana
prin excelenta, caci prin cele trei brate superioare arata
Persoanele Treimei, iar prin bratul ce se coboara si care e mai
lung, arata intruparea Fiului – de aceea si bratul acela tine rolul
de maner, aratand prin aceasta imbratisarea (ingemanarea)
Dumnezeiescului cu omenescul. Raza cea mai de sus dintre
cele trei, care transcende bolta e Tatal care are insusirea de
theogon (obarsia, izvorul), astfel ca El singur, ca Persoana,
poate naste pe Fiul si purcede pe Duhul. Miscarea Fiului si a
Duhului este anagogica catre Tatal, asadar Fiul nu poate decat
sa posede calitatea de Fiu (adica de nascut), iar Duhul de
purcedere (adica de a fi purces). Cand spunem ‘Slava Tatalui si
Fiului si Sfantului Duh’ nu ierarhizam Persoanele, ci aratam
modul anagogic de insiruire, potrivit posibilitatilor limbii
noastre de exprimare, in ceea ce priveste miscarea
Ipostasurilor. Dumnezeu este neschimbabil in ceea ce priveste
Fiinta, dar miscator *(nu schimbator) in ceea ce priveste
lucrarea (energia fiintiala si ipostatica, adica comuna sau
personala Ipostasurilor). Conjunctia ‘si’ nu face decat sa arate
ca Fiul e nascut din Tatal care naste Fiu, si Duhul e purces doar
din Tatal *(conjunctia ‘si’ arata acest lucru, pentru ca Fiul nu
poate fi purces iar Duhul nascut, ci fiecare Isi are insusirea
personala si unica) care purcede Duh. Steaua este situata la
mijlocul distantei intre Prunc si cele trei Raze.
Spatiul pictat al icoanei din partea superioara arata ca un
semicerc, ca o bolta. Prin acest aspect se sugereaza faptul ca
Dumnezeu imbratiseaza creatia, iar creatia inalta rugaciuni si
cereri ce transcend vazduhul, ajungand la prestolul
Dumnezeiesc. Dumnezeu este Pantokrator – Atottiitor.

Copacul treimic

Copacul asezat intr-o pestera inaintea ochilor magilor are rolul

pedagogic de a arata Treimea – prin cele trei ramuri odraslite si
Intruparea Fiului – prin ramura de jos mai mica ce a inceput a
odrasli. Este pus intr-o pestera, asa cum ieslea se afla in pestera
si Fiul in pantece. Se arata asadar conlucrarea Persoanelor
Treimii la actul Intruparii. El este de asemenea copacul lui Iesei
din carea a odraslit noul David. Copacul are ramuri diferite
,simbolizand prin aceasta Persoanele Treimice care au o fire
comuna (trunchiul) .

Muntele in care este adapostit copacul transcende si el bolta

icoanei. El prefigureaza taina Maicii Domnului, care a ramas
fecioara precum era si inainte de nastere si ca e mai presus de
ingeri. Spre deoasebire, muntele situat in extrema dreapta,
peste care e pictat ingerul binevestitor, nu indrazneste parca a
parasi spatiul pictat al boltii.