Sunteți pe pagina 1din 2

Vulpea și Iepurele

Cândva cumătra vulpe trăia în bună pace cu cumătrul iepure. Într-atât erau prieteni,
încât şi-au ales o bucată de pământ, au arat-o împreună şi au semănat-o cu tot felul de legume:
morcovi, fasole, varză, roşii, cartofi şi altele. Şi când au dat toate rod, iată că cumătra vulpe,
care nu prea se pricepea la vândutul legumelor, îl rugă pe cumătrul iepure să se ocupe el de
vânzarea lor şi ei să-i aducă partea de câştig cuvenită. Zis şi făcut. Numai că, întorcându-se de
la târg, doldora de galbeni, iepurelui i-a venit greu să-i dea partea cuvenită cumetrei vulpi. Şi
uitând de şiretenia ei renumită, a născocit o poveste de şi curcile ar fi pufnit în râs auzind-o.
– Uite, cumătră vulpe, a început el să spună la întoarcere, n-au prea fost de soi legumele
noastre. Erau la târg altele mai făţoase. N-am luat cine ştie ce pe ele; cu ce-am cheltuit cu
drumul, cu altele pe acolo, cu masa, mi-au rămas bani prea puţini.
A stat cumătra vulpe şi l-a ascultat cum minte. A primit puţinul ce i l-a dat, dar în sinea ei a
jurat să se răzbune.
A doua zi, vulpea i-a istorisit povestea vulturului, prietenul ei vechi, şi vulturul i-a spus:
– Cumătră vulpe, lasă pe mine şi să vezi cum te-oi răzbuna eu.
– Ce ai de gând? îl întrebă cumătra vulpe.
– În primul rând, n-o să bănuiască nimic, fiindcă nu are de unde să ştie că mi-ai povestit cele
întâmplate, în al doilea rând, am eu planul meu. Dacă-mi făgăduieşti o parte din câştig, dacă
izbutesc să-l fac să mărturisească adevărul, te voi răzbuna.
– Bine, aşa să fie. Din ce izbuteşti să-mi aduci de la el, o parte ţi-o dau ţie.
Şi vulturul a zburat direct la casa iepurelui. Ştiindu-l avid de bani, a început să-i depene o
poveste.
– Bună, cumetre iepure!
– Bună să-ţi fie inima, cumetre vultur. Ce vânt te aduce?
– Am aflat de o mină de aur dincolo de râu. Poate e ceva de lucru acolo. Poate vrei să mă
însoţeşti. Cum ştiu că ţi-a mers cam prost cu vânzarea legumelor, poate nu ţi-ar strica o mică
comoară. Hai să mergem, să vedem, să vedem dacă n-om avea noroc.
Când a auzit iepurele de comoară, a sărit în sus de bucurie.
– Merg, de ce să nu merg?! Dar cum să trec apa? a întrebat iepurele.
– Până acolo alergi singur, iar acolo te duc eu în spinare. Doar nu eşti atât de greu să nu te pot
ţine.
– Ce să mai aşteptăm, eu sunt gata de drum! s-a înflăcărat iepurele.
Şi într-un suflet a alergat la marginea râului, unde urma să-l întâlnească pe vultur care ajungea
acolo în zbor. Zis şi făcut. Vulturul ajunsese înaintea lui şi, după cum îi făgăduise, s-a lăsat
pe pământ, ca iepurele să poată sări pe spinarea lui. Şi împreună au ajuns de partea cealaltă a
râului. Şi vulturul s-a oprit pe ramura cea mai înaltă a celui mai înalt copac şi a început o
vorbire, puţin plăcută, cu iepurele care nu prea înţelegea popasul acela atât de nesigur pentru
el. Cu o voce cam pierită, iepuraşul l-a întrebat sfios pe vultur:
– Dar de ce trebuia să te opreşti chiar în vârful copacului ăstuia atât de înalt?
– Uite ce e, isteţule, nicio clipă nu te-ai gândit că marea comoară era o născocire?
– O născocire? Şi de ce?
– N-a fost o născocire şi ce i-ai spus tu cumetrei vulpi? Bănuieşti tu oare că ea a dat crezare
vreunei singure vorbe din câte i-ai înşirat? Ia spune-mi mie chiar acum, unde e adevărata
comoară, adică bănuţii pe care i-ai câştigat din vânzarea legumelor de la târg.
– Ce tot spui? Ce tot spui? M-ai atras în cursă? Şi eu, care te-am crezut?!
– Dar ce? Numai tu să-i înşeli pe alţii? Nu te gândeai că într-o bună zi şi altul te-ar putea
înşela pe tine?
– Şi dacă nu vreau să spun?!
– În primul rând, dacă nu vrei să spui, rămâi aici pe cracă până vei putrezi, fiindcă eu îmi iau
îndată zborul. Aşa că hotărăşte-te! Ori spui adevărul ori îmi iau zborul şi aici rămâi!
Luat cam iute, bietul iepure nici nu mai ştia ce să răspundă. Buimăcit la culme, îşi dădea
totuşi seama că nu era cale de ales. Aşa că s-a hotărât, cu durere în suflet.
– Bine. Du-mă înapoi şi ai să vezi că lângă casa mea am ascuns o pungă cu galbeni.
Vulturul şi-a luat zborul şi într-o clipă a lăsat iepurele pe pământ, lângă casa lui. Cu inima cât
un purice, iepurele a început să scormonească unde ştia el că pitise punga cu galbeni, i-a dat
iute jumătate vulturului care nu l-a mai cinstit cu nicio vorbă, ci a dispărut în văzduh. Acum îl
interesa partea lui de galbeni din ce-i făgăduise vulpea.
Şi vulturul, când a ajuns la vulpe, a pus banii toţi pe masă, şi au făcut dreaptă împărţeală aşa
cum nu înţelesese să facă iepurele. Şi dacă n-a înţeles când a trebuit, o fi înţeles mai târziu. Şi
parcă de atunci, mai mult ca oricând, casă bună nu mai face niciun iepure cu nicio vulpe.