Sunteți pe pagina 1din 26

CE ESTE ADRESA MAC ?

MAC = Media Access Control, cunoscută ca și Ethernet Hardware Address


sau adresa adaptorului de rețea.

Ne putem gândi la adresa MAC ca la CNP-ul unui calculator. Practic, este


adresa dată plăcilor de rețea de către producători.

Aceasta constă într-o secvență numerică, în baza 16, de forma:

00-0A-E4-A6-78-FB

unde primele 3 grupuri de câte 2 caractere ( în cazul nostru 00-0A-E4 ) identifică


întotdeauna producătorul plăcii de rețea (ex: RealTek, Cisco etc.) iar ultimele 3
grupuri reprezintă dispozitivul în sine.

Baza 16 = bază de numerație care folosește cifrele de la 0 la 9 dar și literele


de la A la F pentru formarea numerelor.

În mod obișnuit, noi folosim baza de numerație 10 (numerele se formează de


la 0 la 9). Calculatoarele numără folosind baza 2 sau limbajul binar (0 și 1).

Cum aflăm adresa MAC la un calculator?

1. Start – Run și tastăm cmd pentru a deschide Command Prompt


2. Scriem comanda: ipconfig –all | more
Adresa MAC este inscripționată la momentul fabricației în cipul de memorie
ROM al plăcii de rețea (ROM = Read – Only Memory) și este un tip de memorie
al cărei conținut nu poate fi modificat și care se păstrează chiar dacă adaptorul nu
este alimentat cu energie electrică.

CE ESTE O ADRESĂ IP ?

Adrea IP = Internet Protocol Adress este un număr binar pe 32 biți reprezentat


ca o valoare de 4 numere zecimale, fiecare reprezentând 8 biți, cuprinse în
intervalul 0-255, separate prin puncte și este adresa pe care o are un dispozitiv și
care îi permite acestuia să se identifice și să comunice cu alte dispozitive într-o
rețea de calculatoare.

Putem asocia această adresă IP cu adresa noastră de acasă sau cu numărul de


telefon. De exemplu, dacă comanzi ceva prin poștă, trebuie să se știe adresa ta
pentru a se putea livra pachetul.

Orice adresă IP este formată din 2 părți, una care identifică rețeaua
(Network ID) iar cealaltă care identifică nodul (Host ID).

Clasa și masca de rețea (subnet mask) pentru o anumită adresă de IP


identifică care parte a adresei aparține rețelei și care parte aparține nodului.

Adresele IP pot fi alocate permanent unui server sau unei rețele de reședință
sau pot fi alocate temporar de către furnizorul tău de Internet dintr-o “pușculiță de
adrese” disponibile pe principiul: primul venit, primul servit. Altfel spus, când te
conectezi la Internet, automat, furnizorul îți va aloca o adresă IP astfel încât
calculatorul tău să poată comunica cu alte echipamente.

Sistemul DNS = Domain Name System este un sistem ce permite transformarea


adreselor IP în cuvinte.

Este mult mai ușor să îți aduci aminte de un cuvânt decât de o serie de
numere. Acest lucru este valabil și în cazul adreselor de email.
Adresa IP statică (Static IP Adress) este o adresă IP fixă ce nu se poate schimba
niciodată, fiind destinată echipamentelor ce necesită conexiuni permanente la
rețea/internet. Este în contrast cu o adresă IP dinamică, care se poate schimba
oricând.

Majoritatea furnizorilor de internet îți pot aloca o adresă IP statică sau un


bloc de adrese statice pentru o taxă mică.

Adresa IP dinamică (Dynamic IP Adress) este o adresă IP care se poate schimba


oricând fiind destinată echipamentelor ce nu necesită conexiune permanentă la
rețea/internet.

Această adresă este alocată de către furnizorul tău de internet (ISP =


Internet Service Provider) sau de către un server DHCP. Acest lucru este destinat
unui număr mare de clienți ce nu necesită să aibe aceeași adresă IP mereu, din mai
multe motive. Calculatorul tău va prelua automat o adresă IP când se conectează la
rețeaua respectivă fără să fie nevoie să cunoști detaliile rețelei respective privind
configurarea.

Atenție! Dacă ai nevoie de un server email sau un server web, este recomandat să
ai o adresă IP statică.

Versiunea IPv4 – în prezent este utilizată de către majoritatea echipamentelor


legate în rețele. Oricum, pe măsură ce numărul calculatoarelor crește, adresele IPv4
se împuținează. Această versiune de adrese se limitează la 4.294.967.296 adrese.

Versiunea IPv5 – acesta este un protocol experimental bazat pe sisteme UNIX


(este un sistem de operare). Pentru a respecta convențiile UNIX, toate versiunile
numerotate diferit sunt considerate experimentale. Acest tip de adresă nu a fost
niciodată destinat publicului larg.

Versiunea IPv6 – reprezintă înlocuirea bătrânului IPv4. Numărul estimat de


adrese IP este de 40.282.366.920.938.463.374.607.431.768.211.456.
CLASE DE ADRESE IP

Există 5 clase diferite de adrese. Putem determina clasa din care face parte
adresa de IP prin examinarea primilor 4 biți ai adresei:

CLASA A: adresele încep cu 0XXX sau de la 1 – 126 zecimal

CLASA B: adresele încep cu 10XX sau de la 127 – 191 zecimal

CLASA C: adresele încep cu 110X sau de la 192 – 223 zecimal

CLASA D: adresele încep cu 1110 sau de la 224 – 239 zecimal

CLASA E: adresele încep cu 1111 sau de la 240 – 254 zecimal

Adresele din clasa B sunt folosite pentru loopback (adresa internă a oricărui
nod sau dispozitiv ce înțelege/comunică prin protocolul TCP/IP).

Adresa de loopback nu poate fi accesată decât local. Orice pachet trimis spre
ea va avea ca destinație exact calculatorul de pe care sunt trimise pachetele.

Adresele din clasa D sunt rezervate pentru multicasting iar cele din clasa E
sunt rezervate pentru o utilizare viitoare. Aceste adrese nu trebuiesc folosite ca și
adrese de host.

Putem observa care este partea de rețea (N) și partea de host (n) pentru o
anumită adresă din cadrul unei clase de IP-uri:

CLASA A – NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnnn.nnnnnnnn.

CLASA B – NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnnn.

CLASA C – NNNNNNNN.NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn.
Exemplu 1:

Adresa 193.226.128.65 este o adresă de clasă C deci partea care aparține rețelei
este formată din primii 3 octeți (193.226.128.X) iar partea care aparține nodului
este formată din ultimul octet (X.X.X.65)

Hints!

1. Adresa 8.8.8.8 este adresa DNS de la Google


2. Adresa 10.0.0.0 este rezervată deci nu o poți folosi să ieși în Internet cu ea
3. 192.168. ... este folosită pentru rețea dar nu poți să ieși în Internet cu ea
4. Adresa de broadcast este un număr impar
5. Numărul de tabele ARP = cu numărul de interfețe utilizate

CE ESTE UN HUB ?

Hub-ul este un dispozitiv care primește o informație și o distribuie la toate


dispozitivele din rețea.

CE ESTE UN SWITCH ?

SWITCH-ul = un comutator de rețea capabil să analizeze adresa de destinație a


unui pachet (este vorba despre adresa MAC și nu despre adresa IP), să consulte o
tabelă de comutare stocată în memoria sa și să comute pachetul doar pe la acel port
al switch-ului unde acesta consideră că se găsește conectat dispozitivul destinație.

Tabela de comutare a switch-ului nu trebuie configurată manual de către


operator, ea fiind dinamică și auto-configurabilă. Practic, comutatorul învață cum
sunt mapate adresele Ethernet pe porturile sale, pe măsură ce primește pachete.
Atunci când se folosește un switch, coliziunile sunt practic eliminate datorită
faptului că se stabilește o legătură punct la punct între calculator și portul switch-
ului la care este conectat.

PC1

PC3 SWITCH PC4

PC2

Astfel dacă de imaginăm figura de mai sus, PC1 poate să transmită spre PC2 și
simultan PC3 poate să transmită spre PC4 fără a se pune problema existenței
vreunei coliziuni.

Datorită modului de operare al switch-urilor, ele permit ca o stație să


transmită și să recepționeze simultan.

Se poate afirma faptul că, în condițiile în care avem o rețea în care


calculatoarele sunt legate între ele exclusiv prin switch-uri, fiecare calculator va
putea beneficia de întreaga lățime de bandă a rețelei.

Concluzia este că switch-ul face legături între dispozitive situate în aceeași


rețea.
CE ESTE UN BRIDGE ( PUNTE ) ?

Bridge (punte) = este un dispozitiv folosit pentru a lega 2 segmente de


rețea.

Bazat pe definiția unei punți, putem considera switch-ul ca fiind o punte cu


mai mult decât 2 porturi.
CE ESTE UN ROUTER ?

ROUTER = dispozitiv de rețea care face rutarea traficului folosind adresele IP


sursă și destinație ale pachetelor care trec prin ele.

Așadar, routerele sunt capabile să citească și să interpreteze informațiile


conținute în header-ul pachetelor IP, folosind aceste informații împreună cu tabela
de rutare configurată, pentru a efectua dirijarea pachetelor către destinație.

Practic, un router nu va cunoaște decât următorul nod prin care pachetul


trebuie expediat, adică adresa IP a următorului router pe care pachetul trebuie să îl
parcurgă pentru a ajunge la destinație.

Tabela ARP = tabela din router unde acesta își completează adresele MAC și
adresele IP echivalente.

Exemplul 1:

Avem următoarea tabelă de rutare:

Destination Gateway Genmask Flags MSS Window irtt Iface


192.168.7.0 * 255.255.255.0 U 00 0 eth1
93.115.164.0 * 255.255.252.0 U 00 0 eth 0
link-local * 255.255.0.0 U 00 0 eth 0
loopback * 255.0.0.0 U 00 0 Lo
default 93.115.164.1 0.0.0.0 UG 00 0 eth 0

Tabela din exemplul precedent corespunde unui gateway-router,


implementat sub sistemul de operare Linux.

Este vorba despre un PC cu două plăci de rețea (eth0 și eth1), una conectată
în rețeaua locală a laboratorului B712, iar cealaltă la o rețea externă (practic, la
Internet).
Din prima linie a tabelului de rutare reiese că toate pachetele care ajung
dinspre exterior în router, având drept adresă de destinație un IP de forma
192.168.7. x vor trebui trimise prin placa de rețea eth1.

Din a doua linie a tabelului de rutare reiese că toate pachetele care merg
înspre rețeaua cu adresa 93.115.164.0 (rețeaua corespunzătoare facultății), vor fi
trimise prin placa de rețea eth0.

O linie extrem de importantă este ultima, care ne arată așa numita “default
route”. Aceasta ne spune că, dacă destinația pachetului care intră în router nu se
găsește în niciuna din primele 4 linii, atunci următorul nod prin care va trece
pachetul este cel cu adresa IP 93.115.164.1.

Hints!

1. La Linux, iptables joacă un rol de firewall.


2. La Linux ca să adăugăm o rută, folosim comanda “route”
3. La Windows ca să adăugăm o rută, mergem la Network Connections –
Properties – Advanced …
4. La routerele CISCO ai o interfață pentru WAN și una pentru LAN
5. Bridge-ul prelungește și amplifică semnalul
6. Trunking-ul merge doar între Switch-uri

DIFERENȚE ÎNTRE UN ROUTER ȘI UN SWITCH

1. Router-ul poate fi switch dar invers nu se poate.


2. Router-ul poate citi o adresă IP, fie aceasta publică sau privată pe când
switch-ul nu poate.
3. Router-ul poate fi wireless deci scăpăm de cabluri.
VPN-uri

VPN = Virtual Private Network și este definită ca o interconexiune între rețele


locale (LAN-uri) cu ajutorul unui tunel securizat care, de obicei, funcționează prin
intermediul internetului.

Acest lucru înseamnă că un VPN extinde o rețea privată în cadrul unei rețele
publice (în cazul nostru, internetul) ceea ce permite utilizatorilor să trimită și să
primească date confidențiale ca și cum calculatoarele lor ar fi conectate direct la
aceeași rețea locală chiar dacă, din punct de vedere fizic, nu sunt în același LAN.

Dacă folosești un VPN, atunci toate site-urile și celălalte rețele cu care


comunici nu vor mai vedea adresa IP a calculatorului tău ca sursă a cererilor de
accesare, ci pe cea a rețelei VPN utilizate.

În plus, furnizorul tău de internet (ISP-ul) va vedea doar o singură conexiune


adică cea stabilită între tine și VPN-ul tău care este desigur, în totalitate criptată.

Atâta timp cât ești conectat la un VPN care nu are la rândul lui restricții
impuse de cineva, vei putea accesa orice site de pe internet fără să fii cenzurat.

La VPN-uri poți avea la un switch:

- atâtea VPN-uri câte porturi ai tu pe switch-ul respectiv


(ex: 3 porturi = 3 VPN-uri)
- un singur VPN
(ex: 3 porturi = 1 VPN)
- mai multe VPN-uri
(ex: 3 porturi = 2 VPN-uri)
- nici un VPN
(ex: 3 porturi = 0 VPN-uri)
Hints!

1. Poți să faci VPN-uri pe Switch


2. Pe o conexiune dacă avem 1 VPN – atunci avem Access
Pe o conexiune dacă avem mai multe VPN-uri – atunci avem Trunk

CONECTAREA ÎN REȚEA PRIN CABLU UTP

UTP = Unshielded Twisted Pair (Cablu Torsadat Neecranat) este un model de


cablu care conține câte 4 perechi de fire răsucite unul în jurul celuilalt în scopul
anulării interferențelor electromagnetice generate de semnalele electrice care
circulă prin ele, din care utile sunt doar 2 perechi.

Cablul de tip UTP folosește conectori de tip RJ45.

Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de rețea poartă numele


de patchcord și pot fi de 3 feluri: cablul direct (straight-through) / cablul
crossover / cablul rollover

Pinii folosiți la transmiterea datelor sunt pinii 1 și 2 iar pinii 3 și 6 sunt


folosiți la recepția informației.

Atunci când inversăm la cele 2 capete ale patchcord-ului firele


corespunzătoare pinilor folosiți pentru transmisie, respectiv recepție, obținem un
cablu crossover iar dacă dispunem firele la celălalt capăt în ordine inversă, obținem
un cablu rollover.
straight-through = 1-1 gen 2 echipamente diferite (Ex: PC-Switch, PC-Router etc.)

rollover = NU ÎL FOLOSESC LA REȚELE!

switchover = NU EXISTĂ!

Dacă avem 2 echipamente de același tip/fel atunci le conectăm folosind un


cablu crossover.

În general, cablurile straight-through sunt folosite la interconectarea de


echipamente de categorii diferite (ex: PC-Hub). Cablurile crossover conectează
echipamente similare (ex: PC-PC).

Majoritatea echipamentelor inteligente de rețea sunt echipate cu un port


“consolă” prin intermediul căruia se face configurarea echipamentului folosindu-se
un laptop sau un desktop și un program gen hyperterminal. O asemenea conexiune
presupune folosirea unui cablu de tip rollover.

Hints!

1. Pentru a mufa un cablu, începi cu cea mai deschisă culoare și până la


cea mai închisă, începi cu alb+culoare și inversezi verde plin cu albastru
plin.
2. Dacă vrei să conectezi un PC cu un Hub atunci trebuie să folosești un
cablu de tip crossover deoarece ambele echipamente sunt de același tip.
3. 100m este distanța maximă pentru a transmite un semnal pe un cablu
UTP clasic
4. 185m este distanța maximă pentru a putea transmite un semnal pe
cablu coaxial (arată ca și cablul TV)
LUCRUL CU COMMAND PROMPT – CMD

Comanda nslookup

Ex: nslookup www.google.ro

…………

172.217.20.67

Dacă scriem adresa de mai sus în browser, ne va afișa pagina www.google.ro

Comanda tracert

Ex: tracert www.google.ro

Această comandă îți arată ruta pe care o parcurge pachetul de la tine până la
destinație
WINDOWS SERVER 2008 + ACTIVE DIRECTORY

ADMINISTRATOR LOCAL = administrator al stației (calculatorului) de


exemplu: user-ul care ți-l faci când instalezi un Windows

ADMINISTRATOR STAȚIE > ADMINISTRATOR DE DOMENIU


adică administratorul de stație este mai mare ca si cel de domeniu și are mai multe
drepturi.

Pe server se pot conecta doar administratorii deci dacă vrei să faci un user,
admin, atunci îl adaugi la Domain Admins.

Guest-ul este ceva gen “View Only”.

Un domeniu nou poate fi împărțit în domenii mai mici numite forest. Ca să


ai un forest, trebuie să ai o relație de trust între cel puțin 2 domenii.

Se poate și într-un singur domeniu să avem un forest (ex: Avem 3


calculatoare din aceeași firmă și între 2 facem legătura de trust => aceste 2
calculatoare devin un forest.

DOMAIN FOREST = ACTIVE DIRECTORY


- Este legat de obiecte (calculator, - Este legat de regulile aplicate
user, etc.) participanților
- Definește participanții
NIVELELE RAID

RAID = Redundant Array of Independent Disks, este o configurație (matrice)


de discuri menită să ofere scurtarea timpilor de acces la date precum și o siguranță
a sistemului în caz de erori hardware.

În general, o matrice RAID utilizează 2 sau mai multe HDD-uri (discuri)


menite să îmbunătățească și să ofere o siguranță mai mare în cazul erorilor
hardware performanța sistemului.

RAID 0 = Disc Striping – împarte informația pe mai multe discuri și le poți


vedea pe toate ca o singură partiție

Ca și avantaj, serverul este capabil de a scrie informație pe mai multe discuri


astfel îmbunătățind performanța la scriere și citire.

Ca și dezavantaj, nu există nici o siguranță a datelor în caz de erori hardware


adică dacă un disc se defectează, acesta afectează întreg sistemul iar posibilitatea
de pierdere de date este mare.

RAID 1 = Mirroring – adică aceeași informație este scrisă pe mai multe


discuri

Ca și avantaj, în cazul în care un disc se defectează, celălalt poate continua


să lucreze. Este cel mai simplu mod de a pune în aplicare un sistem care să reziste
la erori de tip hardware la un cost relativ scăzut.

Ca și dezavantaj, determină o ușoară piedică asupra performanței sistemului


și reduce capacitatea totală a discului la jumătate.

RAID 2 – RAID 6 – nu prea se folosesc – aici avem informația scrisă + un cod


corector de erori care ajută să știm cum să recuperăm informația.
Hints!

1. În practică, folosim doar RAID 0 și RAID 1.


RAID 2 = 1 bit pe fiecare HDD
RAID 3 = 1 octet pe fiecare HDD
RAID 4 = 1 bloc de informație pe fiecare HDD

PROTOCOALE DE COMUNICAȚIE

MODELUL TCP/IP

Nivel 1 = nivelul fizic (cabluri, mufe etc.)


Nivel 2 = data link adică legături de date (adresa MAC)
Nivel 3 = (adresa IP)
Nivel 4 = nivelul aplicație (mail, transfer fișiere, browser, poze etc.)

MODELUL ISO/OSI

Nivel 1 = nivelul fizic


Nivel 2 = data link
Nivel 3 = nivelul rețea (adresa IP)
Nivel 4 = nivelul transport (aici alege pe unde să trimită pachetul)
Nivel 5 = nivelul sesiune (aici menține conexiuni între 2 puncte)
Nivel 6 = nivelul prezentare (aici codifică datele)
Nivel 7 = nivelul aplicație
Protocol rutat – stabilește structura informației
Protocol de rutare – alege traseul către destinație

Protocoalele de rutare sunt:

- cu distanță administrativă
- cu link-state
- cu cost control

link-state = starea legăturii (Ex: ruterele se modifică în funcție de existența sau


inexistența conexiunii adică dacă un ruter se oprește știu și nu mai trimit pachete
prin el)

Timpul de convergență – cât durează până când toate ruterele au aceeași imagine
a rețelei.

Distanța administrativă – lungimea traseului până la destinație (o poți specifica


TU, dacă nu aceasta va fi standard 1)

CATV = televiziunea prin cablu

Baseband – este folosit la TV

Comunicația half-duplex – nu poți să emiți și să recepționezi în același timp

Comunicația full-duplex – poți să emiți și să recepționezi în același timp pentru că


ai linii separate pentru emisie și recepție

Domeniul de coliziune = este o zonă în care pot exista 2 calculatoare care emit
simultan

Domeniul de broadcast = este zona în care se poate face broadcast

SSID – este numele rețelei (Ex: NemesisXP, nandi, DIGI-7Gs etc,)

AP = Access Point (Ex: router wireless, telefonul atunci când faci hotspot etc.)

a, b, g, n, ac – sunt standarde de wireless


Sistemul Debian – este un sistem de operare bazat pe Linux

WireShark = este un program care îți dă voie să captezi tot ce primești adică pune
placa de rețea pe modul “ascultare” deci consideră că tot ce vine este pentru ea și
trebuie analizat

LAN = Local Area Network (Ex: casă)

MAN = Metropolitan Area Network (Ex: campus universitar)

WAN = Wide Area Network (Ex: mai multe campusuri)

IEEE = o instituție care face standarde

Problema stației ascunse:

De exemplu, vine cineva și se conectează cu un laptop sau un telefon la


rețea. Această problemă NU POATE FI REZOLVATĂ!

Hints!

1. Modelul TCP/IP a fost primul protocol apărut.


2. Modelul ISO/OSI este mai bun ca TCP/IP din punct de vedere teoretic dar
practic nu se folosește.
MODELUL TCP/IP

TCP\IP = Transmission Control Protocol / Internet Protocol

MODELUL TCP/IP

Nivel 1 = nivelul fizic (cabluri, mufe etc.)


Nivel 2 = data link adică legături de date (adresa MAC)
Nivel 3 = (adresa IP)
Nivel 4 = nivelul aplicație (mail, transfer fișiere, browser, poze etc.)

Acest standard a început în anii 1960 și este folosit chiar și în acest moment
pentru transmisiile de date din Internet.

Acest set de protocoale stabil și bine definit asigură transferul pachetelor de


date cu o rată foarte mică de eroare printr-o rețea neomogenă de calculatoare.

Parcurgerea nivelelor:

NIVEL 4 – Aplicație

Acest nivel include primele 3 nivele aflate în vârful modelului OSI:


Aplicație, Prezentare și Sesiune.

Acest nivel se ocupă cu procesarea logică ca reprezentarea, codarea,


dialogul. La fel ca la modelul OSI, în acest nivel se pregătesc datele pentru nivelul
următor.

NIVEL 3 – Transport

Acest nivel este proiectat astfel încât să permită dialogul între entitățile
pereche din gazdele sursă și destinație, pentru aceasta fiind definite două
protocoale capăt la capăt: TCP și UPD.
NIVELUL 2 – Internet

Acest nivel este axul pe care se centrează întreaga arhitectură, rolul său fiind
acela de a permite gazdelor să emită pachete în rețea și de a asigura transferul lor
între sursă și destinație. Se definește un format de pachet și un protocol IP, nivelul
trebuind să furnizeze pachete IP la destinație, să rezolve problema dirijării
pachetelor și să evite congestiile.

NIVELUL 1 – Acces la rețea

La fel ca nivelul de legătură a datelor și ca cel fizic din modelul OSI, se


ocupă în principal cu toate aspectele legăturilor fizice.

Avantaje:

1. este independent de producător;


2. nu este protejat prin legea copyright-ului;
3. se poate utiliza atât pentru LAN cât și pentru WAN;
4. se poate utiliza pe aproape orice tip calculator;
MODELUL ISO/OSI

OSI = Open Systems Interconnection Basic Reference Model

Acest model este un model stivă adică, orice schimbare a unui nivel nu îi
afectează și pe ceilalți.

Parcurgerea nivelelor:

NIVEL 7 – Aplicație

Acest nivel oferă servicii de rețea pentru aplicațiile utilizatorilor. Având în


vedere faptul că se află în vârful stivei, nu oferă servicii pentru alte nivele ci pentru
aplicațiile exterioare.

Verifică partenerii de comunicare, integritatea și sincronizarea datelor.

NIVEL 6 – Prezentare

Acest nivel oferă date pentru nivelul de aplicații. Cu alte cuvinte, verifică
dacă datele sunt într-un format care poate fi înțeles de ambele părți implicate în
comunicare. Dacă nu, le convertește la un format comun.

De asemenea, negociază pentru acest format comun.

Este ca un translator într-o conversie.

NIVEL 5 – Sesiune

Acest nivel stabilește, administrează și termină sesiunile dintre părțile


implicate în comunicare.

Cu alte cuvinte, ajută 2 gazde să își sincronizeze dialogul și administrează


schimbul de date.

Oferă resursele pentru un transfer de date eficient, raportarea erorilor proprii


sau ale nivelelor superioare.
NIVEL 4 – Transport

Acest nivel se ocupă cu segmentarea datelor. Întâi segmentează datele din


sistemul gazdei care transmite și apoi le reasamblează la destinație și le transmite
sistemului.

Acest nivel poate fi perceput ca un nivel de graniță între nivelele “gazdă” și


nivelele media.

Nivele de transport încearcă să asigure cea mai bună comunicare utilizând


tehnici de depistare a erorilor de transmisie și de recuperare și control al fluxului.

NIVELUL 3 – Rețea

Este cel mai complex nivel care conectează și asigură ruta potrivită dintre
două gazde aflate pe două rețele total diferite.

Acest nivel se ocupă cu selectarea rutelor, rutarea și adresarea.

NIVELUL 2 – Legătura

Acest nivel transmite datele printr-o legătură fizică.

Aceasta este partea fizică a unei rețele care se ocupă cu adresarea “fizică”,
topologia rețelei, accesul la rețea, sesizarea erorilor, transportul cadrelor cerute și
controlul fluxului.

NIVELUL 1 – Fizic

Acesta este nivelul de bază care asigură serviciile fizice.

Acest nivel definește specificațiile electrice, mecanice, procedurale și


funcționale pentru activarea, menținerea și dezactivarea legăturii fizice între
sisteme finale.

Este cel mai aproape de media și semnale. Totodată, el controlează


specificațiile mediului de trasmisie, controlează tensiunea, semnalele, viteza de
transmisie, distanțele, conectorii.

Avantaje:

1. Pot fi învățate foarte ușor;


PROTOCOALE

Protocoale de transport (controlează mișcarea datelor între 2 mașini):

TCP = Transmission Control Protocol – un protocol bazat pe conexiuni,


însemnând că mașinile care trimit și cele care primesc sunt conectate și comunică
una cu cealaltă tot timpul.

UDP = User Datagram Protocol – un protocol fără conexiuni, însemnând că


datele sunt trimise fără ca mașinile care trimit și care primesc să aibă contact unele
cu celelalte. Este ca și cum am trimite o scrisoare prin poșta normală, la o anumită
adresă, neavând cum să știm dacă scrisoarea ajunge sau nu la acea adresă.

Protocoale de rutare (localizează datele și determină cel mai bun mod de a


ajunge la destinație):

IP = Internet Protocol – un protocol care se ocupă de transmiterea datelor.

ICMP = Internet Control Message Protocol – un protocol care se ocupă de


mesajele de stare pentru IP, cum ar fi erorile și schimbările în hardware-ul rețelei
ce afectează dirijarea informațiilor.

RIP = Routing Information Protocol – unul din multele protocoale care


determină cea mai bună metodă de dirijare pentru a livra un mesaj.

OSPF = Open Shortest Path First – un alt protocol pentru dirijare.

Protocoale de adresă (se ocupă de felul în care mașinile sunt adresate și printr-un
nume și printr-un nume unic):

DNS = Domain Name System – un protocol care determină adrese numerice


plecând de la numele unei mașini.

ARP = Adress Resolution Protocol – un protocol care determină adresele


numerice unice ale mașinilor din rețea.

RARP = Reverse Adress Resolution Protocol – un protocol care determină


adresele mașinilor din rețea, dar invers față de protocolul ARP.
Servicii utilizator (aplicații pe care un utilizator sau o mașină le poate folosi):

BOOTP = Boot Protocol – un protocol care pornește o mașină din rețea


citind informația de bootare de la un server.

FTP = File Transfer Protocol – un protocol care transferă fișiere de la o


mașină la alta.

TFTP – este un potocol simplu de transfer fișiere dar care nu este foarte
sigur dar este mai rapid ca FTP, acesta este bun dacă avem o conexiune directă gen
o rețea simplă.

TELNET – un protocol care permite logări de la distanță, ceea ce înseamnă


că un utilizator, pe o anumită mașină se poate conecta la alta, aceasta
comportându-se ca și cum utilizatorul ar sta la tastatura ei.

Protocoale pentru porți (ajută rețeaua să comunice informațiile de rutare și cele


de stare, ocupându-se și de date pentru rețelele locale):

EGP = Exterior Gateway Protocol – un protocol care transferă informații de


rutare pentru rețele din exterior.

IGP = Interior Gateway Protocol – un protocol care transferă informații de


rutare pentru rețele din interior.

GGP = Gateway-to-Gateway Protocol – un protocol care transferă informații


de rutare între diferite porți.

Alte protocoale:

NFS = Network File System – un protocol care permite ca directoarele de pe


o anumită mașină să fie montate pe o alta și accesate de un utilizator ca și cum
acestea ar fi pe mașina locală.

NIS = Network Information Service – un protocol care menține conturile


utilizatorilor în rețele, simplificând logările și menținerea parolei.

RPC = Remote Procedure Call – un protocol ce permite ca aplicații de la


distanță să comunice între ele într-o manieră simplă și eficientă.
SMTP = Simple Mail Transport Protocol – un protocol dedicat, care
transferă email-urile între mașini.

SNTP = Simple Network Management Protocol – un protocol pentru


administratori, care trimite mesaje de stare despre rețea și despre dispozitivele
atașate la această rețea.

S-ar putea să vă placă și