MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

FACULTATEA DE INGINERIA LEMNULUI
CATEDRA DE TEHNOLOGIA LEMNULUI
500068 Braşov, Colina Universităţii nr. 1, Tel./fax 0040 268 415 315

Drd. dsgn. Ioan MUSCU

CONTRIBUŢII LA ELABORAREA FORMEI PRODUSELOR DE

MOBILIER PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE,
ÎN SPAŢIUL DE LOCUIT

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

CONTRIBUTIONS AT THE FORM DESIGN

OF STORAGE AND DISPLAY FURNITURE FOR DWELLINGS
ABSTRACT OF THE PH.D THESIS

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. ing. Valentin NĂSTASE

BRAŞOV, octombrie 2011

 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

500036 Braşov, Eroilor nr. 29, Tel. 0040 413 000, fax. 0040 268 410 525
RECTORAT

D-nei/lui .....................................................................................................................................................
Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată “ CONTRIBUŢII LA
ELABORAREA FORMEI PRODUSELOR DE MOBILIER PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE,
ÎN SPAŢIUL DE LOCUIT ” elaborată de doctorand Ioan MUSCU, în vederea obţinerii titlului de
doctor, în domeniul INGINERIE INDUSTRIALĂ. Susţinerea va avea loc, miercuri 19 octombrie
2011, ora 13, pe Colina Universităţii, corp L, sala LIII4, Facultatea Ingineria Lemnului.

COMPONENŢA COMISIEI DE DOCTORAT,

Numită prin Ordinul Rectorului Universităţii Transilvania din Braşov,
nr. 4776 din 13. 09. 2011

PREŞEDINTE: Prof. univ. dr. Ing. Gavril BUDĂU

Facultatea Ingineria Lemnului
Universitatea Transilvania din Braşov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Ing. Valentin NĂSTASE

Facultatea Ingineria Lemnului
Universitatea Transilvania din Braşov

REFERENŢI: Prof. univ. dr. Ing. Codruţa BOLOŞ

Universitatea Petru Maior, Tg. Mureş

Prof. univ. dr. Alexandru ALĂMOREANU

Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca

Prof. univ. dr. Ing. Ion VIŞA

Universitatea Transilvania din Braşov

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra lucrării, vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa
Universităţii Transilvania din Braşov.

RECTOR, SECRETAR DEP. DOCTORAT,

Prof. univ. dr. ing. Ion VIŞA Maria NICOLAE
CUPRINS Pag. Pag.
Rezumat Teză

Introducere ...................................................................................................................... I IX
Introduction .................................................................................................................... IV XIII

CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA

MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE SI EXPUNERE. ASPECTE
TIPOLOGICE, MORFOLOGICE ŞI STRUCTURALE ŞI EVOLUŢIA
CARACTERISTICILOR STILISTICE ŞI EXPRESIVE ÎN CONTEXTUL EPOCII
MODERNE ŞI CONTEMPORANE .............................................................................. 1 1
1.1. Mobilierul ca produs specific în spaţiul ambiental .......................................... 1 1
1.2. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca ansamblu tipologic ....................... 1 3
1.3. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca ansamblu morfologic ................... 4 9
1.4. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca sistem structural unitar ................. 4 11
1.5. Concluzii .......................................................................................................... 6 15
1.6.7. Sinteza analizei dezvoltării conceptului de mobilier în contextul
istoric ............................................................................................................... 7 59
1.6.8. Sinteza influenţelor asupra mobilierului în contextul mişcărilor şi
stilurilor artistice contemporane ...................................................................... 11 67
1.6.9. Metodă de analiză a elaborării formei, structurii, ornamentelor şi
elementelor decorative ale mobilierului cu valoare conceptuală istorică şi
de artă .............................................................................................................. 11 68

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT ....................................... 14 74

CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA

CONCEPTUL DE FORMĂ. ELEMENTE ŞI CARACTERISTICI DEFINITORII
ALE FORMEI ŞI COMPOZIŢIEI, CA INSTRUMENTE ALE MODELĂRII
MOBILIERULUI ÎN PROIECTAREA INGINEREASCĂ ........................................... 15 76
3.1. Mediul natural – Mediul artificial şi formele lor specifice .............................. 15 76
3.1.1. Formele naturale ................................................................................... 15 76
3.2. Noţiunea de “FORMĂ” ................................................................................... 16 81
3.2.2. Forma în domeniul Esteticii şi Psihologia artei .................................... 16 81
3.3. Percepţia formei ............................................................................................... 17 86
3.4. Caracteristici şi elemente definitorii ale formei ............................................... 17 88
3.4.1. Elemente conceptuale ale formei .......................................................... 18 89
3.4.2. Elemente vizuale ale formei .................................................................. 18 89
3.4.3. Elemente de relaţie ale formei .............................................................. 19 91
3.4.4. Elemente practice şi constructive ale formei ........................................ 19 92
3.5.5. Forma ca structură ................................................................................. 20 95
3.6. Compoziţia şi elemente de compunere ale formei ........................................... 21 98
3.6.1. Caracteristici generale ........................................................................... 21 98
3.6.2. Principii şi reguli de organizare compoziţională ................................... 21 98
3.6.2.1. Principii elementare de organizare ......................................... 21 98
3.6.2.2. Elemente fundamentale ale compoziţiei .................................. 21 99
3.6.2.3. Reguli de organizare compoziţională ...................................... 22 99
3.7. Valorile şi calităţile compoziţiei ...................................................................... 22 100
3.7.1. Unitatea compoziţională ....................................................................... 22 100
3.7.1.1. Unitatea prin multiplicare şi complexitate .............................. 22 101
3.7.1.2. Unitatea prin contrast .............................................................. 22 101
3.7.1.3. Unitatea prin mişcare şi continuitate ...................................... 22 102
3.7.2. Echilibrul compoziţional ....................................................................... 23 102
3.7.3. Ritmul compoziţional ............................................................................ 23 103
3.7.4. Proporţiile şi Punerea în proporţii ......................................................... 23 104
3.7.4.1. Legi de punere în proporţii ale naturii .................................... 24 104
3.7.4.3. Figura umană ca sistem de proporţii ...................................... 24 108
 3.7.4.4. Alte reguli de punere în proporţii din arhitectură ................... 25 109
3.7.5. Modularea ............................................................................................. 25 109
3.7.6. Dominanta ............................................................................................. 25 110
3.8. Principii de elaborare a formei generale semnificative a mobilierului pentru
păstrare şi expunere ................................................................................................ 25 110
3.8.1. Principiile de comunicare şi semnificare prin forma generală .............. 26 111
3.8.2. Principii de dezvoltare ale formei generale ........................................... 26 111
3.8.4. Caracterul formei semnificative a mobilierului .................................... 26 112
3.8.5. Stilul formei semnificative a mobilierului ............................................ 26 113
3.9. Algoritmi de modelare a formei şi structurii semnificative a mobilierului
pentru păstrare şi expunere ..................................................................................... 27 113

CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI

MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE. MODELAREA ŞI
SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI CONTACT CU
MOBILIERUL INVESTIGAT ....................................................................................... 30 124
4.1. Ergonomia ca ştiinţă ........................................................................................ 30 124
4.2. Simularea relaţiilor de acces, manipulare şi contact ale persoanei în raport
cu mobilierul pentru păstrare şi expunere ............................................................... 31 125
4.5. Organizarea spaţiului interior al camerei ca spaţiu optim de acces şi
depozitare ................................................................................................................ 34 142
4.5.1. Definirea posibilităţilor de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces ..... 35 143
4.6. Concluzii în urma cercetărilor ergonomice ..................................................... 35 144

CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA

CULORILOR ÎN RELAŢIE CU FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.
MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE CULOARE ŞI
COMPONENTELE ACESTUIA ................................................................................... 36 149
5.4. Caracteristici principale pentru identificarea şi definirea culorilor ................. 37 155
5.6.2. Relaţia dintre culori şi adâncimea spaţiului .......................................... 38 167
5.7. Studiu experimental şi aplicaţii în interpretarea culorii naturale a lemnului ... 38 170
5.7.1. Concluzii ale studiului experimental ..................................................... 40 174
5.8. Modelarea şi simularea relaţiei dintre culoare şi elementele de formă ale
obiectului de mobilier ............................................................................................. 40 174
5.8.1. Dezvoltarea culorilor şi modalităţi de acord cromatic în ansamblul
unui obiect de mobilier pentru depozitare şi expunere ................................... 40 175
5.8.1.1. Amestecul substractiv şi grupele de tonuri derivate ................ 40 175
5.8.1.2. Algoritmi de modelare constructivă a tonurilor de culoare .... 41 175
5.8.2. Aplicaţie a algoritmilor de modelare cromatică pe un corp de
mobilier ........................................................................................................... 41 176
5.8.3. Experiment privind influenţarea culorii şi modelarea formei
obiectului de mobilier prin iluminare direcţională .......................................... 42 179
5.9. Recomandări privind orientarea în abordarea culorii şi a acordurilor
cromatice în relaţie cu mobilierul pentru păstrare şi expunere ............................... 44 183
5.9.1. Asupra formei de ansamblu .................................................................. 44 183
5.9.2. Ornamentul colorat ............................................................................... 45 184

CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN

SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII. CRITERII ŞI MODELE DE ORGANIZARE
ŞI DETERMINARE FUNCŢIONALĂ ......................................................................... 46 185
6.1. Spaţiul arhitectural organizat – Structura şi Forma ......................................... 46 185
6.2.1. Structura şi forma locuinţei ................................................................... 47 187
6.2.2. Grupări funcţionale ............................................................................... 47 188
6.4. Analiza spaţiului de depozitare al locuinţei (Legea 114/ 1996) ...................... 48 200
6.4.1. Raportul între volumului minim de depozitare aferent locuinţelor şi
volumul de depozitare al mobilierului fundamental necesar .......................... 48 201
6.5. Analiza organizării spaţiului de locuit. Criterii şi modele de amenajare
 funcţională .............................................................................................................. 49 203
6.5.1. Aplicaţie practică în organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului
unei camere de zi cu suprafaţa desfăşurată de 18 mp ..................................... 49 203
6.5.2. Mobilierul pentru păstrare şi expunere ca element ambiental şi
funcţional al spaţiului interior al locuinţei ...................................................... 50 206

CAPITOLUL 7. CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A

PRODUSELOR, CU IMPLICAŢII ÎN ELABORAREA FORMEI MOBILIERULUI
PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE ......................................................................... 52 212
7.1. Studiul comportamental al consumatorului. Nevoi-dorinţe-cerere şi factorii
lor de influenţă ........................................................................................................ 52 212
7.2. Motivaţia şi mobilurile acesteia ....................................................................... 54 216
7.2.2. Motivul şi functiile sale ......................................................................... 54 217
7.2.3. Tipuri de motive .................................................................................... 54 219
7.2.4. Concluzii ............................................................................................... 55 221
7.3. Mecanisme de alegere ca urmare a unor comportamente umane .................... 56 222
7.4. definirea criteriilor de preferinţă faţă de aspectul şi forma mobilierului
pentru depozitare şi expunere ................................................................................. 57 223

CAPITOLUL 8. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA

PROCESUL DE CREAŢIE ŞI PROIECTARE. METODOLOGIA PROCESULUI
DE ELABORARE ŞI DEZVOLTARE A FORMEI SPECIFICE A MOBILIERULUI
PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE ......................................................................... 59 226
8.1.3. Creaţie prin design ................................................................................ 59 229
8.3. Contribuţii la definirea metodologiei de elaborare a formei mobilierului
pentru păstrare şi expunere ..................................................................................... 60 245
8.3.1. Conţinuturile specifice ale etapelor procesului de proiectare şi
formularea unei aplicaţii practice în elaborarea unui concept de mobilier
pentru păstrare şi expunere ............................................................................. 60 247
8.3.2. Sinteza aplicaţiei practice în elaborarea unui concept de mobilier
pentru păstrare şi expunere ............................................................................. 63 253
8.3.3. Sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului
de mobilier prin algoritmi de modelare ........................................................... 65 259
8.3.4. Aplicarea algoritmilor pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de
elaborare a formei mobilierului ....................................................................... 66 265

CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI

ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE A CERCETĂRILOR .................... 67 266
9.1. Concluzii generale ........................................................................................... 67 266
9.2. Contribuţii propri şi originale .......................................................................... 69 269
9.3. Valorificarea rezultatelor cercetărilor teoretice şi practice .............................. 71 271
9.4. Direcţii viitoare de cercetare ............................................................................ 72 272

Bibliografie selectivă ...................................................................................................... 74 273

INTRODUCERE

MOTTO:
“ Lucrurile în care se află perfecţiunea nu trebuie văzute la repezeală, ci pe îndelete, cu raţiune şi înteligenţă. Ele
trebuie judecate cu aceleaşi mijloace bune prin care au fost făcute”
André Lhote “De la paletă la masa de scris”

INTRODUCERE

- Despre formă şi de ce ?
Abordarea unui asemenea subiect este responsabil chiar dacă uneori îl considerăm ca ştiut dinainte, ca o
problemă care se manifestă departe de intimitatea noastră, nu ne implică personal ci pe alţii dar rezultatele ei
înţelese ca obiecte şi produse le folosim în permanenţă.
Omul ca fiinţă activă se manifestă instrumental. Forma este unul dintre aceste instrumente pe care o folosim
practic sau o definim prin actul creaţiei în mod spontan sau calculat.
Definiţia formulată de Cristopher Jones cu privire la activitatea de design si anume, “a iniţia o schimbare a
lucrurilor” este cea responsabilă în abordarea tezei mele.

Mobilierul prin natura lui reprezintă un sistem de produse care se manifestă în ambientul nostru organizat
sau nu, prin aparenţa lui fizică exprimată ca formă. Acest nivel poate fi apoi desfăşurat şi explicat prin
noţiuni şi caracteristici precum: forma generală, forma structurii, compunerea şi relaţia dintre forme sau
elemente formale, materialitatea formei şi multe altele.
Întreg procesul de proiectare inginerească presupune o gândire şi o continuă căutare a exprimării formei.
Modalităţile de abordare în acest domeniu se pot defini prin diversitate strategică şi tactică. Din acest context
de opţiuni a-şi dori să amintesc doar două tendinţe fundamentale care declanşează poziţionarea proiectării şi
anume:
• Înclinaţia de a considera forma ca un conţinut tehnic în care cercetările din domeniul ştiinţelor
inginereşti oferă argumente şi elemente obiective, cuantificabile şi controlabile, pe care le folosim la
elaborarea ei.
• Înclinaţia de a considera forma ca un conţinut semnificativ şi de comunicare eficientă a ideilor, trăirilor
şi sentimentelor umane prin caracteristicile ei impresive şi expresive.

Evident oricare dintre aceste modalităţi de abordare sunt eficace, dar o accentuare unilaterală nu este
suficientă şi nu justifică în întregime un produs. Eficienţa maximă cu rezultate certe reclamă o îmbinare a
celor doua “lumi” o armonizare a acestor căutări care pot fi înţelese şi ca relaţii între ingredientele aceluiaşi
proces denumit proces de proiectare inginerească şi elaborare a formei. Ingredientele se pot înţelege ca şi
componente diversificate asemenea unui mozaic dar nu doar în sensul fragmentelor fizice ci mai degrabă ca
o dezvoltare subtilă a acestora în cadrul ansamblului şi o valorizare a lor pentru a se manifesta semnificativ.
Cu atât mai mult cu cât în noua anvergură europeană căutările în domeniul producerii de bunuri sunt legate
de identitate. Se caută formulări de poziţii identitare şi obiectul trebuie să le ofere prin întregul lui formal.
Această problemă reprezintă imboldul pentru elaborarea tezei şi întrebarea care ma preocupat a fost cea
exprimată astfel:

- Ce fel de formă si cum?

Nu consider că trebuie dat un raspuns clar încă de la începutul declanşării unei analize. Consider pertinentă
ideea formulată de Gui Bonsiepe în “Artefacte şi produse” că pentru rezolvarea unei probleme, important
este definirea procesului de transformare a ei şi nu neapărat buna definire a stării iniţiale sau a celei finale.

Forma în general şi forma mobilierului în final. Forma ca abilitate de a ne imagina contururi şi suprafeţe,
iluzia unor volume în spaţiul bidimensional sau realitatea lor fizică în spaţiul tridimensional, colţuri şi

I
INTRODUCERE

muchii, suprafeţe plate sau curbe, culori şi texturi, tot ceea ce poate să scoată obiectul din banalitate şi să-l
îndrepte spre semnificaţii clare, puternice, asemeni formelor adecvate şi pure sau să-l aşeze acolo unde
frumuseţea şi întelegerea domnesc în mod suprem.

Materialul bibliografic şi informarea de specialitate cu privire la “bucătăria” elaborării formei produselor

este vag şi se cantonează în exprimarea unor principii şi reguli generale. Acest lucru a declanşat dorinţa şi
orientarea pentru a analiza şi exprima un asemenea subiect de cercetare.
Teza de doctorat se structurează în nouă capitole, conţinând 277 pagini, 226 figuri şi 74 de tabele şi are
următorul conţinut:

Capitolul 1 prezintă stadiul actual al cercetărilor pentru elaborarea formei mobilierului pentru păstrare şi
expunere cu doua direcţii de analiză şi anume:
Analiza mobilierul pentru păstare şi expunere ca sistem specific de produse în spaţiul locuinţei, prin care se
defineşte şi se analizează sintetic trăsăturile fundamentale ale sistemului de produse studiat în ceea ce
priveste tipologia, morfologia şi structura lor.
Definirea conceptului de formă în contextul epocii moderne - perioade, stiluri şi personalităţi din istoria
mobilierului, cu o analiză substanţială a evoluţiei formei mobilierului studiat, influenţele şi domeniile de
inspiraţie, caracteristici stilistice şi expresive, pe parcursul unei desfăşurări istorice de un secol şi jumătate
care include perioadele: neoclasicismul târziu şi apariţia producţiei industriale, modernismul timpuriu,
modernismul clasic, modernismul contemporan şi postmodernismul.
Capitolul 2 stabileşte obiectivele tezei de doctorat şi direcţiile cercetării.
Capitolul 3 cuprinde cercetări privitoare la definirea conceptului de formă, identificarea elementelor şi
caracteristicilor fundamentale ale formei şi ale compoziţiei, definirea lor ca instrumente de limbaj în
elaborarea şi modelarea formei semnificative a mobilierului.
Registrul cercetării se desfăşoară începând cu analiza noţiunii de formă ca şi concept polisemantic, analiza
formelor naturale şi a legităţilor lor de determinare în comparaţie cu formele obiectelor, compoziţia şi
valorile ei ca elemente de organizare a unui ansamblu şi se restrânge spre aplicabilitatea acestor cercetări prin
abordarea principiilor de elaborare şi modelare a formei semnificative a mobilierului pentru păstrare şi
expunere.
Capitolul 4 cuprinde cercetări în domeniul ergonomiei prin analiza şi determinarea cerinţelor şi
caracteristicilor ergonomice ale mobilierului studiat cu referire la accesibilitatea şi manipularea părţilor şi
elementelor variabile şi de structură ale acestuia.
Rezultatele obţinute prin simulările ergonomice definesc parametri si recomandări cu privire la dimensiunile
mobilierului, nivele de poziţionare a elementelor variabile şi zone de accesibilitate şi vizibilitate asupra
spaţiului interior de depozitare.
Capitolul 5 abordează problema culorii în relaţie cu forma, prin analiza studiului cromatic şi determinarea
caracteristicilor principale cu referire la construcţia, impresivitatea şi expresivitatea culorilor.
Parte aplicativă a capitolului conţine un studiu experimental în interpretarea culorii naturale a lemnului şi
interpretarea generală a rezultatelor precum şi definirea unor algoritmi de modelare şi simulare a relaţiei
dintre culoare şi elementele de formă ale unui obiect de mobilier cu o structură compusă.
Capitolul 6 cuprinde cercetări asupra spaţiului arhitectural ca spaţiu organizat şi funcţional. Registrul
cercetării abordează analiza acestui spaţiu prin elementele definitorii ale structurii şi formei. Se continuă cu
analiza cerinţelor spaţiului interior al locuinţei cu privire la funcţia de depozitare a mobilierului specific.
Partea de cercetare aplicativă prezintă o metodologie de abordare a organizării şi amenajării funcţionale a
spaţiului unei camere de zi şi analiza funcţionalităţii mobilierului în raport cu acesta precum şi definirea
mobilierului ca element determinator, de organizare şi exprimare a formei şi structurii interiorului unei
încăperi.
Capitolul 7 abordează probleme referitoare la studiul comportamentului consumatorului în relaţie cu
produsele. Cuprinde analiza motivaţiilor şi a mobilurilor acestora care pot declanşa mecanismele de alegere
şi de preferinţă ale produselor şi reliefează implicaţiile acestui comportament în definirea caracteristicilor
formei semnificative ale viitorului produs.
Capitolul 8 cuprinde cercetări asupra metodologiei de creaţie şi proiectare. Registrul acestor cercetări
defineşte problematica creaţiei de bunuri prin studiul şi investigarea metodelor tradiţionale, clasice şi a noilor
metode de design şi de cercetare aplicativă de produs.
Rezultatele analizelor întreprinse au permis definirea ca instrument aplicativ a unei metodologii de elaborare
a formei mobilierului pentru păstrare şi expunere ca proces etapizat. Sunt definite conţinuturile specifice

II
INTRODUCERE

fiecărei etape şi prin sinteza acestor conţinuturi se demonstrează o aplicaţie practică prin formularea unui
concept şi parcurgerea procesului de elaborare şi dezvoltare a formei acestuia.
Capitolul 9 prezintă concluziile finale, prin sublinierea unor concluzii generale şi a contribuţiilor personale
ca rezultate ale cercetărilor întreprinse. Deasemenea se formulează unele recomandări privind posibilităţile
de valorificare a acestor rezultate şi se creionează unele direcţii şi teme viitoare de cercetare.

Desfăşurarea de probleme şi organizarea lor pe capitolele prezentate, pare la prima vedere o abordare
eterogenă şi dificil de urmărit, dar intenţia mea a fost aceea de a nu lăsa să scape nimic din ceea ce trebuie să
fie cuprins într-o viziune integratoare asupra formei şi mai ales asupra formei unui produs industrial cum este
mobilierul.

Designer Ioan Muscu

Mulţumiri

Îmi îndrept gândurile sincere de mulţumire către toţi cei care, pe parcursul anilor, mi-au fost alături, m-au
sprijinit şi m-au îndrumat, în temerara mea încercare de a duce la bun sfârşit această teză de doctorat.

Adresez aceste mulţumiri d-lui profesor Dr. Ing. Valentin NĂSTASE, conducătorul ştiinţific al tezei mele de
doctorat, căruia îi voi fi întotdeauna recunoscător pentru onoarea pe care mi-a făcut-o acceptându-mă ca
doctorand şi pentru că a avut răbdarea, tactul şi exigenţa necesară în a „disciplina” un designer în
definirea, elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a lucrării.

Mulţumesc cu deosebită recunoştinţă d-nei Prof. Dr. Ing. Marina CIONCA -Prorector al Universităţii
Transilvania din Braşov – pentru grija, generozitatea şi sprijinul personal pe care mi l-a acordat în a
exprima şi desăvârşi lucrarea de faţă, contribuţie fără de care teza nu ar fi putut fi dusă la bun sfârşit.

De asemenea, mulţumesc cu toată consideraţia d-lui Prof. Dr. Ing. Gavril BUDĂU – Decan al Universităţii
Transilvania din Braşov – pentru încrederea acordată, sprijinul şi încurajările în momentele de cumpănă,
d-nei Prof. Dr. Ing. Maria CISMARU - Şef Catedra Tehnologia Lemnului din cadrul Facultăţii de Ingineria
Lemnului şi d-lui Prof. Dr. Ing. Ivan CISMARU, pentru încrederea, bunăvoinţa şi sfaturile pe care cu
generozitate mi le-au acordat pentru reuşita finalizării unor conţinuturi din teză.

Multă recunoştinţă şi mulţumiri, d-nei Prof. dr. ing. Cristina TIMAR şi d-nei Conf. dr. ing. Lidia GURĂU,
pentru aprecierile şi gândurile bune precum şi tuturor profesorilor din cadrul Catedrei de Tehnologia
Lemnului a Facultăţii de Ingineria Lemnului, în mijlocul cărora am găsit un mediu prietenos, propice
realizării acestei lucrări şi a căror încurajări şi susţineri morale m-au ajutat să-mi găsesc motivul şi dorinţa
de a continua.

Nu pot să închei fără mulţumiri sincere, d-nei Antonia CZIKA, care cu bunăvoinţă şi pricepere m-a ajutat la
tehnoredactarea lucrării.

III
INTRODUCTION

MOTTO:
“ Things in which perfection is embedded must not be looked at in a hurry, but leisurely, with understanding
and wisdom.
They must be judged with the same good means which were used for their creation.”

André Lhote, From the painter’s palette to the writing desk

INTRODUCTION

- About the form - why?

The approach of such a subject is a truly responsible one, even though sometimes we consider it already well
known, as a problem which shows itself far from our intimacy, doesn’t implicate ourselves personally but
usually the others. On the other hand, we always use its results, understood as objects and products.
Man as an active being expresses itself instrumentally. Form is one of these instruments which we use in
practice or which we define through the act of creation, either spontaneously or calculatingly.
The definition which was formulated by Christopher Jones, regarding the significance of the design activity,
namely “to initiate a change of things” is the one responsible of the approach in my thesis.

Furniture represents a system of products which exists in our organized environment through its physical
appearance, expressed as form. This level is then able to be unfolded and explained with notions and
characteristics like general shape, form of the structure, composition and relation between form and formal
elements, materiality of form and many others.

The whole process of engineering design implies a specific thinking and a continuous search for the
expression of form. The variety of approaches in this field can be defined by strategic and tactic diversity.
From this huge cluster of options I’d like to remind only two fundamental tendencies which trigger the true
positioning of design:
- The tendency to consider form as a technical content within which the research in the field of engineering
sciences offers arguments and objective elements, which are quantifiable and can be used to create it.
- The tendency to consider form as a significant content, as well as a means of efficient communication of
the human ideas, experiences and feelings, due to its impressive and expressive characteristics

Of course any of these approaches can be effective, but a unilateral accentuation is not sufficient and doesn’t
entirely justify a product. The maximum efficiency with doubtless results claims a combination of the two
“worlds”, a harmonization of these searches which may be understood also as relationship between the
ingredients of the same process called engineering design. These ingredients may be understood as
components which are as diversified as those of a mosaic, not in the sense of physical fragments, but rather
like their subtle development within the aggregate, as well as their revaluation in order to gain a significant
expression. And this is certainly related to the fact that within the new European span, the research and
development in the field of product design and fabrication are closely related to the search of identity.
Formulas for identity “tags” are looked for, and the object must express them through its formal whole.

This problem represents the stimulus for working at my thesis and the important question which preoccupies
me permanently is:
- What kind of form and how to make it?

I don’t think that a precise answer has to be given at the beginning of an analysis. I appreciate in this context
Gui Bonsiepe’s idea, formulated in “Artifacts and products”, that for resolving a problem, it is important to
define its process of transformation, and it is not necessary to thoroughly define the initial or final condition.

- The form in general and the form of furniture as finality.

The form is the ability to imagine contours and surfaces, the illusion of volumes in the two- dimensional
space or the physical reality in the three-dimensional space, corners and edges, flat or curved surfaces, colors
and textures, everything which enables the object to exit banality and enter the realm of supreme beauty and
understanding.

IV
INTRODUCTION

The design books and other kinds of information regarding the “cooking recipe” for product form design is
actually rather vague and lingering in coffee-table books and magazines, being expressed mostly through
“arty” images and/or very general rules and principles, and less through the effective use of means and
instruments of the specific design work.
This is what finally triggered my wish and solid orientation towards the analysis and expression of this
powerful research subject: product (furniture) form.

My thesis is structured upon 9 chapters, has 277 pages, 225 figures and 73 tables.

Chapter 1 presents the literature review and theoretical background regarding research in the field of storage
and display furniture design, with two analysis directions:
• The analysis of storage and display furniture as a specific product system in the dwelling space, through
which the fundamental features of this specific furniture are defined and synthetically summarized, based on
typology, morphology and structure.
• Definition of the concept of form in the context of the modern era – ages, phases, styles and personalities
involved in famous furniture creation, influences and inspirations, stylistic and expressive characteristics
along a century and half, including: late neoclassicism and the dawn of the industrial era, early modernism,
classical modernism, contemporary modernism as well postmodernism.

Chapter 2 presents the objectives of the thesis and the directions of research.

Chapter 3 presents my research regarding the definition of the concept of form, the identification of the
elements and the fundamental characteristics of form and composition, their definition as instruments of
language in the design and modeling of the significant form of furniture.

The range of research starts with the analysis of form as a polysemantic concept, the analysis of natural
forms and their development compared to the object forms, composition and its values as elements of an
aggregate organization, aiming to show the applicability of this research by approaching the principles of
designing and modeling the significant form of storage and display furniture.

Chapter 4 presents my research in the field of ergonomics, the assessment and analysis of the needs and
ergonomic characteristics of the studied types of furniture, as related to the accessibility and manipulation of
its parts and its variable as well as structural elements.

The results obtained through ergonomy simulations define parameters and recommendations regarding
dimensions of furniture, levels of positioning the variable elements and zones of accessibility and visibility
over the interior storage space.

Chapter 5 approaches the color problem, as related to the form, through the analysis of the chromatic
properties and the determination of the main characteristics regarding the construction and ability of colors to
impress and express.

The applicative part of this chapter is a complete experiment of wood natural color interpretation, together
with the proposal of an algorithm for modeling and simulating the relationship between color and form for a
piece of furniture with a composite structure.

Chapter 6 presents research regarding the architectural space as organized and functional space. The
approach of research in this case starts with the analysis of the space through the defining elements of
structure and form, and continues with the analysis of the needs of the dwelling’s interior space, as regards
the storage function and the specific furniture.
The application consists of building up a methodology to organize and fit up functionally a living room,
organize, structure and adapt the functionality of its specific furniture, highlighting at the same time the
crucial role of articulating, organizing and expressing form and structure through furniture in the interior
space.

V
INTRODUCTION

Chapter 7 approaches problems regarding the behavior of the consumer as related to the choice of products,
analyzes the motivations and causes which trigger the choices and preferences for a certain kind of object
and highlights the effects of this behavior in finding better form characteristics of the future product.

Chapter 8 presents a comprehensive research regarding the creation and design methodology. The creation
of goods is defined through the results of the investigation of traditional, classical and innovative design
methods, as well as through applicative product research methods.

I created an instrumental set of methods for storage and display furniture design, which comprises all stages
of the process. The content of each stage is defined. Their synthesis, after formulating a clear and extended
definition of the concept, allows a complex but relevant application, showing all stages of the process,
together with every detail of the form development.

Chapter 9 presents my general and final conclusions, as well as the personal contributions as results of the
assumed research objectives.
Some recommendations for future investigations and possible revaluations of the presented results are also
discussed in this chapter.

The unfolding of my objectives and their organization in the above presented chapters seems at first sight a
heterogeneous approach, not easy to be followed, but my intention was to develop a completely integrative
vision of the form and especially of the form of an industrial product such as furniture, a vision where no
detail would be missed.

Designer Ioan Muscu

Acknowledgements

I wish to express my sincere and thankful thoughts to all those who along these years were close to me,
supported and guided me, in my venturesome attempt to take to a good end this doctoral thesis.

I adress my profound thankfulness to professor dr.eng. Valentin Nastase – the scientific coordinator of my
thesis, to whom I’ll always be grateful for the honor to have accepted me as a Ph.D candidate, and for
having had the patience, tactfulness and exigence to „discipline”a designer in order to bring him on the
right path towards defining, working out and scientifically substantiate his doctoral thesis.

I also thank professor dr.eng. Marina Cionca, for the care, generosity and personal support which I received
from her in the attempt to improve and finish my work.

I wish to express my entire gratitude towards professor dr.eng. Gavril Budau, dean of the Faculty of Wood
Engineering – for the trust, support and encouragements he vouchsafed me in moments of doubt or failure,
to professor dr.eng. Maria Cismaru, head of the Department of Wood Technology and to professor dr.eng.
Ivan Cismaru for the good advice he so generously gave me for the final approach my research.

I owe a lot of thankfullness to professor dr. Maria Cristina Timar and assistant professor dr. eng. Lidia
Gurau for all their good and friendly thoughts, and I wish to tell a hearty ”thank you” to all my colleagues,
members of the Department of Wood Technology, who surrounded me with their friendship and whose
encouragements and moral support helped me find the reason and the wish to continue and end my work.

I wish also to sincerely thank Ms Antónia Czika who, skilfully and with a lot of good will, helped me with
parts of the text editing.

VI
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

CAPITOLUL 1
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.
ASPECTE TIPOLOGICE, MORFOLOGICE ŞI STRUCTURALE ŞI EVOLUŢIA
CARACTERISTICILOR STILISTICE ŞI EXPRESIVE ÎN CONTEXTUL EPOCII MODERNE

1.1. MOBILIERUL CA PRODUS SPECIFIC ÎN SPAŢIUL AMBIENTAL

Caracteristici generale.
Mobilis – termen latin care exprimă un echipament / obiect - mobil. (caracteristică importantă de altfel,
care este integrată în configuraţia generală a majorităţii obiectelor de mobilier sau a unor elemente
constructive ale acestora şi inţeleasă ca “independentă”).

Mobilierul pentru păstrare şi expunere constituie o categorie importantă în spaţiul locuinţei. Se precizează că
acest sistem de produse ocupă cca. 55% din totalul suprafeţei mobilate şi 10 – 18 % din aria locuibilă [39].
Constituite de obicei ca elemente independente, piesele de mobilier pentru păstrare şi expunere pot fi
înţelese şi interpretate la nivelul de concepte, ca structuri care se dezvoltă într-un spaţiu ambiental, în două
ipostaze: spaţiul cuprins în interior, organizat şi subîmpărţit după reguli şi criterii diverse şi spaţiul
exterior înconjurător, liber, fig. 1.1. În acest fel putem să înţelegem şi să aplicăm mobilierului idei şi
formule compoziţionale asemeni arhitecturii sau artelor vizuale. Putem vorbi despre continuităţi sau
discontinuităţi ale spaţiului, alternanţe, contraste sau ritmuri, compuneri de plinuri şi goluri, tot ceea ce poate
fi exprimat prin structură, formă şi compoziţie.

Alunecând de la acest nivel general, spre obiectul fizic,

spre conţinutul şi definirea lui ca produs, una dintre ideile
pregnante care a influenţat şi continuă încă să articuleze
gândirea obiectului de mobilier este cea a funcţiunii. Piesa
de mobilă este expresia necesităţii şi folosinţei practice.
- Necesitatea cui ?
- Întotdeauna a unui beneficiar, o persoană în manifestarea
ei fizică şi psihologică, exprimată prin cerinţe
ergonomice şi dimensiuni ale corpului omenesc,
aşteptări şi dorinţe personale. Aceste necesităţi pot fi
nuanţate prin legătura cu particularitatea, dimensiunile Fig. 1.1. Continuitatea şi discontinuitatea
şi cantitatea de obiecte şi produse care trebuie păstrate spaţiului.
şi depozitate, un alt sistem de care trebuie să ţinem seama.
Nici relaţia cu spaţiul total disponibil, structurarea lui într-o formulă ambientală, aşa cum am precizat
anterior, nu poate fi neglijată. Dacă vrem să întregim viziunea, materialele şi tehnologia de fabricaţie pot fi
şi ele caracteristici, previziuni şi cerinţe care definesc conceptul de mobilier. Ideile compoziţionale şi
structurale, modularizarea, tipizarea, soluţiile constructive sunt problematici care definesc forma
produselor. Această complexitate de factori şi diversitate de acţiune ne pune în dificultate în momentul
definirii şi analizei obiectului de mobilier.

1.2. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, CA ANSAMBLU TIPOLOGIC

În general, configurarea unei piese de mobilier este influenţată de următorii factori principali, şi anume:
a. factorul funcţional - exprimat de necesităţile şi cerinţele ce trebuie îndeplinite în raport cu destinaţia
şi scopul propus, sau în raport cu alte articole şi obiecte cu care interferează;
b. factorul tehnic şi tehnologic - formulat de nivelul cunoaşterii inginereşti şi dezvoltării ştiinţifice;
c. factorul spaţial - definit prin coordonatele arhitecturale şi dimensionale ale spaţiului interioarelor şi
zonelor utilitare vizate;
d. factorul uman - condiţionat prin dimensiunile corpului omenesc şi cerinţele sale ergonomice;
e. factorul stilistic şi expresiv - reprezentat de perioada istorică, nivelul de trai, aspiraţiile şi
exprimările culturale.
Această enumerare de factori nu este restrictivă şi regulatoare, dar exprimă un conţinut fundamental de
analiză, care poate oferi specificaţii şi instrucţiuni în procesul de creaţie şi proiectare. În descrierea sintetică a

1
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

principalelor piese de mobilier specifice păstrării şi expunerii, vom putea sesiza exprimarea şi manifestarea
fiecărui factor în parte [51].

A. Tipologia mobilierului de dimensiuni mari.

A.1. Dulapul pentru haine – un ansamblu de mobilă corp, care răspunde necesităţilor de a depozita şi păstra
articole de îmbrăcăminte şi obiecte. Cercetările şi studiile efectuate cu privire la necesităţile şi dotarea
vestimentară a persoanelor au condus la stabilirea unor baremuri ipotetice, pe categorii de vârstă, în ceea ce
priveşte numărul de obiecte şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte necesare. Analiza acestor articole
vestimentare, precum şi a modurilor specifice de depozitare şi păstrare, ne definesc unele cerinţe funcţionale
şi soluţii constructive ale interiorului şi a unor subansambluri de compartimentare.
A2. Dulapul pentru cărţi/ Biblioteca, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de
depozitare şi păstrare a cărţilor şi a altor tipuri de produse editoriale [39]. Biblioteca poate fi construită ca o
structură independentă, monobloc, sau ca o structură modulară compusă din corpuri independente, care
formează un ansamblu. În strânsă legătură cu aceste soluţii, biblioteca se dezvoltă şi se compartimentează în
funcţie de produsele pe care trebuie să le păstreze şi este prevăzută în general cu spaţii libere, spaţii închise
cu uşi opace sau transparente şi cu sertare diverse, fig. 1.3.
A3. Dulapul vitrină, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de a depozita, păstra şi
expune obiectele de sticlărie şi veselă, într-un spaţiu interior clar definit şi organizat. Este o piesă de mobilă
derivată din tipologia dulapului, deosebindu-se de acesta prin suprafeţele vitrate mari ale uşilor care închid
partea frontală. Caracteristica principală este cea de favorizare a expunerii obiectelor, de descoperire a
spaţiului interior şi a compartimentării acestuia, care poate să cuprindă atât frontal, cât şi părţile laterale.
Datorită acestei caracteristici, este o piesă de mobilă folosită nu numai în locuinţe, ci şi în alte spaţii
funcţionale diverse, precum: birouri, holuri, clădiri administrativ/culturale, muzee, etc.

1.2. 1.3. 1.4. 1.5.

Fig.1. 2. Dulapul ca volum modular [57].

Fig. 1. 3. Dulap supraânălţat [57].
Fig. 1. 4. Bibliotecă modulară supraînălţată [57].
Fig.1. 5. Vitrină [57].

B. Tipologia mobilierului de dimensiuni medii.

B1. Bufetul, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de a depozita, păstra şi expune
obiectele de sticlărie şi veselă, aparate electrocasnice şi alte obiecte necesare [39]. Din punct de vedere
tipologic, bufetul se grupează în jurul a două tendinţe principale. Un corp de mobilă cu înălţimea până la 800
mm şi un corp de mobilă asemănător dulapului cu înălţimea de 1400 mm, ca un ansamblu compus din două
corpuri suprapuse, asimetrice, care pot avea şi adâncimi diferite. Corpul inferior, mai adânc, este destinat
obiectelor voluminoase şi grele, prevăzut cu uşi opace sau sertare mari. Corpul superior, cu o adâncime de
până la 350 mm şi o suprafaţă pe verticală mai mare, este prevăzut cu uşi opace sau transparente,
compartimente deschise cu poliţe interioare, sertare. Fig.1.6. prezintă un model compact de bufet.
B2. Comoda, este un ansamblu de mobilă corp care răspunde necesităţilor de depozitare şi păstrare a
lenjeriei de corp, a lenjeriei de pat sau de masă. Ansamblul corpului de mobilă este redus ca înălţime în
raport cu dulapul. Compartimentarea interioară favorizează păstrarea lenjeriei şi a altor obiecte în spaţiul
interior, pe rafturi orizontale şi compartimente, închise cu uşi opace, sau în sertare care se pot desfăşura
orizontal, pe întreg frontul ansamblului, fig.1.7.

2
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

B3. Cabinet - secreter, este un ansamblu de mobilă corp specializat, destinat activităţilor individuale de
scriere, comunicare prin scris, a tuturor activităţilor care apelează la scriere.
Analiza acestui tip de mobilier ne dezvăluie la începuturile lui un model de mici dimensiuni, preţios şi
sofisticat, cu particularităţi stilistice clare, aşezat pe suprafaţa orizontală a unei mese, sau sprijinit pe picioare
nu foarte înalte. Mărindu-şi dimensiunile, devine mobilă corp de sine stătătoare, cu spaţiul interior
compartimentat şi împărţit prin sisteme ingenioase de poliţe, de sertare şi uşi rabatabile sau culisante, fig.1.9.

1.7.

1.6. 1.8. 1.9.

Fig. 1. 6. Bufet înalt [57].

Fig.1.7. Comodă cu sertare [57].
Fig.1.8. Corp media [57].
Fig. 1. 9. Cabinet-secreter [57].

C. Tipologia mobilierul de dimensiuni mici.

C1. Corp depozitare/corp inferior, este un ansamblu de mobilă corp specializat, care răspunde atât
necesităţilor de a depozita, păstra şi expune obiecte de sticlărie şi veselă sau aparate şi utilaje electrocasnice,
ca şi cele de preparare a hranei [39]. Face parte din mobilierul pentru bucătărie şi poate fi conceput în
varianta de corp independent sau în varianta de structură monobloc, compartimentat prin pereţi despărţitori,
poliţe şi plăci intermediare. Suprafaţa frontală este prevăzută cu uşi, sertare sau spaţii libere casetate, într-o
compunere funcţională şi expresivă diversă, fig.1.10 a.
C2. Corp depozitare/ corp superior, este un ansamblu de mobilă corp specializat, fixat de perete deasupra
corpului inferior, la o distanţă pe verticală > 500 mm, destinat depozitării şi păstrării veselei şi altor obiecte
specifice bucătăriei. Corpul superior are adâncimea spaţiului interior util între 300 şi 350 mm [74].
Asemănător corpurilor inferioare, şi acestea pot forma un ansamblu orizontal continu, compus din piese
independente sau o structură compartimentată. Împărţirea pe verticală respectă modulul de uşi şi sertare
tipizate, amintite anterior.
C3. Etajera, este un corp de mobilă într-o construcţie simplă, asemănătoare unei cutii fără închidere
frontală. Spaţiul interior deschis poate fi compartimentat sau nu, fig.1.11. Etajera răspunde necesităţilor de
susţinere, păstrare şi prezentare a unor obiecte diverse, cum ar fi: cărţi, ceramică, obiecte de decor, plastică
mică, etc. Blidarul este varianta de etajeră provenită din mobilierul popular, specializat pentru a păstra şi
prezenta obiecte de ceramică şi sticlă. Pot fi folosite ca piese individuale sau se pot combina şi corela
compoziţional într-un ansamblu funcţional, cu alte piese de mobilier.
C4. Poliţa, este un complex cu funcţia de susţinere şi prezentare de obiecte diverse, fiind considerată o
variantă simplificată de etajeră. Se foloseşte ca piesă independentă suspendată şi fixată de perete sau intră în
componenţa sau în relaţie compozitională cu alte tipuri de mobilier.
C5. Mic mobilier divers, poate fi orice altă piesă de mobilă, independentă, cu funcţii de susţinere şi
expunere diferite, obiecte şi articole folosite în spaţii diverse sau în completarea unei garnituri de mobilă.
Din punct de vedere tipologic, poate avea forma mobilei corp, casetat sau nu, forma unui cadru prevăzut cu
poliţe sau rafturi, sau o combinaţie a acestor subansambluri cu alte elemente şi repere care au forme şi
secţiuni diverse.

3
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

a). b).
1.10. 1.11.

Fig. 1. 10. Corp depozitare: a – corp inferior; b- corp suspendat [57].

Fig. 1. 11. Corp etajeră [57].

1.3. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE, CA ANSAMBLU MORFOLOGIC

Conţinut morfologic.
Obiectul de mobilier poate fi clarificat şi clasificat în funcţie de anumite criterii sau de anumite cerinţe şi
caracteristici. Indiferent de complexitatea lui, obiectul de mobilier este înţeles ca o uniune de părţi care
exprimă un conţinut, altul decât cel al unor simple materiale propriu-zise. Acest conţinut poate fi analizat
atât la nivelul întregului uniunii, definit prin noţiunea de ansamblu, cât şi la nivelul unor părţi sau
fragmente definite prin noţiunea de elemente.
Această ordonare de la simplu la complex a componentelor, răspunde eficient cerinţelor procesului industrial
de producţie, a unor produse de serie care se pot grupa în sisteme
de produse specifice. Construirea mobilei corp este definită
concis, ca o combinare şi organizare a două categorii de
componente, care pot apoi dezvolta o gamă variată de produse
individuale, garnituri sau programe de mobilier şi anume:
a. - componente invariabile;
b. - componente variabile;

Prima categorie (a) defineşte caracterul constructiv, structura

întregului şi exprimarea acestuia ca volum independent în spaţiu,
sau ca parte într-un sistem compus. Sunt componentele
indispensabile în construirea mobilei corp şi cuprind grupa de
elemente şi unele complexe.
A doua categorie (b) este cea care defineşte caracterul funcţional
al mobilei corp, particularitatea şi individualitatea ei şi cuprinde
în general grupa subansamblurilor.

1.4. MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE,

CA SISTEM STRUCTURAL UNITAR Fig. 1. 13. Morfologia mobilierului
Constructia traditională. Studiul meştesugului tradiţional şi a pentru păstare şi expunere [58].
conceptelor de mobilier specifice, relevă un sistem de dezvoltare
a produselor care se bazează pe patru structuri fundamentale, confecţionate din lemn masiv şi anume: rama,
panoul, cadrul şi cutia [90]. Cele patru tipuri de structuri fundamentale sunt suficiente pentru a genera un
întreg sistem de produse. Se pot folosi ca părţi independente sau combinate într-o infinitate de varietăţi
compoziţionale, oferind o libertate de exprimare şi creaţie.
Caracteristicile acestor structuri sunt: simplitatea atât în concept, cât şi în execuţie, robusteţea precum şi
folosirea judicioasă a materialelor.
Rama, este cel mai simplu complex folosit în construcţia mobilei. Are o configuraţie liniar-perimetrală,
închisă total sau parţial, cu sau fără elemente transversale.
Ca tipuri de forme întâlnim: rama rectangulară/poligonală, semicirculară şi circulară. Se poate folosi ca
piesă simplă, care apoi prin placarea celor doua feţe plane, dezvoltă următoarele variante:
rama cu tăblie şi rama simplu/dublu placată [39].

4
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

Panoul, reprezintă un element sub formă de placă, fără borduri, construit într-o formă rectangulară, dintr-un
singur fel de material sau compus din mai multe materiale [74].
Cadrul, reprezintă un subansamblu rectangular compus din elemente orizontale şi verticale, unificate într-o
structură rigidă [74]. Se foloseşte ca subansamblu constructiv de sprijin sau de susţinere a corpului de
mobilă, adaptându-se dimensional şi proporţional formei generale a obiectului.

a. b.

c. d.

e.

Fig. 1. 14. Structuri fundamentale ale mobilierului: a. ramă; b. panou; c. cadru; d. cutie; e. ansamblu structurat
[58].

Cutia, reprezintă structura fundamentală definitorie pentru aproape orice tip de mobilier pentru păstrare şi
expunere. Este formată din panouri unite într-o structură poliedrică parţial închisă. În unele cazuri, partea din
faţă poate fi prevăzută cu un panou mobil, rezultând o cutie cu capac. În alte cazuri se renunţă la închiderea
din faţă şi cea din spate, rezultând o cutie-cadru deschisă denumită ca etajeră [90].
Panourile din construcţia cutiei pot fi îmbinate în diferite moduri. Aceste moduri de relaţionare influenţează
posibilitatea de compunere şi dezvoltare structurală şi modulară a ansamblului pe de o parte şi caracterul
impresiv şi expresiv al comunicării prin formă, pe de altă parte.
Exerciţiul combinatoric al panourilor unei cutii ne dezvăluie 4 moduri distincte de îmbinare [58], fig. 1.17.
a) Panourile verticale cuprind panourile orizontale. Panourile verticale devin pereţi de susţinere şi
ansamblul nu necesită soclu sau picioare de sprijin. Prin depăşirea panourilor orizontale se accentuează
impresia de verticalitate şi de supleţe a piesei. Îmbinarea avantajează alăturările şi combinările de mai multe
corpuri.
b) Panourile verticale sunt cuprinse între panourile orizontale. Se accentuează orizontala volumului şi
impresia de stabilitate. Panourile orizontale pot fi prelucrate pe cant în diverse formule sau li se pot adăuga
rame suplimentare. Ansamblul piesei necesită picioare sau un soclu de sprijin.
c) Fiecare panou este aşezat pe cel anterior şi îl cuprinde pe cel următor, în sensul mişcării acelor de
ceasornic. Panourile astfel aşezate dau impresia de rotire a volumului în jurul centrului geometric,
accentuând dinamismul ansamblului.
d) Panourile verticale şi panourile orizontale sunt îmbinate la 45O.
Îmbinarea întăreşte impresia de volum singular, stabil, asemeni unui modul echilibrat, care se poate
multiplica în dezvoltări liniare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Muchiile de îmbinare se pot teşi sau
rotunji.

a. b. c. d.

Fig. 1. 17. Moduri de îmbinare a cutiei [58].

5
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

Toate aceste variante constructive se pot aplica independent sau combinate în formule compoziţionale,
căutându-se a se gestiona foarte clar impresiile şi expresivităţile lor prin accentuări sau
compensări/echilibrări.

1.5. CONCLUZII
Din această cercetare şi analiză a unui mobilier generic pentru păstrare şi expunere, putem exprima
următoarele concluzii definitorii:
• Mobilierul pentru păstrare şi exunere se construieşte în general, pe baza celor 4 tipuri de structuri
fundamentale;
• Mobilierul pentru păstrare şi expunere construit din rame cu tăblie sau panouri este definit de
constanta formală reprezentată de cutie şi este denumit mobilier corp;
• Ca regulă constructivă se aplică atât modularea corpurilor cu toate avantajele ei, cât şi
diversitatea compoziţională şi stilistică, prin proporţii, asocieri ale modulelor sau caracteristici legate
de tipurile de materiale, tehnici şi tehnologii, culoare şi textură.
• Părţile componente care răspund unor cerinţe funcţionale prezintă o variabilitate constructivă dar
şi o unitate compoziţionala şi stilistică în raport cu forma generală.
• Se accentuează o tendinţă de construire şi îmbinare a elementelor şi părţilor prin asamblare
demontabilă. Sistemul favorizează aplicarea unor norme şi structuri tipizate.
• Noile tendinţe cu referire la ansamblul şi desfăşurarea în spaţiu a mobilierului pentru păstrare şi
expunere, prezintă o fărâmiţare a spaţiului de depozitare în corpuri independente, care pot fi compuse
divers şi pot să acopere optim necesităţile actuale legate de spaţiul de locuit şi funcţionalitatea lui.
Acest tip de mobilier se redefineşte prin denumirea generală de: corp depozitare / storage unit/element
– (high-low-wooden storage unit) / contenitore. Acest punct de vedere este susţinut prin analiza şi
concluziile din capitolul 6, cu referire la spaţiul arhitectural şi tendinţele de amenajare.
• Analiza ponderii componentelor invariabile ale mobilierului actual pentru păstrare şi expunere,
excluzând mobilierul de artă, relevă o tendinţă de construcţie în sistem modular sau o combinare a
mobilierului tip corp cu elemente portante şi posibilităţi de compunere ale acestora în varietăţi
structurale diverse şi este prezentată în tabelul 1.2.

Tabel 1.2. Ponderea componentelor constructive pe tipurile de mobilier şi tendinţa de evoluţie a acestora.
COMPLEXE SI SUBANSAMBLURI
COMPONENTE INVARIABILE COMPONENTE COMPONENTE
TIPURI DE MOBILIER Tip de construcţie de sprijin variabile
PENTRU DEPOZITARE
Picioare
portant

Sertare

ŞI EXPUNERE
Cadru

Poliţe
Soclu
Corp

Mixt

Uşi

1 2 3 5 6 7 8 9
Dulap pentru îmbrăcăminte
Dulap vitrină
Bibliotecă
Comodă
Corp “media”
Secreter
Corp inferior
Corp suspendat
Bar
Cuier
Noptieră
Etajeră
Dulap înzidit
Mobilier Tendinţe 46 19 18 35 36 46 92 78 100
78 % 78 %
clasic % % % % % % % % %

6
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

1.6.7. Sinteza analizei dezvoltării conceptului de mobilier în contextul istoric

Tab. 1. 3.
PERIOADA, MIŞCAREA, CARACTERISTICI ŞI CONCEPTE DE FORMĂ ŞI
CURENTUL, STILUL INFLUENŢE STILISTICE ELEMENTE DE LIMBAJ,
MAJORE. ELEMENTE DECORATIVE ŞI
ORNAMENTE SPECIFICE
1800 – 1900 • Restabilirea valorilor morale în • relansarea şi sublinierea formelor
NEOCLASICISM societate (epoca luminilor). clasice din antichitatea greacă şi
şi INSPIRAŢII ISTORICE • Inspiraţie şi discernământ, în dauna romană.
simplei imitaţii oarbe. • amestec eclectic şi confuz al
• surse arheologice: stilurilor istorice;
- gustul Grec (Louis XVI); • ornamente geometrice: volute,
- cultura Etruscă; frize şi palmete.
- cultura Romană; • ornamente medievale: caneluri, şi
• St. Regency. ornamente renascentiste.
• St.Biedermeier. • arabescuri din arta etruscă.
• St. Empire. • etc.
• St. Neo-Gotic.
• St.Elizabethan.
• St. Adam.
• Culturile exotice din China, Egipt
şi India;
1870 – 1880 • Implicare majoră în artele • mobilier lăcuit şi vopsit în tonuri
MIŞCAREA ESTETICA decorative; închise (abanos);
• Influenţa culturii japoneze; • forme simple
• St. Queen Anne • elemente decorative strict necesare,
• după 1890 se alătura mişcării Arts pe suprafeţe restrânse;
& Crafts;

• Schimbarea vieţii sociale • obiectul obişnuit, considerat demn de a fi

1880 - 1920 prin artă şi meşteşug;
ARTS&CRAFTS • Atitudine împotriva
modei “Victoriene” şi a
exagerărilor stilistice;
• Cuprinderea artelor şi
meseriilor într-o activitate de
creaţie multidisciplinară,
integratoare;
• Influenţe ale stilurilor
istorice medievale, Renaştere,
şi din tradiţia locală;
• Influenţe stilistice din:
Japonia, India, Orientul
Mijlociu, Arta Islamului, Arta
Bizantină;
• Natura şi formele ei
organice;
• Caracteristici stilistice cu
influenţe din simbolism;
investit cu valoare artistică;
• forme şi structuri simple, cu linii verticale şi
orizontale robuste, asemănătoare celor din stilul
tradiţional sau cel clasic medieval;
• texturi şi desene texturale expresive
rezultate din prelucrările meşteşugăreşti ale
materialului;
• îmbinări constructive expresive la vedere;
• elemente şi exemple din natură cu
sublinierea calităţilor lor ritmice şi expresive,
puritatea şi claritatea lor formală;
• expresivităţi ritmice ale unor structuri
geometrice, rectangulare, tip zăbrele, din arta
Japoneză;
• motive florale şi vegetale încrustate;
• traforuri cu simboluri în formă de inima;
• figuri de nave maritime în mişcare;
• simboluri din arta populară;
• scene religioase;

7
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

• Stil eclectic, cu trăsături istorice locale şi • forme şi figuri organic-

890 – 1914 ARTA 1900 regionale variate, din dorinţa de a exprima un stil vegetale în reprezentări
(Art Nouveau) naţional modern: convenţionale şi simbolice
(sintetizarea esenţei naturii);
În Franţa, exprimare raţional-organică cu
• ornamente şi decoruri
influenţe istorice (Rococo), prin linii sinuoase, geometrice liniare, în
curbe, asimetrii. reprezentări naturale sau
În Belgia, exprimare raţional-arhitecturală, prin abstracte, puternice şi clare;
linii energice de structură şi limbaj abstract. • culori aplicate în suprafeţe
În Olanda, exprimare raţional-funcţionalistă, prin plate, fără sugerarea adâncimii;
• limbajul simplu şi clar al
construcţie şi meşteşug.
gravurilor Japoneze în lemn;
În Austria, exprimare raţional-arhitecturală, prin • stilizarea formelor şi
structuri şi geometrii liniare clare. folosirea compoziţiei
În Germania, exprimare raţională sau expresivă, asimetrice;
prin simplitatea construcţiei sau reprezentarea • structuri compoziţionale
organicului. subordo-
În Italia, exprimare sculptural-florală sau exotic- nate legilor proporţiilor
(Legea creşterilor organice);
orientală, prin măiestria meşteşugului şi materiale
• ornamentaţia şi elementul
preţioase. decorativ ca parte integrantă a
În Ţările Scandinave, exprimare raţional- formei;
tradiţională, prin forme robuste sculptate. • ornamente şi elemente
În Danemarca, o îmbinarea între construcţie şi decorative din flora şi fauna
decoraţie expresivă. locală. Reprezentări realiste
de: animale, insecte, reptile;
În Spania, exprimare raţional-organică, în care
• simboluri antropomorfe
elementele naturii determină forma. (fig. feminină) şi metamorfoze
În România şi în vecinatate, exprimare ale omului cu natura;
tradiţională, popular-rurală. • ornamente şi simboluri
(influenţe folclorice, Rococo în Franţa); celtice, vikinge, etc.;
• Arts & Crafts; • zborul dragonilor;
• Simbolismul;
• Arta exotică: Japonia, Egipt, Răsăritul
mijlociu, Indonezia;
1903 - 1932 • Faţete ale stilului Art Nouveau; • forme geometrice, rectiliniare,
ATELIERELE VIENEZE • Modelate după principiul mişcării austere, simple;
1907, ASOCIAŢIA Arts&Crafts (artă+ • ansamblu formal derivat din modele
GERMANĂ DE ARTE şi industrie+meşteşug); şi forme tradiţionale;
MESERII (Deutscher • Influenţa puternică a lui Charles • motive şi figuri geometrice;
Werkbund) Rennie Mackintosh – Şcoala din • decoraţii cadrilate;
Glasgow; • linii pregnante, orizontale şi
• Caracteristici stilistice din arta verticale;
Japoneză; • elemente sculptate, pictate;
• Accentuarea utilităţii şi a decora- • forme obiective şi funcţionale,
tivismului;
• precum şi forme eliberate de
• “Două principii caracterizează
înflorituri şi ornamente superflue, în
direcţia modernă a artelor aplicate:
stilul propriu, identitar, al lui Peter
primul - simplitatea construcţiei prin
Behrens (1868 – 1940).
care se caută dezvoltarea unui
mobilier apt pentru a fi fabricat • definirea unei relaţii complementare
industrial; între arta şi industrie, indiferent de
al doilea - legătura cu lumea plantelor domeniul produselor create.
şi animalelor...”. (Leopold Gmelin). • introducerea ideii de tipizare şi
standardizare de către H. Muthesius [8],

1915 –1940 • Tradiţia locală şi zonală • forme simplificate de inspiraţie abstractă,

ART DECO (Neo-Clasic Francez); cu decoraţii luxoase;

8
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

• Influenţa curentelor din • figuri şi forme rectangulare, forma

artă:
- Constructivism;
- Cubism;
- Fovism;
- Futurism;
• Culturi exotice
(Mesopotamia, Maya, Egipt,
Africa, China, Japonia, Rusia);
• Domeniul industrial;
• Jugendstil şi Secession (în
perioada de declin);
• Dorinţa spre creaţie totală a
mediului ambiant (elemente
constructive, mobilier, obiecte
de iluminat, obiecte decorative,
etc);
• Mobilier elitist;
piramidelor în trepte;
• figuri şi forme cinetice, aerodinamice;
• acorduri cromatice contras-
tante, în culori calde;
• motive şi figuri geometrice repetitive:
cercuri, pătrate, semicercuri, linii frânte;
• mănunchi de raze solare stilizate;
• fântâna arteziană şi căderi de apă, stilizate;
• buchete de flori şi elemente florale
stilizate, extrase din context;
• ornamente zoomorfe: gazele, câini de
vânătoare, ogari;
• simbolul şarpelui şi textura pielii de şarpe;
• figura feminină stilizată (neodoric);
• păsări, insecte, peşti (în decoraţiile sticlei
Lalique);

• Cultura materialelor şi a calităţilor • limbaj formal axiomatic, bazat pe

1915 – 1933 lor ca limbaj de exprimare; linia dreaptă şi unghiul drept;
CONSTRUCTIVISM şi • Manifestări ale artelor aplicate în • linii curbe, forme rotunde potrivite
SUPREMATISM opoziţie cu exprimări estetice pure, corpului uman -V.Tatlin;
(intelectualizare şi spiritualizare).

• Mişcare radicală împotriva • limbaj formal axiomatic-abstract, prin

1917 – 1931 exprimării emoţionale şi direcţii orizontale şi verticale puternice;
DE STIJL personale a naturii şi chiar a • accentuarea aranjamentului geometric şi
realităţii; structurii formei în dauna semnificaţiei şi
• Accentuarea formalismului simbolului;
pur; • forme şi elemente esenţializate, cubice,
• Influenţa picturii lui Piet rectangulare, etc;
Mondrian şi a picturii cubiste; • culori primare şi secundare, împreună cu
alb şi negru;
• lipsa totală a ornamentului şi a decoraţiei.

• Reacţie împotriva • limbaj formal clar, funcţionalist, cu influenţe ale

1919 – 1933 istoricismului şi a artei abstracte, minimaliste;
BAUHAUS viziunilor • îndemânări şi aptitudini practice;
tradiţionaliste; • accent pe experimentul cu forma, culoarea şi
• Tendinţe materialul;
funcţionaliste şi • forme simple, geometrice, eliberate de ornamente;
utilitare; • decoraţia şi ornamentul rezultate din textura
• Îmbinarea materialelor şi din expresivitatea prelucrării lor;
disciplinelor artistice şi • caracter structural din elemente simple şi din
manuale (meşteşuguri) materiale noi (metal, material plastic, placaj) justificate
cu industria; ca şi cerinţe ale respectului social;
• integrare a mobilierului într-un concept de
mobilier incorporabil (1925, Marcel Breuer).

• Manifestarea principiilor • forme organice, sinuoase, curbe, uneori

1950 - 1960 funcţionaliste (forma adecvata – contorsionate;
MODERNISMUL în Germania); • forme rectangulare, turtite, pe picioare
ORGANIC ŞI RATIONAL • Influenţe din pictura şi înclinate;
sculptura abstractă sau cea • esenţializări şi abstractizări ale
suprarealistă (Arp, Brancusi, elementelor naturale;
Moore); • culori luminoase;
• Influenţe din cultura • limbajul formal coordonat de cel al
tradiţională; funcţiei şi necesităţi practice;

9
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

• Funcţia produsului • decoraţia şi ornamentul rezultate din

transpare prin formă; textura materialelor şi din expresivitatea
• Definirea unui stil modern prelucrării lor;
Scandinav; • figuri şi forme abstracte, pictate;
• Influenţa styling-ului • obiecte cu forme concave, formă de
american şi a formelor bumerang sau paletă de pictor;
aerodinamice;

• Diversitate de stiluri şi forme, de • obiect semi-artistic cu influenţă din

1960 - 1970 atitudini şi valori;
MODERNISMUL • Experimentul considerat reper
EXPERIMENTAL major în creaţie;
Pop Art, Reciclabil, • Necesitatea înlocuită cu dorinţa de
Multifuncţional, schimbare atât în palierul tehnic cât şi
Minimalism în cel socio-moral (produse pentru a
trăi; conflictul între generaţii);
• Deplasarea accentului din zona
funcţiei şi a obiectivităţii spre identitate
şi cerinţe psihologice, noutate şi
neobişnuit;
• Extinderea creaţiei spre întreg
spaţiu ambiental (spaţiul de lucru sau
întreg ambientul lociunţei);
• Cultura generaţiei tinere,
exprimată prin noţiunea “Pop” (PopArt,
flower-power);
• Lucrarea de artă devine o
combinaţie de suprafeţe, volume,
spaţiu, culoare şi lumină în slujba unui
mesaj şi o semnificaţie câteodată greu
de descifrat [38].
artele plastice;
• corpuri sferice, organice, capsule şi
cochilii geometrizate;
• limbaj convenţional şi puţin
expresiv;
• componente şi subansambluri
demontabile / modulare / flexibile /
standardizate;
• caracteristica naturală, elegantă şi
sobră a mobilierului scandinav prin:
linii simple, ansamblu ferm transpus în
lemn de culoare deschisă şi luminoasă;
• culori puternice şi efect coloristic
decorativ;
• decoraţii şi ornamente din Op Art
şi Pop Art (linii drepte, buline şi figuri
geometrice regulate, plate, etc.);
• volume deobicei rectangulare care
se insinuează în spaţii largi, simple,
prin lumina şi culoarea pe suprafeţe
lipsite de decor şi ornamente.

• Poziţii critice, radicale, asupra • limbaj formal care reformulează

1970 – 1980 funcţionalismului; imaginea arhetipală a obiectului şi
CURENTUL RADICAL • Atenţia acordată nevoilor relaţia om-obiect;
emoţionale şi trăirilor afectiv- senzuale; • forme şi elemente demontabile,
• Apariţia grupurilor antidesign modulare;
(Archizoom, Alchimia, etc.) • mobilier tip sac (umplut cu
• Creaţia influenţată de marketing şi granule);
publicitate. • culori şi texturi decorative,
• Căutarea unor metode alternative broderii strălucitoare;
de creaţie şi design reciclabil; • colaj tridimensional de elemente
figurative şi caracteristici discordante;
• ornamente sub formă de figuri
geometrice, steguleţe, bile şi prisme;

• Atitudine împotriva eclectismului • unificarea abilă şi ironică a

1980 – 2000 stilistic (Nikolaus Pevsner); caracteristicilor antagonice: vechi-nou,
POSTMODERNISM • Abandonarea certitudinilor şi tradiţional-exotic, tainic-cunoscut,
viziunilor universale în favoarea rafinat-popular, kitsch-artă;
particularităţilor locale şi a • obiecte semantice (cu înţelesuri) cu
provizoriului un conflict între funcţie şi formă - forma
(Jean Fr. Lyotard); se dizolvă în expresivităţile materialelor
• Expresie a societăţii de consum şi a şi funcţia în insolitul şi expresia
concernelor multinaţionale construcţiei şi a structurii semnificate;
(Frederic Jameson); • culori saturate şi contraste puternice;
• Modalităţi de abordare hibride, • forme rectangulare, arhitectonice,
distorsionări şi ambiguităţi de idei sau stilizări de figuri şi simboluri;
viziuni, inconsecvenţă şi echivoc • compoziţii vizuale decorative prin

10
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

(Robert Venturi); suprafeţe şi texturi bi-dimensionale;

• Îndepărtare de stilul comercial
generalizat;
• Referinţe ale culturilor exotice şi
ale culturilor locale;
• Reinterpretări ale stilurilor şi
mişcărilor anterioare;
• Influenţe ale stilului Punk;
• Expansiunea mijloacelor media,
informatizare şi internet cu limbajele
lor specifice
• exprimare: metaforică, poetică,
ironică, cu accente de parodie, etc;
• inserţii de elemente şi obiecte
existente;
• figuri şi forme geometrice
decorative, regulate, semiregulate, etc;
• ornamente rezultate din prelucrări şi
expresivităţi ale materialelor;
• figuri şi forme cu semnificaţii
organice: antropomorfe, zoomorfe, sau
arhitecturale, sintetizate în semne şi
simboluri;

1.6.8. Sinteza influenţelor asupra mobilierului în contextul mişcărilor şi stilurilor artistice

contemporane
Tab. 1. 4.

1.6.9. Metodă de analiză a elaborării formei, structurii, ornamentelor şi elementelor decorative ale
mobilierului cu valoare conceptuală istorică şi de artă

Metoda de analiză elaborată, are ca scop decodificarea şi interpretarea modelării piesei de mobilier prin
stabilirea unor nivele de abordare după cum urmează:
• stabilirea şi interpretarea formei de ansamblu (formei generale) ca formă integratoare a integii piese de
mobilier (anveloparea piesei);
• analiza formei corpului ca modelare volumetrică de ansamblu şi a relaţiilor dintre părţile principale;
• analiza părţii frontale şi a celor laterale ale ansamblului, ca părţi care cuprind elementele variabile şi
modul lor de compunere şi relaţionare proporţională şi funcţională;
• analiza sistemului de sprijin şi integrarea formală şi proporţională a acestora în volumul de ansamblu;
• analiza accesoriilor şi a elementelor de acţionare;
• analiza decoraţiilor şi ornamentelor, legile compoziţionale ale acestora pe suprafeţele şi planele
volumului de ansamblu;

Metoda se aplică pornind de la o piesă de mobilier existentă fizic sau în lipsa ei de la imagini digitale ale
piesei cu precădere în vederi ortogonale.
Pentru aplicare s-au folosit programele Corel Draw şi Solid Works care oferă instrumente multiple şi
adecvate preluării de date şi prelucrarea lor digitală.
Etapele principale de analiză şi modelare 3D sunt următoarele:

11
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

1. Se fac măsurători ale piesei şi se stabilesc proporţiile volumului de ansamblu. În cazurile de faţă am
preluat imagini digitale în vederi ortogonale pe baza cărora am determinat cu ajutorul programului Corel
Draw şi a instrumentelor adecvate figurile plane ale ansamblului şi a părţilor componente, prezentate în fig.
1.93. a.

2. Aceste date dimensionale şi de propotii sunt prelucrate apoi prin programul de modelare 3D – Solid
Works aplicându-se instrumentele de reprezentare plană, instrumentele de extrudare şi modelare a formei,
precum şi cele de modelare a suprafeţelor sau a volumelor în spaţiu, pentru fiecare subansamblu sau element.
În fig. 1.93. sunt prezentate: modelarea formei generale - b1; modelarea subansamblelor principale – b2.;
modelarea sistemului de sprijin –b3.; modelarea elementelor variabile şi de compartimentare –b4.; modelarea
accesoriilor şi elementelor de manevrare – b5.

3. Pentru ornamente şi elemente decorative s-au construit şi reprezentat cu ajutorul instrumentelor de lucru
din programul Corel Draw toate părţile componente stabilindu-se figurile, proporţiile şi s-au identificat
regulile de punere în proporţii precum şi cele compoziţionale. În fig. 1.93. c1. se prezintă construirea lor şi
compoziţia pe suprafaţă, iar în c2. se prezintă determinarea regulilor de punere în proporţie şi interpretarea
grafică a acestora. Toate aceste aplicaţii sunt făcute la scară şi dimensionate cu ajutorul programului Corel
Draw şi a instrumentelor specifice.

Am aplicat această metodă la trei piese de mobilier alese din trei perioade diferite ale analizei istorice, pe
care le prezint în figurile 1.94; 1.95.; 1.96; 1.97.

Fig. 1.93. Etapele principale de aplicare ale metodei de analiză şi modelare:

a. preluarea dimensională şi a proporţiilor; b1. modelarea volumului principal; b2. modelarea subansamblelor
şi elementelor; b3. modelarea sistemului de susţinere; b4. modelarea elementelor de uşi, sertare şi
compartimentare; b5. modelarea unui mâner; c1. construirea şi compozitia ornamentelor; c2. identificarea şi
interpretarea regulilor de punere în proporţii.

12
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMA MOBILIERULUI PENTRU
PĂSTRARE SI EXPUNERE.

Fig. 1. 94. Analiza formală şi compoziţională a secreterului Koloman Moser. Secesiunea Vieneză - 1905.
Fig. 1. 95. Analiza elementelor compoziţionale şi reguli de proporţionalitate ale secreterului Koloman Moser.
Secesiunea Vieneză - 1905.

Dulăpior cu
sertare, din lemn
de fag pictat,
conceput în 9 serii
diferite din punct
de vedere
cromatic. Desenul
conceput asemeni
unei imagini
digitale (suprafaţă
în pixeli). Motivele decorative sunt inspirate din arta indiană.
Registrul cromatic specific este specificat în coloanele verticale
de pe suprafeţele laterale ale corpului. Mânerele sertarelor sunt
executate din aluminiu anodizat de culoare roşie

Fig. 1. 97. Analiza formală şi compoziţională, Cabinet

Fig. 1. 96. Analiza formală şi reguli de proporţionalitate- “Calamobio”, Alessandro Mendini, 1985-87
Bufet, Peter Behrens Jugendstil, (Deutscher Werkbund.) Studio Alchimia.

13
CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT

CAPITOLUL 2
OBIECTIVELE TEZEI DE DOCTORAT

Cercetarea conceptului de formă reprezintă o preocupare specifică activităţilor de creaţie şi proiectare de

obiecte şi bunuri cu implicaţii majore în dezvoltarea producţiei acestora şi mai ales în înţelegerea ei ca mijloc
de comunicare şi semnificare psiho-socială cu reale contribuţii la afirmarea unei identităţi culturale şi
naţionale în contextul actual al Uniunii Europene.
Abordarea acestei problematici a presupus numeroase studii şi cercetări, analize şi determinări, care se
regăsesc în definirea următoarelor obiective ale prezentei lucrări.

Obiectivele vizează:

• Analiza stadiului actual în domeniul mobilierului pentru păstare şi etalare ca punct de reper şi de
structurare a problematicii şi a specificului acestui gen de produs, prin definirea caracteristicilor
fundamentale ale lui ca rezulatate ale cercetării şi proiectării inginereşti.

• Investigarea şi analiza factorilor de influenţă asupra mobilierului pe parcursul perioadei istorice

moderne odată cu apariţia sistemului industrial de producţie, prin sublinierea conceptului de formă în
viziunea centrelor şi mişcărilor creaţiei europene, precum şi studiul şi cercetarea caracteristicilor
formale şi stilistice ale obiectului de mobilier şi modalităţile lor de exprimare şi interpretare.

• Determinarea noţiunilor teoretice şi definirea caracteristicilor fundamentale ale conceptului de

FORMĂ precum şi ansamblul conceptual al folosirii acestora în elaborarea şi exprimarea formei
specifice mobilierului pentru păstrare şi expunere.

• Definirea algoritmilor de modelare a formei şi structurii mobilierului pentru păstrare şi expunere

şi aplicarea acestora ca metode de dezvoltare constructivă şi stilistică a conceptelor de produs şi
integrare a lor într-un proces de cercetare inginerească şi de proiectare.

• Cercetări experimentale şi simulări asupra caracteristicilor ergonomice ale mobilierului pentru

păstrare şi expunere în ceea ce priveşte accesul în spaţiul interior de depozitare, vizibilitatea acestuia
şi posibilitatea de acţionare şi manevrare a componentelor variabile ale acestuia. Determinarea
caracteristicilor ergonomice ale mobilierului în relaţie cu spaţiul interior al camerei şi cerinţele de
depozitare.

• Cercetări teoretice şi practice asupra relaţiei dintre culoare, materiale şi formă, ca o modalitate de
exprimare pregnantă a funcţionalităţii şi expresivităţii mobilierului pentru păstrare şi expunere
precum şi definirea unor algoritmi de modelare din punct de vedere cromatic a formei semnificative şi
a ansamblului ei formal.

• Cercetări teoretice şi practice cu privire la integrarea mobilierului în spaţiul arhitectural organizat

definit ca structură şi formă a locuinţei. Modelarea organizării şi amenajării funcţionale a spaţiului de
locuit prin definirea mobilierului necesar şi a funcţiilor lui de ordonare şi structurare a ambientului.

• Cercetări teoretice asupra relaţiei dintre produs şi beneficiar şi influenţele directe şi reversibile ale
acestei relaţii în ceea ce priveşte elaborarea formei produselor în concordanţă cu motivaţia şi
comportamentul cumpărătorului în alegerea lor.

• Cercetări teoretice şi practice asupra procesului de creaţie şi de proiectare inginerească a

mobilierului şi a metodelor specifice de elaborare a conceptului şi a formei în ansamblul acestuia.
Definirea metodologiei şi a conţinuturilor etapelor de abordare, realizare şi dezvoltare a formei
mobilierului pentru păstrare şi expunere, ca instrumente de cercetare, creaţie şi de proiectare.

14
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

CAPITOLUL 3
CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.
ELEMENTE ŞI CARACTERISTICI DEFINITORII ALE FORMEI ŞI COMPOZIŢIEI, CA
INSTRUMENTE ALE MODELĂRII MOBILIERULUI ÎN PROIECTAREA INGINEREASCĂ

3.1. MEDIUL NATURAL – MEDIU ARTIFICIAL şi formele lor specifice

3.1.1. Formele naturale
Luăm contact cu mediul natural în diverse ipostaze şi evenimente, în funcţie de referinţele şi caracteristicile
stabilite la un moment dat între noi şi această realitate. Suntem condiţionaţi în dialogul cu natura [92], atât de
ceea ce ni se înfăţişează cât şi de posibilitatea de a conştientiza legităţile şi regulile care o guvernează.
Alcătuirea naturii se metamorfozează continu în conştiinţa noastră în funcţie de nivelul de la care o
investigăm, precum şi în funcţie de extensia şi comprimarea spaţială a ei prin desfăşurarea între macro şi
micro-cosmos [80].
Toate aceste posibile investigaţii se structurează în universuri multiple pe care încercăm să le înţelegem şi să
le stăpânim. Formele din natură demonstrează ca principiu, relaţii între forţe [82], de la nivelul unor imagini
cosmice, spre nivelul unui spaţiu la scară umană care apoi se multiplică din nou spre nivelul detaliilor şi a
unei realităţi intime, esenţiale.
• Din punct de vedere al legităţii, formele naturale se subordonează unor reguli funcţionale sau legi ale
ritmărilor proporţionale [1]

Tab.3.1. Analiza comparativă a formelor naturale şi cele ale obiectelor şi produselor.

ELEMENTE FORMELE NATURALE FORMELE ARTIFICIALE
DEFINITORII Relief şi minerale Vegetale Obiecte şi produse
Tipologie tip MASA prin tip SCHELET prin creşteri Diversificată şi eterogenă.
structurală volumetrie. organice.
Caracteristici • îndeplinirea • îndeplinirea performanţei; • volume şi structuri
fundamentale performanţei; • eficacitate şi eficienţa unor diversificate;
• eficacitate şi eficienţa energii de dezvoltare; • compuneri şi organizări
unei energii minime; • modulare organică şi compoziţionale diversificate,
• rezistenţă; proporţională; precum: unitate/diversificare,
contrast/asemănare, ritm,
• structură şi densitate; • construcţie funcţională
modulare, simetrie/asimetrie,
• intensitatea forţelor sintetică;
echilibru/dezechilibru,
care actionează; • simetrie atât în plan cât şi în proporţii/lipsa proporţiilor, etc.
• timpul de acţiune şi spaţiu;
direcţia de propagare a • modelare structurală şi
forţelor. formală ca adaptare la mediu;
• contrast multiplu;
• euritmie.
Dinamica de • succesiuni legice şi • succesiune de stadii şi • funcţionalitate practică sau
manifestare ritmuri ciclice, prin care ritmuri ale unui arhetip esenţial, estetică;
forma evoluează şi reluat ciclic şi • cerinţe ergonomice în
parcurge un proces de definit prin: relaţia om-produs;
transformare în timp; * creştere * dezvoltare *
• valori formale de
• mişcare; moarte.
organizare şi configurare prin
• deformare; ordonare şi complexitate.
• percepere semnificativă
prin: * indicatoare formale *
simboluri formale.
• dinamism ca rezultat al:
dezvoltării tehnico-ştiinţifice şi
conceptuale * degradării
materiilor şi a materialelor.
Legitatea FORMA determinată de FUNCŢIA, determină FUNCŢIA, STRUCTURA şi
determinării diagrama FORŢELOR STRUCTURA, influenţează FORMA într-o succesiune şi
interioare/ FORMA relaţionare diversă.
exterioare.

15
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.2. NOŢIUNEA DE “FORMĂ”

Forma este structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care
se compune un obiect sau un process. Aspect. Înfăţişare. Siluetă. Contur. Fel. Chip. Mod.
- DEX -

3.2.2. FORMA în domeniul Esteticii şi Psihologia artei

Încă din timpurile străvechi observăm o poziţionare dualistă asupra explicării noţiunii de formă, în sensul
cuprinderii ei ca un fenomen al manifestării fizice şi ca un fenomen al exprimării ideatice.
Astfel în antichitatea greacă se vehiculau noţiunile de:
“Morfe” – formele vizibile
“Eidos” – formele noţionale, invizibile
Aceşti termeni au fost apoi reunificaţi în perioadele ulterioare sub denumirea latinescului “Forma”, deşi
înţelesul şi conţinutul au purtat pe mai departe un caracter polisemantic.

W. Tatarkiewicz face o analiză sistematică a definirii noţiunii de formă în întreaga perioadă a istoriei artei şi
culturii [98], propunând spre dezbatere şi înţelesurile noi sau interpretările din domenii precum psihologia
sau epistemologia, după cum urmează [98]:
FORMA poate desemna:
A. O alcătuire a părţilor – o exprimare simplă şi precisă a proporţiei acestor părţi, prin număr, ordine şi
simetrie. În acest sens se precizează o condiţionare dintre formă şi element;
B. Un conţinut cercetat prin simţuri. Reprezintă o condiţionare între formă şi conţinut;
C. Un contur ca limită a obiectului. O condiţionare între formă şi material;
D. O esenţă noţională a obiectului “entelechia Aristotelica” – o stare de desăvârşire, ca rezultat al
condiţionării dintre formă şi hazard sau întâmplător;
E. O nouă reflecţie asupra obiectului. Prin condiţionarea dintre formă şi experienţa anterioară;

Continuă extinderea noţiunii şi diversificarea noţiunii prin:

F. Tiparul, matriţa şi negativul, din domeniul artelor plastice şi cel industrial. O condiţionare între formă
şi tehnologie.
G. Convenţia, normativul, stilul şi dogma, ca formă.
H. Genul sau specia.
J. Natura spirituală care înveşmântează materia.
K. Cadru imuabil, conştientizat.
L. Constrângerea, legea regulatoare şi călăuzitoare.

În sec. XX, forma este interpretată din punct de vedere psihologic şi epistemologic ca:
M. Integralitate, configuraţie de ansamblu;
N. tip: formă de existenţă - abstracţiune, sau formă de influenţă - tranformată de factori fizici şi
psihologici.
O. fenomen activ de creaţie, cu o condiţionare între formă şi subiect.

Fig. 3. 5. Sinteza semnificării formei.

16
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.3. PERCEPŢIA FORMEI

Fenomenul percepţiei vizuale, analizat şi descris în lucrări ştiinţifice ca un fenomen complex, îl considerăm
în mod curent ca un fenomen general obişnuit.
Privim obiectele din jurul nostru şi ne exprimăm în legătură cu forma lor ca fiind: * un ansamblu
volumic, plinul sau golul de material * asociere de elemente (o structură) * un limbaj de comunicare
prin caracteristici 2 D şi 3 D * un spaţiu ocupat, delimitat sau un spaţiu deschis.
Toate aceste exprimări fac referire la câte un aspect, sau mod de manifestare al formei obiectelor pe care le
putem sintetiza în procesul percepţiei.

FORMA este percepţia şi înţelegerea geometriei sau a masei unui volum. Este lucrul la care ne
raportăm în primul rând în cazul unui obiect fizic. Realitatea fizică a ei nu este numai o ilustrare a unei
noţiuni, a unei denumiri, ci o realitate complexă în care noi ne regăsim, ne formulăm dorinţe şi uneori chiar
capricii.

FORMA poate fi percepută prin: * contur * suprafeţe şi volume * culoare * textură şi variaţiile
acestora în raport cu lumina * etc.
Percepţia formei obiectelor este dezbătută ca fenomen al relaţiei dintre individ şi obiect şi în acest context ea
este dependentă de senzaţii şi informaţii personalizate parţial, iar în cercetări recente este considerată un
fenomen generalizator, o sinteză exprimată prin imagini unitare “un moment al activităţii de cunoaştere şi
gândire prin imagine“[4].

În cadrul specificităţii cercetărilor noastre vorbim despre “formă” ca posibilitate de manifestare şi

identificare a oricărui obiect sau produs.
FORMĂ + SPAŢIU + TIMP = Identificare obiect
“Forma obiectului” este modalitatea generală de a-l construi, a-l desemna, a-l percepe vizual şi de a-l
analiza, sub toate aspectele lui.
Forma prin calităţile şi caracteristicile ei, prin organismul ei structural, exprimă din punct de vedere fizic şi
psihologic obiectele, iar această exprimare poate fi diversă, poate oscila între nivelul utilităţii, a practicului şi
cel al armoniei şi expresiei.
În acest sens forma unui obiect poate fi:
• strict (sau mai puţin) practică – legată de un scop utilitar.
• strict (sau mai puţin) tehnică – legată de configurare şi construcţie.
• strict (sau mai puţin) artistică – legată de armonie şi expresie plastică.
sau un mixaj, în care aceste caractere se confruntă sau se armonizează într-un ansamblu semnificativ.

3.4. CARACTERISTICI ŞI ELEMENTE DEFINITORII ALE FORMEI

Cercetările în domeniul fiziologiei şi psihologiei percepţiei definesc două tipuri sau modalităţi de a vedea şi a
analiza fenomenele obiectuale reale fără ajutorul unor instrumente şi anume: “gândirea picturală” şi
“gândirea sculpturală”[4]. Unii dintre oameni înţeleg şi vizualizeaza preponderent vederi plane ale realităţii
şi sunt atraşi mai mult de textură şi culoare, în dauna altora care percep preponderent volume, structuri şi
distanţe spaţiale. Este vorba despre posibilitatea de a percepe şi a conştientiza două tipuri de contex spaţial,
două domenii care califică noţiunea de formă vizibilă şi anume:
• Contextul spaţial bi-dimensional (2D), este considerat în general o modalitate convenţională de
exprimare a spaţiului, cu o corespondenţă de tip selectiv faţă de realitate, semnificativ definit de H.
Focillon ca “spaţiu prescurtat” [28]. Această posibilitate de analiză şi de creaţie reprezintă la rândul ei o
materie plastică variabilă, care se insinuează ca formă şi prin formă în domenii precum: desenul, pictura,
tipografia, literatura şi exprimarea prin scris, sau în domenii ştiinţifice şi tehnice, care necesită şi acest tip de
limbaj.
• Contextul spaţial tridimensional (3D), Este modalitatea de analiză şi de exprimare iconografică a
realului, a conţinutul lui spaţial şi obiectual [28]. Ne defineşte existenţa, acţiunea şi posibilitatea de
înţelegere a ambientului şi a obiectelor care îl compun.
Wucius Wong [101], [102] defineşte patru seturi de elemente esenţiale, pentru definirea şi construcţia
formei:

17
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Tab. 3.3. Elementele definitorii ale formei.

În 2D În 3D

1. ELEMENTE CONCEPTUALE: 1. ELEMENTE CONCEPTUALE:

* punctul * linia * planul * volumul. * punctul * linia * planul * volumul.

2. ELEMENTE VIZUALE 2. ELEMENTE VIZUALE

* figura * mărimea * culoarea * textura. * figura * mărimea * culoarea * textura.

3. ELEMENTE DE RELAŢIE 3. ELEMENTE DE RELAŢIE

* direcţia * poziţia * spaţiul * impresia gravitaţiei. * direcţia * poziţia * spaţiul * forţa gravitaţională.

4. ELEMENTE PRACTICE 4. ELEMENTE CONSTRUCTIVE

* reprezentarea * semnificaţia * scopul. * colţul * muchia * faţa.

Această definire şi enumerare a lor pe grupe, presupune o organizare de la simplu la complex, de la parte ca
element singular la relaţie între părţi şi întreg, de la nivelul simţurilor la cel al gândirii şi interpretării
raţionale şi formează baza designului ca limbaj vizual şi dinamic [20].

3.4.1. Elemente conceptuale ale formei

punctul; linia; planul; volumul.
Sunt elementele fundamentale care ne ajută să definim sau să exprimăm forme în orice domeniu sau limbaj
de comunicare [101]. Aceste concepte sunt definite matematic şi geometric în legătură cu manifestarea lor
spaţială specifică şi pot reprezenta elemente de limbaj convenţional universal, folosite pentru a construi şi a
descrie toate celelalte caracteristici ale formei precum şi de a le folosi ca elemente în identitatea vizuală şi
designul grafic [70].

3.4.2. Elemente vizuale ale formei

Figura. Este deseori confundată cu forma şi intenţionat asociată cu ea ca modalitate de simplificare sau de
sinteză. Acest lucru se întâmplă în spaţiul 2D, unde figura şi forma sunt noţiuni dependente, figura nu este
separată ci se substituie formei şi împreună cu structura, formează o triadă a conştientizării şi recunoaşterii
unui conţinut obiectual. În spaţiul 3D figura se topeşte în ansamblul formei. Înţelegem figura ca unul dintre
multiplele aspecte ale formei, pe care le identificăm într-un context spaţial sau într-o relaţie vizuală
particulară. Prin surprinderea a cât mai multor aspecte legate de o formă, putem cunoaşte întregul ei conţinut.
Tot ceea ce dorim să exprimăm vizibil sau să construim fizic au o figură. Elementele conceptuale le definim
prin figuri propri cu valoare de simbol. Când vorbim despre figură, ne referim la următoarele feluri [4]:
1) Figura ca ea însăşi, defineşte limita reală a unui spaţiu interior închis sau nu, faţă de un spaţiu exterior,
liber. Defineşte o categorie de forme.
2) Figura ca formă iluzorie a unui obiect, este rezultatul unei construcţii grafice care determină trăsăturile
principale şi esenţiale ale acesteia. Proiectiile sunt exemple de figuri particulare, reprezentate în spaţiul 2D,
respectând un limbaj specific.
Mărimea. O caracteristică a vizibilităţii formei. Cea mai mică formă-punct, în momentul în care este
văzută, se exprimă prin figură şi mărime. Mărimea se poate exprima în valori relative prin noţiuni ca “mare”
sau “mică” sau în valori precise exprimate în unităţi de măsură. În acest caz mărimea este înţeleasă ca
dimensiune şi ne ajută la configurarea şi construcţia formei. O altă exprimare a mărimii este cea de raport,
între două sau mai multe dimensiuni ale formei. În acest caz mărimea este înţeleasă ca proporţie. La rândul
ei proporţia poate fi exprimată printr-o valoare matematică sau prin apreciere şi impresie faţă de un element
de referinţă ales. O altă modalitate de înţelegere a mărimii ca raport este cea de scară. În acest caz raportul
este exprimat matematic prin formule convenţionale, pornindu-se de la situaţia de egalitate între mărimi,
stabilită prin relaţia de 1:1. Scara este formula de construcţie şi reprezentare a obiectelor sau a unor elemente
în relaţia cu spaţiul sau cu figura umană. În funcţie de scara aleasă stabilim mărimea şi cuprinderea unui
context spaţial şi o complexitate a informatiei cu privire la mărimea formelor şi a detaliilor lor. Scara este
exprimată şi ea ca proporţie, dar cu o funcţie diferită.
Culoarea. Orice formă poate fi discriminată faţă de o alta sau faţă de ambient şi prin culoare. Această
calitate a obiectelor are o valoare expresivă şi o putere impresivă. Poate fi naturală (aparţine materialului),
sau artificială (aplicată, impregnată, etc.). Formele vizibile sunt condiţionate să exprime această

18
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

caracteristică, culoarea fiind definită şi înţeleasă ca manifestare a energiei luminoase în relaţie cu materia.
(vom aborda acest subiect al culorii în capitolul5).
Textura. O alta caracteristică importantă a formei, înţeleasă ca aspect al suprafeţei sau o exprimare
structurală a materialului din care este construită forma. Putem vorbi despre textură ca rezultat al acţiunii şi
prelucrării unui material, ca o dispunere şi construcţie intenţionată cu o anumită densitate, a părţilor şi
elementelor formale, sau ca un aspect decorativ aplicat pe o suprafaţă. Este o caracteristică care întăreşte
forma, dar o şi poate distruge. Are o funcţie expresivă. Ca şi culoarea poate fi naturală sau artificială. Textura
se descoperă calitativ şi prin pipăire nu numai vizual. Textura se exprimă pregnant prin iluminare uniformă,
în aşa fel încât impresia ei se vizualizează fără întrerupere şi fără diferenţe. Ea poate fi diversă: simplă sau
decorativă, lucioasă, rugoasă, etc.

Suprafeţele mate vor absorbi lumina şi vor arăta moi, catifelate. Suprafeţele lucioase reflectă lumina şi pot
crea străluciri care estompează sau chiar şterg textura materialului.

3.4.3. Elemente de relaţie ale formei

Direcţia. Este un aspect al formei, pregnantă în cazul celor neregulate sau asimetrice. Este definită de
scheletul structural sau de proporţiile acesteia. Are un caracter dinamic, fiind influenţată de direcţiile
spaţiului sau de relaţiile dintre părţi. Prin direcţia unei forme putem susţine caracteristica spaţiului real sau
putem accentua contrastul dintre forma generală şi acest spaţiu. Accentuarea unei direcţii în spaţiu a formei
generale, ne favorizează o comunicare dinamic-vizuală (o orientare) o atenţionare asupra unei părţi sau
detaliu al ei. Deasemenea printr-o direcţie puternică putem exprima o idee clară a funcţionalităţii unei forme.
Direcţia unei forme poate fi influenţată şi prin alte caracteristici cum ar fi: textura şi ornamentul, sau chiar
culoarea. Corelarea desenului liniar textural sau a unor figuri sau tonuri cromatice graduale pe suprafeţe
ample pot accentua desfăşurarea spaţială sau unele centre sau zone de interes.
Poziţia. Un alt aspect al formei, care influentează impresia de spaţiu, ocuparea lui, adâncimea şi
expresivitatea lui. Este o caracteristică care susţine organizarea şi compoziţia, structurarea ei şi raportarea
faţă de direcţiile fundamentale ale spaţiului real. Aceste raportări câştigă în semnificaţii şi expresivitate prin
stabilirea unor corespondenţe geometrice legate de: simetrie, paralelism, perpendicularitate, progresie,
alternanţă, echilibru, etc.
Extinderea spaţială. Formele de orice mărime, chiar şi cele mai mici, ocupă o porţiune de spaţiu în jurul
cărora se desfăşoară porţiuni de spaţiu liber. În acelaşi timp aceste două situaţii pot fi definite ca spaţiu
interior şi exterior, plin şi gol, semnificativ sau nesemnificativ. Apreciem aceste situaţii ca şi desfăşurări
spaţiale interdependente, limitate sau într-un continu spaţial. Forma şi spaţiul se completează, se susţin şi se
întăresc reciproc şi de aceea se impune un control asupra acestei relaţii pentru a întări conţinutul şi
expresivitatea dorită. Spaţiul plin sau forma acestuia sunt interpretate ca situaţii pozitive, iar spaţiul gol sau
forma acestuia ca situaţii negative. Este uşor de înţeles că fiecare formă pozitivă este pusă în evidenţă şi în
valoare de o formă negativă sau un spaţiu gol. Împreună defines întregul conţinut spaţial şi au o egală
importanţă [18].
Impresia şi forţa gravitaţională.
Sensul acestei caracteristici este interpretat diferit în spaţiul 2D şi 3D. În primul caz, înţelegem aceasta
caracteristică în plan psihologic, fiind ajutaţi de asocieri şi impresii vizuale. Asemănător fenomenului real al
atracţiei gravitaţionale, avem tendinţa să atribuim “greutate” sau lipsă de “greutate”, stabilitate sau
instabilitate unor forme (figuri) sau grupări de forme [101]. Impresiile acestea sunt susţinute de cele 3
caracteristici anterioare sau de valori cromatice şi texturale şi mai ales de manifestarea acelei impresii sau
stări de echilibru spaţial. În 3D caracteristica se manifestă real prin legea gravitaţiei şi exprimă dinamic
stabilitatea sau instabilitatea. Deasemenea această caracteristică poate fi influenţată de felul în care sunt
legate părţile unui ansamblu, fie ea şi o structură modulară, sau de materialele folosite la construcţia şi
modelarea formei.

3.4.4. Elemente practice şi constructive ale formei

Sunt caracteristici sau calităţi care vizualizează conţinuturi, extinzând exprimările şi înţelegerea acestora prin
formă în cele două contexte spaţiale.
Reprezentarea.
Se referă la felul de a construi şi exprima formele. Un obiect exprimă o parte, o frântură de realitate
(natură) sau reprezintă o imaginare personalizată.
Obiectul reprezentat ≠ Obiectul real.
Reprezentarea = O echivalenţă
19
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Reprezentarea ca limbaj specific, poate fi: * realistă - asemănătoare cu realitatea * picturală – exprimarea
conceptului vizual al unui întreg * stilizată - simplificată, redusă la esenţă * abstractă – nonfigurativă.
Aceste mijloace de comunicare sunt corelate şi maximizate ca exprimare prin: tehnicile, materialele şi
instrumentele de lucru specifice (tehnici grafice în alb/negru, în culoare sau valori texturale, cu creionul,
pensula, etc.), precum şi prin influenţele externe legate de perioadă de timp, stil sau modă [30].
Construcţia.
Se referă cu precădere la transpunerea în material, la construcţia fizică a formelor. În cazul formelor în
spaţiul 2D apelăm la elementele conceptuale descrise anterior, iar pentru formele în spaţiul 3D definim şi
folosim noţiunile de: colţ, muchie, faţă, volum [102]. Pentru formele cu referinţe organice definim şi
noţiunile de: structură, sinuozitate, rotunjime, convexitate, concavitate, încreţire, alunecare, densitate şi
altele.
Semnificaţia.
Orice formă semnifică [92]. Ce înseamnă şi ce vrea să transmită? Aceasta calitate poate avea grade de
comparaţie. Pune în evidenţă comunicarea şi se exprimă pregnant prin conţinutul mesajului. În cazul
formelor, semnificaţia poate fi propriu-zisă, directă, figurativ – asociativă sau abstractă. Cu alte cuvinte
putem vorbi despre semnificaţii: * descriptive * simbolice * ideatice.
Alte posibilităţi de înţelegere a semnificaţiei unor forme sau structuri sunt cele legate de exprimarea unor
calităţi ale viului (antropomorfe, zoomorfe, fenomene fizice) prin animare sau cele legate de exprimarea unor
sentimente sau valori umane (mândrie, onestitate, angoasă) prin ţinută sau postura ansamblului ei [96].
O idee importantă de analizat şi de subliniat în legătură cu această problemă este cea legată de: “...dorinţa
imitării naturii în viaţa noastră pentru a o surprinde în adevăratele sale expresivităţi” [21]. Fiecare dintre noi
are o poziţie pe care o consideră ca adevărată.
Scopul.
Este o cerinţă intrinsecă de configurare şi organizare a formei sau a obiectului într-o formulă şi exprimare
clară sau mai puţin clară, pentru a răspunde unei meniri, unei necesităţi individuale sau sociale (serveşte la
ceva, se adresează cuiva). Această calitate se descoperă în relaţia dintre beneficiar şi produs şi se manifestă
sau se exprimă prin funcţii. Funcţie / Formă – un subiect fundamental sau o simplă alternativă în
abordarea creaţiei de produs? - vom vedea.

3.5.5. Forma ca structură

Este un tip de formă recunoscută şi definită astfel, ca mod de manifestare a materiei sau ca relaţie între
părţile componente ale unui întreg şi desfăşurare lor în spaţiu şi timp.
Structura (lat.- struere) reprezintă: * sistem de construcţie * sistem de organizare/ordonare * relaţie
între elemente/părţi.
Polivalenţa termenului ne sileşte spre o restrângere a semnificaţiei şi o concentrare înspre raportul cu felul
spaţiului: * 2D - 3D * spaţiul interior – exterior * micro - macro spaţiu.
• În cadrul tezei noastre această referinţă spaţială este obligatorie şi poate la rândul ei să fie
îndreptată către un spaţiu liber, caz în care vorbim despre structura ca organizare compoziţională sau
către un spaţiu ocupat şi atunci ne referim la structura ca organizare a formei. Structura poate fi
înţeleasă ca organism/schelet al formei sau al compunerii în spaţiu, prin ea forma şi spaţiul se
dezvăluie în aspectele lor esenţiale sau în semnificaţii multiple[23].

În teoria plăsmuirii formei Christian von Ehrenfels [25] - afirmă prezenţa structurii în orice manifestare
fizică. În analiza şi înţelegerea ei, defineşte două caracteristici fundamentale care exprimă gradual anumite
calităţi şi anume: “înălţimea” şi “puritatea”. Cele două caracteristici sunt independente şi invers
proporţionale. Înălţimea o putem înţelege ca şi complexitate de organizare, iar puritatea ca şi simplitate sau
echilibru constructiv.
Limbajele structurale ca moduri de exprimare sunt diverse şi pot avea în general următoarele caracteristici,
fie ele intuitive sau logice: * geometrice (prin direcţiile liniare simple sau compuse, reţele sau împărţiri,
figuri sau corespondenţe spaţiale) * matematice (în care numărul reprezintă esenţa lucrurilor) *
simbolice (prin convenţie şi sablon, pattern) * plastic/expresive (ca rezultat al organizării figurii,
volumului şi a spaţiului, la care se adaugă culoarea şi textura)[23] * sistemice (în care interdependenţa şi
relaţionarea organizează un întreg) * aleatoare (în care dezordinea şi imprevizibilul definesc particularul
şi insolitul) * modulare/modulate (subordonate unui element fundamental sau varietăţii lui) * compozite
(prin diversitatea şi eterogenul elementelor şi a compunerii) * ordonatoare (în care sensul şi determinarea
construcţiei acoperă ansamblul) * alienante (anomalia ca răzvrătire sau reacţie la legităţi şi forţe

20
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

perturbatoare) * autonome şi independente (prin izolarea contextuală şi renunţarea la aceste relaţii) *

integratoare (prin intensitatea forţei de manifestare şi aria de cuprindere).

Aceste limbaje structurale folosesc ca metode practice operaţionale şi de relaţie [23]:

* Repetiţia * Oglindirea * Diversificarea * Multiplicarea * Secţionarea * Unificarea * Analogia
* Gradarea * Translaţia * Rotaţia * Progresia * Alternanţa * Transformarea.
Toate aceste caracteristici de limbaj şi de mijloace favorizează gruparea structurilor pe criterii şi nivele.

3.6. COMPOZIŢIA ŞI ELEMENTE DE COMPUNERE ALE FORMEI

3.6.1. Caracteristici generale
Compunem sau configurăm relaţii între elemente şi între acestea şi un întreg pentru a favoriza o comunicare,
pentru a exprima un conţinut. În general toate formele sau obiectele create de către om, se supun unui proces
de organizare şi aranjare divers şi multicriterial. Putem afirma că exista un întreg arsenal al organizării, o
adevărată ştiinţă a compunerii, pornită ca o dorinţă, o intenţie şi un efort de exprimare personală. Intensitatea
şi claritatea exprimării sporeşte valoarea acţiunii şi tot acest efort reclamă stabilirea unor principii, unor
reguli stricte sau elastice, care în unele cazuri se pot transforma în legi. Compunerea de elemente implică
obligatoriu conceptul şi noţiunea de spaţiu. O idee compoziţională nu se poate manifesta în afara spaţiului,
oricare ar fi acesta [18].
Compoziţia - este un proces dinamic şi expresiv care presupune dispunerea elementelor în spaţiu, relaţia
şi organizarea acestora într-un întreg.

3.6.2. Principii şi reguli de organizare compoziţională

3.6.2.1. Principii elementare de organizare
Posibilităţile de compunere sunt infinite, atât ca desfăşurare spaţială cât şi de conţinut. În domeniul
obiectelor şi produselor desfăşurarea spaţială se restrânge la o cuprindere limitată a acestuia, un cadru
controlabil şi accesibil. Îl putem defini ca un volum individual sau ca spaţiu organizat şi înscris în
coordonatele celor trei direcţii fundamentale:
Verticala – înălţare, aspiraţie, ascensiune, progres dar şi decădere, depresiune, regres, coborâre;
Orizontala – întindere, cuprindere, linişte
Adâncimea (oblică) – mişcare ascendentă – descendentă, dinamism.

Acţiunea în acest cadru de coordonate, susţinerea lor sau relaţia lor, pune în evidenţă anumite caracteristici
exprimate prin: * paralelism * perpendicularitate * convergenţă - divergenţă

Aşa cum am declarat anterior, spaţiul ca o caracteristică intrinsecă a compoziţiei şi a obiectului, poate fi
manipulat ca întindere sau ca spaţiu interior - ocupat şi spaţiu exterior - liber.
Pornind de la această primă raportare a acţiunii la spaţiu, putem stabili următoarele 3 cazuri generale de
compunere a unui conţinut [1], după cum urmează:
• De la element la context, prin dezvoltarea organizării elementelor şi delimitarea ulterioară a
întinderii spaţiale sau a unui perimetru, în funcţie de intenţie;
• Relaţionarea între zone de spaţiu interior şi exterior, prin înlănţuirea şi organizarea elementelor
pe principiul expansiunii sau contracţiei;
• Stabilirea iniţială a unei întinderi spaţiale ca limită de organizare, asemănător unui cadru
obiectivat pe anumite criterii şi formularea unei intenţii de compunere în cadrul acestei întinderi, care
poate să o accepte ca atare sau să o modeleze dinamic prin impresia de mărire sau micşorare a ei.

3.6.2.2. Elemente fundamentale ale compoziţiei

În funcţie de nivelul spaţial vizat sau de nivelul complexităţii unei compuneri, putem identifica patru
elemente fundamentale, care definesc sau se manifestă în organizarea compoziţională şi anume [4]:
2D 3D
Suprafaţa; Spaţiul;
Sugerarea adâcimii; Contextul spaţial;
Liniile compoziţionale; Construcţia structurală
Tonuri valorice; Calităţile luminii;

21
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.6.2.3. Reguli de organizare compoziţională

Cercetările în domeniul compoziţiei identifică o preocupare pentru obiectivarea acestui proces într-o dorinţă
de exprimare şi interpretare conştientă. Aceste intenţii sunt definite ca adevărate “legi compoziţionale ” care
dau sens unei organizări sau compuneri de elemente [42], şi cuprind:
* Înlănţuirea şi alinierea (de ordonare) * Vecinătatea (de poziţionare) * Schema închisă-deschisă-
ritmică (de construcţie) * Simetria (de echilibru) * Similitudinea (de semnificare) * Proporţiile (de
armonie) * Contrastul (de accent) * Anomalia (de comunicare) * Forma ascunsă (de codificare)
* Alte fenomene intenţionale.
Legile nu trebuie înţelese ca şi constrângeri sau dogme, ci ca posibile direcţii şi căutări de urmat în care
avem o libertate totală de expresie.

3.7. VALORILE ŞI CALITĂŢILE COMPOZIŢIEI

Prin aplicarea acestor principii şi reguli se caută a se ajunge la o valorizare a comunicării şi receptării ideii
sau intenţiei.
Compoziţia primeşte sens şi valoare prin:
Unitatea ei * Echilibrul ei * Ritmul ei * Proporţii şi punerea în proporţii * Dominanta ei.

3.7.1. Unitatea compoziţională

Unitatea este logică, raţională şi estetică. Ea se realizează printr-o ordine sau o relaţie şi configuraţie
identificabilă, simplă sau complexă, În acest caz ordinea nu trebuie înţeleasă numai ca egalitate sau
regularitate [44].

3.7.1.1. Unitatea prin multiplicare şi complexitate

Multiplicarea se poate aplica tuturor caracteristicilor formei cât şi organizării compoziţionale a unui
ansamblu. Acest aspect se întâlneşte frecvent în ansamblul unui obiect de mobilier sau în organizarea lui
structurală. Ex. Cele 4 picioare ale unui scaun.
Etajerele sau poliţele unei biblioteci.
Cea mai simplă metodă de a atinge un grad de unitate în cazul unei multiplicări este cea bazată pe repetare şi
similitudine. Repetarea şi similitudinea pot fi înţelese ca expresie a simplităţii. Ca atare simplitatea o
înţelegem nu numai ca o reducere numerică de elemente ci şi ca o relaţie uşor de reţinut şi o semnificaţie
uşor de înţeles, în cadrul unui ansamblu. În general ea este subordonată simetriei şi echilibrului.
Multiplicarea elementelor diverse, presupune şi o complexitate. Această complexitatea poate fi înţeleasă ca
varietate cu un plus de interes. Este o formulă de compunere care necesită sensibilitate şi talent pentru a
putea “struni” diferenţele de interpretare spre aparenţe vizuale unitare. Varietatea şi diferenţierea poate pune
în evidenţă o relaţie definită ca şi contrast.

3.7.1.2. Unitatea prin contrast

Atât unitatea cât şi contrastul presupun o relaţionare, dar în această postură contrastul poate fi înţeles mai
degrabă ca o relaţie de adversitate.
Contrastul maximal poate fi definit ca o relaţie dinamică între extreme. Legătura se referă la acel proces
dinamic rezultat din definirea şi înţelegerea unei extreme prin manifestarea celei de-a doua sau la o relaţie
între forţele psihologice ale acestor extreme care se descompun sau se compun.
Contrastul are grade de comparaţie, exprimate apreciativ şi cuprinse între noţiunile de slab sau puternic. Într-
o compunere de elemente contrastul se poate manifesta pe paliere diferite, atât la nivelul formei cât şi al
spaţiului.
Tipuri de contraste: * valoric (alb / negru, cromatic) * calitativ (textural, material) * cantitativ
(proporţii) * geometric (formal) * etc.
Contrastul, prezintă o unitate la nivelul expresiei plastice, în timp ce simetria prezintă o simplă unitate
geometrică.

3.7.1.3. Unitatea prin mişcare şi continuitate

Unitatea la nivel geometric se poate manifesta şi prin dinamica mişcării şi continuităţii.
Elementele sau părţile într-o compunere sau organizare formală pot avea ponderi şi interacţiuni diverse.
Acestea pot fi înţelese sau percepute ca unificări sau întreruperi compoziţionale, continuităţi sau
discontinuităţi vizuale [44]. Dinamica impresiei de mişcare şi înlănţuirea vizuală a elementelor face referire
la o unitate compoziţională, obţinută cu ajutorul aşa numitelor forţe compoziţionale şi de structură, ca
posibile trasee şi conexiuni liniare imaginare.
22
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.7.2. Echilibrul compoziţional

Echilibrul este apreciat intuitiv ca o situaţie de siguranţă şi stabilitate sau chiar ca o anumită ordine.
El este un rezultat al acţiunii şi manifestării unor forţe, atât cele fizice cât şi cele de factură psihologică. Îl
înţelegem şi îl exprimăm deseori ca o situaţie în care forţele de orice fel rezultate din caracteristicile formelor
şi a relaţiilor lor spaţiale se compensează sau încetează să mai acţioneze contrar. În acest fel întregul
fenomen perceput ne poate induce o impresie de armonie.
Echilibrul este prezent atât la nivelul spaţiului şi organizării lui cât şi la cel al unei structuri sau a unui volum
compus.
Echilibrul este o situaţie care apelează frecvent la dimensiuni şi corespondenţe spaţiale şi este influenţat într-
un sens sau altul de aşa numita ponderea vizuală a formelor. Ponderea vizuală este echivalentul impresiei de
greutate pe care o acordăm unor forme şi este influenţată de:
* felul figurii/formei * mărimea figurii sau formei * culoarea şi textura figurii sau formei
* relaţionarea figurii sau formei cu spaţiul * complexitatea structurii compoziţionale.
Ponderea şi desfăşurarea formelor se nuanţează şi se apreciază în funcţie de caracteristicile spaţiului, de
expresivitatea caracteristicilor vizuale ale lor.
Din punct de vedere al ponderii, amintim câteva exemple de iluzii vizuale furnizate de psihologia
formei şi anume:
• Figurile/formele regulate sunt mai grele (au o pondere mai mare) faţă de cele organice.
• Elemente liniare paralele aşezate vertical par mai înalte decât aşezarea lor pe orizontală. Pentru a se
echilibra această relaţie, situaţia orizontală trebuie “corectată”.
• Figura amplasată în partea dreaptă a unui spaţiu 2D clar delimitat, are o pondere mai mare decât
amplasarea în partea stângă a aceluiaşi spaţiu.
• Echilibrul raportat la o axă verticală este mai pregnant vizual şi impresiv, faţă de cel raportat la o axă
orizontală;
• Un element izolat are un impact vizual mai puternic, faţă de mai multe elemente mici împrăştiate în
spaţiu;
• şi invers, un element izolat poate avea un impact vizual mai slab, faţă de mai multe elemente mai mici
grupate sau îngrămădite.
Deci problema echilibrului sau a compoziţiei echilibrate este o problemă dinamică şi presupune aceasta
cântărire a fiecarei părţi a întregului ca valoare şi pondere vizuală, care poate să le intensifice sau să le
slăbească.
Într-o încercare de sinteză, echilibrul poate fi grupat în trei categorii:
a). echilibrul static/liniar/simetric, între elemente total identice;
b). echilibrul dinamic/spaţial/asimetric, între elemente şi situaţii diferite sau chiar contrastante.
c). echilibrul direcţional/convergent-divergent/radial, între elemente şi situaţii care se focalizează pe
anumite direcţii.

3.7.3. Ritmul compoziţional

Nu poate exista o alcătuire de forme care să nu implice şi impresia de ritm. Succesiunea unor forme sau
elemente în spaţiu, într-o desfăşurare continuă sau discontinuă, determină ritmul lor [4].
Ex.: Succesiunea corpurilor inferioare ale mobilierului din bucătărie, sau poliţele unei biblioteci.

Ritmul este perceput prin periodicitate spaţio-temporală şi se exprimă prin măsură şi cadenţă [23].
Măsura se referă la succesiunile şi alternantţele dintre forme şi implicit al spaţiului dintre ele.
Cadenţa reprezintă felul în care se succed măsurile şi stabileşte dominanţa ritmului.

3.7.4. Proporţiile şi Punerea în proporţii

Proporţia - reprezintă raportul dintre elemente, atât între ele cât şi între ele şi întreg. Este modalitatea de
analiză şi înţelegere armonioasă a interacţiunii dimensionale. Orice obiect/produs exprimă într-un fel sau
altul această calitate.
Proporţia ≠ Formă. Ea îi determină armonia;
Proporţia ≠ Armonie. Ea este un mijloc de a o favoriza, în timp ce armonia este un scop.
Proporţia ≠ Ordine. Ea acţionează independent de manifestarea unei ordini.
Proporţia = Raport dintre elemente, construit geometric în plan sau spaţial şi interpretat prin
cuprinderea unuia în celălalt;
Proporţia = Valoarea acestui raport, exprimată numeric sau procentual.
23
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Punerea în proporţie este o cerinţă obiectivă sau subiectivă, o problemă care trebuie soluţionată şi aplicată
atât părţilor cât şi întregului, atât elementelor singulare cât şi compunerilor structurale, atât figurilor plane,
cât şi volumelor [85]. Studiul naturii şi a fenomenelor realităţii a condus spre o recunoaştere a unui sistem de
măsură între părţi şi întreg, a unei ordini universale în rezonanţă cu anumite reguli aritmetice şi geometrice.
Aceste constatări s-au cristalizat în definirea unor legi ale proporţiilor lucrurilor în spaţiu şi timp (mişcare),
generatoare de armonie şi ordine.

3.7.4.1. Legi de punere în proporţii ale naturii.

• Legea aritmetică - Sirul lui FIBONACCI - legea creşterii organice [85].
Reprezintă un şir recurent de numere în care fiecare termen este format din suma celor doi termeni anteriori
după formula de recurenţă: “ Tn = Tn-2 + Tn-1”
Generarea formei sau a unui produs prin aplicarea acestei legi presupune o transpunere a termenilor ca
elemente de proporţionare şi măsurare a lor.

• Legea geometrică – SECŢIUNEA DE AUR (Euclid – împărţirea în medie şi extremă raţie) [85].
Presupune o relaţie proporţională între părţi şi întreg.

3.7. 3.9.
Fig. 3.7. Punerea în proporţii a unei piese de mobilier, după “sirul lui Fibonacci”
Fig. 3.9. Punerea în proporţii a unei piese de mobilier, după ”Secţiunea de aur”

Aplicarea punerii în proporţie în cazul mobilierului se face integral, fiind ordonatoare proporţională pe toate
cele trei direcţii. Orice formă vegetală conţine în structura ei acest sistem de proporţii.
Din punct de vedere aritmetic acest şir are proprietăţi şi caracteristici armonice, incluzând şi secţiunea de aur.

3.7.4.3. Figura umană ca sistem de proporţii.

• Sistemul antropomorf proporţional se bazează pe relaţiile dimensionale dintre părţile corpului uman şi
ansamblul lui. O observaţie făcută de Vitruvius, care considera corpul uman ca un ansamblu de părţi,
proporţional.
• Modulorul lui Corbusier.
se bazează pe legile organice ale proporţiilor şi dimensiunea corpului uman, stabilind un sistem al punerii în
proporţie faţă de scara umană, care poate fi aplicat în relaţia om – obiect..

3.11. 3.12.
Fig.3.11. Corpul uman ca sistem proporţional [75]. Fig.3.12. Modulorul lui Corbusier - seriile proporţionale.

24
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.7.4.4. Reguli de punere în proporţii din arhitectură.

Cele cinci ordine ale arhitecturii clasice, dezvoltate de Vitruvius şi reluate de Thomas Chippendale (1718 –
1779) şi anume: Toscan * Doric * Ionic * Corintic * Compozit.
Înălţimea fiecarui ordin este împărţit în cinci părţi egale, una dintre părţi reprezintă înălţimea piedestalului,
celelalte părţi se împart în unităţi variate care se pot diviza în continuare în moduri diferite în funcţie de
fiecare ordin [16]. Definite ca şi concepte de proporţionare, ordinele se sprijină pe legitatea modulării
organice, folosind acest modul ca parte care structurează ansamblul arhitectural [97].

3.7.5. Modularea
Modularea este o regulă de construcţie şi structurare care are ca rezultat o formulă de punere în proporţie. Ea
presupune dimensionarea subansamblurilor sau a întregului printr-o “unitate de măsură”, printr-un element
unic, de bază, numit modul.
Folosirea modulului presupune repetarea lui, unificarea lui în supraunităţi sau împărţirea lui în subunităţi.

Modul Subunităţi Modul multiplicat

Fig.3.13. Modulul ca element volumetric subunitar şi supraunitar.

Legat de aceasta metodă de compunere, folosim termenii: modul, modulare şi modulaţie.

* Modulul este elementul * Modularea este regula * Modulatia este rezultatul.

Modularea ca metoda de compunere şi proporţionalitate, defineşte următoarele categorii de moduli:

a) Modul intrinsec, organic, natural;
b) Modul extrinsec, anorganic, convenţional;
c) Modul tehnic

3.7.6. Dominanta
Reprezintă o calitate compoziţională cu funcţia de ordonare, clarificare şi stimulare a percepţie de ansamblu.
Formele cu o caracteristică dominantă sunt uşor de înţeles, sunt puternice ca stimul vizual şi sunt atrăgătoare.
Deasemenea această calitate are legătură cu definirea şi exprimarea unei particularităţi stilistice. Lipsa unui
caracter dominant presupune un ansamblu neclar, fragmentat, anost.
Caracterul dominant este favorizat de:
* tipul de formă ca exprimare prin figură şi volum * proporţia ansamblului sau a subansamblurilor.
* compunerea şi direcţia părţilor/ elementelor în spaţiu * materialele alese, folosite şi exprimarea lor
prin prelucrări şi finisaj [30] * accentul unui element de detaliu * culoare şi textură.

Controlul şi exprimarea problemei dominanţei presupune cunoştinţe în domeniul limbajului vizual plastic şi
cel al tehnologiei materialelor.

3.8. PRINCIPII DE ELABORARE A FORMEI GENERALE SEMNIFICATIVE A MOBILIERUL

PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE
Putem vorbi despre forme de ansamblu ale obiectelor de mobilier recunoscute ca forme geometrice simple,
regulate şi neregulate, dar în cea mai mare parte obiectul de mobilier are o formă compusă, în care se pot
distinge combinaţii ale acestor forme simple. Aceste alternative volumetrice, căutate şi definite prin
exerciţiu, împreună cu meşteşugul şi iscusinţa artizanului, tehnologiile şi procedeele de prelucrare a
materialelor folosite, pot fi considerate elemente suficiente pentru a genera forma obiectului.

25
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

3.8.1. Principiile de comunicare şi semnificare prin forma generală

Forma obiectului, dincolo de palierul ei structural şi constructiv, are şi o funcţie de comunicare şi
semnificare. În cazul acestui palier, întreg ansamblul formal poate să furnizeze următoarele categorii de
informaţii:
1. Posibilitatea de a recunoaşte obiectul de mobilier ca tip (dulap, scaun, masă etc) şi posibilitatea de a
distinge diferenţele funcţionale în cazul obiectelor similare, prin elementele formei.
2. Posibilitatea utilizatorului de a interacţiona cu obiectul (funcţionalitate şi ergonomie).
3. Caracteristici constructive, de prelucrare şi decorare ale obiectului, prin care se susţine interesul,
satisfacţia estetică, trăirea emoţionala, valoarea lui, etc [32].

3.8.2. Principii de dezvoltare ale formei generale

Exprimarea unei idei sau a unui conţinut, prin formă, presupune o diversitate opţională. Orice cerinţă sau
funcţie a unui concept, poate fi exprimat prin alternative vizuale şi constructive, derivate din caracteristicile
şi elementele de limbaj, prezentat anterior.
Pe baza principiilor de comunicare şi semnificare, dezvoltarea prin variante a unei forme generale a
obiectului de mobilier se orientează spre următoarele principii:

I. Claritate şi exprimare a ceea ce este esenţial în raport cu ideea sau conceptul obiectului.
Diversele variante formale şi caracteristici vizuale subtile pot influenţa substanţial mesajul.
II. Exprimarea unui echilibru în ansamblul formei, sau faţă de alte forme (dacă nu există un alt motiv
întemeiat). Acest lucru nu implică obligativitatea simetriei. O formă echilibrată produce adesea o copoziţie
echilibrată, dar se impune a se analiza forţa de expresie şi impresia vizuală a ei în raport cu cerinţele
conceptului.
III. Folosirea unui accent formal, care orientează şi clarifică ansamblul.
Accentul are valente expresive, dinamice şi de ordonare compoziţională.
IV. Introducerea unei legităţi structurale în ansamblul formei, ca rezultat al interacţiunii şi
relaţionării părţilor.
Forma de ansamblu presupune legături şi relaţii între părţile ei sau între ea şi alte elementele învecinate din
context. Acest fenomen în diversitatea lui presupune un control al juxtapunerilor, al poziţiei şi al direcţiei
elementelor pentru a realiza o integrare în ansamblu, din punct de vedere compoziţional şi plastic. Relaţia
sau interacţiunea între părţi se poate face direct sau prin elemente de tranziţie/trecere.
V. Respectul faţă de materiale şi caracteristicile acestora pentru maximizarea exprimării de orice fel.
Întotdeauna se caută cel mai adecvat material pentru forma ce urmează a fi imaginată [30].
Este recunoscută relaţia de determinare între material şi tipologii formale (familii de forme). În acest caz
trebuie să amintim problema exacerbării proprietăţilor şi expresivităţii materialului cu consecinţe în
distrugerea formei.
VI. Controlul şi explorarea ansamblului în tridimensionalitatea lui spaţială.
Este necesar să controlăm forma de ansamblu a unui obiect, din toate unghiurile importante de vizualizare,
pentru a corecta structura ei sau relaţia părţilor şi a elementelor [32].

3.8.4. Caracterul formei semnificative a mobilierului

Dezvoltarea caracterului (ca exprimare semnificativă) la o piesă de mobilier nu se poate rezuma la o simplă
alegere a unor forme, a unei acoperiri a suprafeţei prin culoare, textură şi ornamente. Dimpotrivă, reprezintă
o sinteză a acestora în exprimarea unei idei clare prin metode şi instrumente propri. Reuşita presupune o
observare a esenţialului, analiză şi studiu a exemplelor consacrate, imaginaţie şi viziune.
Caracterul unei piese de mobilier poate exprima:
utilitarismul funcţional; agresivitatea; liniştea; eleganţa; şi tot ceea ce ţine de interpretarea şi
înţelegere a umană;
Caracterul este influenţat de:
• calitatea materialelor folosite şi respectul caracteristicilor lor [30] * structură şi funcţionalitate *
referinţe vizuale sau simboluri alese * de ideea conceptului * de contextul ambiental vizat * de
specificul şi cerintele viitorului beneficiar.

3.8.5. Stilul formei semnificative a mobilierului

Dezvoltarea unui stil presupune definirea anumitor caracteristici dinstincte, legate de formă, reguli de
structurare şi compoziţie, folosire a materialelor şi a tehnologiilor de execuţie, un anumit limbaj expresiv şi
de comunicare vizuală [64], [65], [66].
26
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Stilul [17] se înţelege ca o caracteristică generală a unei identităţi: * în ceea ce priveşte modalitatea de
execuţie a pieselor de mobilier * de gândire şi imaginare * în ceea ce priveşte o perioadă de timp *
locale, zonale * culturale şi naţionale.
Importanţa în exprimarea unui stil presupune o conştientizare şi un control a aparenţei şi a comunicării
vizuale prin forma obiectului, un nou vocabular de exprimare, o nouă filosofie de creaţie, care reformulează
relaţia individ – obiect. Stilul se cristalizează prin experienţă şi explorare continuă.

3.9. ALGORITMI DE MODELARE A FORMEI ŞI STRUCTURII SEMNIFICATIVE A

MOBILIERULUI PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE

Caracteristicile definitorii ale formei

analizate în acest capitol, împreună cu tot Tab. 3.4. Algoritmi de modelare a formei corpului mobilierului.
ceea ce implică compunerea şi structurarea A Formă rectangulară simplă A1 simplă simetrică
ei prin valorile compoziţionale, reprezintă A2
B Formă rectangulară complexă B1
simplă asimetrică
complexă simetrică
conţinutul prin care definim şi exprimăm un B2 complexă asimetrică
C Formă rectangulară C1 neregulată simplă
obiect de mobilier semnificativ atât în neregulată C2 neregulată complexă
ansamblul lui cât şi la nivelul părţilor sau D Formă curbă simplă D1 simplă convexă D11
D12
convexă simetric
convexă asimetric
elementelor constructive. D2 simplă concavă D21 concavă simetric
D22 concavă asimetric
Folosindu-ne de această analiză am D3 simplă convex/concavă D31 convex/concavă simetric
dezvoltat caracteristicile elementelor care D32 convex/concavă asimetric
E Formă curbă complexă E1 complexă convexă E11 convexă simetric
ne permite modelarea mobilierului pentru E12 convexă asimetric
depozitare şi expunere şi definirea E2 complexă concavă E21
E22
concavă simetric
concavă asimetric
algoritmilor acestei modelări care se E3 complexă convex/concavă E31 convex/concavă simetric
E32 convex/concavă asimetric
compune din structurile fundamentale F Formă curbă neregulată
definite în capitolul 1 şi asocierile G Formă organică G1
G2
organică tip masă
organică tip schelet
constructive ale lor precum şi din părţi G3 mixtă
H Formă aleatoare H1 aleatoare rectangulară H11 rectangulară total
principale şi elemente variabile care H12 rectangulară parţial
întregesc forma semnificativă, după cum H2 aleatoare curbă H21 aleatoare total
aleatoare parţial
H22
urmează: H3 aleatoare complexă

1. Corpul mobilierului, înţeles ca volum

de ansamblu sau ca parte componentă de structură;
2. Elemente de structură, altele decât corpul, care formează caracteristicile constructive;
3. Frontul mobilierului ca ansamblu de părţi care dezvoltă varietăţi compoziţionale, caracterul şi stilul
mobilierului;
4. Partea superioară a mobilierului definită ca parte funcţională în cazul mobilierului de dimensiuni
medii şi mici;
5.1./5.2. Elemente variabile exprimate de uşi, sertare şi poliţe ca dezvoltări funcţionale şi expresive;
6. Sistemul de susţinere al mobilierului ca parte constructivă şi structurală.

Tab. 3.5. Algoritmi de modelare a structurii mobilierului. Tab. 3.6. Algoritmi de modelare a frontului mobilierului.

A Corpuri şi panouri A1 în planul frontului A Îchis total A1 cu uşi A11 o uşă

A2 variabile în adâncime A21 corpurile în faţă A12 2 uşi coplanare
A22 panourile în faţă A13 3-4 uşi coplanare
A23 mixte A14 variabile în adâncime
B Corpuri şi cadru portant B1 elementele portante încadrează corpurile pe muchii A2 cu sertare A21 2 sertare coplanare
B2 elementele portante sustin pe lateral corpurile A22 3-6 sertare coplanare
A23 variabile în adâncime
B3 elementele portante susţin din spate corpurile
A3 cu uşi şi sertare A31 în acelaşi plan
B4 elementele portante susţin deasupra şi dedesupt
A32 uşi în front şi sertare incluse în corp
corpurile
A33 variabile în adâncime
C Cadruportant şi poliţe C1 în acelaşi plan frontal
B Închis B1 cu uşi şi sertare B11 în acelaşi plan
C2 variabile în adâncime C21 cadrul în faţă părţial B12 uşi în front şi sertare în interior.
C22 poliţele în faţă B13 variabile în adâncime
C23 mixte B2 cu uşi şi poliţe B21 în acelaşi plan
D Cadruportant şi panouri verticale D1 în acelaşi plan frontal B22 uşi în front şi poliţe în interior.
D2 variabile în adâncime D21 cadrul în faţă B23 variabile în adâncime
D22 panourile în faţă B3 cu uşi, sertare şi poliţe B31 în acelaşi plan
D23 mixte B32 variabile în adâncime
E Corpuri, cadruportant şi poliţe E1 în acelaşi plan frontal C Deschis C1 corpuri deschise C11 în acelaşi plan
E2 variabile în adâncime total C12 variabile în adâncime
F Corpuri, cadru portant, poliţe şi panouri F1 în acelaşi plan frontal C2 corpuri deschise cu poliţe C21 în acelaşi plan
verticale F2 variabile în adâncime C22 variabile în adâncime

27
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Tab. 3.7. Algoritmi de modelare a plăcii superioare a Tab. 3.8. Algoritmi de modelare a elementului variabil a
mobilierului. mobilierului - Uşa.

28
CAPITOLUL 3. CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA CONCEPTUL DE FORMĂ.

Tab. 3.9. Algoritmi de modelare a elementului variabil a Tab. 3.10. Algoritmi de modelare a sistemului de susţinere
mobilierului – Sertar. a mobilierului.

Fig. 3. 14. Aplicarea algoritmilor de modelare a formei şi structurii unei comode ca obiect de mobilier semnificativ.

29
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

Din exemplificările rezultate ca urmare a aplicării algoritmilor am ales primele trei variante pe care le prezint
amănunţit în continuare şi le completez cu modelele 3D definite în programul “Solid Works 2005”

Tab.3.11. Dezvoltarea variantelor de comodă pe baza algoritmilor.

Forma plăcii Elemente variabile Sistem de
Forma corp

Compunere
superioare uşi sertare susţinere
Structură
Varianta

front
1 2 3 4 5.1. 5.2. 6

A12
A12

A12
A12

C21
B21

F11
F11
A1

A1

A1

A1

C2
B2

F1
1
A

C
B

1
A121
G21
G21

A12

A31
B12

2 G2
C2

A2

A1

A3
B1

G
C

A
B

-
A121

A121
A12

A12

A12
B11

3
A1

A1

A1

A1
B2

B1
A

A
B

-
VARIANTA 1 VARIANTA 2 VARIANTA 3

Fig. 3.15. Modelararea 3D a variantelor selectate.

CAPITOLUL 4
CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI
CONTACT CU MOBILIERUL INVESTIGAT

4.1. ERGONOMIA ca ştiinţă

Interferenţa persoanei umane cu mobilierul pentru păstrare şi expunere în ambientul locuinţei, presupune o
înţelegere a acesteia ca o activitate de acţiune şi muncă particulară, în condiţii mai puţin stricte. Acest grad
de relaxare a condiţiilor este determinat de următorii factori:
• necesităţile persoanei umane în spaţiul locuinţei, considerat aici loc de muncă.
• posibilităţile de mişcare ale corpului uman în ambientul acestuia.
• caracteristicile greutăţilor manipulate.
• frecvenţa şi intensitatea manifestărilor.
• consumul de energie implicat, etc.

Chiar dacă nu putem vorbi despre o activitate strictă de “muncă”, aşa cum este ea definită în cadrul ştiintei
ergonomiei, considerăm necesară studierea şi prezentarea datelor cercetărilor ştiintifice de profil, ca un ghid
regulator şi de orientare, importante de reţinut.

Astfel, în lucrarea de faţă, tipul sistemului ergonomic cercetat este definit prin relaţia Om – Obiect, ca o
relaţie dintre o persoană ca beneficiar sau acţionar şi produsul sau obiectul de mobilă.
30
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

Studiul acestei relaţii presupune acţiunea pe aceste două paliere [86]:

1. Palierul persoanei, prin înţelegerea ei ca un întreg conştient şi dinamic, care ne dezvăluie posibilităţile de
adaptare la solicitările impuse de obiect şi condiţiile de mediu.

2. Palierul produsului, cu privire la înglobarea în conceptul lui a unor valenţe de ordin ergonomic, prin care
solicitarea persoanei să se încadreze în posibilităţile sale normale de manifestare.
• În cadrul primului palier, cercetările se orientează spre solicitările umane perceptive, de gândire şi cele
motorii, cu referire la: posibilitatea de receptare, înţelegere şi de acţiune asupra obiectului de mobilier,
dimensiunile antropometrice ale omului şi posibilităţile lui de mişcare şi acţionare, solicitările fizice, gestual-
posturale şi consumul de energie.
• În cadrul celui de-al doilea palier, prin valenţele ergonomice ale unui produs, se face referire la:
caracteristici dimensionale, compunerea părţilor sau elementelor sale, într-un ansamblu constructiv şi
funcţional care să satisfacă posibilitătile omului de a avea acces, de a le acţiona şi manevra în condiţii
optime.

4.2. SIMULAREA RELAŢIILOR DE ACCES, MANEVRARE ŞI CONTACT AL PERSOANEI, IN

RAPORT CU MOBILIERUL PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE
O problemă importantă în cadrul acţionării unor obiecte de mobilier sau a unor părţi componente care ajută şi
favorizează manevrarea lor este cunoaşterea dimensiunilor antropometrice ale corpului uman, a mişcărilor
maxime posibile ale acestuia şi a diferitelor părţi sau segmente (în cazul nostru importante sunt miscările
capului, trunchiului, braţelor sau segmentelor lor).

Antropometrie tehnică [86]

În studiul de ergonomie întreprins, am plecat de la dimensiunile antropometrice parţiale, stabilite în
cercetările de specialitate, pentru bărbatul de statură medie (50 %) şi femeie de statură mică (25 %), în
poziţie ortostatică (fig.4.2.). Această alegere a fost făcută în scopul de a fi în măsură să stabilim cerinţele
privind limitele minime şi maxime de acţionare, întreprinse de majoritatea persoanelor faţă de obiectele de
mobilier.
Pe baza acestor date am determinat în reprezentări grafice la scară, spaţiile acoperite de mişcarea braţelor, în
funcţie de posibilităţile de mişcare ale segmentelor lor.

A. Determinarea zonelor de atingere cu vârful degetelor şi a zonelor de apucare cu mâna, pentru

bărbatul de statură medie şi femeia de statură mică (fig.4.3.). Mişcarea braţelor se încadrează în
unghiurile maxime de rotaţie faţă de trunchi, în plan sagital.

4.2. 4.3. bărbat (50 %) 4.3. femeie (25 %).

Fig.4.2. Dimensiunile principale ale corpului uman masculin (statură medie) şi feminin (statură mică) în poziţie
ortostatică, vedere din faţă.
Fig. 4.3. Grupe de zone şi limite ale mişcării braţelor, în poziţie ortostatică.

31
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

B. Determinarea zonelor de atingere cu vârful degetelor şi a zonelor de apucare cu mâna, pentru

bărbatul de statură medie şi femeia de statură mică, în poziţie ghemuită (fig.4.4.).

Fig. 4.4. Grupe de zone şi limite ale mişcării braţelor, în poziţie ghemuită.

Suprapunerea celor două grupe de zone corespunzătoare celor două tipuri de persoane luate în studiu, în două
posturi specifice de acţionare – cea ortostatică şi cea ghemuită, considerate posturi necesare în relaţia cu
mobilierul pentru depozitare de dimensiuni mari şi medii, ne arată următoarele rezultate (fig.4.5.):
• pe direcţia orizontală, zonele corespunzătoare femeii de statură mică sunt cuprinse în cele ale
bărbatului mediu, rezultând o limită optimă de apucare cu mâna de 500 mm.
pe direcţia verticală, aceleaşi zone definesc limita optimă de apucare cu mâna, de 1630 mm.
• Aceste limite definesc un spaţiu optim de acces în spaţiul interior al mobilierului studiat, care
relevă faptul că atât bărbatul mediu cât şi femeia de statură mică au posibilitatea de a apuca şi
manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare sau îmbrăcămintea atârnată pe umere şi suporţi
speciali.
Considerând zonele de acces ale bărbatului mediu în cele două posturi cumulate, ca zone optime de referinţă,
am determinat zonele de apucare şi limitele de atingere cu vârful degetelor, faţă de spaţiul interior al
mobilierului (fig.4.6. –a –b -b1). Rezultatele sunt exprimate şi reprezentate prin referire la 5 tipodimensiuni
standard de mobilier.

4.5. 4.6.a.

4.6.b. 4.6. b1.

Fig.4.5. Zonele de apucare cu mâna şi limitele de atingere cu vârful degetelor, raportate la mobilier.
Fig. 4.6. a-b-b1. Zonele de apucare cu mâna şi limitele de atingere cu vârful degetelor, în relaţie cu volumul interior al
mobilierului de dimensiuni mari şi medii.
32
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

Interpretarea rezultatelor obţinute:

Valorile procentuale ale accesului în raport cu volumul interior al obiectului de mobilier, s-a calculat cu o
aproximare de ± 5%.
Spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat relevă faptul că, atât bărbatul mediu cât şi femeia de
statură mică, au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare, în proporţie
de 70 % şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali, în proporţie de 100 %.
Îmbunătăţirea accesului în colţurile inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se face prin
înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte posibilităţile de
acces cu 10 % (sugerate în figură, prin conturul cu linie întreruptă).
Accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată.
Cele două posturi stricte, reclamă un spaţiu de siguranţă în plan sagital, faţă de frontul mobilierului, de până
la 300 mm (200 mm faţă de axa verticală a corpului uman).

C. Determinarea zonelor de vizibilitate ale bărbatului mediu, în raport cu mobilierul pentru

depozitare, mare şi mediu (fig.4.7.)

Cercetările efectuate şi prezentate în diagramele anterioare, ne permit formularea în concluzie, a

următoarelor restricţii:
• Accesul în zonele superioare de colţ ale mobilierului
de dimensiuni mari, necesită înclinări ale trunchiului, nu
mai mult de 200 pentru bărbatul mediu şi 300 pentru
femeia de statură mică.
• Limita superioară a sertarelor nu trebuie să
depăşească înălţimea de 1200 mm (femeia de statură
mică).
• Accesul şi mai ales vizibilitatea femeii de statură
mică, pentru articolele depozitate pe rafturile poziţionate
peste înălţimea de 1200 mm, sunt dificile şi necesită
elemente de ajutor (suporţi suplimentari).
• Accesul şi vizibilitatea ambelor categorii de persoane,
în zona barelor pentru haine, este optim îndeplinită.
• Accesul pentru ambele categorii de persoane în zonele
inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire
accentuată.
Fig.4.7. Zone de vizibilitate ale bărbatului
Toate aceste restricţii sunt posibil de îndeplinit, ţinând mediu. (cu o înclinare spre înainte şi spre
cont de mobilitatea corpului uman în ceea ce priveşte spate a trunchiului de 200 şi a capului de
300.
poziţionarea şi postura diversă şi în cazurile extreme, prin
folosirea de elemente ajutătoare minime.

C1. Solicitări gestual- posturale

Sunt solicitări care vizează poziţii de acţiune şi mişcări necesare în manevrarea unor componente şi în
manipularea de greutăţi cu ajutorul braţelor.
În acest scop am consultat o serie de studii şi cercetări de specialitate [46; 47]

Coordonatele mişcării corpului uman

Mişcarea şi deplasarea corpului în spaţiu presupune stabilirea unui sistem de coordonate, definit în cazul
nostru de cele trei direcţii: direcţia x, y şi z (Fig.4.11.). Mişcările sunt descrise şi raportate faţă de cele 3
plane principale, determinându-se în acest fel orice postură a corpului uman sau orice mişcare şi direcţie a
coloanei sale vertebrale [47].

Planul sagital este un plan vertical definit pe coordonatele x-z, care împarte corpul uman în două părţi,
stânga şi dreapta faţă de axa mediană şi descrie mişcări precum aplecarea înainte (ventrală) şi extensia
înspre spate (dorsală).

33
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

Planul neutru este un plan vertical definit pe coordonatele y–z, care împarte corpul uman în partea din faţă
şi cea din spate, şi este folosită pentru a descrie mişcările laterale, fie în partea stângă, fie în cea dreaptă.
Planul transversal este un plan orizontal definit pe coordonatele x-y, care împarte corpul uman în jumătăţile
de sus şi de jos şi este folosit pentru a descrie mişcările de răsucire, fie în sensul acelor de ceasornic (AC),
fie în sens invers (IAC).

Fig.4.11. Sistemul de
coordonate ale mişcării
corpului uman [47].
Fig.4.15. Limitele de ridicare
şi definirea zonelor de risc în
manevrarea de sarcini [47].
Mişcarea de ridicare
. presupune şi posibile rotiri
4.15. 4.11. simetrice ale trunchiului
0
(stg./dr.) cu ±30 .

4.5. ORGANIZAREA SPAŢIULUI INTERIOR AL CAMEREI CA SPAŢIU OPTIM DE ACCES ŞI

DEPOZITARE

În funcţie de cerinţele obiectiv-funcţionale, precum şi de datele furnizate de antropometria tehnică cu referire

la corpul uman, studiile de ergonomie definesc o structurare optimă a spaţiului interior al unei camere pe trei
niveluri zonale (fig 4.21.). Corelarea acestor zone cu datele obţinute din studiul ergonomic întreprins ne oferă
posibilitatea de a stabili cerinţele ergonomice importante cu privire la dimensiunile, poziţiile şi structurarea
mobilierului pentru depozitare şi expunere şi a elementelor lui variabile [39].

Zona 1 – cuprinsă între 800 –

1800 mm, este considerată
zona optimă de accesibilitate
fără schimbări majore a
poziţiei ortostatice. Este zona
în care se pot depozita
majoritatea obiectelor şi
articolelor folosite frecvent.
Pentru depozitare se
recomandă folosirea cu
precădere a etajerelor, poliţelor
şi a barelor de haine. Partea
inferioară a zonei, până la
înălţimea de 1200 mm, poate fi
prevăzută şi cu sertare sau
Fig. 4. 21. Organizarea spaţiului de depozitare al mobilierului ca zone suporţi speciali. Accesul în
optime de acces. această zonă este comod, cu o
vizibilitate optimă, iar efortul muscular prezintă factori de risc minim în manipularea sarcinilor care pot avea
greutăţi maxime de până la 32 kg.
Zona 2 – cuprinsă între 0 – 800 mm, este considerată o zonă accesibilă, care necesită o ghemuire şi o
aplecare a corpului spre înainte. Pentru depozitare se recomandă folosirea cu precădere a sertarelor şi a
poliţelor. Se pot depozita obiecte şi articole folosite mai rar, cele depozitate în cutii sau recipiente şi cele cu
gabarite mai mari. Pentru acestea din urmă trebuie avut în vedere efortul muscular şi factorii de risc care pot
să apară datorită posturilor prin înclinarea corpului în timpul manipulării. Greutăţile maxime admise sunt
cuprinse între 14 şi 18 kg. Vizibilitatea este îmbunătăţită substanţial prin folosirea sertarelor.
34
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

Zona 3 – cuprinsă între 1800 – 2500 mm şi peste, este considerată o zonă critică, în care accesul necesită
folosirea de suporţi pentru urcare, accesorii şi suporţi mobili care pot să favorizeze tragerea sau rotirea
obiectelor şi apropierea de zona 1. Vizibilitatea şi posibilitatea de mişcare şi manipulare a obiectelor sunt
reduse. Pentru depozitare se recomandă reducerea pe cât posibil a numărului de poliţe. Este zona în care se
pot depozita obiecte şi articole folosite mai rar şi cele voluminoase, dar cu o greutate redusă. Sarcinile care
pot fi manipulate la distanţe apropiate şi medii pe orizontală faţă de corp pot fi de 7 – 16 kg.

4.5.1. Definirea posibilităţilor de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces

Depozitarea articolelor şi obiectelor diverse în spaţiul interior al mobilierului pentru păstrare şi expunere,
sunt prezentate sintetic în figura 4.22. Analiza acestor posibilităţi s-a făcut în funcţie de nomenclatorul
articolelor necesare şi a cerinţelor de depozitare, în concordanţă cu zonele spaţiului interior şi a datelor
obţinute din studiul ergonomic întreprins. Se observă o concentrare a folosirii spaţiului cuprins între 100 mm
şi 1300 mm, pe care o considerăm o zonă optimă. Posibilitatea de apucare şi manevrare a obiectelor extinde
zona optimă până la înălţimea de 1800 mm. Accesul în această zonă a persoanelor de statură mică necesită
elemente şi accesorii ajutătoare.

Fig.4.22. Sinteza cerinţelor şi a posibilităţilor de depozitare pe nivele de spaţiu.

4.6. CONCLUZII ÎN URMA CERCETĂRILOR ERGONOMICE

Conform acestor analize tehnico-ergonomice, în ceea ce priveşte condiţiile şi modul de acţiune al persoanei
în relaţia cu mobilierul şi părţile lui constructive, prezentăm următoarele rezultate obţinute şi recomandări
ergonomice:
• Spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat relevă faptul că, atât bărbatul mediu cât şi
femeia de statură mică, au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în
sertare, în proporţie de 70 % şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali, în proporţie de 100 %.
• Îmbunătăţirea accesului în colţurile inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se
face prin înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte
posibilităţile de acces cu 10 % (sugerate în figură, prin conturul cu linie întreruptă).
• Accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată.
• Cele două posturi stricte reclamă un spaţiu de siguranţă în plan sagital faţă de frontul
mobilierului, de până la 300 mm (200 mm faţă de axa verticală a corpului uman).
Pentru a oferi o posibilitate de manevrare a sertarelor şi de vizualizare a conţinutului acestora în
condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel:
• pentru femeia de statură mică, sertar la h max. 1100 mm;
• pentru barbatul mediu, sertar la h max. 1300 mm;

35
CAPITOLUL 4. CERCETĂRI TEORETICE ASUPRA ERGONOMIEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE.

• Pentru a oferi o posibilitate de manipulare a sarcinilor şi o vizualizare a articolelor pe suprafeţele

orizontale ale poliţelor, în condiţii optime şi de siguranţă, se impune o poziţionare a acestora pe
verticală, astfel:
• pentru femeia de statură mică, poliţa la h max. 1200 mm;
în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1100 mm;
• pentru bărbatul mediu, poliţa la h max. 1500 mm;
în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1500 mm;
Pentru a oferi o posibilitate de manevrare a mânerelor şi accesoriilor elementelor de mobilier în
condiţii optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel:
• pentru femeia de statură mică, h între 700 / 1500 mm;
• pentru bărbatul mediu, ` h între 800 / 1800 mm;

Studiul de ergonomie întreprins ne oferă posibilitatea să facem următoarele recomandări:

Soluţiile constructive ale mobilierului pentru păstrare şi expunere trebuie să ofere condiţii optime
pentru:
• evitarea pe cât posibil a contracţiilor statice (izotone) sau reducerea intensităţii lor în acţiunile de
manevrare şi manipulare a părţilor componente ale mobilierului vizat, prin poziţionarea mânerelor, a
etajerelor, poliţelor şi a sertarelor sau a altor elemente, conform datelor obţinute.
• a permite alternarea tipurilor de contracţii prin soluţii constructive care nu necesită efort mare în
unitate de timp.
• a reduce posibilitatea folosirii de instrumente şi elemente ajutătoare, în cazul unui mobilier cu
soluţii constructive particulare care afectează accesul optim pe verticală şi accesul în adâncime.
Raportul înălţime / adâncime trebuie corelat.

Sistemul ergonomic om-mobilier pentru păstrare şi expunere se caracterizează prin relaţii şi acţiuni
conjuncturale şi de aceea consumul de energie nu reprezintă o problemă cu implicaţii majore în
acţionarea şi manipularea obiectelor.

CAPITOLUL 5
CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE
CULOARE ŞI COMPONENTELE ACESTUIA

Terminologie specifică

Culoare – gr. Khroma; lat. Color; germ. Farbe.

Tentă / Ton – calitatea prin care se distinge o culoare de alta. Este definită prin lungimea de undă reflectată.
Culoare pură/ monocromatică/spectrală – culoare definită prin reflectarea unei singure lungimi de undă, intensă şi
strălucitoare; ex: roşu primar, galben primar.
Culoare compusă/ policromatică – culoare definită prin reflectarea mai multor lungimi de undă şi percepută senzorial
ca o combinaţie, ex: roşu –gălbui; verde-albăstrui.
Saturată - nesaturată – plinătate - scădere de culoare (cromă).
Valoare – defineşte variaţia unei culori ca luminozitate.
Clarobscur – folosirea raporturilor de valoare între culori.
Nuanţă – termen cu referire la puritatea unei culori.
Acromatic – lipsă de culoare (cromă), ex. negru şi alb.
Pastă plină – folosirea culorilor ca pigment opac şi dens.
Rabattus – culori obţinute prin amestec cu negru.
Degradé – culori obţinute prin amestec cu alb.
Glasiu – o peliculă de culoare transparentă aplicată peste alte straturi de culoare.
Culori primare – culori pure care nu se pot obţine din amestec.ex: roşu, galben şi albastru primar.
Culori binare, secundare – culori obţinute prin amestecul echilibrat a două primare. ex: verde, portocaliu, violet.
Culori terţiare/colorate – culori compuse obţinute prin amestecul dintre primare şi secundare.
Tonuri grizate – culori compuse obţinute prin amestec cu griurile neutre dintre alb şi negru, definite uneori şi tonuri
rupte.
Adjective: intensă, vie, aprinsă, profundă, pală, slabă, pastelată.

36
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

Termeni comparativi: gât de porumbel, alb ca laptele, galben lămîie, roz bombon, verde Nil.
Termeni imaginativi: coapsă de nimfă, burtă de rechin, maimuţă murind.

5.4. CARACTERISTICILE PRINCIPALE PENTRU IDENTIFICAREA ŞI DEFINIREA

CULORILOR
Pentru o obiectivare a discursului legat de culoare se porneşte de la formularea celor trei caracteristici
definitorii ale fenomenului “culoare”, caracteristici acceptate în toate domeniile de specialitate: artă, ştiinte,
industrie şi mestesuguri, etc [40].
Lungimea de undă dominantă (ton/ hue) fig. 5.3. – este caracteristica fenomenului “culoare” care defineşte
şi clarifică felul culorii, printr-o denumire propriu-zisă a ei folosind cuvinte şi adjective precum: roşu,
galben, ….
Luminozitatea (valoare/value) fig. 5.4. – este acea caracteristică cu referire la intensitatea şi valoarea de
lumină receptată de ochiul uman şi interpretată de creier. Luminozitatea mai poate fi definită şi prin noţiunea
de claritate. Termen din artă – valoare, strălucire. Raporturile de valoare (luminozitate) = clarobscur.
Apreciem o culoare prin luminozitatea ei astfel:
- culoare poate avea o valoare slabă sau intensă;
- culoare poate avea o valoare deschisă sau închisă.
Saturaţia (puritate/chroma) fig.5.5. – este acea caracteristică cu referire la strălucirea şi plinătatea ei
cromatică faţă de aşa numitele culori primare, fundamentale. Termen din arta - nuanţă.
Modificarea saturaţiei unei culori pigment se poate face prin:
• amestec cu alb – nuanţare/degradé.
• amestec cu negru – umbrire/rabattue.
• amestec cu gri – neutralizare/ grizare.
• amestec între tonuri de culori.
• amestecuri mixte.
În acest context, apreciem o culoare prin saturaţia ei, astfel:
- o culoare pură şi saturată = vie;
- o culoare pură şi nesaturată = palidă;
- o culoare întunecată şi saturată = profundă, adâncă;
- o culoare întunecată şi nesaturată = spălăcită.
Claritatea lungimii de undă a acestei radiaţii, diversitatea valorii de lumină şi puritatea ei, sunt
caracteristici importante în percepţia cromatică a spaţiului şi a formelor care îl compun, deşi modalităţile de
raportare, percepere şi interpretare sunt particularizate [15].

Fig. 5. 3. Tonul de culoare.

Fig. 5. 4. Luminozitatea.

Fig. 5. 5. Saturaţia.

37
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

5.6.2. Relaţia dintre culori şi adâncimea spaţiului

Cercetările în domeniu stabilesc unele impresii de poziţionare în adâncime a tonurilor cu un rol important în
întegrarea şi organizarea formelor şi a produselor într-un context spaţial. Fenomenul derivă din studiul
impresiv al culorii. În domeniul picturii acesta reprezintă o metodă de sugerare a adâncimii denumită
perspectivă cromatică.
Interpretarea impresiei de aşezare spaţială a tonurilor este relativă şi influenţată de mai mulţi factori dintre
care pot aminti:
• modularea tonurilor prin valori de umbră şi lumină pe suprafaţă;
• caracterul cald/rece al tonurilor de culoare;
• saturaţia şi întinderea ei pe suprafaţă;
• cele şapte tipuri de contraste şi fenomenul similitudinii între culori;
• relaţiile de suprapunere şi organizarea compoziţională a culorilor pe suprafaţă şi a volumelor colorate în
spaţiu.
Modul de manifestare al fenomenului cromatic de adâncime.
• În funcţie de culoarea fondului, formele colorate în tonuri primare şi secundare sugerează impresia unor
trepte de adâncime ilustrată în figura de mai jos. Pe fond negru, culorile calde sunt percepute mai aproape de
prim plan faţă de cele reci care se retrag în fundal. Pe fond alb fenomenul pare inversat. Se explică chiar o
corespondenţă între aceste trepte de adâncime şi secţiunea de aur ca progresie de desfăşurare spaţială [41].
• Valorile de clarobscur întăresc sau diminuează aceste impresii.
• În general, culorile puternic saturate şi luminoase tind spre prim plan, iar cele nesaturate sau grizate, prin
forţa lor slăbită de manifestare, se retrag în adâncime.
• Mărirea sau micşorarea suprefeţelor colorate care se suprapun oferă de asemenea posibilităţi de
intervenţie şi influenţare a impresiei de adâncime.

Fig. 5.10. Impresia de adâncime a culorilor primare şi secundare.

Pe baza acestui fenomen putem controla şi influenţa relaţiile spaţiale dintre figuri şi forme atât pe suprafaţă
cât şi în spaţiu, în aşa fel încât să îndeplinim conştient anumite cerinţe practice, funcţionale sau de
comunicare vizuală în cazul produselor gândite şi proiectate.

5.7. STUDIU EXPERIMENTAL ŞI APLICAŢII ÎN INTERPRETAREA CULORII NATURALE A

LEMNULUI
Culoarea unor specii de lemn poate fi integrată în acest domeniu constructiv dar specificitatea ei este legată
de natura materialului şi de textura lui. Tonurile de culoare se caracterizează prin subtile nuanţări tonale şi
texturale, în funcţie de tipurile de secţiuni folosite la prelucrarea materialului şi neomogenitate pe suprafaţă,
ca rezultat al structurii lui organice.
În acest sens prezint o analiză generală a diferitelor specii de lemn în ceea ce priveşte gama cromatică şi
caracteristicile ei. Am analizat şi interpretat 20 de mostre de furnire ale unor principale specii de lemn prin
folosirea programului de modelare grafică COREL DRAW şi a instrumentului de selectare şi diagnosticare a
culorii în următorii paşi:
38
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

1. Preluarea informaţiei cromatice de pe cele 20 de mostre digitale s-a făcut cu ajutorul instrumentului
“Eyedropper Tool” (fig. 5.11.), în următoarea formulă:
- s-a preluat culoarea în două zone ale mostrei digitale.
- instrumentul a fost selectat pentru preluarea informaţiei digitale de pe o suprafaţă de 3x3
pixeli.
- codificarea culorii a fost făcută în modul RGB.
2. Fiecare preluare dublă de culoare a fost transferată în câte două pătrate cu suprafeţele de 5x5 mm.
3. Asupra fiecărei grupe de două culori am aplicat instrumentul “Interactive Blend Tool” şi am obţinut
tonurile intermediare în 10 trepte (în total 200 de nuanţe) prezentate în banda cromatică deasupra fiecărei
mostre în fig.5.12.
4. Datele obţinute corespunzătoare fiecărei specii au fost grupate şi prezentate în tabloul general din fig.
5.13.
5. Am aşezat aceste benzi de tonuri ale fiecărei specii într-un tablou general de dezvoltare tonală
intermediară (4 benzi pe orizontală şi 5 benzi pe verticală) şi am aplicat instrumentul “Interactive Blend
Tool” între benzi în trepte de 10 pe orizontală şi 11 pe verticală obţinând un tablou de dezvoltare totală care
cuprinde 3440 de nuanţe prezentate în fig. 5.14.
Am interpretat rezultatele obţinute, pe baza a 12 tonuri clare extrase din acest ansamblu dezvoltat.

5.11. 5.12.
Fig. 5.11. Aplicarea instrumentului “Eyedropper Tool”
Fig. 5.12. Aplicarea instrumentului “Interactive Blend Tool”

5.13. 5.14.
Fig.5.13. Preluarea si dezvoltarea de tonuri intermediare pe specii de lemn
Fig.5.14. Tablou general de dezvoltare tonală a speciilor de lemn analizate.
39
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

5.7.1. Concluzii ale studiului experimental

Gama cromatică identificată în urma diagnosticării prezintă tonuri de culori predominant calde, derivate din
amestecul procentual al tonului de gelben ca ton de bază şi roşu ca ton secundar. Sunt tonuri pastel care se
nuanţează spre galben pai, ocru şi maro deschis [100].
• Grizarea acestor tonuri rezultă din amestec cu un albastru slab.
• Zonele de accent cromatic prezintă tonuri de portocaliu şi maro grizat rezultate din textura desenului pe
suprafaţă.
• Calităţile cromatice rezultă din aspectul organic şi structural al materiei prin degradeuri fine fără
străluciri puternice derivate din contrastul de clarobscur şi cel calitativ. Metodele de prelucrare şi cele de
finisaj ale lemnului întăresc aceste calităţi [100].
• Aplicarea de lacuri incolore pentru protecţie pe suprafaţa lemnului influenţează aceste tonuri naturale ca
urmare a impregnării lui prin accentuarea saturaţiei şi diminuarea luminozităţii, fără o schimbare puternică a
tonului.
• Aplicarea de baiţuri colorate vor influenţa tonurile lemnului asemeni amestecurilor între culori, în funcţie
de opacitatea sau gradul lor de acoperire. Combinarea lemnului natur cu alte culori pigment este folosită
pentru a pune în evidenţă contrastele cromatice şi valorile expresive ale acestora. Tonurile calde ale
pigmenţilor şi mai ales tonurile colorate şi cele grizate susţin această gamă naturală a lemnului natur. Aceste
tonuri sunt folosite ca accent cromatic constructiv, decorativ-expresiv sau funcţional. Culoarea naturală poate
fi subordonată sau poate domina în ansamblul obiectului.

5.8. MODELAREA ŞI SIMULAREA RELAŢIEI DINTRE CULOARE ŞI ELEMENTELE DE

FORMĂ ALE OBIECTULUI DE MOBILIER
Aşa cum am subliniat până acum, culoarea şi textura sunt caracteristici ale suprafeţei/formei care
influenţează, fără să vrem, impresia, caracterul şi chiar proprietăţile unui produs. În consecinţă, abordarea lor
nu este considerată o problemă ulterioară care va fi soluţionată la finalul proiectării ci intră în atenţia
proiectantului încă din fazele incipiente prin alegerea materialelor şi tehnologiilor sau prin stabilirea unor
variante cromatice care vor susţine forma şi conceptul produsului.
Culoarea şi textura, dacă nu sunt derivate natural din caracteristica materialelor, pot fi aplicate pe
suprafaţă, texturate tehnologic, serigrafiate, ornamentate şi decorate sau obţinute prin alăturări şi combinaţii
cu alte materiale şi elemente diverse prin procedeele de marchetare şi tapiţare cu materiale de tapiţerie divers
colorate şi desenate.

Funcţiile culorii şi texturii în ansamblul produsului:

• accentuează detaliile;
• influenţează percepţia proporţiilor, a caracterului formal şi al structurii piesei de mobilier;
• individualizează sau subliniază în sensuri multiple, un element, o suprafaţă, o figură/formă decorativă
sau o anumită structură, în ansamblul piesei;
• influenţează stilistic şi expresiv o piesă de mobilier;
• ca procedeu tehnologic şi de finisaj, protejează şi întreţine proprietăţile fizico-chimice ale materialul;
• alcătuiesc un adevărat limbaj vizual şi de comunicare (vezi subcap. 5.5.)

5.8.1. Dezvoltarea culorilor şi modalităţi de acord cromatic în ansamblul unui obiect de mobilier
pentru depozitare şi expunere

5.8.1.1. Amestecul substractiv şi grupele de tonuri derivate

1. Fiecare dintre tonurile primare şi secundare se pot amestaca cu alb, rezultând tonurile deschise (Td) ale
degradeurilor care rămân în tonalitatea culorii de bază, modificându-şi doar luminozitatea şi saturaţia.
Culorile în degrade devin culori mate şi cu un caracter rece.
2. Fiecare dintre tonurile primare şi secundare se pot amesteca cu negru, rezultând tonurile profunde (Tp) ale
culorilor închise, care rămân în tonalitatea culorii de bază, modificându-şi la fel luminozitatea şi saturaţia.
Culorile profunde devin culori catifelate şi cu un caracter mai cald.
3. Toate aceste grupe de culori pot fi amestecate cu griurile intermediare dintre alb şi negru, rezultând
tonurile de griuri colorate (Tg - tonuri grizate) în funcţie de proporţiile de amestec. Aceste culori îşi modifică
substanţial tonalitatea, luminozitatea şi saturaţia.

40
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

4. Culorile primare şi secundare se pot amesteca pe grupe de câte două, rezultând tonurile colorate (Tc).
Aceste tonuri intermediare (terţiare) se grupează fiecare în jurul culorii de bază. Tonurile colorate îşi
modifică cele trei caracteristici, tonalitatea, luminozitatea şi saturaţia în proporţii diferite.
5. Un amestec de mai mult de trei culori în relaţie de complementaritate, dezvoltă o gamă cromatică a
tonurilor rupte denumite astfel deoarece componenţa lor este foarte greu de analizat şi interpretat din punct
de vedere constructiv. Părerile sunt diferite în acest caz, considerându-se ca tonuri rupte culorile obţinute la
pct. 3 şi 4 specificate mai sus.

5.8.1.2. Algoritmi de modelare constructivă a tonurilor de culoare

Tab. 5.24.
Tn. Tonuri naturale Tn.1. ale speciilor de lemn
Tn.2. alte materii şi materiale organice
T. Tonuri de Td degradeurile (amestec cu alb) Td.1. un singur ton
culoare ale Td.2. două tonuri în amestec
substanţelor Td.3. trei tonuri în amestec
(pigmenţi) Tp. tonuri profunde(amestec cu negru) Tp.1. un singur ton
Tp.2. două tonuri în amestec
Tp.3. trei tonuri în amestec
Tg. tonuri grizate (amestec cu griuri dintre alb Tg.1. un singur ton
şi negru) Tg.2. două tonuri în amestec
Tc. tonuri colorate (amestec de două culori) Tc.1. două culori
Tc.2. trei culori
Tr. tonuri rupte (amestec multiplu de complementare)

5.8.2. Aplicaţie a algoritmilor de modelare cromatică pe un corp de mobilier

Toate aceste posibilităţi de amestec sunt exemplificate sintetic în aplicaţie şi constituie variante de modelare
alese dintr-o infinită diversitate compoziţională posibilă [54]. Am pornit de la tipul de modelare a unei
comode din punct de vedere morfologic şi structural, prezentată în capitolul 3, prin definirea următoarelor
părţi componente principale:

5.15. 5.16.a. 5.16. b. 5.16. c.

Ton uniform Două tonuri Trei tonuri
Fig. 5.15. Componente principale ale formei unei comode. (Tn sau Tg) (degradeuri) (contrast de valoare)
Fig. 5.16. Modelarea cromatică a comodei în trei variante simple.

Tonuri în Sublinierea Front în contrast de Tonuri colorate Tonuri Tonuri profunde.

degradeuri orizontalei luminozitate. (gamă caldă) în contrast.
Fig. 5.17. Modelarea cromatică a comodei în trei variante complexe.
Fig. 5.18. Modelarea cromatică a comodei prin tonurile colorate ale culorilor primare şi secundare.
41
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

Tab. 5.25. Aplicarea algoritmilor de modelare cromatică pe elementele componente ale comodei.

Fig.5.19. Simularea variantelor de modelare cromatică prin aplicarea algoritmilor – var. A; var. B; var C

Aceste exemplificări nu trebuie înţelese ca o simplă atribuire de culori pe suprafeţele sau pe subansamblurile
unui obiect. Variantele arătate vor să prezinte sintetic diversitatea de posibilităţi de care dispunem în
domeniul aplicativ al compoziţiei cromatice cu referire la un produs de mobilier. Rezultatul exprimării prin
culoare este sensibil influenţat de contextul ambiental cu toate caracteristicile şi elementele lui în care este
inclus şi individul ca factor decizional care reacţionează în măsură mai mare la caracterul impresiv şi
expresiv al culorii.

5.8.3. Experiment privind influenţarea culorii şi modelarea formei obiectului de mobilier prin
iluminare direcţională
Cercetarea experimentală s-a făcut prin modelarea tridimensională a unui corp de mobilier cu ajutorul
programului Solid Works – 2005, în care s-a stabilit culoarea generală o obiectului şi vizualizarea lui în
spaţiu prin reprezentare trimetrică. Ansamblul spaţial a fost iluminat cu o sursă de lumină direcţională,
definită prin caracteristicile de culoare, intensitate şi strălucire a luminii, precum şi poziţionarea ei ca
longitudine şi latitudine faţă de centrul geometric al obiectului. Interpretarea tonurilor de culoare s-a făcut în
zona valorii de pasaj prin instrumentul de selectare şi diagnosticare a culorii în modelul RGB, din programul
COREL DRAW.

1. Iluminarea a două tipuri de forme generale de comode, în două variante cromatice cu o sursă de
lumină direcţionată.

A-Td. 5.20. A-Tp. E-Td. 5.21. E-Tp.

Fig. 5.20. Comode cu formă rectangulară simplă (A) în tonuri de degrade-Td. şi tonuri profunde-Tp.
Fig. 5.21. Comode cu formă curbă complexă (E) în tonuri de degrade-Td. şi tonuri profunde-Tp.

Tab. 5.26. Culoarea şi forma mobilierului în condiţii de iluminare direcţionată.

Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase
Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine
R234; G171; B117;
albă 50% 50%

R128; G0; B0;

42
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

Interpretarea datelor:
Variantele cadru parametrizate conform tabelului ne prezintă următoarele rezultate:
• Formele rectangulară şi rotunjită în variantele cromatice deschise sunt mai clar definite prin cele trei
grupe de valori tonale faţă de variantele lor în culoare închisă care au un registru tonal mai restrâns.
• În cazul formei curbe, valorile tonale depind de poziţia sursei de lumină pe direcţia longitudinală faţă de
ansamblul volumului.

2. Intensificarea intensităţii şi strălucirii sursei de lumină direcţionată pe cele două tipuri de forme
generale.

A-Td. 5.22 A-Tp. E-Td. 5.23 E-Tp.

Fig. 5.22. Influenţa intensificării luminii direcţionate cu 50% asupra formelor rectangulare.
Fig. 5.23. Influenţa intensificării luminii direcţionate cu 50% asupra formelor curbe.

Tab. 5.27. Influenţa culorii şi formei mobilierului în noile condiţii de iluminare.

Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase
Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine
R255; G226; B156;
(15%) albă 100% 100%

R184;G0;B0;(22%)

Interpretarea datelor:
• Cele două culori ale formelor rectangulare se deschid în proporţie de 15%, respectiv 22%, accentuând în
continuare forma generală.
• Lumina albă intensă încălzeşte valorile tonale, obiectul devenind mai cald, clar şi foarte viu.
• Suprafeţele orizontale ale formelor devin puternic strălucitoare. Existenţa unui desen decorativ sau o
textură în acelaşi ton ar fi diminuate substanţial.
• Muchiile şi canturile se disting mai bine în cazul formelor rectangulare.
• Forma curbă în ambele variante de culori câştigă în modelarea volumului.
• Suprafaţa materialului a fost parametrizat la o valoare de luciu = 0.

3. Schimbarea culorii sursei de lumină şi influenţa ei asupra tonurilor şi a formei generale.

A-Td. 5.24. A-Tp. E-Td. 5.25. E-Tp.

Fig. 5.24. Influenţa culorii luminii direcţionate asupra formelor rectangulare.

Fig. 5.25. Influenţa culorii luminii direcţionate asupra formelor curbe.

43
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

Tab. 5.28. Influenţa culorii şi formei mobilierului prin schimbarea culorii luminii directionate.
Culoare mobilier Caracteristici ale sursei luminoase Poziţia sursei luminoase
Culoare Intensitate Strălucire Longitudine Latitudine
R225; G225; B155;
(-12%) R180;G255;B 100% 100%
255;

R132;G0;B0;
(-20%)

Interpretarea datelor:
• Culoarea luminii este parametrizată conform datelor din tabel şi are un ton de bleu deschis.
• Sub influenţa ei tonurile deschise se închid în proporţie de 12 % faţă de cele luminate cu o lumină
intensă albă.
• Tonurile închise se închid în proporţie de 20% faţă de cele luminate cu o lumină intensă albă.
• Această lumină rece influenţează ambele tonuri. Cele deschise se răcesc vizibil, iar cele închise devin
mai profunde. Obiectele au valori tonale suficient de puternice care modelează clar volumele.
• O schimbare a poziţiei sursei de lumină pe direcţia longitudinală cu 100 accentuează mai clar forma curbă
a mobilierului în culoare închisă.
• Suprafaţa materialului a fost parametrizat la o valoare de luciu = 0.

Concluzii:
• Creşterea intensităţii şi strălucirii luminii de interior va accentua luminozitatea şi saturaţia
culorilor obiectelor.
• Muchiile şi canturile planelor devin mai clare, cu o iluminare puternică.
• Pregnanţa formelor curbe este influenţată de poziţia sursei de lumină prin unghiul de incidenţă pe
suprafeţele curbe verticale.
• Planele orizontale ale ansamblului se luminează puternic.
• O schimbare a culorii luminii modifică tonurile şi valorile tonale pe suprafeţe în sensul
caracteristicilor ei cromatice, astfel: lumina rece influenţează tonurile calde şi deschise spre nuanţe
mai reci sau grizate, iar pe cele calde şi inchise le întăreşte în profunzime. O echivalenţă tonală între
culoarea luminii şi cea a obiectului este cea mai favorabilă.
• Caracteristicile sursei de lumină influentează detaliile şi textura, mai ales pe suprafeţele
orizontale, datorită unghiului mai mare de incidenţă faţă de planul acestor suprafeţe.

5.9. RECOMANDĂRI PRIVIND ORIENTAREA ÎN ABORDAREA CULORII ŞI A

ACORDURILOR CROMATICE ÎN RELAŢIE CU MOBILIERUL PENTRU DEPOZITARE ŞI
EXPUNERE
5.9.1. Asupra formei de ansamblu
Compoziţia şi organizarea din punct de vedere cromatic a unui ansamblu presupune abordări multiple dintre
care formulăm unele principale cum ar fi:
a). Abordarea monocromatică, prin variaţia unei culori în ceea ce priveşte luminozitatea şi implicit
saturaţia.
b). Folosirea variantelor de contrast cromatic descrise în subcap. 5.5.2.1., în variante personale şi în
relaţie cu un context spaţial zonal.
c. Folosirea compoziţiei cromatice în funcţie de intuiţia şi simţul cromatic al creatorului, de
exprimare a unui stil sau curent consacrat şi de ce nu a unei noi viziuni în acest sens.
d). Folosirea culorilor în aceeaşi gamă, în grupuri de câte două, trei, sau mai multe. Această varietate
trebuie organizată compoziţional pe principiul unui ton dominant susţinut şi întărit de tonurile adiacente.
e). Alegerea unor tonuri care să susţină cel mai bine conceptul piesei de mobilier.
f). În cazul mobilierului pictat, compoziţia cromatică se rezolvă pe baza cunoştinţelor cromatice din
domeniul artelor plastice şi pe baza percepţiei senzaţiei de culoare. Trebuie să subliniem cunoaşterea

44
CAPITOLUL 5. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE ASUPRA CULORILOR ÎN RELAŢIE CU
FORMA ŞI STRUCTURA MOBILIERULUI.

caracteristicilor cromatice ale speciilor de lemn şi influenţele tuturor problemelor dezvoltate până acum.
Pornim de la premisa că în general speciile de lemn au o predominanţă cromatică caldă.
g). Alegerea unor tonuri şi în funcţie de gradul lor de toxicitate şi cerinţele tehnice şi tehnologice.
Exemplificări posibile:
• Folosirea unui ton general nesaturat, poate fi înviorat prin alăturări cu tonuri clare, de accent pe suprafeţe
şi elemente mai mici. Aceste variante sunt obţinute prin contrastele: de calitate, de clarobscur şi de
luminozitate.
• Folosirea unei relaţii între două tonuri, cu funcţii expresive diferite şi anume: un ton general cald în
relaţie cu al doilea ton rece dar în varianta grizată sau profundă.
• Un ton general cu aspect uniform în contrast cu suprafeţe texturate, care pot sublinia funcţional şi
constructiv elementele componente ale ansamblului.
• Combinarea lemnului natur cu tonurile colorate trebuie controlată în privinţa raportului cantitativ. Se pot
alătura cel mult două tonuri colorate cu lemnul natur, într-un ansamblu.
• Accentuarea structurii organice ale speciilor de lemn are valoare expresivă şi decorativă.
• Pentru obiectele de mobilier cu forme complicate şi structuri aglomerate se folosesc tonuri de culoare
moderate şi texturi fine.
• Calitatea tonurilor în ceea ce priveşte opacitatea, transparenţa şi strălucirea, pot influenţa forma şi
impresia de ansamblu, astfel:
- tonurile opace subliniază caracterul formei;
- tonurile transparente subliniază culoarea şi textura materialului;
- tonurile lucioase diminuează caracterul formei şi detaliile mai fine;
- lacurile lucioase slăbesc percepţia nuanţelor tonale, cele mate le susţin. Ambele variante prin
aplicare pe suprafeţe întăresc saturaţia şi închid luminozitatea tonurilor de bază.
• Marchetarea precum şi procedeele de finisare prin “antichizare” a lemnului, sunt folosite pentru
caracterul lor stilistic şi expresiv.

5.9.2. Ornamentul colorat

a). Exprimă aceleaşi funcţii subliniate mai sus, pentru a spori importanţa şi valoarea pieselor de
mobilier.
b). Ornamentul poate fi legat de structura şi de funcţionalitatea obiectului, sau poate fi folosit ca
parte independentă de susţinere sau în contrast cu ansamblul piesei, în posibilităţi expresive nelimitate, aşa
cum a reieşit din capitolul 1 referitor la conceptul de formă în contextul epocii contemporane.
c). Tehnicile de aplicare pot fi diverse şi diversificate prin: băiţuire, pictare, serigrafiere, prin
înfoliere cu folii decorative, prin incizare sau alte prelucrări mecanice, prin marchetare, mulare, matriţare,
etc.

Exemplificări posibile:
• Folosirea caracterului şi stilul ornamentelor în strânsă legătura cel al piesei de mobilier pentru a evita o
impresie de decorare excesivă care accentuează falsitatea şi inutilitatea funcţională a acesteia.
• Folosirea cu discernământ a ornamentelor, fie pentru a stabili un punct de accent, un element component,
fie pentru a exprima o modulare compoziţională a suprafeţei.
• Prin funcţia de comunicare vizuală se întăreşte stilul şi claritate în exprimarea acestuia.
• Ornamentarea exagerată produce tensiune şi uneori o dezordine vizuală.
• Accesoriile sau orice element funcţional pot deveni elemente ornamentale sau chiar simboluri decorative.
• Pentru obiectele de mobilier cu forme complicate şi structuri aglomerate se folosesc ornamente şi modele
decorative subordonate şi nu ordonatoare, asemănătoare unor texturi delicate.
Culoarea, textura şi ornamentul sunt elemente care înobilează şi conferă adâncime spirituală obiectului de
mobilă, definesc caracterul şi stilul acesteia.

45
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

CAPITOLUL 6
CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI
ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII. CRITERII ŞI MODELE DE ORGANIZARE ŞI
DETERMINARE FUNCŢIONALĂ.

6.1. SPAŢIUL ARHITECTURAL ORGANIZAT – STRUCTURA ŞI FORMA

Spaţiul arhitectural ca şi spaţiu constrâns–organizat, reprezintă o realitate obiectivă care are drept scop,
îndeplinirea unor cerinţe constructive, utilitare, expresive şi informative, ca o unitate funcţională, o formulare
şi exprimare a acesteia prin structură şi formă, coerenţă şi eficienţă [33].

Cerinţele constructive – sunt reprezentate de

existenţa fizică a spaţiului şi configurarea lui
materială - viabilitatea acestuia.
Elemente definitorii: rezistenţa mecanică,
stabilitatea, durabilitatea, rezistenţa la acţiunea
agenţilor fizici, chimici, biologici.

Cerinţele utilitare – reprezintă alcătuirea lui

pentru a facilita existenţa umană individuală şi
socială.
Elemente definitorii: circulaţia, staţionarea,
şederea, odihna, destinderea, adăpostirea,
prepararea hranei şi consum, depozitarea etc.

Cerinţe Expresive – prin elemente şi Fig. 6.1. Spaţiul arhitectural organizat

caracteristici de exprimare a spaţiului în
ansamblul lui sau pe zone funcţionale.
Elemente definitorii: expresiv vizuale şi de concordanţă cu o anumită structură sau
experienţă stilistică.

Cerinţe Informative – prin elemente de informare şi comunicare raţională şi spirituală.

Elemente definitorii: limbaj de comunicare mai mult sau mai puţin convenţional,
deconspirare prin ordine şi claritate.

Relaţionări funcţionale.

configurarea şi alcătuirea, grupează cerinţe de ordin material şi reprezintă materializarea prin structură a
spaţiului.
informarea şi exprimarea grupează cerinţe de ordin spiritual şi reprezintă spiritualizarea prin formă a
spaţiului.
alcătuirea şi exprimarea, reprezintă scopul organizării, pentru a indeplinii cerinţele individuale şi sociale,
reprezentând f i n a l i z a r e a spaţiului.
configurarea şi informarea, grupează cerinţe de existenţă şi ordonare, reprezentând v i a b i l i z a r e a
spaţiului.
configurarea şi expresia, reflectă gradul de realizare a cerinţelor fundamentale sociale şi individuale şi
definesc e f i c i e n ţ a spaţiului.
alcătuirea şi informaţia, reflectă gradul de realizare a ambianţei şi a mediului ambiental şi definesc
c o e r e n ţ a spaţiului.

Structura şi forma spaţiului organizat [33], presupun anumite atribute legate de:
continuitate – în sensul în care nu există împărţiri absolute ale spaţiului, ci părţi care se constituie în grupări
şi ansambluri funcţionale.
discontinuitate – în sensul în care aceste părţi sunt individualizate şi se constituie în zone cu anumite
funcţiuni proprii, particulare.

46
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

Aceste două atribute se exprimă la nivelul elementelor de arhitectură prin îngemănarea dintre spaţiul interior
şi cel exterior.
spaţiul interior – este considerat spaţiul cu referire la persoana umană, cu referire la trăirea din interior a
unei structuri.
spaţiul exterior – cu referire la trăirea din exterior a aceleiaşi structuri.
În această relaţie intervin şi elementele naturii (lumina şi curenţii de aer, temperatura) care pot influenţa
aceste trăiri [2].
Unitatea dintre cele două aspecte este relevată pe de-o parte de necesităţile individului şi pe de altă parte de
exprimarea şi determinarea structurală între interior şi exterior.

Spaţiul interior – continu sau discontinu este cel care ne interesează în lucrarea noastră.
Acest spaţiu poate fi definit astfel:

În raport cu limitele fizice ale unei
structuri, spaţiul interior [33] poate
fi:
spaţiu închis (camere interioare);
spaţiu semiînchis (logii şi balcoane);
spaţiu deschis (terase);
În raport cu funcţiunile poate fi:
spaţiu strict utilitar (de circulaţie,
de depozitare);
spaţiu divers, calitativ expresiv;
În raport cu nr. de persoane, poate
fi:
spaţiu destinat unei persoane;
spaţiu destinat unui grup/ colectiv;

6.2.1. Structura şi forma locuinţei

Întregul spaţiu util al unei locuinţe presupune o definire zonală şi o delimitare astfel încât să asigure condiţii
optime pentru desfăşurarea de activităţi în anumite condiţii şi de către toţi membri familiei. Structurarea
acestui spaţiu presupune existenţa următoarelor zone principale [33]:
• spaţiu colectiv – necesar întâlnirii şi dialogului între membri familiei şi între ei şi oaspeţi.
• spaţiu particular – necesar vieţii intime a membrilor familiei.
• spaţiu rezervat serviciilor – necesar activităţilor gospodăreşti.
• spaţiu de circulaţie – necesar deplasării şi legăturii între încăperi.
• spaţiu de relaxare şi petrecerea timpului liber.
• spaţiu de depozitare – necesar păstrării de articole şi obiecte. Suprafaţa destinată acestei funcţiuni
auxiliare este de 10 – 18 % din suprafaţa utilă.
Structura şi forma spaţiului interior prin calităţile lui influenţează comportamentul. Spaţiul pozitiv (conturat)
este preferat pentru şedere şi interacţiuni umane, cel negativ ne invită la mişcare şi deplasare [29].

6.2.2. Grupări funcţionale

Pentru organizarea eficientă şi coerentă a acestui spaţiu util, este necesară o cunoastere a funcţiunilor
principale şi auxiliare şi raportarea lor la încăperile locuinţei, precum şi structurarea lor în funcţie de
complexitatea şi particularitatea familiei [35].

• Gruparea funcţiunilor[33]:
Tab. 6.1. Tab. 6.2.
după importanţă: dupa grad de manifestare:
Fundamentale Auxiliare Permanente Periodice
Dormitul şi odihna primirea de oaspeţi circulaţia primirea de oaspeţi
pregătirea şi servitul activităţi gospodăreşti igiena şi îngrijirea studiul şi jocul
mesei personală
igiena şi ingrijirea depozitarea pregătirea şi servitul mesei destinderea
personală
studiul şi jocul circulaţia depozitarea activităţi gospodăreşti

Favorizarea şi manifestarea funcţiunilor, presupune existenţa unui spaţiu sau a unei zone adecvate, care sunt
distribuite şi grupate pe încăperi sau în spaţii particularizate ale acestora.

47
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

6.4. ANALIZA SPAŢIULUI DE DEPOZITARE AL LOCUINŢEI (conf. Legea 114/ 1996)

Tab. 6.6. Exigenţe minimale pentru locuinţei.

A. Cerinţe minimale
• acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive deţinut de o altă
persoană sau familie;
• spaţiu de odihnă;
• spaţiu pentru prepararea hranei;
• grup sanitar;
• acces la energia electrica şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a rezidurilor menajere;
• suprafaţa construită desfăşurată este suma suprafeţelor secţiunilor orizontale ale tuturor nivelurilor locuinţei,
delimitate de conturul exterior al pereţilor exteriori, inclusiv al pereţilor balcoanelor şi al logiilor;
B. Suprafete minimale (mp)
Număr Număr Cameră Dormitoare Loc Bucătărie Încăperi Spaţii de Suprafaţa Suprafaţa
de de de zi de sanitare depozitare utilă construită
persoane camere luat
masa
1 1 18,00 - 2,50 5,00 4,50 2,00 37,00 58,00
2 2 18,00 12,00 3,00 5,00 4,50 2,00 52,00 81,00
3 3 18,00 22,00 3,00 5,50 6,50 2,50 66,00 102,00
4 3 19,00 24,00 3,50 5,50 6,50 3,50 74,00 115,00
5 4 20,00 34,00 3,50 6,00 7,50 4,00 87,00 135,00
6 4 21,00 36,00 4,50 6,00 7,50 4,50 93,00 144,00
7 5 22,00 46,00 5,00 6,50 9,00 5,00 107,00 166,00
8 5 22,00 48,00 6,00 6,50 9,00 5,50 110,00 171,00
NOTĂ:
- Suprafaţa camerei de zi de la locuinţa cu o cameră, include şi spaţiul pentru dormit.
- Înălţimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, subpantelor şi nişelor, la
care se va asigura un volum minim de 15 mc./persoană.
- Lăţimea minimă de circulaţie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 1,20 m

6.4.1. Raportul între volumului minim de depozitare aferent locuinţelor şi volumul de depozitare al
mobilierului fundamental necesar
Suprafeţele spaţiilor de depozitare specificate ca suprafeţe ocupate din totalul suprefeţei utile pot fi
coroborate cu înălţimea de depozitare de 1,80 m corespunzătoare zonelor optime 1 şi 2 din spaţiul unei
camere, rezultând volumele utile pentru depozitare, după cum urmează:

Tab. 6.7. Raportul între vol. min. depozitare locuinţă/vol. min. depozitare mobilier fundamental necesar.
Număr Volum minim
de depozitare/ locuinţă
camere (mc.)
1 3,60
2 3,60
3 4,50
3 6,30
4 7,20
4 8,10
5 9,00
5 9,90
Volum minim depozitare mobilier/ Volum minim de depozitare
locuinţă (mc.) corespunzător mobilierului /Volum
minim depozitare locuinţă (%)
3,21 (1x2,403+0,807) 89 %
3,21 (1x2,403+0,807) 89 %
5,613 (2x2,403+0,807) 124,73%
5,613 (2x2,403+0,807) 89 %
8,016 (3x2,403+0,807) 111,33%
8,016 (3x2,403+0,807) 99 %
10,419 (4x2,403+0,807) 115,77%
10,419 (4x2,403+0,807) 105,24%

Tab. 6.8. Calculul volumului minim de depozitare pentru 8 piese fundamentale de mobilier.
MOBILIER Volum de depozitare (mc) Observaţii (L/l./h.)
Dulap pentru haine 1,620 (2,160 pentru h 2,40 m) dulap cu trei uşi: 1,50 x 0,60 x 1,80 m
Ansamblu bibliotecă 0,504 (0, 672 pentru h 2,40 m) corp ansamblu compus. 0,80 x 0,35 x 1,80 m
Comodă 0,147 0,50 x 0,42 x 0,70 m
Etajeră 0,037 0,50 x 0,30 x 0,25 m
Noptieră 0,095 0,45 x 0,42 x 0,50 m

48
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

Total volum depozitare 2,403

Corp inferior bucătărie 0,297 0,60 x 0,55 x 0,90 m
Corp suspendat bucătărie 0,105 0,60 x 0,35 x 0,50 m
Corp înalt bucătărie 0,405 0,45 x 0,50 x 1,80 m
Total volum depozitare 0,807
TOTAL GENERAL volum 3,21 ( 3,918 - pentru dulapul şi biblioteca cu h 2,40 m)
depozitare
Notă: Pentru calcularea volumului specific de depozitare a fiecărei piese de mobilier s-au folosit dimensiunile
specificate în îndrumarul de proiectare [74].

Fig.6.36. Graficul volumelor minime de depozitare (locuinţă / mobilier).

6.5. ANALIZA ORGANIZĂRII SPAŢIULUI DE LOCUIT. CRITERII ŞI MODELE DE

AMENAJARE FUNCŢIONALĂ
6.5.1. Aplicaţie practică în organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului unei camere de zi cu
suprafaţa desfăşurată de 18 mp

Problemele legate de funcţionalitatea spaţiului

interior reprezintă o parte a proiectării şi designului
arhitectural definit ca design de interior. Abordarea
preupune aşa cum am definit la începutul capitolului
îndeplinirea atât a problemelor funcţionale şi utilitare
cât şi cele expresive şi informaţionale [49], [13].

Mod de abordare:
A. Spaţiul interior al camerei de zi este perceput ca
un spaţiu delimitat de elementele de zidărie şi
elemente constructive care favorizează accesul în
interior şi din interior spre celelalte încăperi ale
locuinţei. Pornind de la această structură se
analizează traseele de mişcare în spaţiu precum şi
nivelul de iluminare naturală şi zonele de circulaţie a
Fig. 6.37. Analiza circulaţiei în spaţiul interior şi aerului în încăpere, pentru a putea stabilii delimitările
definirea zonelor disponibile.
de zone principale disponibile şi caracteristicile
acestora în ansamblul interiorului. Această analiză ne oferă posibilitatea de orientare şi organizare a spaţului
interior, ca destinaţie şi îndeplinire a grupărilor funcţionale necesare precum şi îndeplinirea cerinţelor
derivate de componenţa familiei, ocupaţii şi preocupări, dorinţe şi necesităţi, etc.

49
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

B. Pornind de la aceste zone disponibile, rezultate

Fig. 6.38. Definirea grupărilor funcţionale în raport cu
zonele disponibile.
posibile (general – zonal – local).
• posibilităţile de transformare şi diversificare a elementelor de interior pentru variante viitoare.
în urma analizei făcute, se studiază repartizarea
grupărilor funcţionale destinate încăperii şi se
stabilesc dotările necesare, atât cele de mobilier cât
şi cele ale utilităţilor, în raport cu acestea. Din studiu
vor rezulta variante multiple de organizare care se
analizează şi se evaluează din punct de vedere
funcţional, practic, stilistic şi expresiv. Prin analiză
şi evaluare se pot defini:
• piesele de mobilier adecvate şi la nivelul cerut
de beneficiar. etc..
• posibilităţile de acces şi manevrare a lor.
• îndeplinirea calităţilor referitoare la confort şi
folosirea optimă a spaţiului.
• cerinţe legate de nivelul de iluminare
complementar celui natural pe cele trei niveluri

C. Varianta de organizare considerată optimă se

dezvoltă în continuare prin soluţii constructive,
asocieri de elemente ale interiorului care definesc
zonele şi ambientul interior [35].
Se stabilesc:
soluţiile şi elementele ambientale;
modelarea spaţiului prin elemente de placare şi
finisaj;
variantele cromatice ale spaţiului şi compoziţia de
ansamblu.
obiecte şi elemente de decor, etc.
Parcurgerea acestor etape nu reprezintă o metodologie
strictă, dar în ansamblul lor trebuie să abordeze atăt
problemele strict funcţionale căt şi cele stilistice şi
expresive.
Fig. 6.39. Definirea unei variante de amenajare
corespunzătoare grupărilor funcţionale zonale.

6.5.2. Mobilierul pentru depozitare şi expunere ca element ambiental şi funcţional al spaţiului interior
al locuinţei
Analiza relaţiei dintre spaţiul interior şi mobilierul pentru depozitare şi expunere în cadrul unei locuinţe
unifamiliale de tip parter favorizează formularea următoarele tendinţe şi idei:

• Mobilierul se ordonează în funcţie de elementele de compartimentare a încăperilor şi subliniază

desfăşurarea perimetrală a acestora.
• În cazul unui spaţiu amplu, deschis atât fizic cât şi vizual, mobilierul îndeplineşte şi rolul de structurare
şi organizare a acestuia prin definirea unor zone cu grupări funcţionale diferite În exemplul de mai sus (fig.
6.40.), masa şi scaunele destinate locului pentru luat masa împart întregul spaţiu în două zone distincte, cea a
camerei de zi şi cea a bucătăriei. Această posibilitate de împărţire zonală prin piese de mobilier reprezintă o
legatură organică între necesităţile funcţionale pe care trebuie să le îndeplinească şi expresia unui spaţiu
arhitectural deschis (fig. 6.42.B).
• Mobilierul se poate desfăşura liniar, continuu sau fragmentat pe module pentru a exploata optim zonele
de colţ şi cele retrase de după uşi considerate zone nefuncţionale.
• Deasemenea această tendinţă de fragmentare modulară a spaţiului de depozitare oferă posibilitatea de a
sublinia un centru de interes sau o zonă importantă în cadrul ambientului unei camere.

50
CAPITOLUL 6. CERCETĂRI ASUPRA INTEGRĂRII MOBILIERULUI ÎN SPAŢIUL ŞI SISTEMUL LOCUIRII.

• Se accentuează o reducere a adâncimii mobilierului şi o desfăşurare pe orizontală a corpurilor,

corespunzătoare zonei 2 de structurare optimă a spaţiului interior, pentru a favoriza un acces şi
manevrabilitate optimă a lui (fig. 6.42.A).
• În anumite camere sau spaţii corpurile pentru depozitare se desfăşoară pe întreaga înălţime a pereţilor sau
dimpotrivă se suspendă prin fixare în pereţi pentru a
degaja spaţiul de la nivelul podelei care poate fi
curăţat mai uşor.
• Ca tipologie se folosesc frecvent etajerele şi
poliţele precum şi modulele pentru depozitare de mici
dimensiuni faţă de corpurile individuale fixe şi
voluminoase ale dulapurilor clasice.
• Aceste posibilităţi constructive şi tipologice ale
mobilierului favorizează compoziţii cromatice
diverse. Volumele mobilierului sunt elemente de
limbaj plastic prin proporţii, compunere structurală,
culoare, material şi textură (fig. 6.41.-4;5.).
• Forma generală a pieselor de mobilier şi
compunerea lor pe suprafaţa pereţilor influenţează
impresia de spaţiu interior. Deasemenea şi raportul
cromatic între mobilier şi pereţi va accentua sau va
diminua prezenţa şi ponderea volumelor în acest
spaţiu. În fig. 6.41. – 1;2;3 se prezintă exemple legate
de forţa de ordonare, compoziţie şi relaţii cromatice
Fig. 6. 40. Organizarea funcţională a mobilierului în
ale mobilierului în raport cu interiorul unei încăperi. interiorul locuinţei.

6.42.A

6.42.B

6.41.

Fig. 6. 41. Mobilierul ca element determinator al impresiei de spaţiu.

Fig.6.42. Mobilierul ca element ordonator al configuraţiei şi alcătuirii spaţiului interior al încăperii. A. Accentuarea
unor nivele de ordonare pe orizontală a spaţiului interior. B. Împărţirea pe zone a spaţiului interior printr-o piesă de
mobilier pentru depozitare şi expunere.

Tab. 6.9. Algoritmi de modelare a spaţiului arhitectural al locuinţei.

S Spaţiul interior S.st. Structura S.st.1. încăperi şi elemente constructive

organizat al S.st.2. destinaţia lor prin grupări funcţionale
locuinţei S.fo. Forma S.fo.1. expresivitatea şi impresia organizării spaţiului interior
S.fo.2. orientarea şi întelegerea organizării spaţiului interior

51
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

CAPITOLUL 7
CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR, CU
IMPLICAŢII ÎN ELABORAREA FORMEI MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI
EXPUNERE

7.1. STUDIUL COMPORTAMENTAL AL CONSUMATORULUI. Nevoi-dorinţe-cerere şi factorii lor

de influenţă

Cercetarea filosofiei de marketing ne orientează spre un complex proces de relaţii şi interconexiuni legate de
persoana umană ca posibil cumpărător şi viitor beneficiar al obiectelor şi produselor existente în spaţiul
comercial.
Psihologia comportamentală a individului este influenţată de trei factori şi anume: nevoi, cereri şi dorinţe
(fig. 7.1.).

7.1. 7.2. 7.3.

Fig. 7.1. Factori ce influenţează comportamentul consumatorului.

Fig. 7.2. Nevoile consumatorului după piramida lui Maslow.
Fig. 7.3. Factori generali cu influenţă în luarea unor decizii de achiziţie.

A. Nevoia umană singulară este o stare de conştientizare a lipsei unei satisfaceri elementare. Declanşarea
acesteia ţine de structura şi condiţia omului în manifestarea lui socială, exprimată ca direcţie dinspre el,
înspre societate şi mai puţin de constrângerea unui sistem exterior sau de alţi indivizi.
Nevoia reprezintă de fapt o necesitate pe care clientul caută să şi-o satisfacă.

B. Cererea reprezintă polarizarea pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea de a-l cumpăra,
disponibilitatea şi autoritatea de a face acest lucru. Cererea este condiţionată de intenţii şi interese cristalizate
la nivelul unui grup care se manifestă pe piaţa de desfacere. Ea poate fi influenţată şi orientată prin
mecanismele formei şi esteticii industriale [17]. Prin urmare, producatorii trebuie să ştie procentul de
polarizare pentru un anumit produs, şi mai ales câţi dintre consumatori sunt dispuşi şi au posibilitatea să-l
cumpere. Rolul lor este acela de a influenţa cererea, oferind consumatorilor vizaţi un produs adecvat,
atrăgător, uşor de procurat şi la un preţ acceptabil, apelând la metode de marketing şi reclamă publicitară prin
prezentarea în magazin a avantajelor achiziţionării unui astfel de produs, prin diverse formule de
comunicare, demonstraţii şi exemplificări practice, garanţii pentru o anumită perioadă de timp şi posibilităţi
de service sau reparaţii etc.

C. Dorinţa reprezintă aspiraţia către anumite lucruri care pot satisface aceste nevoi. Interdependenţa
dintre dorinţă şi nevoie declanşeaza o satisfacere diversă. Nevoile pot fi puţine, dar dorinţele pot fi multiple,
supralicitând de obicei aceste nevoi şi posibilităţile individuale de manifestare. Aceaste aspiraţii sunt supuse
şi modelate atât de unele constrângeri din interiorul universului personal, cât şi de cele externe acestui
univers, inţelese ca forţe şi instituţii sociale diverse: administraţie instituţională, şcoală, familie, cultură,
biserică, etc.
În domeniul psihologiei, Maslow aşează nevoile într-o structură ierarhică piramidală, determinată
motivaţional ca o tendinţă de urcare şi atingere a fiecărei trepte, în concordanţă cu personalitatea individului
(fig. 7.2.).

52
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

Se postulează faptul că aceste trepte sunt de obicei parcurse în ordine ierarhică, individul nepărăsind un nivel
inferior atâta timp cât nevoile de pe nivelul respectiv nu sunt satisfăcute. Odată cu creşterea nivelului
ierarhic, nevoile sunt tot mai pretenţioase şi mai greu de satisfăcut.

A. Nevoile consumatorului.
În general, aceste nevoi pot reprezenta un scop în sine, o posibilitate de valorizare şi alegere a unui produs.
Manifestarea lor în finalitatea produsului, într-o formulă armonioasă, reprezintă atingerea şi exprimarea unei
performanţe şi indeplinirea menirii lui.
Exprimarea sintetică a acestor nevoi, în cazul produselor de mobilier vizate în teză, pot avea următorul
conţinut:
• Nevoi fundamentale: posibilitatea de depozitare, de ordonare, de păstrare şi de expunere a articolelor
individuale şi de îmbrăcăminte, necesare în ambientul locuinţei, acordarea mobilierului cu spaţiul disponibil
în locuinţă, economisire de energie şi timp personal sau de grup. În cazul nostru, acestea pot fi satisfăcute
prin: prezentarea în magazin a avantajelor achiziţionării unui astfel de produs, prin diverse formule de
comunicare, demonstraţii şi exemplificări practice, garanţii pentru o anumită perioadă de timp şi posibilităţi
de service sau reparaţii şi altele.
• Nevoi de securitate: posibilitatile de acces, de manevrabilitate si control al spatiului de depozitare,
posibilitatea de miscare a persoanelor si manipularea obiectelor in spatiul locuintei, indeplinirea cerintelor
de siguranta in cazul unor actiuni specifice, pastrarea tuturor obiectelor in conditii optime.
• Nevoi de apartenenţă: ca legaturi de prietenie si relatii cu grupul de cunostinte si oglindirea unui statut
social prin tipologie si caracteristici stilistice ale produselor, ataşamentul faţă de un anumit brand, atracţia
unor forme si modele, a unor variante cromatice si de material, idei preconcepute, visuri din tinereţe,
nonconformism si altele.
• Nevoi de stimă in societate: dorinţa de a fi apreciat de semeni funcţie de calitatea ambientala a
locuintei si de performanţele mobilierului.
• Nevoi de împlinire personală: bucuria de a viţui într-un ambient individualizat şi exprimarea prin
mobilier al unor calităţi şi valori morale, culturale şi de confort pentru fiecare membru al familiei.

B. Cererile consumatorului.
Desigur prin studierea comportamentului consumatorului, specialiştii de marketing doresc să afle cum aleg
consumatorii şi care sunt factorii care le influenţeaza alegerea. Consumatorii individuali sunt cei care
cumpără produse sau servicii pentru ei înşişi sau pentru familiile lor. Invariabil ei sunt fie beneficiarii acestor
produse sau servicii, fie responsabili pentru bunăstarea sau prosperitatea celor care le folosesc. Factorii care
influenţează comportamentul consumatorului sunt prezentaţi în fig.7.3.

C. Dorinţele consumatorului şi mobilurile în comportamentul de achiziţie.

Produsele sau serviciile sunt cumpărate nu numai pentru a satisface nevoile fizice, ci şi pe cele sociologice
sau psihologice. Principalele mobiluri care definesc comportamentul de cumpărare a oricărui produs sau
serviciu sunt definite în cercetările de specialitate, prin aşa numita teorie
"SON CAS" (cazul său), unde:

S = securitate - ”declanşare a dramaticului şi cerinţa de a te asigura”.

Mobil raţional care caută să prevadă, să salveze prezentul şi viitorul prin nevoia de a fi protejat, de a fi
înarmat să faci faţă situaţiei.

O = orgoliu - ”manifestare a sensibilului”.

Mobil emoţional care exprimă stima faţă de sine, recunoaştere de către anturaj şi de afirmare a personalitătii,
de a-şi amelioara imaginea.

N = noutate - "a avansa, a obţine +++".

Mobil emoţional de a descoperi, de a învăţa pentru a se valorifica, a-şi satisface curiozitatea, de a schimba
mereu, a învinge rutina, de a accede la o carieră mai interesantă.

C = comoditate - “liniştit, în ritmul propriu!”.

Mobil raţional de satisfacere a confortului, de a cere sacrificii pentru aceasta, de a pune accent pe
proximitate, pe facilitate, pe atracţie si supleţe.

53
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

A = arginţi/câştig - “a câştiga în plus, rapid şi pe timp lung”.

Mobil raţional pentru a dobândi un câştig, de a investi, de a nu depăşi cheltuielile programate.

S = simpatie - “inteligenţă emotională şi empatie”.

Mobil emoţional de contact uman, de sfat prietenesc, deschis, competent, într-un mic grup, de simpatie,
agreabil, climat de încredere.

7.2. Motivaţia şi mobilurile acesteia

Omul nu este doar un sistem reactiv, capabil să raspundă la incitaţiile mediului ambiant, ci şi un sistem
activ, prin care acţionează în mod propriu asupra mediului, cu o relativă independenţă faţă de influenţele
externe, emite anumite cerinţe faţă de ambianţă şi o asimilează în conformitate cu dinamica sa internă.
Oamenii fac ceea ce fac pentru că urmăresc să realizeze ceva, o anume reuşită, iar latura fundamentală
a acestui activism uman o reprezintă motivaţia ca factor care declanşează comportamentul, factor care
determină organismul să acţioneze şi să se îndrepte spre anumite scopuri, în ciuda obstacolelor mai mult sau
mai puţin dificil de trecut, sau opresc acest comportament la un moment dat. În general, comportamentul
uman trebuie considerat o activitate dirijată şi nu o reacţie oarecare, scopul fiind cel care, în mare
parte, reglează această dirijare[10].

7.2.2. Motivul şi functiile sale

Dacă motivaţia este o reflectare a unei necesităţi la nivelul psihicului uman, motivul reprezintă mobilul
care stă la baza unui comportament sau unei acţiuni concrete, forma concretă în care se activează şi se
manifestă o asemenea stare de necesitate[10].
Motivele invocate în alegeri şi în susţinerea unor comportamente sunt diverse [10]. În cercetările de
specialitate, Maslow a structurat motivele într-o piramidă motivaţională cadru, care ţine cont de nevoile sau
trebuinţele individului (fig. 7.4.).

7.2.3. Tipuri de motive

1. Motive fiziologice [10].
Reprezintă un prim nivel, fiind legate de necesităţi umane fundamentale în care factorii fiziologici ne
declanşează majoritatea acţiunilor şi comportamentelor.
Morgan –1943, a clasificat acest tip de motivaţie în două mari categorii:
1a. imbolduri primare, esenţiale, cum sunt: foamea, setea, viaţa sexuală, somnul sau mai generale, cum
sunt: mişcarea şi explorarea, afecţiunea şi teama;
1b. imbolduri secundare, cum sunt: motivele sociale, temerile şi neliniştile, etc.
Tot ceea ce este legat de corpul uman şi posibilităţile lui de mişcare şi manevrare pot constitui o „măsura”
care trebuie luată în seamă. De asemenea prin cerinţele funcţionale ale formei mobilierului şi de organizare a
spaţiului de locuit, dimensionarea lui şi relaţiile proporţionale dintre acesta şi obiectele de mobilier.

2. Motive cognitive [10].

Un nivel considerat de multe ori mai important chiar decât cel fiziologic prin faptul că persoana acţionează şi
în alte scopuri decât simpla satisfacere a nevoilor fundamentale. Aceste surse de motivaţie sunt direct legate
de modul nostru de gândire şi de înţelegere, care uneori poate fi rigid şi conservator, alteori dinamic şi
novator.
• Acest tip de motivaţii sunt cele mai des întâlnite în acţiuni şi comportamente. Conceptele de
mobilier ca purtătoare de semnificaţii şi comunicare de idei trebuie să ţină cont de ele chiar dacă ne
este foarte greu să le definim şi să le organizăm datorită dinamicii reflexive a structurii umane.
Motivaţia cognitivă acţionează din două direcţii: dinspre cel care concepe obiectul înspre cel care îl
foloseşte şi prin feed-back dinspre viitorul beneficiar spre cel care concepe. În acest fel înţelegem
complexitatea căutărilor creative şi a ideilor acestora tranfigurate în forma/obiect. O analiză în
profunzime a motivaţiei cognitive reliefează şi alte categorii, cum ar fi:

2a. disonanţa cognitivă, ca lipsă de echilibru în gândirea şi înţelegerea unor lucruri. Nu ne simţim bine
dacă părerile noastre se contrazic între ele. Intervine o lipsa de echilibru între două cogniţii (Festinger,
Riecken si Schachter, in 1956). Evitarea unor astfel de situaţii disonante sunt principalele surse de motivaţie
pentru noi.

54
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

2b. mecanismele inconştientului (Freud, 1901). Elemente motivatoare inconştiente pot fi: ameninţarea şi
frica, reprimarea unor aspecte, mândria, etc.
2c. conflictul dintre familiar şi nou. Fiecare experienţă nouă prezintă un tip de conflict apropiere – evitare,
deoarece şi cea mai mică modificare implică un lucru nou şi nefamiliar şi abandonarea unor lucruri familiare.
Putem da exemplul mobilierului postmodernist care speculează aceste tipuri de motive, atât ale
creatorului, cât şi ale beneficiarului.

3. Motive ale acţiunii psihice personale [10].

Sunt motive întemeiate pe baza felului în care ne raportăm psihic faţă de unele situaţii consumate şi încheiate
cu rezultate nu întotdeauna pozitive.
3a. Percepţie a locului de control, cu referire la localizarea controlului evenimentelor care poate fi: în
interiorul nostru sau în evenimentele exterioare (Rotter1966).
• Un loc de control în interior, presupune să considerăm că ceea ce se întâmplă derivă în mare măsură din
propriile noastre eforturi şi ne comportăm în acest sens.
• Un loc de control în exterior, presupune să percepem ceea ce ni se întâmplă ca pe o consecinţă a situaţiei
în care ne aflăm sau a norocului, sau a unor factori care nu au nici o legatură cu noi şi ne comportăm ca atare.
Din punct de vedere psihologic percepţia unui loc de control interior, este mai sănătoasă, datorită
următoarelor motive: diminueaza stresul, simţim că acţiunile noastre sunt importante, căutăm modalităţi de a
face faţă evenimentelor şi de a diminua efectele neplăcute.
3b. Conştiinţa propriei eficienţe
Motivaţia este legată de simţul de competenţa personală – încrederea în noi înşine sau cât de buni ne
considerăm în realizarea unor activităţi. Într-o acţiune, convingerile legate de competenţa personală
influenţează efortul depus, iar eforturile influenţează calitatea realizărilor [95].
3c. Atribuirea cauzelor.
Sesizarea şi atribuirea corectă şi controlabilă a cauzelor vor avea ca rezultat un comportament responsabil şi
eficient. Motivaţia se construieşte pe felul în care explicăm de ce se întâmplă anumite lucruri. Motivele sunt
legate de cauzele pe care le atribuim evenimentelor şi acţiunilor. Locul de control şi constiinţa propriei
eficienţe sunt puternic legate de cauze şi de atribuirea lor (Stratton si Swaffer -1988).

4. Motive ale afilierii [10].

Un alt nivel important al motivaţiei umane este nevoia de afiliere, necesitatea de relaţionare, de obţinere a
unor aprecieri pozitive de la cei din jur şi de asociere cu alte persoane. Această motivaţie este o necesitate
psihologică fundamentală (Rogers, 1961) pentru menţinerea sănătăţii psihice şi implică modalităţi de
manifestare, precum:
4a. Respectul social – ca un motiv fundamental al comportamentului uman atât în relaţie cu semenii, cât şi
în relaţie cu sinele. (Rom Harré, 1979).
Motivaţie determinată de: postura stupidităţii, a ridicolului, a duplicităţii, de rezonabilitate, de bun simţ.
4b. Cooperarea şi concilierea – ca motivaţie pentru necesitatea unei acceptări sociale. Se manifestă prin:
conformism, obedienţă, supunere faţă de elementul autoritar (Asch şi Milgram).
4c. Empatia – ca o motivaţie socială puternică, prin interes faţă de alţii şi preocupaţi de situaţia lor,
recunoaşterea simplă a unui alt punct de vedere, aptitudinea de a conştientiza, de a inţelege şi de a aprecia
sentimentele şi gândurile semenilor [95].
Empatia nu trebuie confundată cu comportamentul amabil, politicos şi plăcut, cu compasiunea sau
declaraţiile aprobatoare.
4d. Agresivitatea – ca un posibil mod de manifestare naturală a fiinţei umane sau ca o consecinţă a
situaţiei/poziţiei sociale.

5. Motive sociale şi de grup, cu referire la percepţia de sine şi identificarea socială prin apartenenţa la
un grup [10]. Implică comparaţia socială între grupuri, prin prisma statutului, prestigiului şi puterii. Implică
de asemenea anumite consecinţe legate de cooperare, respect, rivalităţi, conflict.

7.2.4. Concluzii
• Fenomenul motivaţional uman implică trebuinţe diverse. Aproape fiecare aspect al psihologiei umane
contribuie, într-un fel sau altul, la motivaţie.
• Motivaţia ca trebuinţă este o necesitate internă a psihicului uman.
• Se diferenţiază de tendinţe/impulsuri.
55
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

• Motivaţia are întotdeauna un scop. Dar motivaţia nu se confundă cu el. (motivul este ceva pentru care
se săvârşeşte o activitate, iar scopul ceva spre care ţinteşte acea activitate).
• Motivaţia se exprimă printr-un proces cognitiv, de proiectare şi anticipare a scopurilor şi a
mijloacelor pentru îndeplinirea lor. Transformă persoana dintr-un simplu receptor al influenţelor
externe, în subiect activ şi selectiv care hotărăşte în nume propriu declanşarea de acţiuni şi
comportamente.
• Motivaţia este influenţată de personalitatea individului.
• Percepem, gândim, dorim, visăm, ne comportăm şi acţionăm asupra obiectelor şi fenomenelor din
jurul nostru prin mobiluri motivaţionale.
• Înţelegerea motivelor pentru care oamenii acţionează aşa cum acţionează are o importanţă deosebită
şi studiul acestora ofera posibilităţi reale de înţelegere şi de definire a ceea ce trebuie sau se doreşte a fi
exprimat prin: conceptul unui nou produs, elaborarea formei unui obiect/produs, elemente de limbaj
semnificative, dezvoltarea de obiecte şi produse şi sensul acestei dezvoltări.

7.3. MECANISME DE ALEGERE CA URMARE A UNOR COMPORTAMENTE UMANE

Conform acestei teorii a alegerii raţionale, individul va alege acea combinaţie între resurse, costuri şi
beneficii care va duce la rezultate optime (optimizare).
Această alegere pe principiul utilităţii sau a bunei funcţionări a produselor, este la rândul ei analizată ca
fenomen economic şi de piaţă, ca şi comportament specific individului sau ca şi fenomen de tranziţie între
individ şi sistem.

1. Alegerea raţională, pe baza ofertei - Gary S. Becker [10].

Satisfacerea acestui tip de comportament şi de alegere implică următoarele caracteristici:
• maximizarea atât a utilităţilor cât şi a functionalităţii.
• existenţa unei pieţei care, prin diferite grade de eficienţă, coordonează acţiunile diferiţilor participanţi -
indivizi, firme, naţiuni - astfel încât comportamentele lor devin reciproc comparabile.
• presupoziţia că preferinţele indivizilor nu se schimbă substanţial în timp şi nici nu diferă de la un individ
la altul, indiferent de statututul lor social cultural.
• formularea de “tipare” sau modele de explicaţie raţionale, prin excluderea intenţionalităţii individuale.
Această abordare a alegerilor prin economic, este o explicaţie des folosită în a concepe, realiza şi lansa pe
piaţă produse noi şi servicii, chiar dacă se recunoaşte că nu acoperă întreaga gamă de tipuri
comportamentale. Se consideră că beneficiarii caută şi aleg raţional produsele pe baza unui set stabil de
preferinţe, considerate aducătoare de beneficii, fiind ajutaţi în acest scop şi de o cantitate optimă de
informaţii care să-i orienteze pe piaţă.

2. Alegerea raţională pe baza cererii - Jon Elster [10].

Se consideră că acţiunea umană individuală este unitatea elementară a vieţii sociale şi prin urmare aceasta
trebuie explicată. Acţiunile umane constituie un set abstract de acţiuni posibile. În acest sens, beneficiarii
caută şi aleg raţional produsele, constrânşi de anumite oportunităţi şi de opţiuni personale sau sociale.
Alegerea raţională individuală presupune că beneficiarul ştie ce trebuie să facă pentru a-şi atinge scopurile în
maniera cea mai eficientă sau cea mai puţin costisitoare. Acest lucru exclude comportamentul oportunist,
incertitudinea, slăbiciunile, acţiunea sub influenţa impulsului.

3. Alegerea raţională pe baza cererii şi ofertei - James S. Coleman [10].

Presupune comportamente individuale pe baza principiilor proprii şi structura unui sistem care combină
aceste comportamente într-un comportament sistemic. Se consideră că beneficiarii caută şi aleg raţional
produsele în condiţiile stabilite de sistem, în funcţie de un scop personal, iar această alegere va produce
consecinţe asupra sistemului.

Şi totuşi, nu se poate explica comportamentul uman doar prin această raţionalitate instrumentală.
Persoana îşi defineşte comportamentul şi alegerea şi prin necesităţi legate de:
• ataşamentul faţă de valori recunoscute în domeniu;
• ataşamentul faţă de tradiţie;
• ataşamentul faţă de valori spirituale şi de idei;
• ataşamentul faţă de creatori consacraţi şi altele.
56
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

7.4. DEFINIREA CRITERIILOR DE PREFERINŢĂ FAŢĂ DE ASPECTUL ŞI FORMA

MOBILIERULUI PENTRU DEPOZITARE ŞI EXPUNERE

Preferinţa faţă de un obiect sau altul presupune, aşa cum am analizat până în momentul de faţă,
comportamente şi motivaţii diverse, atât raţionale cât şi reacţii şi impulsuri de natură obiectivă şi subiectivă,
care primesc importanţă şi se ordonează în funcţie de beneficiar (vezi motivele şi tipurile lor).
Preferinţa se finalizează prin actul alegerii, care poate avea un caracter personal-individual sau de grup.
Alegem:
• pentru sine,
• pentru terţi.
Indiferent de implicaţie, alegerea conştientizată poate presupune preferinţe pentru:
• calităţile obiective, tehnico-funcţionale, sesizate la produs.
• valoarea economică şi preţ de cost.
• impresii şi satisfacţii vizuale, declanşate de formă.
• materiale şi caracteristicile acestora, interpretate ca valori.

Într-o situaţie normală de alegere a unui produs care să răspundă necesităţilor individuale, caracterul
vizual-impresiv este primordial faţă de economicitate sau tehnologie. Relaţia om-obiect se declanşează la
acest nivel al vizualului şi apoi se pun în mişcare celelalte procese psihice.
Impresivitatea vizuală nu demonstrează obligatoriu superficialitate, instabilitate sau moft. Impresia
vizuală a formei declanşează descoperiri ale unor idei şi conţinuturi, informaţii codificate în
caracteristicile volumelor şi ale structurii, conotaţii, asocieri şi viziuni multiple, semnificaţii simbolice,
toate acestea ne ajută în aprecierea obiectivă şi valoarea produsului.

În relaţie cu forma, alegerile şi impresiile pot fi motivate şi declanşate de ansamblul elementelor care
definesc limbajul ei vizual, începând cu cele intrinseci, până la elemente de compunere şi structurări
compoziţionale, tot ceea ce se defineşte prin noţiunea de indicatoare ale formei. Toate acestea au un rol în
preferinţa şi alegea unui anumit produs.

Cunoaşterea preferinţelor consumatorului nu conduce obligatoriu spre idei şi soluţii novatoare sau infailibile
pentru cei care concep produsele. Aceste informaţii şi date au importanţa lor şi sunt folosite cu succes atăt la
începutul procesului cât şi în etapele ultime ale procesului de creaţie, cele de evaluare şi valorizare a unor
variante optime finale [17].
Pentru a intra în atenţia consumatorului, un produs trebuie să promoveze anumite calităţi şi cerinţe,
cum ar fi:
a. Exprimarea clară a unor calităţi esenţiale, legate de relaţia dintre formă şi scop, formă şi
funcţionalitate, formă şi expresivitate etc. Este un discurs nonverbal dar care trebuie cuprins intr-un discurs
vizual de semnificare şi de comunicare uşor de perceput şi de înţeles.
b. Exprimarea unităţii între volum-culoare-ornament/decor, în ansamblul produsului. Părţile
componente, ca elemente ale unui ansamblu, reclamă întotdeauna o idee de organizare şi corelare a lor (fig.
7.5.). Compunerea se poate structura pe nivele de complexitate, după cum urmează:

Fig. 7.5. Calităţile şi cerinţele produsului ca unitate structurală a ansamblului.

57
CAPITOLUL 7 CRITERII DE PREFERINŢĂ ŞI MECANISME DE ALEGERE A PRODUSELOR.

Această exemplificare structurală pe nivele este interpretată diferit de cei care gândesc produsele. Cercetarea
domeniului istoriei mobilierului demonstrează stiluri şi curente în care relaţia dintre aceste nivele a fost
reformulată şi în unele perioade chiar abandonată.
c. Integrarea elementelor componente într-un sistem ordonator, înţeles ca un ansamblu de corelări
raţionale sau intuitive. Includem aici toate problemele analizate în cadrul capitolului despre formă, structură
şi compoziţia ei şi fac referire la: proporţii, echilibru, ritm, repetări, alternanţe, continuităţi/discontinuităţi,
contrast şi altele.
d. Exprimarea optimă a materialului folosit şi a prelucrării lui. Cerinţă care se poate înţelege şi printr-o
atitudine etică.
e. Exprimarea în ansamblul formei a unor calităţi superioare, legate de nivelul culturii şi civilizaţiei.

Tab. 7.1. Sinteza criteriilor psihologice şi de comportament ale individului, cu implicaţii în

alegerea produselor.

N Necesităţ N1. fiziologice M Motivaţia şi M1. fiziologice

i N2. de siguranţă mobilul ei M2. de siguranţă
N3. de apartenenţă socială M3. de afiliere şi respect social
N4. de stimă M4. împliniri personale
N5. împliniri personale M5. de cunoaştere
C Cerinţe C1. nivel social M6. estetice
C2. circumstanţe individuale M7. de concordanţă
C3. caracteristici personale şi
de personalitate
D Dorinţe D1. de siguranţă
D2. de câştig
D3. de comoditate
D4. orgoliu personal
D5. de noutate
D6. empatice
A Alegere A1. raţională A1.1. după ofertă
A1.2. după cereri
A1.3. conjuncturală
A1.4. valoare tehnico-funcţională
A1.5. valoare economică
A2. cognitivă A2.1. branduri consacrate
A2.2. creatori consacraţi
A3. emotională A3.1. tradiţie
A3.2. valori spirituale
A3.3. sentimente personale
A4. impresivă A 4.1 formă
A 4.2 culoare şi textură
A.4.3. materiale şi finisaje
A.4.4. şi altele

58
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

CAPITOLUL 8
CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE. METODOLOGIA PROCESULUI DE ELABORARE ŞI DEZVOLTARE A
FORMEI SPECIFICE A MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE

Tab. 8.2. Sinteza analizei comparative între metoda meşteşugărească şi metoda clasică pe bază de desene.
Desene la scară Produs meşteşugăresc

• posibilitatea de a modifica produsul în ansamblul • schimbări minore şi pe elemente componente.

lui sau pe părţi componente.
• viteză mare de modificare asupra mai multor • modificări pas cu pas şi asupra câte unui element.
componente.
• posibilitatea de a lua decizii provizorii şi de a le • deciziile se amână după execuţia elementului, iar
schimba rapid şi cu un consum minim, în caz de schimbarea presupune o reluare a execuţiei produsului.
incompatibilitate.
• posibilitatea de alegere a unui proiect acceptabil • abordarea unei variante din primele faze.
dintr-o multitudine de alternative.
• rezolvarea tuturor compatibilităţilor între produs • reusita este posibilă şi nu certă.
– soluţii constructive – performanţe – satisfacerea
necesităţilor beneficiarului prin modelare 3D şi
simulare.
• folosirea imaginaţiei şi a experimentului pentru • se respectă “codul genetic” cunoscut.
soluţii novatoare.

8.1.3. Creaţie prin design

Într-o definire convenţional-sintetică, întregul proces de creaţie prin desen, presupune o înlănţuire de fapte şi
evenimente întreprinse de anumite persoane care pe baza unei metodologii specifice transpun în reprezentări
grafice, anumite idei, viziuni, imagini de ansamblu şi detalii ale unor produse, care să răspundă necesităţilor
unui anume cumpărător. Abordarea problemelor se desfăşoară ierarhic, prin plecând de la schiţarea
elementelor generale spre detalii dince în ce mai specifice [29].
Această tematică a fost deseori reformulată şi lărgită, în decursul istoriei societăţii industrializate, prin
abordarea problematicii creaţiei de produs pe nivele, începând cu nivelul componentelor, nivelul produselor
individuale, nivelul sistemelor de produse şi nivelul social ca fenomen integrator, fig.8.1.

În acest context dimensional al abordării şi asa

cum reiese din analiza istorică a evoluţiei
formei din cap. 1, proiectarea şi designul prin
metodele lor aplicative bazate pe cercetare şi
reprezentare pe bază de desen se constituie ca
parte integrantă din procesul cercetării
ştiinţifice şi de proiectare .

Concluzii:
• Orice metodă de creaţie şi proiectare
exprimată până în momentul de faţă nu poate fi
Fig. 8.1. Nivele de structurare a fabricaţiei industriale. considerată unică şi satisfăcătoare.
• Rezolvarea problemei creaţiei necesită
stabilirea unei proporţii între raţionalitate (cutie de sticlă) şi intuiţie (cutie neagră) în funcţie de specificitatea
temei şi a persoanei care gândeşte, în funcţie de dovezile obiective disponibile, de îndemânare şi experienţă.
• Metodele nu au menirea de a se constitui în formule standard sau generale.
• Numai desenul şi reprezentarea la scară nu mai pot să acopere noile nivele de structurare ale domeniilor
investigate;
• Este necesară o extrovertire a gândirii şi a proiectării, pentru a favoriza participarea la luarea deciziilor şi
a altor grupuri din afara ariei investigate (utilizatori, comercianţi, operatori sistemici, etc.

59
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

• Abordarea de noi metode este susţinută de inovarea şi diversificarea instrumentelor şi a tehnicilor de

lucru;
• Metodele în domeniu, pot constitui în cel mai bun caz un set de instrumente de “navigare” într-un mediu
instabil şi imaginar, pentru a localiza o destinatie;
• combinarea acestor metode într-o formulă particulară, personalizată, este o concluzie obiectivă.

8.3. CONTRIBUŢII LA DEFINIREA METODOLOGIEI DE ELABORARE A FORMEI

MOBILIERULUI PENTRU PĂSTRARE ŞI EXPUNERE

• Etapele 1; 2; şi 3 reprezintă
investigaţii teoretice şi de
analiză pentru stabilirea
limitelor cercetării, orientarea
cercetării şi strângerea de date şi
conţinuturi care se finalizează
prin definirea conceptului.
• Parcurgerea lor implică o
activitate interdisciplinară şi de
grup .
• Etapa 4 şi 5 reprezintă etapa
creativă de elaborare şi
dezvoltare a formei sub toate
aspectele ei, care să raspundă
conceptului propus.
• Se aplică individual sau în
colective de creaţie.

• Etapa 6 reprezintă o etapă

de analiză şi valorizare, care are
ca obiectiv restrângerea
cercetării şi creaţiei spre o
alegere a variantei/ lor optime
posibile. Evaluarea se face pe
nivele şi complexităţi criteriale
care implică colective de
analiză şi sinteză.
• Etapa 7 reprezintă o etapă
aplicativă de proiectare şi de
inginerie tehnologică pentru
inplementarea în fabricaţia de
serie a produsului. Se aplică pe
structuri şi nivele de competenţe
în concordanţă cu procesul
industrial.

8.6. a. 8.6.b. 8.7.

Fig. 8.6. a. Etapele procesului şi interdependenţa lor; b. Diagrama de manifestare aplicativă a etapelor;
Fig. 8.7. Orientarea şi caracteristica generală a etapelor.

8.3.1. Conţinuturile specifice ale etapelor procesului de proiectare şi formularea unei aplicaţii practice
în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere

Referindu-ne la problema strictă, privind elaborarea formei, vom analiza conţinuturile specifice ale etapelor
şi interpretarea lor aplicativă asupra unui produs de mobilier.

60
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

E T A P A 1 . D E F IN IR E A T E M E I T a b . 8 .3 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

P u n ere a p ro b lem ei. P u n e r e a p r o b le m e i - e x e m p lific a r e :

• D e fin ir e a în p a r a m e tr i r a ţio n a li a p r o b le m e i şi • In v e stig a r e a a sp e c te lo r le g a te d e sta d iu l a c tu a l a l
id e n tific a r e a c o r e c tă a s itu a ţie i in iţia le e x is te n te , a c o m p o r ta m e n tu lu i în fa m ilie c u p r iv ir e la n e c e s ita te a d e
situ a ţie i fin a le v iz a te precum şi p rocesu l de a lu a m a sa în sp a ţiu l lo c u in ţe i.
tr a n s fo r m a r e c a r e fa v o r iz e a z ă în d e p lin ir e a e i. • D e fin ir e a p r o b le m e i le g a tă d e c o n te x tu l ş i s tilu l
E n u n ţu l p r o b le m e i: a m b ie n ta l a l sp a ţiu lu i d e lo c u it.
E n u n ţu l p r o b le m e i p o a te fi s im p lu s a u c o m p le x ,
p a r tic u la r sau g en era l, p rin fo r m u la r e . P en tru
• In te g r a r e a m o b ilie r u lu i p e n tr u p ă str a r e şi e x p u n e r e
în sp a ţiu l d e lo c u it.
fa v o r iz a r e a d iv e r g e n ţe i ş i a in o v ă r ii în p r o c e s u l d e
E n u n ţu l p r o b le m e i - e x e m p lific a r e :
c r e a ţie , e n u n ţu l n u tr e b u ie să c o n ţin ă c a r a c te r istic i
te h n ic e s tr ic te ş i s o lu ţii e x is te n te . S e c a u tă fo r m u lă r i d e • P r o d u s d e m o b ilie r p e n tr u p ă str a r e şi e x p u n e r e
fr a z e p r in c u v in te s a u p r in fo lo s ir e a d e n o ţiu n i, tr ă ir i ş i în z o n a d e lu a t m a sa c u in te n ţia d e a fi c â t m a i
im a g in i, c a r e s ă n e fa v o r iz e z e in s p ir a ţia ş i s ă e lim in e d isc r e t p o sib il.
p r e c o n c e p te lo r .
C o n tr o lu l p r o b le m e i: C o n tr o lu l p r o b le m e i - e x e m p lific a r e :
C o n sid e r a r e a p r o b le m e i c a o situ a ţie in sta b ilă şi • P o sib ilita te a d e a g â n d i p r o d u su l p r in a p a r iţia d e
g e n e r a lă c u p o sib ilită ţi d e r e str u c tu r a r e p e r m a n e n tă în n o i m a te r ia le şi siste m e c o n str u c tiv e c a r e să p e r m ită
fu n c ţie d e n o u tă ţi. “ v o la tiliz a r e a sp a ţia lă ” a o b ie c tu lu i.

S u n t in fo r m a ţii c a r e tr e b u ie c ă u ta te la s u r s e s p e c ific e : p e r s o a n e im p o r ta n te , in s titu ţii ş i a o c ia ţii, lu c r ă r i ş i p u b lic a ţii,

p r o g n o z e ş i s tu d ii, b a z e d e d a te , d o c u m e n te ş i b ib lio g r a fie d e s p e c ia lita te .

E T A PA 2. C E R C E T A R E A PR O B L E M E I T a b . 8 .4 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

A n a liz a sta d iu lu i a c tu a l c u p r iv ir e la : • a n a liz a r ea c o m p a r a tiv ă a u n o r p r o d u se e x iste n te

• p r o d u se le d e m o b ilie r e x iste n te [5 9 ], [6 3 ], [6 8 ]; (fiz ic e s a u d in im a g in i fo to g r a fic e ) p e c r ite r ii ş i
• c o n te x t ş i m e d iu a m b ie n ta l s p e c ific ; n iv e le d e s tr u c tu r a r e (fo r m ă , fu n c ţii, m a te r ia le ,
te h n o lo g ii, fin isa je , so lu ţii c o n stru c tiv e , e tc ) şi
• e v o lu ţia is to r ic ă a tip u lu i d e m o b ilie r v iz a t (d in c a p .
e v a lu a r e a r e z u lta te lo r .
1 );
• m a te r ia le ş i te h n o lo g ii fo lo s ite în fa b r ic a r e a u n u i • c o n s u lta r e a ş i s e le c ta r e a d e in fo r m a ţii c u p r iv ir e
la s p a ţiu l p e n tr u lu a t m a s a ş i m o b ilie r u l s p e c ific d in
a sem en ea p ro d u s [5 9 ], [6 3 ];
su r se d iv e r se şi c o m p le te .
• n iv e lu l te h n ic şi so lu ţiile c o n str u c tiv e a le p r o d u se lo r
sim ila r e ; • a n a liz a m o r fo lo g ic ă a u n u i p r o d u s e x is te n t
p e r fo r m a n t, p en tru : id e n tific a r e a fu n c ţiilo r şi
In v e stig a r e a n e c e sită ţilo r şi c e r in ţe lo r c u p r iv ir e la
ie r a r h iz a r e a lo r , sta b ilir e a so lu ţiilo r p o sib ile în
p r o b le m a fo r m u la tă :
r a p o r t c u a c e s te fu n c ţii ş i a n a liz a m a tr ic e i p e n tr u
• n e c e s ita ţile b e n e fic ia r u lu i (d in c a p . 7 ); d e fin ir e a unor p rod u se n o i p rin c o m b in a ţiile
• c e r in ţe e r g o n o m ic e ş i in te r a c ţiu n e a c u p r o d u s u l (d in s o lu ţii/fu n c ţii.
c a p . 4 ); • în to c m ir e a d e sc e n a r ii d e u tiliz a r e şi m a n e v r a r e
• d o r in ţe şi n e c e sită ţi stilistic e şi e x p r e siv e [6 4 ], [6 5 ], a u n u i p r o d u s ip o te tic s im ila r ş i id e n tific a r e a
[6 6 ]; p r o b le m e lo r c a r e n u su n t r e z o lv a te d e a c e sta .
• c e r in ţe ec o n o m ic e ; • c o n su lta r e a c a ie tu lu i de sa r c in i şi a
S tr â n g e r e a d e in fo r m a ţii. o b lig a tiv ită ţilo r , d a c ă s u n t fo r m u la te .
A n a liz a r e a şi se le c ta r e a d a te lo r .

• U n e le in fo r m a ţii s u n t p r im ite s p r e c o n s u lta r e . A lte le c o n s titu ie o a c tiv ita te in d iv id u a lă d e o b s e r v a r e , a n a liz ă ş i

d o c u m e n ta r e . S e fo lo s e s c fiş e ş i în s e m n ă r i s c r is e , s c h iţe ş i d e s e n e s e m n ific a tiv e ş i e x p lic ite , in fo r m a ţie v iz u a lă
m e d ia , im a g in i ş i fo to g r a fii a d n o ta te . T o a te a c e s te a p o t fi e x p u s e s u b fo r m a u n u i “ p a n o u d e a tm o s fe r ă ” c a r e p o a te fi
p r iv it şi a n a liz a t în o r ic e m o m e n t a l c r e a ţie i [1 8 ].

E T A P A 3 . D E F IN IR E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 .5 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

• P r e s u p u n e o d e fin iţie c u c a r a c te r p r o v iz o r iu a u n e i D e fin ir e a c o n c e p tu lu i - e x e m p lific a r e :

id e i c u p r iv ir e la p r o d u s sa u a u n e i d ir e c ţii d e U n o b ie c t d e m o b ilie r p e n tr u z o n a d e lu a t m a sa c a z o n ă
d e z v o lta r e a lu i. a ta şa tă c a m e r e i d e z i c u p o s ib ilită ţi d e m o d u la r e şi
tr a n s fo r m a r e s tr u c tu r a lă .
• S ta b ilir e a unui con cept p u te r n ic n e c e sită
u r m ă to a r e le a n a liz e : • S ta b ilir e a c e r in ţe lo r o b lig a to r ii - e x e m p lific a r e :
a . A n a liz a c e r in ţe lo r r e fe r ito a r e la m o b ilie r u l d e 1 o . - să p e r m ită d e p o z ita r e a v e se le i, a ta c â m u r ilo r ş i a
d e p o z ita r e d in p e r sp e c tiv a lo r c a o b lig a tiv ita te şi c a a r tic o le lo r n e c e sa r e p e n tr u lu a t m a sa .
d o r in ţă sa u v a r ia b ilita te [5 2 ]. S e u r m ă r e sc c u p r e c ă d e r e 2 o . - s ă p o a tă fi tr a n s fo r m a t în c e l p u ţin tr e i v a r ia n te d e
n e c e s ită ţile ş i c o n d iţiile c o n c r e te d e fo lo s ir e a n o u lu i str u c tu r ă .
p r o d u s (d in c a p .4 – 7 ). 3 o . - s ă s e in te g r e z e în a m b ie n tu l c a m e r e i d e z i, d e fin it
b . C o n s u lta r e a s p e c ific a ţiilo r c a e ta p e p a r c u r s e d e c a a m b ie n t c u c a r a c te r istic i m in im a liste .
p r o d u s s a u c a s u b a n s a m b lu r i ş i p ă r ţi c o m p o n e n te (v e z i 4 o . - să c o n stitu ie u n a n sa m b lu c a r e să o c u p e c â t m a i
fig .8 .2 . O b ie c tiv e le p r o c e s u lu i d e d e s ig n ). p u ţin sp a ţiu .
c . str u c tu r a r e a p r o b le m e lo r p r in a n a liz a u r m ă to a r e lo r • S ta b ilir e a u n o r c e r in ţe p a r tic u la r e :
d ir e c ţii: 1 p . – s ă o fe r e p o s ib ilita te a d e a fi ilu m in a t în s p a ţiu l
• m o b ilie r şi c o n te x t; in te r io r .
2 p . – s ă s e fo lo s e s c ă m a te r ia le n o i în c o m b in a ţie c u
• m o b ilie r ş i p e r s o a n a c a r e îl fo lo s e ş te ;
le m n u l n a tu r .
• m o b ilie r şi a lte p e r so a n e ; 3 p . - să n u p r e z in te p e r ic o l p e n tr u c o p ii şi p e r so a n e în
• m o b ilie r şi m e d iu a m b ia n t; v â r stă .

• S e a p e le a z ă a tâ t la in fo r m a ţii s c r is e c â t ş i v iz u a le . S e fo lo s e s c s c h iţe d e id e i ş i d e s e n e , e x e m p le d e o b ie c te
sim ila r e în im a g in i c o m p le ta te c u e x p lic a ţii su m a r e a le p r o b le m e lo r şi c a r a c te r istic ilo r a n a liz a te şi e x p r im a te .
M a te r ia lu l d o c u m e n ta r e s te s e le c ta t p e n tr u a d e fin ii p r e g n a n t c o n c e p tu l fo r m u la t.

61
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

E T A P A 4 . R E A L IZ A R E A CO NCEPTULUI T a b . 8 .6 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

R e p r e z in tă e ta p a d e c r e a ţie p r o p r iu -z isă • S e s c h iţe a z ă fig u r i ş i fo r m e p la n e s a u r e p r e z e n tă r i în s p a ţiu c a r e

care se d e s fa ş o a r ă in d iv id u a l sa u în p o t fi e x p lic ite s a u s u g e r e a z ă in te n ţia ş i id e e a d e a n s a m b lu s a u a
c o le c tiv e d e c r e a ţie şi p r o ie c ta r e şi a r e c a u n o r p ă r ţi c o m p o n e n te a le m o b ilie r u lu i fă r ă u n c o n tr o l a l
scop : d im e n siu n ilo r te h n ic e sa u a l sc ă r ii lo r , d a r c u u n c o n tr o l şi o
• e la b o r a r e a fo r m e i g en era le a e x p r im a r e a p r o p o r ţiilo r .
m o b ilie r u lu i c a e x p r im a r e a c o n c e p tu lu i • S e p o t a p lic a te h n ic i d e c r e a tiv ita te p e n tr u d e z v o lta r e a d e n o i
(d in c a p . 3 ). c ă u tă r i fo r m a le ş i fu n c ţio n a le le g a te d e s o lu ţii c a r e s ă p e r m ită
• e la b o r a r e a str u c tu r ii şi a p a r ţilo r m o d u la r e a ş i tr a n s fo r m a r e a v o lu m e lo r .
c o m p o n e n te c a a n sa m b lu o r g a n iz a t. • S e c a u tă r e fe r in ţe v iz u a le ş i s im b o lu r i c a r e p o t d e c la n ş a id e i
• fo r m a ca a n sa m b lu fu n c ţio n a l ş i in e d ite le g a te d e v o la tiliz a r e a v o lu m e lo r în sp a ţiu , m o d u l d e
so lu ţiile c o n str u c tiv e le g a te d e în d e p lin ir e a tr a n s fo r m a r e a a n s a m b lu lu i s a u c a r a c te r is tic i e x p r e s iv e ş i d e lim b a j.
lo r (d in . c a p 4 ). • S e d e fin e s c ş i s e s c h iţe a z ă p r in c ip ii ş i s c h e m e fu n c ţio n a le a le
• e la b o r a r e a fo r m e lo r d e d e ta liu ş i a p ă r ţilo r c a r e se m a n e v r e a z ă (se r ta r e , u şi, e le m e n te p la n e m o b ile )
c o m p o z iţie i (d in c a p . 1 – 3 ). p r e c u m ş i in te g r a r e a lo r în fo r m a g e n e r a lă s a u în s u b a n s a m b lu r i.
• c a r a c te r is tic i ş i e le m e n te d e fin is a j, • P e p a r c u r su l a c e ste i a c tiv ită ţi e ste n e c e sa r ă ş i o a n a liz ă
c u lo a r e şi te x tu r ă (d in c a p . 5 ). in te r m e d ia r ă şi o tr ie r e a id e ilo r p r o m iţă to a r e .
• in te g r a r e a fo r m e i g e n e r a le şi a • D in m a te r ia lu l r e a liz a t se a le g c e l p u ţin tr e i p o sib ile so lu ţii
p o stu r ii e i în c a r a c te r u l a m b ie n ta l şi c e l a l d ife r ite c a v iz iu n e c a r e p o t fi d e z v o lta te în c o n tin u a r e .
m o b ilie r u lu i e x is te n t (d in c a p . 6 ). • S e a p e le a z ă la m a c h e te d e stu d iu şi tr a n sp u n e r e în m a te r ia le a
• r e la ţia fo r m e i ş i a s tr u c tu r ii c u s p a ţiu l u n o r id e i, v o lu m e ş i fo r m e g e n e r a le s a u p ă r ţi c o m p o n e n te ş i d e ta lii.
d isp o n ib il şi c a r a c te r istic ile a r h ite c tu r a le
(d in c a p .6 )

• S e fo lo s e s c c u p r e c ă d e r e te h n ic ile d e c r e a tiv ita te c a r e s ă fo r m u le z e id e i n o v a to a r e p r e c u m ş i m e to d e ş i te h n ic i

d e r e p r e z e n ta r e v iz u a lă ş i p r o g r a m e s p e c ific e d e m o d e la r e c o m p u te r iz a tă .
• E la b o r a r e a fo r m e i p o a te fi a b o r d a tă ş i d e z v o lta tă s tr a te g ic p r in c e l p u ţin tr e i s u r s e d e in s p ir a ţie ş i e x p r im a r e ş i
an um e:
1. d o m e n iu l te h n ic şi te h n o lo g ic c u to t c e e a c e im p lic ă e l.
2. d o m e n iu l fo r m e lo r n a tu r a le ş i a le g ită ţilo r lo r .
3. d o m e n iu l fo r m e lo r ş i v o lu m e lo r g e o m e tr ic - a b s tr a c te e x p r e s iv e .

E T A PA 5. D E Z V O L T A R E A CO NCEPTULUI T a b . 8 .7 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

R e p r e z in tă e ta p a d e in v e s tig a r e a fo r m e i g e n e r a le ş i • V a r ia n te le a le se se r e ia u şi se p r e lu c r e a z ă ca
a p a r ţilo r c o m p o n e n te p e n tr u o d e z v o lta r e d e p o sib ilită ţi d e r e la ţio n a r e şi c o m p u n e r e d e e le m e n te .
v a r ia n te fo r m a le p o s ib ile .

N e c e sită o p r e lu c r a r e a id e ilo r şi v a r ia n te lo r a le se
p e n tr u r e z o lv a r e a p r o b le m e lo r d e d e ta liu , p r e c u m :
• îm p ă r ţir i şi p o z iţio n ă r i a le e le m e n te lo r
v a r ia b ile p e s u p r a fa ţă c a s u b o r d o n ă r i ş i c o m p u n e r i
ex p resiv e;
• c o n tr a stu l sa u sim ilitu d in e a e le m e n te lo r şi a
fo r m e lo r d e tr a n z iţie , d in p u n c t d e v e d e r e a l
fig u r ilo r , c u lo a r e ş i te x tu r ă ;
• r a p o r tu r i ş i r e la ţio n ă r i fu n c ţio n a le ;
• r a p o r tu r i şi r e la ţio n ă r i a le p r o p o r ţiilo r ;
• a c c e n tu a r e a p o z iţie i, d ir e c ţie i şi p o stu r ii u n o r
e le m n e te sa u a în tr e g u lu i a n sa m b lu ;
• A c tiv ita te a p r e su p u n e r e a liz a r e a d e sc h iţe şi d e se n e a le
o b ie c tu lu i, ş i a fie c ă r e i p ă r ţi c o m p o n e n te în v e d e r i s a u în
sp a ţiu p r in u r m ă to a r e le m e to d e d e a b o r d a r e :
- in v e r sa r e a e le m e n te lo r ;
- c o m b in a r e a e le m e n te lo r ;
- în lo c u ir e a e le m e n te lo r ;
- m o d ific a r e a ş i tr a n s fo r m a r e a e le m e n te lo r ;
- sc h im b a r e a m ă r im ii/sc ă r ii;
- e v a lu a r e a m a te r ia le lo r ;
- e v a lu a r e a so lu ţiilo r c o n str u c tiv e ;
- c r e şte r e a /d e sc r e şte r e a c o m p le x ită ţii
- m a n ip u la r e a fo r m e lo r a n a lo a g e /c o n tr a s ta n te ;
- c o n tr o lu l c la r ită ţii/n e c la r ită ţii;
- a ju s t a r e a p o z i ţ i e i ş i d i r e c ţ i e i ;

• S e fo lo s e s c m e to d e le d e r e p r e z e n ta r e ş i d e a n a liz ă p r in s c h iţe ş i d e s e n e în p la n ş i în s p a ţiu , c a r e p r e z e n tă r i

p r o p o r ţio n a le sa u la sc a r ă , se c ţiu n i şi d e ta lii. M a te r ia lu l v iz u a l se r e p r e z in tă în te h n ic i d iv e r se c la sic e sa u m o d e la r e
p r in p r o g r a m e p e c a lc u la to r .

E T A PA 6. E V A L U A R E A şi A L E G E R E A S O L U Ţ IE I O P T IM E CA RĂ SPU NS M A X IM IZ A T LA
C O N C E P T U L D E F IN IT . T a b . 8 .8 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

R e p r e z in tă o e ta p ă de 1 . A p lic a r e a e v a lu ă r ilo r p r in a n a liz a c r itic ă p e r so n a lă sa u a te r ţilo r .

r e str â n g e r e şi c o n v e r g e n ţă 2 . A p l i c a r e a m e t o d e i “ A n a l i z a m u l t i - c r i t e r i a l ă ” p e n t r u a l e g e r e a v a r i a n t e i o p t i m e , p r in
a d e z v o ltă r ii p r o ie c tu lu i. u r m ă to r ii p a şi:
A c tiv ită ţile în tr e p r in se se • sta b ilir e a c r ite r iilo r d e e v a lu a r e ;
c o n c e n tr e a z ă p e :
• d e te r m in a r e a p o n d e r ilo r lo r ;
• A n a liz a şi e v a lu a r e a
• a c o r d a r e a n o te i d e im p o r ta n ţă p e n tr u fie c a r e v a r ia n tă r a p o r ta tă la c r ite r ii;
c r itic ă şi c r ite r ia lă a
p r o ie c tu lu i ; • sta b ilir e a p r o d u su lu i d in tr e n o tă şi p o n d e r e , c a şi v a lo a r e d e e v a lu a r e .
3 .A p lic a r e a m e to d e i “ A n a liz e i fu n c ţio n a le p e n tr u p r o d u s p r in u r m ă to r ii p a ş i:
• A n a liz a şi e v a lu a r e a
v a lo r ii lu i fu n c ţio n a le , • D e z m e m b r a r e a fu n c ţiilo r p r a c tic e – e s te tic e - s im b o lic e , p e n iv e le ;
e ste tic e ; • a p r e c ie r e a (1 p -1 0 p .)
• A n a liz a şi e v a lu a r e a • p o n d e r e a d u p ă im p o r ta n ţă (1 0 -1 0 0 )
e c o n o m ic ă ; • v a lo a r e a d e în tr e b u in ţa r e c a r a p o r t în tr e a p r e c ie r e a to ta lă şi c h e ltu ie li;
A n a liz a c o s tu r ilo r ş i b e n e fic iilo r .

• A n a liz a ş i e v a lu a r e a s e c o n s id e r ă c a a c ţiu n i c a r e d e c u r g c o n ş tie n t d in fo r m u lă r ile d e id e i ş i d in d e z v o ltă r ile ş i

a n a liz e le p e p a r c u r s u l fie c ă r e i e ta p e . P e n tr u o o r ie n ta r e ş tiin ţific ă a p r o ie c tu lu i v a r ia n te le a le s e s p r e a fi e v a lu a te s e
s u p u n m e to d e lo r s p e c ific e d e a n a liz ă ş i e v a lu a r e d in tr e c a r e a m a le s s p r e e x e m p lific a r e p e c e le d e m a i s u s .

62
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

E T A P A 7 . P L A N IF IC A R E A şi IM P L E M E N T A R E A C O N C E P T U L U I T a b . 8 .9 .
C o n ţin u tu r i sp e c ific e A p lic a ţie p r a c tic ă

R e p r e z in tă a p lic a r e a p r o c e su lu i d e p r o ie c ta r e şi 1 . p r o ie c ta r e a şi r e a liz a r e a d o c u m e n ta ţie i te h n ic e şi

d e z v o lta r e d e n o i p r o d u se p r in : te h n o lo g ic e ;
• p r o ie c tu l te h n ic şi te h n o lo g ic a l p r o d u su lu i; 2 . r e a liz a r e a p r o to tip u lu i;
3 . în c e r c a r e a şi o m o lo g a r e a p r o to tip u lu i;
• a c tiv ita te a d e p r e g ă tir e a fa b r ic a ţie i
4 . o m o lo g a r ea se r ie i “ 0 ” .
5 . d e c la n ş a r e a fa b r ic a ţie i d e s e r ie ;

• E s te o e ta p ă e x p r im a tă la n iv e lu l u n u i p r o c e s in d u s tr ia l d e p r o d u c ţie . A p lic a ţia p r a c tic ă fă c â n d p a r te d in

d o m e n iu l p r o d u c ţie i d e m o b ilie r p o a te fi p a r tic u la r iz a tă în fu n c ţie d e p r o d u c ă to r p r e c u m ş i d e c a r a c te r is tic ile ş i
c o m p le x ita te a p r o d u su lu i.

8.3.2. Sinteza aplicaţiei practice în elaborarea unui concept de mobilier pentru păstrare şi expunere

DEFINIREA TEMEI CERCETAREA PROBLEMEI

Consultarea şi selectarea de informaţii cu
Punerea problemei - exemplificare: privire la spaţiul pentru luat masa şi mobilierul
• Investigarea aspectelor legate de stadiul actual
specific.
al comportamentului în familie cu privire la
necesitatea de a lua masa în spaţiul locuinţei.
• Definirea problemei legată de contextul şi
stilul ambiental al spaţiului de locuit. Analiza morfologică a unui
• Integrarea mobilierului pentru păstrare şi produs existent performant.
expunere în spaţiul de locuit.

Enunţul problemei - exemplificare: Analiza comparativă a unor

• Produs de mobilier pentru depozitare şi produse existente.
expunere în zona de luat masa cu intenţia de a fi Întocmirea de scenarii de
cât mai discret posibil. utilizare şi manevrare a unui
produs ipotetic similar.

Controlul problemei - exemplificare:

Posibilitatea de a gândi produsul prin apariţia de noi materiale şi sisteme Consultarea caietului de sarcini şi a obligativităţilor, dacă sunt formulate.
constructive care să permită “volatilizarea spaţială” a obiectului.

REALIZAREA CONCEPTULUI [53]

DEFINIREA CONCEPTULUI

Definirea conceptului - exemplificare:

• Un obiect de mobilier pentru zona de luat masa

ca zonă ataşată camerei de zi cu posibilităţi de
modulare şi transformare structurală.

Stabilirea cerinţelor obligatorii - exemplificare:

1o. - să permită depozitarea veselei, a tacâmurilor

şi a articolelor necesare pentru luat masa.
2o. - să poată fi transformat în cel puţin trei
variante de structură.
3o. - să se integreze în ambientul camerei de zi,
definit ca ambient cu caracteristici minimaliste.
4o. - să constituie un ansamblu care să ocupe cât
mai puţin spaţiu.

Stabilirea unor cerinţe particulare:

1p. – să ofere posibilitatea de a fi iluminat în spaţiul interior.

2p. – să se folosescă materiale noi în combinaţie cu lemnul natur.
3p. - să nu prezinte pericol pentru copii şi persoane în vârstă.

DEZVOLTAREA CONCEPTULUI
63
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

EVALUAREA şi ALEGEREA SOLUŢIEI OPTIME

CA RĂSPUNS MAXIMIZAT AL CONCEPTULUI
DEFINIT
1. Aplicarea evaluărilor prin analiza critică
personală sau a terţilor.

2. Aplicarea metodei “Analiza multi-criterială”

pentru alegerea variantei optime, prin următorii
paşi:
• stabilirea criteriilor de evaluare;
• determinarea ponderilor lor;
• acordarea notei de importanţă pentru fiecare
variantă raportată la criterii;
• stabilirea produsului dintre notă şi pondere, ca
şi valoare de evaluare.

3.Aplicarea metodei “Analizei funcţionale prin următorii paşi:

• Dezmembrarea funcţiilor practice – estetice - simbolice, pe nivele;
• aprecierea (1p-10p.)
• ponderea după importanţă (10-100)
• valoarea de întrebuinţare ca raport între aprecierea totală şi cheltuieli;
Analiza costurilor şi beneficiilor.

PLANIFICAREA şi IMPLEMENTAREA
CONCEPTULUI
1. proiectarea şi realizarea documentaţiei
tehnice şi tehnologice;

2. realizarea prototipului;
3. încercarea şi omologarea prototipului;

4. omologarea seriei “0”.

5. declanşarea fabricaţiei de serie;

1. 2.
D efinirea tem ei de cercetare. A naliza stadiului situaţiei existente

3.
D efinirea conceptului

4.
ELABORAREA CONCEPTULUI

4.1. 4.2.
Im agin are creativ - vizu ală R eferin ţ e vizu ale ş i sim bolu ri
întâm plătoare sau raţională de figu ri şi
form e

4.3 .1 . F o rm a generală
4 .3.2 . F o rm a părţilo r 4.3 .3 . F o rm ele d e d etaliu

4.3 .4. C om po ziţia şi com pu n erea

4.4.F u nc ţionalitatea form ei 4.5. E lem ente de ergonom ie

4.6. C u loarea şi textu ra 4.7. R elaţia cu spaţiu l

5.
D E Z VO L T A R E A C O N C E P T U L U I

5.1. D ezvoltare de variante

form ale
in versarea elem en telorşi p ă r ţ ilor
controlul figu rilor şi a form elor
sch im b area mărim ii ş i scă rii
com p oziţia şi organizare pă r ţ ilor
con trolul com p lex ităţ ii
con trolu l form elor
sim p atetice/con trastante
controlul clarităţii/n eclarităţ ii
aju starea p oziţiei şi d irecţ iei
caracteristici d erivate d in
com p ortam en tul in divid ulu i

5.2 . cerceta rea şi con trolul m aterialelor

5 .3. cercetarea şi evalu a rea soluţiilor con structive ş i fu n cţ ion a le
5 .4 . c er ceta re a şi eva lu area tehn icilorş i teh nolog iilor d e p relucra re
5 .5 . eva lua rea cu lorii ş i tex turii

A legerea solu ţiei / ilor finale care pot fi evaluate

Fig. 8.8. Prezentare în vedere explodată a Fig. 8.9. Desfăşurarea etapelor 4 şi 5 din sinteza procesului
componentelor constructive ale conceptului de mobilier. de elaborare a formei mobilierului.

64
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

8.3.3. Sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului de mobilier prin

algoritmi de modelare Tab. 8.10.

65
CAPITOLUL 8 CERCETĂRI TEORETICE ŞI APLICATIVE PRIVITOARE LA PROCESUL DE CREAŢIE ŞI
PROIECTARE.

8.3.4. Aplicarea algoritmilor pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de elaborare a formei mobilierului
Tab. 8.11.

S-au exemplificat 5 variante de comode în care sunt cuprinse şi cele trei variante de comode dezvoltate în
capitolul 3 din teză.

66
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

CAPITOLUL 9
CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR

9.1. CONCLUZII GENERALE

Teza de doctorat, prin tematica pe care o abordează reprezintă un studiu elaborat şi cuprinzător, asupra
modalităţilor de analiză, definire, întelegere şi dezvoltare a conceptului de formă, considerată o problemă
definitorie şi fundamentală în domeniul proiectării şi ingineriei produselor din industria lemnului.

Cercetările efectuate prezintă un caracter de noutate în acest domeniu prin încercarea de a aborda şi sintetiza
într-un conţinut teoretic şi practic a tuturor problemelor principale cu referire la proiectarea formei
produselor având ca referinţă aplicativă forma mobilierului pentru depozitare şi expunere, conţinut cu
implicaţii semnificative în procesul de elaborare şi proiectare a unui produs.

În urma acestor cercetări au rezultat următoarele concluzii generale:

Referitoare la conceptul de formă:

- conceptul de formă este un concept generalizator cu o semnificaţie multiplă în funcţie de domeniul de
cercetare abordat şi de obiectivele acestuia.
- în domeniului mobilierului, forma este înţeleasă ca mod de exprimare şi identificare a obiectului şi se
manifestă în relaţie cu spaţiul 2D şi 3D.
- relaţia dintre funcţie, structură şi formă în cadrul mobilierului, ca proces de determinare prezintă o
diversitate de sensuri şi de ordine a termenilor, diferită de legitatea unică a formelor organice.
- forma mobilierului prezintă nivele de manifestare cuprinse între o forma de ansamblu şi forme ale parţilor
şi elementelor, care trebuie controlate şi exprimate în concordanţă cu idea conceptului.
- caracteristicile şi elementele definitorii ale formei, identificate şi prezentate în teză formează un limbaj
conceptual şi vizual pe grupe şi complexităţi, operabil ca limbaj de comunicare şi aplicabilitate practică în
domeniul proiectării inginereşti şi a creaţiei de produs.
- structura şi compunerea părţilor formei mobilierului şi a ansamblului ei, se extinde dincolo de graniţele
caracteristicilor fizice şi tehnice şi exprimă legităţi şi valori compozitionale asemeni formelor organice,
semnifică şi definesc caracterul şi stilul mobilierului.
- elementele decorative şi ornamentele pot susţine forma generală sau pot fi în contrast cu aceasta în cazul
unor idei de subliniere, accent sau exprimări simbolice.
- relaţia între volume poate fi făcută prin forme de tranziţie şi de legătură.
- forma poate exprima nobil şi eficient materialul sau poate distruge această armonie relaţională.

În legatură cu ergonomia formei:

- forma mobilierului este dependentă de cerinţele ergonomice şi de funcţionalitatea lui, ca urmare a
interferenţei dintre om şi obiect şi a stabilirii unor caracteristici cu privire la optimizarea accesibilităţii şi
manevrabilităţii elementelor lui.
- pe direcţia orizontală, zonele corespunzătoare femeii de statură mică sunt cuprinse în cele ale bărbatului
mediu, rezultând o limită optimă de apucare cu mâna de 500 mm.
- pe direcţia verticală aceleaşi zone definesc limita optimă de apucare cu mâna de 1630 mm.
- spaţiul optim de acces în interiorul mobilierului studiat. relevă faptul că atât bărbatul mediu cât şi femeia de
statură mică au posibilitatea de a apuca şi manevra articolele depozitate pe rafturi şi în sertare în proportie de
70% şi a hainelor atârnate pe umere şi suporţi speciali în proporţie de 100%.
- îmbunătăţirea accesului în colţurile, inferioare şi superioare ale spaţiului interior al mobilierului se face prin
înclinarea înspre faţă a trunchiului. O minimă înclinare a trunchiului în faţă (200) măreşte posibilităţile de
acces cu 10%.
- accesul în zonele inferioare ale mobilierului necesită poziţii de ghemuire accentuată.
- pentru a oferi o posibilitate de manevrare a sertarelor şi de vizualizare a conţinutului acestora în condiţii
optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel:
• pentru femeia de statură mică, sertar la h max. 1100 mm;
• pentru bărbatul mediu, sertar la h max. 1300 mm;
- pentru a oferi o posibilitate de manipulare a sarcinilor şi o vizualizare a articolelor pe suprafeţele orizontale
ale poliţelor, în condiţii optime şi de siguranţă, se impune o poziţionare a acestora pe verticală, astfel:
67
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

• pentru femeia de statură mică, poliţa la h max. 1200 mm;

în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1100 mm;
• pentru bărbatul mediu, poliţa la h max. 1500 mm;
în cazul manipulării de sarcini poliţa între 300 şi max. 1500 mm;
- pentru a oferi o posibilitate de manevrare a mânerelor şi accesoriilor elementelor de mobilier, în condiţii
optime, se impune o poziţionare a lor pe verticală, astfel:
• pentru femeia de statură mică, h între 700 / 1500 mm;
• pentru bărbatul mediu, ` h între 800 / 1800 mm;
- cercetarea întreprinsă în studiul ergonomic a stabilit cerinţe privind poziţionarea şi dispunerea elementelor
variabile pe înălţime, precum şi posibilităţile de acces şi vizibilitate în spaţiul interior compartimentat.
- din cercetarea cu privire la manipularea sarcinilor în cazul depozitării rezultă urmatoarele concluzii: zonele
cu risc în manipulare sunt cele care depăşesc distanţa de 300 mm în faţa corpului uman şi pe verticală, cele
care depăşesc nivelul umerilor sau sunt mai jos de genunchi.

În privinţa culorii şi a texturii:

- culoarea şi textura în relaţie cu forma mobilierului se analizează şi se defineşte din punct de vedere
constructiv, impresiv şi expresiv.
- funcţiile culorilor raportate la forma mobilierului se diversifică şi contribuie la;
• accentuarea detaliilor;
• percepţia şi analiza proporţiilor, a caracterului formal şi al structurii piesei de mobilier;
• individualizarea şi sublinierea în sensuri multiple, a unui element, a unei suprafeţe, a unei figuri/forme
decorative sau o anumită structură de ansambl a piesei;
• influenţarea din punct de vedere stilistic şi expresiv a piesei de mobilier;
- dezvoltarea culorilor în game cromatice, grupuri valorice şi de calitate, permit compoziţii cromatice
diverse, care folosesc asemănările şi similitudinile, contrastele şi diferenţierile pentru a sublinia intenţii, idei
şi caracteristici după dorinţă.
- culoarea nu se adaugă formei ca un colaj ci participă şi subliniază elementele şi caracteristicile ei.
- culorile aplicate pe volume pot fi influenţate puternic de iluminare şi caracteristicile luminii ambientale,
astfel:
- pot să modeleze puternic sau să estompeze caracterul volumelor prin tonuri şi valori;
- să accentueze sau să diminueze textura şi decoraţia pe suprafeţe;
- pot schimba gama cromatică a ansamblului ambiental;

Din relaţia mobilierului şi a formei lui cu spaţiul interior al locuinţei rezultă următoarele concluzii:
- forma mobilierului reprezintă o organizare atât a spaţiului interior, prin compartimentare şi compunere
funcţională cât şi a spaţiului liber din jurul lui.
- mobilierul ca tipologie şi dezvoltare formală se corelează cu spaţiului arhitectural organizat şi a
caracteristicilor lui structurale şi formale.
- prin culoare şi textură, mobilierul poate să se insinueze ca volume pregnante în spatiu sau poate să se
estompeze în planul pereţilor.
- mobilierul poate influenţa şi organiza la rândul lui spaţiul ambiental prin caracteristicile lui functionale,
compozitionale şi expresive după cum urmează:
• concentrează spaţiul larg în zone funcţionale diferite;
• accentuează sau diminuează impresia de întindere a suprafeţei pereţilor prin dominanta ansamblului şi
poziţionarea volumelor lui;
• structurează spatiul interior pe nivele orizontale prin compunerea liniară şi modularea volumelor.
• defineşte caracterul stilistic şi expresiv al ambientului prin formă, materiale, decoraţie şi ornament,
prelucrări şi finisaj.

În legătură cu forma ca declanşator de comportamente şi motivaţii în acţiunea de alegere concluziile

sunt următoarele:
- forma mobilierului este influenţată şi influenţează nevoile, cerinţele şi dorinţele beneficiarului .

68
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

- ea trebuie să înglobeze în compunerea de ansamblu, elemente şi valori care răspund din toate punctele de
vedere, cautărilor şi aşteptărilor viitorilor beneficiari, care pot fi depistate prin analiza motivaţiei şi a
comportamentului în achiziţie şi alegerea de produse.
- individul alege în general în mod raţional un produs dar şi cognitiv, emoţional şi expresiv considerate ca
ataşamente pentru valori, tradiţii, idealuri, sentimente şi afinităţi.
- scopul final al proiectării inginereşti este un produs performant, competitiv şi căutat de către beneficiar care
se defineşte puternic pe o piaţa de produse suprasaturată şi acest lucru se realizează eficient şi prin forma lui,
dar nu orice formă ci aceea care se “adresează’ clar şi expresiv.

Cercetările întreprinse asupra procesului de creaţie şi de proiectare inginerească subliniază

următoarele concluzii:
- procesul de elaborare şi proiectare a unui produs se defineşte ca un proces etapizat.
- se caută o transparenţă a conţinutului acestor etape şi o activitate în grup sau colective cu o componenţă
multidisciplinară care să cuprindă ingineri proiectanţi – designeri – psihologi – sociologi -economişti, etc.
- parcurgerea etapelor este obligatorie dar nu condiţionată ca desfăşurare strict liniară.
- etapa de observare, documentare şi analiză obiectivă a situaţiei existente şi a produselor similare este la fel
de importantă ca şi etapa de elaborare şi dezvoltare a conceptului, pentru creşterea gradului de inovare şi
inventivitate a noului concept.
- urmărirea procesului de transformare a problemei este elementul care trebuie controlat eficient.
- rezultatele analizelor teoretice a permis definirea unui proces de creaţie şi de proiectare a produsului de
mobilier pentru depozitare şi expunere ca proces inovativ în domeniu care lipseşte din metodologia specifică
şi care să sublinieze modalitatea de abordare şi dezvoltare a elaborării formei acestui gen de produs.

9.2. CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE

Conţinuturile cercetărilor şi analizelor teoretice precum şi experimentele de modelare şi aplicare a unor
algoritmi în cadrul tezei prezintă o parte nouă, proprie şi originală prin următoarele contribuţii personale:

În privinţa conceptului de formă:

- am analizat şi am sistematizat caracteristicile mobilierului pentru depozitare şi expunere ca ansamblu
tipologic, morfologic şi structural, pentru a oferii o viziune clară asupra particularităţilor şi specificităţii
acestui gen de produse în ceea ce priveşte funcţionalitatea, dezvoltarea formelor, relaţia şi determinarea
părţilor intr-un ansamblu coerent, analiză cuprinsă în subcapitolul. 1
- am întreprins o analiză cuprinzătoare a elaborării formei mobilierului ca evoluţie istorică care se constituie
într-un material documentar important. În conţinutul acestuia am subliniat definirea acestor produse ca:
• parte a culturii şi civilizaţiei;
• mijloc de aplicare şi comunicare a nivelului tehnologic şi de cercetare în domeniile tehnico-inginereşti.
• obiect dinamic supus unor influenţe stilistice şi unor surse de inspiraţie diverse;
• ansamblu semnificativ definit prin caracteristici şi elemente stilistice şi de limbaj.
• produs care exprimă preocupările şi dezbaterile de idei ale epocii, ale mişcărilor şi personalităţilor
marcante ale acestora;
• mijloc de comunicare şi exprimare socială şi individuală, de acţiune şi reacţiune la acest nivel.
Rezultatele acestei analize sunt sintetizate în Tab. 1.3.; şi 1.4.; 3.2.;
- pe baza studiului întreprins asupra elaborării formei mobilierului, am definit o metodă de analiză a
elaborării formei, structurii, ornamentelor şi elementelor decorative ale mobilierului cu valoare conceptuală,
istorică şi de artă, pe care am exemplificat-o practic în subcapitolul 1.6.9. şi în fig. 1.94.; 1.95.; 1.96.; 1.97;
1.98.
- am definit şi explicat sistematic şi complex, elementele definitorii ale formei ca elemente prin care putem
reprezenta, exprima şi construi formele obiectelor şi produselor în general şi cu precădere forma mobilierului
pentru depozitare şi expunere. Acest conţinut se constituie ca un material de studiu teoretic şi practic total
nou în domeniul proiectării mobilierului şi este prezentat în subcapitolele 3.4.; 3.5.;
- prin definirea limbajului conceptual şi vizual al acestora am stabilit posibilităţile de compunere şi
relaţionare a lor în cadrul unei organizări de structură şi compoziţie, subliniind atât reguli şi legi generale cât
şi principii de elaborare şi dezvoltare a formei mobilierului pentru depozitare şi expunere ca formă
semnificativă, pe care le-am prezentat în subcapitolul 3.6.; 3.7.; 3.8.;

69
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

- am definit modelarea acestei forme semnificative prin algoritmi care cuprind: structura fundamentală, părţi
şi elemente importante, cu implicaţie în ansamblul ei (tab. 3.3. – 3.10.).
- am aplicat algoritmul pentru elaborarea şi modelarea formei şi structurii unei comode ca obiect de mobilier
semnificativ. Această aplicaţie este ilustrată în fig. 3.13.; 3.14.; şi Tab. 3.11. şi reprezintă un instrument
sugestiv şi eficient în procesul de proiectare.
În domeniul cercetărilor ergonomice:
- am determinat şi analizat zonele de accesibilitate pentru apucare cu mâna şi atingere cu vârful degetelor în
cazul bărbatului de statură medie şi a femeii de statură mică cu referire la cele trei tipologii ale obiectelor de
mobilier pentru depozitare şi expunere (mari, medii şi mici). Determinările au fost făcute pentru două posturi
fundamentale şi anume poziţia ortostatică şi pozitia ghemuită. Rezultatele acestor simulări grafice se
constituie în cerinţe ergonomice şi recomandări practice cu referire la structura obiectelor de mobilier
cercetate şi compunerea elementelor variabile şi de compartimentare interioară (fig.4.3; 4.4.; 4.5.; 4.6. a-b-
b1.)
- am analizat nivelul de vizibilitate şi posibilitatea de control asupra spaţiului interior al mobilierului cercetat
şi am determinat limitele acestora pentru cele două tipuri de persoane, limite care stabilesc poziţiile maxime
de amplasare a sertarelor şi a poliţelor în planul vertical al frontului mobilierului (fig. 4.7).
- am determinat grafic zonele de risc şi greutăţile maxime admise în manipularea de sarcini, conform
instrumentului de apreciere şi determinare a riscurilor, asociate cu manevrarea manuală a sarcinilor, în
situaţii de muncă (LA – limita admisă) elaborat de Institutul National pentru Siguranţa Ocupaţiilor şi
Sănătate (NIOSH - USA). Raportările la aceste determinări relevă faptul că în cazul mobilierului pentru
depozitare şi expunere, greutăţile articolelor şi ale obiectelor manipulate în locuinţă sunt sub valorile maxime
admise (fig. 4.15.).
- am analizat organizarea spaţiului interior al camerei ca spaţiu optim de acces şi depozitare şi am definit
posibilităţile de depozitare ca cerinţe şi nivele de acces faţă de acesta, în fig. 4.21; 4.22;

Contribuţii privind culoarea şi textura în relaţie cu forma:

- am definit elementele şi caracteristicile fundamentale cu referire la fenomenul cromatic şi la interpretarea
culorii ca impresie şi realitate vizuală.
- realizarea unui studiu experimental propriu în diagnosticarea şi interpretarea impresiei asupra culorii
naturale a 20 de specii de lemn prin instrumentele digitale specifice programului de prelucrare grafică pe
calculator – Corel Draw şi analiza generală a rezultatelor, cu posibilităţi de aplicare în procesul de elaborare
a formei mobilierului exemplificate în fig. 5.11.; 5.12.; 5.13.; 5.14.;
- realizarea modelării şi simulării relaţiei dintre culoare şi elementele de formă ale obiectului de mobilier şi
aplicarea algoritmului pe un corp de mobilier, în fig. 5.15 - 5.19.; şi Tab. 5.24.; 5.25.;
Modelarea cuprinde:
• dezvoltarea prin amestec substractiv al gamelor cromatice şi codificarea lor.
• definirea elementelor de formă a unei comode.
• aplicarea algoritmului asupra elementelor formei.
• exemplificarea a trei variante cromatice în urma aplicării algoritmului.
- realizarea unui experiment propriu, privind influenţarea culorii şi modelarea formei obiectului de mobilier
prin iluminare direcţională, cu ajutorul instrumentelor digitale ale programului Solid Works şi interpretarea
rezultatelor exemplificate în fig.5.20. - 5.25.; şi Tab.5.26. - 5.28.;
- am analizat sintetic posibilităţile de orientare şi direcţiile de abordare a acordurilor cromatice asupra formei
de ansamblu şi a ornamentului obiectului de mobilier, în subcapitolul 5.8.

Cu privire la relaţia mobilierului şi a formei lui cu spaţiul interior al locuinţei:

- sintetizarea într-un studiu teoretic a definirii spaţiului arhitectural organizat ca structură şi formă prin
elementele şi caracteristicile fundamentale ale lor şi sublinierea exprimării acestora faţă de spaţiul interior al
locuinţei şi cerinţele de dotare cu piese de mobilier pentru depozitare şi expunere.
- am întreprins o analiză a spaţiului de depozitare specificat ca spaţiu minim necesar în cadrul locuinţelor şi
raportul între volumul minim de depozitare aferent şi volumul de depozitare al mobilierului fundamental
necesar şi am interpretat rezultatele în fig.6.36. şi tab. 6.7.; 6.8.;
- realizarea unui exerciţiu experimental privind organizarea şi amenajarea funcţională a spaţiului unei camere
de zi cu suprafaţa desfăşurată de 18 mp, ca instrument de abordare în cadrul unei amenajări de interior,
prezentat în fig. 6.37.; 6.38.; 6.39.;
70
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

- am realizat o analiză a mobilierului pentru depozitare şi expunere ca element ambiental şi funcţional al

spaţiului interior al locuinţei prin interpretarea unei variante de organizare funcţională a spaţiului interior
dintr-o locuinţă unifamilială pe care am exemplificat-o prin analiza mobilierului ca element ordonator al
configuraţiei, alcătuirii, expresiei şi informaţiei acestui spaţiu. Aceste analize sunt redate în fig. 6.40.; 6.41.;
6.42.;

Cu privire la analiza comportamentului uman faţă de produse:

- investigarea necesităţilor, cererilor şi a dorinţelor individului prin analiza motivaţiei şi a mobilurilor
acesteia, ca elemente care declanşează alegerea şi ataşamentul faţă de produse şi implicaţiile directe ale lor în
elaborarea unei forme şi a unui produs de mobilier necesar competitiv şi dorit. Analiza s-a finalizat prin
definirea unor criterii de preferinţă faţă de aspectul şi forma mobilierului cuprinse în subcapitolul 7.4. şi
sinteza acestor criterii în Tab. 7.1.

Cu privire la metodologia creaţiei şi proiectării inginereşti:

- studiul comparativ în investigarea stadiului existent cu privire la metodologia creaţie de produs.
- analiza metodologiilor unor procese de creaţie şi de proiectare în domeniul industrial.
- contribuţii personale prin definirea metodologiei de elaborare a formei mobilierului pentru depozitare şi
expunere, care cuprinde:
• definirea unui proces de proiectare etapizat, fig. 8.6.; 8.7.;
• definirea conţinuturilor specifice ale acestor etape, Tab. 8.3 – 8.9.;
• sinteza exemplificatoare a modului de abordare specific fiecărei etape a procesului de proiectare în cazul
unui obiect de mobilier, care să constituie un instrument practic de lucru pentru proiectant, în subcapitolul
8.3.2.;
- sinteza procesului de elaborare a conceptului şi a formei obiectului de mobilier prin algoritmi de modelare,
în Tab. 8.10. şi exemplificarea etapelor cu referire strictă la elaborarea formei, în fig. 8.9.;
- aplicarea algoritmului pentru etapa 4 şi 5 din sinteza procesului de elaborare a formei mobilierului, în Tab.
8.11.;

9.3. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRILOR TEORETICE ŞI PRACTICE

• cercetările teoretice şi practice care fac obiectul tezei se constituie într-un material de analiză şi abordare
original care contribuie la dezvoltarea metodologiile stiinţifice de cercetare şi de creştere a valorii industriale
ale produselor.
• definirea problematicilor din capitole se constituie ca direcţii de analiză şi orientare în domeniul
proiectării şi elaborării formei produselor în general şi a mobilierului pentru depozitare şi expunere în
special.
• analiza obiectului de mobilier specific, stabileşte o modalitate de întelegere structurală şi relaţională a
elementelor cu implicaţie în exprimarea unui concept şi a unui ansamblu formal din punct de vedere
constructiv, stilistic şi expresiv, care poate fi dezvoltat şi aplicat în domeniul învăţământului şi proiectării.
• analiza şi definirea elementelor specifice conceptului de formă se constituie într-un material teoretic şi
practic important şi necesar specialiştilor din domeniul ingineriei industriale.
• aplicaţiile practice în modelarea şi definirea de algoritmi de modelare se constituie în instrumente
aplicative de abordare, atât de necesare în declanşarea şi desfăşurarea unui proces de creaţie cu referire la
elaborarea formei.
• rezultatele cu referire la culoare şi interferenţa acesteia cu forma mobilierului pentru depozitare şi
expunere reprezintă o aplicaţie practică nouă care pune la dispoziţia proiectantului metode de lucru şi analiză
specifice domeniului designului şi a creaţiei artistice.
• definirea obiectului de mobilier ca element ambiental contribuie la reorientarea gândirii şi proiectării
acestuia ca obiect integrat spaţiului arhitectural.
• abordarea problemei legate de comportamentul psiho-social al individului subliniază importanţa
cercetărilor interdisciplinare în domeniul creaţie de produs ca o cerinţă actuală şi absolut necesară în
orientarea fabricării de noi produse, individualizarea lor pe piaţă pentru un răspuns ştiinţific şi obiectiv
necesităţilor individuale şi sociale.

71
CAPITOLUL 9. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII PROPRII ŞI ORIGINALE ŞI DIRECŢII DE
VALORIFICARE A CERCETĂRILOR.

• rezultatele cu privire la definirea metodologiei de abordare şi elaborare a formei ca proces etapizat şi

exemplificările practice oferă oportunităţi în instruirea şi dezvoltarea de metode personale de creaţie şi
proiectare.

9.4. DIRECŢII VIITOARE DE CERCETARE

Conţinutul tezei constituie un cadru şi un stadiu de analiză din care se pot formula şi desprinde noi direcţii şi
acţiuni de cercetare, astfel:
• dezvoltarea cercetărilor pentru identificarea şi sublinierea caracteristicilor formale şi stilistice ale
mobilierului, rezultate din descoperirile ştiinţifice şi tehnice de ultimă oră cu privire la folosirea de noi
materiale şi tehnologii aplicabile în domeniul fabricării mobilierului.
• abordarea mobilierului pentru depozitare şi expunere pe principii noi de modulare şi tipizare structurală
şi a dezvoltării lui ca ansamblu transformabil şi multifuncţional.
• definirea unor cercetări cu privire la sistemul mobilierului pentru depozitare şi expunere în relaţia cu
spaţiul de locuit constrâns, conjunctural sau în cazuri extreme de locuire.
• definirea unor cercetări în domeniul ecologiei cu privire la tendinţele de folosire şi ponderea materialelor
lemnoase şi a lemnului natur în dezvoltarea sistemului de mobilier pentru depozitare şi expunere.
• dezvoltarea cercetărilor cu privire la modularizarea metodologiei de elaborare şi proiectare a formei, prin
impactul declanşat asupra acestui proces de tendinţele de dezvoltarea şi performanţele instrumentelor IT de
ultimă generaţie, ca instrumente de cercetare şi de aplicaţii practice în domeniu.
• extinderea cercetărilor ergonomice privind relaţia dintre mobilierul pentru depozitare şi expunere şi
persoanele cu handicap sau cu necesităţi speciale, prin metodologia modelării virtuale.
• extinderea cercetărilor interdisciplinare cu implicare în conceptul de mobilier şi structurarea lui ca sistem
de produse care să răspundă unor noi criterii şi necesităţi psiho-sociale ale individului, direcţiilor de
manifestare şi structurare socio-familială, precum şi noilor tendinţe în arhitectura şi construcţia spaţiului de
locuit.
• extinderea cercetărilor cu privire la valorificarea caracteristicilor practice şi expresive, specifice
diferitelor specii de lemn, rezultate prin metode de prelucrare şi finisare nespecifice, prin exploatarea
defectelor şi particularităţilor accidentale şi implicarea acestora în forma şi structura mobilierului pentru
depozitare şi expunere.

72
REZUMAT

REZUMAT

Cercetările efectuate prezintă un caracter de noutate printr-o abordare personală a problematicii de creaţie şi
proiectare în domeniul mobilierului, sintetizată într-un conţinut teoretic şi aplicativ.

Abordarea acestor cercetări propune o structurare a acestei problematici într-o viziune integratoare prin care
se definesc conţinuturi şi tematici principale care trebuie urmărite în cadrul metodologiei de creaţie şi
proiectare a unui produs în general precum şi conţinuturi specifice elaborării formei mobilierului pentru
păstrare şi expunere în special.

Aceste conţinuturi şi tematici prezintă următoarele direcţii de analiză:

• Studierea şi analiza domeniului şi a produsului vizat ca posibilitate de investigare a stadiului şi a
nivelului de gândire şi creaţie existent şi identificare a unor direcţii posibile de inovare.
• Stabilirea elementelor definitorii ale formei şi analiza caracteristicilor lor, cu implicaţie în abordarea şi
elaborarea unui concept formal precum şi posibilităţile de manifestare ale acestora în ansamblul unui produs
de mobilier.
• Definirea tematicilor necesare întelegerii produsului de mobilier ca obiect în relaţie funcţională şi
expresivă atât la nivelul uman cât şi la nivelul integrării lui în spaţiul şi ambientul interior al locuinţei.
• Analiza implicaţiilor psiho-sociale ale produsului, pentru identificarea şi definirea unor calităţi şi valori
necesare a fi exprimate în ansamblul lui semnificativ.
• Definirea procesului de creaţie ca un proces etapizat şi sublinierea metodologiei de elaborare şi
dezvoltare a formei produselor, ca momente aplicative care conduc la definirea de soluţii şi variante optime.

Rezultatele cercetărilor şi analizelor întreprinse se definesc ca instrumente de lucru şi posibilităţi de aplicare

practică precum şi ca modalităţi de orientare şi investigare a unor probleme şi domenii care subliniază
importanţa cercetărilor interdisciplinare în domeniul creaţie de produs ca o cerinţă actuală şi absolut necesară
în orientarea fabricării de noi produse, individualizarea lor pe piaţă pentru un răspuns ştiinţific şi obiectiv
necesităţilor individuale şi sociale.

ABSTRACT
The thesis presents innovative research with a special character, due to a personal approach of the creation
and design issues in the field of furniture products, which was synthesized in its theoretical and applicative
content.

The research shows a structuring of the subject within an integrative vision, through which are defined the
concepts and themes which have been approached through the general product creation and design
methodology, as well as through the more detailed design activities regarding the specific form of storage
and display furniture.
The directions of analysis are:
• The study and analysis of the domain as well as of the specific product, aiming to be not only an
investigation of existing ways of thinking and methods of creation, but also to identify directions for
innovation.
• The working out and presentation of the important elements of form and the analysis of their
characteristics, with implications in the approach and definition of a formal concept and the identification of
their expression in the furniture product.
• The selection of the research results able to sustain the approach of the furniture product as an object
having a functional and expressive relation at human level and at the level of its integration in the space and
environment of the dwelling itself.
• The analysis of the psycho-social implications of the furniture product, in order to identify and define the
necessary qualities and values which need to be expressed by it.
• The setting up of the creation process as an aggregate of specific steps, and the application of the
methodology of product form initiation and development, in search of the optimal design solutions and
variants.

The research results are meant to be strong instruments for form design, for the practice of product design.
They also have the potential to be helpful for the orientation and investigation of the problems and domains
which emphasize the importance of interdisciplinary research for product design, as a necessary and never
fading expression of the innovative product manufacturing and of their market-oriented individualization, in
order to find a scientific and objective answer to the individual and social needs.

73
BIBLIOGRAFIE selectivă

1. AILINCĂI CORNEL. 1982 - Introducere în gramatica limbajului vizual. Ed. Dacia, Cluj Napoca.
2. ANDO TADAO. 1996 - The Colours of Light. Phaidon Press Limited, London. ISBN 0-7148-3999-X.
3. ARGAN GIULIO CARLO. 1982 - Arta modernă. vol. I; II. Editura Meriadiane, Bucureşti.
4. ARNHEIM RUDOLF. 1979 – Arta şi perceptia vizuală. O psihologie a văzului creator. Ed.
Meridiane, Bucureşti.
5. ART DECO FURNITURE AND METALWORK. 1998 - by Quantum Books Ltd, London. ISBN 1-
84013-113-6.
6. AUBRY FRANCOISE, VANDENBREEDEN JOS. 1996/97 – Horta Naissance depassement de
L’Art Nouveau. Ed. Ludion Flammarion, Paris. ISBN 90-5544-086-8.
7. BEAZLEY MITCHELL. 2003 - The Elements of Design. by Octopus Publishing Group Ltd,
London. ISBN 1-84000-431-2.
8. BLAKESLEY P.ROSALIND. 2006 - The Arts and Crafts Movement. Phaidon Press Limited. N.Y.,
ISBN 0-7148-3849-7.
9. BÜRDEK E.. BERNHARD 1975 - Einführung in die Designmethodologie. Band 2. by Redaktion
Designtheorie, Hamburg.
10. CIOCA MIHAELA. Teoria alegerii raţionale în viziunea lui Gary S. Becker, Jon Elster şi James S.
Coleman. Studii de sociologie după: GARY S. BECKER 1992 - Comportamentul uman - o abordare
economică. Ed. All Bucureşti; JON ELSTER. 1989 - Nuts and Bolts for the Social Sciences.
Cambridge University Press. UK; JAMES COLEMAN. 1992 - Rational Choice Theory, Advocacy
and Critique. Sage Publications, London.
11. CIONCA MARINA. 2005 - Renaşterea florentină. Arte – Interioare – Mobilier. Editura Risoprint,
Cluj. ISBN 973-656-975-6.
12. CIONCA MARINA, MUSCU IOAN, LIDIA GURĂU. 2006 - Designing with your hands, thinking
with your hands, Project SIPPO. Ed. Universităţii Transilvania din Braşov. ISBN 973-635-836-4.
13. CIONCA MARINA, MUSCU IOAN. 2010 – Proiect de cercetare-dezvoltare-inovare competiţie
internă “Elaborarea unor creaţii şi lucrări de design de interior/peisagistică, design de produs şi
comunicare vizuală, pentru promovarea imaginii Universităţii Transilvania din Braşov”. nr.
15431/2010, Universitatea Transilvania din Braşov.
14. CONSTANTIN PAUL. 1977 - Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative şi aplicate
moderne. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
15. CONSTANTIN PAUL. 1979 - Culoare Artă Ambient. Ed. Meridiane, Bucureşti.
16. CRAGOE, CAROL DAVIDSON. 2008 - Ghid de arhitectură. Ed. Litera Internaţional, Bucureşti.
ISBN 978-973-675-420-3.
17. CREŢU IULIAN. 1973 - Iniţiere în estetica produselor industriale. Ed. Tehnică. Bucureşti.
18. DABNER DAVID. 2005 - Design grafic. Principiile şi practica designului grafic. Enciclopedia
RAO, Bucureşti. ISBN 973-717-042-3.
19. DE LUCCHI MICHELE. 2001 - The International Design Yearbook. BIS Publishers, Amsterdam.
ISBN 90-72007-84-0.
20. DE SAUSMAREZ MAURICE. 1943 - Basic design-the dynamics of visual form. Van Nostrand
Reinhold Company, New York.
21. DESIGN & IMITATION, 2004 - Industries Françaises de l’Ameublement – Media, Paris. ISBN 2-
951-1868-9-4.
22. DICŢIONAR DE ESTETICĂ GENERALĂ. 1972 - Colegiu de redacţie. Ed. Politică, Bucureşti.
23. DUMITRESCU ZAMFIR. 1984 - Structuri geometrice structuri plastice. Ed. Meridiane, Bucureşti.
24. EBERHARD HOLDER. 1993 – Design-Zeichnen für Einsteiger, mit Marker, Filz-und
Faserschreiber. Augustus Verlag Augsburg, Germany. ISBN 3-8043-0227-0.
25. EHRENFELS CH.V.. 1932 - Uber Gestaltqualitäten. Stuttgart.
26. FIELL PETER & CHARLOTTE. 2001 - Design, van de 20e eeuw. Icons by Taschen GmbH, Köln.
ISBN 3-8228-5547-2.
27. FIELL PETER & CHARLOTTE. 2005 - Scandinavian Design. by Taschen GmbH, Köln. ISBN 3-
8228-4118-8.5.
28. FOCILLON HENRI. 1977 - Viaţa formelor. Biblioteca de artă 195. Ed. Meridiane, Bucureşti.
29. FREDERICK MATTHEW. 2007 - 101 Things I Learned in Architecture School. MIT Press. ISBN-
13; 978-0-262-06266-4.

74
30. FULTON JOHN. 1992 - Materials in design and technology. The Design Council, London. ISBN 0-
85072-289-6.
31. GAGE JOHN. 1999 – Colours and Meaning. Art, Sience and Symbolism. by Thames&Hudson Ltd,
London. ISBN 0-50028215-3.
32. GALL RAINER, MÜLLER URLICH. 1996 – Gestalten von Möbeln. zum Beispiel Gesellenstücke.
Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart. ISBN 3-421-03110-X
33. GĂLEŞANU I., SĂSĂRMAN G., PRUNDEANU D., SACHELARIE G.. 1973 - Teoria arhitecturii
şi norme de proiectare. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
34. GHYKA C. MATILA. 1981 - Estetica şi teoria artei. Ed. Stiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
35. HABITAT et DÉCORATION. 2000 – Könemann Verlagsgesellschaft mbH. Cologne. ISBN 3-8290-3569-1
36. HAUFFE THOMAS. 1996 – Design, An illustrated historical owerview. Barron’s Educational
Series, Inc. USA. ISBN 0-8120-9772-6.
37. HOFMANN WERNER. 1977 - Fundamentele artei moderne, o introducere în formele ei simbolice.
vol II. Biblioteca de artă 215. Ed. Meridiane, Bucureşti.
38. HOLLINGSWORTH MARY. 2004 - Arta în istoria umanităţii. Enciclopedia RAO, Bucureşti. ISBN
973-8175-95-X.
39. IONESCU Fl., NĂSTASE VALENTIN. 1970 - Proiectarea mobilei şi arhitectura interioarelor.
Editura Didactică şi Pedagogica, Bucureşti.
40. IONESCU M. -MUSCEL-IANCULESCU, BULIGA M. MIHAELA. 1981 - Tehnologia cercetării
aplicative de produs. Metode ştiinţifice folosite în designul industrial al bunurilor de consum.
Ed.Tehnica, Bucureşti.
41. ITTEN JOHANNES. 1986 - Art de la Couleur. Edition abregee. Ed. Dessain et Tolra, Paris. ISBN 2-
249-25003-0.
42. ITTEN JOHANNES. 1975 - Design and Form. The Basic Course at the Bauhaus and Later - revised
Edition. Ed. John Wiley&Sons Inc., Londra. ISBN 978-0-471-28930-2.
43. JONES J. CHRISTOPHER. 1975 - Design. Metode şi aplicaţii. Editura Tehnică, Bucureşti.
44. KNOBLER NATHAN. 1983 - Dialogul vizual. O introducere în aprecierea artei. vol I; II.
Biblioteca de Artă 363-364. Editura Meriadiane, Bucureşti.
45. KNOWLES ERIC. 1993 - 100 Years of the Decorative Arts. by Miller’s, London. ISBN 1-84000-052-X.
46. MARRAS S. WILLIAM, KARWOWSKY WALDEMAR. 2006 - Intervention, Controls and
Applications in Occupational Ergonomics. Editura Taylor&Francis Group, USA.
47. MARRAS S. WILLIAM. 2008 - The Working Back. A sistems view. Editura John Wiley & Sons Inc.
Hoboken, New Jersey.
48. MONOGRAFIEEN OVER VLAAMSE KUNST. 1994 - Emiel Veranneman. Ed. Gemeentekrediet.
ISBN 90-5066-133-5.
49. MUNRO THOMAS. 1981 – Artele si relaţiile dintre ele. Biblioteca de arta 304. Ed. Meridiane, Bucureşti.
50. MURATA NOBORU & BLACK ALEXANDRA. 2000 - The Japanese house, architecture and
interiors. Tuttle Publishing. ISBN 0-8048-3262-5.
51. MUSCU IOAN, raport de cercetare din cadrul tezei de doctorat intitulat Storage and display
furniture as product system in living spaces/Mobilier pentru depozitare si etalare ca sistem de
produse in spatiul de locuit, sustinut la Workshopul international CCSPL „Development of
sustainable products and technologies”, Brasov, 7-10 iulie 2009
52. MUSCU IOAN, raport de cercetare din cadrul tezei de doctorat intitulat Development of the form
concept in the context of modernity/ Dezvoltarea conceptului de forma in contextul epocii moderne,
sustinut la Workshopul international CCSPL „Sustainable development in wood industry”, Brasov,
12-15 oct. 2009
53. MUSCU IOAN, OLARESCU A., 2011, Steps of the process of developing the specific form of
storage furniture, Annals of DAAAM for 2008 & Proceedings of the 22th International DAAAM
Symposium [lucrare acceptată, în curs de publicare, Proceeding ISI]
54. MUSCU IOAN, CIONCA M., 2011, Constructive development of colors and applications of
chromatic harmonies for storage furniture, Annals of DAAAM for 2008 & Proceedings of the 22th
International DAAAM Symposium şi lucrare acceptată, în curs de publicare, Proceeding ISI]
55. MUSCU IOAN. 2008 – An exercise of creation I/Un exerciţiu de creaţie I. articol în PRO LIGNO,
revista CNCSIS B+, nr. 2/2008. ISSN 1841-4737.
56. MUSCU IOAN. 2008 - An exercise of creation II/Un exerciţiu de creaţie II. articol în PRO LIGNO,
revista CNCSIS B+, nr. 3/2008. ISSN 1841-4737.

75
57. MUSCU IOAN. 2008 – Storage and display furniture I/Mobilierul pentru păstrare şi expunere I.
articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 1/2009. ISSN 1841-4737.
58. MUSCU IOAN. 2008 – Storage and display furnitureII /Mobilierul pentru păstrare şi expunereII.
articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 3/2009. ISSN 1841-4737.
59. MUSCU IOAN. 2005 - BIFE TIMB, Un vizitator curios sau schiţa unor impresii de o zi. articol în
PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr. 2/2005, ISSN 1841-4737.
60. MUSCU IOAN. 2005 - Proiect de arhitectură şi amenajare funcţională - Casă de vacanţă “vila
Dinu” Bran, 1/2005.
61. MUSCU IOAN. 2006 - Proiect de amenajare funcţională - Locuinţă familiala, Braşov. 1/2006
62. MUSCU IOAN. 2006 - Proiect de mobilier şi amenajare funcţională - Magazin Foto. Brasov, 2/2006.
63. MUSCU IOAN. 2006 - ExpoWood 2006 - articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr.2/2006,
ISSN 1841-4737,
64. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles I/Atitudini sau stiluri I. articol in PRO LIGNO, revistă
CNCSIS B+, nr. 3/2006. ISSN 1841-4737.
65. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles II/Atitudini sau stiluri II. articol in PRO LIGNO, revistă
CNCSIS B+, nr. 4/2006. ISSN 1841-4737
66. MUSCU IOAN. 2006 – Attitudes or styles III/Atitudini sau stiluri III. articol in PRO LIGNO,
revistă CNCSIS B+, nr. 1/2007. ISSN 1841-4737
67. MUSCU IOAN. 2008 – About Form/Despre Formă. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+,
nr. 1/2008. ISSN 1841-4737
68. MUSCU IOAN. 2007 – ExpoWood. articol în PRO LIGNO, revistă CNCSIS B+, nr.2/2007. ISSN 1841-4737.
69. MUSCU IOAN. 2002 - GRANT PHARE / PROGRAM RICOP RO 9904 “Pregătire profesională şi
perfecţionare în grafic design şi comunicare vizuală”.
70. MUSCU IOAN. 2004 - Proiecte de identitate vizuală si signaletica 01-03/2004, 04-06/2006
(drepturi de autor).
71. MUSCU IOAN. 2007 - Proiect de arhitectură şi amenajare funcţională -“AHA International Hotel
Management Schools-România”, Braşov, 07/2007.
72. MUSCU IOAN. 2007 - Proiect de mobilier şi amenajare interioară - Hotel “Max Internaţional”.
Râşnov, 08/2007.
73. MUSCU IOAN. 2008 - Proiect de mobilier pentru bucătărie si amenajare funcţională - Locuinţa
familiala. Săcele – Braşov, 09/2008.
74. NĂSTASE VALENTIN, CIONCA MARINA. 1996 - Proiectarea mobilei. Îndrumar pentru lucrări
practice. Universitatea “Transilvania” din Braşov.
75. NEUFERT ERNST& PETER. 2002 - Architects, Data. Third Edition. by Wile-Blackwell. UK. ISBN
978-0-632-05771-9.
76. NORBURY BETTY. 2000 – Furniture for the 21st Century. by Viking Studio, USA.
77. OLĂRESCU A., CIONCA M., BĂDESCU L.A.M., MUSCU IOAN. 2007 - Designing and
manufacturing furniture with branch wood panels, In Proceeding of 5-th International
Conference on Challenges in Higher Education and Research in the 21-th Century, Sozopol,
Bulgary, Heron Press Sofia, pp. 119 - 123, ISBN 978-954-580-227-0.
78. OLĂRESCU A., CIONCA M., MUSCU IOAN. 2007 - Designing furniture with branch wood
panels, In Proceeding of International Conference Wood Science and Engineering in the
Third Millennium ICWSE 2007, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, pp. 411 – 418,
ISSN 1843-2689.
79. OVERY PAUL. 1979 - De Stijl. Curente şi sinteze. 22. Ed. Meridiane, Bucureşti.
80. PAPANEK VICTOR. 1995 - The Green Imperative. Natural Design for the Real World.
Thames&Hudson Inc. ISBN 0-500-27846-6.
81. PATRULIUS R. RADU. 1975 - Locuinţa în timp şi spaţiu. Ed. Tehnica, Bucureşti.
82. PEARCE PETER, PEARCE SUSAN. 1980 - Experiment in Form. A Foundation Course in Three-
Dimensional Design. Ed. Van Nostrand Reinhold Company. New York. USA. ISBN 0-442-26497-6.
83. PERRIAND CHARLOTTE. 1999 - reConnaître. Charlotte Perriand - Fernand Leger une
connivence. Reunion des Musées Nationaux. ISBN 2-7118-3827-7.
84. QUETTE ANNE-MARIE. 1995 - Le mobilier français Art Nouveau 1900. Éditions Massin. ISBN 2-
7072-0266-5.
85. RADIAN H. R.. 1981 - Cartea proporţiilor. Curente şi sinteze 33. Ed. Meridiane, Bucureşti.
86. RANGU GHEORGHE, BOJENESCU CORNELIU & colectivul de autori. 1984 - Iniţiere în
ergonomie. Ed. Tehnică, Bucureşti.

76
87. RUSKIN JOHN. The Seven Lamps of Architecture. George Routledge&Sons Ltd. London. ISBN 0-
7661-0716-7.
88. SCHELLENS JEAN-JACQUES, MAYER JACQUELINE. 1963 - Encyclopédie Universelle, vol. 8.
Collection Marabout Université. Editura Gérard & Co., Belgia.
89. SCHELLENS JEAN-JACQUES, MAYER JACQUELINE. 1966 - Histoire Mondiale de L’art. vol.
6. Collection Marabout Université. Editura Gérard & Co., Belgia.
90. SCOTT ERNEST. 1983 - Lavorare il legno – Attrezzi, Metodi, Materiali, Ebanisteria classica. Ed.
Zanichelli, Bologna.
91. SEMBACH KLAUS-JÜRGEN. 1982 - Contemporary Furniture, an International Review of Modern
Furniture 1950 to the Present. Architectural Book Publishing Company, N.Y. 10016. ISBN 8038-9526-7.
92. SENDRAIL MARCEL. 1983 – Înţelepciunea formelor. Biblioteca de artă 362, Ed. Meridiane,
Bucureşti.
93. SHAHN BEN. 1960 - The Shape of Content. Vintage, New York.
94. STARMER ANNA. 2009 - Ghidul culorilor. 200 de combinaţii inedite pentru casa ta. Ed. Litera
Internaţional, Bucureşti. ISBN 978-973-675-612-2.
95. STEIN J. STEVEN, BOOK E. HOWARD. 2003 - Forţa inteligenţei emoţionale.Inteligenţa
emoţionala şi succesul vostru. Ed. ALLFA, Bucureşti. ISBN 973-8457-21-1.
96. STEM SETH. 1989 - Designing Furniture, from concept to shop drawing: a practical guide. by The
Taunton Press. England.
97. STOICA LIVIU, DOBOŞ RĂZVAN. 2010 - Desenul în arhitectură. Bucureşti. ISBN 978-973-0-08380-4.
98. TATARKIEWICZ WLADYSLAW. 1981 - Istoria celor şase noţiuni. Biblioteca de artă 303. Ed.
Meridiane, Bucureşti.
99. VENLET DANNY. 2008 - Interior architect&designer. Stichting Kunstboek bvba. ISBN 978-90-
5856-302-6.
100. WOOD DESIGN. 2005 – DAAB Gmbh. Köln. ISBN 3-937718-39-7.
101. WONG WUCIUS. 1972. Principles of Two-Dimensional Design. Van Nostrand Reinhold
Company, New York.
102. WONG WUCIUS. 1977 - Principles of Three-Dimensional Design. Van Nostrand Reinhold
Company, New York.ISBN 0-442-29561-8.
103. WRIGHT FRANK L.. 1983 - Drawings and plans of Fr. L. Wright. The early period. Dover
Publications, Inc. New York. ISBN 0-486-24457-1.
104. http://en.wikipedia.org/wiki/Munsell_color_system.
105. http://www. look4design.co.uk
106. http://www.grupclima.ro
107. http://www.carpanelli.com
108. http://www.tecada.ro
109. http://www.incasa.ro
110. http://www.mobileffe.com
111. http://www.emobilacomanda.ro
112. http://mobilamobilier.wordpress.co
113. http://www.animavision.ro
114. http://www.indigomob.ro
115. http://www.my-interior-decoration.ro
116. http://www.idezio.ro
117. http://www.kids-bedroom-furniture-pictures (5)
118. http://www.modernicus.com/DesignBase Lisitng/Juhl Notes.html
119. http://www.treadwaygallery.com
120. http://worldvisitguide.com
121. http://www.vam.ac.uk
122. http://www.moduldesign.ro
123. Ideal Decor. Anul IV. Nr.27 – mai 2006.
124. http://www.construcţii.wikiteam.ro

77
CURRICULUM VITAE
Date personale:
Numele şi prenumele
Data şi locul naşterii
Naţionalitate
Stare civilă
e-mail
Studii:
Experienţă profesională
şi didactică:
Proiecte/programe
naţionale/internaţionale:
Cărţi publicate:
Lucrări ştiinţifice:
Articole publicate în
reviste de specialitate:
Proiecte şi lucrări
de creaţie:
Organizare de evenimente
în domeniul designului
de mobilier:
Membru în asociaţii
profesionale şi ştiinţifice:
Alte competenţe şi menţiuni: Discipline predate:
Designer profesionist prezentat în ENCICLOPEDIA ARTIŞTILOR
ROMÂNI CONTEMPORANI.
Limbi străine cunoscute:
MUSCU Ioan
11 august 1953 – Aiud – jud. ALBA
Română
căsătorit
ioanmuscu@yahoo.com
1976 – 1980, Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. Facultatea de Arte
plastice şi decorative, Cluj Napoca, jud. Cluj.
1968 – 1972, Liceul de Muzică şi Arte plastice, Oradea, jud. Bihor.
2002 – prezent, Universitatea Transilvania din Brasov, Facultatea Ingineria
Lemnului, Catedra Tehnologia Lemnului, Sef lucrări-Asistent.
2000 – 2002 , Maroma SA. Braşov , Designer principal.
1993 – 2002 Universitatea Transilvania din Brasov, Facultatea Ingineria
Lemnului, Cadru didactic asociat, Sef lucrări.
1990 – 2000, Tipo Bety-srl. Braşov, Designer grafician.
1980 – 1990, ICPAT Braşov (Tractor Proiect), Designer principal.
2007 – prezent, Liceul de Arte plastice HMT. Braşov, Cadru didactic
asociat.
1 GRANT PHARE / PROGRAM RICOP (director de proiect).
8 ( 6-membru; 2- formator).
1 (membru coordonator de proiect).
6 (2 coautor).
16 (CNCSIS B, B+)
12 (selecţie) în domeniile: design de produs
design grafic
arhitectură de interior
26 (24 expoziţii locale; 2 expoziţii internaţionale).
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Braşov.
Membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din România.
Membru al Centrului Român de Design, Bucureşti.
Designul produselor în IL.
Desen ornamental si reprezentari grafice.
Arhitectură de interior.
Basic Design I, II.
Design grafic.
L. Franceză.
L. Engleză.
78
CURRICULUM VITAE

Personal data:
First and last name: MUSCU Ioan
Date and place of birth: August 11, 1953, Aiud, jud. Alba
Nationality: Romanian
Civil status: married, 2 sons
e-mail ioanmuscu@yahoo.com

Education: 1976 – 1980, Insitute of Fine Arts „Ion Andreescu”, Faculty of Fine and
Decorative Arts, Cluj Napoca, jud. Cluj
1968 – 1972, Highschool of Music and Fine Arts, Oradea, jud. Bihor

Professional activity: 2002 – present, Transilvania University of Brasov, Faculty of Wood

Engineering, Department of Wood Technology, Teaching Assistant, Assistant
2000 – 2002 , Maroma SA. Braşov, Senior Designer
1993 – 2002 , Transilvania University of Brasov, Faculty of Wood
Engineering, Teachnig Assistant (associate),
1990 – 2000, Tipo Bety SRL. Braşov, Graphic Designer
1980 – 1990, ICPAT Braşov (Tractor Proiect), Senior Designer
2007 – present, Highschool of Fine Arts HMT, Braşov, Teachnig (associate).

National/International
grants/programs: 1 PHARE / RICOP Grant (project manager)
6 national and 2 international grants (team member/trainer)

Books: 1 (co-author)

Conference papers: 6 (2 co-author)

Published articles: 16 (CNCSIS B & B+)

Own projects/designs: Product design-15, graphic design-16, interior and furniture design-10

Event organization: Scientific and cultural events-19 (out of which 2 international events),
exhibitions-11

Member of professional
and scientific associations: Member of the Romanian Design Centre
Member of the Romanian Artists’Union, Brasov Branch
Member of the Romanian Union of Photography Artists

Other activities: Teaching: Product Design in Wood, Ornamental Drawing and Graphics,
Interior Architecture, Basic Design I, II, Graphic Design

Professional designer presented in the ENCYCLOPEDIA OF THE

CONTEMPORARY ROMANIAN ARTISTS

Foreign Languages: French

English

79