“Ce este ortodoxia?

”
Arhim. Savva, duhovnicul
Manastirii „Sfanta Treime”
din Edessa, Grecia
“Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,cea pururea fericita si
prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii
si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu
cuvantul ai nascut ,pe tine ,cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim. Amin”

M-am gandit, cu harul lui Dumnezeu sa expunem un subiect care pare a fi putin
teoretic si avand un caracter general, dar fara indoiala este unul foarte, foarte important
- esential. M-am gândit sa va vorbesc despre acest subiect: “ce este Crestinismul si ce
este Ortodoxia?”.
Multi cred ca Ortodoxia si Crestinismul sunt o ​religie​. Dar vom vedea in
continuare ca este o diferenta foarte mare intre Ortodoxie si celelalte religii. Cel mai
corect este (sa afirmam) ca Ortodoxia nu este ​religie ci ​descoperire dumnezeiasca​,
este descoperirea pe care Dumnezeu o face omului. Pe cand ​religia este cu totul

1
altceva - la polul opus - adica este aceea ​incercare o omului de a-L gasi pe
Dumnezeu.In cazul religiei este ca si cum omul si-ar pune o scara si ar incerca sa
„urce” pe ea spre cer. Pe cand in Ortodoxie este cu totul altceva: este acea descoperire
​ face ​omului​. In diferitele religii pe care le stim se pare ca
pe care Dumnezeu o
“Dumnezeu” se arata ca fiind undeva departe, si avand foarte multe cereri (pretentii) de
la noi. Si se pare ca in aceste religii “Dumnezeu” ar avea patimi (de exemplu se mânie)
si omul incearca in aceste religii sa-l faca pe „Dumnezeu” sa se „linisteasca” si din acest
motiv omul face diferite slujbe, magii, jerfe prin care crede ca il va aduce ca ajutor pe
Dumnezeu (ii va castiga favorul).
In Ortodoxie insa avem o cunoastere ​din practica a lui Dumnezeu. Dumnezeu I
s-a aratat omului prin Iisus Hristos si I s-a revelat omului in special prin dragoste .Si
omul nu este chemat sa-L „imbuneze” sa spunem asa pe Dumnezeu, adica sa-I
schimbe „starea” pe care o are (cea „manioasa” si acolo unde este „suparat” sa il faca
sa inceteze sa mai fie suparat) pentru ca Dumnezeu nu se schimba, El nu are patimi si
nu exista schimbari inlauntrul Lui (cf. Iacov 1, 16-17).
Asadar daca in celelalte religii ​omul incearca sa schimbe starea interioara a lui
„Dumnezeu” si din manios sa-l faca prieten al lui, in Ortodoxie se intampla exact invers:
omul este chemat sa se schimbe,​ nu Dumnezeu. Asadar omul sa fie cel care face acea
incercare de a se elibera de patimi ​si sa se asemene cu Dumnezeu si sa traiasca viata
dumnezeiasca. Sa ajunga insusi omul dumnezeu ​dupa har bineinteles si nu dupa fire,
dupa natură. Putem spune ca Ortodoxia si Crestinismul nu constituie altceva decat
vindecarea omului​.
Asa cum ne spun Sfintii Parinti, noi toti oamenii ne nastem bolnavi duhovniceste
- si acesta este rezultatul pacatului stramosesc. Atunci cand Adam si Eva au pacatuit,
au facut neascultare de Dumnezeu, atunci ​nous-ul (mintea sau inima duhovnicească
n.red) lor s-a intunecat dupa cum ne spun Sfintii Parinti. Asadar acest „nous” acum
trebuie sa se lumineze, sa dea afara intunericul si sa devina luminos.
Dar sa spunem ce ar insemna nuos-ul? Conform Sfintilor Parinti „nous-ul” este
cea mai importanta „putere” a sufletului.​ Dupa cum stim, Dumnezeu este Treime: Tatal,

2
Fiul si Sfantul Duh. Sufletul omului a fost facut si el dupa chipul Dumnezeului-Treime.
Sfintii Parinti ne invata cum ca sufletul are trei parti. Are „nous” (minte), are „logos”
(cuvant, ratiune) si are si „pnevma” (duh), la fel cum si in Sfanta Treime avem pe Tatal
care este Nous, avem pe Fiul care este Logos-Cuvant si pe Sfantul Duh care este Duh.
Iar aceste trei Persoane sunt un singur Dumnezeu si nu trei dumnezei. Asadar si
sufletul nostru ar trebui ​sa devina una l​ a fel cum si Persoanele Sfintei Treimi sunt una.
Nous-ul, cuvantul si duhul toate trebuie sa devina una. Si cand se intampla aceasta
atunci dobandim vindecarea sufletului.​ Si atunci ajunge omul sa I se asemene lui
Dumnezeu. Aceste trei elemente ale sufletului devin una si in continuare se unesc cu
Dumnezeu. Ele nu sunt despartite (din fire) doar ca ajung sa traiasca in armonie si
traind in armonie sa devina una si apoi sa se uneasca cu Dumnezeu .
Omul, dupa cum ne spune Sfantul Grigorie Palama are in sufletul lui cinci
„puteri”: „​nous-ul​”, „​logosul​” (mintea ratiunea), „​doxa​” (aceasta putere de emite pareri),
„​fantezia​” (imaginatia) si „​simturile​”. Din aceste cinci puteri doar prima dintre ele are
posibilitatea de a se uni cu Dumnezeu, dar pentru a se putea realiza aceasta unire cu
Dumnezeu este nevoie ca nous-ul sa fie curat, sa fie luminos si nu intunecat.
Asadar cand spunem nous NU trebui sa ne gandim la ceea ce numim „minte,
creier”. Nuos-ul isi are „resedinta” in ​inima si ​nu in creier​. Si acolo, in inima, dupa cum
ne spun Sfintii Parinti este si esenta sufletului. Pentru ca si sufletul are o esenta (fire,
natura n.red) si nu este suta la suta parte energetica sa spunem asa. Aceasta „energie”
a sufletului, a nous-ului, cand omul ​nu este sanatos duhovniceste este ​imprastiata in
afara, este atrasa de simturi si nu este unita aceasta energie cu esenta sufletului, care
se afla in inima. Atunci spunem ca omul este sclav al patimilor lui. Si in felul acesta el se
imprastie si nu poate sa faca rugaciune curata. Se imprastie nous-ul prin simturi, prin
cele ce vede, prin cele ce aude, prin cele ce mananca, samd. Ar trebui ca aceasta
energie sa „stea” unita cu esenta care se afla in inima si in felul acesta (omul) sa faca o
rugaciune curata si sa se uneasca cu Dumnezeu; dar aceasta energie a sufletului se
ocupa cu cele din lumea materiala, si nuos-ul, in momentul acela, ​isi face „dumnezeu”
din tot ce gaseste in partea materiala a lucrurilor. Iubeste zidirea si nu Ziditorul si in felul

3
acesta omul devine idolatru. Aceasta este ​principala boala a omului .Din acest motiv si
Sfantul Vasile cel Mare ne spune: cand nous-ul omului nu se imprastie in cele din afara
prin simturi, isi vine in fire. Asadar energia nous-ului se intoarce acasa si se uneste cu
esenta (firea) si atunci cand se intoarce in esenta nous-ului de unul singur se uneste cu
Dumnezeu. Acesta este modul in care putem sa ne impartasim de Dumnezeu. Daca
energia nous-ului nu se intoarce in ​esenta lui, in inima, atunci nous-ul nu se poate uni
nicio data cu Dumnezeu. Si ca sa poata energia nous-ului ca sa se intoarca la esenta
este nevoie ca omul ​sa se curateasca si sa se elibereze de patimile care salasluiesc
in el. Si toate acestea, bineinteles se intampla ​cu harul lui Dumnezeu dar si cu efortul
omului.
Dar sa spunem ce inseamna ​patimi​. Patimile nu sunt altceva decat folosirea
gresita a puterilor sufletului. Sfintii Parinti au împrumutat (terminologia) de la vechii greci
si au spus unele lucruri. Cum ca sufletul are trei „parti”: a) înţelegătoare sau raţională
(logistikon), b) mânioasă sau irascibilă (thymikon) şi c) poftitoare sau concupiscentă
(epithymetikon). Cand omul este patimas, cand nu a reusit sa se elibereze de patimi,
nu-si foloseste corect aceste trei parti ale sufletului. Care ar fi insa functionarea
normala, corecta a acestor trei parti ?

Functionarea normala a ​partii ​rationale ar fi rugaciunea ne-incetata, asadar sa Il

vada omul pe Dumnezeu, sa vorbeasca cu Dumnezeu. De aceea si Sfintii Parinti ne-au
spus ca nous-ul este „ochiul sufletului” (cf Matei 6, 22-23). Asadar nous-ul impreuna cu
cuvantul si cu duhul se fac una si vorbesc cu, I se adreseaza lui Dumnezeu si se unesc
cu El. Aceasta ar fi funcționarea normala a ​nous-ului (si a partii intelegatoare a
sufletului) Din acest motiv si Sfintii Parinti si primii crestini considerau ca fiind adevarat
membru al Bisericii, adica cel care cu adevarat a intrat in Biserica, acela care avea
inlauntrul lui ​rugaciunea neincetata,​ care reusea sa stea „conectat” la Dumnezeu
incontinuu. Omul care a reusit sa isi aduca la functionarea normala si naturala nous-ul.
Cand se intampla de fapt acest lucru nu facem altceva decat sa implinim si prima
porunca Dumnezeiasca "Sa-l iubesti pe domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau din

4
tot cugetul tau si din toata puterea ta". Intelegem ca vindecarea omului nu este altceva
decat dragostea Dumnezeiasca, sa ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu. Si daca reusim
sa ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu, apoi vom iubi si pe toti oamenii ca fiind copiii lui
Dumnezeu. Sa Il iubim pe Dumnezeu ​fara a cere ceva in schimb​. Si aceasta este si
marea diferenta cu religiile, pentru ca Ortodoxia nu este religie! In celelalte religii omul
face ceva, aduce o jertfa lui Dumnezeu si asteapta de la El ceva in schimb. Pe cand
ceea ce facem in Ortodoxie facem pentru Dumnezeu, ​dar nu-I cerem nimic in schimb​.
Bineinteles, in practica nu se intampla lucrul acesta si multi dintre noi ortodocsii
facem unele lucruri asteptand de la Dumnezeu ceva in schimb. Oamenii care gandesc
astfel si-L doresc pe Dumnezeu ca un fel de „slujitor” al lor si asteapta de la El ca sa le
implineasca unele lucruri pe care ei si le doresc. Incet-incet se transforma si Ortodoxia
intr-o religie! Dar Ortodoxia corecta nu inseamna altceva decat sa-L iubim pe
Dumnezeu la fel cum (ar trebui sa) ii iubim si pe ceilalti, adica fara sa asteptam nimic in
schimb - nici de la Dumnezeu, nici de la semeni.

A doua „functie” a sufletului am spus ca este ​partea ​manioasa​. Care ar fi

functionarea normala a parti manioase, irascibile? Prin ceea ce denumim noi prin
cuvantul „manie” nu este altceva decat un lucru foarte-foarte bun, este acest „nerv” al
sufletului. Dar daca nu folosim corect acest „nerv” putem sa producem stricaciuni mari.
Functionarea normala a partii manioase este ​sa ne „aruncam” catre Dumnezeu cu toata
puterea noastra si nu cu lenevire sau intr-un mod „lenes”. Si bineinteles sa ne
„suparam” pe omul nostru cel vechi (cf. Coloseni 3, 9-10) si pe patimile noastre. Si din
nou sa ne suparam, „aparandu-L” pe Dumnezeu, atunci cand auzim blasfemii (la adresa
Lui) si atunci cand aproapele nostru este nedreptatit. Dar noi din pacate ne folosim
mania ca sa ne indreptatim doar pe noi insine. Pe cand Dumnezeu a zis sa nu ne
indreptatim pe noi nicio data, ci sa lasam aceasta indreptatire a noastra sa vina din
partea lui Dumnezeu (cf Romani 12, 17 su). Asadar avem datoria sa il indreptatim ​pe
fratele nostru si sa nu lasam lucrurile asa cand auzim ca este basfemiat Dumnezeu sau
nedreptatit aproapele, ci sa ne folosim mania in a le lua „apararea”. Asadar cand nu ne

5
maniem pentru motivul corect, atunci pacatuim. Si suntem sclavii acestei patimi care se
numeste manie.
Ca si atunci cand nu folosim corect nous-ul si partea rationala si in loc sa ne
rugam in continuu si sa fim in continuu in comuniune cu Dumnezeu ne ocupam cu
lucruri trecatoare si atunci din nou pacatuim si avem acest pacat care se numeste
imprastiere​ si nu putem avea comuniune cu Dumnezeu in cazul acesta.

A treia parte a sufletului am spus ca este ​partea poftitoare​. Sunt diferitele

dorinte pe care le avem. Si aceasta este o putere sufleteasca foarte-foarte importanta
pe care Dumnezeu a dat-o omului. Functionarea normala a partii poftitoare este ca noi
sa ne dorim sa-L iubim pe Dumnezeu. Noi din pacate aceasta putere nu o folosim
corect si ne dorim lucrurile trecatoare ale acestei lumi: poftele trupesti, banii, luxul si
slava desarta (vanitatea n.red), slava care vine de la oameni. In acest fel folosim in mod
eronat si aceasta parte poftitoare a sufletului si avem aceasta patima care predomina in
acest „sector” al sufletului, patima care se numeste ​iubirea sau indragostirea de sine
(„philautia”).
In duminica ce a trecut, in pericopa evanghelica, am auzit ca nu-l putem urma pe
Dumnezeu daca nu ne lepadam de noi insine (cf. Matei 16, 24). Si lepadarea de noi
insine nu este altceva decat lepadarea acestei lucrari, a acestei functionari gresite a
partii poftitoare a sufletului. Ar trebui sa negam, sa respingem iubirea de sine, sa
lepadam aceasta imprastiere si sa nu lasam nous-ul nostru sa se imprastie in materie si
ar mai trebui sa negam si reaua-maniere, adica sa ne maniem ​doar pentru motivul
corect. Este ceea spune Sfanta Scriptura: „maniati-va, dar nu gresiti!” (Psalmul 4,4).
Cand ne maniem, sa ne maniem pentru un motiv corect.

Cand omul lucreaza in felul acesta asupra sinelui propriu, atunci se lupta cu
patimile care zac in el si-si „aduna” aceasta energie imprastiata a nous-ului in interiorul
inimii lui si apoi isi tinde intreg sufletul lui catre Dumnezeu. Si aceasta este de fapt
vindecarea sufletului si a trupului in Biserica Ortodoxa. Si aceasta am putea spune ca

6
aceasta este ​esenta​ Ortodoxiei si a Bisericii Ortodoxe.

Multi cred ca noi traim aceasta viata pe care o traim ca sa „savuram” ceva ​dupa
ce vom pleca din această lume. Sau unii cred ca facem ceea ce spune Biserica pentru
a avea folos (spor, binecuvantare) ​in aceasta lume. Astfel de oameni incearca sa Il
„foloseasca” pe Dumnezeu ca sa-si implineasca voile proprii. De fapt acestia nu fac
decat niste lucruri exterioare (de exemplu aduc o lumanare mare la biserica) si Il roaga
pe Dumnezeu sa le dea un soț bun de exemplu pentru fata lor, sau pentru a le merge
bine afacerile, sau copiii lor sa intre la nu stiu ce scoli, etc. Si (acesti oameni) cred ca
defapt aceasta este esenta Ortodoxiei.
Altii cred ca daca fac unele lucruri bune, dupa moarte vor merge in rai .Dar
Hristos nu a venit sa ne dea ceva „bun” in aceasta viata, asadar un lucru bun ​din
aceasta lume, ​ci ca sa ni Se dea pe El Insusi​. Si nu a venit ca sa ne dea o viata mai
​ in acest
buna ​dupa moarte, ci sa ne dea Imparatia lui Dumnezeu (incepand de) ​aici d
moment! Din acest motiv vedem ca si sfintii nostri care traiesc aceasta Imparatie aici si
acum au aceasta prezenta a lui Dumnezeu vie tot timpul inaintea lor. Si acest lucru il
simte si mediul inconjurator din jurul sfintilor. Pentru ca sfintii reflecta in afara acest
Sfant Duh care se afla inlauntru lor.

Omul a fost creat de Dumnezeu cu suflet si trup. Bineinteles ne spune si Sfanta

Scriptura ca Dumnezeu a suflat in Adam si „l-a facut intru suflet viu” (cf. Facere 2, 7).
Asadar aceasta suflare a lui Dumnezeu nu inseamna ca acela este sufletul. Pentru ca
deja omul a fost creat cu suflet, dar aceasta suflare spun Sfintii Parinti ca este ​Sfantul
Duh care i se da lui Adam. Asadar este un element in plus care i se da omului. Acest
Duh Sfant era de fapt si haina car ii imbraca pe iei si de aceea ei nu se simteau goi.
Asadar in momentul in care au facut neascultare, un singur pacat pe care l-au facut, au
pierdut pe Sfantul Duh si din acest motiv se simteau goi. Si au incercat sa-si acopere
goliciunea (Facere 3, 7). Daca omul n-ar fi facut neascultare, ar fi ajuns la asemanarea
cu Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Lui.

7
Asadar ar fi ajuns sa ajunga asemanator cu Dumnezeu, sa se asemene cu Dumnezeu.
Bineinteles nu dupa esenta, nu dupa natura, ci dupa har .
Diavolul a incercat sa zadarniceasca acest plan pe care l-a avut Dumnezeu cu
omul, dar Dumnezeu prin Fiul Lui a venit pe pamant si ne-a dat din nou posibilitatea sa
redobandim acel Sfant Duh care l-am pierdut in rai. Si ​Acesta ni se da ​in dar ​prin
Sfantul Botez si prin Mirungere,​ in Biserica Ortodoxa. Si acum lupta noastra nu este
sa dobandim Sfantul Duh, ci ​sa avem grija sa nu-l pierdem. Cand Sfantul Serafim de
Sarov spunea ca scopul vietii crestine este sa dobandim Sfantul Duh, el nu spunea
altceva decat sa pastram acest Duh si sa il aratam, sa il manifestam. Si toata viata
ascetica si mistica pe care o traim in Biserica Ortodoxa tinteste exact in acest punct: ​in
a pastra, a nu pierde acest Duh Sfant si a-L manifesta.​ Sfantul Duh, atunci cand noi
pacatuim si nu ne pocaim pentru pacate, ramane inlauntru nostru, „sub” pacatele
noastre. Cum ramane o scanteie (jar) sub scrum si omul ar trebui incet incet sa dea la o
parte scrumul, sa sufle si sa dea oxigen in acea bucatica de jar, sa puna incet incet
bucatele mici de scandurele peste acea bucatica de jar si incet-incet in felul acesta sa
poata sa reaprinda aceasta flacara a Sfantului Duh.

Acest lucru se face in mod special ​prin rugaciune neincetata​. Si bineinteles prin
pocainta, marturisire sau spovedanie si prin ​lupta pe care o facem impotriva tuturor
patimilor. Prin viata ascetica si mistica. Cand omul posteste, cand face metanii, cand isi
face ascultarile la care este pus - in felul acesta slujind fratilor din obste - luptă cu
patimile lui si in special cu patimile care sunt strans legate de trup. Si avand ca
principala patimă iubirea de sine, pe care Sfintii Parinti o numesc o iubire ilogică catre
trup, pe care o avem noi oamenii catre trup.
Bineinteles omul face ascultare, in felul acesta se smereste si in felul acesta
lupta si patimile care sunt strans legate de suflet (slabesc) si in felul acesta se curata
nous-ul si inima omului. Si in felul acesta poate sa ajunga sa se uneasca cu Dumnezeu.
Asadar ​sa gaseasca acest har „ascuns” care se afla înăuntru lui, si apoi incet
incet sa inceapa o impreuna lucrare cu acest har si sa urce incet incet catre

8
„indumnezeire”, catre unirea cu Dumnezeu.

Cele trei trepte ale vieti duhovnicesti, Sfintii Parinti le-au numit ​curatire​,
iluminare si indumnezeire sau ​sfintire​. Si aceste trei stadii sunt trecute cu ajutorul
harului lui Dumnezeu, dar fara indoiala este absolut nevoie si de efortul nostru si de
impreuna noastra lucrare cu harul dumnezeiesc.
Tot ceea ce am spus pana acum se intampla doar in Biserica Ortodoxa si nicaieri
in alta parte. Si aceasta este ceea ce noi numim ​Sfanta Traditie .Asadar aceasta este
metodologia prin care se dobandeste vindecarea. Acest lucru se transmite din generatie
in generatie, de aceea se si numeste Sfanta Traditie. Si aceasta nu este altceva decat
trairea lui Dumnezeu. Asadar noi nu ne legam (nu invatam trairea crestina) de o carte,
ci ne legam de un om care la randul lui a avut aceasta traire a lui Dumnezeu. Si care ne
ia de manuta, sa spunem asa, si ne trece prin aceste trei stadii. Aceasta este marea
bucurie si marele atuu pe care Dumnezeu le-a dat omului in Ortodoxie. Acest lucru nu
exista la celelalte confesiuni crestine: papismul sau protestantismul. Din acest motiv
avem si aceste lucruri urâte pe care le vedem in lume si in toate celelalte confesiuni.
Aceasta Traditie ortodoxa s-a pastrat in special in manastirile ortodoxe. Si din acest
motiv, in trecut, episcopii ieseau din manastiri, dintre monahii obstilor care se aflau in
manastiri. Pentru ca, dupa cum ne spun Sfintii Parinti, ca cineva sa devina episcop ar fi
trebuit sa atinga acest al treilea stadiu (al vietii crestine) care se numeste theosis.
Asadar ar fi trebuit sa fie un om vindecat duhovniceste. Si in special oameni vindecati
de felul acesta exista pana in zilele noastre in manastiri. Si din acest motiv si vrajmasii
lupta impotriva mănăstirilor ortodoxe. Pentru ca in spatele acestor vrajmasi de fapt sta
ascuns diavolul, care bineinteles nu-si doreste sa existe oameni vindecati, adica oameni
care sa se poata mantui. Pentru ca ne spun Sfintii Parinti ca omul mantuit este omul
indumnezeit. Astea am vrut sa vi le spun astazi, sa ma iertati daca v-am spus prea
multe, dar am considerat ca sunt lucruri absolut esentiale.

Ceea ce e important sa tinem minte este ca Ortodoxia nu e altceva decat

9
vindecarea persoanei​. Si doua sunt caracteristicile esentiale ale omului vindecat: 1)
rugaciunea neincetata​, asadar o functionare corecta si normala a nous-ului care tot
timpul il vede pe Dumnezeu si 2) existenta ​dragostei care nu cauta ale sale​, cea care
nu cere nimic in schimb, nici de la Dumnezeu nici de la oameni.
Vedeti, multi dintre oamenii care se îmbolnăvesc sau patesc ceva imediat se
cearta cu Dumnezeu: „de ce mie, Doamne?” Se cearta cu Dumnezeu si spun: „de ce
Doamne mi-ai ingaduit mie lucru asta? Eu fac atatea lucruri bune in Biserica ta si uite ce
a venit peste mine”. Sunt acesti oameni care nu au ajuns sa dobandeasca aceasta
dragoste care nu cauta ale sale.Si care au nevoie de aceasta terapie ortodoxa. La fel se
intampla si in legaturile dintre oameni .Oamenii intre ei au o dragoste „comerciala”
(interesata) adica dau ca sa primeasca ceva in schimb. Pe cand dragostea cea corecta
este ​sa oferi si sa nu astepti nimic in schimb​. Dar asta inseamna in primul si in primul
rand ca ​ai incetat sa te iubesti pe tine (cu iubirea pacatoasa de sine), te-ai lepadat de
iubirea de sine. Si asta nu se poate face decat in Biserica Ortodoxa.Cand omul traieste
ascetic si mistic prin reaua-patimire (in limba greaca „kakopatia”), smerenie si ascultare.

I: Ce inseamna viata mistica?

Cand spunem viata mistica ne referim la Sfintele Taine, ne referim la Spovedanie
si la Impartasanie. Se subintelege ca este ortodox si are mirungerea (cel care primeste
aceste Taine). Cineva care nu este botezat in Biserica Ortodoxa si nu este miruns
bineinteles ca nu poate sa se impartaseasca. Dar ce e foarte important sa intelegem
este ​ca Tainele de unele singure nu au posibilitatea sa mantuiasca​, daca nu exista
langa ele si ​asceza​. Asadar postul, ascultarea, in general osteneala fizica pentru
Dumnezeu. Asadar acestea sunt pregatirile necesare pentru ca omul sa poata primi
harul dumnezeiesc. Pentru ca asceza il smereste pe om, ii smereste trupul si sufletul. Si
Dumnezeu a spus: „Eu harul meu il dau celor smeriti si nu celor mandri” (1 Petru 5,5).

Intrebare: Cum se explica ca in Occident oamenii sunt aparent mult mai filantropi, mai
generosi decat in răsaăritul ortodox in general?

10
Raspuns:- Asa ​se pare,​ ca au mai multa dragoste intre ei. Dar cum am spus: dragostea
adevarata este cea care nu cauta ale sale. Si este imposibil ca cineva sa aiba aceasta
dragoste care nu cauta ale sale daca nu si-a scos afara din el iubirea de sine. Ceea ce
spunem azi: ​egoismul.​ Si acest lucru nimeni nu poate sa-l reuseasca decat cu harul lui
Dumnezeu, care nu se ofera decat in Biserica Ortodoxa. ​Cineva care nu este in Biserica
Ortodoxa este cu neputinta sa dea afara din el iubirea de sine​. Pot sa faca unele fapte
exterioare, caritabile, dar aceste fapte parute de dragoste vor fi sigur infectate cu iubirea
de sine, cu slava desarta si cu egoismul. Ceea ce au acesti oameni de care vorbiti
poate fi numita ​o educatie aleasa,​ o buna purtare intre ei. Si aceasta bineinteles este
aceasta incercare continua a omului pamantesc sa aduca raiul pe pamant, fara
Dumnezeu. Aceasta este incercarea pe care o aduce asa-zisa „civilizatie”. Asadar sa
facem raiul pe pamant de unii singuri .
Daca stiti din Vechiul Testament cei care au creat civilizatia au fost descendentii
lui Cain (Facere 4, 16-24). Asadar cei care se impotriveau lui Dumnezeu, cei care nu
vroiau sa fie cu Dumnezeu. Si de fapt cam acest lucru este azi Europa. Au aceasta
incercare de a „fabrica” un rai pe pamant, dar având in centru omul si nu
Dumnezeu-Omul. Din acest motiv si aceasta civilizatie se va distruge. Cum bineinteles
s-a distrus si acea civilizatie pe care au creat-o copiii lui Cain, prin cataclismul care a
venit peste ei. Nimic nu poate sa stea in picioare fara de Dumnezeu.

Pe de alta parte ​noi (ortodocsii) avem posibilitatea sa atingem aceasta

iubire care nu cauta ale sale, ​dar din pacate nu facem lucrul acesta!​ Si pentru ca
nu dam importanta acestui mare dar pe care Dumnezeu ni l-a facut noua, de aceea se
si intampla ceea ce Mantuitorul a spus: ​devenim si mai rai decat cei nebotezati. (Matei
12, 43 s.u) Pentru ca zice Mantuitorul: atunci cand duhul cel viclean iese din om, si
acest lucru se intampla in momentul in care primim Sfantul Botez, se duce duhul cel
viclean in locuri pustii si se chinuie acolo. Dar chinuindu-se acolo spune in sine: sa ma
intorc la vechea mea casa si sa vad ce se intampla acolo. Si gaseste intr-adevar casa

11
curata, dar ​geamurile si usile toate deschise si nepazite.​ Si atunci zice ca intra in acea
casa impreuna cu alte șapte duhuri necurate. Din acest motiv noi devenim mai rai si
decat cei nebotezati. Si din acest motiv poate se intampla si ceea ce spuneti ca nu
avem acest element al dragostei si poate ca suntem mai rai si decat cei nebotezati.

… (am eliminat o serie de intrebari referitoare la decadenta morala a Occidentului n.red)

Intrebare:-Daca ne poate vorbi parintele despre constiinta si despre puterile sufletesti.

Raspuns: -Constiinta este vocea lui Dumnezeu dinlauntrul nostru si este un dar pe care
Dumnezeu l-a facut omului. Am putea spune ca este unul dintre elementele pe care
Dumnezeu le-a dat omului atunci cand L-a creat „dupa chipul Sau”. Si atunci cand
constiinta noastra lucreaza ​in mod sanatos,​ atunci aceasta constiinta il informeaza pe
om daca lucrul pe care il face este corect sau nu. Atunci cand omul pacatuieste si nu se
pocaieste, atunci incet incet omul isi distruge constiinta si ajunge sa aiba o constiinta
atrofiata. Adica ​vede binele ca fiind rau si raul ca fiind bine.​ O alta forma de constiinta
bolnava este o constiinta in care omul cauta „la milimetru” sa spunem asa daca a gresit;
o constiinta meticuloasa,​ scrupuloasa, exagerata. Asadar din acest motiv ar trebui sa
avem un duhovnic care sa ne ajute constiinta sa functioneze corect .
Si e foarte important ca omul sa asculte aceasta voce a constiintei. Pentru ca
bineinteles Dumnezeu a pus inlauntru omului binele, puterea de a face binele. Dar din
cauza multor pacate si patimi nu poate omul sa inteleaga de unul singur ce este cu
adevarat de folos. De aceea este nevoie de un ​duhovnic si de ​studiu duhovnicesc si
mai ales al cartilor duhovnicesti ale Sfintilor Parinti - astfel incat sa se lumineze
constiinta noastra. Si mai e nevoie bineinteles si de ​Tainele​ Bisericii.

Intrebare:-Constiinta este o energie a mintii sau a partii rationale a sufletului ? Deoarece

constiinta au si cei nebotezati!
Raspuns:-Bineinteles ca au constiinta si cei nebotezati. Au aceasta inclinatie de a face

12
binele, din fire. Vedeti, si oamenii din Vechiul Testament aveau aceasta „informatie”
inlauntru lor: care este binele si care este raul. Noi toti oamenii avem aceasta voce
inlauntrul nostru, toti oamenii de pe planeta asta stiu de exemplu ca daca faci o crima
este un lucru rau. Si daca omul se supune acestei voci interioare, incet incet omul
ajunge sa gaseasca si Ortodoxia.
Zice Domnul in Apocalipsa „iata stau la usa si bat” .Si aici se subintelege ca
Dumnezeu nu sta doar la usa ortodocsilor si bate, ci bate la usa tuturor oamenilor.
Asadar cum ii cheama Dumnezeu pe oamenii sa vina sa-L gaseasca? Bineinteles prin
tot felul de ​evenimente, dar si prin aceasta ​voce interioara care se numeste constiinta.
Vedem ca si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care nu a fost botezata, numai prin
aceste elemente ale chipului Dumnezeiesc sadite in ea a putut sa nu pacatuiasca nicio
data. Si eu am cunoscut cazuri de oameni care doar pentru simplul motiv ca au ascultat
de vocea aceasta interioara a constiintei (au ajuns la Dumnezeu). Imi aduc acum
aminte de un musulman care nu a acceptat sa faca o nelegiuire, era notar in Iraq si l-au
bagat in puscarie din motivul acesta... Si acest iraqian le spunea: „eu nu pot sa fac
aceasta nelegiuire, pentru ca am promis ca ma voi purta in concordanta cu ce imi spune
constiinta si nu pot sa fac asa ceva”. Si ca sa evite temnita in care l-ar fi bagat cu
siguranta, a luat-o pe jos si a trecut prin Turcia, toate acele state si a venit pana in
Grecia. Si aici in Grecia intr-un timp foarte scurt s-a botezat si a devenit ortodox.

Intrebare: Si aceasta lumina a constiintei fiind prezenta si la cel nebotezat, sa fie atunci
cumva ceva care provine din puterea rationala a sufletului.?

Raspuns:-E un dar a lui Dumnezeu in om. Sa ascultam noi vocea aceasta a constiintei
si asta e cel mai important !
Vedeti, Sfantul Simeon Noul Teolog vorbeste de un anume Gheorghe care a citit
in filocalie trei expresii (sfaturi) si unul dintre aceste sfaturi era sa asculte de constiinta.
Acesta era un tanar un mirean! Muncea toata ziua si seara facea putina rugaciune, dar
cum termina rugaciunea constiinta imediat il informa si ii zicea: „mai fa putina rugaciune,

13
doar ai putere inca. Si pentru ca a crezut acest cuvant pe care l-a citit despre constiinta,
a inceput sa faca putin mai multe rugaciuni. Si a ajuns incet-incet sa faca toata noaptea
rugaciuni. Si cu toate ca era foarte tanar, a ajuns sa vada lumina necreata!

Intrebare:- Referitor la cele cinci puteri de care ne vorbeati :Spuneati ca risipirea mintii
se face prin puterea simtitoare, prin simturi. Se face si prin celelalte trei ramase? Sau e
vreo relatie intre aceste puteri sufletesti?

Raspuns:- Celelalte puteri sufletesti se ocupa cu cele lumesti, cu cele din lumea
materiala. Si cu siguranta au legatura cu aceasta imprastiere de care vorbim. De
expemplu, sa luam ​imaginatia​. poate sa ia si sa zapaceasca nous-ul si sa-l împingă
acolo unde n-ar trebui sa fie. Cum ne-au spus Sfintii Parinti: imaginatia este acea
„caruta” a diavolului. Asadar diavolul se foloseste de aceasta caruta a imaginatei si ne
trage nous-ul de acolo unde ar trebui sa fie acolo unde n-ar trebui sa fie.

Intrebare: -Si imaginatia la ce poate fi folositoare daca este considerata „caruta

diavolului” In ce caz ne foloseste imaginatia? Sau cum s-o folosim?

Raspuns: -Ne este folositoare sa spunem asa daca vrem sa facem ceva in aceasta
lume. De exemplu, un arhitect ar putea sa o foloseasca si sa faca un plan pentru o
casa. De exemplu. Este asa numita imaginatie „creatoare”. Dar aceasta imaginatie este
un lucru care a intrat in om ​dupa cadere​. Si in nici un caz nu ne ajuta in a ne uni cu
Dumnezeu. Din acest motiv si cel care isi doreste sa faca o rugaciune curata trebuie sa
„dezactiveze” imaginatia .

Intrebare:-Si cum sa dezactivam imaginatia ?

Raspuns:-Cu rugaciunea noetica

Intrebare:-Si ce e rugaciunea noetica?

14
Raspuns:- Exista diferite stadii de rugaciuni noetice. Mai multe „nivele” ale rugaciunii
noetice. În principal rugaciunea noetica este acea rugaciune care se produce in
interiorul inimii, de „una singura”.
Sfintii ne spun ca avem trei sisteme de memorare: exista asa numita ​memorie
celulara,​ acea memorie care „trece” prin ADN-ul omului dintr-unul in celalalt. Exista
memoria ​creierului si exista si memoria ​inimii.​ Aceasta memorie a inimii stiinta inca nu
stie nimic de ea. Sfinții Parinti insa o cunosc. Este aceasta neincetata aducere aminte
de Dumnezeu, rugaciunea noetica. Acuma, cum incepe cineva si ajunge sa faca
rugaciune noetica este o stiinta intreaga.
Tot Sfintii Parinti sunt de acord ca cineva ar trebui sa inceapa aceasta lucrare
spunand ​rugaciunea soptita​, cu gura sa cheme numele Domnului Hristos. Si cand acest
lucru se face in timp, atunci acest lucru trece intr-un mod automat in creier, in minte. Si
atunci incet-incet omul zice aceasta rugaciune si cu mintea lui, cu ratiunea lui, cu
creierul lui. Incet-incet cand aceasta rugaciune se face si, incet incet coboara si catre
inima. Si incet-incet omul zice aceasta rugaciune si cu inima. Asadar incepe sa se
activeze cum spuneam aceasta memorie a inimii. Este ceea ce spune David ca „eu
dorm si inima mea vegheaza” (cf. Cântarea Cântărilor 5, 2). Si in timp ce omul doarme,
inima lui se roaga. Si asta nu-i altceva in mod real decat vindecarea sufletului.
Asadar aceste doua centre ale omului: creier si inima pot sa lucreze in mod
diferit. In omul sanatos duhovniceste exista aceasta „discociere”. Asadar omul care este
vindecat duhovniceste ar putea sa faca exercitii matematice, sa zicem, cu creierul si in
acelasi timp inima lui sa se adreseze lui Dumnezeu. Dar in noi care inca nu suntem
vindecati, exista am putea sa il numim un „scurt circuit”: gandurile noastre care ar
trebui sa fie doar in creier (asadar ceea ce auzim, ce vedem, la ce ne gandim in
general) ​din păcate coboara si in inima.​ Si atunci, coborand in inima, acolo se formeaza
diferite dorinte si diferite patimi. Si apoi din inima incep sa iasa incet-incet diferite
ganduri​. Asadar in loc ca inima noastra sa aiba doar un singur gand, rugaciune, acest
singur lucru, aceasta rugaciune, care ar trebui sa o faca catre Dumnezeu, inima noastra
„face” o sumedenie de alte ganduri. Care ganduri bineinteles pot fi si bune, nu neaparat

15
rele. Dar un astfel de om, dupa cum spun Sfintii Parinti, este un om bolnav
duhovniceste, acest om nu poate face o rugaciune curata.
Si toata lupta noastra nu e altceva decat sa reusim sa ne lepadam de aceste
ganduri. Si de cele bune si de cele rele. Si toate gandurile noastre sa ramana blocate in
creier. Asadar sa se intrerupa acest „scurt-circuit” care se face intre creier si inima. Si
acest lucru se intampla ​in special prin aceasta rugaciune neincetata ​catre Domnul
nostru Iisus Hristos (rugaciunii lui Iisus, rugaciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” n.red). Si cand omul ajunge la acest
nivel poate sa vada, sa asculte si inima lui sa stea indreptata catre Dumnezeu. Acesta
este omul sanatos duhovniceste.

Intrebare:- Si pentru vindecare este aceasta rugaciune pe care o rostim. Cum sa ne

schimbăm gandul? Uni parinti spun ca schimbarea gandului este mai importanta decat
rugaciunea!

Raspuns:-Cel mai bun mod de a înfrunta gandurile este de a nu le lua in seama. De a

avea ​indiferenta fata de ele. Si ​chemarea Numelui Domnului.​ Pentru ca cele mai multe
ganduri sunt de la diavol, daca nu chiar toate. Si multe ganduri vin din patimi, care si
acestea la randul lor sunt miscate tot de catre diavol. Si diavolul este bineinteles un
mare egoist. Asadar, in momentul in care ne aratam indiferenti fata de el, atunci el
pleaca, pentru ca nu rezista ca cineva sa fie indiferent fata de el. In momentul in care ne
punem contra si ne luptam cu el (gandul) atunci diavolul se bucura pentru ca i-am dat
importanta si il luam in seama. Si e si un foarte bun maestru pentru ca are o experienta
de mii de ani. Si poate, prin acea discutie pe care am deschis-o cu el, sa ne duca acolo
unde vrea. Asadar cea mai buna infruntare a gandurilor nu e alta decat ​indiferenta fata
de ele​. Acum Sfantul Paisie (Aghioritul) ne spunea ca ar trebui sa avem inlauntrul
nostru o „fabrica” de ganduri bune. Asta nu inseamna nimic altceva decat sa stam in
„stand-by” sa zicem asa, prin dragoste, sa avem o dispozitie de a-i iubii pe toti oamenii.
Asadar ii vom indreptatii (scuza) pe toti, vom gasi o parte buna in fiecare. Si nu ii vom

16
da nicio posibilitate in cazul acela diavolului sa ne faca ceva. Pentru ca acolo unde
exista dragoste, acolo exista și smerenie si acolo bineinteles diavolul nu poate sa se
aproprie. Dar cel mai sigur si cel mai sigur este ca omul sa stea tot timpul conectat la
Dumnezeu prin rugaciunea neincetata .

Intrebare:-Cum sa reusim sa judecam cat mai putin? Si cum sa ne pastram cugetul

smerit in rugaciune?

Raspuns: - Despre a judeca, cel mai simplu mod este sa nu ne preocupam prea mult de
ce fac cei ceillti din jurul nostru. Sa nu fim curiosi! Asadar, facand in felul acesta nu vom
avea nici un motiv ca sa stam sa judecam pe unul sau pe celalalt.Toate judecatile care
apar in om incep de la aceasta ​curiozitate.​ Suntem atenti la ce face acel cineva din jurul
nostru si apoi bineinteles ca urmarea fireasca este sa judecam acel lucru pe care il
face acel om. Sfintii Parinti ne invata sa incercam sa ascultam si sa vedem doar strictul
necesar si nimic mai mult din ce se intampla in jurul nostru. Asadar sa incercam sa
punem stavila si sa incercam ca simturile noastre sa le reducem la minimum. Si asa nu
doar ca reusim sa scapam de judecata, dar cum ne spun Sfintii Parinti, se deschid si
simturile interioare in momentul acela. Omul incepe sa aiba o viata duhovniceasca
interioara. Se deschid ochii si urechile duhovnicesti. Si in felul acesta omul ajunge sa -L
traiasca pe Dumnezeu si sa se roage corect. Un om care sta toată ziua si proceseaza
ceea ce vede facand pe unii si pe alti si-a iesit din fire, e afara din sine. Este ca si fiul
risipitor. Cand omul se intoarce in sine, asadar isi aduna nous-ul, se pocaieste
(„metanoia” in limba greaca, cuvantul „metanoia” este mutarea, schimbarea nous-ului
fiind format din aceste doua cuvinte: „meta” si „nous”). Iau nous-ul de la lucrurile
nefolositoare si il aduc in inima. Asta inseamna metanoia, adica ceea ce noi numim
pocainta.
Un astfel de om nici macar nu judeca, nici nu poata sa ajunga sa-l urasca pe cel
de langa el, nici sa se supere, nici sa se manie pe cei din jurul lui. Vedeti cum toate
aceste lucruri sunt unite intre ele. Si acest om bineinteles are si toate prezumtiile pentru

17
a vorbi si a fi in comuniune cu Dumnezeu si poate bineinteles sa lucreze si smerenia.
Sigur, smerenia desavarsita este darul lui Dumnezeu. Dar noi oamenii, pana sa
ajungem la acel nivel, putem sa facem tot felul de incercari de a ne smeri, pana cand
Dumnezeu ne va da aceasta smerenie desavarsita.
Si vorbind despre smerenia in rugaciune, Sfintii ne spun ca ar trebui sa existe
aceasta osteneala trupeasca, fizica. Din acest motiv si facem metanii in rugaciunea
noastra, stam in picioare de exemplu, facem aceasta incercare de a face un efort
trupesc. Cerem de la Dumnezeu sa ne dea lacrimi si ne apropriem de Dumnezeu cu
foarte multa evlavie, care nu este doar o evlavie interioara, ci se exprima si prin trup.
Toate aceste lucruri ne ajuta a avea o smerenie in rugaciune. Sfantul Ioan Scararul ne
spune ca atunci cand ne infranam de la mancare, de la somn si de la apa, atunci e mult
mai usor sa apara lacrimile in rugaciune. Cu cat trupul este smerit mai mult prin asceza,
cu atat mai mult se smereste si sufletul. Sufletul se transforma direct proportional cu ce
se intampla in trup. Altfel se simte un om care a mancat bine, se imbraca bine, are
haine frumoase, moi ,si altfel se simte un om care este mort de foame, care doarme pe
jos, care e bolnav. De aceea si Sfintii Parinti ne-au vorbit de aceasta osteneala
trupeasca ca despre un mod foarte bun de a dobandi smerenia.
Dar un mod inca si mai desavarsit de a dobandi smerenia este ​ascultarea si este
un lucru absolut esential pentru a dobandi rugaciunea. Daca nu avem ascultare,
rugaciunea noastra nu urca catre Dumnezeu. Parintele Efrem Katunakiotul ne spunea
ca nu mergem la manastire ca sa invatam sa ne rugam, ci mergem la manastire sa
invatam sa facem ascultare. Ascultarea ne va da in dar si rugaciunea. Si nu invers.
Ascultarea nu e altceva decat taierea voii noastre. Cand omul isi taie voia, face de fapt
cea mai mare jertfa posibila. Am putea sa spunem ca ascultarea este varful ascezei.
Pentru ca ceea ce noi iubim cel mai mult este ​voia noastra proprie​. Asadar cand noi ne
negam aceasta voie a noastra si facem voia Parintelui Staret si a fratelui nostru, acest
lucru ne smereste. Si aceasta este de fapt asemanarea pe care o facem cu Hristos. Si
aceasta il face de fapt pe om sa urce foarte repede treptele duhovnicesti. Si cu mult mai
bine cand face acest lucru cu bucurie! Asadar sa faca o ascultare cu bucurie, cum de

18
fapt ne invata de fapt si Sfantul Porfirie. E posibil sa fi citit viata Sfantului Dorotei.
Acesta a fost un tanar care a trait o viata foarte buna in lume si nu putea sa faca, in
manastire fiind, ascezi foarte mari. A facut insa ascultare desavarsita fata de staretul lui
si a ajuns la desăvârșire in sapte ani. Dupa ce a adormit, au existat si semne si minuni
in care s-a aratat ca a gasit har la Dumnezeu. Pe cand alti monahi, care au trait 30- 40
de ani in aceeasi manastire nu s-au invrednicit de acest har si de aceasta sfintenie.
Pentru ca nu au facut ascultare. Aceasta ascultare „la milimetru” pe care a facut-o
Sfantul Dorotei. Si de aceea mult mai importanta decat rugaciunea este ascultarea
care atrage asupra noastra harul Dumnezeiesc. Cu adevarat acest lucru il smereste pe
om. Poate va aduceti aminte si cazul Sfantului Simeon Noul Teolog care a vazut lumina
necreata in seara unei zile in care nu a facut rugaciune aproape deloc. Dar toata ziua a
alergat cu staretul lui prin oras, facand ascultare. Si seara fiind foarte obosit, staretul lui
ia spus sa se duca sa spuna „Sfinte Dumnezeule” si sa se culce. Si nu a apucat sa
termine aceasta scurta rugaciune si s-a invretnicit sa vada lumina necreata. Si prin asta
intelegem ca Dumnezeu se multumeste, se bucura atunci cand omul face ascultare. Si
cand ne spune sa ne lapadam de noi insine se refera exact la lucrul acesta: sa ne
lepadam de voia proprie. „Cei ce vor sa imi urmeze sa se lepede de sine, sa isi ia
crucea si sa imi urmeze”. Aceasta este ceea ce trebuie sa avem pentru a dobandi
vindecarea si a deveni ucenici ai Mantuitorului. Amin

19