1. Prezentati structura sectoriala si structura pe vertical a economiei?

Ramurile economiei se grupează pe sectoare, ponderile acestora redând structura sectorială a

economiei naţionale. Sectoarele principale ale economiei sunt:
a) sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultura, piscicultura şi industria
extractivă;
b) sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei prelucrătoare;
c) sectorul terţiar, cuprinzând serviciile din toate categoriile.

Structura pe verticală a conomiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri:

1) Microeconomia, ca structură de bază a economiei, desemnează ansamblul proceselor ce se
derulează la nivelul unităţilor economice specializate, care produc bunuri materiale şi servicii şi
acţionează în sfera producţiei sau circulaţiei.
2) Mezoeconomia. Agenţii economici au nu numai o structură eterogenă ci şi ierarhică.
Mezoeconomia se referă, deci, la agregarea activităţilor economice la nivel zonal (regional), ale
grupurilor de întreprinderi, al ramurilor şi subramurilor economiei naţionale.
3) Macroeconomia priveşte activităţile economice la nivel naţional, statal, ca raporturi între
ramurile economiei şi sferele reproducţiei; ca subsumare a tuturor activităţilor economice ale unui stat.
4) Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii, interdependenţele
economice dintre state, generate de diviziunea internaţională a muncii, funcţionarea pieţei mondiale şi a
circuitului economic mondial.

2. Definiti economia de piata si expuneti cele doua conditii esentiale care sunstin
productia de marfuri?

Producţia de mărfuri este acea formă de organizare a economiei în care produsele sunt create de
către diferiţi producători autonomi, fiecare dintre ei fiind spcializat în confecţionarea unui bun
oarecare, astfel încât pentru satisfacerea nevoilor sociale este necesară vânzarea - cumpărarea
acestora care, în virtutatea acestui fapt, devin mărfuri.

Existenţa poducţiei de mărfuri este susţinută de două condiţii esenţiale:

a) diviziunea socială a muncii;
b) autonomia, independenţa producătorilor.
Diviziunea socială a muncii reprezintă condiţia gnerală a oricărei producţii de mărfuri. Ea reprezintă
procesul obiectiv de diferenţiere şi specializare a fiecărui producător în executarea unui anumit produs.

Autonomia, independenţa producătorilor constă în dreptul proprietarului de a dispune de un produs

şi de a-l înstrăina. Numai produsele unor producători de sine-stătători, independenţi unii de alţii, se pot
întâlni în calitate de mărfuri.

Autonomia producătorilor s-a creat şi a înflorit mai ales ca atribut al proprietăţii private. Capitalismul a
generalizat economia de mărfuri şi a creat sistemul economiei de piaţă.

1
Economia de piaţă reprezintă acel mod de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care
raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, metodelor
de organizare şi combinare a factorilor de producţie şi categoriilor de persoane care au acces la
aceste bunuri prin mijlocirea preţurilor.

3. Prezentati raporturile economice generate de instrainarea totala si partiala a

atributelor proprietatii.
Proprietatea cuprinde următoarele atribute:

1) dreptul de dispoziţie al proprietarului asupra bunului aflat în proprietatea sa;

2) dreptul ei de posesie a acestuia;
3) dreptul de utilizare a obiectului proprietăţii pe care îl are în posesiune organizând
în acest scop unirea factorilor materiali ai producţiei cu factorul uman;
4) dreptul de culegere a roadelor, a fructelor date de bunurile aflate în proprietate;
5) dreptul de gospodărire, administrare şi gestionare a obiectului proprietăţii, atribut
ce cade in competenta managerului.
Exercitarea atributelor proprietăţii constituie monopolul proprietarului. Aceasta poate înstrăina, total
sau parţial - definitiv sau temporar, atributele proprietăţii.
Înstrăinarea totală a atributelor proprietăţii poate avea loc:
a) pe baza unui echivalent şi în acest caz se numeşte act de vânzare-cumpărare a bunului;
b) fără echivalent, raportul economic fiind de donaţie,de danie, de legat;
c) când trecerea atributelor proprietăţii se face urmaşilor legali, în urma decesului proprietarului,
raportul este de moştenire.
Înstrăinarea separată şi temporară a anumitor atribute ale proprietăţii generează raporturi
economice de proprietate specifice:
a) închirierea, arenda şi creditul (atunci când se transmite atributul de utilizare pe diferite durate); b)
raporturi manageriale (când se transmite atributul de conducere, administrare şi gestiune):
c) raporturi de uzufruct (atunci când se transmite atributul de culegere a roadelor).
4 Explicati intelesul de profit bancar brut si profit bancar net. Prezentati functii sistemului
financiar- bancar.
Băncile şi instituţiile financiare pentru serviciile bancare prestate pe baze comerciale, lucrative solicită
un câştig. Pentru serviciile prestate băncile pretind şi încasează dobândă sau comision de la solicitanţii
lor, în timp ce clienţilor lor creditori le plătesc dobândă. Diferenţa dintre dobânzile încasate de bănci şi
cele plătite de ele constituie câştigul sau profitul bancar brut. Dacă din această mărime, se scad
cheltuielile de administraţie şi de întreţinere ale băncii, ca şi impozitele legale, ceea ce rămâne este
profitul net sau câştigul net bancar.

2
Rolul băncilor şi al instituţiilor financiare rezultă din funcţiile pe care le îndeplinesc: Principala
funcţie activă a băncilor şi celorlalte instituţii financiare constă în acordarea de împrumuturi
solicitanţilor care reprezintă capacitatea economică a unei persoane fizice sau juridice de a restitui, la
scadenţă, atât creditele contractate cât şi dobânzile aferente.
Principala funcţie pasivă a băncilor şi celorlalte instituţii financiare se referă la primirea spre
păstrarea economiilor populaţiei şi celorlalţi agenţi economici financiari şi, totodată, executarea de
plăţi, pe baza ordinelor clienţilor, din depozitele acestora, conducerea operaţiunilor de casă ale
întreprinderilor şi instituţiilor etc.
Pe lângă funcţiile bancare tradiţionale, în condiţiile actuale, sistemul bancar exercită o serie de funcţii
noi, prioritar macroeconomice:
a) - Emisiunea de monedă suplimentară şi restrângerea acesteia, atunci când este nevoie:
coordonarea plăţilor şi încasărilor din întreaga economie naţională; gestionarea monedei
naţionale şi supravegherea relaţiilor dintre moneda naţională şi moneda altor state;
b) - Restricţionează creditul; băncile şi instituţiile financiare cer garanţii debitorilor, pentru
eventuala acoperire a creditelor solicitate, impun condiţii de bonitate financiară;
c) - Băncile crează putere de cumpărare adiţională ca urmare a acordării de credite persoanelor
fizice şi agenţilor economici, această putere este împrumutată de către sistemul bancar- financiar
solicitanţilor de monedă;
d) - Băncile soluţionează şi susţin proiectele de dezvoltare economică ce urmează a fi finanţate
prin acordarea de credite, orientează dezvoltarea economică şi modificările structurale din
economia naţională, deci îndeplinesc funcţii ale strategiei dezvoltării macroeconomice;
e) - Băncile efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută şi asigură necesarul de valută
al economiei naţionale.
1. Descrieti componentele sinstemului finaciar – bancar.
Ca urmare, în prezent sistemul bancar-financiar este alcătuit din următoarele categorii de unităţi
specifice:
 Banca de emisiune sau banca centrală ocupă o poziţie specială în cadrul sistemului
bancar-financiar naţional. Ea nu este preocupată, în principal, de maximizarea
profitului, ci de realizarea anumitor obiective pentru întreaga economie naţională:
asigurarea şi reglarea cantităţii de bani în circulaţie şi a ratei dobânzilor; prevenirea
falimentelor bancare, care ar avea ca efect dereglarea mecanismului bancar naţional;
regularizează volumul şi costul creditului din întregul sistem bancar-financiar;
înfăptuieşte politica monetară şi valutară a statului; conlucrează cu băncile
trezoreriei privind împrumuturile guvernului şi executarea bugetului de stat etc.

3
  Băncile comerciale sunt acele bănci care furnizează bani celorlalţi agenţi
economici, persoane fizice sau juridice. Ele îşi procură mijloacele băneşti de care au
nevoie prin depunerile pe termen scurt ale clienţilor, dar şi a capitalului lor propriu.
Băncile comerciale se împart în bănci de depozit şi bănci ipotecare.
 Băncile comerciale de depozit îşi procură mijloacele financiare de care au nevoie
de pe piaţa monetară, prin depunerile pe termen scurt ale clienţilor săi. La rândul lor,
acestea pot fi: de depozit propriu-zise, care primesc depuneri la vedere şi pe termen
şi care acordă credite pe termen scurt: bănci de afaceri, care dispun de capitaluri
proprii importante şi îşi procură mijloacele necesare şi prin emisiunea de acţiuni şi
obligaţiuni, ele putând acorda credite pe termen lung.
 Băncile ipotecare sunt acelea care îşi procură mijloacele necesare prin emisiunea de
înscrisuri şi obligaţiuni ipotecare.
 Banca Naţională a României este concepută ca un organism al statului,
funcţionarea sa fiind supravegheată de parlament. Prin lege, ea este mandatată să
conducă politica monetară şi de credit şi să menţină puterea de cumpărare a monedei
naţionale. Ea îndeplineşte mai multe funcţii; emisiunea de monedă; creditor ultim al
diferitelor societăţi bancare prin acordarea de credite de refinanţare; conduce politica
monetară şi valutară a ţării prin stabilirea ratei dobânzii şi a volumului masei
monetare şi prin vânzarea şi cumpărarea de valută; derulează operaţiunile cu
Trezoreria statului.
6. Definiti si explicati procesele de distributie si redistributie a venitului
national.
Concomitent cu procesul de producere a venitului naţional, are loc repartiţia acestuia, în cadrul a două
procese interdependente: distribuirea şi redistribuirea veniturilor.

Distribuirea constă în procesul de împărţire a venitului naţional între proprietarii factorilor care au
contribuit în mod direct la producerea de bunuri şi servicii cu caracter comercial. Veniturile distribuite
se numesc venituri primare, iar cele mai importante sunt: salariile lucrătorilor, profiturile societăţilor
şi cvasisocietăţilor nonfinanciare, rentele, chiriile, veniturile din proprietatea asupra unor brevete,
patente şi licenţe, dreptul de autor asupra proprietăţii intelectuale ş.a.
Prin distribuirea venitului naţional, nu se formează venituri pentru toţi membrii societăţii şi pentru
susţinerea tuturor activităţilor sociale, existând numeroase activităţi socialmente organizate, care nu
produc bunuri-marfă, dar sunt necesare pentru buna funcţionalitate a sistemului social (armata, justiţia,
poliţia ş.a.). Din această cauză, simultan, se desfăşoară o redistribuire a venitului naţional, prin care
se formează veniturile derivate.
4
Redistribuirea venitului naţional este procesul de trecere fără echivalent a unei părţi din veniturile
primare de la un agent al vieţii sociale la altul şi de la un sector instituţional la altul, în vederea
constituirii veniturilor instituţiilor şi lucrătorilor din aceste instituţii care, în mod direct, nu produc
bunuri comerciale, precum şi pentru protecţia socială a categoriilor defavorizate

7. Ce intelegeti prin moneda si care sunt atributele acesteia ?

În economia contemporană prin monedă se înţelege ansamblul mijloacelor de plată care pot fi
utilizate în mod direct pentru efectuarea unor tranzacţii şi reglementări.Noţiunea de monedă se referă
la sumele băneşti, instrumentele cu ajutorul cărora se măsoară şi sunt mijlocite toate tranzacţiile pe
piaţă.

Atributele care fac din monedă cel mai important instrument al schimbului sunt:

a) acceptabilitatea de către întreaga populaţie, de către toţi agenţii economici ca mijloc de

plată;
b) durabilitatea, adică să nu aibă o viaţă efemeră şi să nu se deterioreze în procesul folosirii;
c) convenabilitatea sau uşurinţa de a fi folosită;
d) divizibilitatea, adică să poată sluji la mijlocirea oricărei tranzacţii, oricât de mare sau mică
ar fi aceasta;
e) uniformitatea, ceea ce înseamnă că orice instrument monetar este de aceeaşi calitate cu
celelalte şi poate îndeplini aceleaşi funcţii;
f) greutatea falsificării, adică emitentul să ia în considerare unele elemente tehnice care să
facă imposibilă reproducerea ei de către indivizi;
g) stabilitatea puterii de cumpărare, adică menţinerea puterii de cumpărare pe o perioadă cât
mai mare de timp.

8. Ce reprezinta masa monetara si care sunt formele acesteia?

Cantitatea de monedă existentă în circulaţie într-o economie naţională sau într-o zonă a acesteia,
într-un interval de timp dat, constituie masa monetară.
Privită ca stoc, masa monetară constă în totalitatea instrumentelor băneşti de care dispun
agenţii economici nonfinanciari (agenţii economici obişnuiţi şi populaţia) dintr-o economie naţională la
un moment dat, destinate achiziţionării de bunuri materiale şi servicii, achitării datoriilor, constituirii
economiilor în vederea investiţiilor şi altor plasamente.
Moneda se întâlneşte sub două forme principale: moneda manuală (numerar) ca monedă ce
trece în mod curent dintr-o mână în alta (biletele de bancă şi moneda divizionară) şi moneda

5
scripturală denumită şi bani de cont (librete de economii, conturi bancare etc.) Cele două componente
ale masei monetare au acelaşi rol, se pot suplini şi se transformă una în cealaltă.

9. Descrieti cererea si oferta de moneda.

Piaţa monetară interbancară se formează şi funcţionează pe baza interdependenţei, solidarităţii
dintre bănci. Ficare bancă primeşte depuneri curente şi efectuează încasări şi plăţi în numele clienţilor
ei. Formarea şi mişcarea masei monetare sunt în strânsă legătură cu cererea şi oferta de monedă, ca
părţi componente de bază ale pieţei monetare.
Cererea de monedă este dată, în primul rând de volumul operaţiunilor implicate de achiziţionarea
bunurilor şi plata serviciilor şi de viteza de rotaţie a monedei; ea se află în raport direct proporţional
cu volumul schimburilor (exprimate în preţuri) şi în raport invers proporţional cu viteza de rotaţie a
monedei.Cererea de monedă depinde, în al doilea rând, de volumul vânzărilor pe credit, al plăţilor
scadente şi al compensării reciproce a plăţilor.

Cererea de monedă este influenţată, în al treilea rând, de comportamentul agenţilor economici faţă
de monedă, sistematizat în expresia "intensitatea înclinaţiei spre lichiditate."

Oferta de monedă este cantitatea de monedă pusă la dispoziţia publicului şi a altor utilizatori de
sistemul bancar. De fapt, moneda începe să existe atunci când părăseşte depozitele băncii centrale sau
ale altei instituţii monetare emitente şi îşi încetează existenţa când revine în depozitele băncii.

10.Ce reprezinta notiune de inflatie si care sunt cauzele acsteia?

Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru structural monetaro-real, care exprimă
existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează
deprecierea banilor neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general, ca şi creşterea
durabilă şi generalizată a preţurilor.
Cauzele inflaţiei:
a) inflaţia este explicată prin emisiunea excesivă de sume băneşti, purtând numele de inflaţie
prin monedă;
b) insuficienţa producţiei (ofertei) în sensul că sporirea salariilor nu este compensată prin
creşterea producţiei, denumită inflaţie prin ofertă;
c) cauza inflaţiei ar fi excesul de cerere solvabilă pentru bunuri economice, care generează
inflaţia prin cerere;

d) uneori cauza inflaţiei este considerată a fi creşterea substanţială a creditului care conduce

6
 la excesul de cerere nominală pentru bunurile de consum, generând inflaţia prin credit;
e) la baza inflaţiei ar sta sporirea costurilor de producţie, luând naştere inflaţia prin costuri;
f) cauza inflaţiei ar fi variaţiile salariului nominal, generând inflaţia propagată prin costuri.
Inflaţia poate fi măsurată absolut sau relativ. Absolut, mărimea inflaţiei înseamnă un excedent
de masă monetară de care dispun agenţii economici şi care este neacoperită printr-o ofertă reală
adecvată. Relativ, mărimea inflaţiei se exprimă ca raport procentual între excedentulde masă
monetară şi masa ofertei reale de bunuri economice.

11.Prezentati care sunt componentele pietei finaciare.

Piaţa capitalului (financiară) este aceea pe care se negociază titlurile pe termene medii şi lungi,
incluzând îndeosebi acţiuni şi obligaţiuni.

Una din cele mai importante funcţii ale pieţei financiare este emisiunea şi plasarea hârtiilor de
valoare din însărcinarea emitentului sau debitorului.

Caracterul negociabil al hârtiilor de valoare, faptul că ele pot fi vândute de primii deţinători înainte
de scadenţă şi transformate în lichidităţi, reprezintă o altă motivaţie a pieţei financiare, a rolului pe care
îl joacă în reglarea economiei naţionale.

Rezultă că piaţa financiară cuprinde:

a) cererea şi oferta de capital pentru plasamente pe termen medii şi lungi;
b) instituţiile (organismele) prin intermediul cărora capitalurile disponibile din economie sunt dirijate
către cei care solicită astfel de fonduri.
Capitalul mobilizat şi utilizat pentru plasamente pe termen lung poartă numele de capital financiar.
Cererea de capital este reprezentată de cei cre au nevoie de aceste capitaluri cum sunt: societăţile
industriale şi comerciale publice şi particulare; guvernele, instituţiile publice; cu caracter financiar;
instituţiile bancare şi de asigurări; organismele financiar-bancare internaţionale (F.M.I., Banca
Mondială).
Ofertanţii de capital financiar sunt deţinătorii de capital pe termen lung, care doresc să cumpere valori
mobiliare:
- menajele
- întreprinderile productive
- companiile de asigurări
- sectorul public, format din administraţie centrală de stat(statul, regii autonome şi
instituţii autonome de interes naţional) şi din administraţia locală (judeţe, municipii,
oraşe, comune).
Instrumentele de finanţare folosite pe piaţa financiară sunt:
a) valori mobiliare, constând în acţiuni şi obligaţiuni;
b) împrumuturile pe credit lombard;
c) împrumuturile ipotecare.
Organismele ce formează piaţa financiară sunt: bursele de valori mobiliare (piaţa financiară oficială)
băncile şi persoanele care au ca profesie vânzarea - cumpărarea de titluri de credit (piaţa financiară
liberă).
7
 12. Explicati intelesul notiunilor de piata financiara primara si piata finaciara secundara, si care
sunt tipurile de operatinuni desfasurate la bursa de valori.
În cadrul pieţei capitalului (financiare) se disting: piaţa financiară primară (formată din piaţa noilor
emisiuni de valori mobiliare) şi piaţa financiară secundară (formată din valorile mobiliare oferite
deja în circulaţie).
Piaţa financiară primară este aceea în care se vând şi se cumpără hârtiile de valoare pe termen lung
nou emise (acţiuni şi obligaţiuni).
Acţiunea este un titlu de proprietate, dovedind participarea deţinătorului la capitalul social al
societăţii comerciale pe acţiuni care a emis titlul. Deţinătorul acţiunii este îndreptăţit să primească
anual o cotă corespunzătoare din profitul societăţii, numită dividend. Acţiunile pot fi: privilegiate,
atunci când dau dreptul deţinătorului la un dividend fix, indiferent de mărimea profitului realizat de
societate în anul respectiv; ordinare, pentru care cota de dividend este variabilă, în funcţie de rata şi
dimensiunile profitului.
Obligaţiunea este titlul de valoare (de credit) ce atestă un împrumut pe termen lung, emitentul
angajându-se să-l ramburseze într-un timp determinat şi să asigure pe toată durata o dobândă anuală
certă, indiferent de situaţia sa economico-financiară: emitentul obligaţiunii este debitorul, iar
deţinătorul acesteia - creditorul.
Pe piaţa financiară primară preţul de vânzare a titlurilor numit curs, îl constituie valoarea nominală,
suma înscrisă pe titlu şi este un preţ ferm.

Piaţa financiară secundară (bursa de valori, de titluri) este piaţa publică organizată şi specializată,
unde se efectuează tranzacţii cu titluri anterior emise, la preţuri determinate de situaţia de moment a
raportului dintre cerere şi ofertă.
La bursa de valori, schimbul titlurilor emise pe bani se poate realiza prin două genuri de operaţiuni: la
vedere şi la termen.
Operaţiunile la vedere constau în schimbul titlurilor în momentul tranzacţiei, la cursul existent (afişat)
acceptat de agenţi, în schimbul sumei corespunzătoare. Operaţiunile la termen sunt cele în care la
momentul încheierii tranzacţiei (T0) se convine asupra numărului titlurilor şi cursului, dar efectuarea
tranzacţiei are loc ulterior, la o dată fixată (T1), numită şi lichidare (sau scadenţă). Operaţiunile la termen
sunt în esenţă speculative, unul din agenţi câştigă, celălalt pierde.
Rolul bursei de valori:
a) bursa de valori asigură transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului
real în capital bănesc (şi invers), mobilizarea rapidă a unor importante resurse
pentru activitatea de investiţii.
b) bursa este o instituţie indispensabilă economiei de piaţă, deoarece uşurează procesul
de transformare a unor capitaluri individuale, de la un posesor la altul, dintr-o
întreprindere în alta sau dintr-o ţară în alta.
c) bursa de valori favorizează procesul de concentrare a puterii economice, de preluare
a controlului asupra unor societăţi pe acţiuni, prin deţinerea pachetului acţiunilor
de control;
8
 d) bursa de valori este un barometru extrem de sensibil al stării economice;
e) bursa constituie locul unde se concentrează principalele informaţii cu caracter
economic;
f) bursa contribuie la încheierea rapidă a tranzacţiilor, la creşterea operativităţii în
afacerile comerciale.

13.Definiti piata muncii si care sunt componentele acesteia.

Piaţa forţei de muncă, sau piaţa muncii, poate fi definită ca spaţiul economic în care se întâlnesc, se
confruntă şi se negociază în mod liber cererea de forţă de muncă (deţinătorii de capital în calitate de
cumpărători) şi oferta, reprezentată prin posesorii de forţă de muncă.
Componentele pieţei muncii se referă la:
a) ofertanţii sau vânzătorii, adică cei care oferă marfa specială-forţa de muncă, respectiv competenţa
profesională, contra unui preţ;
b) cumpărătorii, adică întreprinderile şi unităţile social-culturale şi administrative, care au nevoie de
competenţa profesională a ofertanţilor şi sunt dispuse să plătească pentru aceasta un preţ(salariu);
c) intermediarii, persoane fizice/sau juridice care s-au specializat în servicii de intermediere între
ofertanţi şi cumpărătorii de competenţe profesionale, pentru care serviciile solicită un preţ(de regulă,
funcţionează sub forma birourilor sau oficiilor de stat şi particulare pentru plasarea forţei de muncă).

14.Ce intelegeti prin notiunea de somaj si care sunt factorii luati in calcul la
analiza si caracterizarea somajului.
În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de ofertă de
muncă. Somerii sunt toţi cei apţi de muncă dar care nu găsesc de lucru. În termenii pieţei muncii,
şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de ofertă de muncă. Somerii sunt toţi cei
apţi de muncă dar care nu găsesc de lucru. Astfel, şomajul reprezintă o stare negativă a
economiei, concretizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii prin care oferta de forţă
de muncă (sau cererea de locuri de muncă) este mai mare decât cererea de forţă de muncă din
partea agenţilor economici (sau oferta de locuri de muncă) din partea acestora. Somajul ridică
aşadar numeroase probleme economice şi sociale pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung.
În analiza şi caracterizarea şomajului se iau în consideraţie mai multe aspecte:
a) nivelul şomajului exprimat absolut, prin numărul celor neocupaţi, şi relativ, ca rată
a şomajului, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată.
b) intensitatea şomajului este o altă caracteristică în funcţie de care se poate distinge:
şomajul total, care presupune pierderea locurilor de muncă şi încetarea totală a
activităţii; şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii prin reducerea duratei
de lucru sub cea legală; şomajul deghizat, care presupune o activitate aparentă, cu o
productivitate unică;
c) durata şomajului cuprinde perioada de timp din momentul pierderii locului de
muncă până la reluarea activităţii. Diferă pe ţări şi perioade istorice. Nu există o
durată a şomajului legiferată.
d) structura şomajului se formează pe baza anumitor criterii care sunt: categoria
9
 socio-profesională, nivelul calificării, ramura de activitate din care provine, vârstă,
sex, rasă etc.

15. Explicati care sunt procesele social-economice generatoare de somaj.

Cauzele generatoare de şomaj trebuie căutate în cele două mari procese economico- sociale, şi anume:
1. pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate;
2. creşterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generaţii a vârstei legale pentru a se
putea angaja şi afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă dar inactive.
În cadrul primului proces, distingem mai multe forme sau genuri de şomaj. În primul rând, şomajul
ciclic, denumit uneori şi conjunctural, cauzat de crizele economice care au loc, de crizele parţiale sau
de alte crize specifice unei conjuncturi. El este explicat ca rezultat al modului defectuos în care se
realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, şi cel al preţurilor şi productivităţii muncii,
pe de altă parte. În al doilea rând, şomajul structural, determinat de tendinţele de restructurare
economică, geografică, socială etc. care au loc în diferite ţări, mai ales, sub incidenţa revoluţiei tehnico-
ştiinţifice. El se datorează, în principal, dezechilibrului creat între oferta şi cererea de forţă de muncă.
În al treilea rând, şomajul tehnologic, ca o variantă a celui structural, este determinat de înlocuirea
vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi
economice care impun restrângerea locurilor de muncă. În al patrulea rând, şomajul intermitent, ca
rezultat al practicării contractelor de angajare pe durate scurte din cauza incertitudinii afacerilor. În
acest caz, perioada de şomaj începe la expirarea angajării şi se încheie la reînnoirea contractului sau la
realizarea unei noi angajări la o altă unitate. În al cincilea rând, şomajul de discontinuitate care
afectează în mod deosebit femeile şi este cauzat de întreruperea activităţii din motive familiale sau de
maternitate. În al şaselea rând, şomajul sezonier cauzat de întreruperi ale activităţii puternic
dependente de factori naturali, cum sunt cele din agricultură, construcţii, lucrări publice etc.

10
11