Junichiro Tanizaki (1886-1965)

Nascut in anul 1886, la Tokyo a fost un scriitor prolific, care si-a desfasurat activitatea
literara pe o perioada de 50 de ani. Apartinand unei familii de negustori care a dat faliment,
el a avut probleme financiare de mic, fiind nevoit sa-si intrerupa studiile scolare si apoi si cele
universitare. Faptul in sine nu l-a impiedicat sa devina unul dintre cei mai importanti
romancieri,datorita talentului sau innascut, descoperit inca din scoala generala.
Primele sale lucrari, indeosebi poezii in limba chineza, cu tematica istorica ,au aparut
in revista scolii. Unul dintre eseurile publicate in anul 1902 i-a uimit pe profesorii si colegii sai
prin modul in care desfiinta pesimismul oriental. El considera ca bucuria este un element
essential in viata, eseul lui constituind prima dovada da inclinarii sale hedoniste pentru care
va deveni renumit apoi.
In anul 1908, a intrat la Universitatea Imperiala din Tokyo, pe care a parasit o dupa doi ani,
partial tot din motive financiare, dar atunci s-a deci sa se apuce serios de scris. Fiind un
adversar fatis al naturalismului, la mare voga in acea vreme, Tanizaki s-a hotarat sa scrie
despre oameni si evenimente neobisnuite. Dupa parerea lui Tanizaki, opera de arta pune in
lumina adevaruri care , fiind ascunse sub scutul vietii obisnuite, pot fi percepute numai prin
imaginatie creatoare. Arta imita natura nu numai in aspectele ei vizibile ci si in profunzimile ei
ascunse. Imaginatia are capacitatea de a sonda asemenea profunzimi , fara sa fie
subordonata constientului. Cu ajutorul ei se percepe ceea ce este firea umana si nu ceea ce
ar trebui sa fie. Tanizaki considera ca romancierul trebuie sa se considera asemenea omului
de stiinta care lanseaza mai intai o ipoteza si apoi face experiente de laborator pentru a o
confirma sau infirma. Ipoteza, produs al imaginatiei, devine adevar in anumite imprejurari si
aceste imprejurari trebuie oferite tocmai de catre romancier.
Capodopera sa ramane romanul Surorile Makioka (Sasameyuki), pentru care a
primit doua mari premii culturale.
Motivul romanului Surorile Makioka este ritualul intermedierii casatoriilor.
O casnicie reusita in socitetea traditionala japoneza nu depinde de potrivirea si
interesele tinerilor, ci de satisfacerea intereselor familiilor. Toti pasii care conduc spre
realizarea deziderat sunt orchestrati de catre nakodo, intermediarul care devine punctul de
legatura intre doua familii. Acestea ajung sa se cunoasca datorita maiestriei si stradatniilor
lui.
Ritualul intermedierii casatoriei, miai, a aparut la initiativa castei samuraiilor, dar
practica a fost preluata treptat de catre intreaga societate japoneza, dat fiind respectata cu
strictete. Miai constituie o modalitate de a inlesni intalnirea celor doua parti nakodo si de
cele mai multe ori fara stirea tinerilor, prima intrevedere se prezinta sub forma unei intalniri
intamplatoare la spectacolul privitului florilor de cires sau in alt loc public.
Este vorba in cazul de fata de un tipar cultural care devine transmisibil prin initiere,
chiar daca este o initiere institutionalizata, savarsita sub auspiciile nakodo-ului. Este un model
de conduita ce are ca temei un anume sistem de valori si, confirmat prin reinitiere, el se
extinde la nivelul grupului etnic, devenind mentalitatea culturala. Este ceea ce incearca sa
realizeze Tanizaki in romanul surorile Makioka, opera ce coplesete prin perfectiunea formei si
prin analiza pshihologica a personajelor. Pe parcursul celor peste cinci sute de pagini, el
insista asupra intermedierii casatoriei celei de-a treia surori din familia Makioka, Yukiko. In
din prima pagina a romanului ne dam seama ca ea va fi in centrul atentiei: “ S-a ivit o noua
perspectiva pentru Yukiko.” Reiterarea ritualului miai ne lasa impresia ca Tanizaki ar putea sa-
l coboare de pe soclu.
Deoarece acest ritual isi tradeaza prezenta in societatea traditionala japoneza de-a
lungul veacurilor, mitul lui nescazand in intensitate, Tanizaki a gasit mijloacele potrivite de a-l
exprima, chiar daca ne face sa sesizam desacralizarea lui. Miai, ca ritual nu si a pierdut toate
virtutiile, invadand subconstientul, cu pretul unoi noi constrangeri. Nenumeratele incercari
de a gasi un partener pentru Yukiko oglindesc, in cazul de fata, declinul familiei Makioka. Cele
cinci miai-uri din roman ne ofera o imagine cat se poate de clara despre ritualul intermedierii
casatoriilor.
In speranta ca-i vor gasi un sot pe masura, familia lui Yukiko refuzase ani de a randul
toate propunerile care ii fusesera facute fetei. Nici unul dintre pretendenti nu parea sa
raspunda exigentelor surorilor ei mai mari, Tsuruko si Sachiko. Lumea s-a cam saturat de
mofturile lor si Yukiko nu mai era mentionata printre posibilele candidate la casatorie. De
aceea, chiar si “cei de la Casa Principala” au ajuns la concluzia ca nu trebuie sa se mai
cramponeze de standarde prea ridicate daca vor s-o vada casatorita pe Yukiko. La inceput au
zis ca, fiind vorba de prima casatorie, si barbatul ar trebui sa indeplineasca aceeasi conditie;
apoi s-au gandit ca ar putea sa fi fost casatorit, dar sa nu aiba copii, pe urma, nu i-ar fi
deranjat sa aiba copii; putea sa fie chiar cu un an sau doi mai in varsta decat Teinosuke ( sotul
lui Sachiko, cea de-a doua dintre surori ) cu conditia sa arate mai tanar. Yukiko insasi spunea
ca se va casatori cu barbatul cu care familia ei era de accord si de aceea n-a avut nici o
obiectie la aceste puncte de vedere revizuite.
Dupa trei miai-uri esuate, si un nou refuz din partea lui Yukiko, adresat doctorului
Hashidera, doamna Itani i-a mai gasit un pretendent, pe domnul Mikami, un individ in varsta
de 44 de ani,de familie buna, architect care nu-si practica meseria si care era inca intretinut
de rude. Ducea o viata de boem si de aceea prietenii si familia considerau ca doar o casatorie
il va putea aduna de pe drumuri. Contele (unchiul sau) era dispus sa-I plateasca cheltuielile
de nunta, sa cumpere cupulului o casa si sa-I intretina cativa ani, cu conditia ca Mikami sa se
apuce de treaba.
Tanizaki recreeaza aici o lume pe care a intalnit- o in Povestea lui Genji, in spatele
paravanelor. Comportarea personajelor difera in intensitate, dar nu intr-atat incat sa se
indeparteze cu totul de normele acestei lumi.
Sachiko i-a dat putine detalii lui Yukiko de data aceasta. Voia mai intai sa cunoasca
barbatul, ca sa nu-si faca iar iluzii de pomana. Daca toata lumea o sa-l placa, nu-I vor mai
permite lui Yukiko sa faca mofturi de data aceasta.
Anii de asteptare n-au fost zadarnici. Teinosuke a decis sa actioneze din proprie
initiativa si sa nu l mai lase pe Tatsuo sa obiecteze. Trebuia totusi sa-I spuna si lui Yukiko,
pentru ca aceasta sa nu aiba impresia ca se trece peste vointa ei. Teisuke a rugat o pe
Tsukuro sa I spuna lui Tatsuo sa trimita o scrisoare oficiala de acceptare.
Fiind sigur ca Yukiko va fi multumita de faptul ca-I cer si ei parerea, Teinosuke si
Sachiko au vorbit cu ea in seara respectiva. Raspunsul ei n-a venit chiar asa repede cum se
asteptasera. Ea voia mai intai sa stie cat timp de gandire ii dau. Cand I s a spus ca trebuie sa
se hotarasca pana a doua zi dimineata, Yukiko s-a incruntat. Teinosuke si Sachiko si-au dat
seama ca era deja decisa in dimineata urmatoare I au smuls consimtamantul. Yukiko a avut
insa grija sa si ascunda adevaratele sentimente si mai ales sa nu scape nici un cuvant de
multumire fata de cei care si au dat atata osteneala pentru viitorul ei.
Cel acuzat, printre randuri de esecul miai-urilor anterioare este Tatsuo, fiu adoptat in
familia Makioka; in calitate de cap al familiei (fiind sotul surorii mai in varsta) el ar fi trebuit sa
fie capabil de a aplana condradictiile si neintelegerile, dar egoismul lui exacerbat il face sa-si
vada doar propriile interese. Lui I ar fi revenit sarcina sa gaseasca un partener de viata pentru
Yukiko si chiar aceasta “neglijare” ne prevesteste decaderea in care se afla familia Makioka.
Prin reluarea de cap al familiei de catre Sachiko ( pentru ca am constat ca Tatsuo si-l
indeplineste doar cu numele, chiar daca nimeni nu intreprinde nimic pana nu I se cere si lui
parerea), Tanizaki anunta inceputul desacralizarii mitului “capul de familie” fracturand parca
modelul ce sar fi cerut cu sfintenie.
Nici sotia lui Tatsuo, Tsukuro, nu se straduieste sa salveze aparentele. Ea nici macar
capabila sa ia decizii fata Tatsuo, impingand egoismul pana intr acolo incat pentru ea are mai
multa valoare imaginii familiei decat moartea surorii mai mici, Taeko.
Mare portretist al chipului feminin, Tanizaki ne prezinta in roman dubla imagine a
femeii : sacra si profana. Cele doua surori necasatorite, Yukiko si Taeko sunt creionate cu o
deosebita maiestrie : rezervata si modesta, Yukiko rezista tentatiilor casatoriei prin tactici
diplomate, in timp ce sora sa mai mica se lasa prada unor legaturi periculoase, care afecteaza
la un moment dat perspectiva casatoriei lui Yukiko, in urma unui scandal in presa.
Yukiko este un personaj complex, capabil de control si stapanire de sine prin mijloace
passive. Cumplit de incapatanata cand situatia i-o cere, frustrant de tacuta cand vrea sa fie
asa, sincera si deschisa cand considera ca trebuie sa fie astfel- impresia generala este ca ea
lasa situatiile sa curga la voia intamplarii atata vreme cat rezultatul este cel dorit de ea. In
sensul acesta “ea este Sasameyuki din titlul romanului, zapada fina care se asterne repede si
acopera pamantul, persistand mai mult decat ar sugera aparentele.
Tanizaki se serveste de numeroasele perspective de casatorie ale lui Yakiko pentru a
analiza amanuntit diverse atitudini japoneze- de la cele mai controversate familii care acorda
maxima atentie oricarui detaliu de protocol, pana la cele care au avut parte de experienta
occidental, mult mai deschise si receptive la nou. Dar si acestia din urma par sa revina la
traditii dupa o revenire in Japonia si Tanizaki subliniaza faptul ca imbracamintea, mancarea
sau accentul nu indica neaparat o schimbare de esenta.
Tanizaki incadreaza ritualul miai-ului in efortul familei lui Yukiko de a stavili efectele
daunatoare ale perioadei de tranzitie prin preocuparea surorilor pentru diferite obiceirui
traditionale (participarea la spectacolul florilor de cires, vanatoarea de licurici si altele)
Intalnim aici un ritual in ritual, cele exterioare temei principale venind sa confere unitate
traditionalului japonez.
Avem senzatia, la sfarsitul romanului, ca stim mai multe despre cele patru surori,
despre familia japoneza si mai ales despre aspectul cel mai important al realizarii unei
casatorii- intermediare ei- decat daca am trai in mijlocul unei familii si am asista la toata
corvoada impusa de miai, regizata cu atata effort de catre nakodo.
Claritatea cu care Tanizaki si a exprimat dorinta puternica de a ne ancora in ritualul
miai ului ritual considerat in societatea japoneza mai important decat insusi ceremonialul
nuptial,strabate toate paginile sale, chiar daca nu I se mai recunoaste validitatea.
Sachiko este, dupa cum am observat, personajul dominant al romanului, Punctul de
vedere al naratorului planeaza in permanenta deasupra ei, deoarece se pare ca tocami
reactiile ei la diferite evenimente si atitudini sunt cele care conteaza. Romanul Surorile
Makioka se deruleaza in jurul lui Sachiko si prin ea. Daca luam in considerare atitudinea ei,
aceasta scoate in relief nu numai capacitatea eroinei pentru afectiune si intelegere, respectul
ei pentru traditie, sensibilitatea rafinata si feminitatea poate exagerata, ci si prejudecatile,
mandria si dependenta ei de cei din jur.
Tanizaki ilustreaza relatia prezent-trecut tocmai prin acest personaj. Sachiko si familia
ei traiesc in ritmurile impuse de traditie. Fiecare aduce cu el o traire specifica: primavara-
admiratul florilor,vara- vanarea licuricilor, toamna- admiratul lunii. Dar toata aceasta traditie
isi gaseste suportul in trairea obisnuitului si a recurentei. Sachiko ne ofera cel mai bun
exemplu de syncretism intre vechi si nou, intre japonez si occidental. Pentru ca a studiat
muzica pe cand era copil, ea este capabila sa si invete fiica sa cante la koto. Si totusi, cand
simte nevoia sa si limpezeasca gandurile, pianul este cel care o destinde. Sotul ei, Teinosuke,
un bun cunoscator al poeziei traditionale japoneze, dovedeste ca are cunostinte solide de
literatura rusa atunci cand merg in vizita la familia Kyrilenko. Ecletismul si din firea si
comportamentul surorilor ei. Yukiko, persoana retrasa, careia ii vine bine chimonoul , a
invatat engleza la colegiu de fete, citeste romanele lui Anatole France si mananca mancarea
occidentala. Taeko, o personalitate extreme de puternica, este foarte moderna, se imbraca
numai in haine occidentale, dar ia lectii de dans traditional la “cea mai mare maestra in ale
dansului traditional”. Surorilor Makioka le place la fel de mult un film frantuzesc ca si o piesa
de teatru kabuki. Fiind un maestru al punctelor de vedere, il surprindem pe Tanizaki
preocupat de individ, fiin in acelasi timp constient de contrastul marcat de prezent-trecut,
orient-occident, traditional- modern. Pentru scriitor, diferentele culturale constituie doar un
aspect al conditiei umane metaforizate, o manifestare a modalitatii lui favorite de a pune fata
in fata contradradictiile : visurile si realitatea, sperantele si felul cum evolueaza de fapt
lucrurile. El ne deschide si prin aceasta capodopera a sa o portita spre intelegerea
paradoxului Japoniei moderne.