Sunteți pe pagina 1din 3

Transplantul de organe: noțiuni de bază, condiții etice și juridice.

Transplantare de organ-înlocuirea totală/parțială a unui


organ/țesut bolnav cu un organ/ țesut sănătos/cu părți ale acestuia, provenind de la un donator viu/decedat. Problema
transplantului are cîteva aspecte: medical(soluţionat de ştiinţa biomedicală, în tehnică-e posibil orice transplant.De la
primul transplant renal şi pînă astăzi medicina practică a parcurs multe încercări, dar cum n-ar fi mii de oameni sunt salvaţi
de moarte.Totusi in cazul transplantului de la donatorii vii exista problema respingerii agresive a org.transplantat de către
organismul recipientului); juridic(problema statului- legi ce împiedica deviaţiile de ordin moral, medical şi financiar. O
asemenea lege este aplicata in Franta controlata de Centru statal de control ce duc evidenţa pacienţilor ce necesită organe;
dă avizul pentru autorizarea centrelor; se preocupa de informarea corectă a populaţiei, presupune instruirea tineretului
din şcoli asupra semnificaţiei donării de organe ca act umanitar, explicarea morţii cerebrale, mediatizarea precisă, relaţia cu
biserica. OMS a stabilit: gratuit (donatorul nu poate fi remunerat); anonim (cele două familii-donatorul şi recipientul-să nu
se cunoască între ele); acţiune publică şi nu privată; să respecte demnitatea umană; separare totală între echipa de
reanimare care diagnostichează moartea cerebrală şi echipele de transplant, în vederea suprimării posibilului conflict de
interese); bioetic(organele/ ţesuturile grefabile au doar două surse: organisme vii (donatori) sau cadavre-donatorul viu
poate dona doar unul dintre rinichii săi/o anumită cantitate de măduvă osoasă, uneori poate ceda şi o porţie de ficat sau
fragmente de ţesuturi; de obicei donorii sunt persoane înrudite/ conform rindului(in cozi); se divizează decisiv moartea
biologică [stop cardiac] de cea cerebrală (moartea creerului)+apare conflict de interese intre biserica[recunoaste moartea
bilogica] şi a biologiei[moartea cerebrala].În goană după organe se pot face accidente „planificate”, se pot cumpăra medicii
etc. În lume există „o piaţă neagră” de organe ce pune organismele bioetice în gardă; deficitul de organe se compenseaza
prin organelor prelevate de la animale modificate genetic).Totusi ramine in vigore intrebarea: Cîte organe putem schimba
ca omul să rămînă om, să nu se modifi-ce esenţa? O altă problemă strîns legată de transplantologie este-clonărea cu
scopuri de a “creşte” organe, ţesuturi umane pentru transplantologie este justificată pt.tratarea bolilor genetice.
Fecundarea (fertilizarea) in vitro- oferă posibilitate cuplurilor sterile să aibă copii în cazurile cînd primează
sterilitatea feminină. Avantaje: posibilitatea de a deveni părinți în diagnosticul partenerului de infertilitate; rata de
succes de 35%; capacitatea de a îngheța materialul pentru procedurile viitoare; capacitatea de a prezice podeaua
copilului; probabilitatea de a avea doi sau mai mulți copii; selecția materialului sănătos după examinări atente
oferă o șansă mai mare de a avea un copil fără patologii. Dezajantaje: costul ridicat nu este disponibil pentru toată
lumea; riscurile de suprasolicitare; complicațiile de sănătate în timpul producției de ouă;există un risc de avort
ectopic și ratat; probabilitatea mare de sarcini multiple care necesită intervenție chirurgicală. Maternitatea
surogat drept sursă potențială de conflict între părțile contractante-tehnologie reproductive artificiale similare
fecundării in vitro, se foloseste in „tratamentul” sterilităţii cuplului. Aceasta se realizaeaza prin incheierea unui
contract între mama purtătoare şi cuplul steril, conform căruia mama surogat poartă sarcina, naşte copilul, iar mai
apoi nou-născutul îl va ceda părinţilor.Se întîlnesc contracte totale(lipsa rudeniei intre mama surogat si parintii) şi
parţiale(prevede utilizarea ovulului femeii foster şi a spermei tatălui ursit).Acordul:comercial/necomercial.
Controversele (juridice, morale, sociale, psihologice) ţin de incertitudinii caracterului contractului încheiat între
mama purtătoare şi cuplul steril. In cazul contractelor comerciale se încalcă principiul necomercializării corpului
uman. De aceea maternitatea de substituţie este contestată, este interzisă de comunitatea mondială. Nici un lucrător
al sferei medicale n-are dreptul să folosească metodele artificiale de fecundare cu scopul de a implanta embrionul
în uterul mamei foster. Statul poate permite, în cazuri excepţionale, unei organizaţii medicale de a efectua
fertilizarea artificială a mamei surogat cind mama foster nu va primi nici un avantaj material +are dreptul după
naştere să-şi lese copilul ei.Dacă ovulul şi spermatozoizii provin de la membrii cuplului steril, atunci echivalarea
din punct de vedere social şi legal cu adopţia sau chiar cu filiaţia biologică poate fi acceptată. În alte cazuri situaţia
nou-născutului se complică, deoarece ovulul poate proveni de la altă femeie, sau chiar de la mama foster. Dacă
maternitatea este dovedită de actul naşterii, fătul este recunoscut fiul mamei purtătoare, iar pentru a-l „livra”
părinţilor sterili, care l-au comandat, e necesar consimţămîntul acesteia+ multiplele probleme bioetice ale
maternităţii de substituţie ţin de caracterul şi de modul de contract. Totusi hotărîrea rămîne din partea mamei
surogat. Problema genomului uman din perspectivă bioetică. Utilizărea de lungă durată a metodelor
biotehnologice pe scară planetară influenţeaza genomului uman prin intervenţia brutală, nechibzuită asupra
programelor genetice ce determină funcţionarea şi dezvoltarea organismului individului→transformări serioase în
psihicul uman+în stilul de gîndire şi în comport+ amenajarea şi organizarea sociumului. Orice procedură de
amestec în genomul uman poate provoca consecinţe destul de grave în statutul psihologic al omului→riscul
pierderii anumitor proprietati fundamentale ale existentei umane. Tehnologiile biomedicale inovaționale trebuie
utilizate sub un control bioetico-juridic riguros din partea comunităţii umane; în caz contrar, consecinţele acestor
proceduri pot deveni neprognozate şi periculoase pentru sănătatea omului. În această ordine de idei, dezvoltarea
biotehnologiilor a provocat în plan practic problema adaptării criteriilor sănătăţii oamenilor, genomul cărora se
modifică prin intermediul metodelor biotehnologice. Faţă de mulţi pacienţi fundamentele acestor schimbări
genetice nu stîrnesc dubii+ boli „genetice” şi care nu pot fi tratate cu metode medicale tradiţionale.Clonarea-
reproducere artificială umană fără raport sexual; poate deveni o formă de tranziţie de la modul de reproducere
umană naturală→artificială; tehnică specifică de creare a geno-copiilor individuale şi a celor de masă
(organismelor animaliere şi umane).Clonarea dă posibilitate, în laborator de reprodus organe şi chiar organisme
integrale, ocolind gestaţia; este utilizat doar ca materie primă, ce vine într-o controversă evidentă cu principiile şi
normele elaborate şi promovate de bioetică; cercetările ştiinţifice nu pot fi stopate prin metode de administrare sau
de interzicere, ele pot fi doar reglementate prin intermediul comunităţii ştiinţifice planetare şi ajustate cu
principiile, imperativele şi normele morale ale bioeticii contemporane+ problemele clonării trebuie soluţionate de
pe poziţiile demnităţii umane. Noile tehnologii reproductive umane fără raport sexual separa componenta
biologică de la cea spirituală, traiul de dragoste. Afară de aceasta, apare o altă problemă ce ţine de demnitatea
embrionului uman drept fiinţă vie şi, deci, avînd dreptul la viaţă+ copiii născuţi prin metoda fecundării in vitro se
expune riscului de a se îmbolnăvi de 2–4 ori mai mult în comparaţie cu cei născuţi pe cale naturală. Iată de ce
înţelegerea sensului demnităţii omului poate deveni un instrument în aprecierea bioetică a diverselor propuneri în
depăşirea problemelor de sterilitate. Soluţia apare din paradigma stimei valorilor vieţii umane, inclusiv şi forma ei
embrională. Finalul vieții în contextul tehnologiilor contemporane evoluate.Pentru medic problema eterogenă a
morţii se manifestă mai întîi de toate ca una a criteriilor. Succesele ştiinţelor biomedicale, mai cu seamă a
reanimatologiei, au stabilit o structură stratificată a sfîrşitului vieţii umane (moartea ca rezultat al încetării
funcţionării diferitelor organe – respiraţiei, inimii, creierului, ţesuturilor, celulelor). Actualmente criteriul unanim
acceptat al morţii este încetarea funcţionării creierului, moartea acestuia. Rezolvarea problemei morţii la nivelul
biologic a atribuit un conţinut nou problemelor vieţii şi morţii din punct de vedere al eutanasiei, care sunt discutate
pe larg de către savanţi, filosofi şi practicieni. Eutanasia este moartea uşoară şi fără suferinţe a bolnavilor
incurabili. Avortul: polemici privind dreptul la viață a embrionului și dreptul de alegere a mamei. Legile de
stat nu pot stopa acest proces. Toate discuţiile privind problema avortului sunt axate pe: drepturile embrionului
uman, consecinţele avortului, avorturile terapeutice, eugenice şi criminale.Unii consideră că avortul constituie o
problemă pur personală, intimă care are o atitudine doar faţă de femeie şi nimeni n-are dreptul de a interveni în
soluţionarea ei. A doua opinie ne spune că avortul insultă, jigneşte sentimentele morale ale femeii şi deci el devine
o problemă complicată etică. Doar înainte de a consulta medicul, femeia hotărăşte o problemă subtil-morală - viaţă
sau moarte viitorului om (individ), şi asta nu-i totul. În procesul de avort se include medicul.Bioetica consideră
ambele poziţii întemeiate şi că avortul nu-i o problemă medicală neutră în plan etic, dar include în sine cele mai
acute colizii morale. Primul moment care-l depistăm aici: care-i statutul embrionului uman? Este el oare un
individ, om sau nu? Unii savanţi atribuie embrionu-lui calităţi umane, alţii nu. Al doilea moment: dacă el devine
individ, apoi cînd, la ce lună de sarcină (de graviditate, de gestaţie) fătul devine om? În-seamnă oare că omul
(individul) şi fătul uman este unul şi acelaşi lucru adică sunt identici? Aceasta şi alte întrebări de aşa ordin sunt de
natură etică, deci despre statutul moral al fătului→avortul este o încălcare a dreptului omului la viaţă, a demnităţii
lui personale. Însă dacă e cazul de ales dintre viaţa mamei şi a fătului, atunci noi ne plasăm în alte circumstanţe.
Malpraxis(sinonim-eroare)-eroarea profesională săvârsită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical si a furnizorului
de produse și servicii medicale. Malpraxisul este eroarea generatoare de prejudicii. Aspecte bioetice ale medicinii
reproductive. Statutul moral al embrionului uman; cercetarea pe embrioni. Dileme și contraziceri între statutul
juridic și cel moral al embrionului. Când spunem că malpraxisul este eroarea generatoare de prejudicii spunem de
fapt că malpraxisul este fapta ilicită săvârsită cu vinovăție, generatoare de prejudicii. Eroarea medicală este o
greșeală specifică, relativă numai la actele medicale și care nu poate fi comisă decât de medic sau de personalul
medical. Personalul medical trebuie să acorde îngrijiri conștiincioase și atente și cu rezerva unor circumstanțe
excepționale, conforme cu datele actuale ale științei. Pentru a stabili dacă îngrijirile date erau sau nu adaptate
patologiei pacientului, judecătorul trebuie să le estimeze prin prisma datelor științifice în starea lor cînd actul a fost
realizat și nu în ziua în care se pronunță hotărârea. Obligația care apasă personalul medical este de a da
pacientului său îngrijiri conforme cu datele dobândite de știință la data îngrijirilor sale. Soluţiile uzitate de
personalul medical în prevenirea, dar şi reducerea efectelor „sindromului de stres indus de malpraxis medical“:
identificarea, managementul corect al posibilelor riscuri în practica medicală curentă;prevenirea neglijenţei:
limitarea numărului de bolnavi trataţi printr-o selecţie adecvată,în formarea corectă a bolnavului şi a
aparţinătorilor, propunerea unui gest chirurgical care să poată fi făcut cu facilităţile de dotare ale unităţii sanitare,
dar şi faţă de care există expertiză suficientă câştigată prin studiu, activitate practică, educaţie medicală
continuă;comunicare permanentă cu bolnavul în timpul tratamentului, astfel ca acesta să resimtă sprijinul
medicului, vizite mai dese, expunerea posibilei evoluţii, a complicaţiilor şi a tratamentului acestora, urmărind o
informare medicală cât mai completă;apariţia unei complicaţii va fi corect expusă, justificată bolnavului, astfel
încât bolnavul,aparţinătorii, eventual avocaţii să discearnă că a fost o complicaţie inevitabilă şi nu o
neglijenţă;prezentarea corectă a faptelor – ascunderea lor va fi într-un final descoperită;implicare în recuperarea
bolnavului astfel încât acesta să devină principalul apărător al personalului medical; solicită ajutorul colegilor mai
experimentaţi, al asociaţiilor şi al societăţilor medicale, al expertului parte; încearcă rezolvarea cazului pe cale
amiabilă, când este posibil, evitând expunerea lui în instanţă, respectând dictonul românesc: „mai bine o înţelegere
strâmbă decât o judecată dreaptă“;caută înţelegere, suport psihic din partea familiei,a colegilor. În
concluzie,sindromul de stres indus de malpraxis medical poate fi prevenit şi depăşit. Soluţiile sunt educaţia
medicală continuă, valabilă la orice vârstă, dar şi o bună comunicare a personalului medical cu bolnavii şi
aparţinătorii.