In activitatea de munca, debilul mintal, se simte mai valoros din punct de vedere social,

manifesta adeseori o pasiune care in procesul instructiv-educativ este rar intalnita.

Idiotia - constituie starea cea mai grava a deficientei mintale. Malformatiile frecvente ale
corpului, ale craniului, lipsa de expresivitate a fetei sau, din contra, fixitatea expresiei, gura
intredeschisa, toate indica, de la prima privire existenta anormalitatii. Deficientele motricitatii sunt
frecvente si profunde. La idioti se intalnesc numeroase cazuri de paralizii, coreo-atetoze. Unii dintre ei
nu invata sa mearga decat tarziu, iar altii nu reusesc niciodata. Miscarile idiotilor sunt lipsite de
precizie si au o coordonare redusa. Intarzierea mintala grava este frecvent insotita de deficiente ale
senzatiilor. In afara de cazurile de orbire sau de surditate, se constata o slaba dezvoltare a mirosului si
a gustului. Datorita acestui fapt, precum si lacomiei accentuate, unii idioti mananca tot ce le este la
indemana. Pragul sensibilitatii algezice fiind scazut, idiotii se lovesc, se zgarie fara sa manifeste
vreun semn de durere. Atentia apare numai in forma sa involuntara, dar si atunci se mentine un
interval scurt de timp. Posibilitatile de comunicare sunt reduse la minimum, sunetele nearticulate
indicand starea afectiva a idiotului sau trebuintele fundamentale. In cel mai bun caz, unii idioti ajung
sa foloseasca cateva cuvinte izolate, articulate extrem de defectuos sau reactioneaza la cateva comenzi
simple, care au fost mult exersate.Gandirea este extrem de elementara si consta in capacitatea de a
stabili relatii limitate intre trebuintele de baza si obiectele uzuale care le pot satisface.
Emotiile idiotului se reduc la manifestari elementare de bucurie in prezenta persoanelor care-l
ingrijesc, la manifestari de nemultumire si agresivitate atunci cand conditiile de viata se modifica in
mod evident sau atunci cand se exercita o constrangere asupra lui. Unii idioti sunt predominant placizi,
iar altii agitati. Datorita deficientelor descrise, idiotii sunt infirmi ce necesita tutelare si asistenta, pe tot
parcursul vietii, in familie sau in camin-spital. Durata vietii lor nu depaseste in general 20-30 de ani,
din cauza numeroaselor anomalii somatice si fiziologice, precum si a imbolnavirilor ce survin ca efect
al incapacitatii de a-si purta de grija. Sarcinile educative constau in formarea unor deprinderi
elementare de autoservire. Ca efect al unei exersari de lunga durata, idiotul executa unele miscari
necesare imbracarii, mananca singur cu lingura. Pastrandu-se o regularitate stricta a orarului de
hranire, se poate obtine un control al defecatiei si al urinarii. La limita inferioara a idiotiei se
intalnesc indivizi cu o incapacitate totala de formare a reflexelor conditionate. Acesti idioti au o
existenta pur vegetativa. Ei nu invata sa mearga, sa manipuleze obiectele, sa semnalizeze vreo
trebuinta.
Imbecilitatea - reprezinta gradul intermediar de intarziere mintala. Anomaliile anatomo-fiziologice
amintite la idioti se gasesc si la imbecili, dar cu o frecventa si o gravitate mai redusa. Imbecilii incep
sa mearga pe la 3-4 ani si sa vorbeasca pe la 5-6 ani. Atentia, memoria si gandirea sunt dezvoltate la
limita necesara unei scolarizari minime, in cadrul caminelor-scoala. Imbecilii isi insusesc, in
general adunarea si scaderea cu numere mici, invata sa citeasca si sa scrie cuvinte scurte. Uneori se
intalnesc imbecili cu o memorie mecanica extrem de dezvoltata. Cunostintele concrete achizitionate
au insa un caracter fragmentar, sunt lipsite de precizie si se uita usor daca nu sunt repetate. Caracterul
rigid al cunostinelor face ca ele sa fie putin utilizate in conditii noi. Vocabularul imbecililor este
limitat iar vorbirea se desfasoara in fraze cu o structura agramaticala,defectuoasa.
Procesele de cunoastere, precum si motricitatea fiind mai dezvoltate decat la idioti, permit
pregatirea profesionala a imbecililor. Incadrati intr-o munca cu caracter de rutina, imbecilii pot
contribui la obtinerea mijloacelor de subzistenta, uneori intr-o mare masura. Din cauza ca nu sunt
capabili sa gaseasca solutii in situatii neprevazute, ca nu au o gandire creatoare si critica, imbecilii nu
pot trai fara o asistenta din partea familiei sau a statului - acordata in caminele - atelier.
Conduita imbecilului este dominata de o emotivitate insuficient controlata si labila. La imbecili, chiar
la varsta adulta se constata accese de plans, de manie nemotivata, negativism, manifestari puierile de
vanitate, etc.
Debilitatea mintala - este gradul cel mai usor al intarzierii mintale. Deficitul intelectual este insa
suficient de pronuntat pentru a necesita in marea majoritate a cazurilor, instruirea si pregatirea
profesionala in institutii speciale.
Absenta unor anomalii fizice evidente face ca multi debili mintal sa nu se deosebeasca de normali.
Debilul mintal poate trece neobservat in perioada prescolara, mai ales daca familia se ocupa
intens de educatia lui, daca nu prezinta tulburari de conduita, datorita faptului ca memoria il ajuta sa
achizitioneze o serie de cunostinte elementare si cu caracter concret.
Deficitul intelectual se manifesta insa in capacitatea redusa de a coordona datele intr-un sistem, de a
generaliza si a abstractiza. Debilii mintal care au primit o pregatire profesionala adecvata mai ales
daca nu prezinta tulburari ale personalitatii, sunt capabili sa-si castige in mod independent mijloacele
de subzistenta.
Din cauza criticismului redus al gandirii, a caracterului adeseori pueril al afectivitatii, unii debili
mintal au nevoie de indrumarea adultilor si dupa ce au ajuns la o independenta economica.
Trasarea liniei de demarcatie intre diferitele grade de intarziere mintala si in special debilitatea mintala
si intelectul normal este dificila dar deosebit de importanta, pentru plasarea copiilor in institutiile
adecvate. S-au propus, in scopul realizarii clasificarii dupa gradul deficientei, criterii variate.
Pentru unii autori (ESQUIROL) nivelul de dezvoltare al limbajului, ar putea servi drept criteriu.
Astfel, idiot este acel individ care nu ajunge sa comunice prin cuvinte cu semenii sai, daca aceasta
incapacitate nu este determinata de deficiente specifice ale limbajului (surditate, afazie). Imbecilul nu
comunica in scris cu semenii sai fara ca aceasta incapacitate sa fie determinata de o deficienta
specifica (a vazului, a motricitatii).
CONSTANTIN RUSU in Dictionar selectiv de Psihopedagogie speciala si Defectologie medico-
sociala, prezinta gradele de deficienta mintala si o succinta prezentare a acestora.
Astfel, deficienta mintala grava cunoscuta si sub numele de imbecilitate califica o dezvoltare
intelectuala cu un nivel al deviatiei de la normalitate exprimat prin valori ale inteligentei intre 20-35
(Scara Standford - Binet) si 25-29 (Scara Wexler).
Acesti subiecti necesita o supraveghere continua si stricta, dar sub aceasta rezerva, ei sunt capabili de
oarecare autonomie, putand indeplini sarcini simple de autogospodarire, din acest motiv fiind
denumiti retardati independenti.
Deficienta mintala lejera (usoara) se mai numeste si debilitate mintala. Indica o dezvoltare
intelectuala care nu depaseste nivelul corespunzator varstei de 10 ani, avand un coeficient de
inteligenta de 56-66 (Scara Standford - Binet) si 55-69 (Scara Wexler). Aceasta categorie
cuprinde indivizi care pot, in general sa asimileze educatia scolara de baza. Adultii pot duce o viata
independenta in societate
Deficienta mintala moderata (medie) - se caracterizeaza printr-o dezvoltare intelectuala cu un nivel
de arierare fata de normalitate tradus printr-un coeficient de inteligenta intre 36-51 (Scara Standford-
Binet) si 40-54 (Scara Wexler).
Multi dintre indivizii din aceasta categorie sunt capabili sa-si insuseasca si sa practice anumite meserii,
pot dobandi o oarecare autonomie, pot comunica eficient cu ceilalti, pot asimila unele reguli sociale si
tehnici simple, dar nivelul lor scolar si profesional este scazut.
Deficienta mintala profunda (idiotie) - desemneaza gradul de retardare al dezvoltarii intelectuale,
tradus printr-un coeficient al inteligentei de 19 sau sub aceasta valoare (Scara Standford-Bine) sau de
24 si sub acest nivel (Scara Wexler).
Prezentand adesea si alte handicapuri, aceasta categorie de indivizi necesita o ingrijire si o
supraveghere continua.
Desi multi dintre ei sunt capabili sa execute actiuni elementare ale vietii cotidiene, ei trebuie sa
beneficieze toata viata de masuri de protectie si tutela.
O alta clasificare si descriere a deficientei mintale este prezentata in Tratat de psihiatrie - Oxford
(1994).
Conform acestui tratat retardarea mintala poate fi: usoara, moderata, severa, profunda (dupa
9,pag.468)
Astfel, retardarea mintala usoara, se intalneste la persoanele cu un coeficient de inteligenta cuprins
intre 50 si 70. Persoanele cu retardare usoara reprezinta aproape 4/5 dintre retardatii mintal. De obicei,
infatisarea lor nu prezinta nimic deosebit si orice deficite senzoriale sau motorii sunt abia sesizabile.
Cei mai multi oameni din acest grup, dezvolta mai mult sau mai putin capacitati normale de limbaj si
comportament social in timpul anilor prescolari si retardarea lor mintala poate sa nu fie niciodata
identificata.In viata de adult, cei mai multi dintre ei pot trai independent, in mediu obisnuit desi pot
necesita ajutor pentru locuinta si serviciu, sau pentru conditii de stres neobisnuit.
Retardarea moderata (I.Q. = 35-49)
Persoanele din acest grup reprezinta aproximativ 12% dintre retardatii mintal Cei mai multi dintre ei
pot vorbi sau cel putin invata sa comunice, si majoritatea pot invata sa se ingrijeasca de ei insisi, dar
sub oarecare supraveghere.Ca adulti, pot de obicei sa incerce o munca simpla de rutina si sa se
descurce.
Retardarea severa (I.Q. = 20-34)
Persoanele cu retardare severa reprezinta aproximativ 7% dintre retardatii mintal. In anii prescolari
dezvoltarea lor este de obicei foarte incetinita. Pana la urma, multi dintre ei pot sa fie instruiti sa se
ingrijeasca pe ei insisi sub supraveghere atenta si sa comunice intr-un fel simplu. Ca adulti, ei pot sa
incerce munci simple si sa se angajeze in activitati sociale limitate.
Printre retardatii sever, un mic numar de idioti savanti au capacitati cognitive strict limitate la un
anumit domeniu si care sunt in mod normal asociate cu inteligenta superioara (HERMELIN si O'
CONNOR, 1983).
Retardarea profunda (I.Q. sub 20)
Persoanele din acest grup reprezinta 1% din retardatii mintal. Unii dintre ei invata sa se ingrijeasca ei
insisi complet, iar altii reusesc sa aiba un oarecare limbaj simplu si elemente de comportament social.
In Dictionar Defectologic este prezentata urmatoarea descriere:
Idotia - reprezinta o stare accentuata de nedezvoltare mintala si a intregii personalitati, de dereglare a
dezvoltarii psihice si fizice, insotita de tulburari endocrine, de malformatii in structura scheletului si a
craniului.
Motricitatea idiotilor este deficitara, indeosebi sub aspectul capacitatii de coordonare a miscarilor,
multi prezentand tulburari ale mersului si stereotipii motrice. In ceea ce priveste dezvoltarea vorbirii,
de obicei acesti handicapati grav nu depasesc stadiul insusirii unor cuvinte izolate, pe care de cele mai
multe ori, le pronunta deformat. Nu inteleg ambianta in care se gasesc si nu reactioneaza adecvat
conditiilor concrete care-i inconjura. Nu reusesc sa-si formeze nici deprinderile elementare de
autoservire. Manifesta accentuate tulburari in comportament, pe fondul unei stari generale de apatie
sau, dimpotriva, a unei permanente agitatii. Necesita o supraveghere si o ingrijire neintrerupta, fiind
dirijati, de obicei, spre institutii de asistenta sau ramanand in ingrijirea permanenta a familiei.
Imbecilitatea - reprezinta, de asemenea, o stare de degradare a dezvoltarii fizice si psihice, mai putin
accentuata decat in cazurile de idiotie, totusi suficient de evidenta. Imbecilii isi insusesc unele
elemente ale vorbirii, dar bagajul lor de cuvinte este limitat, iar pronuntia alterata. Deosebit de
evidente sunt insuficientele motricitatii fine, ceea ce influenteaza puternic asupra capacitatii lor de
insusire a scrierii. Manifesta o accentuata nedezvoltare a capacitatilor cognitive, indeosebi a proceselor
analitico-sintetice, ceea ce determina dificultati importante in activitatea de formare chiar si a celor
mai elementare deprinderi de citit si socotit.
Comportamentul lor este pueril inadaptat chiar si cerintelor simple ale activitatii scolare.
In conditiile unei asistente si educatii speciale permanente, ei reusesc totusi sa-si formeze deprinderi
elementare de autoservire, de comportament si de munca simpla.
Niciodata nu reusesc insa sa atinga un suficient grad de orientare si de adaptare la cerintele mediului
inconjurator, ramanand astfel intr-o permanenta stare de dependenta. De obicei, sunt orientati spre
institutii de asistenta sociala si de educatie elementara, unde li se formeaza deprinderi simple de
munca in conditii protejate.
Debilitatea mintala - reprezinta, la randul sau, o stare de insuficienta dezvoltare mintala si fizica, mai
putin accentuata insa decat in cazurile de imbecilitate. Debilii mintal isi insusesc vorbirea iar
tulburarile lor motrice pot fi corectate intr-o asemenea masura care sa le permita pregatirea pentru o
activitate practica simpla. Cu toata diminuarea capacitatilor intelectuale , debilii mintal sunt capabili
sa-si insuseasca deprinderile elementare de citit si socotit, sa faca fata cerintelor ce rezulta din
programele de invatamant ale scolii speciale. Comportamentul lor poate fi mai usor educat, ei reusind
sa se orienteze, multumitor, in situatii simple, sa se supuna regulilor de conduita in scoala speciala, sa
execute diferite sarcini elementare in activitatea instructiv-educativa. Pot fi pregatiti pentru anumite
munci simple, cei mai multi dintre ei reusind, ulterior, sa se integreze cu rezultate acceptabile, in
colectivitati obisnuite.
In literatura de specialitate, acest mod de a descrie caracteristicile deficientei mintale, pe niveluri de
gravitate, mai este numit si Sindromul oligofrenic sau Sindromul LURIA - PEVZNER.
Este evident de asemenea descrieri ale unor caracteristici de baza ale gradelor deficientei mintale, ale
dezvoltarii vorbirii si motricitatii, ale capacitatii de autoservire si ale comportamentului, iar, in ultima
instanta, sub aspectul perspectivelor de instruire si de integrare sociala, reprezinta pentru activitatea
practica de educatie si de recuperare, o baza mai temeinica decat simpla raportare la un coeficient
intelectual stabilit psihometric. Dar tocmai necesitatile multiple ale activitatii practice demonstreaza ca
nici aceasta modalitate de a defini deficienta mintala prin descrierea profunzimii deficitului intelectual
si a altor caracteristici negative nu rezolva pana la capat problema abordarii calitative a acestui
fenomen.
De fapt o abordare calitativa trebuie sa se bazeze pe analiza tabloului complex, pe care-l ofera
dezvoltarea copilului cu deficiente in momentul desfasurarii investigatiilor diagnostice, tablou in care
parametrii calitativi nu pot fi rupti de indicii cantitativi. R.ZAZZO subliniaza, in acest sens, ca de
fapt nu este cazul sa se aleaga intre o definitie cantitativa si o definitie calitativa a debilitatii mintale,
daca se intelege bine care este modul de folosire a cifrelor in psihologie. Rolul lor este intotdeauna de
a exprima gradele si nuantele unei calitati. Ele nu suprima calitatea, ci o simbolizeaza.
In acelasi timp, trebuie subliniat ca orice descriere sau caracterizare de ansamblu a deficientei mintale
(dupa modelulSindromul lui Strauss) sau descrierea particularitatilor pe niveluri de gravitate (dupa
modelul Sindromul LURIA-PEVZNER) se refera la cele mai frecvente trasaturi ale grupului in
ansamblu.
In consecinta, se insista asupra necesitatii unui studiu corelat al indicilor cantitativi si calitativi, ce
caracterizeaza fenomenul deficientei mintale, in ansamblul sau, se subliniaza de asemenea, varietatea
situatiilor in care acest fenomen isi gaseste concretizarea in structura personalitatii fiecarui individ cu
deficienta mintala.