Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS nr. 4
Genul ROSA L.
Caracteristici generale. Genul cuprinde peste 400 de specii şi peste 10.000 de soiuri şi hibrizi. La noi în ţară
au fost menţionate peste 145 de specii spontane şi cultivate. Trandafirii sunt arbuşti erecţi, urcători sau târâtori, cu
talia variabilă, cu-prinsă în funcţie de specie şi varietate, între 0,3-5 m. Tulpinile sunt acoperite cu ghimpi şi sete;
frunzele de regulă sunt imparipenat-compuse, stipelate, lucioase sau mate. Florile, solitare sau în inflorescenţe
corimbiforme sau umbeliforme, sunt foarte variate ca formă, număr de petale, colorit si parfum, înfloresc o singură
dată (trandafiri neremontanţi) sau continuu în cursul perioadei de vegetaţie (trandafirii remontanţi).
Fructele (numite măceşe) la foarte multe specii sunt decorative prin abundenţă, formă şi coloritul intens.
Trandafirii sunt plante cu o de-osebită valoare ornamentală, cultivaţi din cele mai vechi timpuri. În decorul
parcurilor şi grădinilor trandafirii au multiple utilizări: plantaţi în borduri, rabate si masive cu contur neregulat
(trandafirii de talie mică), ca plante izolate sau în grupuri (speciile botanice, trandafirii de talie mare, trandafirii cu
trunchi), palisaţi pe portice, treiaje sau pergole (trandafirii agăţători), plantaţi în vase şi jardiniere (trandafirii
pitici).
Gruparea trandafirilor după habitus şi folosinţă se poate face în modul următor:
1. măceşi decorativi (specii spontane) şi trandafirii de parc;
2. trandafirii de grădină şi pentru flori tăiate, cu mai multe subgrupe: trandafiri remontanţi; trandafiri Thea;
trandafiri perneţieni; trandafiri hibrizi de Thea; trandafirii acoperitori de sol.
3. trandafiri pentru platbande şi ghivece: trandafiri poliantha; trandafiri hibrizi de poliantha; trandafiri
floribunda; trandafiri miniatur.
4. trandafiri urcători şi semiurcători.
1
7. Rosa moschata J. Herrm. (R. ruscinonensis Des.) - Trandafirul cu parfum de mosc. Are ramuri arcuite
şi agăţătoare, flori semiinvolte, roz, câte 4-5 în inflorescenţe corimbiforme. Este o specie sensibilă la ger.
8. Rosa wichuraiana Crép. Este un arbust cu tulpini repente, lungi de 3-5 m, cu frunziş semi-
sempervirescent, lucios si flori albe, mirositoare, de 4-5 cm diametru, în corimbe piramidale.
9. Rosa hugonis Hemsl. Este un arbust de maxim 2,5 m, foarte apreciat pentru înflorirea bogată, florile
albe-gălbui sau galbene, solitare şi fructele globuloase, stacojii până la negru-roşiatic.
10. Rosa chinensis Jacq. (R. indica Lour. R. indica var. bengalensis K.Koch). Este un arbust de 1-2 m, cu
flori variat colorate (roşii, roze până la albe), grupate sau rareori solitare.
11.Rosa multiflora Thunb.ex Murr. (R. dubia Carr., R. intermedia Carr., R. polyantha S. & Z.). Este un
arbust viguros, urcător, care are ramuri roşiatice şi ghimpoase, cu flori de obicei albe, mici, dispuse în panicule
umbeliforme. Are o formă ornamentală - cathayensis - cu flori roşii şi duble ca dimensiuni faţă de forma tip.
12. Rosa canina L. (măceşul). Se prezintă sub formă de arbust ghimpos, înalt de 2-3 m, cu ramuri arcuite
în afară. Ramurile sunt lungi, lucioase, ghimpoase, cu spini puternici, comprimaţi, încovoiaţi ca o seceră, lungi de
3-10 (15) mm, mai ales pe ramurile tinere. Frunzele sunt dispuse altern, sunt penat-compuse, cu 5-7 foliole, lungi
de 2-4 cm, late de 1-2 cm, ovale, cu marginea dinţată, pe dos glabre. Florile sunt solitare sau grupate câte 2-3,
aşezate la vârful ramurilor, cu sepalele răsfrânte care se păstrează mult timp. Petalele sunt roz, emarginate, lungi de
2-2,5 cm, cu stamine şi stile numeroase. Fructul numit măceaşă este un pseudofruct provenit din receptaculul florii
care devine cărnos, care are o formă alungită şi o culoare caracteristică, cu nuanţe de la portocaliu la roşu închis. În
interior sunt numeroase achene triunghiulare, cu peri aspri.
2
Trandafiri pitici şi semipitici (cu ramuri răsfirate şi recurbate): Candy Rose (talie de maxim 1m dar
diametrul tufei ajunge la 2,5 m, cu flori roz-somon), Bonica (tufe de maxim 1 m cu flori roze
remontante), White Meidiland (talie mai mică, frunze dese, mici şi flori albe care apar continuu).
4
Necesarul de apă se asigură prin udarea solului, deoarece prin aspersiune se depreciază florile şi pot favoriza
apariţia bolilor criptogamice. Dacă este secetă se udă înainte de primul şi al doilea val de înflorire, iar în restul
perioadei de vegetaţie, de câte ori este nevoie cu 20-30 l/m².
5
- Var. Aldehemensis - are flori în boboc roşii-intens, la înflorire roşii-bordo, semiinvolte, de cca 2,5 cm
diametru.
- Var. Eleyi - are frunze roşii-întunecate, pe dos pubescente, florile sunt roşii-bordo iar fructul este roşu-
purpuriu.
- Var. Lemoinei - are frunze în tinereţe purpurii-întunecate, la maturitate bronzate sau verzi-întunecate, flori
purpurii şi fructe purpurii-întunecate.
Malus x zumi (Matsum.) Rehd. Arbore mic, cu coroana conică, lujerii tineri tomentoşi, bruni-purpurii,
frunze ovate, obovate până la eliptice, acuminate, la început păroase pe ambele feţe apoi glabre. Florile sunt roze în
boboc iar la înflorire devin albe. Fructele sunt roşii, globuloase.
Are o varietate mai frecventă: varietatea Calocarpa - care are flori albe, ceva mai mici şi fructe roşii sau
portocalii, numeroase, care rămân pe ramuri până iarna.
Particularităţi biologice şi ecologice. Speciile de Malus au o longevitate de peste 100 de ani şi ritm de
creştere mediu. Doar M. pumilla lăstăreşte şi drajonează. Cele mai rezistente la temperaturile scăzute sunt: M.
baccata, M. coronaria, M. floribunda, M. pumilla, celelalte specii fiind indicate pentru zona de câmpie. Merii
înfloresc mai bine la lumină dar tolerează şi semiumbra. Au nevoie de soluri uşoare, revene, mai puţin calcaroase şi
nu suportă bine seceta.
Înmulţirea. Se poate realiza prin seminţe semănate fie în toamna anului de fructificaţie, fie în primăvara
viitoare. Semănăturile de toamnă se fac cu 30-45 de zile înaintea primelor geruri. Semănatul primăvara se
realizează cu seminţe stratificate şi se seamănă la 2-2,5 cm (faţă de 3-4 cm pentru semănatul de toamnă).
Butăşirea se recomandă pentru portaltoaie şi unele specii de Malus, folosindu-se butaşi lignificaţi rezultaţi
din ramuri de 1 an. Se mai poate face, mai rar, şi butăşirea în verde, cu ramuri recoltate în iulie.
Altoirea se recomandă pentru merii care nu se reproduc fidel prin seminţe. Portaltoiul poate fi din speciile M.
sylvestris, M. baccata, M. pumilla ş.a. sistemul folosit fiind altoirea în T cu ochi dormind, efectuată în august-
septembrie. Marcotajul se foloseşte mai ales pentru obţinerea unor puieţi portaltoi.
Folosire. Merii ornamentali se folosesc în parcuri şi grădini pentru grupări sau individual datorită frumuseţii
şi abundenţei florilor precum şi aspectul frunzelor şi fructelor la unii dintre ei.
6
Înmulţirea. Se poate realiza prin seminţe (mai ales pentru înmulţirea speciilor pure şi pentru obţinerea de
portaltoaie), prin altoire, prin butăşire şi prin marcotaj. Semănatul se face de obicei primăvara, cu seminţe
stratificate timp de 85-90 de zile, la temperaturi de 1-4 °C. Altoirea folosită este cea în oculaţie (în august) sau în
despicătură (pentru formele cu trunchi bine evidenţiat). Butăşirea se realizează cu butaşi verzi sau butaşi lignificaţi,
trataţi cu biostimulatori, care vor emite rădăcini în 2-3 săptămâni. Marcotajul se foloseşte doar pentru producerea
de portaltoaie.
Folosire. Se recomandă ca arbori solitari sau în grupări şi la marginea masivelor.