Discursul Juridic

1. Aspecte introductive.
2. Concept .
3. Noțiune.
4. Scurt istoric.

Arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată,

riguroasă, pusa în valoare de un stil ales stă nemijlocit la baza unui discurs de succes, acesta
fiind înzestrat de un limbaj potrivit tipului de discurs.

Limbajul juridic exprimă acel mecanism social, abstract și stabil, bazat pe anumite repere
stilistice care au ca scopul de a produce necontenit mesaje noi prin intermediul unui text
juridic.

În asemenea ordine de idei, un text juridic, în principiu, ar trebui să fie închis, adică să nu
lase loc altei sau altor interpretări, pe fondul conceptelor respective, altfel spus, pe fondul
sumei de semnificații prevăzute de legiuitor.

Astfel la baza unui discurs, indifferent de tipul acestuia, stă nemijlocit un limbaj individualizat
într-un text bine închegat care are drept scop de a convinge un auditoriu.

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, prin discurs înțelegem expunerea făcută
în fața unei adunări, cuvântare, tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară-
Din fr. discours, lat. discursus.

Expunerea făcută în fața unei adunări supra unui subiect cu scopul de a transmite celor ce
ascultă convingerile oratorului se numește discurs, aceasta noțiune este abordată de Mitu
Movila în lucrarea “Conceptarea și formele discursului”, consider acesta a bordare prea îngustă
pentru conceptualizarea discursului. Astfel prin discurs înțelegem ansamblul de enunțuri, legate
între ele printr-o coerență logică, care se referă la un subiect unic, tipic, și care are drept ca
scop să convingă un auditoriu de justețea si veridicitatea acestui conținut.

Discursul poate îmbrăca diferite forme în funcție de specializare (profesie), astfel distingem:

1.Discurs politic.

2.Discurs juridic.

3.Discurs jurnalistic.

1
 4.Discurs militar

5.Discurs religios.etc.

Discursul juridic este o specie a discursului care are ca obiect de studiu dreptul. Genul
judiciar are drept ca scop să facă distincția între just și injust, dreptate versus nedreptate, se
ocupă de interesele individului acuzând, sau aparând pe cineva.

În cadrul genului judiciar, oratorul trebuie să dezvolte raționamente puternice, să aibe un stil
simplu și precis, exact chiar, să poată să jongleze cu probe, argument, marturii.

Regula principala a acestui gen este de a adapta autoritatea legilor juridice la autoritatea
adevarului de fapt, stabilește raportul dintre adevărul de drept și de fapt.

Discursul judiciar se caracterizează prin două trasături specific și anume:

1. Este prezentat de cele mai multe ori la timpul trecut. Discursul judiciar cuprinde totalitatea
argumentelor și contra argumentelor ce au drept scop ca să demonstreze existența /
neexistența unor fapte juridice din trecut.

2. Face apel cu precadere la logos. Discursul juridic este format dintr-o sumă de noțiuni și
termeni ce țin nemijlocit de domeniul jurisprudenței.

Conform doctrine putem distinge următoarele tipuri de discurs juridic:

1.Rechizitoriul-discurs rostit de procuror inaintea instantei, prin care acuza sau incrimineaza,
prezinta imprejurarile in care s-a produs fapta si cere pedepsirea autorului in conformitate cu
bravitatea faptei (inaintea apararii).

2.Pledoaria-discursul judiciar prin care se sustine oral punctu de vedere al fiecarei parti în fața
completului de judecată, acesta poate fi facuta atât de partea implicată în proces, cât și de
reprezentantul legal al acestuia.

3.Memoriul-discurs juridic scris pus la dispozitia judecatorului prin care se fac anumite
clarificari, expunerea unei probleme etc.

4.Rezumatul-discurs pronuntat de presedintele unei adunari judiciare prin care rezumă

dezbaterile care au avut loc.

Consultatiile in juristprudrenta.

Rapoartele.

Acestea sunt considerate ca accesorii ale discursului judiciar.

Individul ca subiect al societatii este înzestrat cu abilitatea de a comunica, astfel in contextul

evolutiei istorice si al dezvoltarii acestuia ca personalitate intr-un stat de drept. Omul era nevoit

2
sa-si exprime anumite ganduri, (capacitatea de a gândi ) pentru a aplana anumite conflicte
existente in societate. Astfel discursul, in varianta lui moleculara, apare inca in perioada antica.

Primele date cu privire la aparitia teoretizarii discursului o intâlnim in Grecia Antica, o data
cu valul de procese ce au fost declansate de caderea tiranilor din cetatile grecesti Sicilia si
Siracuza.

Impunatoare si infloritoare in antichitatea greaca si romana, dispretuita multe secole de-a

rândul, renascuta timid in secolul al optsprezecelea, de abia rezistând la inceputul secolului al
douazecelea, a fost descoperita si reabilitata in zilele noastre. Pentru ca azi, ca si acum 2000 de
ani, rostul discursului, cum spunea cel mai mare orator al antichitatii, “Cicero”, este sa convinga
sa placa si sa emotioneze.

2.Structura discursului Juridic

Indiferent de tipul discursului juridic, persoana ce urmeaza sa o prezinte trebuie sa urmeze

un lant logic de expunere. Astfel discursul juridic ca si alte tipuri de discurs este format din trei
elemente:

1.Exordiu - prima parte a unui discurs, care enuntând sumar continutul acestuia, urmareste
câstigarea atentiei si bunavointei auditoriului. La aceasta etapa de obicei auditoriu face
cunostinta cu subiectul cauzei, se practica o introducere pentru a putea conduce gândurile
ascultatorului care ceea ce ar urma sa fie convins. Acesta etapa este una foarte importanta
fiindca anume aici se stârneste interesul ascultatorului, iar in cazul in care acesta ramâne
indiferent este mult mai greu de convins pe parcursul desfasurarii discursului.

2. Naratiunea - expunerea circumstantelor cauzei.

La acesta etapa vorbitorul (avocatul, procuror, judecator) face cunoscut auditoriului speta
cauzei pe care acesta o sustine (apara, acuza, judeca). Se dezvolta ideea centrala, si se expun
argumentele:

1.Premize

2.Rationament

3.Concluzie

Inaintea punctelor cheie: tehnici de adaptare a atentiei.

Argumentare - expunerea nemijlocita a gandurilor si a rationamentelor logice ce au scopul de a

persuada. Aceasta etapa este tratata in literatura de specialitate ca fiind cea mai importanta si
cuprinde cativa pasi esentiali:

-etapa prejudiciara are in componenta sa patru elemente esentiale:

3
a) etapa contactului direct cu persoana aparata sau acuzata si informarea cât mai complete
asupra situatiei ( problema-de-judecat ), stabilirea clara a faptelor si incadrarea juridica.

b) etapa colectarii si strangerii tuturor probelor necesare la dosar.

c) etapa documentarii asupra problemei ( studiul legislatiei, al doctrinei, etc.)

d) etapa finalizarii dosarului si depunerea lui la instanta competenta.

-etapa judiciara

a) etapa prepararii (adunarea si selectarea informatiilor relevante).

b) etapa incubatiei (analiza si ordonarea ierarhica a informatiilor).

c) etapa descoperirii punctului capital al procesului ( certitudinea unei variante, a unei solutii
favorabile a clientului).

d) etapa verificarii, pentru a verifica daca este relevanta, logica se incheaga cu relevanta
psihologica pentru a avea validitate juridica.

Prezentarea argumentelor poate fi facuta analitic sau sintetic. În primul caz, oratorul nu
divulga telul spre care tinde si-I conduce pe ascultatori pas cu pas catre concluzia dorita,
mergând de la un adevar clarificat la altul, pâna ce devine evident ca aceasta concluzie este
consecinta alteia asupra careia s-a convenit.

Peroratie - parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton
însufletit (si emfatic). Partea concludenta are urmatoarele sarcini:

- sa explice eventualele neclaritati:

- sa accentueze punctele puternice ale dicursului. Important de asemenea este sa se
practice tonul puternic, totodata evitandu-se agresivitatea.

Structura unui discurs este, în linii mari, următoarea:

a) Schema logică a prezentării presupune: stabilirea ideilor cheie, stabilirea relaţiilor dintre
acestea.

b) Forma prezentării poate fi: relaxată, academic.

c) Recepţia. Dacă traseul logic este prea lung, repetarea din timp în timp a ideilor expuse şi a
concluziilor trase este obligatorie.

d) Abordarea punctelor slabe presupune alegerea a două strategii: - Ori se elucideaza aceste
puncte şi se pregateste raspunsul intrebarilor;

-Ori se ataca punctele slabe si le raspundeti.

4
Pledoaria – ca forma a dicursului juridic

Reteta de succes a unui avocat consta anume in modul in care acesta isi incheaga si expune
ideile unei pledoarii. Cariera unui avocat este dictata de propria pledoarie.

Elementele cele mai importante ale unei pledoarii perfecte sunt:

1. Dictia.
2. Arta de a pronunta.
3. Gesturile ce o insotesc.

Reactia la situatiile neprevazute.

Aceste elemente incorporate intr-un text bazat pe rationamente logice ce tin sa

argumenteze o anumita pozitie dau nastere unei pledoarii. Discursul, este in general, o lucrare
retorica rostita pentru a fi auzita, pe cand celelale lucrari retorice sunt scrise pentru a fi citite de
cei carora li se adreseaza. Scopul sau este de a lamuri si impatimi sau sensibiliza pe cel care vine
in contact cu aceasta lucrare intelectuala.

Analizand fundamental moral al elocventei in general si al celei juridice in special, Maurice

Garcon ajunge la urmatoarea definitie a elocventei, vizand direct discursul:“ arta de a convinge,
practicata de un om cinstit, intr-un scop moral, in care oratorul crede”.

Pregatirea pledoariei necesita un exercitiu intelectual intens, ce presupune cunoasterea

regulilor cu privire la intocmirea pledoariei. Ar fi desigur o eroare daca s-ar crede ca retorica,
constrangand pe orator la respectarea unor reguli stricte i-ar frana talentul de a vorbi frumos si
convingator. Este important de asemenea sa cunostem normele si dispozitiile legale pe care se
bazeaza argumentarea pledoariei. Astfel, stapanirea artei pe care o reprezinta profesia de
avocat presupune o buna cunoastere a dispozitiilor si posibilitatilor naturale, o cultura generala
care sa se adaoge cunoasterii dreptului si tehnicii pledoariei.

Structura Pledoariei este urmatoarea:

1. Introducerea sau exordiu – are drep scop de a face cunostinta judecatorilor si a celor
prezentii in sedinta de judecata ci obiectul procesului, pentru a le atrage atentia si de asemenea
de a crea o imagine favorabila propriului client.

2. Propunerea sau proposition;

3. Diviziunea sau divisio;

5
4. Naraţiunea sau naratio – reprezinta expunerea faptelor insotita de motivarea psihologica a
acestora.

5. Confirmarea sau con-firmatio – sinteza prin care circumstantele de fapt se aduc pe aceeasi
unda cu circumstantele de drept motivate pe anumite probe materiale si motive de natura
psihologica.

6. Respingerea tezei adverse sau refutatio;

7.Digresiunea sau digressio;

8. Încheierea sau peroration – un rezumat scurt al elementelor si argumentelor esentiale ale

procesului:

Rezumarea faptelor cu o mare precizie si sobrietate si deducerea din aceste fapte a singurei
concluzii logice posibile.

Avocatul trebuie sa faca cunostinta cu materialele dosarului si sa se documenteze despre

circumstantele de fapt, in urma discutiei cu propriul client. Aşadar, la etapa pregătirii pledoariei
trebuie definitivate următoarele aspecte:

- obiectul procesului;

- punctul forte al procesului;

- punctul slab al apărării şi remediile sale;

- punctul forte al apărării adverse;

- calea de consecinţă

Metodele inchegarii unei pledoarii sunt diverse:

1. Redactarea in scris a pledoariei

Din cele mai vechi timpuri mari oratori obisnuiau sa-si scrie pledoariile, astfel multe din ele au
ramas pana in ziua de astazi. La ora actuala pentru avocat este un avantaj sa-si scrie pledoaria
deoarece acesta metoda, ii ofera posibilitatea sa se orienteze in sedinta de judecata. In cazul in
care este lipsit de experienta, si de asemenea sa posede un limbaj corect si cursiv.

2. Memorizarea pledoariei

Aceasta metoda este practicata de obicei de avocatii cu experienta, exprimand o modalitate

mult mai vie de expunere a mesajului.

3. Metoda notelor de pledoarie

6
 Aceasta modalitate a aparut mult mai tarzie decat cele anterioare, avocatii folosidu-se de
anumite repere in crearea unui discurs judiciar bine inchegat. Este o modaliate avantajoasa din
considerentul, ca pe parcursul expunerii ideilor avocatul poate reveni sau se poate abate de la
unele notite, ceea ce-I permite sa fie mult mai mobil, iar in unele cazuri mai convingator.

Totusi indiferent de forma pe care o imbraca pledoaria ea trebuie sa corespunda calitatilor

generale ale acesteia si anume:

Naturalețe – pledoaria trebuia sa pastreze o forma simpla, fara exprimari filosofice sau alt
gen, sa corespunda limbajului juridic, pentru a putea fi inteles de auditoriu.

Se recomanda deasemenea evitarea intorsaturilor neobisnuite de fraza , a cuvintelor

pretioase, a curiozitatilor de stil, pentru ca pledoaria trebuie sa fie imediat accesibila, iar
expunerea sa fie logica.

Sobrietate – stil concis si concret.

Bazat pe norme legale pledoaria astfel este discursul pronuntat in fata Instantei de Judecata
cu scopul de a o convinge de justetea adevarului propriu, bazat pe anumite argumente solide.

Rechizitoriul sau discursul de acuzare

Rechizitoriu reprezinta acel act procedural intemeiat pe materialele dosarului, care se

prezinta Instantei de Judecata impreuna cu dosarul, in urma terminarii urmaririi penale si a
inaintarii acuzarii. Acesta se compune din doua parti: expunerea si dispozitivul. In expunere se
cuprind informatii si date cu privire la circumstantele cauzei anchetate si deasemenea cu privire
la persoana supusa urmariirii penale in urma emiterii unei ordonante de catre procuror.

Circumstantele care agraveaza sau atenueaza raspunderea invinuitului, precum si temeiurile

de liberare de raspundere penala, daca e cazul. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana
invinuitului si formularea invinuirii care i se incrimineaza cu incadrarea juridical a actiunilor lui si
mentiunea despre trimiterea dosarului in instanta judecatoreasca competenta. Astfel,
rechizitoriul reprezinta discursul prin care se invoca actiunea legilor impotriva celor vinovati. El
este intocmit de catre procurori, care sunt inzestrati de lege de a face acuzarea si a cere
aplicarea legii.

Discursul acuzatorului reprezinta una din cele mai importante etape ale sustinereii acuzarii
de stat in fata instantei de judecata, acesta este constituit din totalitatea faptelor si
circumstantelor dovedite prin anumite probe ce urmeaza sa fie cercetate de instanta.

Trebuie subliniat in mod special ca orice discurs al procurorului in instanta de judecata,

indiferent de caracterul si volumul cauzei examinate este in fond o cuvantare publica. Tinand
cont de aceasta circumstanta, procurorul este obligat sa faca o apreciere sociala si juridical
profunda a infractiunii comise, sa dezvaluie motivele ei, sa arate nu numai fata infractorului si
calea care la adus pe banca acuzatilor, dar si pericolul social al acestei fapte.
7
 Continutul si strucura discursului acuzatorului este ghidata de anumiti factori ce modeleaza
textul rostit de catre Procuror in sedinta de judecata. Astfel, printre acesti factori pot fi
enumerati:

1. Scopul urmarit.
2. Totalitatea probelor administrate.
3. Incadrarea juridica a faptelor.
4. Personalitatea inculpatului.
5. Calitatile oratorice ale Procurorului.

Calitatile individuale (competenta). In asemenea ordine de idei, structura discursului

acuzatorului de stat este urmatoarea:

1. Introducere (exordiu) – este constituita din maniera / abiliatea procurorului de a introduce

auditoriul in atmosfera acuzarii, se aduce la cunostinta obiectul acuzarii, si natura acestuia,
deasemenea se incearca sa se creeze anumite conditii favorabile acuzarii de stat. Este de
asemenea important sa incadreze juridic fapta inculpatului si sa-l faca cunoscut auditorului, si
sa mentioneze pericolul social al faptei respective.

2. Expunerea circumstantelor de fapt – acuzatorul de stat trebuie sa vorbeasca despre toate

circumstantele de care a luat cunostinta in timpul urmaririi penale, este o obligatie etica a
acestuia sa enumere atat circumstantele favorabile acuzarii, cat si cele mai putin favorabile.

Expunerea trebuie sa fie expusa in lant cronologic, nefiind evitate sau scapate unele
circumstante sau episoade. Situatia de fapt se expune intr-o limba seaca , inexpresiva si ca
zona, in timp ce tabloul trebuie sa prezinte interes, pe alocuri impresionant.

3. Analiza si aprecierea probelor administrate in cauza – reprezinta cea mai importanta etapa
a discursului acuzatorului, deoarece aceste probe depinde succesul acuzarii. Procuroru trebuie
in primul rand sa sistematizeze probele, pentru a se pastra o anumita consecutivitate logica si o
corelatie stransa intre circumstantele cauzei si probele administrate. Una dintre lacunele tipice
mai multor cuvantari este neglijarea principiilor logice formale si reproducerea mai mult sau
mai putin detaliata a dispozitiilor inculpatului, partii vatamate, martorilor, a concluziilor
expertilor si a altor mijloace de proba, prin care acuzatorul nu numai ca-I oboseste pe acuzatori
prin monotonie, dar nici nu convinge pe nimeni de nimic.

4. Argumentele incadrarii juridice a faptei stabilite – fapta inculpatului este incadrata juridical,
cand exista mai multe opinii cu privire la incadrare se pun toate in discutie, iar in cazul in care
fapta contine cateva componente acuzatorul le agumenteaza pe fiecare separate.

5. Circumstantele care influenteaza raspunderea penala si pedeapsa – elucidarea

circumstantelor agravante si atenuante.

6. Caracteristica persoanei inculpatului – la aceasta etapa acuzatorul de stat trebuie sa dea

dovadade obiectivitate, si sa se bazeze pe fapte reale. Astfel, se caracterizeaza persoana din
8
mai multe puncte de vedere, se prezinta caracteristici de la locul de munca, se expune situatia
familiala a acestuia, de asemenea daca aceasta a savarsit anterior fapte prejudiciabile.

7. Cauzele si conditiile care au favorizat savarsirea infractiunii – la aceasta etapa se elucideaza

imprejurarile in care s-a comis infractiunea si de asemenea factorii ce au condus la savarsirea ei.

Atunci cand vorbim de infractiuni ce legate de coruptie, trebuie sa se ia in consideratie

urmatorii factori:

a). Lipsa de control si transparenta in activitatea persoanei publice existenta lacunelor sau a
contradictiilor din actele normative ce reglementeaza aceasta activitate si care au condus la un
anumit grad de samovolnicie, actiunile persoanei care a fost corupta.

b). Posibilitatea oferita de atributiile de serviciu de a adopta de sine statator decizii in chestiuni
importante pentru persoana care a fost corupta, insotita de un grad inalt de “discretie permisa”
in cazul deciziilor adoptate.

c). Reglementarea suficienta a comportamentului persoanei publice in diverse situatii.

d). Existenta unor bariere oficiale in fata parsoanei care da mita si posibilitatea satisfacerii lor
pe seama mituirii persoanei publice, investita cu capacitatea de a asigura satisfacerea.

e). Controlul intern insuficient asupra rationalizarii luarii deciziilor de catre persoana publica.

f). Consideratiile referitoare la eventuala pedeapsa aplicata inculpatului – pedeapsa propusa

decatre procuror trebuie sa fie argumentata convingator, prin intermediu temeiurilor legale.

g). Concluziile referitoare la actiunea civila.

h). Cuvant de incheiere – reprezinta de fapt o retrospective asupra celor expuse si formularea
unei concluzii logice si consecvente.

9
10