Accesiunea : imobiliară şi mobiliară.

accesiunea
imobiliară : naturală şi artificială.
 uzucapiunea extratabulară uzucapiunea tabulară

1)Uzucapiunea extratabulară





 2)Uzucapiunea tabulară

Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani

În afara condiţiilor generale, stabilite pentru prescripţia achizitivă de 30 de ani,

uzucapiunea scurtă poate fi invocată dacă sunt îndeplinite şi următoarele condiţii speciale:

1. posesia să se întemeieze pe just titlu;

2. posesia să fie de bună – credinţă;

3. posesia să se execute neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincţiile cuprinse în

lege.

Condiţia justului titlu al posesiei pentru a opera uzucapiunea scurtă, posesorul de

bună – credinţă trebuie să-şi întemeieze posesia pe o justa cauză, justa cauză fiind orice act
translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, etc. Justul titlu este un act juridic
translativ de proprietate, adică o operaţiune juridică care are ca scop transferul proprietăţii, dar
care, datorită unor împrejurări care ţin de actul respectiv, strămută doar posesia bunului, nu şi
proprietatea lui. Condiţia justului titlu se referă la posesorul care invocă uzucapiunea, nu şi la
persoana de la care acesta a dobândit bunul, fiind lipsit de relevanţă dacă acesta avea un titlu
legal sau a dispus fără nici un temei de un drept al altuia, cu excepţia cazului când uzucapantul
a cunoscut viciile titlului celui de la care a dobândit, situaţie în care este exclusă buna-credinţă.
 Justul titlu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să nu emane de la adevăratul proprietar ; în acest caz n-ar mai fi nevoie de uzucapiune,

deoarece actul juridic provenit de la proprietar este suficient prin el însuşi să transfere dreptul
de proprietate;

– să aibă o existenţă reală: un titlu putativ, care există numai în imaginaţia posesorului nu
poate fi apt pentru uzucapiunea scurtă;

– să cuprindă cu exactitate, în toată întinderea sa, bunul posedat şi care urmează să fie
uzucapat;

– să aibă dată certă deoarece altfel el este inopozabil terţilor, iar termenul de 10-20 de ani
începe să curgă de la data certă a justului titlu;

– să existe şi să fie dovedit separat de buna credinţă referitor la dovada justului titlu precizăm
că sunt aplicabile regulile generale de probă a actelor juridice, iar sarcina probei incumbă
uzucapantului, deoarece el este cel care invocă justul titlu în favoarea sa

2. Posesia să fie de bună credinţă

Buna-credinţă este definită ca fiind „credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul
avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.” Buna credinţă nu
există dacă posesorul a avut îndoieli cu privire la calitatea de proprietar a persoanei de la care
a dobândit posesia bunului. Este suficient ca buna-credinţă să existe la momentul câştigării
imobilului. Împrejurarea că ulterior posesorul şi-a dat seama că titlul său este impropriu pentru
a fi devenit proprietar, un are nici un fel de relevanţă, posesia sa rămânând de bunăcredinţă.
Dacă legea cere celui care invocă uzucapiunea de 10 până la 20 de ani să facă dovada actului
pe care-l invocă ca just titlu, în privinţa bunei-credinţe instituie o prezumţie relativă, astfel încât
sarcina probei revine celui care susţine că posesorul a fost de rea-credinţă.

3. Posesia să se exercite neîntrerupt de la 10 la 20 de ani

Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă, legiuitorul a

prevăzut două limite între care trebuie să se situeze durata posesiei:

a) Uzucapiunea de scurtă durată va putea fi invocată dacă s-a exercitat o posesie timp
de 10 ani, în condiţiile în care adevăratul proprietar locuieşte în aceeaşi circumscripţie cu
aceea a tribunalului în a cărui rază teritorială este situat bunul imobil;

b) Termenul pentru uzucapiune este de 20 de ani atunci când adevăratul proprietar

locuieşte în afara circumscripţiei tribunalului în a cărui rază teritorială se află situat bunul imobil.
termenul de bază este de 10 ani şi se prelungeşte când proprietarul nu a locuit pe tot parcursul
termenului în raza aceluiaşi tribunal în care se află imobilul, cu număr dublu de ani faţă de
acela care rămăsese până la 10 ani. În acest caz, un an de prezenţă este socotit cât doi ani
de absenţă. În cazul în care obiectul uzucapiunii este un bun aflat în coproprietate, pentru
fiecare coproprietar va curge un termen diferit, respectiv 10 ani pentru cei care locuiesc în
acelaşi judeţ şi până la 20 de ani pentru cei care locuiesc în judeţe diferite.

Uzucapiunea de 30 de ani

Denumită şi uzucapiunea lungă, uzucapiunea de 30 de ani prevede ca durată toate

acţiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie
obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua –credinţă. Din modul de
redactare al textului invocat, rezultă că efectul uzucapiunii se va produce dacă sunt îndeplinite,
cumulativ, două condiţii:

– posesia să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani;

– posesia să fie utilă, adică neviciată.

Cele două condiţii sunt necesare şi suficiente pentru a uzucapa, nefiind nevoie de
existenţa vreunui titlu, indiferent dacă posesorul este de bună sau rea credinţă. Ca să se poată
prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de
proprietar, iar dacă, posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar,
dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.