Cum Îi Înveţi Pe Copii Abilităţi de Rezolvare A Problemelor

Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”, Baia Mare
Ghid practic pentru părinți
Pregătirea copiilor pentru

şcoală
Consilier școlar,
psih. Fereștean Tania Maria
1
Pregătirea pentru şcoală
1. Definirea conceptului de „Pregătire pentru şcoală”

2. Aptitudinea de şcolaritate
3. Maturitatea şcolară
4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii
5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?
6. Cum pregătim copilul pentru o nouă zi de şcoală?
7. Cum îmbunătăţim aptitudinile copilului pentru şcoală?
8. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală
- lipsa de motivaţie
- neatenţia la ore
- temele pentru acasă
- chiulul
- agresivitatea în şcoală
- clasa/şcoala nepotrivită
- dificultăţi de învăţare
- televizorul şi calculatorul
9. Clasa pregătitoare / clasa I
2
1. Pregătirea pentru şcoală
Conceptul de pregătire pentru şcoală se referă la nivelul de dezvoltare al unui copil (din
punctul de vedere al competenţelor cognitive, socio-emoţionale, motrice, de autonomie) care ar
trebui să-i asigure acestuia o adaptare optimă la mediul şcolar.
În psihologia dezvoltării au fost identificate următoarele competenţe fundamentale ce

necesită a fi dezvoltate în pregătirea pentru şcoală a unui copil:
- competenţe cognitive: atenţie, memorie, categorizare, limbaj, planificare şi rezolvare de

probleme;
- competenţe sociale: se referă la capacitatea copilului de a stabili relaţii sociale adecvate,
de a respecta regulile sociale şi de a rezolva probleme ce pot apărea în relaţiile personale.
- competenţe emoţionale: înţelegerea emoţiilor celorlalţi, exprimarea propriilor emoţii şi
capacitatea de autoreglare emoţională
- competenţe de autonomie personală: capacitatea copilului de a rezolva probleme
cotidiene specifice grupului de vârstă din care face parte.
- competenţe motrice: motricitate grosieră şi fină
- prerechizite ale şcolarizării: prerechizitele scris-cititului, prerechizitele matematice,
cunoştinţele despre funcţionarea cognitivă
2. Aptitudinea de şcolaritate
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative

pentru pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar. În grupa
pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele şi
numeraţia; şcoala – mai exact clasa I – fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică.

Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul
are aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare, evitându-se
astfel eşecul şcolar.
3
Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza

căruia trebuie să se ţină cont de:
- vârsta cronologică
- maturitatea şcolară
- conţinutul instruirii în clasa I
3. Maturitatea şcolară. Adaptare şcolară

Maturitatea şcolară, expresia unei forme de dezvoltare a copilului, marcând acel nivel al
dezvoltării la care activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a
personalităţii sale, se plasează de obicei între 5 şi 7 ani.
Maturizarea şcolară reprezintă trecerea de la copilăria preşcolară, dominată de structurile şi
motivele activităţii ludice, la copilăria şcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii de
învăţare se face sub impactul maturizării unor premise psihice interne, cum are fi: dezvoltarea
motivelor şi a intereselor de cunoaştere, capacitatea copilului de desfăşura acţiuni variate, nu numai
în plan obiectual, dar şi în plan mental, creşterea ponderii momentelor verbale, în analiza
reprezentărilor, sub impactul descrierilor şi povestirilor celor din jur – premisă a dezvoltării
memoriei logice şi a gândirii abstracte, creşterea indicelui independenţei proceselor intelectuale, care
iau forma unor acţiuni teoretice speciale (raţionamente), ce vor juca un rol deosebit în medierea
demersurilor cognitive solicitate de învăţare.
Dintre laturile esenţiale ale maturităţii şcolare putem menţiona maturitatea intelectuală şi
maturitatea socială a copiilor. Cea intelectuală se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenţă
verbală sau nonverbală, precum şi pe baza reuşitelor, nereuşitelor observate în activităţi
grafomotorii, de joc etc. Datete referitoare la inteligenţă, obţinute cu ajutorul probelor psihologice
au, de regulă, o valoare predictivă în sensul că permit anticiparea gradului de maturitate a copilului
pentru formarea deprinderilor de citire şi de scriere. Dar pentru ca indicii obţinuţi prin aplicarea
acestor probe de inteligenţă nu se referă şi la factorii nonintelectuali, care au cea mai mare pondere
în adaptarea şcolară, formularea prognozei şcolare generale presupune şi cunoaşterea trăsăturilor
nonintelectuale ale copilului.
Un element important al maturităţii şcolare este adaptarea şcolară, ca proces de echilibrare între
asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces care îl solicită pe copil pe toate
direcţiile sale de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între nivelul de dezvoltare a
4
copilului şi viitoarele cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală.

Ruperea echilibrului poate conduce la eşec; de aceea, stadiul nivelului de adaptare a copilului ne
poate dezvălui evoluţia sa viitoare: succesul sau eşecul şcolar.
În sens larg, conţinutul conceptului de adaptare şcolară defineşte ansamblul acţiunilor

proiectate de către cadrul didactic pentru realizarea corelaţiei optime între posibilităţile elevilor şi
necesităţile mediului educativ/didactic. Această corelaţie priveşte activitatea didactică dar şi procesul
de integrare psihosocială a elevului în diferite colective, grupe, microgrupe, conform finalităţilor
asumate la nivel macro şi microstructural.
Criteriile de evaluare a adaptării şcolare vizează capacitatea viitorului elev de integrare în

activitatea didactică şi în viaţa comunităţii. Această capacitate valorifică următoarele categorii de
factori favorizanţi:
a) reuşita şcolară, care reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât adaptarea şcolară
(adaptarea şcolară fiind premisa reuşitei şcolare);
b) acomodarea şcolară la cerinţele grupului şcolar (colectiv didactic, clasa de elevi,

microgrupuri formate etc);
c) maturitatea şcolară, care presupune valorificarea deplină a nivelului de dezvoltare

biologică, psihologică, socială şi culturală specific vârstei şi treptei de învăţământ respective;
d) orientarea şcolară adecvată resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) şi externe

(cerinţele familiei şi ale mediului social) existente sau aflate într-o anumită linie de evoluţie;
e) (re)orientarea şcolară specială, determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a

unor cauze obiective: debilitate mintală, intelect de limită, tulburări instrumentale (dislexie,
disgrafie, discalculie etc), instabilitate psihomotrică, tulburări comportamentale.
4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii
Evaluarea psihologică are scopul de a determina măsura în care sunt dezvoltate abilităţile,
competenţele copiilor. Ceea ce interesează în urma evaluării este care abilităţi nu sunt suficient
dezvoltate, care abilităţi sunt bine dezvoltate, ce trebuie să facem pentru a dezvolta abilităţile
insuficient dezvoltate, cu ce putem contribui noi ca adulţi pentru a facilita pregătirea pentru şcoală a
copiilor.
5
În calitate de părinte, dacă doriţi să aveţi o părere obiectivă despre nivelul de dezvoltare al
copilului dumneavoastră, în vederea luării unei decizii corecte privind înscrierea sa la şcoală, puteţi
apela la serviciile unui psiholog, care, în urma unei examinări complexe a copilului, va poate oferi o
recomandare avizată .
5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?
Pregătirea pentru succesul şcolar a copilului se realizează pe parcursul celor 3-4 ani de
grădiniţă, unde copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările, să se exprime în propoziţii şi fraze, să
povestească, să memoreze, să se joace, îşi dezvoltă vocabularul, pronunţia, spiritul de observaţie,
abilităţile manuale, atenţia, logica, răbdarea, spiritul de observaţie, deprinde abilităţi sociale, învaţă
şi se obişnuieşte cu un program ordonat.
Totuşi, ce pot face părinţii pentru a pregăti sub toate aspecte, copilul pentru prima zi de şcoală?
Să responsabilizeze copilul dându-i diferite - da-ţi copilului diferite sarcini (să ude florile, să
sarcini pe măsura capacităţilor şi abilităţilor strângă masa etc.), încurajaţi-l să se achite de ele şi
lui ajutaţi-l cu instrucţiuni cât mai clare şi precise, iar la
sfârşit apreciaţi pozitiv îndeplinirea lor.
- nu-l scutiţi mereu, spunând că este prea mic, nu

poate, nu se pricepe. În timp va crede că nu e în stare
de nimic.
- nu-i spuneţi că singura lui sarcină este să se joace.

Copilul are nevoie să înveţe să se descurce singur;
- nu renunţaţi să-i mai adresaţi solicitări doar pentru

că nu se achită de acestea în mod corespunzător sau
pentru că le faceţi dvs. mai repede sau mai bine.
Copilul are nevoie de exerciţiu ca să înveţe.
6
Să disciplineze copilul pentru a respecta mai - copilul trebuie să respecte solicitarea unui
uşor regulile şcolii, cerinţele profesorilor, adult/persoană investită cu autoritate, fie de a se opri
pentru a fi mai cuminte în pauze, mai din ceea ce face, fie de a face ceva anume.
conştiincios.
- copiii trebuie să îşi poată controla nerăbdarea şi
emoţiile negative
Să-l ajutăm să-şi dezvolte conştiinţa de

- copilul trebuie să ştie că nu are voie să agreseze
sine, empatia, abilităţile sociale şi
fizic sau verbal pe alţi copii, să îi ameninţe, să-i
managementul emoţiilor
umilească, să se poarte urât, altfel va intra în conflict
cu colegii sau cadrele didactice. Nu e suficient doar
să-i explicăm, ci să transformăm această regulă într-
o regulă de viaţă.
Să-l ajutăm să-şi dezvolte vorbirea şi - repetaţi din când în când ceea ce afirmă copilul,
vocabularul incitând la dezvoltarea conversaţiei
- citiţi-i copilului povestioare încă de la vârste

fragede, chiar dacă vi se pare foarte mic.
- cereţi-i să vă spună şi el câte o poveste din cele pe

care i le-aţi citit
- obişnuiţi-l să-şi însoţească mereu cererile cu te rog,

să răspundă cu mulţumesc/nu, mulţumesc şi să
salute.
Să-l ajutăm să citească - ideea este nu de a-l învăţa să citească ci să-l

obişnuim cu cărţile
- cumpăraţi-i cărţi şi ajutaţi-l să exploreze imaginile,

să le explice, să identifice titlul poveştii, iar, la vârste
mai mari, să identifice litere sau chiar să citească.
- obişnuiţi să citiţi în prezenţa copilului şi să

discutaţi cu copilul ceea ce citiţi
- aveţi răbdare cu copilul – nu-l grăbiţi, nu-l repeziţi.
Să-l ajutăm să-şi dezvolte abilităţile - să coloreze în interiorul contururilor, apăsând
7
manuale uniform cu creionul pe hârtie
- să scrie bastonaşe, liniuţe, cârcei, acolade. Nu

râdeţi şi nu-l certaţi dacă nu le realizează corect!
Să-l pregătim pentru matematică - familiarizaţi copilul, în joacă, cu noţiuni de bază

precum numere, forme geometrice (pătrat, cerc,
triunghi etc.) cu ajutorul unor jocuri de construcţie
îndrăgite de copii
- învăţaţi-l să numere cu ajutorul obiectelor şi cu

ajutorul desenelor
- la piaţă, la bucătărie, în excursie, la zoo, copilul are

nenumărate situaţii în care să înveţe să facă
comparaţii cantitative (mai mult, mai puţin, la fel,
tot, nimic, greu, mai greu, subţire, mai subţire etc.) şi
să se obişnuiască cu cele mai uzuale unităţi de
măsură (litru, kg, metru etc.) Ex. „te rog aşază câte
două felii pentru mama, trei pentru tata şi una pentru
tine.”
Clasa I este cea mai grea pentru că reprezintă începutul. Copilul învaţă să scrie, să citească şi
să socotească, cele mai importante abilităţi pentru toţi anii de şcoală. Dacă acum rămâne în urmă va
avea probleme din ce în ce mai mari şi va rămâne tot mai în urma celorlalţi elevi, pănă când va
ajunge să nu mai poată recupera.
Clasa pregătitoare vine în sprijinul copilului pentru că implică o trecere mai ponderată spre
învăţământul primar; deşi apar schimbări referitor la mediul fizic în care se desfăşoară activitatea, un
cadru didactic nou, prezenţa elevilor mai mari sau, de multe ori, şi colegi noi, specificul activităţilor
instructiv-educative ţine cont de specificul activităţilor din grădiniţă, fiind astfel preîntâmpinate
problemele de adaptare.
Începerea şcolii este un moment încărcat de emoţie şi foarte importat şi pentru familie.
„Copiii au şi ei curiozitatea lor, unii de-abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori,
nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt sau ce ar vrea să ştie. Din această cauză, pot apărea diferite
8
manifestări somatice (greaţă, durere de cap, de burtă) sau psihologice (dezinteres, enervare). În plus,
unii copii au schimbări mari de comportament înainte de şcoală şi în primul semestru” (psih. Anca
Munteanu). Astfel că părinţii trebuie să-şi pregătească copilul din punct de vedere psihologic, pentru
această schimbare. Pentru că micuţul nu are nici o reprezentare despre cum va fi la şcoală, părinţii
pot merge cu acesta să vadă şcoala, clasele, vor alege drumul spre şcoală, poate afla care este orarul,
cât timp va sta la şcoală, va afla despre pauze, despre învăţătoare şi ceilalţi colegi şi, nu în ultimul
rând, cum se desfăşoară o oră de curs. Aceste discuţii este indicat să înceapă cu aproximativ o lună
înainte, dacă n-au fost începute deja. De asemenea, este bine ca părinţii să meargă împreună cu
copilul să cumpere rechizitele necesare pentru şcoală, viitorul elev având timp astfel să poată pune
întrebări şi să se pregătească.
De asemenea, pregătiţi-i:
- uniformă nouă sau un set de hăinuţe noi. Dacă vă este greu, daţi-i măcar un lucruşor nou,
un accesoriu nou. Bucuria primirii acestui lucru se transferă şi asupra începerii şcolii;
- rechizitele necesare – puteţi să i le cumpăraţi din timp, câte ceva în fiecare lună;
- colţul de studiu – câteva raftuleţe unde să îşi pună în ordine lucrurile, măsuţa şi scaunul
de lucru, veioză adecvată întregesc acest colţişor evitând posibilitatea apariţiei incomode
şi incorecte de lucru, care duce la probleme de sănătate;
- fiţi alături de el, adresaţi-i cuvinte frumoase, laude, complimente şi entuziasm pentru a-l
face să se simtă bine;
- ajutaţi-l pe elev să înţeleagă că notele şi calificativele sunt mijloace de evaluare a
cunoştinţelor şi nu scopul învăţării. Asta nu înseamnă că trebuie să ne mulţumim cu
calificativul suficient.
- Şcoala este „o maşină” la bordul căreia putem ajunge acolo unde ne dorim. Unii ne
naştem într-o vila luxoasă, alţii într-o casă modestă. Nu reşim în viaţă invidiindu-i pe
ceilalţi ci prin efort, răbdare, muncă asiduă. Să formăm copilul după aceste coordonate
înseamnă a-l ajuta să răzbată mai uşor în viaţă.
6. Cum pregătim copilul pentru o nouă zi de şcoală?
Trimite-ţi copilul la şcoală zilnic şi la timp.
- nu găsiţi pretexte să-l scutiţi pee copil să meargă la şcoală doar pentru că nu are chef;
- nu minţiţi învăţătorul, nu motivaţi absenţele care nu sunt justificate;
9
- încercaţi să nu implicaţi copilul într-un eveniment familial mai mult de o zi, max două;
- asiguraţi-i copilului o alimentaţie sănătoasă, odihnă suficientă şi un tonus psihic bun;
- învaţaţi-l regulile de igienă corporală şi insistaţi să le respecte;
- duceţi-l periodic la consultaţii medicale şi stomatologice;
- obişnui-ţi copilul să practice activităţi sportive;
- petreceţi săptămânal un anumit timp cu copilul în aer liber.
- asiguraţi-vă că respectă ora de culcare şi că se odihneşte bine noaptea;
- învăţaţi-l să fie ordonat şi să-şi pregătească de cu seară hainele şi ghiozdanul;
- asiguraţi-vă că nu are tv sau calculator în cameră;
- stabiliţi o rutină clară şi strictă de dimineaţă: trezit, înviorare, spălat, îmbrăcat, mic dejun,
plecare.
Trimite-ţi copilul bine hrănit la şcoală ca să se poată concentra şi să fie atent la ore.
- daţi-i copilului zilnic fructe, legume şi salate proaspete care să-i asigure necesarul de
minerale şi vitamine;
- daţi-i cereale integrale;
- daţi-i să bea lapte zilnic (2 căni de lapte/zi până la 8 ani, după 8 ani 3 căni de lapte/zi);
- daţi-i copilului peşte, carne, şuncă slabă;
- adoptaţi în familie o alimentaţie corectă şi sănătoasă.
Trimiteţi copilul la şcoală bine odihnit.
- evitaţi să vă întindeţi noaptea până târziu în mod obişnuit;
- evitaţi să bântuiţi prin casă noaptea, făcând agitaţie;
- dacă are probleme cu somnul, consultaţi un medic sau un psiholog;
- fiţi stricţi cu ora de culcare de luni până vineri (dar puteţi fi mai flexibili în week-end şi în
vacanţă);
10
- încercaţi să stabiliţi o rutină, care să includă baia, spălatul pe dinţi, mersul la toaletă, cititul,
urarea de noapte bună;
- adoptaţi în familie un program cât mai ordonat.
Trimiteţi copilul la şcoală calm şi bine-dispus
- eliminaţi factorii de stres (consum de alcool în familie, violenţă domestică, certuri etc.);
- acordaţi copilului timp şi susţinere morală;
- fiţi o familie unită.
Trimiteţi copilul la şcoală motivat
- acordaţi copilului atenţie, fiin disponibil să răspundeţi la întrebările sale;
- manifestaţi entuziasm faţă de şcoală, să simtă că atât pentru dvs cât şi pentru el şcoala are
maximă însemnătate;
- staţi de vorbă cu copilul după fiecare zi de şcoală, solicitaţi-i să vă povestească despre ce s-a
întâmplat, despre colegi etc.
- fiţi la curent cu evenimentele din viaţa lui de şcolar;
- fixaţi aşteptări realiste de la copilul dvs, amintindu-i care sunt aşteptările pe care le aveţi
referitor la el ca şcolar, într-o manieră pozitivă;
- apreciaţi-i reuşitele, încurajaţi-i eforturile;
- lăudaţi-i succesele în public, faţă de alte persoane înafara familiei;
- discutaţi cu el eşecurile şi semieşecurile pe care le are şi învăţaţi-l să nu facă o dramă din

ele;
- fiţi pregătit să-l ajutaţi la teme, la lecţii. Ajutaţi-l dar nu vă transformaţi în AUTORUL
temelor pe care le are de relizat;
- purtaţi discuţii serioase cu el şi oferiţi-i posibilitatea să vă arate ce ştie;
- faceţi-i o bibliotecă cu mari clasici ai literaturii române şi universale
11
Trimiteţi copilul la şcoală bine-crescut.
- învăţaţi-l respectul încă de mic;
- obişnuiţi-l să răspundă afirmativ la solicitări;
- stabiliţi limite şi reguli nu doar pentru copil ci pentru întreaga familie, care să nu fie în
exces ci rezonabile;
Trimiteţi copilul la şcoală cu temele făcute şi lecţiile învăţate.
- stabiliţi împreună un program de studiu. Zilnic trebuie să aibă o perioadă alocată temelor şi
învăţării lecţiilor, şi activităţi de recreere;
- ajutaţi-l să se organizeze cât mai bine. Nu aşteptaţi să ştie cum să facă singur acest lucru;
- explicaţi-i ceea ce nu înţelege la teme;
- verificaţi temele împreună cu el pentru a vă asigura că e totul realizat;
- verificaţi orarul pentru a doua zi înainte de a vă apuca de teme;
- fiţi pe fază când îşi face ghiozdanul pentru a vă asigura că nu uită ceva. Treptat lăsaţi-l pe
ele să facă aceste lucruri singur.
7. Cum îmbunătăţim aptitudinile copilului pentru şcoală?
 Începem de la o vârstă fragedă. Îi încurajăm curiozitatea nativă discutând cu copilul

despre oameni, lucruri, mediul înconjurător, cumpărându-i cărţi, ducându-l în librării,
muzee, grădine zoologice, botanice.
 Ne implicăm în viaţa lui de (pre)şcolar. Dăm atenţie mersului la grădiniţă, activităţilor
pe care le realizează, ne interesăm ce face, cum relaţionează, cum învaţă, cum se
descurcă.
 Îl ajutăm să înveţe cum să se organizeze prin fixarea unui program bine stabilit şi
adaptat vârstei, nevoilor şi activităţilor pe care trebuie să le desfăţoare.
 Îi amenajăm un loc special de studiu cu o masă bună de scris, scaun ergonomic, lumina
care să-i vină din partea stângă şi toate ustensilele pregătite pentru studiu
 Îi dăm o mână de ajutor la nevoie, fără a ne asuma răspunderea temelor lui.
 Schimbăm împreună ceea ce nu merge în cazul în care programul stabilit nu este în
concordanţă cu posibilităţile lui
12
 Îl ajutăm să-şi dezvolte memoria, imaginaţia, creativitatea, gândirea şi limbajul prin

intermediul unor activităţi şi jocuri ca scrabble, sudoku, teatru de păpuşi, confecţionarea
de decoraţiuni etc.
Cele mai frecvente probleme legate de şcoală:
- lipsa de motivaţie
- neatenţia la ore
- temele pentru acasă
- chiulul
- agresivitatea în şcoală
- clasa/şcoala nepotrivită
- dificultăţi de învăţare
- televizorul şi calculatorul
1. Lipsa de motivaţie. Mulţi copii nu învaţă pentru că nu înţeleg importanţa acestei

activităţi. Cauzele acestei lipse de motivaţie sunt dificil de stabilit şidiferă de la caz la caz.
Recomandări:
- Întrebaţi-l în primul rând pe copil de ce refuză să înveţe şi ce anume l-ar stimula. Unii simt nevoia
unor recompense imediate, alţii se simt intimidaţi de competitori şi prefera să cedeze singuri.
- Stabiliţi de comun acord un sistem de gratificare, recompensaţi-l pentru fiecare iniţiativă proprie şi
pentru fiecare succes înregistrat.
- Stimulaţi-i încrederea în sine
- Stimulaţi-i dorinţa de învăţare şi curiozitatea naturală
- Valorizaţi educaţia
- Păstraţi o atitudine favorabilă faţă de copil şi de şcoală
- Ajutaţi-l să-şi facă prieteni potriviţi
13
2. Neatenţia la ore.
Prima condiţie a desfăşurării unei lecţii, a unui proces de învăţare este atenţia, care presupune
orientarea selectivă a activităţii psihice, asupra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui
tonus celebral optim. Sarcinile obişnuite ale elevului sunt:
- participarea la ore;
- efectuarea temelor;
- studierea materiei.
Elevul este evaluat periodic şi primeşte feed-back, cel mai frecvent prin calificative sau note
şi cei mai mulţi părinţi îşi doresc să vadă că performanţele şcolare ale copilului lor sunt bune şi
foarte bune. Participarea activă a elevului la clasă este esenţială pentru înţelegerea materiilor de
studiu, pregătirea temelor şi uşurarea studiului individual. Cadrele didactice consideră că „dacă
elevul este atent la oră, lecţia este pe jumătate învăţată.”
Ce se poate face pentru a îmbunătăţi participarea copilului la activităţile din clasă?
- asigurarea faptului că elevul merge la şcoală odihnit, hrănit şi motivat;

- menţinerea unei legături permanente cu cadrele didactice;
- informarea suportivă a elevului referitor la ce aşteptări aveţi de la el în legătură cu
participarea la clasă şi ce înseamnă această participare;
- monitorizaţi, în calitate de părinte, progresele pe care le are;
- încurajaţi-l şi apreciaţi-i eforturile.
3. Temele pentru acasă
Rolul temelor pentru acasă este de a repeta şi consolida cunoştinţele acumulate de elevi la
orele de curs, de a exersa şi dezvolta abilităţile de calcul matematic, de scriere, de analiză, de sinteză,
de a-i ajuta să aplice în mod practic ceea ce au învăţat teoretic, de a fi disciplinaţi, de a-şi organiza
timpul, de a-şi stabili priorităţile, de a-şi doza efortul, de a lucra independent, de a-şi asuma
răspunderi, de a lua decizii şi a suporta consecinţele deciziilor. Unii specialişti precizează că este
recomandabil ca temele pentru acasă să nu necesite mai mult de 20 minute la clasele I-IV, 40 de
minute la V-VI, două ore la VII-VIII. Alţii prevăd câte 10 minute pe zi/nivel de an de studiu.
Când temele devin o problemă, generează o stare de conflict între părinţi şi copil şi au un
impact negativ asupra întregii atmosfere de familie.
Ce e de făcut?
14
- ajutaţi-l să se organizeze;
- creaţi-i un spaţiu de studiu;
- păstraţi o atmosferă propice studiului;
- ajutaţi-l dacă nu se descurcă, dar nu faceţi dvs temele;
- discutaţi zilnic despre teme;
- verificaţi temele împreună;
- ţineţi legătura cu cadrele didactice.
4. Chiulul
De ce chileşte copilul?
- vrea să atragă atenţia asupra lui;

- vrea să atragă atenţia prietenilor sau profesorilor (nu se simte valorizat, luat în
seamă);
- fuge de posibilele probleme de la şcoală sau de acasă pentru că nu ştie cum să le
rezolve;
- are probleme cu învăţatul şi îi este frică să nu ia note proaste;
- crede că este mai „şmecher” decât ceilalţi colegi;
- a fost provocat să chiulească;
- s-a organizat un chiul în masă;
- este furios pe părinţi şi se răzbună;
- nu are motivaţia necesară pentru şcoală;
- nu se responsabilizează referitor la sarcinile lui în calitate de elev;
- ştie că poate face ce vrea, pentru că părinţii nu-l pun în situaţia de a suporta
consecinţele;
Ce este de făcut?
- discutaţi cu copilul imediat ce aţi aflat că a chiulit;

- ascultaţi cu atenţie ce are de spus;
- ne abţinem să facem „o criză de nervi”, discutăm calm, ferm, fără ameninţări, injurii
şi şantaj emoţional dar exprimând clar verbal nemulţumirea şi supărarea faţă de
comportamentul lui;
- luăm imediat legătura cu şcoala;
- nu-i motivăm chiulul, ci îl lăsăm să suporte consecinţele logice şi naturale;
15
- identificăm cauza din pricina căreia chiuleşte şi ne străduim să găsim soluţia cea mai
bună în colaborare cu consilierul şcolar şi cadrele didactice;
- stabilim împreună cu el o strategie de motivare şi de a rezista tentaţiei de a chiuli;
5. Agresivitatea în şcoală.
Agresorii pot fi copii, de ambele sexe, dar şi adulţi. Au abilităţi sociale reduse, empatie
scăzută, o slabă conştiinţă de sine, capacitate redusă de gestionare a emoţiilor complexe, sunt lipsiţi
de competenţe, rol şi status, au o părere proastă despre ei. Se simt bine numai atunci când îşi exercită
puterea de control asupra victimei.
Copilul meu e victimă...
Cum ştiu dacă copilul meu e victimă? Ce trebuie să fac?
- este trist, apatic, tăcut, sau din contră, agresiv, - discutaţi cu copilul – întrebaţi-l direct dacă
iritat, ţâfnos, izbucneşte în plâns din orice; cineva, copil sau adult, îi face probleme la
şcoală, în drum spre şcoală sau spre casă, şi
- prezintă vânătăi, zgârieturi, umflături pe faţă
ajutaţi-l să vă povestească ce s-a întâmplat;
sau pe corp şi, întrebat de unde le are, născoceşte
tot felul de motive bizare; - păstraţi-vă emoţiile şi autocontrolul – nu vă
enervaţi, nu-l certaţi, nu da-ţi vina pe el;
- mănâncă puţin şi fără chef;
- îl conduceţi spre şcoală şi-l luaţi de la ore
- e neliniştit şi îngrijorat când trebuie să meargă
chiar de a doua zi, chiar din faţa clasei;
la şcoală;
- îi aducem la cunoştinţă cadrului didactic cele
- are coşmaruri, doarme puţin;
întâmplate – discutaţi ce măsuri are de gând să
- are dureri de cap, de burtă, stări de rău când ia şi cum înţelege să vă proteje copilul;
trebuie să meargă la şcoală;
- NU vă faceţi singuri dreptate, NU îl agresaţi
- se concentrează greu, este neatent, are pe agresor, nici verbal, nici fizic, nu-l
motivaţie scăzută pentru şcoală; ameninţaţi, nu apelaţi la alte persoane ca să-l
lovească;
- chiuleşte , caută pretexte să nu meargă la
şcoală; - luaţi legătura cu alţi părinţi, discutăm cu
direcţiunea şcolii;
- pierde în mod inexplicabil obiecte, cheltuieşte
inexplicabil mai mulţi bani, are hainele - îl ajutaţi să se descarce „sufleteşte”, să îşi
descusute, rupte, murdare. exprime verbal sentimentele;
16
- îl ajutaţi să-şi formeze propriul mecanism de

apărare prin care să facă faţă agresiunii.
- îl duceţi la consiliere/terapie
- îl ajutaţi să socializeze mai mult, să îşi

lărgească grupul de prieteni;
- ajutaţi-l să-şi corecteze anumite trăsături

deranjante pentru colegi sau defecte;
- mutaţi-l din clasă sau din şcoală dacă nu

există înţelegere şi sprijin din partea cadrelor
didactice sau dacă cadrul didactic este agresorul.
Copilul meu este agresor...
De ce? Ce fac?
- a fost supus, în mod repetat, agresiunii din partea - discutaţi cu el. E foarte important să
părinţilor sau cei apropiaţi; vedeţi ce simte, ce probleme are.
- are relaţii disfuncţionale cu părinţii; - discutaţi cu cadrele didactice.
- a fost victima unui abuz (sexual); - asiguraţi-i sprijin specializat –

consiliere şi terapie;
- provine dintr-o familie disfuncţională;
- apelaţi la o persoană adultă sau frate
- are traume datorate unor evenimente petrecutr în
mai mare în care copilul are încredere
familie şi nu se poate răzbuna pe cel pe care îl
faţă de care copilul să îşi deschidă sufletul.
consideră vinovat;
- AAA – Atenţie, Afecţiune, Apreciere
- este nesupravegheat;
- nu-l pedepsiţi abuziv
- este „oaia” neagră a familiei;
- are probleme de exprimare verbală şi autocontrol

emoţional;
- i-a fost interzisă o anumită activitate, relaţie, obiect,
17
şi nu ştie să facă faţă frustrării;
- este izolat la şcoală, nepopular;
- este frecvent umilit de către cadrele didactice din

cauza unor dificultăţi de învăţare;
- are afecţiuni de natură psihică;
- este antrenat să fie violent;
- este neglijat, privat de afecţiune.
Agresorul este cadrul didactic...
Un cadru didactic poate fi agresiv, fără să fi dat o palmă în viaţa lui unui elev. Insultele,
terorizarea, umilirea, vânarea greşelilor etc. pot induce elevilor un sentiment de frustrare, de
neputinţă, de spaimă. Există, din nefericire situaţii în care unele cadre didactice hărţuiesc, lovesc sau
chiar abuzează copiii şi tinerii profitând de autoritatea pe care o au.
Ce se poate face?
- evitaţi contactul copilului cu acel cadru didactic;

- supuneţi copilul la un control medical (pentru cazurile de abuz sexual sau lovire);
- anunţaţi imediat conducerea şcolii;
- depuneţi urgent o reclamaţie împotriva acelui cadru didactic la Inspectoratul Şcolar;
- dacă este cazul, angajaţi un reprezentant legal sau apelaţi la instituţii care să vă
sprijine în demersurile legale şi de recuperare psihică a copilului (ONG-uri).
6. Clasa/şcoala nepotrivită
Alegerea şcolii implică cercetarea din timp a mai mult criterii:
- performanţă;
- disciplină;
- securitate;
- dotări;
- personal didactic;
- specializări diverse.
18
Cum îmi dau seama dacă şcoala pe care o urmează copilul meu este nepotrivită?
- Cadrele didactice lipsesc frecvent de la clasă, fără motive oficial justificative;

- elevii primesc adesea note din burtă ca să li se poată încheia media;
- absenţele nu se trec în catalog;
- elevilor li se dă frecvent drumul mai devreme de la şcoală;
- nu toate disciplinele de studiu sunt predate;
- abaterile şcolare ale elevilor nu sunt sancţionate în conformitate cu prevederile legale
în vigoare;
- au acces persoane străine, fără legătură cu elevii, cadrele didactice sau procesul de
învăţământ;
- programa şcolară nu se parcurge, copilul avâng lacune informaţionale serioase;
- copilul suferă din cauza umilinţei provocate de lipsa posibilităţilor materiale;
- copilul este discriminat, pe diferite motive, fără a se lua măsuri;
- copilului i se face atmosferă negativă, este considerat ţapul ispăşitor, fără a se lua
măsuri din partea cadrelor didactice.
7. Dificultăţi de învăţare
Ce este o dificultate de învăţare?
Din perspectiva specialiştilor, au fost formulate mai multe definiţii ale dificultăţilor de
învăţare. Iată câteva dintre ele:
- Prima definiţie este dată de S. KIRK în S.U.A. „O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o
tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental. Ea nu este însă rezultatul
întârzierii mentale, deficienţelor senzoriale sau factorilor culturali şi instrucţionali.”(S. KIRK 1962
p.262)
- Bateman (1965) arată că: „Copiii ce prezintă dificultăţi de învăţare sunt aceia care manifestă o
discrepanţă educativă semnificativă între potenţialul lor intelectual estimat şi nivelul actual de
performanţă, discrepanţa asociată cu tulburări bazice în procesele de învăţare care pot fi sau nu
conectate cu disfuncţii demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt consecinţa
întârzierii mintale generalizate, carenţelor culturale sau educative, tulburărilor emoţionale severe sau
unor deficienţe senzoriale”(Bateman 1965, p.220).
Din perspectivă pragmatică (a intervenţiei educaţionale) se pun în evidenţă domeniile operaţionele

ale dificultăţilor de învăţare., care sunt:
19
- domeniul limbajului rostit (vorbit) care se referă la:
 dislalii (incapacităţi de pronunţare corectă a sunetelor, a grupurilor de sunete, cuvintelor sau

propoziţiilor);
 tulburări de ritm: logonevroze (bâlbâiala), tahilalie (ritm accelerat de vorbire), bradilalie
(ritm încetinit de vorbire);
 disfonii (tulburări de voce); - întârzieri în apariţia şi dezvoltarea vorbirii.
- domeniul limbajului scris-citit care cuprinde:
 dislexiile (incapacităţi parţiale de însuşire a citirii);

 disgrafiile (incapacităţi parţiale de însuşire a scrisului).
- domeniul limbajului nonverbal, care se referă la psihomotricitate şi expresie (dificultăţi în
motricitatea grosieră şi fină, în coordonarea psihomotorie, în structurarea schemei corporale);
- domeniul atenţiei şi concentrării în activitate şi pe obiect;
- domeniul motivaţiei
- domeniul schemelor de percepţie şi orientare (dificultăţi sau incapacităţi de structurare a schemelor

de bază perceptiv-motorii, orientare spaţială şi temporală);
- domeniul structurilor simbolice matematice (discalculiile ca incapacităţii de operare cu simbolurile

matematice şi cu schemele de rezolvare);
- domeniul reacţiilor de răspuns şi al ritmului de rezolvare a problemelor (dificultăţi legate de ritm);
- domeniul relaţionării sociale şi al problemelor de comportament.
Ca părinţi, cum ne putem da seama dacă copilul nostru are sau nu o dificultate de învăţare?
Prezentăm în continuare câteva semne pe care le puteţi identifica în activităţile de zi cu zi ale

copilului dumneavoastră însă nu sunt suficiente aceste observaţii. Pentru a fi siguri de un diagnostic
este bine să vă consultaţi cu un specialist.
a) Caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare:
 hiperactivitate;
 slabă capacitate de a fi atent;
 orientare confuză în spaţiu şi timp;
20
 incapacitate de a urmări indicaţiile orale;

 inversează literele sau cuvintele;
 face constant greşeli ortografice;
 prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate sări coarda;
 dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la legarea şireturilor;
 mod defectuos de a ţine creionul în mână; caligrafie mediocră;
 mers dificil; incapacitate de a sări; stângăcie; dificultăţi de a sta într-un picior;
 dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.
b) Caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune
vizuală, de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug ochii, sare cuvinte sau rânduri
când citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte, etc.
c) Simptome ce indică tulburări afective sau de comportament:
 imagine greşită despre sine;

 accese colerice sau de ostilitate;
 impulsivitate excesivă;
 închidere în sine sau dezorientare.
d) Dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social:
 tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât el;

 dificultatea de a stabili raporturi cu colegii;
 evitarea situaţiilor sociale noi.
Ce putem face pentru a-i ajuta?
Activităţi de stimulare a atenţiei:
- Exerciţii sub formă de joc de ascundere a unui obiect după ce a fost bine observat de copil şi apoi
schimbarea unei caracteristici ale obiectului, copilul trebuind să spună ce s-a schimbat.
- Confecţionarea împreună cu copilul a unor cărţi de joc din coli de hârtie pe care au fost desenate fie
o fundiţă, fie o minge. După ce cărţile au fost amestecate, copilului i se cere să spună cât mai repede
ce carte vede, în timp ce acestea îi sunt arătate pe rând. Următoarea instrucţiune include schimbarea
numelui cărţii pe care o vede şi anume: atunci când vede cartea cu fundiţa copilul va spune minge,
iar când vede cartea cu mingea, va spune fundiţă.
21
- Exerciţii motrice de tipul instrucţiune opusă mişcării efectuate de părinte: la comanda dată
copilului: „ridică mâinile în sus”, părintele lasă mâinile în jos, iar copilul trebuie să ridice mâinile
sus.
Domeniul dezvoltării abilităţilor sociale şi de comunicare
1. Metode de prezentare şi de a face cunoştinţă;
2. Începerea unei conversaţii;
3. Ascultarea activă în timpul unei conversaţii;
4. Încheierea unei conversaţii;
5. Implicarea în activităţi de grup.
Paşi pentru achiziţia abilităţilor:
Ascultarea:
– atenţia îndreptată spre cel care vorbeşte şi comprehensiunea celor ce sunt spuse;
- întoarcerea cu faţa spre persoana care vorbeşte şi realizarea contactului vizual;
- inhibarea răspunsurilor la distractori;
- aşteptarea rândului de a vorbi.
Metode de prezentare şi de a face cunoştinţă:
- întoarcerea cu faţa spre persoana nouă şi conştientizarea prezenţei acesteia;
- luarea deciziei de a face sau nu cunoştinţă cu această persoană;
- alegerea timpului adecvat de a face cunoştinţă cu o altă persoană;
- îndreptarea spre persoana respectivă;
- prezentarea numelui;
- aşteptarea ca o persoană să-şi spună la rândul ei numele; adresarea întrebării politicoase „Cum te
cheamă?” dacă persoana nu răspunde;
- adăugarea unor informaţii în plus despre propria persoană.
22
Prezentarea mai multor persoane:
- întoarcerea cu faţa „spre” şi conştientizarea prezenţei celorlalte persoane;
- prezentarea numelui primei persoane unei a doua persoane;
- prezentarea numelui celei de-a doua persoane primei persoane;
- afirmarea a ceva ce au în comun ambele persoane sau prezentarea a ceva de care amândouă ar
putea fi interesate.
Conversaţia – a şti cum , când şi în ce condiţii să converseze cu alte persoane
- alegerea partenerului de discuţie;
- arătarea interesului pentru subiectul de conversaţie;
- alegerea momentului potrivit de a vorbi;
- abordarea unui ton prietenos;
- concentrarea pe un subiect de discuţie;
- ascultarea a ceea ce spune cealaltă persoană;
- formularea de întrebări.
Terminarea unei conversaţii
- deciderea de ce să termine o conversaţie;
- stabilirea timpului potrivit de a încheia o conversaţie;
- alegerea cuvintelor pe care le va spune;
- aşteptarea momentului când cealaltă persoană va termina de vorbit;
- afirmarea a ceea ce are de spus pentru a încheia conversaţia pe un ton prietenos
6. Formularea şi punerea întrebărilor; formularea cererilor de ajutor; cererea unui favor;
7. Urmarea instrucţiunilor.
Paşi pentru achiziţia abilităţilor:
23
Formularea şi punerea întrebărilor:
- deciderea a ceea ce trebuie să întrebe;
- deciderea pe cine să întrebe;
- planificarea modului în care să întrebe la momentul oportun;
- alegerea timpului potrivit pentru a pune o întrebare;
- atragerea atenţiei persoanei care trebuie întrebată, într-un mod adecvat;
- punerea întrebării într-un mod prietenos.
Cererea de ajutor pentru rezolvarea unei probleme:
- deciderea asupra naturii problemei şi asupra domeniului în care are nevoie de ajutor;
- decizia alegerii persoanei căreia îi va cere ajutorul;
- implementarea deciziei de alegere a persoanei;
- formularea problemei astfel încât persoana să înţeleagă despre ce este vorba şi formularea cererii
de acordare a ajutorului.
Urmarea instrucţiunilor:
- ascultarea a ceea ce se spune;
- punerea de întrebări de clarificare pentru a şti ce este de făcut;
- autorepetiţia instrucţiunilor;
- rezolvarea sarcinii, prin parcurgerea pe paşi, în ordinea dată.
8. Televizorul şi calculatorul
Atât calculatorul, cât şi televizorul constituie pentru copii o modalitate modernă de a învăţa,
de a afla informaţii noi şi interesante, de fi la curent cu noile descoperiri, dar şi de a se relaxa şi a se
simţi bine. Cele două mijloace mass-media îmbină aspectul educativ cu cel distractiv, făcându-i pe
copii să devină mari consumatori de televiziune şi să aloce mult din timpul lor liber calculatorului
sau televizorului.
24
Televizorul şi calculatorul permit copilului să se iniţieze şi să se integreze în lumea care îl

înconjoară. A le suprima înseamnă a priva copilul de o sursă de informaţii, dar a-l lăsa prea mult
timp în faţa ecranului poate fi de asemenea nociv. Dintr-un copil activ şi dinamic, copilul poate
deveni pasiv în faţa micului ecran, îşi va pierde obişnuinţa de a avea iniţiativă sau de a-şi pune
imaginaţia în funcţiune. În cazul calculatorului, însă, copilul devine mai mult decât activ. Există
argumente pro şi contra pentru folosirea acestora în educaţia copiilor, iar cel mai important este
găsirea unei soluţii pentru utilizarea acestora, în funcţie de particularităţile copilului.
Televizorul în viaţa copilului
Un timp prelungit petrecut în faţa televizorului sau calculatorului are adesea efecte negative
asupra copilului: copilul nu mai comunică la fel de mult, va avea probleme de concentrare, dificultăţi
în a se autocontrola (impulsivitate), o atitudine indiferentă faţă de celelalte persoane, antisocială, va
avea tulburări de somn şi alimentaţie, poate acuza dureri de ochi sau de spate, poate avea un
comportament sedentar, o predispoziţie spre obezitate, comportamente agresive.
Momentul potrivit pentru a lăsa copilul singur în faţa televizorului începe de la 7-8 ani.
Aceasta nu înseamnă că televizorul îi este lăsat în întregime la dispoziţie. Părintele şi copilul vor
alege împreună emisiunile potrivite şi vor stabili limitele de timp în ceea ce priveşte vizionarea
programelor (cel mult 2 ore), precum şi consecinţele nerespectării acestora. Este bine ca părintele să
îi acorde progresiv încredere copilului, pentru că acest lucru îl va ajuta să respecte regulile stabilite.
Greşeli care trebuie evitate:
 Nu deschideţi sistematic televizorul de cum aţi sosit acasă.

 Nu înmulţiţi numărul televizoarelor din casă, copilul va putea crede că este un obiect absolut
necesar în fiecare încăpere.
 Nu lăsaţi copilul să se obişnuiască să schimbe mereu posturile în toate sensurile, pentru că
devine mult mai agitat.
 Încercaţi să nu lăsaţi singur copilul în faţa televizorului. Părintele poate explica imediat
copilului diferite nepotrivite pentru vârsta şi gradul de înţelegere care apar şi care îl pot impresiona
profund pe copil. Studiile arată că dacă părinţii vizionează alături de copil un program TV şi
condamnă scenele agresive pe care acesta le conţine, se poate reduce frecvenţa de apariţie şi gradul
imitării comportamentelor agresive.
Agresivitatea ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere, pe canalele TV din întreaga lume. În
ultimii ani se transmit tot mai multe programe cu un conţinut agresiv, iar telespectatorii tineri le
25
caută cu mare interes (copiii sunt consideraţi a fi un grup vulnerabil în faţa agresivităţii televizate).
Cercetătorii afirmă că mulţi copii au tendinţa de a copia modelele agresive prezentate la televizor,
ceea ce arată influenţa nocivă a mass-mediei.
Copiii au dificultăţi în a realiza distincţia între imaginar şi real şi între agresivitatea prosocială
(care urmăreşte apărarea unor valori promovate în societate) şi cea antisocială, fiind interesaţi mai
mult de tehnicile agresiunii, pe care le pot învăţa pentru a le utiliza la rândul lor.
Concluzia este că se impune o selecţie din partea părinţilor privind programele pe care le
urmăresc copiii lor şi care le sunt accesibile din punctul de vedere al înţelegerii copiilor.
Sfaturi privind utilizarea calculatorului
Activitatea de utilizare a calculatorului de către copil trebuie să fie opţională şi nu trebuie

impusă de către părinţi. Când copilul manifestă un interes crescut legat de utilizarea calculatorului, i
se poate permite accesul pentru acest gen de activitate. Copilul nu va înţelege de la început cum
funcţionează acest aparat, rezumându-se la început la apăsarea aleatorie a tastaturii, plimbarea
mouse-ului pe masă, atingerea monitorului cu degetele etc. Numai cu ajutorul necesar din partea
adultului, copilul va reuşi să utilizeze calculatorul într-un scop educativ şi distractiv.
Este bine ca părinţii să aleagă programe pentru calculator special create pentru copii.
Programele de calculator utilizate de către adulţi sunt adesea prea dificile şi rapide pentru cei mici.
După ce copilul a învăţat să folosească mouse-ul şi tastatura, jocurile nu vor mai reprezenta o
problemă pentru el. Pentru început, calculatorul ar trebui utilizat în scop educativ elementar
(recunoaşterea culorilor, formelor, personajelor sau cifrelor). Urmărirea unui basm sau cântec
dezvoltă abilităţile intelectuale ale copilului.
Cu toate acestea, timpul petrecut în faţa calculatorului trebuie limitat pentru a evita
dependenţa de acest aparat. Copilul de 3-4 ani poate să petreacă cel mult o oră în faţa calculatorului,
un interval mai lung îl va obosi vizual şi mental. Utilizarea calculatorului trebuie să fie o activitate
secundară, nu principală, prioritate având îngrijirea corporală (alimentaţia, somnul, îmbăierea),
jocurile, exersarea limbajului vorbit şi activităţile în aer liber.
Este posibil ca un copil să nu renunţe de bunăvoie la utilizarea calculatorului, de aceea,

părinţii trebuie să fie atenţi la semnele nespecifice ale oboselii datorate utilizării calculatorului
pentru un timp mai lung: somnolenţă, căscat, plâns.
26
Jocurile şi programele pe calculator pot stimula inteligenţa copilului dacă sunt alese
corespunzător. Trebuie evitate jocurile cu un conţinut agresiv, pentru că acestea influenţează negativ
personalitatea în formare a copilului şi pot determina apariţia unor comportamente agresive.
Este de asemenea necesară, supravegherea de către părinţi a activităţii copilului la calculator.
9. Clasa pregătitoare
Ce este clasa pregătitoare?
Clasa pregătitoare reprezintă etapa care face trecerea de la grădiniţă la şcoală. Prin această
tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă la şcoală
în general (schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice).
Schimbările generale se referă la:
- mediul fizic (locaţia, sala de clasă)

- programul copilului – durata activităţilor, perioada de timp în care copilul este la şcoală
- programa (în general asemănătoare cu programa utilizată anterior în grupele pregătitoare de
la grădiniţe)
- persoana responsabilă cu realizarea activităţilor din clasa pregătitoare (învăţătorul /
învăţătoarea)
- colegii copilului
- reguli mai stricte
Schimbările specifice au în vedere:
- activităţi care au ca rezultat dezvoltarea aptitudinilor şcolare (prerechizitele scris-cititului,

coordonarea ochi-mână, comportament adecvat în situaţii cum ar fi activităţile în echipă,
activităţile structurate impuse etc.)
- posibilitatea de a identifica probleme de comportament sau dificultăţi de învăţare, fără ca
acest lucru să afecteze negativ adaptarea copilului la şcoală. În cazul în care sunt idenficicate
astfel de probleme, copilul poate fi îndrumat înspre asistenţa de specialitate.
De ce clasa pregătitoare?
27
Unii părinţi doresc să îşi înscrie copiii la şcoală mai devreme (la 6 ani), deoarece consideră
că aceştia sunt pregătiţi pentru acest pas. Alteori însă, părinţii preferă să amâne acest moment din
motive cum ar fi:
 nevoia pentru maturizarea emoţională a copilului

 probleme de comportament la grădiniţă
 nefrecventarea grădiniţei
 programul părintelui care nu permite adaptarea la programul de la şcoală al copilului etc.
Trecerea copilului la clasa pregătitoare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată câteva dintre
acestea:
Avantaje:
1. Activităţi desfăşurate în cadrul şcolii la o vârstă adecvată fără a primi calificative (6 ani este vârsta
la care copiii pot fi pregătiţi deja pentru şcoală). Pentru copiii care nu sunt pregătiţi pentru şcoală
(vezi punctul 4), anul acesta este unul de evaluare, pregătire, acţiuni pentru remediere, intervenţie
etc.
2. Acomodarea cu mediul din şcoală şi cu persoanalul de la şcoală.
3. Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru copiii care la grădiniţă nu ar fi făcut grupa pregătitoare
sau care nu au frecventat grădiniţa.
4. Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru şcoală.
Dezavantaje:
-schimbările legate de programul copilului (program mai scurt)
-schimbarea survine mai repede decât a fost planificată de către familie
-mediul şcolar poate fi nepregătit pentru a integra copiii în clasa pregătitoare
Probleme care pot apărea şi modalităţi în care pot fi soluţionate.
1. Părintele nu doreşte / nu poate să facă această schimbare (de exemplu, nu îl poate lua pe
copil mai devreme de la şcoală).
Aceeaşi problemă o va întâmpina şi peste un an. În acest caz însă, copilul va beneficia de
suport pentru adaptarea la şcoală.
28
2. Copilul nu este pregătit pentru şcoală.

Rolul primordial al clasei pregătitoare este cel de a asigura pregătirea pentru şcoală a
copilului din cât mai multe puncte de vedere.
3. Copilul are probleme comportamentale.

Maturizarea emoţională pe parcursului unui an va permite ameliorarea unor probleme
comportamentale fără nici o intervenţie. Alteori însă, dacă problemele comportamentale
persistă, copilul va trebui să fie ajutat să le depăşească. În acest sens este necesară intervenţie
specialistului (psiholog, psihiatru). În această etapă a clasei pregătitoare încă vorbim despre
acţiuni de prevenţie iar copilul este mai receptiv la schimbare. Aceste intrevenţii nu trebuie
amânate, deoarece acest lucru ar putea interfera tot mai mult cu adaptarea şcolară.
4. Copilul nu vrea să fie mutat de la grădiniţă.

Mediul de la grădiniţă poate fi deja foarte benefic pentru copil. Uneori adaptarea a durat mult
iar acum copilul trebuie să se despartă acest mediu. Contrar aşteptărilor, acest lucru poate fi
tot mai greu pe măsură ce trece timpul. În acelaşi timp, se poate miza pe faptul că pe
parcursul unui an şcolar va avea suficient timp să se adapteze la noul mediu cu tot ceea ce
presupune acesta (cerinţe, colectiv, program etc.)
5. Şcoala nu este pregătită pentru a primi copiii în clasa pregătitoare.

Această situaţie este temporară. Treptat, mediul fizic şi educaţional din clasa pregătitoare va
fi tot mai apropiat de cerinţele pentru această vârstă. De asemenea, din punct de vedere al
abordării educaţionale, între clasa pregătitoare şi clasa I sunt multe asemănări, astfel încât nu
este nevoie de mult timp până când această etapă va fi asimliată ca fiind una naturală.
Există poate şi alte preocupări legate de integrarea copilului în clasa pregătitoare. Dincolo de
avantajele şi dezavantajele amintite, precum şi de problemele care se pot ivi în acest context, este
important pentru copil să perceapă pozitiv experienţa trecerii de la etapa preşcolară la cea şcolară.
Clasa I – start pentru şcoală!
Clasa I marchează începutul şcolii, cu toate cerinţele care se impun:
29
-program structurat
-activităţi impuse
-învăţare directă (treptat scade proporţia învăţării prin joc)
-evaluare a cunoşinţlor şi aptitudinilor prin acordarea de calificative
-ritmul desfăşurării activităţilor
Clasa întâi impune din partea copilului cerinţe care necesită pregătire. Pregătirea pentru
şcoală este un concept utilizat pentru a descrie capacitatea copilului de a face faţă la cerinţele de la
şcoală.
UNICEF concepe pregătirea pentru şcoală ca modalitate de a acorda fiecărui copil şansele
integrării educaţionale, pentru a se dezvolta conform potenţialului său.
În acest sens, pregătirea pentru şcoală este un concept care vizează:
a. pregătirea copilului
b. pregătirea şcolii pentru a primi copiii
c. pregătirea părinţilor în vederea începerii şcolii de către copil
Pregătirea copiilor pentru şcoală este importantă pentru a le facilita procesul de învăţare şi
de dezvoltare. În acest sens, este necesară cunoaşterea copilului din perspectiva cerinţelor
educaţionale conform vârstei sale.
Câteva repere urmărite în acest sens includ capacitatea copilului de
-a lucra independent
-a relaţiona cu copii de aceeaşi vârstă
-a învăţa să participe la activităţi structurate cum ar fi jocul şi citirea de poveşti
-a urmări cu atenţie indicaţiile persoanei care îl îndrumă (educator, învăţător)
-a învăţa prin cooperare cu învăţătorul /învăţătoarea şi cu alţi copii
-a se juca împreună cu alţi copii (să îşi aştepte rândul, să urmeze instrucţiuni, să respecte anumite
reguli etc.)
30
-a fi capabil să realizeze sarcini de natură cognitivă în conformitate cu vârsta (de exemplu,

clasificări, identificarea unor detalii dintr-o imagine dată, identificarea diferenţelor dintre litere,
sunete etc.)
Pregătirea familiei pentru şcoală presupune:
-transmiterea unei atitudini pozitive faţă de şcoală astfel încât copilul să perceapă acest lucru într-un
mod pozitiv;
-pregătirea rutinelor care se vor schimba prin trecerea de la programul de grădiniţă la cel de şcoală
(somnul de după-amiază pe care îl va face acasă, preluarea copilului de la şcoală);
-cunoaşterea modalităţilor prin care părintele va colabora cu şcoala în diferite situaţii.
Pregătirea şcolii pentru a integra copiii la şcoală presupune:
-adaptarea mediului la cerinţele vârstei;
-pregătirea personalului didactic care va prelua elevii;
-comunicarea cu familia pentru a facilita procesul de adaptare a copilului şi a familiei la mediul

şcolar.
Bibliografie
***Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări. Bucureşti, 2009;
31
*** Şover Sânziana „Dificultăţi de învăţare” – material nepublicat
***Bolboacă Ioana „TV-ul şi calculatorul” – material nepublicat
Platforma PED a- Copyright COGNITROM 2009
http://www.copii.psiholog-bacau.net/evaluarea_aptitudinilor_scolare_psiholog.htm
http://www.see-educoop.net/education_in/pdf/education-5-7-years-old-mol-rmn-t06.pdf
32

Cum Îi Înveţi Pe Copii Abilităţi de Rezolvare A Problemelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cum Îi Înveţi Pe Copii Abilităţi de Rezolvare A Problemelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”, Baia Mare

Ghid practic pentru părinți

Pregătirea copiilor pentru

psih. Fereștean Tania Maria

Pregătirea pentru şcoală

1. Definirea conceptului de „Pregătire pentru şcoală”

1. Pregătirea pentru şcoală

În psihologia dezvoltării au fost identificate următoarele competenţe fundamentale ce

- competenţe cognitive: atenţie, memorie, categorizare, limbaj, planificare şi rezolvare de

Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative

Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică.

Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza

- conţinutul instruirii în clasa I

3. Maturitatea şcolară. Adaptare şcolară

copilului şi viitoarele cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală.

În sens larg, conţinutul conceptului de adaptare şcolară defineşte ansamblul acţiunilor

Criteriile de evaluare a adaptării şcolare vizează capacitatea viitorului elev de integrare în

b) acomodarea şcolară la cerinţele grupului şcolar (colectiv didactic, clasa de elevi,

c) maturitatea şcolară, care presupune valorificarea deplină a nivelului de dezvoltare

d) orientarea şcolară adecvată resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) şi externe

e) (re)orientarea şcolară specială, determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a

4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii

5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?

- nu-l scutiţi mereu, spunând că este prea mic, nu

- nu-i spuneţi că singura lui sarcină este să se joace.

- nu renunţaţi să-i mai adresaţi solicitări doar pentru

Să-l ajutăm să-şi dezvolte conştiinţa de

- citiţi-i copilului povestioare încă de la vârste

- cereţi-i să vă spună şi el câte o poveste din cele pe

- obişnuiţi-l să-şi însoţească mereu cererile cu te rog,

Să-l ajutăm să citească - ideea este nu de a-l învăţa să citească ci să-l

- cumpăraţi-i cărţi şi ajutaţi-l să exploreze imaginile,

- obişnuiţi să citiţi în prezenţa copilului şi să

- aveţi răbdare cu copilul – nu-l grăbiţi, nu-l repeziţi.

Să-l ajutăm să-şi dezvolte abilităţile - să coloreze în interiorul contururilor, apăsând

manuale uniform cu creionul pe hârtie

- să scrie bastonaşe, liniuţe, cârcei, acolade. Nu

Să-l pregătim pentru matematică - familiarizaţi copilul, în joacă, cu noţiuni de bază

- învăţaţi-l să numere cu ajutorul obiectelor şi cu

- la piaţă, la bucătărie, în excursie, la zoo, copilul are

6. Cum pregătim copilul pentru o nouă zi de şcoală?

Trimite-ţi copilul la şcoală zilnic şi la timp.

- nu minţiţi învăţătorul, nu motivaţi absenţele care nu sunt justificate;

- asiguraţi-i copilului o alimentaţie sănătoasă, odihnă suficientă şi un tonus psihic bun;

- învaţaţi-l regulile de igienă corporală şi insistaţi să le respecte;

- duceţi-l periodic la consultaţii medicale şi stomatologice;

- obişnui-ţi copilul să practice activităţi sportive;

- petreceţi săptămânal un anumit timp cu copilul în aer liber.

- asiguraţi-vă că respectă ora de culcare şi că se odihneşte bine noaptea;

- învăţaţi-l să fie ordonat şi să-şi pregătească de cu seară hainele şi ghiozdanul;

- asiguraţi-vă că nu are tv sau calculator în cameră;

- daţi-i cereale integrale;

- daţi-i copilului peşte, carne, şuncă slabă;

- adoptaţi în familie o alimentaţie corectă şi sănătoasă.

Trimiteţi copilul la şcoală bine odihnit.

- evitaţi să vă întindeţi noaptea până târziu în mod obişnuit;

- evitaţi să bântuiţi prin casă noaptea, făcând agitaţie;

- dacă are probleme cu somnul, consultaţi un medic sau un psiholog;

- adoptaţi în familie un program cât mai ordonat.

Trimiteţi copilul la şcoală calm şi bine-dispus

- acordaţi copilului timp şi susţinere morală;

- fiţi o familie unită.

Trimiteţi copilul la şcoală motivat