Sunteți pe pagina 1din 3

Akademos

INSTRUMENTELE treg cuprinsul carpato-dunărean, în care se include


fără excepţie şi cel est-prutean.
MUZICALE ÎN VIAŢA Se ştie că la începuturile creştinătăţii fiecare
adept era chemat la slujbe personal, la ora şi locul
MĂNĂSTIRILOR stabilit. Mai târziu, se bătea la uşile credincioşilor
cu ciocănele de lemn, îndemnându-i astfel să vină
Dr. Victor GHILAŞ la slujbe. Apoi se bătea într-un lemn special lucrat,
printre casele creştinilor sau din turla bisericii.
MUSICAL INSTRUMENTS IN THE MONASTE- Instrumentul utilizat în asemenea scopuri s-a
RIES numit „toacă”. Organologii au atestat-o documen-
This study addresses a topic related to the usage tar încă în secolul al IV-lea. Sfântul Sofronie din
of musical instruments in the practice of Orthodox Ierusalim a numit toaca „trâmbiţă a îngerilor”. Obi-
Christian monasteries, which is a less researched to-
ceiul de chemare la slujbe prin lovire cu ciocanul
pic in the literature. Generally, the Byzantine musical
art is essentially based on voice. However, in some
într-o scândură numită „Sfintele Lemne Sunătoare”
cases, the Orthodox Christianity employes in its re- este menţionat şi în actele celui de-al Şaptelea Sinod
ligious practices two musical instruments: chop and Ecumenic de la Niceea în anul 787.
bells. In the monasteries within the Romanian space, În conformitate cu tradiţia creştină, acest instru-
including in the Republic of Moldova, these musical ment din clasa autofonelor percutate este confecţio-
instruments are still employed for special functions, nat din lemn de paltin sau de cireş, alteori din fag,
with a specific repertoire, which is associated with în funcţie de rezonanţa dorită, iar ciocănelele se fac
the oral creation, falling within the category of mo- din lemn de esenţă tare (salcâm, corn, carpen ş.a.). În
nastery folklore. anumite cazuri, corpul lui poate fi construit dintr-o
placă groasă de fier curbată, ea fiind acţionată cu unul
În plan general, arta muzicală bizantină în esenţă sau două ciocănaşe. Toaca de lemn este, de obicei, de
este de natură vocală, cântul în creştinătatea răsări- două tipuri: una fixă agăţată de un suport şi alta porta-
teană fiind executat pe texte narative. Dacă Biserica bilă (cu aceasta din urmă se înconjoară biserica).
Catolică apuseană, pentru a sensibiliza artistic şi cul- În viaţa monahală autohtonă, toaca se bate pe tot
tural credincioşii, acceptă încă din secolul al VIII-lea parcursul anului, vestind începutul Sfintei Liturghii,
orga în procesiuni religioase, centrând astfel muzica al celor Şapte Laude Bisericeşti şi al unor Ierurgii.
liturgică pe o intonare apropiată de cea laică, cântarea Bătaia în toacă se face în anumite ritmuri şi cu mai
din slujbele ortodoxe este exclusiv vocală. multe rosturi. La mănăstiri, semnalizarea fonică din
După cum argumentează unii reprezentanţi ai toaca mică de lemn, numită şi „toaca mobilă”, se face
Bisericii Răsăritului, absenţa instrumentelor din se- de către călugări sau călugăriţe. În momentul când
cundarea (acompanierea) cântării ar putea fi expli- se toacă, instrumentul este ţinut de mijloc cu mâna
stângă, iar cu cea dreaptă se bate în el cu un ciocănaş,
cată prin faptul că, în actul intonării textului religios,
înconjurând biserica pe partea dreaptă. În fiecare la-
omul nu trebuie să fie spectator pasiv sau indiferent.
tură a bisericii se face câte o oprire şi trei metanii.
El este îndatorat să aibă o relaţie personală cu conţi-
Când bate toaca, creştinul rosteşte rugăciunea
nutul muzicii interpretate.
lui Iisus Hristos, numită Rugăciunea minţii şi a ini-
O altă explicaţie ce motivează lipsa instrumen-
mii. Dacă toaca portabilă se bate cu o singură mână,
telor din Biserica Ortodoxă ar fi aceea că individul
toaca fixă se bate cu ambele mâini, fiind instalată în
nu învaţă un text oarecare în cântare, ci adevăruri
clopotniţă sau în curtea bisericii şi se bate separat
de credinţă, care îl pot feri de rătăcire în lume. To-
sau împreună cu clopotul.
tuşi, în anumite împrejurări, cultul creştin ortodox
Linia melodică generată (de altfel, una elementa-
utilizează instrumentele muzicale în practicile sale ră) este rezultatul percuţiei ritmice. Resursele sonore
religioase. Unicele „aparate sonore” acceptate de sunt modeste, ele coroborând în funcţie de punctul
Biserica Răsăritului sunt toaca şi clopotele, ambele de contact în momentul lovirii. Pentru a avea repere
având iniţial rolul de a anunţa începutul slujbei şi de sonore de înălţime diferită, suprafaţa plăcii de lemn
a chema credincioşii la biserică, funcţii menţinute, sau metal este percutată în locuri diferite, astfel încât
alături de altele noi, până în zilele noastre. se pot obţine sunete cu înălţimi variate.
Toaca este un instrument muzical de percuţie Toaca de metal, numită „tochiţa”, se bate în mo-
idiofon, cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri mente speciale ale Sfintei Liturghii şi anume, când
în ţările ortodoxe. Aceasta a fost utilizată ulterior, se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită...” şi Axionul. Ea
cu preponderenţă, în lăcaşurile mănăstireşti din în- se mai bate la anumite sărbători mari, cum este Învi-

170 - nr. 4 (27), decembrie 2012


Patrimoniu bisericesc

erea, împreună cu clopotele, iar toaca de lemn nu se luare aminte, de păzire a minţii, de a nu intra în is-
bate între Joia Mare şi noaptea Sfintei Învieri, când pită), celebrarea exorcismului; ceremonială, având
bătaia clopotelor este înlocuită cu sunetul lin al toa- drept scop marcarea momentului procesiunii religi-
cei de fier, amintind de cuiele care au fost bătute în oase, purificarea sufletească, chemarea la biserică;
mâinile şi picioarele lui Iisus Hristos la Răstignirea ludică, în scop educativ, formativ; de semnalizare în
Lui. Toaca de lemn în asemenea situaţii nu se bate. scop de anunţ ş.a.
În cadrul monastic de la noi, funcţionalitatea toa- Cercetările de dată recentă vin să demonstreze
cei rămâne a fi una pluridimensională. Pornind de la că utilizarea toacei în cadrul ceremonialului creştin
practica muzicală a călugărilor şi/sau călugăriţelor de ortodox oficiat la mănăstiri are o motivaţie prepon-
la mănăstiri, se poate constata că obiectul sonor de derent practică (anunţarea slujbelor, a momentelor
referinţă funcţionează în mediul monahal, mesajul rugăciunii de obşte, chemarea la rugăciune, la co-
emis poartă un caracter religios, cadrul de manifes- muniunea obştii cu Dumnezeu, delimitarea spaţiu-
tare fiind cel liturgic. Ocaziile sau momentele când lui sacru de cel cotidian, marcarea trecerii de la ac-
toaca se produce sunt dintre cele mai diverse. tivitatea cotidiană la cea sacrală, realizarea trecerii
Glasul toacei poate fi auzit zilnic înainte de de la timpul cotidian la cel sacru); simbolică (repre-
Ceasul IX, Vecernie, Pavecerniţă, Utrenie, Litur- zentarea unor momente de semnificaţie teologică şi
ghie sau în timpul Utreniei, la Cântarea a VI-a şi a doctrinară din istoria mântuirii omenirii, de crucifi-
IX-a, a Ceasului VI, a Liturghiei, la citirea Sfintei Li- carea lui Iisus Hristos); duhovnicească (chemarea la
turghii, la Axion; la ierurgii cu ocazia oficierii unor austeritate, la sacrificiu, la dăruire de sine, la înfrân-
procesiuni funebre (Prohodul Domnului, Prohodul gerea voinţei, la o trăire autentică în duhul ortodoxi-
Maicii Domnului, ale călugărilor), de ploaie, la sfin- ei) [1]. Semnalele de toacă, în mare parte de natură
ţirea bisericii, când se iese cu Sfintele moaşte ş.a.; improvizatorică maximă, sunt executate în tiparele
la sărbători sâmbătă seara şi duminică dimineaţa, la ritmicii prozodice a muzicii bizantine.
Laudele mici (Ceasul IX, Pavecerniţa, Miezonoptica Arta sonoră de toacă este percepută, preluată,
ş.a.), la Laudele mari (Vecernie, Utrenie, Liturghie), transmisă şi perpetuată de la un tocaş la altul, se aso-
în Săptămâna Luminată; ocazional la Florii, la ciază cu caracterul creaţiei orale, încadrându-se în
deplasarea la masă cu obştea după Liturghie în prima categoria folclorului monahal. Sub aspect general,
zi de Crăciun şi de Paşte, în ziua hramului mănăsti- repertoriul de toacă apare ca un complex de limbaje,
rii, în Săptămâna Patimilor (la Liturghie, Vecernie), muzical, verbal, gestic, simbolic, ce se întrepătrund,
de Rusalii (la Liturghie) ş.a. Generalizând experi- se influenţează şi contribuie în ansamblul lor la rea-
enţa de aplicare în viaţa monahală a semnalelor de lizarea funcţiei cu care este investit în cultul liturgic
toacă, se pot deduce funcţiile de bază ale acestora şi creştin ortodox. Toaca nu se reduce la un simplu sem-
anume: cea liturgică, având drept scop chemarea la nal muzical, ci este un act liturgic complex. Semnale-
rugăciune, stimularea stării de priveghere (adică de le liturgice de toacă se constituie, astfel, într-un gen

Clopot. Mănăstirea Sfântul Vasile cel Semnale de toacă executate de părintele Pahomie. Mănăstirea
Mare, Cuizăuca, 2012. (Foto: V. Ghilaş) Înălţarea Domnului, Hârjauca, 2012. (Foto: V. Ghilaş)

nr. 4 (27), decembrie 2012 - 171


Akademos

distinct în tradiţia orală românească, fiind delimitat gă gamă de nuanţe sonore coloristice, realizându-se
în plan funcţional, organologic şi structural [2]. sonorităţi polifonice cu caracter evocator, încântător,
În Republica Moldova, la etapa actuală, acest de mare solemnitate. Având o pronunţată funcţie li-
instrument muzical este utilizat în practica vieţii turgică, sunetul clopotului influenţează sentimentele,
monahale la mănăstirile Briceni, Frumoasa, Hâncu, stimulează trezvia şi buna dispoziţie umană. Se con-
Hârbovăţ, Noul Neamţ, Pripiceni, Rudi, Saharna, sideră că o persoană are posibilitatea să-şi definească
Ţigăneşti, Ţipova. starea sufletească prin percepţia sunetului de clopot.
Clopotul este un alt aparat sonor utilizat pe larg După cum există o ordine canonică de bătut toa-
în practica religioasă, cu pronunţate funcţii liturgice ca, în viaţa cotidiană a mănăstirilor există o rânduia-
în aşezămintele ecleziastice, el fiind introdus, ca şi lă bine definită de bătut clopotele, actul sonor fiind
clopotniţa, în primul mileniu al creştinismului. În precedat de facerea a trei metanii. Clopotele se bat
Biserica din Vechiul Testament – Templul din Ieru- la diverse momente din timpul unei zile liturgice,
salim – credincioşii erau chemaţi la slujbă cu trâm- fie în ansamblu cu toaca (de lemn, din metal, toaca
biţe. Primul clopot care îi chema la slujbă pe creştini mare), dar, de regulă, după semnalele acesteia, fie
a apărut în Europa de Vest, la începutul secolului al singure. O asemenea combinaţie amplifică volumul
VII-lea, pe timpul Papei de la Roma, Savinian, ca în şi efectul sonor, creând o atmosferă ceremonioasă.
secolele VII-IX să fie folosit în slujbele religioase Ca şi în cazul toacei, percutarea clopotelor se
ale creştinilor. În est, în biserica greacă, clopotul a produce la începutul Sfintei Liturghii, la începutul
început să fie folosit în secolul al IX-lea. oficierii altor slujbe importante, la unele momen-
Sunetul clopotului este solemn, influenţând senti- te de seamă din cadrul acestora, la slujba de seară,
mentele şi stările creştinilor. Se ştie că un clopot bun, la miezul nopţii, de dimineaţă, la unele rugăciuni
la lovire, trebuie să scoată un sunet melodios, prelung, speciale de sfinţire numite ierurgii. Alte momente la
cu un timbru clar, majestuos, sărbătoresc, încărcat de care este solicitată sonoritatea clopotelor ţin de mar-
componente armonice. Acesta poate fi asemuit unui carea anumitor evenimente din viaţa obştii monaha-
instrument muzical ce produce cinci note deodată: le: moartea unui călugăr, când ele sună prelung, rar
una fundamentală şi patru sunete armonice. şi tânguios; în caz de incendii, calamităţi naturale
Aparat sonor cu predilecţie ritmic, clopotul – sau de alte evenimente deosebite, când ele bat pre-
apanaj al cultului religios şi simbol al anunţurilor cipitat şi alarmant.
solemne – cu glasul său specific reprezintă liantul Rezumând, se poate afirma că rostul campano-
emoţional cu sacralitatea, precedând un eveniment logic al dangătului de clopot în mediul de care ne
de interes general. Prin timbrul sunetului său grav şi ocupăm este următorul: chemarea credincioşilor la
amplu, prin armonia fonică se impune în viaţa co- slujbele religioase, exprimarea bucuriei triumfătoa-
munitară ca un semn al legăturii dintre individ şi re a Bisericii şi a esenţei slujbelor sale divine, înşti-
lume, al comunicării dintre cer şi pământ, inducând inţarea celor care nu sunt în biserică despre momen-
o stare meditativă. tele importante ale slujbelor ş.a. Actualmente, toate
Ca semn cultural, simbolismul clopotului în spi- mănăstirile din Republica Moldova au clopote.
ritualitatea de la noi este legat, mai curând, de per- Contribuţia majoră a slujitorilor lăcaşurilor mo-
ceperea sunetului produs, asociindu-se „vibraţiei pri- nastice din Moldova din stânga Prutului s-a exprimat
mordiale, revelaţiei divine, glasului transcendenţei, prin protejarea fundamentelor tradiţiei muzicale bi-
armoniei, chemării la meditaţie şi la supunerea faţă zantine pe pământ basarabean, de la dimensiunea ei
de imperativele divine” [3]. În viaţa de obşte a mă- doxologică, de înălţare duhovnicească, până la valo-
năstirilor din stânga Prutului, sunetul clopotelor este rificarea cântării bizantine în articulare românească
folosit, practic, cotidian pentru chemarea călugărilor şi promovarea melosului asociat sincretic cu rugăciu-
la slujbele religioase, pentru informarea credincio- nea, având ca finalitate regenerarea spirituală.
şilor despre momentele importante ale slujbelor. În
Bibliografie
zilele marilor sărbători creştine sunetele clopotelor
1. Cristescu Constanţa, O problemă de funcţionalita-
amintesc, solemn, de mântuire prin Fiul Lui Dum-
te. În: Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor „Con-
nezeu, Mântuitorul. În aceste zile clopotul vesteşte stantin Brăiloiu”. Serie nouă. Tom 5. Bucureşti: Editura
triumful vieţii veşnice asupra morţii şi nesfârşita bu- Academiei Române, 1994, p.157-158.
curie de viaţă din Împărăţia lui Dumnezeu. 2. Cristescu Constanţa, Chemări de toacă. Reperto-
Ca şi sunetul unui clopot de biserica, cel utilizat riul românesc. Monografie, tipologie şi antologie muzi-
în cadrul monastic are ceva profund solemn în dan- cală. Bucureşti: Editura Academiei Române, 1999, p.27.
gătul său, iar atunci când există mai multe clopote, 3. Evseev Ivan, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri
prin armonizarea unora cu altele, se obţine o întrea- culturale. Timişoara: Editura „Amarcord”, 1994, p.42.

172 - nr. 4 (27), decembrie 2012