Sunteți pe pagina 1din 70

BUGETELE LOCALE

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. Oneț Cristina

Absolvent:

Ţurcanu Denisa

1
CUPRINS
Listă de abrevieri ............................................................................................................ 3
Introducere ...................................................................................................................... 4
Capitolul I– Considerații introductive privind bugetele publice în România ................ 7
1.1. Noțiunea de buget și noțiunea de buget public ................................................. 7
1.2. Natura juridică a bugetului public................................................................... 10
1.3. Structura bugetelor publice ............................................................................. 11
1.3.1. Sistemul veniturilor bugetare ................................................................... 13
1.3.2. Sistemul cheltuielilor bugetare ................................................................. 15
1.4. Sistemul bugetar public național ..................................................................... 17
Capitolul II – Aspecte generale privind bugetele locale .............................................. 20
2.1. Noțiunea de buget local .................................................................................. 20
2.2. Categorii de bugete locale ............................................................................... 20
2.3. Principiile bugetare privind bugetele locale ................................................... 21
Capitolul III – Structura bugetelor locale ..................................................................... 25
3.1. Categorii de venituri ....................................................................................... 26
3.2. Categorii de cheltuieli ..................................................................................... 50
Capitolul IV – Procedura bugetară privind bugetele locale ......................................... 53
4.1. Elaborarea proiectului bugetelor locale .......................................................... 53
4.2. Centralizarea și aprobarea bugetelor locale .................................................... 54
4.3. Execuția bugetară privind bugetele locale ...................................................... 56
4.3.1. Execuția părții de venit ............................................................................. 57
4.3.2. Execuția părții de cheltuială ..................................................................... 60
4.3.3. Execuția de casă ..................................................................................... 633
4.4. Încheierea exercițiului bugetar ........................................................................ 64
4.5.Transparența bugetară ......................................................................................... 66
Concluzii ....................................................................................................................... 67
Bibliografie ................................................................................................................... 70

2
Listă de abrevieri

art. = articol
alin. = alineat
nr. = număr
T.V.A. = taxa pe valoare adăugată
pct. = punct
O.U.G. = Ordonanța de Urgență a Guvernului
M.F.P. = Ministerul Finanțelor Publice

3
Introducere

Procesul bugetar, sub aspectul conţinutului, reprezintă ansamblul


acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile abilitate ale statului în scopul
concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală.
Derularea procesului bugetar presupune existenţa unor resurse financiare,
precum şi alocarea lor în scopul furnizării către populaţie a bunurilor şi
serviciilor publice.
Instrumentul în care îşi găsesc reflectarea toate resursele financiare
publice şi cheltuielile publice îl constituie bugetul general consolidat. Acesta
cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de venituri şi de cheltuieli
ale sectorului public, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele locale, bugetele fondurilor
speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele diferitelor instituţii publice,
bugetul creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetul fondurilor
externe nerambursabile. Pentru ca acest complex sistem de bugete să devină
operaţional, este necesară, ca premisă esenţială, elaborarea politicii financiare a
guvernului pentru o anumită perioadă. Se impune, deci, existenţa cadrului
juridic care să reglementeze, pe de o parte, categoriile şi nivelurile impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor percepute de la persoanele fizice şi juridice, iar, pe de
altă parte, destinaţiile spre care pot fi orientate alocaţiile bugetare în vederea
furnizării de bunuri şi servicii publice.
Având la bază un anumit cadru legislativ, care trebuie să se afle în
concordanţă cu obiectivele programului de guvernare aprobat de parlament,
executivul poate declanşa procesul bugetar. Etapele consecutive ale procesului
bugetar se referă la: a) elaborarea proiectului de buget; b) aprobarea bugetului;
c) executarea bugetului; d) controlul execuţiei bugetului; e) raportarea execuţiei
bugetului; f) aprobarea contului general de execuţie a bugetului.
Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici comune, care-i conferă
acestuia trăsăturile specifice unui proces:
- decizional, deoarece conţinutul său constă în alocarea unor resurse
bugetare limitate în raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii publice.
Stabilirea destinaţiilor de alocare a resurselor bugetare presupune realizarea, în
prealabil, a unui proces complex de inventariere a nevoilor societăţii, urmat de
ierarhizarea priorităţilor acesteia şi, în final, de selectare a categoriilor de bunuri
şi servicii publice care satisfac într-o măsură cât mai ridicată obiectivele
economico-sociale ale ţării la un moment dat;
- democratic, pentru că în cursul derulării etapelor procesului bugetar se
manifestă atât atributele statului de drept între care cel al separaţiei puterilor în
stat, cât şi posibilitatea impunerii intereselor economico-sociale ale diferitelor
grupuri de cetăţeni care deţin majoritatea politică de decizie;
- preponderent politic, deoarece opţiunea pentru un anumit tip de politică
economică, în general, de politică financiară şi monetară, în special, toate
4
reflectate în conţinutul bugetului, reprezintă un act specific deciziei politice a
forţelor majoritare în parlament. La rândul lor, forţele politice majoritare
reprezintă, în forul legislativ al ţării, interesele economico-sociale ale anumitor
grupuri de cetăţeni, care le-au acordat votul la desemnarea parlamentului.
Optând pentru un tip sau altul de politică fiscală şi selectând anumite destinaţii
de alocare a resurselor bugetare, reprezentanţii forţelor politice care decid
asupra bugetului adoptă, cu certitudine, o hotărâre de ordin politic;
- cu continuitate ciclică, pentru că etapele procesului bugetar sunt stabilite
prin legi specifice, cu precizarea termenelor concrete de derulare şi finalizare a
fiecărei faze, în baza principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare;
- de larg impact public, cu implicaţii la nivel macro şi microeconomic,
care se manifestă atât în plan economic, cât şi social.
Fundamentarea bugetului se înscrie ca o componentă esenţială a
procesului de stabilizare macroeconomică durabilă, prin aceea că soldul
bugetului influenţează, direct şi indirect, atât evoluţia creşterii economice, a
nivelului preţurilor, a şomajului, cât şi dinamica ratei dobânzii şi a soldului
contului curent al balanţei de plăţi. Totodată, prin consecinţele unei anumite
opţiuni de politică financiară, reflectată şi în conţinutul bugetului, la nivel
microeconomic, operatorii resimt influenţe pozitive sau negative în activitatea
lor curentă. Din unghiul de analiză al domeniilor influenţate de conţinutul
procesului bugetar, acesta generează, deopotrivă, efecte atât în profil economic,
cât şi social, deoarece elaborarea, aprobarea şi executarea unui anumit tip de
buget se repercutează direct asupra cererii şi, respectiv, ofertei agregate din
economie, precum şi asupra gradului de satisfacere cu bunuri şi servicii publice
a nevoilor societăţii. Transpunerea în practică a etapelor procesului bugetar în
ţările democratice din punct de vedere politic, economic şi social se realizează
prin sistemul instituţiilor publice specifice statului de drept.
Caracteristica fundamentală a acestui sistem instituţional o reprezintă, pe
de o parte, separarea, pe orizontală, în subsisteme instituţionale a celor trei
puteri din stat (legislativă, executivă şi judecătorească), iar pe de altă parte,
subordonarea, pe verticală, a instituţiilor în cadrul fiecăruia din sistemele
respective. Acest mod de organizare şi funcţionare a instituţiilor care participă
la realizarea procesului bugetar, asigură prevenirea abuzului de putere din partea
uneia sau a alteia dintre entităţile în cauză. Apariţia conflictului de interese între
puterile statului se evită prin aceea că fundamentarea bugetului se face de către
guvern, iar aprobarea lui de către parlament, precum şi prin faptul că
organismele publice din cadrul guvernului care execută bugetul aprobat sunt
supuse controlului financiar al unei instituţii exterioare guvernului (Curtea de
Conturi), aceasta funcţionând sub autoritatea parlamentului.
Autonomia subsistemelor instituţionale aparţinând celor trei puteri ale
statului, precum şi controlul public democratic asupra activităţii instituţiilor
respective asigură premisele armonizării alocării resurselor publice în direcţia
satisfacerii într-o măsură cât mai ridicată a solicitărilor populaţiei pentru bunuri

5
şi servicii publice, precum şi utilizarea în mod eficient a alocaţiilor bugetare.
Proiectul de buget este elaborat de guvern, prin subsistemul instituţiilor publice
aflate în structura acestuia. Deosebit de importantă pentru armonizarea alocării
şi utilizarea eficientă a resurselor bugetare este elaborarea proiectului de buget
în raport cu rezultatele obţinute în domeniile economico-sociale finanţate de la
buget. În acest scop, este obiectiv necesară structurarea cheltuielilor fiecărui
minister şi agenţii guvernamentale pe programe specifice atribuţiilor şi
competenţelor acestora, precum şi formularea de criterii concrete de
performanţă, adaptate la particularităţile sectoriale de activitate, pentru
evaluarea eficienţei, eficacităţii şi economicităţii programelor cu finanţare
bugetară şi pe ansamblul bugetului. Elaborarea unor criterii de performanţă
concrete, în raport cu specificul fiecărui sector guvernamental, este un proces
extrem de laborios, dar care, odată parcurs, permite factorilor de decizie atât
eliminarea, în cea mai mare măsură, a subiectivismului şi arbitrariului în
alocarea sumelor bugetare.

6
Capitolul I– Considerații introductive privind bugetele publice în
România
1.1. Noțiunea de buget și noțiunea de buget public

Constituirea resurselor publice reprezintă rezultatul unui îndelung proces


istoric determinat de evoluția vieții sociale, de apariția proprietății și a claselor
sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor economice. Toate acestea
au impus crearea unui sistem și a unui aparat de constrângere, în scopul
asigurării condițiilor pentru realizarea și acumularea mijloacelor bănești
necesare consolidării și întreținerii statului, în vederea îndeplinirii funcțiilor sale
de interes public1.
Noțiunea de buget este definită la nivel legislativ, prin art. 2 alin. 6 din
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 2 alin. 6 din Legea nr.
273/2006 privind finanțele publice locale: documentul prin care sunt prevăzute
și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai
cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituției publice2.
Noțiunea de buget este definită ca fiind un procedeu economico-financiar,
cu caracter evaluativ, programatic și comparativ, compus din două părți,
respectiv din partea de venituri și partea de cheltuieli, care se întocmește pentru
o perioadă determinată, în legătură cu resursele financiare ale oricărei persoane
fizice sau juridice3.
Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și
autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Legea bugetului de stat
este influențată de concepțiile politice, economice și sociale specifice fiecărei
perioade, cât și de interesele grupurilor care exercita puterea politică.
Bugetul este un act de previziune, adoptat pentru viitor, spre deosebire de
documentul simetric, contul (contul general anual de execuție bugetară), care
are un caracter retrospectiv.
Bugetul este un act de autorizare prealabilă, acordată de autoritatea
deliberativă (parlament sau consiliul județean sau local) autorității executive
(guvern sau unitate administrativă) cu privire la modul de colectare și utilizare a
resurselor publice.
Bugetul este un instrument de lucru în domeniul economico-financiar.
Bugetul are o structură bipartită cuprinzând venituri și cheltuieli (cu titlu
de excepție, în cazul instituțiilor care nu înregistrează venituri bugetare, prevăd
doar cheltuieli).

1
D. Drosu-Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2001, pag. 253
2
I. M. Costea, Drept financiar. Note de curs. Ed. Hamangiu, 2018, pag. 24
3
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 87

7
Bugetul este un document temporar, cu efecte numai pentru un an
calendaristic.
Bugetul este unic și individual, fiecare instituție publică are propriul
buget.
Etimologia cuvântului, "buget" provine din limba franceză veche, unde
termenul "bougette" desemna o pungă mică din piele care, de regulă, este
destinată păstrării banilor sau a altor bunuri de dimensiuni mici și cu o valoare
economică ridicată. În doctrină părerile sunt împărțite: unii autori apreciază - pe
baza datelor și informațiilor istoricilor - că ideea de buget și conținutul acestui
termen au apărut în Anglia, de unde au fost preluate de către francezi la
începutul secolului al XIX-lea; alți autori susțin că - deși nu este sigur dacă
terminologia a intrat în limba franceză de la celți sau latini - în Anglia termenul
bougette a pătruns odată cu invazia normandă și, mai apoi, de pe insulă, el s-a
răspândit în întreaga Europă, având semnificația financiară care o folosim și
astăzi.
Termenul buget a apărut pentru prima dată într-un act normativ, pe
teritoriul Țărilor Române, în Capitolul III al Regulamentului Organic al
Moldovei, care se ocupa de finanțele publice.
În anul 1860, în Principatele Române a apărut "Regulamentul de finanțe",
promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în care se preciza că recentele
(veniturile) și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui
exercițiu, vor fi autorizate prin legile de finanțe și vor urma bugetul general al
statului.
Prima Constituție a României a fost adoptată în anul 1866 sub domnia
principelui Carol I; legea cuprindea reglementări cu privire la "Bugetul
cheltuielilor și al recentelor", care trebuia pregătit în fiecare an prin îngrijirea
puterii executive și supus aprobării Adunării Elective.
Constituțiile care au urmat - cea din anul 1923 și respectiv, cea din anul
1938 au reprodus, practic, textul Constituției din 1866 în ceea ce privește
bugetul de stat4.
Din caracteristicile bugetului prezentate mai sus, se poate concluziona că,
pentru orice activitate cu caracter lucrativ ce urmează să se desfășoare de-a
lungul unei perioade de timp determinate, se poate întocmi un buget de venituri
și cheltuieli care să permită programarea financiară a acelei activități,
evidențierea și urmărirea modului de realizare a acelei activități și, nu în ultimul
rând, previzionarea eficienței financiare a activității respective.
Noțiunea de buget public a fost definită ca fiind un program prin care se
prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile unui corp public pentru o perioadă
determinată, adoptat printr-un act normativ, care să îi confere forța juridică
necesară punerii lui în aplicare. Prin bugetul public se proiectează şi se

4
C. F. Costaș, Drept financiar, Ed. Universul Juridic, 2016, pag. 64

8
desfăşoară activitatea financiară, putând aprecia că bugetul public reflectă
activitatea privind finanţele publice ale unui stat.
Sub aspect financiar, „conceptul de buget public naţional este o noţiune
sintetică a trei instituţii juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi ale judeţelor5.”
Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și
autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. “Bugetul de stat prevede
și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele statului6”. Această
definiție pune în evidență necesitatea aprobării parlamentare a indicatorilor
bugetari. Fiind un document ce necesită autorizarea prealabilă a puterii
legislative, bugetul de stat are caracter obligatoriu. Totodată, se subliniază
faptul că bugetul este un act de previziune a resurselor publice și a modului de
utilizare a acestor resurse. Între prevederile înscrise în legea bugetului de stat și
execuția veniturilor și cheltuielilor publice intervin neconcordanțe care impun
anumite corecții și aprobarea de către puterea legislativă a unor rectificări ale
bugetului în cadrul aceluiași exercițiu bugetar.
Sub aspect economic, conceptul de buget subliniază corelațiile
macroeconomice și, în special, legătura cu nivelul și evoluția produsului intern
brut. În teoria economică modernă, bugetul este considerat ca o variabilă
esențială în determinarea produsului intern brut și a nivelului folosirii
resurselor.
Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească ce iau
naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu
obiectivele de politică economică, socială și financiară ale fiecărei perioade.
Aceste relații se manifestă în dublu sens: pe de o parte, ca relații prin
intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe
de altă parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse. Relațiile de
mobilizare a resurselor sunt, în principal, relații de repartiție a produsului intern
brut în favoarea statului, prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor,
al prelevărilor din venituri, la care se adaugă atragerile de disponibilități
temporar libere din economie prin intermediul împrumuturilor de stat interne.
Insuficiența resurselor, generată de repartiția produsului intern brut,
determină relații ale statului cu străinătatea, concretizate în diverse tipuri de
finanțări externe.
Noțiunea de buget public are un conținut abstract, care pleacă de la
noțiunea de buget, cu caracteristici specific generate de faptul că un astfel de
buget aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale și nu oricărei
persoane fizice sau juridice.
Din definițiile noțiunii de buget rezultă faptul că acesta este o înșiruire de
cifre organizate într-o logică tematică, determinată de scopurile urmărite de cel

5
art. 137 alin. 1 din Constituția României
6
T. Moșteanu, s.a. Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară București, 2008, pag. 34

9
ce îl întocmește, având caracter programatic și estimativ. Deci, bugetul este un
program, iar bugetul public este acel program întocmit de către un corp public
în scopul realizării unor obiective precise într-o perioadă viitoare și determinată.
1.2. Natura juridică a bugetului public

D.D. Șaguna releva existența a cinci teorii, referitoare la natura juridică a


bugetului de stat: este un act administrativ; are natura juridică de lege; este un
act administrativ şi legislativ, în același timp; este un act de planificare; este un
plan financiar7.
Potrivit primei teorii, bugetul de stat este considerat un act administrativ,
potrivit acestei teorii, prin buget se condiționează atât veniturile, cât și
cheltuielile, pus de legiuitor la dispoziţia organelor administrative pentru a
realiza acte juridice prin care sunt create obligații în favoarea tezaurului public
şi prin care se efectuează plata acestor creanţe.
A doua teorie susţine că bugetul este o lege, fiind emanată de la puterea
legislativă, iar bugetul statului constituind un adevărat program de administraţie
adoptat ca o decizie a legislativului, el este o lege propriu-zisă. Această definiție
pune în evidență necesitatea aprobării parlamentare a indicatorilor bugetari.
Fiind un document ce necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative,
bugetul de stat are caracter obligatoriu.
A treia teorie se referă la faptul că bugetul statului este o lege în partea de
venituri și act administrativ în partea de cheltuieli, ajungem la concluzia că
"bugetul este lege în părţile lui creatoare de dispoziţii generale şi act
administrativ în părţile lui creatoare de acte individuale şi concrete". În acest
sens, aprobarea anuală a părții de venituri a bugetului statului este “o adevărată
lege materială, deoarece determină în fiecare an, prin dispoziție generală,
perceperea impozitelor și taxelor ca și când ar fi reglementate în acel moment.
Și este cert că actele prin care se creează obligațiuni de plata a impozitelor și
taxelor sunt acte legislative”. Cealaltă parte a bugetului ca act administrativ,
respectiv cea de cheltuieli, este considerată creatoare de acte individuale și
concrete de natură administrativă deoarece votul cheltuielilor bugetare de către
Parlament se produce în sfera de aplicare a legilor preexistente referitoare la
deschiderea de credite bugetare și alte procedee de cheltuieli bugetare.
A patra teorie exprimată în literatura de specialitate arată, că bugetul este
un act de planificare financiară care, în urma adoptării de către Parlament,
printr-o lege emisă în acest scop, dobândește natura juridică de lege. Astfel s-a
apreciat că bugetul este o lege numai în sens formal, nu și în sens material. El
este elaborat sub formă de lege, conform procedurii legislative.

7
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 91

10
Și cea din urmă teorie susține că bugetul de stat nu este decât un plan,
principalul plan financiar cu caracter executoriu al statului sau principalul plan
financiar anual cu caracter operativ al statului.
Bugetul de stat, dată fiind importanța lui pentru existența statului, are
nevoie să i se confere forța juridică care să permită și să garanteze aplicarea lui.
Acest lucru se realizează prin intermediul legii bugetare anuale. Strict juridic,
bugetul de stat nu este o norma juridică întrucât nu cuprinde toate cele trei
elemente structurale ale acesteia; ipoteza, dispoziția și sancțiunea, demonstrează
ca este un program ce îmbracă forma legii în scopul punerii lui în aplicare.
Așa cum am arătat, bugetul de stat, deși este cel mai important, totuși nu
este singurul buget public reglementat de normele dreptului finanțelor publice.
Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat are aceeași natură juridică ca și
bugetul de stat, cu diferența că cel dintâi cuprinde date cu caracter specializat în
domeniul asigurărilor sociale de stat.
Bugetele locale păstrează și ele natura juridică de program adoptat, de
data aceasta, printr-o hotărâre a autorității publice cu atribuții de conducere a
unității administrativ-teritoriale pentru care se adoptă bugetul. În cazul acesta,
actul formal cu caracter normativ care să confere forța juridică necesară aplicării
bugetului nu mai este legea, ci hotărârea consiliului local (în cazul bugetelor
locale), respectiv hotărârea consiliului județean (în cazul bugetelor județene).
Putem concluziona că, bugetul public are natura juridică de program ce
îmbracă forma unui act normativ, care să îi confere forța juridică necesară
aplicării lui. Pentru toate aceste motive se poate afirma că bugetul se aprobă, iar
actul normativ care îi conferă forța juridică necesară aplicării se adoptă8.
Prin însăși natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie să
stabilească sarcini și prevederi concrete, exprimate în cifre, privind elementele
bugetului ca plan financiar. De aceea, normele juridice cuprinse în legile
bugetare, au caracterul unor sarcini, stabilind un cadru precis, în limitele căruia
se desfășoară activitatea financiară a organelor de stat și într-o anumită măsură
și a altor persoane juridice și cetățenilor.
1.3. Structura bugetelor publice

Așa cum rezultă din definițiile anterioare, orice buget se compune din
două părți: partea de venituri și partea de cheltuieli, potrivit art. 9 din Legea nr.
500/20029 "veniturile și cheltuielile bugetare ale statului se înscriu în buget,
respectându-se așa-numita clasificație bugetară a veniturilor și cheltuielilor".
Evidențierea distinct a veniturilor de cheltuieli permite efectuarea analizei
comparative între cele două părți. Astfel, balanța bugetară poate fi echilibrată,
situație generată de egalitatea dintre total venituri și total cheltuieli. Ea poate

8
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 92
9
Legea nr. 500/2002

11
însa fi și dezechilibrată, împrejurare în care avem de-a face cu un excedent
bugetar sau cu un deficit bugetar.
Atât veniturile bugetare, cât și cheltuielile bugetare sunt părți componente
ale unui buget public și ele vor prelua această caracteristică împreună cu toate
consecințele economice și juridice pe care le implică.
Banii publici sunt administrați și circulă prin intermediul bugetelor
publice, indiferent la care dintre ele ne-am referi, sub forma veniturilor,
respectiv a cheltuielilor bugetare.
În legea 273/200610 privind finanțele publice locale art.26 alin.(1), (2) și
(3), se arată că veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza
clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice, veniturile sunt
structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate şi paragrafe, după caz, iar
cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu
creditele de angajament și cu duratele de realizare a investițiilor.
Astfel, bugetul de stat cuprinde bugetul Senatului, Camerei Deputaților,
Președinției României, Guvernului și altor instituții publice care nu au organe
ierarhic superioare și se aprobă de către Parlament. Bugetul asigurărilor sociale
de stat se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament prin
lege separată. În acest fel se asigură garanția că veniturile ce se cuprind în
bugetul asigurărilor sociale nu vor mai putea fi utilizate pentru prevederile
bugetului respectiv. În același timp revine o obligație formală pentru organele
asigurărilor sociale de stat de a urmări cu deosebită grijă modul de stabilire și de
încasare a veniturilor sale, pentru a putea asigura plata pensiilor, ajutoarelor și a
celorlalte cheltuieli prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat.
Bugetele locale, care cuprind bugetele unităților administrativ-teritoriale
care au personalitate juridică (comune, orașe, municipii, sectoare ale
municipiului București, județe respectiv municipiul București ) se întocmesc în
condiții de autonomie. Astfel, ca urmare a unei puternice descentralizări,
organele locale au dreptul de a dimensiona prevederile bugetare de cheltuieli în
raport cu nevoile proprii, în corelare cu resursele bugetare pe care le vor realiza,
din impozite, taxe și celelalte venituri stabilite de legea bugetară, efectuând
controlul social asupra modului de utilizare a fondurilor alocate. Noua lege a
înlăturat transferurile ce se admiteau între bugetele locale, iar excedentele
bugetare obținute de unitățile administrativ-teritoriale nu pot fi utilizate pentru
alte bugete locale sau pentru necesitățile bugetului de stat, ci rămân la dispoziția
respectivelor unități administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de tezaur și a
fondurilor de rezervă. Prin aceasta autonomie se urmărește stimularea inițiativei
locale în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale.

10
Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale

12
În schimb Legea nr.2/2018 legea bugetului de stat pe anul 2018, prevede
posibilitatea ca bugetele locale să beneficieze de transferuri de fonduri bănești
de la bugetul de stat care pot interveni când unitățile administrativ-teritoriale
nu-și mai pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii stabilite în condițiile
legii. Aceste transferuri, se propun de către consiliile județene și consiliul
municipiul București, fiind cuprinse în proiectele bugetelor respective care sunt
prezentate Ministerului Finanțelor. Din formularea textului Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice rezultă că transferurile nu sunt obligatorii, formula
folosită fiind "se pot" face transferări deci formularea nu este imperativă. Mai
mult, ele sunt condiționate de întocmirea din partea solicitanților a unei situații
unităților administrativ-teritoriale componente la care cheltuielile sunt mai mari
decât veniturile. O asemenea reglementare permite sprijinirea acelor unități
administrativ-teritoriale care în mod obiectiv se confruntă cu greutăți de ordin
economic, implicit financiar, pe de o parte și pe de alta parte, determină găsirea
de soluții din partea acestora de a descoperi surse de venituri cât mai mari
pentru acoperirea cheltuielilor necesare.
Pentru a se respecta destinația propusă de organele locale ale
administrației publice locale și avută în vedere de Parlament la dimensionarea
volumului lor, în legea bugetară se practică indicarea principalelor destinații și a
categoriilor de obiective și lucrările de investiții ce se finanțează din
transferurile de la bugetul de stat.
1.3.1. Sistemul veniturilor bugetare

Prin sistemul veniturilor bugetare se înțelege totalitatea veniturilor care


alimentează bugetul statului și bugetele locale. Veniturile bugetului statului
român formează un sistem unitar, deoarece exprimă relații economice și, după
încasarea lor, ele își pierd individualitatea și sunt cheltuite pentru înfăptuirea
politicii economice, sociale și financiare a statului. Veniturile statului au o mare
importanță nu numai ca sume ce alimentează bugetul, ci și prin influența pe care
acestea o exercită asupra activității economice și sociale a țării. De aceea,
sistemul veniturilor bugetare trebuie sa fie astfel constituit încât să stimuleze
dezvoltarea activității economice și sociale. Impozitele și taxele pot constitui
instrumente de încurajare sau de frânare a unor activități, de creștere sau de
reducere a producției ori a consumului anumitor produse, de impulsionare sau
de limitare a exportului și importului unor mărfuri etc. Impozitul este un
instrument de intervenție a statului în activitatea economică și socială.
Veniturile publice au fost definite în literatura de specialitate ca fiind
mijloacele practice de constituire a fondurilor bănești publice. Modalitățile de
realizare a veniturilor bugetare sunt instituite în raport cu necesitatea repartiției

13
venitului național, cu structura economiei naționale, cu grad de dezvoltare
teritorială și cu nivelul de dezvoltare al forțelor de producție11.
Veniturile bugetare presupun existența unor surse instituite de lege, care
sunt prelevate de la persoanele fizice și juridice sub forma impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor surse (amenzi, dobânzi, penalități) și care sunt menite să
alimenteze bugetele publice.
Prin venitul bugetar se înțelege o sumă de bani care se varsă la buget de
către o persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legea. Pentru ca o
autoritate să își exercite funcțiile stabilite prin lege este necesar ca aceasta să
dispună de o serie de resurse financiare. Resursele financiare sunt colectate prin
instituții și proceduri specifice conform legii, la diferite nivele.12
Veniturile bugetelor locale se constituie din:
 venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte,
alte venituri ;
 sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat din T.V.A. si
impozitul pe venit;
 subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
 donații și sponsorizări.
În bugetul anului 2018, veniturile estimate în suma de 141.395,5 milioane
lei, cheltuieli prognozate în suma de 177.171,9 milioane lei cu un deficit în
suma de 35.776,4 milioane lei.
Veniturile bugetare au fost clasificate după mai multe criterii.
 După criteriul de proveniență putem distinge între: venituri de la agenți
economici și venituri de la persoane fizice (populație sau persoane fizice
implicate în activități economice).
 După criteriul locului acestor venituri în repartiția venitului național
distingem: venituri ce se realizează prin redistribuirea veniturilor nete ale
agenților economici și venituri ce se realizează prin redistribuirea
veniturilor nete ale populației.
 După criteriul destinației distingem: venituri destinate bugetului de stat;
venituri destinate bugetului asigurărilor sociale de stat; venituri destinate
bugetelor locale și venituri destinate altor bugete publice.
 După criteriul modului de așezare, există: impozite, taxe, contribuții și
alte venituri.
 După criteriul înscrierii în evidența curentă sunt: venituri cu debit și
venituri fără debit.

11
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 92
12
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 93

14
Veniturile bugetare mai sunt clasificate și în venituri curente; venituri din
impozite, taxe, concesiuni și venituri de capital; venituri rezultând din
valorificarea bunurilor.
Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii exterioare și au ca
obiect al impunerii: terenuri, clădiri, activități economice și mișcarea capitalului
bănesc.
Impozitele indirecte se realizează ca urmare a impunerii consumului,
respectiv cu ocazia vânzării diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor
servicii. Aceste cote de impozit sunt percepute fie procentual, în raport cu
valoarea mărfurilor vândute sau a serviciilor prestate, fie în sume fixe pe unitate
de măsură. Ele reprezintă constant în jur de 35-40% din totalul veniturilor
ordinare.
Taxele, adică plățile pentru anumite servicii publice, au o pondere minoră
în cadrul veniturilor componentelor sistemului bugetar. În cadrul veniturilor
publice generale, taxele para-fiscale au căpătat o pondere din ce în ce mai mare.
Contribuțiile sociale obligatorii reprezintă sume de bani prelevate de la
unele dintre componentele sistemului bugetar în scopul asigurării finanțării unor
sisteme de asigurări sociale. Ele tind să devină tot mai importante în sistemele
fiscale ale statelor europene, reprezentând practic a treia categorie importantă de
venituri.
Veniturile de la proprietățile, respectiv de pe domeniile statului,
reprezentând prelevări cu caracter nefiscal, se încasează în etapa repartiției
primare a venitului național. Aceste venituri sunt realizate de stat în calitatea sa
de proprietar și organizator al activității în întreprinderile și pe domeniile sale,
având în general o pondere relativ redusă, sub 5% la formarea veniturilor din
sistemul bugetar.
Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri la care statul apelează
numai în cazuri excepționale, și anume în situații când mijloacele bănești
provenite din resursele curente nu pot acoperi integral cheltuielile bugetare. Din
categoria veniturilor extraordinare fac parte: împrumuturile de stat,
suplimentarea masei monetare aflate în circulație și înstrăinarea unor bunuri din
proprietatea privată sau chiar a unei părți din rezervele de aur ale statului.
Împrumuturile de stat se acordă, cel mai adesea, pe seama unor capitaluri
bănești acumulate anterior și care sunt disponibile temporar pentru cei care le
dețin, ele constituind venituri cu caracter aleatoriu/excepțional pe care statul le
negociază cu creditorii săi din țară sau din străinătate, după caz.
1.3.2. Sistemul cheltuielilor bugetare

Asemenea veniturilor publice, în literatura de specialitate au fost definite

15
și cheltuielile publice, arătându-se că ele reprezintă modalități de repartizare și
utilizare a fondurilor bănești bugetare în vederea satisfacerii trebuințelor
generale ale societății13. Fiecare buget public are stabilite prin lege propriile
categorii de venituri menite să le finanțeze, precum și propriile categorii de
cheltuieli pe destinațiile precizate de legiuitor.
Spre deosebire de cheltuiala publică, cheltuiala bugetară este acea sumă
de bani alocată de la un buget public conform destinației stabilită prin acel
buget14.
Totalitatea sumelor ce se alocă de la bugetele publice pentru satisfacerea
acelor trebuințe stabilite formează sistemul cheltuielilor bugetare.
Cheltuielile bugetare sunt clasificate după mai multe criterii în literatura
de specialitate.
 După criteriul teoretic există: cheltuieli bugetare care au în vedere
elemente economice și cheltuieli bugetare care au în vedere destinația
specifică,
 După criteriul structurii lor, distingem: cheltuieli bugetare ordinare
(cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, cheltuieli de capital) și
cheltuieli bugetare extraordinare, care au caracter excepțional.
 După criteriul destinației lor, distingem: cheltuieli social-culturale,
cheltuieli pentru apărare națională, cheltuieli pentru acțiuni economice,
cheltuieli pentru protecția socială, cheltuieli pentru constituirea unor
fonduri de rezervă bugetară și cheltuieli pentru diverse alte acțiuni.
Cheltuielile realizate la nivelul bugetului de stat includ:
 servicii publice generale 18%,
 apărare, ordine publică 20%,
 cheltuieli socio-culturale 37%,
 servicii și dezvoltare publică 2%,
 acțiuni;
bugetelor locale includ:
 servicii publice generale 13%,
 apărare, ordine publică 1,4%,
 cheltuieli socio-culturale 52,8%,
 servicii și dezvoltare publică 11%,
 acțiuni economice 21%.
Bugetul asigurărilor sociale de stat are o anumită particularitate.
Cheltuielile privesc în procent de 99,9% serviciile de asigurări și asistență
socială.

13
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 93
14
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 94

16
Cheltuielile socio-culturale sunt principala destinație a resurselor
financiare publice. Acestea au o pondere mai mare în bugetele locale.
Cheltuielile de apărare și ordine publică sunt în sarcina puterii centrale, fiind
incluse în bugetul de stat. Cheltuielile pentru acțiuni economice au aceeași
pondere în bugetul de stat și în bugetele locale.

1.4. Sistemul bugetar public național

Sintagmele sistem bugetar și buget public național sunt sinonime, ele


cuprinzând totalitatea bugetelor care se întocmesc și se înfăptuiesc într-un an
financiar la nivelul unui stat.
Primul act normativ care a așezat bazele finanțelor publice în România în
condițiile economiei de piață a fost Legea nr.10/1991 privind finanțele publice,
care reglementa pentru prima dată conceptul de buget public național.
Această reglementare a fost preluată cu unele nuanțări și de către
Constituția din 1991, în art. 37 alin. (1).
Apreciem că terminologia de buget public național creează impresia
greșită că ne-am afla în fața unui supra-buget supraordonat celor trei condiții
bugetare.
Bugetul public național a fost definit în diferite feluri, atât prin acte
normative adoptate în materie, cât și în doctrina clădită pe reglementările aduse
cu privire la relațiile deosebit de complexe care formează bugetul de stat și
celelalte componente ale bugetului public.
În literatura noastră, bugetul public național a fost definit ca fiind planul
financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile publice
pentru o perioadă determinată de timp15.
Importanța majoră a bugetului de stat în cadrul sistemului finanțelor
publice și - pe un plan mai larg - în acela al relațiilor economice și sociale
rezultă, din faptul că:
a) bugetul participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor
statului, el fiind instrumentul esențial prin intermediul căruia se exercită
atribuțiile autorităților publice centrale și locale;
b) bugetul asigură autonomia reală a colectivităților locale constituite în
cadrul unităților administrativ-teritoriale;
c) bugetul garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor
categorii importante de persoane din rândul populației;
d) bugetul asigură echilibrul financiar, monetar și valutar al statului;
e) bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale.

15
C. F. Costaș, Drept financiar, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 66

17
Prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice art. 1 alin.(2), sistemul
bugetar din România a fost structurat în așa fel încât el cuprinde bugete publice
de interes național astfel:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele fondurilor speciale;
d) bugetul trezoreriei statului;
e) bugetele instituțiilor publice autonome;
f) bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale,
după caz;
g) bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate
de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din
fonduri publice;
i) bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Aceste bugete publice enumerate, formează sistemul de bugete ale
statului în funcție de caracteristici, și se denumește sistemul bugetar public
central.
Legiuitorul definește conceptul de sistem bugetar ca fiind un sistem unitar
de bugete care cuprinde bugetele prevazute la art. 1 alin.(2), și bugetele locale.
Același act normativ definește și conceptul de buget general consolidat, care
reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și
consolidate pentru a forma un întreg.16
În Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, la art.1 alin. (2) se
arată că această lege se aplică tuturor bugetelor locale care administrează bani
publici și anume:
a) bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului București, județelor;
b) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din
bugetele locale, după caz;
c) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
d) bugetului împrumuturilor externe și interne pentru care costurile de
rambursare se asigură din bugetele locale;
e) bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Aceste bugete formează sistemul bugetar public local.
Observăm că avem două sisteme bugetare, unul de interes național
reglementat de Legea nr. 500/200217, și unul de interes local reglementat de
Legea nr. 273/200618. Aceste două mari sisteme formează sistemul bugetar

16
Legea 500/2002 actualizată
17
Legea nr. 500/2002
18
Legea nr. 273/2006

18
public național care se aplică atât la nivel central cât și la nivel local, pe tot
cuprinsul țării.
Bugetul public național îndeplinește un rol deosebit de important în
procesul complex al distribuirii și redistribuirii produsului social net în
economia națională, pe de o parte, dar și între stat și populație, pe de altă parte.
Bugetul public național intervine, de asemenea, în redistribuirea sumelor
financiare între sfera productivă și cea neproductivă, în asigurarea protecției
sociale, între unele zone ale teritoriului și chiar în diviziunea internațională a
muncii. În același timp, prin intermediul bugetului se exercită un control
permanent asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precum
și asupra societăților care au raporturi cu bugetul public național.

19
Capitolul II – Aspecte generale privind bugetele locale
2.1. Noțiunea de buget local

Bugetele locale sunt, în accepțiunea Legii nr.273/2006, documentele


prin care sunt aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților
administrativ-teritoriale (comunele, orașele, municipiile și județele)19.
În literatura de specialitate, bugetul local este definit ca fiind programul
ce cuprinde cheltuielile și veniturile anuale necesare funcționării instituțiilor
administrativ-teritoriale și satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se
aprobă de către consiliile locale și se adoptă printr-o hotărâre, în concordanță cu
prevederile cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Bugetul local reprezintă un document prin care sunt prevăzute și aprobate
în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ teritoriale.
Bugetele locale sunt organizate în conformitate cu organizarea administrativ-
teritorială a țării în bugete pe județe, municipii, orașe și comune. Fiecare unitate
administrativ-teritorială își întocmește bugetul propriu în condiții de autonomie.
Pornind de la aceste definiții, vom defini bugetul local ca fiind programul prin
care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile anuale ale unei unități
administrativ-teritoriale, destinate realizării sarcinilor administrative ale
colectivităților locale și satisfacerii nevoilor publice de interes local, program ce
se adoptă printr-o hotărâre a autorității administrației publice locale
competente20.

2.2. Categorii de bugete locale

În Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, la art.1 alin. (2) se


arată că această lege se aplică tuturor bugetelor locale care administrează bani
publici și anume:
1. bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului București, județelor;
2. bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din
bugetele locale, după caz;
3. bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri
proprii;
4. bugetului împrumuturilor externe și interne pentru care costurile de
rambursare se asigură din bugetele locale;

19
C. F. Costaș, Drept financiar, Ed. Universul Juridic, București, 2016 pag. 244
20
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 117

20
5. bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Bugetele proprii ale județelor și al municipiului București sunt
administrate de Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului
București.
Bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor
Municipiului București sunt administrate de consiliile locale.
Bugetul centralizat al județului este format din:
- bugetul propriu al județului;
- bugetele unităților administrativ-teritoriale.
Bugetul propriu al municipiului este format din:
- bugetul propriu al municipiului;
- bugetul comunelor subordonate.
Bugetul centralizat al municipiului București este format din:
- bugetul propriu al municipiului București;
- bugetele sectoarelor municipiului București.
2.3. Principiile bugetare privind bugetele locale

În materia principiilor care guvernează existența bugetelor locale,


regăsim: universalitatea, unicitatea, anualitatea, echilibrul bugetar, publicitatea,
specialitatea bugetară, unitatea monetară, solidaritatea, autonomia locală
financiară, proporționalitatea și consultarea21.
Principiul universalității se referă la faptul că atât veniturile, cât și
cheltuielile bugetului local se includ în acesta, în totalitate, în sume brute, cu
precizarea că veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei anumite cheltuieli
bugetare. Ele sunt colectate, constituind fonduri publice mari, din care se alocă
sume de bani pe anumite destinații, respectiv pentru acoperirea anumitor
cheltuieli, conform bugetului anual. Fac excepție de la această regulă numai
donațiile și sponsorizările pentru care sunt stabilite destinații distincte, ele fiind
acordate, de regulă, pentru anumite destinații, conform voinței donatorului sau a
sponsorului. Principiul universalității este integrat procedurii de control
specifice resurselor publice. Principalul obiectiv al acestei reguli este de a
asigura maximă transparență în utilizarea resurselor publice, prin aceea că
bugetul este reprezentarea completă a tuturor veniturilor și a tuturor
cheltuielilor. Astfel, procedura bugetară este susceptibilă de o verificare
completă, care include totalitatea operațiunilor bugetare. Principiul
universalității permite evaluarea corectă a dimensiunii bugetului și consolidarea
bugetelor prin eliminarea reprezentării multiple a unui venit, ca urmare a
transferurilor de sume.

21
Legea nr. 500/2002 în Capitolul II "Principii, reguli și responsabilități", Secțiunea 1 "Principii și
reguli bugetare și O.U.G. 45/2003 de modificare a Legii nr.273/2006 privind finanțele publice

21
Principiul publicității se referă la faptul că procesul bugetar trebuie să
fie deschis și transparent, fapt ce se va realiza prin publicarea în presa locală sau
afișarea la sediul autorității administrației publice respective a proiectului de
buget local și a contului anual de execuție a acestuia22. Tot în realizarea
principiului publicității, legea invită cetățenii la dezbaterea publică a proiectului
de buget local, precum și la depunerea de contestații în legătură cu acesta, în
vederea aprobării. De asemenea, transparența procesului bugetar se mai
realizează și prin obligativitatea prezentării în ședință publică a contului anual
de execuție a bugetului local.
Principiul unității se referă la faptul că atât veniturile, cât și cheltuielile
bugetare se înscriu într-un singur document pentru a se asigura utilizarea
eficientă și o cât mai bună monitorizare a fondurilor publice locale. În acest
sens, legea statuează că sunt interzise reținerea și utilizarea de venituri în regim
extrabugetar, precum și constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor
locale, dacă legea nu permite acest lucru; are dublu scop: de a asigura realitatea
bugetului și de a împiedica puterea executivă să utilizeze resurse în afara
regulilor bugetare, și în afara formelor de control specifice. Astfel spus, unui
exercițiu bugetar îi corespunde un singur buget pentru fiecare unitate
administrativ-teritorială.
Principiul anualității încadrează executarea unui buget în limitele
temporare ale unui an calendaristic. Mai exact toate operațiunile de încasări și
plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget public aparțin
exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv. Și în cazul
bugetelor locale, anul bugetar coincide cu anul calendaristic, dar procesul
bugetar se întinde pe durata a mai bine de doi ani23.
Principiul specializării bugetare constă în faptul că veniturile și
cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și
pe categorii de cheltuieli grupate după natura lor economică și după destinație.
Un ordonator nu poate utiliza veniturile decât pentru cheltuielile expres
prevăzute în buget și în limitele expres prevăzute în buget; un ordonator nu
poate încasa venituri suplimentare, dacă nu au bază legală și bugetară.
Principiul unității monetare se referă la faptul că toate operațiunile
monetare se exprimă în moneda națională, fapt valabil în cazul tuturor bugetelor
publice.
Principiul echilibrului bugetar se referă, în principiu, la faptul că
veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile. Așa cum am mai arătat, legiuitorul
a renunțat la consacrarea acestui principiu în cazul bugetului de stat. El

22
I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si adaugita, Ed. Hamangiu, 2018,
pag. 41
23
C.Oneț, Drept financiar public. Curs universitar. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 99

22
statuează că, cheltuielile unui buget local se acoperă integral din veniturile
bugetului respectiv. Prin aceasta se dorește realizarea unui nou pas spre
autonomia financiară a unităților administrativ-teritoriale. În absența
echilibrului, bugetul este deficitar sau excedentar. În practică, bugetele se
elaborează după un algoritm deficitar, fiind un deficit controlat.
Principiul solidarității potrivit căruia, prin politicile bugetare locale, se
poate realiza ajutorarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a
persoanelor fizice aflate în situație de extremă dificultate, prin alocarea de sume
din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local. Din fondul de rezervă
bugetară constituit în bugetul local, consiliile locale, județene sau Consiliul
General al Municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare
către unitățile administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate, la
cererea publică a primarilor acestor unități administrativ-teritoriale sau din
proprie inițiativă.
Principiul autonomiei locale financiare se referă la faptul că unitățile
administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care
autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor
lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege24. În aplicarea acestui principiu, s-a
stabilit prin lege că autoritățile administrației publice locale au competența
stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii. De
asemenea, legea mai statuează că alocarea resurselor financiare pentru
echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare
ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență. În
plus, sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile
administrației publice locale, în conformitate cu prevederile legale.
Principiul proporționalității potrivit căruia resursele financiare ale
unităților administrativ-teritoriale trebuie să fie proporționale cu
responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege25.
Principiul consultării potrivit căruia autoritățile administrației publice
locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra
procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele
locale.
Alături de principiile enunțate, legiuitorul instituie o serie de reguli care
sunt aplicabile procesului bugetar. Astfel, aceste reguli se referă la:
a) se interzice efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția
cazurilor în care legea prevede astfel;
b) cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate
de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;

24
C. F. Costaș, Drept financiar,Ed Universul Juridic ,București,2016, pag.246
25
Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale

23
c) nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în vreun buget local și nici nu poate fi
angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există baza legală pentru
respectiva cheltuială;
d) nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată,
ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și nu are
prevederi bugetare și surse de finanțare;
e) după aprobarea bugetelor locale pot fi adoptate acte normative cu
implicații asupra acestora, dar cu precizarea surselor de acoperire a
diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente
exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte
normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea
cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii au obligația să prevadă și mijloacele
necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creșterea cheltuielilor. În
acest scop inițiatorii trebuie să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanțelor
Publice sau al altor instituții implicate, fișa financiară care însoțește expunerea
de motive sau nota de fundamentare, după caz, și care va fi actualizată în
concordanță cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ.
Tot în contextul acestor considerații generale, trebuie menționat faptul că
dispozițiile legale privitoare la controlul financiar aplicabile la nivel național se
aplică în egală măsură și pentru materia finanțelor publice locale, în temeiul art.
24 din Legea finanțelor locale. Formarea și utilizarea fondurilor publice locale
și contul de execuție a bugetelor locale sunt supuse controlului Curții de
Conturi.
Prin modificările aduse Legii nr. 273/2006 prin O.U.G. nr. 63/2010 , s-a
prevăzut că instituțiile publice locale, inclusiv cele prevăzute la art. 54 alin. (7)
din Lege, precum și cele care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru
asigurarea integrală a cheltuielilor secțiunii de funcționare cooperează pentru
organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții
stabilite prin Legea autorităților administrației publice locale, cu precădere în
domeniile ce privesc activitățile de control, audit, inspecție, pe principii de
eficiență, eficacitate și economicitate, la nivelul structurilor județene cu
personalitate juridică ale structurilor asociative ale autorităților administrației
publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică sau prin asociații de
dezvoltare intercomunitară înființate potrivit legii.

24
Capitolul III – Structura bugetelor locale

Asigurarea autonomiei administrative potrivit principiului descentralizării


și autonomiei locale nu se poate face fără existența unui cadru legislativ și a
mecanismelor adecvate, respectiv a instrumentelor necesare autorităţilor locale
pentru îndeplinirea atribuţiilor care le revin.
Cadrul legislativ este asigurat de către Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice și
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi de o serie de
reglementari anuale aduse odată cu legea bugetară (legea bugetului de stat).
Între cele mai importante instrumente la îndemâna autorităţilor locale
necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, un loc prioritar îl ocupa
bugetul local. Potrivit Legii finanțelor publice locale, nr. 273/2006 prin bugete
locale se înţeleg bugetele de venituri și cheltuieli ale unităţilor administrativ-
teritoriale. Fiecare comună, oraș, municipiu, sector al capitalei, judeţ, respectiv
municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul local, în condiţii de autonomie potrivit
legii. „Intre aceste bugete nu exista relaţii de subordonare", mai sintetic prin
bugetul local se înţelege actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile
colectivităţilor locale pe o perioada de un an, adică bugetele unităţilor
administrativ teritoriale care au personalitate juridică.
În ţara noastră, autonomia financiară a colectivităţilor locale nu este încă
deplină, existând raporturi de dependență față de bugetul de stat, mai ales cu
privire la partea de venituri.
În componența bugetului local, partea de venituri cuprinde, atât venituri
proprii provenind din impozite, taxe și vărsăminte de venituri cuvenite de la
contribuabilii persoane juridice de importanță locală și de la populație, (acestea
sunt prevăzute de actele normative ce se refera la impozitele și taxele locale și la
modul de stabilire a competenței consiliilor locale în domeniu) dar și venituri
atribuite din sume defalcate din unele venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului
de stat; transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor investiţii
de interes general ce depăşesc perimetrul unor colectivităţi locale sau pentru
acţiuni de protecţie socială în instituţii publice cu caracter naţional sau regional
(cămine de bătrâni, casa de copii, scoli speciale, etc).
Cheltuielile ce se finanţează din bugetele locale pentru realizarea
acţiunilor și activităţilor din competența consiliilor locale, au la bază prevederi
legale şi vizează:
- activitatea autorităţilor executive și a serviciilor publice de subordonare
locală;
- activitatea desfăşurată de instituţiile social-culturale (învăţământ,
cultură, religie, asistență socială, îndemnizații, ajutoare);

25
- realizarea diverselor servicii (salubrizare, zone verzi, protecţia
mediului), dezvoltare publică (reţele de apă, canal, străzi, drumuri, trotuare,
zone de agrement) și locuinţe;
- activitatea de transporturi, agricultură și diverse acţiuni economice;
- constituirea de fonduri de rezervă și pentru rambursări de împrumuturi
și plăți de dobânzi.
Atât veniturile cât şi cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect
dimensionate, corect urmărite, dar mai ales prin buget să se atingă finalitatea
vizată de legiuitor în ceea ce priveşte administraţia publică locală.
3.1. Categorii de venituri

Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetelor locale se bazează pe


constatarea, evaluarea și inventarierea materiei impozitare în funcție de care se
calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a
veniturilor obținute din acestea, precum și pe alte elemente specifice, în scopul
evaluării corecte a veniturilor. Donațiile și sponsorizările se cuprind, prin
rectificarea bugetară locală, în bugetul de venituri și cheltuieli.
Veniturile bugetare locale se constituie din:
a) venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuții, alte
vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
d) donații și sponsorizări;
e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul
plăților efectuate și prefinanțări.
Structura funcțională a bugetelor locale este împărțită26 în: secțiunea de
funcționare care este partea de bază, obligatorie, a bugetelor locale, cu excepția
bugetelor fondurilor externe nerambursabile și a bugetelor împrumuturilor
externe și interne, care cuprinde veniturile necesare finanțării cheltuielilor
curente pentru realizarea competențelor stabilite prin lege, precum și cheltuielile
curente respective; secțiunea de dezvoltare care este partea complementară a
bugetelor locale, cu excepția bugetelor fondurilor externe nerambursabile, care
cuprinde veniturile și cheltuielile de capital.
Veniturile secțiunii de funcționare sunt următoarele:
- venituri proprii, potrivit art. 5 alin. (1) litera a), cu excepția veniturilor
din valorificarea unor bunuri,
- venituri proprii ale instituțiilor publice locale finanțate integral sau
parțial din venituri proprii;

26
conform art. 2 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale

26
- subvenții pentru finanțarea cheltuielilor curente;
- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru
finanțarea cheltuielilor curente;
- venituri din împrumuturi acordate instituțiilor și serviciilor publice
locale sau activităților finanțate integral din venituri proprii;
- vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de
dezvoltare, care se reflectă cu valoare negativă.
Veniturile secțiunii de dezvoltare sunt:
- vărsăminte din secțiunea de funcționare;
- sume rezultate din valorificarea unor bunuri, sume reprezentând
amortizarea mijloacelor fixe și sume aferente depozitelor speciale
pentru construcția de locuințe;
- subvenții pentru cheltuieli de capital;
- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru
finanțarea cheltuielilor de capital;
- sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul
plăților efectuate și prefinanțări.
Veniturile bugetelor județene se împart, după criteriul sursei de atragere,
în patru categorii:
A. Venituri proprii care se compun din: impozitul pe profit de la regiile
autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor
județene, impozite și taxe de la populație, taxe și tarife pentru
eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, vărsăminte din
profiturile nete ale regiilor autonome, venituri din valorificarea de
bunuri, cote defalcate din impozitul pe venit și alte venituri;
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
C. Subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
D. Donații și sponsorizări.
Veniturile bugetelor localităților, respectiv ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului București și al Consiliului General al
Municipiului București sunt mult mai complexe decât cele ale județelor întrucât
și sarcinile ce le revin prin lege implică costuri publice mai ample.
După criteriul de atragere, cele mai importante venituri bugetare locale:
A. Venituri proprii ce se constituie la nivelul localităților și care se com-
pun din: impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de
sub autoritatea consiliilor județene, impozite și taxe de la populație, taxe pentru
folosirea terenurilor proprietate publică, taxe și tarife pentru eliberarea de
licențe și autorizații de funcționare, vărsăminte din profiturile nete ale regiilor
autonome, vărsăminte de la instituții publice, impozitul pe spectacole, venituri
din valorificarea unor bunuri, cote defalcate din impozitul pe venit;
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
C. Subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
D. Donații și sponsorizări.

27
Impozitele și taxele locale se aprobă de consiliile locale, județene și de
Consiliul General al Municipiului București, după caz, în limitele și în condițiile
legii. Codul fiscal în Titlul IX reglementează cele mai importante categorii de
impozite și taxe locale, instituind în acest sens limite minime și maxime,
revenind apoi în sarcina autorităților locale să statueze, prin hotărâri, unde se
situează, în raport cu limitele instituite de lege.
Impozitele și taxele locale sunt cele mai importante surse proprii ale
bugetelor locale în ansamblul lor și beneficiază de o reglementare distinctă în
cuprinsul Codului Fiscal. Pentru realizarea unei autonomii locale reale, ele ar
trebui să aibă o pondere determinantă, dacă nu chiar exclusivă, în totalul
veniturilor bugetare locale.

Impozitul pe clădiri27 este un impozit local, direct și real, ce cade în


sarcina celor ce dețin în proprietate privată clădiri sau a celor ce beneficiază de
posesia ori folosința clădirilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului
ori a unităților administrativ-teritoriale. Orice persoană care are în proprietate o
clădire în România datorează anual impozit pentru acea clădire.
Taxa pe clădiri se datorează pentru utilizarea clădirilor proprietate publică
sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice,
altele decât cele de drept public. Așadar, această taxă reprezintă sarcina fiscală a
concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință.
Atât impozitul, cât și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al
comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul
municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul
local al sectorului în care este amplasată clădirea.
Este considerată clădire orice construcție situată deasupra solului și/sau
sub nivelul acestuia, indiferent de denumire ori de folosința sa, și care are una
sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte,
produse, materiale, instalații, echipamente și alte asemenea, iar elementele
structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de
materialele din care sunt construite.
Clădirile pentru care nu se datorează impozit28 sunt:
a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a
unităților administrativ-teritoriale, cu excepția încăperilor folosite pentru
activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu
persoane juridice de drept public;

27
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizata
28
C.Oneț, Drept financiar public. Curs universitar. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag.258

28
b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate,
date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare
de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) clădirile aflate în proprietatea fundaţiilor înfiinţate prin testament,
constituite, conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de
cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi
cultural;
d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând
cultelor religioase recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor
locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu excepţia încăperilor folosite
pentru activităţi economice;
e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat,
confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu
excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care
generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor
pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile
utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr.
263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu
modificările şi completările ulterioare;
g) clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi
Sportului, precum şi clădirile federaţiilor sportive naţionale, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite
pentru activităţi economice;
i) clădirile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice,
precum şi cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în
materia ajutorului de stat;
j) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice,
hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la
apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din porturi şi cele afectate
canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
k) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte,
apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea
acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte
activităţi economice;
l) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii
metroului;
m) clădirile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de
Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepţia încăperilor care
sunt folosite pentru activităţi economice;

29
n) clădirile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru
apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
o) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării,
silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea
cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi
economice;
p) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea
sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului
armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi
urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
q) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei
Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
r) clădirile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război,
a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 1 şi 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat,
cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art.
1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I
de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în
îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi
persoane încadrate în gradul I de invaliditate;
u) clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele
închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de
la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
v) clădirile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele
destinate depozitării şi administrării arhivei, precum şi clădirile afectate
funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale
Notariale;
w) clădirile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de
inserţie;
x) clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice,
indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care au faţada
stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările

30
şi completările ulterioare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru
activităţi economice.
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea
impozitului/taxei pe clădiri29 datorate pentru următoarele clădiri:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de
arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele
prevăzute la alin. (1) lit. x);
b) clădiri pentru care s-a instituit un regim de protecţie, altele decât
monumentele istorice, amplasate în zone de protecţie ale monumentelor istorice
şi în zonele construite protejate;
c) clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către
organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii
sociale;
d) clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru
activităţile fără scop lucrativ;
e) clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
f) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au
aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine
afectaţiunea de interes public;
g) clădirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut
comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România,
republicată, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de
interes public;
h) clădirea nouă cu destinaţie de locuinţă, realizată în condiţiile Legii
locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi clădirea cu destinaţie de locuinţă, realizată pe bază de credite, în
conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea
investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi
completările ulterioare. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se
aplică noului proprietar al acesteia;
i) clădirile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5
ani, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul;

29
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizata

31
j) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau
coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
k) clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe
ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
l) clădirile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile
elaborării unor scheme de ajutor de stat având un obiectiv prevăzut de legislaţia
în domeniul ajutorului de stat;
m) clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de
intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal
de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se
constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul
energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de
audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
n) clădirile unde au fost executate lucrări în condiţiile Legii nr. 153/2011
privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
o) clădirile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele
localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în
conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor
facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii
Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările
ulterioare;
p) clădirile deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti şi de
societăţile cooperative agricole, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de
stat având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
r) clădirile deţinute de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform
alin. (2), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care
persoana depune documentele justificative.
Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice
care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o
durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%.
Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această
condiţie.
Calculul acestui impozit se face ținându-se seama de o serie întreagă de
criterii referitoare la materialele din care sunt construite clădirile, dotările și
instalațiile de care beneficiază ele, suprafața și amplasarea lor în cadrul

32
localității, dar și de categoria de localitate, și zona de amplasare unde se găsește
clădirea respectivă.
În cadrul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin
aplicarea cotei de impozitare cuprinse între 0,08%-0,2%,la valoarea impozabilă
a clădirii. Valoarea impozabilă a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței
construite desfășurate a acesteia, exprimate în metrii pătrați, cu valoarea
impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp.
Valoare impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și
zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate, cu
coeficientul de corecție corespunzător fiecărei localități și fiecărei zone în
cadrul localităților.
De asemenea, valoarea impozabilă a clădirii se poate reduce în funcție de
anul construirii acesteia, după cum urmează:
a) cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data
de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
b) cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi
100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
c) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi
50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
Dacă însă o clădire este utilizată ca locuință și are o suprafață construită
mai mare de 150 de metri pătrați, valoarea impozabilă a acesteia se majorează
cu câte 5% pentru fiecare 50 de metri pătrați.
În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din
punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se
consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.
Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu
lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea
cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de
reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi,
după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de
exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor,
conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a
calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se
actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră,
valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data
începerii executării lucrărilor.
Sarcina fiscală sporește pentru fiecare clădire în plus deținută de către un
contribuabil, fapt ce concordă cu principiile impunerii referitoare la capacitatea
contributivă a celor ce datorează acest impozit.
Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri
datorează un impozit pe clădiri majorat, după cum urmează:
- cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

33
- cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa
de domiciliu.
În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa
de domiciliu, impozitul majorat de determină în funcție de ordinea în care
proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă
calitatea de proprietar.
Persoanele fizice ce dețin în proprietate mai multe clădiri au obligația să
depună o declarație la compartimentele de specialitate ale autorităților
administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în
raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin
aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Valoare de inventar a clădirii este valoare de intrare a clădirii în
patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform
prevederilor legale în vigoare.
În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire,
consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct
de vedere fiscal, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor
executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de
la data terminării lucrărilor respective.
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor
contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în
urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului.
Pentru clădirile care nu au fost reevaluate, cota impozitului pe clădiri se
stabilește de consiliul local între:
a. 10% si 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani
anteriori anului fiscal de referință;
b. 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani
anteriori anului fiscal de referință.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea
amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
Data de la care se calculează impozitul variază și ea, în funcție de
diferitele ipoteze ce se pot produce în legătură cu momentul dobândirii dreptului
de proprietate asupra clădirii respective.
Astfel, în cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o
persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana
respectivă cu începere de la data de întâi ianuarie a anului urmator.
Pentru clădirile care au fost înstrăinate, demolate sau distruse, în cursul
anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora cu începere de la data de
întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau
distrusă.
Orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire
are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al

34
autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află
clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau
construirii.
Plata impozitului se efectuează anual, în două rate egale, până la datele de
31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul
an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă
o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul pe terenuri30 este și el un impozit local, direct și real, ce cade


în sarcina celor ce dețin în proprietate privată terenuri sau a celor ce beneficiază
de posesia ori folosința terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a
statului ori a unităților administrativ-teritoriale. Orice persoană care are în
proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual.
Taxa pe terenuri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților
administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în
folosință reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
drepturilor de administrarea sau de folosință.
Atât impozitul, cât și taxa pe teren se datorează către bugetul local al
comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul
terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare
proprietar datorează impozit pe teren pentru partea din teren aflată în
proprietatea sa. În cazul în care se pot stabili părțile individuale ale
proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din
impozitul pe terenul respectiv.
Legea reglementează expres categoriile de teren pentru care nu se
datorează impozit de către cei ce le dețin sau le administrează, și anume:
a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a
unităților administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru
activităţi economice sau agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate,
date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare
de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament, constituite conform
legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională,
precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

30
I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si adaugita, Ed. Hamangiu, 2018,
pag.105

35
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi
asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia
suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat,
confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu
excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice care
generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor
pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile
utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr.
263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite
pentru activităţi economice;
h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie,
terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv
ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente
lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de
folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor,
gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea
resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi
terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o
hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei
solului;
j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare,
pentru perioada cât durează ameliorarea acestora;
k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii
pentru agricultură sau silvicultură;
l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale,
drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi
Drumuri Naţionale din România - S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum
şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de
siguranţă;
m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare
publice, precum şi cele ale metroului;
n) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice,
precum şi cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în
materia ajutorului de stat;
o) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul
pentru apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
p) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de
Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt
folosite pentru activităţi economice;

36
q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi
Sportului, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război,
a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s)terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau
coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi 5 din Decretul-lege nr.
118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor
fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi
completările ulterioare;
t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau
coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor
încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai
minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de
invaliditate;
u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor
prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
82/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
v) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele
destinate depozitării şi administrării arhivei, precum şi terenurile afectate
funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale
Notariale;
w) suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică,
pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, cele
certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani;
x) terenurile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de
inserţie;
y) terenurile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale din România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele
închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosinţă de acestea de
la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia terenurilor care sunt folosite
pentru activităţi economice.
z) suprafeţele construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca
monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, prevăzute la art. 456 alin.
(1) lit. x), indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu
excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice.
Impozitul pe teren se calculează în funcție de suprafața terenului vizat,
dar și de alte criterii, cum ar fi rangul localității în care este amplasat, zona
și/sau categoria de folosință a acestuia.
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea
impozitului/taxei pe teren datorate pentru:

37
a) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr.
10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru
care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea
de interes public;
c) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, pe durata pentru care
proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
d) terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către
organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii
sociale;
e) terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru
activităţile fără scop lucrativ;
f) terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv pentru
activităţile fără scop lucrativ;
g) terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la
5 ani;
h) terenurile aferente clădirii de domiciliu şi/sau alte terenuri aflate în
proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
i) terenurile, inclusiv zonele de protecţie instituite, ocupate de clădirile
clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case
memoriale, altele decât cele prevăzute la art. 456 alin. (1) lit. x), cu excepţia
terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
j) terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare
sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din
indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
k) terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile
elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut
de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
l) terenurile din extravilan situate în situri arheologice înscrise în
Repertoriul Arheologic Naţional folosite pentru păşunat;
m) terenurile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele
localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în
conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996, republicată, cu modificările
ulterioare;
n) terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor
restricţii de utilizare;
o) terenul situat în extravilanul localităţilor, pe o perioadă de 5 ani
ulteriori celui în care proprietarul efectuează intabularea în cartea funciară pe
cheltuială proprie;

38
p) suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric şi
protejate;
q) terenurile, situate în zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi în
zonele protejate;
r) suprafeţele terenurilor afectate de cercetările arheologice, pe întreaga
durată a efectuării cercetărilor.
s) potrivit legii, consiliile locale pot reduce impozitul pe suprafeţele
neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric, în funcţie de
suprafaţa afectată şi de perioada punerii monumentelor istorice la dispoziţia
publicului pentru vizitare, precum şi instituţiilor specializate pentru cercetare.
Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform
alin. (2), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care
persoana depune documentele justificative.
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de
teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona/sau categoria de
folosință a terenului, conform încadrării făcute în consiliul local.
Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a
titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea
categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la
declarația făcută sub semnătură proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa
acestuia, a unui membru major al gospodăriei, sub sancțiunea nulității.
Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care
are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an,
care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana
încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu 1 ianuarie a anului
următor celui în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate.
Orice persoană care dobândește teren are obligația de a declara achiziția
terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice
locale în termen de 30 de zile inclusiv care urmează data achiziției.
Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune
o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de
specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile
inclusiv care urmează după data modificării folosinței.
Impozitul și taxa pe teren se plătesc anual, în două rate egale, până la
datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul
an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv,
se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

39
Impozitul pe mijloace de transport31 este și el un impozit local, direct și
real, ce cade în sarcina celor care dețin în proprietate privată un bun mobil de
natura mijloacelor de transport.
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie
înmatriculat/ înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul
de transport respectiv.
Impozitul pe mijloace de transport nu se aplică pentru:
a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea
veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale
veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea
contribuabilului;
b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I
de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în
îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi
persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de
transport, la alegerea contribuabilului;
c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 1 şi 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat,
cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art.
1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un
singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
d) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea
persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de
transport, la alegerea contribuabilului;
e) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru
transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a
Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
f) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
g) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate
pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban,
inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport
este stabilit în condiţii de transport public;
h) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
i) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în
pastoral;

31
Art 468-472 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizata

40
j) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenţii în situaţii de
urgenţă;
k) mijloacele de transport ale instituţiilor sau unităţilor care funcţionează
sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a
Ministerului Tineretului şi Sportului;
l) mijloacele de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament
constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de
cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi
cultural;
m) mijloacele de transport ale organizaţiilor care au ca unică activitate
acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură
găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de
recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu
handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în
dificultate, în condiţiile legii;
n) autovehiculele acţionate electric;
o) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu
sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau
societate de leasing;
p) mijloacele de transport deţinute de către organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale. Impozitul pe mijloacele de transport se
calculează în funcție de tipul mijlocului de transport și în raport cu capacitatea
cilindrică a acestuia.
Impozitul pe mijloacele de transport se reduce cu 50% pentru persoanele
fizice care domiciliază în localităţile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului
special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din
Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului
special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-
sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu
modificările ulterioare.
În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu
minimum 50%, conform hotărârii consiliului local.
În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din
impozitul pentru motocicletele respective.
Pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată
egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport crește
semnificativ, contând criteriul masei totale și a numărului de axe.
Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de
persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport
înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal
anterior.

41
În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în
cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de
specialiate al autorității de administrație publică locală, impozitul pe mijlocul de
transport încetează să se mai datoreze începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din
evidența fiscală.
Obligația de declarare revine oricărei persoane care dobândește sau
înstrăinează un mijloc de transport ori își schimbă domiciliul sau sediu ori
punctul de lucru, are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la
mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității
administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul ori punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea
survenită.
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale,
până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat
pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, se
acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul pe spectacole32 este un impozit local, indirect ce cade asupra


veniturilor realizate din organizarea de spectacole de orice fel.
Astfel, el este datorat de către orice persoană care organizează o
manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în
România, dar este suportat efectiv de către consumatorul acelui spectacol, fiind
inclus în prețul biletului pentru intrarea la spectacolul respectiv.
Impozitul pe spectacole se plătește la bugetul local al unității
administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiția
sportivă sau altă activitatea distractivă. Impozitul se calculează prin aplicarea
cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a
abonamentelor.
Cota de impozit se determină după cum urmează:
a) în cazul unui spectacol de teatru, prezentarea unui film la
cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă
internă sau internațională, cota de impozit de 2 %;
b) în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate mai
sus, cota de impozit de 5%.
Obligația de declarare revine persoanelor care datorează impozitul
pe spectacole și se referă la evenimentele programate pe durata unei luni
calendaristice. Declarația se depune până la data de 10 inclusiv a lunii
precedente celei în care sunt programate spectacolele respective.

32
C.Oneț, Drept financiar public. Curs universitar. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 266

42
Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri
umanitare. Impozitul se plătește lunar până la data de 10 inclusiv a lunii
următoare celei în care a avut loc spectacolul.
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul
corect al acestuia, depunerea la timp a declarației și plata la timp a impozitului.
Orice persoană care trebuie să obțină un certicat, aviz sau altă autorizație
33
trebuie să plătească taxa menționată la compartimentul de specialitate al
autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul,
avizul sau autorizația necesara.

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban,


este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului
București sau consiliul județean, în limitele prevăzute de Codul fiscal.
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este
egală cu 50% din taxa stabilită de Codul fiscal.

Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire


care urmează a fi folosită ca locuință sau anexă la locuință este egală cu 0,5%
din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții.

Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară


studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră,
balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se
calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de
excavație cu o valoare stabilită de consiliul local între 0 și 15 lei.

Taxa pentru eliberarea autorizației necesare pentru lucrările de


organizare de șantier în vederea realizării unei construcții, care nu sunt incluse
în altă autorizație de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a
lucrărilor de organizare de șantier.

Taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de


corturi, căsuțe, rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată
a lucrărilor de construcție.

Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri,


tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice,
precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a
firmelor și reclamelor este de până la 8 lei pentru fiecare metru pătrat de
suprafață ocupată de construcție.

33
Art. 473- 476 din Codul Fiscal actualizat

43
Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru orice altă
construcție decât cele menționate anterior este egală cu 1% din valoarea
autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv instalațiile aferente.

Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială,


a unei construcții este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcției,
stabilită prin determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desființării parțiale a
unei construcții, taxa pentru eliberarea autorizației se modifică astfel încât să
reflecte porțiunea din construcție care urmează a fi demolată.
Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei
autorizații de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru
eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale.

Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri


și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie
electrică, telefonie și televiziune prin cablu se stabilește de consiliul local și
este de până la 13 lei pentru fiecare racord.

Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de


urbanism și amenajarea teritoriului, de către primari sau de către
structurile de specialitate din cadrul consiliului județean, se stabilește de
către consiliul local în sumă de până la 15 lei.

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și


adresă se stabilește de către consiliile locale în sumă de până la 9 lei.
Pentru taxele prezentate mai sus, se aplică următoarele reguli:
a. taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție
declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea
avizului;
b. în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar
nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana
care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea
lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității
administrației publice locale;
c. până în cea de-a 15 zi inclusiv, de la data la care se depune situația
finală privind valoarea lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate
al autorității administrației publice locale are obligația de a stabili taxa datorată
pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;
d. până în cea de-a 15 zi inclusiv, de la data la care compartimentul de
specialitate al autorității administrației publice locale a emis valoarea stabilită
pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana

44
care a primit autorizația sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea
administrației publice locale.
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu se
datorează pentru:
- certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt veterani de
război, văduve de război sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război;
- certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt persoanele
prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
- certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lăcaşuri de
cult sau construcţii-anexă;
- certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru
dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care
aparţin domeniului public al statului;
- certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lucrările
de interes public naţional, judeţean sau local;
- certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul
construcţiei este o instituţie publică;
- autorizaţiile de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite
prin concesionare, conform legii;
- certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul
construcţiei este o instituţie sau o unitate care funcţionează sub coordonarea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi
Sportului;
- certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul
construcţiei este o fundaţie înfiinţată prin testament, constituită conform legii,
cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum
şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
- certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul
construcţiei este o organizaţie care are ca unică activitate acordarea gratuită de
servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi
medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie
socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum
şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;
- certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, în cazul unei
calamităţi naturale.

Taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei


activități economice se stabilește de către consiliul local în sumă de până la 15
lei, în mediul rural, și de până la 80 lei, în mediul urban.

Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se


stabilește de către consiliul local și este de până la 20 lei.

45
Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale
sau de pe alte asemenea planuri, deținute de consiliile locale, se stabilește de
către acestea și este de până la 32 lei pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de
metru pătrat.

Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabilește de


către consiliile locale și este de până la 80 lei.
Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind
desfășurarea activității de alimentație publică este stabilită de către consiliile
locale în sumă de până la 4195 lei.

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitatea34 se datorează de


către orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în
România în baza unui contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă
persoană, cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin
mijloacele de informare în masă scrise și audiovizuale.
Publicitatea realizată prin mijloacele de informare scrisă și audiovizuale
corespunde activităților agenților de publicitate potrivit Clasificării activităților
din economia națională (CAEN), cu modificările ulterioare, respectiv
publicitatea realizată prin ziare și alte tipărituri, precum și radio, televiziune și
internet. Cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3%.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se datorează de


către orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau o structură de afișaj
pentru reclamă și publicitate, cu excepția celei care intră sub incidența taxei
anterior menționate. Ea se plătește către bugetul local al comunei, al orașului
sau al municipiului, după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul,
afișajul sau structura de afișaj respectivă. La nivelul municipiului București,
această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este amplasat
panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.
Persoanele care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi
publicitate sunt obligate să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate
al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data
amplasării structurii de afişaj.
Valoarea taxei de afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează
anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat

34
I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si adaugita, Ed. Hamangiu, 2018,
pag.106

46
a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitatea cu suma stabilită de
consiliul local, astfel:
- în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activi-
tate economică, suma este de până la 32 lei;
- în cazul oricărui alt panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă
și publicitate, suma este de până la 23 lei.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se recalculează pentru
a reflecta numărul de luni sau fracțiunea din lună dintr-un an calendaristic în
care se afișează în scop de reclamă și publicitate.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se plătește anual, în
două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate, precum și taxa pentru
afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică:
a. instituțiilor publice, cu excepția cazurilor când acestea fac reclamă
unor activități economice;
b. pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate
amplasate în interiorul clădirilor;
c. pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de
avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică
și educaționale;
d. pentru afișajul efectuat pe mijloace de transport care nu sunt destinate,
prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.

Taxa hotelieră35 poate fi instituită de către consiliul local pentru șederea


într-o unitate de cazare și poate fi valabilă numai pentru localitatea asupra căreia
consiliul local își exercită autoritatea și numai dacă taxa se aplică conform
dispozițiilor Codului fiscal.
Ea se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se
realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate.
Unitatea de cazare are obligația de a vărsa taxa colectată la bugetul local
al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta.
Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de
cazare practicate de unitățile de cazare.
Pentru șederea într-o unitate de cazare, consiliul local poate institui o taxă
hotelieră în cotă de 1% din valoare totală a cazării/tarifului de cazare pentru
fiecare zi de sejur a turistului, care se încasează de persoanele juridice prin
intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a
persoanelor cazate.

35
C.Oneț, Drept financiar public. Curs universitar. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag 271

47
Taxa se datorează pentru întreaga perioadă de ședere, cu excepția cazului
unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, atunci când taxa se
datorează numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare.
Taxa hotelieră nu se aplică pentru:
- persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;
- persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invali-
de de gradul I sau II;
- pensionarii sau studenții;
- persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;
- veteranii de război;
- văduvele de război sau văduvele veteranilor de război;
- persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului-Lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și
completările ulterioare;
- soțul sau soția uneia dintre persoanele fizice menționate mai sus, care
este cazat/cazată împreună cu persoană menționată anterior.
Unitățile de cazare au obligația de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local,
lunar, până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa
hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea.
Unitățile de cazare au obligația de a depune lunar o declarație la compar-
timentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data
stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care


beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local,
potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de
la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de
activitate a acestui tip de serviciu.
Autoritatea deliberativă a administrației publice locale, la propunerea
autorității executive, poate stabili cote adiționale la impozitele și taxele locale,
în funcție de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum și de
necesitățile bugetare locale, cu excepția taxelor de timbre și a taxelor
extrajudiciare de timbru.
Aceste cote adiționale nu pot fi mai mari de 20% față de nivelurile
aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Autoritățile administrației publice locale și organele speciale ale acestora
sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor
locale, precum și a amenzilor și penalităților aferente.

Taxele judiciare de timbru sunt sume de bani pe care le datorează


persoana care promovează o cerere în fața instanței de judecată sau exercită o

48
cale de atac. Prin plata taxei de timbru se acoperă o parte din cheltuielile făcute
de stat pentru înfăptuirea justiției.
Taxele de timbru se plătesc anticipat de către persoana care formulează o
cerere sau exercită o cale de atac. Ele se percep nu numai pentru promovarea
cererilor de chemare în judecată, ci și pentru introducerea cererilor
reconvenționale și a cererilor de participare a terțelor persoane în proces sau la
repunerea pe rol a unui dosar suspendat.
Taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferențiat, după cum
obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani.
Pentru acele acțiuni al căror obiect este evaluabil în bani, trebuie spus
faptul că legea instituie mai multe tranșe de valori, pentru fiecare dintre ele
stabilindu-se ansambluri de sume fixe și cote procentuale aplicabile la valoarea
litigiului.
Pentru acele categorii de litigii al căror obiect nu este evaluabil în bani,
legea instituie sume fixe, cu titlu de taxe de timbru, pentru fiecare categorie de
litigii în parte, iar acolo unde legea nu particularizează, există taxe legale care
generalizează pentru toate celelalte categorii de litigii.
Există însă și categorii de litigii care sunt scutite de la plata taxei de
timbru și în special acestea sunt cele care nu trebuie să apară ca o barieră în fața
justițiabilului. Astfel, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru cea mai
mare parte a litigiilor de muncă, obligații legale și contractuale de întreținere,
stabilirea și plata pensiilor sau a altor sume acordate prin sistemul public de
asigurări sociale, litigiile privind ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicție
judecătorească, asistența bolnavilor psihici periculoși ori litigii născute din
exercitarea drepturilor electorale.

Taxele extrajudiciare de timbru sunt venituri destinate să alimenteze


bugetele locale care se datorează și se percep pentru eliberarea certificatelor de
orice fel, altele decât cele eliberate de către instituțiile judecătorești, Ministerul
Justiției sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se mai datorează taxe extrajudiciare de timbru pentru eliberarea ori
preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare și
pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obținerii
permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor și a remorcilor, precum
și alte servicii prestate de unele servicii sau autorități publice.
Taxele extrajudicare de timbru se stabilesc în sume fixe pentru fiecare tip
de serviciu prestat, dar se datorează, ca orice taxă, numai la cerere. Taxele
extrajudiciare se plătesc anticipat, ca și cele judiciare, neplata lor generând o
reacție de neprestare a serviciului solicitat.
Sunt scutite de la plata taxelor extrajudicare de timbru următoarele
categorii de acte, activități sau persoane:
a. eliberarea certificatelor care atestă un fapt sau o situație decurgând din
raporturi de muncă;

49
b. eliberarea certificatelor destinate obținerii unor drepturi cu caracter re-
paratoriu pentru persoanele persecutate din motive politice;
c. eliberarea certificatelor destinate obținerii unor drepturi privind asis-
tența socială, asigurări sociale și protecția socială;
d. unicatele certificatelor eliberate de instituțiile de învățământ, insituții
militare și alte asemenea;
e. eliberarea certificatelor originale de stare civilă;
f. eliberarea certificatelor, adeverințelor și a oricăror altor înscrisuri me-
dicale;
g. înscrierea mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reședinței
în actele de identitate ale minorilor orfani internați în casele de copii;
h. eliberarea unei noi cărți de identitate în cazul schimbării denumirii lo-
calității și/ sau a străzii;
i. înmatricularea autovehiculelor aparținând persoanelor cu handicap
fizic sau misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, pre-
cum și examinarea în vederea obținerii permisului de conducere de către aceste
categorii de persoane.
Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie sau se
compensează cu alte creanțe fiscale ale aceleiași persoane dacă:
- taxa achitată nu era datorată;
- s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
- serviciul solicitat nu a putut fi prestat.
3.2. Categorii de cheltuieli

Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările ulterioare,


reglementează o structurare obligatorie a acestor bugete din considerente de
ordin funcțional. În felul acesta, bugetele locale și, implicit, atât veniturile cât și
cheltuielile lor se divid în două secțiuni și anume: secțiunea de funcționare și
secțiunea de dezvoltare.
Potrivit legii, cheltuielile secțiunii de funcționare36 sunt următoarele:
a. cheltuieli de personal;
b. bunuri și servicii;
c. dobânzi;
d. subvenții;
e. transferuri curente între unitățile administrației publice;
f. alte transferuri pentru cheltuieli curente;
g. asistență socială;
h. rambursări de credite;
i. alte cheltuieli;

36
Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006

50
j. împrumuturi pentru instituții și servicii publice locale sau activități fi-
nanțate integral din venituri proprii.
Același act normativ statuează care sunt cheltuielile secțiunii de dezvolta-
re , și anume:
37

a. cheltuieli de capital;
b. proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de
postaderare;
c. transferuri pentru cheltuieli de capital;
d. alte transferuri interne pentru cheltuieli de capital;
e. rambursarea împrumuturilor contractate pentru implementarea
proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă de postaderare,
prevăzută a fi realizată din sumele rambursate.
Bugetele locale au sarcini bugetare diferite, după tipul de buget local la
care ne referim. Pentru acest motiv, Legea finanțelor publice locale nr.
273/2006 reglementează categorii de cheltuieli distincte pentru bugetele locale
față de bugetele județene.
Cheltuielile bugetelor județene, după criteriul destinației lor, se prezintă
astfel:
- cheltuieli pentru autorități executive;
- cheltuieli pentru învățământ primar, gimnazial și special;
- cheltuieli pentru sănătate;
- cheltuieli pentru cultură, religie și alte acțiuni privind activitatea spor-
tivă și de tineret (biblioteci publice județene, muzee, teatre și instituții
profesioniste de spectacole și concerte, școli populare de artă, centre de
conservare și valorificare a tradiției și artei populare, culte religioase, activități
sportive);
- cheltuieli pentru asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemni-
zații;
- cheltuieli pentru serviciile de dezvoltare publică și locuințe;
- cheltuieli pentru agricultură și silvicultură;
- cheltuieli pentru transporturi și comunicații;
- cheltuieli pentru centre militare și protecție civilă;
- cheltuieli pentru prevenirea și combaterea calamităților naturale;
- cheltuieli pentru susținerea programelor de dezvoltare regională;
- fondul pentru garantarea împrumuturilor publice externe;
- dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli;
- rambursări de împrumuturi;
- fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor județene.
Cheltuielile bugetelor localităților, respectiv ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului București și ale Consiliului General al

37
Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006

51
Municipiului București sunt, asemeni veniturilor bugetare locale, mai
complexe, dată fiind complexitatea sarcinilor ce revin prin lege acestor bugete.
Având în vedere același criteriu, al destinației, în cele ce urmează vom
prezenta cele mai importante categorii de cheltuieli ce se suportă de la bugetele
locale:
- cheltuieli pentru autorități executive;
- cheltuieli pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profe-
sional, postliceal, pentru internate, cămine și cantine pentru elevi;
- cheltuieli pentru sănătate și finanțarea creșelor;
- cheltuieli pentru finanțarea caselor de cultură ai a caminelor culturale;
- cheltuieli pentru asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indem-
nizații (cămine pentru persoane vârstnice, cantine de ajutor social, susținerea
sistemului de protecție a drepturilor omului, centre de recuperare și reabilitare
pentru minori cu handicap, centre de recuperare și reabilitare neuropsihică) ;
- cheltuieli pentru servicii publice, de dezvoltare publică și locuințe
(întreținerea și repararea străzilor, iluminat, salubritate, locuințe, alimentare cu
apă, stații de epurare a apelor uzate, stații de pompare, canalizare, rețele,
centrale și punct termice, introducere de gaze naturale, electrificări rurale) ;
- cheltuieli pentru agricultură și silvicultură;
- cheltuieli pentru transporturi și comunicații ( drumuri și poduri, trans-
portul în comun);
- cheltuieli pentru centre militare și protecție civilă;
- cheltuieli pentru prevenirea și combaterea calamităților naturale;
- cheltuieli pentru susținerea programelor de dezvoltare regională;
- fondul pentru garantarea împrumuturilor publice externe;
- transferuri către alte bugete;
- dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli;
- rambursări de împrumuturi;
- fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor locale.
În ceea ce privește categoria cheltuielilor pentru investiții publice locale,
în Legea nr. 273/2006 art. 41-48 se arată ca acestea pot fi angajate numai în
baza unui program de investiții publice actualizat anual și cuprins într-o anexă
la bugetul local. Aprobarea acestor programe de învestiții se face de către
consiliile locale, urmând ca în fiecare an să fie cuprinse în bugetele locale
cheltuielile necesare, potrivit graficului de execuție și graficului de finanțare
pentru fiecare program în parte.

52
Capitolul IV – Procedura bugetară privind bugetele locale

Procedura bugetară este formată dintr-o înlănțuire de etape ce trebuie


parcurse în ordinea logică și cronologică instituită prin lege. Fiecare dintre
aceste etape este compusă la rândul său, din mai multe acte și operațiuni dispuse
în ordine, după aceleași criterii.
În Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, art. 2 pct. 36 se da o
definiție a procedurii bugetare care este reprezentat de etapele consecutive de
elaborare, aprobare, executare, control și raportare ale bugetului care se încheie
cu aprobarea contului general de execuție a acestuia. Activitatea bugetară
presupune parcurgerea unor etape, și anume: elaborarea proiectului de buget,
aprobarea lui, executarea bugetului și încheierea exercițiului bugetar precum și
controlul execuției bugetare.
4.1. Elaborarea proiectului bugetelor locale

Elaborarea proiectelor bugetelor locale38 este aceea etapă a procedurii bu-


getare în cadrul căreia autoritățile publice și instituțiile publice ce au
competențe în acest sens prin lege trebuie să îndeplinească anumite acte și
operațiuni la anumite termene. Competența în elaborare o au primarii unităților
administrativ-teritoriale, președinții consiliilor județene, Ministerul Finanțelor
Publice.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale este activitatea de determinare a
veniturilor și cheltuielilor bugetului, și începe în anul premergător celui pentru
care se întocmește proiectul și se realizează în sistem piramidal (de la unitățile
administrativ-teritoriale se colectează propunerile privind cifrele de venituri și
cheltuieli care se centralizează pe linie ierarhică).
Până la data de 1 iunie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor Publice va
comunica Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice din fiecare județ, respectiv
din municipiul București, o scrisoare-cadru care va cuprinde contextul
macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, dar și
limitele maxime de cheltuieli alocate pe ansamblul județului, privind sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile consolidate,
precum și metodologiile de elaborare a proiectelor de buget39.
Conform art.25 din Legea 273/2006 ordonatorii de credite la nivelul
unităților administrativ-teritoriale au obligația de a elabora proiectele cu
respectarea prognozelor principalilor indicatori macroeconomici pentru anul
bugetar viitor și următorii 3 ani, precum și a altor indicatori privind politica
fiscală.

38
Art 37-40 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
39
I. M. Costea, Drept financiar. Note de curs, editura Hamangiu, 2018, pag. 52

53
Bugetele locale se autofinanțează, și ca atare au putere deplină de a
decide volumul de cheltuieli pentru un an bugetar, prin cuantificarea veniturilor
proprii. Acestea sunt beneficiare și de cote defalcate, sume defalcate și
transferuri consolidate. Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat
sau ai altor bugete publice centrale în bugetele cărora sunt prevăzute transferuri
către bugetele locale transmit autorităților administrațiilor publice locale sume
aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de
Guvern în vederea cuprinderii acestora în proiectele de bugete locale.
Până la data de 1 iulie, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale
elaborează, pe baza limitelor maxime de cheltuieli ce le-au fost comunicate, și
depun la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice proiectele bugetelor locale
echilibrate, împreună cu anexele și estimările pentru următorii trei ani.
Până la data de 15 iulie, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice
întocmesc proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului, respectiv al
municipiului București și le transmit Ministerului Finanțelor Publice.
Acest proiect de buget local se aduce la cunoștința publică, prin afișare la
sediu unităților administrativ teritorale, prin publicare în presa locală, în scopul
de a permite locuitorilor din unitatea administrativ teritorială, să-și exercite
dreptul de a contesta prevederile proiectului de buget, în termen de 15 zile de la
aducerea la cunoștința publicului.

4.2. Centralizarea și aprobarea bugetelor locale

Dată fiind relația dintre bugetele locale și bugetul de stat, realizată prin
intermediul sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și
transferurilor consolidabile, etapa aprobării bugetelor locale este strâns legată de
momentul adoptării legii bugetare anuale privind bugetul de stat.
Premergător aprobării propriu-zise a bugetelor locale, trebuie îndeplinite
o serie de acte și operațiuni menite să stabilească exact sumele de care va
beneficia fiecare județ, respectiv fiecare unitate administrativ-teritorială din
cadrul județelor, după cum urmează:
a. în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a Legii bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice transmite
Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice sumele defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat și transferurile consolidabile aprobate prin legea bugetului
de stat;
b. în termen de 5 zile de la comunicare, consiliile județene și Consiliul
General al Municipiului București repartizează, pe unități administrativ-
teritoriale subordonate, categoriile de sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către
ordonatorii principali de credite ai acestora. În același termen, direcțiile generale
ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice

54
a Municipiului București, comunică unităților administrativ-teritoriale, respectiv
subdiviziunilor acestora, după caz, și o estimare a veniturilor din cotele
defalcate din impozitul pe venit.
c. în termen de 15 zile de la publicarea Legii bugetului de stat în Monito-
rul Oficial al României, Partea I, și pe baza veniturilor proprii, ordonatorii
principali de credite definitivează proiectele bugetelor locale pe care le publică
în presa locală sau le afișează la sediul unității administrativ-teritoriale în
vederea cunoașterii lui de către cetățeni. Aceștia, pot depune contestații privind
proiectul bugetului local, în termen de 15 zile de la publicarea sau afișarea lui.
Contestația se depune în scris la sediul unității administrativ-teritoriale în cauză.
Aprobarea propriu-zisă a bugetului local, reglementată în art. 39 din
Legea nr. 273/2006 se referă la aprobarea proiectului de buget și adoptarea
hotărârii privind bugetul anual al unității administrativ-teritoriale respective.
Competența este a autorității deliberative, consiliul local, consiliul județean,
Consiliul General al Municipiului București. Realizarea acestora se face tot prin
îndeplinirea unor acte și operațiuni specifice, astfel:
a. în 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor de
către locuitori, proiectul bugetului local, însoțit de raportul ordonatorului
principal de credite și de contestațiile depuse de cetățeni este supus aprobării
autorității publice locale competente (consiliul local, județean sau Consiliul
General al Municipiului București), de către ordonatorii principali de credite.
b. în termen de 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de
buget local, autoritatea deliberativă a administrației publice locale competentă
se va pronunța asupra contestațiilor și va adopta hotărârea privind bugetul local,
dar nu înainte ca acesta să fi fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole,
precum și aliniate, după caz, și pe anexe.
c. în termen de 5 zile de la aprobarea prin vot de către consiliul local a
bugetelor locale, ordonatorii principali de credite au obligația să le transmită
Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice conform art.39 alin (8) din Legea nr.
273/2006.
d. în termen de 10 zile, Direcția Generală a Finanțelor Publice va întocmi
bugetul local pe ansamblu județ, respectiv al municipiului București și îl
transmit Ministerului Finanțelor Publice.
Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale, județene și Consiliul
General al Municipiului București, după caz, în termen de maximum 45 de zile
de la data publicării Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României.
În cazul în care acest lucru nu se realizează în termenul mai sus
menționat, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice vor dispune sistarea
alimentării bugetelor locale cu cote și sume defalcate, precum și cu transferuri,
până la aprobarea bugetelor locale. În acest caz, din bugetele locale se pot
efectua plăți numai în limita veniturilor proprii încasate.
Dacă Legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte
de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului

55
precedent până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând
depăși 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, sau 1/12 din sumele
propuse în proiectul de buget, dacă acestea sunt mai mici decât cele din anul
precedent.
Pentru instituțiile publice și acțiunile nou aprobate în anul curent, dar care
încep cu 1 ianuarie a anului bugetar următor, se va proceda la finanțarea lor,
până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în
proiectul de buget.
Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice vor acorda unităților
administrativ-teritoriale sume defalcate și transferuri cu încadrare în limita
lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent. În cazul când
necesarul de sume defalcate și transferuri depășește limita lunară mai sus
arătată, după utilizarea integrală a veniturilor acordate, Direcțiile Generale ale
Finanțelor Publice pot aproba suplimentarea acestora pe baza analizelor și
fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale.
Art. 19 din Legea nr. 273/2006 prevede ca, pe parcursul exercițiului
bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetului, în termen de
30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetelor de stat,
precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali
de credite. Rectificărilor bugetare li se aplică aceleași proceduri ca și aprobările
inițiale a acestora, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.

4.3. Execuția bugetară privind bugetele locale

Prin adoptarea bugetului, puterea legislativă autorizează puterea


executivă în două sensuri; să realizeze o serie de venituri publice și să realizeze
o serie de cheltuieli publice, în cuantumul indicat de buget. Pe parcursul
exercițiului financiar, autoritățile locale au obligația să execute bugetul, în
limitele adoptate, în cadrul procedurii indicate de lege.
Principiile de execuție bugetară40 sunt:
1. prin legea bugetară anuală se prevăd, și se aprobă creditele bugetare
pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar, precum și structura
funcțională și economică a acestora.
2. alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori
principali de credite și în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi
majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte cheltuieli.

40
Art. 47 din Legea nr. 500/2002

56
3. alocațiile pentru cheltuielile de investiții aprobate pe ordonator
principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru alte capitole de
cheltuieli.
În procedura execuției bugetare41 sunt implicați atât funcționari cu
atribuții de conducere (ordonatori de credite) cât ai funcționari cu atribuții
executive (contabilii). Procedura execuției bugetare comportă următoarele faze:
- repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, prevazută
în art. 48 din Legea nr. 500/2002, se face în scopul stabilirii unui echilibru între
venituri și cheltuieli și a evita sau atenua eventualele diferențe între volumul
veniturilor și cel al cheltuielilor. Dacă apar asemenea diferențe sunt mai ușor
sesizabile și în sume ce permit acoperirea din fondurile de rezervă bugetară;
- realizarea veniturilor bugetare;
- efectuarea cheltuielilor bugetare;
- executarea de casă a bugetului (operațiunile de trezorerie);
Art. 52 din Legea 500/2002 arată că execuția bugetară se bazează pe
principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de
credite de atribuțiile persoanelor care au atribuții financiar-contabile. Se
realizează în fapt o separare a atribuțiilor de dispoziție, de cele de execuție de
casă. Astfel, operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor
sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor
compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice. Plata cheltuielilor este
asigurata de șeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor
disponibile, pe baza instrumentelor de plată însoțite de documentele justificative.
Prin separarea celor două funcții, de dispoziție și de execuție de casă, considerate
incompatibile, se preîntâmpina risipa, fraudele, delapidările.
4.3.1. Execuția părții de venit

Această etapă este deosebit de importantă, întrucât o realizare corectă a


acesteia va asigura ritmicitate și eficiență în realizarea veniturilor ce, apoi, vor fi
destinate acoperirii cheltuielilor bugetare locale.
Legea definește veniturile bugetare locale ca fiind resursele bănești care
se cuvin bugetelor locale în baza unor prevederi legale formate din impozite,
taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, precum și donații și
sponsorizări.

41
I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si adaugita, Ed. Hamangiu, 2018,
pag. 61

57
Realizarea efectivă a execuției părții de venituri a bugetelor locale cade în
sarcina primăriilor, întrucât o mare parte din aceste venituri, respectiv
impozitele, taxele și alte contribuții, sunt încasate de către serviciile și
compartimentele specializate ale acestora.
Astfel, în cadrul primăriilor unor localități mari, cum sunt municipiile,
orașele, există servicii de impozite și taxe cu atribuții în acest sens. În cadrul
primăriilor unor localități mai mici cum ar fi comunele aceste atribuții vor fi
realizate de către o persoană cu respectarea principului separării de atribuții
între ordonatorul principal de credite și persoanele implicate în încasarea
veniturilor, pe de o parte, sau în efectuarea plăților, pe de altă parte.
În realizarea veniturilor bugetare sunt aplicabile următoarele principii:
- niciun impozit, taxă, sau alte obligații de natura acestora nu pot fi
încasate dacă nu au fost stabilite de lege;
- lista tuturor impozitelor și taxelor, precum și cotele acestora trebuie să
fie aprobate prin legea bugetară anuală.
Realizarea părții de venituri din impozite directe presupune întocmirea
actelor și operațiunilor de constatare a veniturilor și bunurilor impozabile,
întocmirea și emiterea titlurilor de creanță a statului, plata integrală și la termen
a impozitelor individualizate și debitate în rolurile fiscale și urmărirea silită a
debitorilor în vederea recuperării restanțelor, atunci când este necesar.42
Pentru impozitele indirecte, precum și pentru cele care se obțin prin
reținere și plată de către debitorii de venituri impozabile, realizarea veniturilor
bugetare presupune conformitatea includerii acestor impozite în prețuri și tarife,
a calculului, reținerii și plății impozitelor pe salarii și a altor drepturi
impozabile. Specifice realizării acestei categorii de venituri bugetare sunt
urmărirea și recuperarea impozitelor neachitate integral și la termenele
prestabilite.
Alături de veniturile realizate din surse proprii, bugetele locale mai
primesc sume importante de la bugetul de stat, în vederea reechilibrării lor sub
forma cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat.
Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități
administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepția impozitului pe venituri
din pensii, se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs o cotă de:
- 41,75% din bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe
al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
- 11,25% la bugetul local al județului;
- 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcției generale a

42
C.F. Costaș, Drept financiar, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 107

58
finanțelor publice județene, la trezoreria municipiului de reședință de județ,
pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor,
precum și a bugetului local al județului
Pentru municipiul București, cota de 71,5% din impozitul pe venit, cu
excepția impozitului pe veniturile din pensii se repartizează astfel:
- 20% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului București
- 44,5% la bugetul local al municipiului București
- 7% într-un cont distinct, deschis pe seama Direcției Generale a Finan-
țelor Publice a Municipiului București la Trezoreria Municipiului București,
pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum și a bugetului local
al municipiului București.
Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echili-
brarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, și din cota
de 18,5% prevăzută la art.32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă bugetului propriu
al județului, iar diferența se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor,
orașelor și municipiilor după cum urmează:
- 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directoru-
lui direcției generale a finanțelor publice județene, în funcție de populație,
suprafața din intravilanul unității administrativ-teritoriale și capacitatea
financiară a unității administrativ-teritoriale
- 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului județean,
pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare
și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea
programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de
infrastructură care necesită cofinanțare locală. Hotărârea consiliului județean se
comunică directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice județene,
instituției prefectului și consiliilor locale din județ.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acordă pentru
investiții finanțate din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie și
Guvernul, potrivit legii, și se aprobă anual, în poziție globală, prin legea
bugetului de stat.
Din bugetul de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat, precum și prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia
ori din alte bugete se pot aloca, pe baza de contract de finanțare, resurse
financiare către bugetele locale pentru finanțarea integrală sau parțială a unor
proiecte de dezvoltare sau sociale de interes național, județean ori local.
Stabilirea proiectelor și a unităților administrativ-teritoriale beneficiare se face
pe baza criteriilor propuse de fiecare ordonator principal de credite al bugetului
de stat și aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Contractul de finanțare cuprinde, în mod obligatoriu, prevederi referitoare
cel puțin la următoarele elemente precum: obiectul contractului; valoarea totală
a proiectului; durata contractului; contribuția din bugetul de stat, respectiv din
bugetele prevazute la art. 1 alin. (2), pentru implementarea proiectului;

59
eșalonarea multianuală a implementării și a alocărilor din bugetul de stat până la
finalizarea proiectului în maximum 3 ani de la semnarea contractului;
cheltuielile eligibile aferente contribuției din bugetul de stat; clauze de
modificare sau reziliere a contractului de finanțare; clauze privind răspunderea
în solidar, ca urmare a prejudiciilor generate de nerespectarea clauzelor
contractuale, din motive imputabile parților.

4.3.2. Execuția părții de cheltuială

Subiecții implicați în execuția părții de cheltuieli a bugetelor locale sunt


ordonatorii de credite. Conform art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale sunt reglementate trei categorii de ordonatori de credite;
principali, secundari și terțiari.
Ordonatorii principali de credite sunt președinții consiliilor județene,
primarul general al municipiului București și primarii celorlalte unități
administrativ-teritoriale. Principalele lor atribuții sunt analizarea modului de
utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele
instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari
de credite și aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii, cu
respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cu
personalitate juridică cărora li se alocă fonduri din bugetele locale și sunt
subordonați ordonatorilor principali de credite. Principalele atribuții ale
ordonatorilor secundari de credite se referă la repartizarea creditelor bugetare
aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror
conducători sunt ordonatorii terțiari de credite și aprobarea efectuării
cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii terțiari de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cu
personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale și sunt
subordonați ordonatorilor principali sau secundari de credite, după caz.
Atribuțiile lor principale vizează utilizarea creditelor bugetare ce le-au fost
repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele locale aprobate și în condițiile stabilite prin
dispozițiile legale.
Creditul bugetar43 este suma aprobată prin buget, reprezentând limita
maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți, în cursul anului bugetar,
pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din
exerciții anterioare, pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja,
ordonanța și efectua plăți din buget, pentru celelalte acțiuni.

43
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag.124

60
Alături de noțiunea de credit bugetar, mai întâlnim noțiunea de credit de
angajament care reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în
timpul exercițiului bugetar, în limitele aprobate de buget.
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin
deschideri de credite efectuate de către ordonatorii principali de credite, în
limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea
dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
Deschiderile de credite bugetare, pentru transferurile de la bugetul de stat
sau de la alte bugete locale, se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice,
pentru transferurile destinate cofinanțării unor programe de investiții la care
participă și Guvernul, prin direcțiile generale ale finanțelor publice, la cererea
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcție de necesitățile
execuției bugetare și cu respectarea destinației, sau de către ceilalți ordonatori
principali de credite, pentru transferurile destinate finanțării unor programe de
dezvoltare sau sociale, de interes național, județean sau local.
Efectuarea cheltuielilor bugetare, conform art. 52 din legea nr. 500/2002
si art. 54 din Legea nr.273/2006, se face numai pe bază de documente
justificative, care să confirme angajamentele contractuale sau cele rezultate din
convenții, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de
lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare,
precum și a altor obligații.
În realizarea execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele
faze: angajament, lichidare, ordonanțare și plată.
Angajarea cheltuielilor reprezintă faza din procesul execuției bugetare,
prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o suma de bani,
rezultată în urma îndeplinirii condițiilor stipulate într-un angajament legal
pentru livrare de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii și onorarea
obligației de plată rezultate. Angajamentul legal poate avea formă contractuală,
formă legală sau formă judiciară. Procedura contractelor administrative este
descrisă în Legea nr. 98/2016 privind atribuirea contractelor de achiziție
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de
concesiune de servicii care se încheie după parcurgerea unei proceduri de
atribuire.
Lichidarea cheltuielilor reprezintă faza în care ordonatorul de credite
verifică existența dreptului creditorului, determină și verifică realitatea și
cuantumul obligației de plată și verifică condițiile de exigibilitate ale obligației
de plată pe baza documentelor justificative. Acum creanța asupra bugetului este
certă, lichidă și exigibilă. Pentru angajamentele contractuale, lichidarea
înseamnă executarea prestației de către contractant. Se vor emite acte și
confirma înscrisurile care dovedesc executarea. Se emite factura de către
agentul economic, se întocmește nota de recepție, proces-verbal de recepție,
proces-verbal de instalare și testare. Lichidarea se face prin mențiunea bun de
plata, înscris de ordonatorul de credite pe documentul care atestă executarea.

61
Ordonanțarea este faza în care ordonatorul de credite dă dispoziție
conducătorului compartimentului financiar-contabil să efectueze plata
cheltuielilor care au parcurs faza de lichidare.
Plata cheltuielilor reprezintă faza finală prin care instituția publică achită
obligațiile față de terți. Operațiunile de plată se fac fie în numerar prin casierie,
fie prin viramente prin trezorerie. În lipsa unei executări voluntare a plății,
titularul dreptului de creanță poate utiliza procedura de executare silită
împotriva instituției publice.
Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor
sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor
compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice.
Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-
contabil, în limita fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documente justificative.
Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția
bunurilor și executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.
Instrumentele de plată se semnează de către contabil și șeful compartimentului
financiar-contabil.
Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai
pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale și
numai după ce aste au fost angajate, lichidate și ordonanțate.
Creditele bugetare în realizarea lor, pot suporta modificări. Virările de
credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare și de la un
program la altul se aprobă de către consiliul local, județean și Consiliul General
al Municipiului București, pe baza justificărilor depuse de ordonatorii principali
de credite și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor. Virările de credite
bugetare, în cadrul aceluiași capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiași
capitol, care nu contravin dispozițiilor legale, sunt în competența fiecărui
ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor și
serviciilor publice subordonate, și se pot efectua înainte de angajarea
cheltuielilor. Aceste virări de credite bugetare se pot efectua numai începând cu
trimestrul al treilea al anului bugetar.
O altă modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare o
reprezintă transferurile de credite bugetare care se efectuează cu ocazia
transferării de atribuții către autoritățile administrației publice locale. În situația
în care, în timpul exercițiului bugetar, pe baza dispozițiilor legale, au loc treceri
de instituții, acțiuni sau sarcini în finanțarea autorităților administrației publice
locale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările
corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat, fără afectarea
echilibrului bugetar. Consiliile județene vor aproba modificările intervenite în
structura bugetelor proprii și ale instituțiilor publice subordonate.
A treia modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare o
reprezintă suplimentarea de credite bugetare, care, de regulă, se face cu ocazia

62
rectificării bugetului de stat, prilej cu care se poate proceda și la suplimentarea
fondurilor alocate bugetelor locale pentru echilibrarea acestora sau pentru
realizarea unor programe de investiții care beneficiază de cofinanțare, atât din
exterior, cât și din partea Guvernului.
Anularea creditelor bugetare este o altă modalitate de modificare a
creditelor bugetare, care poată să intervină în situația existenței unor credite
bugetare neutilizate de ordonatorii de credite. În acest sens, ordonatorii
principali de credite au obligația de a analiza, lunar, necesitatea menținerii unor
credite bugetare pentru care sarcinile au fost desființate sau amânate și de a
propune consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului
București, după caz, anularea creditelor respective. Cu creditele bugetare
anulate, se suplimentează fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului
local, județean sau Consiliului General al Municipiului București.
Fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local sau județean se
constituie în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor și se utilizează la
propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza hotărârilor consiliilor
respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în
cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale
precum și pentru acordarea unor ajutoare unităților administrativ-teritoriale în
situații de extremă dificultate. Acest fond poate fi majorat, în cursul exercițiului
bugetar, cu aprobarea consiliului, cu disponibilitățile de credite bugetare
neutilizate și care nu mai sunt necesare până la sfârșitul anului financiar.
La finalul execuției bugetare se pot întâlni situații de nefinalizare, atât a
execuției părții de venit, cât și a celei de cheltuieli, pentru care legea prevede
următoarele reguli:
- Orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și
ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare, dar neplătită până la data de 31
decembrie a anului de execuție, se va încasa sau se va plăti în contul bugetului
pe anul următor.
- Creditele bugetare neutilizate până la sfârșitul anului sunt anulate de
drept.
- Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din
fonduri publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Uniunii Europene
rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare se
raportează în anul următor cu aceeași destinație.

4.3.3. Execuția de casă

Execuția de casă prevăzută în art. 60 din Legea nr. 500/2002 privind


finanțele publice și art. 59 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice
locale, este o etapă continuă procedurii bugetare constând în încasarea

63
veniturilor, deschiderea creditelor bugetare, efectuarea plaților din buget în
contul cheltuielilor44.
Execuția de casă a bugetelor locale se efectuează de către unitățile
teritoriale ale Trezoreriei Statului evidențiindu-se în conturi distincte astfel:
a. veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare;
b. efectuarea plăților dispuse către persoanele autorizate în acest sens,
din cadrul instituțiilor publice, în limita creditelor bugetare și
destinațiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale;
c. efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind datoria publică
internă și externă rezultată din împrumuturi contractate sau garantate
de stat ori de către unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv a celor
privind rambursarea ratelor la scadență și plata dobânzilor,
comisioanelor și altor costuri;
d. efectuarea altor operațiuni financiare în contul autorităților
administrației publice locale;
e. păstrarea disponibilităților reprezentând fonduri externe
nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de
acorduri și înțelegeri guvernamentale ori de la organisme
internaționale și utilizarea acestora potrivit destinațiilor aprobate prin
bugete;
f. alte operațiuni financiare prevăzute de lege.
Pentru contractarea de împrumuturi, altele decât cele din disponibilitățile
contului curent general al Trezoreriei Statului, autoritățile administrației publice
locale pot deschide și alte conturi la societățile comerciale bancare, în vederea
derulării acestor operațiuni.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se alocă lunar de
către direcțiile generale ale finanțelor publice, prin intermediul unităților
teritoriale ale Trezoreriei Statului, pe baza fundamentărilor prezentate de
ordonatorii principali de credite.
4.4. Încheierea exercițiului bugetar

Exercițiul bugetar se finalizează la 31 decembrie a anului de execuție45.


Începând cu 1 ianuarie a anului următor celui de execuție se declanșează cea de
a patra etapă a procedurii bugetare.
Încheierea exercițiului bugetar presupune întocmirea contului anual de
execuție pentru fiecare buget local în parte. Astfel, ordonatorii principali de
credite întocmesc și prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și

44
I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si adaugita, Ed. Hamangiu, 2018,
pag.64
45
C. F. Costaș, Drept financiar,Ed Universul Juridic ,București,2016, pag.253

64
Consiliului General al Municipiului București, până la data de 31 mai a anului
următor celui de execuție, conturile anuale de execuție a bugetelor locale, în
structura următoare:
- la venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive,
încasări realizate;
- la cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, plăți
efectuate;
Ordonatorii principali de credite întocmesc, atât trimestrial, cât și anual,
situații financiare asupra execuției bugetare, care se depun la direcțiile generale
ale finanțelor publice. După ce le verifică, acestea întocmesc și depun la
Ministerul Finanțelor Publice situațiile financiare centralizate privind execuția
bugetelor locale, la termenele și potrivit normelor în vigoare.
Alături de situațiile financiare anuale, ordonatorii principali de credite au
obligația de a întocmi și rapoarte anuale de performanță, în care trebuie să
prezinte, pentru fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și obținute,
indicatorii și costurile asociate, precum și situațiile privind angajamentele
legale. Aceste documente se prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și
Consiliului General al Municipiului București, după caz.
În cadrul acestei etape se face și evaluarea rezultatelor financiare ale
execuției bugetare prin compararea veniturilor și a cheltuielilor efective
realizate, constatându-se sau nu, existența unui deficit bugetar care va fi acoperit
din împrumuturi publice.
Excedentul bugetar anual rezultat la încheierea exercițiului bugetar, după
efectuarea regularizărilor în limita sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, se va utiliza astfel:
- pentru rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata
dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente;
- pentru constituirea fondului de rulment.
Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, separat de buget,
deschis pe seama fiecărei unități administrativ-teritoriale, la unitățile teritoriale
ale Trezoreriei Statului. Sumele ce compun acest fond pot fi utilizate temporar
pentru acoperirea golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile și
cheltuielile anului curent, precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului
deficit bugetar rezultat la finele exercițiului bugetar. Fondul de rulment mai pot
fi utilizat și pentru finanțarea unor investiții aflate în competența autorităților
administrației publice locale, pentru dezvoltarea serviciilor publice locale,
precum și acoperirea cheltuielilor de personal sau bunuri și servicii din
secțiunea de funcționare.
Orice utilizare dată fondului de rulment, precum și contul de execuție al
acestuia se aprobă de către consiliile locale, județene sau Consiliul General al
Municipiului București, după caz.

65
4.5.Transparența bugetară

Sistemul de raportare FOREXEBUG este o platformă informatică, online,


cu ajutorul căreia instituțiile publice raportează electronic situațiile financiare
aferente contabilității patrimoniale și bugetare care trebuie să răspundă
necesităților de transparență și publicitate a datelor bugetare aferente
administrației publice conform regulamentelor europene, implicit creșterea
gradului de încredere a datelor colectate prin validări încrucișate între evidențele
FOREXEBUG și evidențele financiare ale instituțiilor publice.
FOREXEBUG a apărut ca necesitate a implementării Pactului de
Stabilitate și de Creștere, în cadrul căruia au fost adoptate măsuri pentru
garantarea disciplinei bugetare, promovarea stabilității economiei europene și
prevenirea apariției unei noi crize economice în Uniunea Europeană
Transpunerea Directivei Europene 2011/85/UE în legislaţia română, care
prevede reguli aplicabile sistemelor de contabilitate bugetară şi de raportare
statistică.
Scopul platformei de raportare FOREXEBUG este:
 Creşterea eficienţei administraţiei publice centrale şi locale şi a
transparenţei administrative prin punerea la dispoziţia instituţiilor publice
de instrumente moderne, standardizate, pentru raportarea situaţiilor
financiare şi publicarea informaţiilor de detaliu privind utilizarea
fondurilor publice, în conformitatea cu clasificaţia bugetară;
 Implementarea unui nou formular de Raportare a Situaţilor Financiare în
cadrul domeniului public – formular unic electronic, standardizat şi
securizat.
Sistemul de raportare FOREXEBUG se adresează funcționarilor care
lucrează în serviciile financiare din cadrul fiecărui ordonator de credite,
personalului propriu din cadrul unităţilor M.F.P. teritoriale şi de la nivel central
ce vor folosi direct sistemul FOREXEBUG.
Realizarea acestui nou formular de raportare a execuţiei bugetare şi a
situaţiilor financiare (inclusiv informaţii aferente angajamentelor legale) depuse
lunar, de către fiecare instituţie publică, în format electronic, standardizat,
securizat, cu creşterea gradului de încredere a datelor colectate prin acesta prin
validări încrucişate cu date din trezorerie şi furnizarea de informaţii de încredere
pentru uzul intern al M.F.P., al instituţiilor publice, al altor instituţii abilitate şi a
publicului, atât de nivel de detaliu cât şi consolidate pe diverse paliere, în
paralel cu utilizarea acestora pentru analize multicriteriale şi pe serii de timp,
prin crearea unui sistem informatic dedicat şi integrat cu sistemul informatic al
M.F.P.

66
Concluzii

Lucrarea de față își propune prezentarea principalelor aspecte teoretice


privind bugetele locale de la conceptul de noțiune la cel de principii, precum și
despre structura generală a bugetelor locale și procedura de elaborare,
centralizare, aprobare și executare a procedurii bugetare.
În acest sens, primul capitol prezintă abordări teoretice cu privire la
noțiunile de buget și buget public, natura juridică și structura bugetului public,
precum și sistemul public național. Astfel, noțiunea de buget este definită ca
fiind documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și
cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare
a instituției publice; iar noțiunea de buget public ca fiind un program prin care
se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile unui corp public pentru o
perioadă determinată, adoptat printr-un act normativ, care să îi confere forța
juridică necesară punerii lui în aplicare.
Astfel, bugetul public are natura juridică de program ce îmbracă forma
unui act normativ, care să îi confere forța juridică necesară aplicării lui. Pentru
toate aceste motive se poate afirma că bugetul se aprobă, iar actul normativ care
îi conferă forța juridică necesară aplicării se adoptă.
Tot în cadrul primului capitol am abordat structura bugetelor locale pe
cele două sisteme și anume sistemul veniturilor și cel al chetuielilor bugetare.
Astfel am arătat în prezenta lucrare că veniturile bugetelor locale sunt formate
în mare parte din impozite, taxe, contribuții ale populației arondate unității
administrativ teritoriale, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat din TVA și impozit pe venit, precum și din subvenții primite de la bugetul
de stat sau alte bugete și o mică parte din donații și sponsorizări.
Asemenea veniturilor publice, în literatura de specialitate au fost definite
și cheltuielile publice, arătându-se că ele reprezintă modalități de repartizare și
utilizare a fondurilor bănești bugetare în vederea satisfacerii trebuințelor
generale ale societății. Fiecare buget public are stabilite prin lege propriile
categorii de venituri menite să le finanțeze, precum și propriile categorii de
cheltuieli pe destinațiile precizate de legiuitor.
Conform Legii nr 500/2002 sistemul bugetar public național este
structurat din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice
autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale,
bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul
fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și
bugetul fondurilor externe nerambursabile.

67
În capitolul al doilea am conturat noțiunea de buget local, categoriile de
bugetele locale precum și principiile aplicabile bugetelor locale în România.
Bugetul local este definit ca fiind programul ce cuprinde cheltuielile și
veniturile anuale necesare funcționării instituțiilor administrativ-teritoriale și
satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se aprobă de către consiliile
locale și se adoptă printr-o hotărâre.
În materia principiilor care guvernează existența bugetelor locale,
regăsim principiile enunțate de Legea nr. 500/2002: universalitatea, unicitatea,
anualitatea, echilibrul bugetar, publicitatea, specialitatea bugetară, unitatea
monetară, solidaritatea, autonomia locală financiară, proporționalitatea și
consultarea.
Capitolul al treilea intitulat "Structura bugetelor locale" reprezintă
substanța principală a lucrării de licență. În cadrul acestui capitol am sintetizat
principalele categorii de venituri proprii din care este alcătuit bugetul de
venituri, detalierea acestora și modul de încasare, precum și pe categoriile de
chetuieli pe care instituțiile finanate din bugete locale își vor repartiza și utiliza
fondurilor bănești bugetare în vederea satisfacerii trebuințelor generale ale
societăți.
In cel din urmă capitol am abordat procedura bugetara a elaborarii,
centralizarii, aprobarii, executia și transparenta bugetara. Elaborarea proiectelor
bugetelor locale este activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor
bugetului, și începe în anul premergător celui pentru care se întocmește
proiectul.
Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale, județene și Consiliul
General al Municipiului București, după caz, în termen de maximum 45 de zile
de la data publicării Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României.
Dacă Legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de
expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent
până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși
1/12 din prevederile bugetelor anului precedent.
Realizarea efectivă a execuției părții de venituri a bugetelor locale cade în
sarcina primăriilor, întrucât o mare parte din aceste venituri, respectiv
impozitele, taxele și alte contribuții, sunt încasate de către serviciile și
compartimentele specializate ale acestora.
În realizarea execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele
faze: angajament, lichidare, ordonanțare și plată.
Încheierea exercițiului bugetar presupune întocmirea contului anual de
execuție pentru fiecare buget local în parte pana la finele anului , respectiv pana
la data de 31 decembrie.
Excedentul bugetar anual rezultat la încheierea exercițiului bugetar se tine
in cont distinct la trezorie si se poate utiliza temporar pentru acoperirea golurilor
de casă provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile anului curent,

68
precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la
finele exercițiului bugetar.
Sistemul de raportare FOREXEBUG este o platformă informatică, online,
cu ajutorul căreia instituțiile publice raportează electronic situațiile financiare
aferente contabilității patrimoniale și bugetare care trebuie să răspundă
necesităților de transparență și publicitate a datelor bugetare aferente
administrației publice conform regulamentelor europene, implicit creșterea
gradului de încredere a datelor colectate prin validări încrucișate între evidențele
FOREXEBUG și evidențele financiare ale instituțiilor publice.
Scopul platformei de raportare FOREXEBUG este : creşterea eficienţei
administraţiei publice centrale şi locale şi a transparenţei administrative prin
punerea la dispoziţia instituţiilor publice de instrumente moderne, standardizate,
pentru raportarea situaţiilor financiare şi publicarea informaţiilor de detaliu
privind utilizarea fondurilor publice, în conformitatea cu clasificaţia bugetară
precum și implementarea unui nou formular de Raportare a Situaţilor Financiare
în cadrul domeniului public – formular unic electronic, standardizat şi securizat.

69
Bibliografie

1 . Tratate, cursuri și monografii


I.M.Costea, Drept financiar.Note de curs, Editia a 4-a revizuita si
adaugita, Ed. Hamangiu, 2018
C. F. Costaș, Drept financiar,Ed Universul Juridic ,București,2016
D. Drosu-Șaguna, Tratat de drept financiar si fiscal, editura All Beck,
Bucuresti,2001
T. Moşteanu (coordonator), M. Vuță, E. Câmpeanu, G. Attila, D.Vasilescu,
B. Savelciuc–„Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară București,
2008
C.Oneț, Drept financiar public. Curs universitar. Ed. Universul Juridic,
București, 2015

2 . Legislație
Constitutia Romaniei
Legea nr. 500/2002 privind finantele publice
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizata
Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale
Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice
Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018
OUG nr. 45/2003 privind finantele publice locale in vigoare de la 01
ianuarie 2004 până la 31 decembrie 2006, fiind abrogat și înlocuit prin Lege
273/2006.
O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
financiare
OMFP 1792/2002 –ORDIN nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor
instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale

3 . Adrese internet
https://noutatistiri.ro/wp-content/uploads/21-drept-financiar-si-fiscal-
note-de-curs-.pdf
https://legeaz.net/dictionar juridic

70