Sunteți pe pagina 1din 3

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013
Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate
pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie: 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane in educaţie şi formare profesională”
Contract de finanţare: POSDRU/87/1.3/S/62536

MODULUL I

TEMA 5: Diferențe ce apar în interacțiunea dintre elevi și în calitatea procesului de


învățare, datorită relațiilor de colaborare sau a celor competitive dintre ei

Odată cu includerea elevilor cu abilităţi diferite în clasele obişnuite din învăţământul de masă,
creşte şi diversitatea nevoilor individuale de învăţare, iar pentru a face faţă, dascălii trebuie să înveţe să
apeleze la tehnici noi, cu ajutorul cărora să poată asigura performanţe şcolare înalte pentru toţi
elevii.Metoda de învăţământ este o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în
vederea realizării obiectivelor pedagogice, un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie
de învăţare mai mult sau mai puţin dirijată, un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie
cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor; ea face parte din condiţiile externe
ale învăţării, care determină eficienţa acesteia.
În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode, bazate pe învăţarea prin colaborare.
Voi analiza învăţarea prin colaborare versus competiţie, pledând pentru schimbarea practicilor
educaţionale tradiţionale, considerând că individualismul şi competiţia promovate în clasele din ţara
noastră pot fi echilibrate de practici educaţionale democratice şi cooperative, care să stimuleze
participarea elevilor şi ameliorarea rezultatelor şcolare.
Analizând comparativ cooperarea şi competiţia, se pot evidenţia următoarele trăsături
caracteristice: ambele sunt practici care se întâlnesc în şcoala contemporană şi sunt
necesare. Competiţia devine distructivă pentru armonia climatului educaţional atunci când este
exacerbată şi devine un scop în sine. Cadrele didactice trebuie să echilibreze cele două forme de

1
organizare a activităţii instructiv-educative, creând oportunităţi de învăţare axate pe activităţile de grup
ce favorizează cooperarea şi întreţin competiţia constructivă.
La nivelul cadrelor didactice este larg răspândită opinia că numai relaţiile competitive generează o
motivaţie adecvată pentru învăţare. Clasa tradiţională se constituie ca un mediu competitiv, resimţit ca
atare de către elevi, în principal din cauza modalităţii de notare practicate de majoritatea profesorilor:
prin raportare la grup sau individualizat - primul fiind cel utilizat cu precădere.
Competiţia are ca avantaje efectele pozitive în plan motivaţional, dar i se poate reproşa faptul că cel
mai adesea se constituie într-un factor ce determină conflict şi comportamente agresive de grup. Ea
determină interacţiune slabă între colegi, încercări de a-i împiedica pe ceilalţi să obţină performanţe, lipsă
de comunicare, neîncredere, frustrare, nesiguranţă, anxietate, neputinţă la copiii mai puţin dotaţi
intelectual (de aceea se recomandată ca aceasta sa fie folosită la copiii cu niveluri cognitive apropiate).
Dacă în clasele structurate competitiv elevii obţin note bune numai dacă unii din colegii lor obţin note
slabe, în clasele organizate în manieră cooperantă elevii sunt apreciaţi pozitiv şi ajung să aibă rezultate
bune în condiţiile în care ceilalţi membri ai grupului au aceleaşi rezultate. Competiţia poate fi benefică
atunci când elevii cooperează în grupuri mici împotriva altor grupuri. Activitatea de grup bazată pe
cooperare trebuie bine gândită de profesor pentru a-şi atinge scopurile. Trebuie sa ţinem cont de câteva
condiţii necesare dezvoltării unui spirit de grup:
- luarea în consideraţie a perioadei necesare dezvoltării unui spirit de grup;
- împărţirea sarcinilor între membrii grupului; mărimea grupului trebuie adaptată volumului sarcinii;
-caracterul sarcinii trebuie să se preteze la îndeplinirea ei prin cooperare şi să fie adaptată vârstei
subiecţilor;
-este necesară prezenţa unor membri care să-şi poată asuma rolul de lider.
Metoda învăţării prin colaborare, în grupuri mici, are la bază principiul întăririi coeziunii grupului de
lucru şi al sporirii gradului de interacţiune între membri. Aceasta este eficientă în funcţie de luarea în
considerare a anumitor condiţii:
-componenţa grupului privită sub raportul vârstei şi al nivelului intelectual al participanţilor, mărimii
grupului şi a diferenţelor dintre membrii grupului (eterogenitatea optimă);
-sarcina de lucru (să se preteze la colaborare);
-existenţa unor mijloace de comunicare adecvate.
Elevii, în grupe de patru-cinci membri, învaţă un material stabilit de profesor, discutându-l şi
ascultându-se unul pe altul, până când sunt convinşi că-l stăpânesc cu toţii. Profesorul le adresează
întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul grupului se obţine prin aprecierea progresului
fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare. Metoda are meritul de a încuraja elevii să se
sprijine unul pe altul în activitatea de învăţare, corectându-şi reciproc greşelile. Instruirea în grupuri mici
constituie o alternativă din ce în ce mai uzitată, deoarece instruirea frontală limitează opţiunile
instrucţionale şi este centrată pe cadrul didactic şi nu pe elev. De asemenea, prin împărţirea clasei în
grupuri mici, responsabilitatea fiecărui elev faţă de grup creşte foarte. Munca în echipă dezvoltă
capacitatea elevilor de a lucra împreună – o competenţă importantă pentru viaţa şi activitatea viitorilor
cetăţeni.
Clasa de elevi este locul unde se realizează afirmarea de sine, antagonismele, rivalitatea, competiţia
şi cooperarea. Performanţele în realizarea unei sarcini sunt mai stimulate de cooperare, decât de
competiţie, susţine Monteil (invocând cercetările lui Workie, Brown şi Abrams). În timp ce competiţia
conduce de cele mai multe ori la antagonisme, ostilităţi, reprezentări negative ale celuilalt, cooperarea

2
are un efect pozitiv în ceea ce priveşte unele dimensiuni ale comportamentului: strategiile de
raţionament, motivaţia, percepţia celuilalt etc.
În învăţarea prin cooperare se respectă principiile: egalitarist, antiierarhic şi antiautoritar, precum şi
cel al toleranţei faţă de opiniile celorlalţi şi al evitării etichetării. Profesorul se integrează în activitarea
colaborativă a elevilor, putând fi unul din membri, oferindu-şi ajutorul, ori animând şi stimulând
activitatea. Evaluarea este un exerciţiu democratic al puterii într-o muncă în comun a educatorilor cu
elevii.
Sintetizând, pot spune că beneficiile învăţării prin colaborare sunt următoarele :
-din punctul de vedere al performanţelor şcolare: mai mult efort pentru a reuşi, implicit rezultate
mai bune la nivelul tuturor elevilor (etichetaţi în mod tradiţional ca “foarte buni”, “mediocri”, “slabi”),
motivaţie intrinsecă, implicare în sarcină, o mai bună dozare a timpului disponibil pentru realizarea
sarcinii, gândire critică;
-din punctul de vedere al relaţiilor interpersonale: relaţii mai profunde şi mai calde între elevi prin
amplificarea spiritului de echipă, aprecierea şi valorizarea diversităţii multietnice prin dezvoltarea
empatiei şi coeziunii la nivelul grupului de elevi;
-din punctul de vedere al identităţii personale: întărirea eului şi a identităţii de sine, dezvoltarea
competenţelor sociale, ameliorarea imaginii de sine, dezvoltarea capacităţii de a face faţă adversităţii şi
stresului.

BIBLIOGRAFIE:
Cerghit, Ioan, 1997, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, E.D.P. R.A., Bucureşti;
Cerghit, Ioan; Neacşu, Ioan; Negreţ-Dobridor, Ion; Pânişoară, Ion Ovidiu, 2001,Prelegeri pedagogice,
Editura Polirom, Iaşi;
Cucoş Constantin (coord.), 1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
Editura Polirom, Iaşi;
Ionescu, Miron; Radu, Ion, 1995, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

S-ar putea să vă placă și