Curtea Internaţionalǎ de Justiţie

Cazul privind activitǎţi militare şi paramilitare în Nicaragua şi contra acesteia

Nicaragua c. S.U.A.
(1986)

În 1981, Nicaragua a sesizat Curtea Internaţionalǎ de Justiţie, pe baza declaraţiei

unilaterale reglementate de articolul 36 (2) din Statutul Curţii, solicitând instanţei sǎ declare cǎ
anumite activitǎţi militare şi paramilitare ale Statelor Unite ale Americii împotriva acesteia erau
neconforme cu dreptul internaţional.
Litigiul dintre cele douǎ state s-a nǎscut pe fondul intenţiei Statelor Unite de a rǎsturna
guvernul sandinist de la Managua (comunist), care s-a instaurat la putere în anii 1979-1980.
Elementele de fapt care au putut fi probate de Nicaragua (cu mijloace de probǎ precum
materiale de presǎ, martori, declaraţii oficiale ale unor demnitari americani) au constat din:
a) Preşedintele S.U.A. a autorizat agenţii guvernamentale sǎ plaseze mine în mai multe
porturi ale statului Nicaragua;
b) Aeronave militare ale S.U.A. au survolat teritoriul statului Nicaragua (pǎtrunzând în
spaţiul aerian al acesteia);
c) S.U.A. a instituit o blocadǎ economicǎ în raport cu Nicaragua;
d) S.U.A. au finanţat, antrenat şi echipat un grup de forţe paramilitare, numite
„contras”, care luptau pentru rǎsturnarea guvernului sandinist.
Nicaragua a susţinut cǎ aceste acte reprezintǎ încǎlcǎri flagrante ale Cartei O.N.U., Cartei
Organizaţiei Statelor Americane (O.A.S.) şi a principiilor elementare ale dreptului internaţional.
Statele Unite au susţinut, în primul rând, cǎ instanţa nu este competentǎ sǎ judece litigiul,
deoarece o rezervǎ conţinutǎ de declaraţia prin care S.U.A. recunoşteau competenţa Curţii
Internaţionale de Justiţie prevedea faptul cǎ instanţa nu va judeca pe baza unui tratat multilateral
decât în cazul în care toate pǎrţile la acel tratat declarǎ cǎ vor accepta hotǎrârea Curţii. În decizia
pronunţatǎ asupra competenţei sale, Curtea Internaţionalǎ de Justiţie a reţinut cǎ are competenţǎ
sǎ judece litigiul, dar nu va putea aplica în speţǎ tratatele multilaterale.
S.U.A. nu s-a prezentat la pledoaria oralǎ, transmiţând Curţii doar memoriul scris.

Statele Unite au susţinut cǎ activitǎţile lor sunt motivate de dreptul colectiv la

autoapǎrare. Astfel, S.U.A. au probat cǎ grupuri paramilitare susţinute de statul Nicaragua (în
special prin livrarea de arme) acţionau la graniţa cu statul Honduras – ceea ce îndreptǎţeşte
S.U.A. sǎ rǎspundǎ, în apǎrarea statului Honduras, cu acţiuni militare legitimate de dreptul la
autoapǎrare.
De asemenea, S.U.A. au arǎtat cǎ acţiunile lor sunt motivate şi de un drept de intervenţie
democraticǎ, legitimat de faptul cǎ guvernul Nicaraguan s-a angajat, prin Pactul pentru Pace din
cadrul O.A.S., sǎ organizeze alegeri libere şi sǎ respecte drepturile fundamentale ale omului.
In ceea ce priveşte forţele „contras”, S.U.A. au arǎtat cǎ acele forţe acţionau independent
şi, prin urmare, nu le este imputabilǎ acţiunea acestora.

Ce va decide Curtea în raport cu situaţia de fapt şi argumentele pǎrţilor?