CRIMINOLOGIE

TERORISMUL-FENOMEN MULTICAUZAL

1
 TERORISMUL – AMENINŢARE GLOBALĂ
LA SECURITATEA MONDIALĂ

CAPITOLUL I
Terorismul, flagel al lumii contemporane

1. Generalităţi

Terorismul, „acest flagel al lumii contemporane”1, constituie sursa majoră de

instabilitate în plan subregional, regional şi mondial, deoarece toată lumea este
afectată de el, în mod direct şi (sau) indirect, datorită capabilităţii dovedite a
teroriştilor de a ataca pe oricine, oriunde, în orice moment.
Terorismul internaţional, ca şi acţiunile de aceeaşi natură ce au loc în diverse
regiuni ale lumii, „dovedesc faptul că terorismul, în general, şi terorismul
internaţional structurat în reţele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai
gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi altor valori
fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor
euroatlantice”2.
Terorismul nu este nou în politica mondială. Este o metodă de violenţă cu
rădăcini ce se întind departe în adâncul istoriei. Terorismul a fost întrebuinţat de
anarhişti şi alţi revoluţionari transnaţionali din secolul XIX. Primul război mondial a
fost declanşat în parte printr-un asasinat (atentatul de la Sarajevo din 28.06 1914, în
care a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand de extremişti sârbi). Ceea ce este de
avut în vedere astăzi este faptul că tehnologia pune în mâinile unor indivizi dezaxaţi
sau grupuri distructive puteri ce erau odinioară rezervate în principal guvernelor.
Dacă teroriştii vor putea să obţină arme de distrugere în masă în secolul XXI, ei vor
dezvolta capacităţi similare.
Terorismul transnaţional este pentru secolul XXI ceea ce a fost pirateria într-o
epocă anterioară. Astăzi, unele state adăpostesc terorişti cu scopul de a-şi ataca
inamicii, ori sunt prea slabe ca să controleze asemenea grupări.

2. Cauzele terorismului

Cauzele terorismului, în contextul noului mediu internaţional, sunt complexe.

Unele din acestea sunt moşteniri ale trecutului care au fost aplanate pentru un timp,
datorită imposibilităţii de manifestare în timpul războiului rece. Din această
categorie, cele mai importante sunt: atitudinile ireconciliabile ale unor state sau
comunităţi în domeniul etnicităţii, al autonomiei pe criterii etnice şi al intoleranţei

1
Prof. univ. dr. Anghel Andreescu (coord.), Terorismul internaţional, flagel al lumii contemporane, Ed M.A.I.,
Bucureşti, 2003.
2
Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p.13.
2
religioase. Altele sunt determinate de performanţele economice modeste ale unor
state, care au dus la sărăcie, şomaj, corupţie, trafic de arme, persoane, droguri etc.
Dacă în secolele anterioare se putea face o distincţie relativă între formele de
manifestare a terorismului, în prezent se observă o tendinţă de coordonare a acţiunilor
grupurilor, de utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor şi implicarea
în activităţi teroriste a crimei organizate, pentru acumularea de resurse financiare şi
materiale, necesare suportului logistic al tuturor acţiunilor teroriste.
Indiferent de orientare, cauza reală a tuturor liderilor terorişti o constituie lupta
pentru putere şi influenţă, la care aceştia îşi asociază, în funcţie de situaţie, cauze care
prind la susţinătorii potenţiali – oamenii nemulţumiţi de nivelul de viaţă şi de
perspectivele care li se oferă de societatea în care trăiesc; oameni cu un nivel de
cultură modest sau chiar analfabeţi, care trăiesc în comunităţi tribale sau rurale.
Cei mai mulţi terorişti cunosc şi folosesc cu destul succes arta de a influenţa şi
tehnicile de a manipula oamenii. Acest lucru a ieşit în evidenţă şi în conflictul din
Irak, unde pentru cei mai mulţi dintre irakieni americanii sunt priviţi ca ocupanţi şi nu
ca eliberatori, exprimându-se cu diverse ocazii pentru ca trupele Coaliţiei să
părăsească imediat Irakul.
În concluzie, pe fondul unor situaţii reale de nemulţumire a unor categorii
sociale sau grupuri de oameni, al incapacităţii autorităţilor de a rezolva problemele
economice şi sociale cu care se confruntă, liderii terorişti cheamă la acţiune împotriva
puterii, pe care o declară represivă şi nelegitimă, sau a Occidentului decadent etc.

3. Surse de generare a fenomenului terorist

Sursele de instabilitate, pericole şi ameninţări sunt direct proporţionale cu

evoluţia societăţii, cu efectele pozitive, dar şi cu numeroasele efecte contradictorii,
nocive şi perverse ale acesteia. Cu cât evoluţia este mai spectaculoasă, cu atât faliile
dintre eşalonul întâi tehnologic şi informaţional şi celelalte eşaloane ale lumii se
măresc şi se adâncesc, generând şi regenerând fenomenul terorist. Interesant este că
terorismul nu este un produs al unei civilizaţii sau al alteia, aşa cum se dă uneori de
înţeles, ci al degradării condiţiei umane, al răului care se dezvoltă din ce în ce mai
mult în interiorul lumii.
Principalele surse de generare a fenomenului terorist se află în configuraţia
mereu schimbătoare şi nesigură a societăţii actuale, în starea de haos pe care o
parcurge omenirea. Nu întâmplător, desigur, atacurile teroriste se îndreaptă împotriva
Statelor Unite şi aliaţilor Americii, a Rusiei, Chinei, Indiei, Europei Occidentale şi
chiar împotriva unor ţări islamice, considerate trădătoare, cum ar fi, spre exemplu,
Turcia, care, într-o formă sau alta, sprijină lupta împotriva terorismului de acest tip.
Printre principalele surse de generare a terorismului contemporan se situează
şi:
- efectele contradictorii şi chiar conflictuale ale procesului de globalizare şi
regionalizare, îndeosebi asupra unor comunităţi încremenite sau conduse în mod
dictatorial;
- starea de haos care s-a declanşat în urma spargerii bipolarităţii şi efortului
depus de marile puteri şi de comunitatea internaţională pentru stabilirea de noi
echilibre, bazate pe alte principii decât cele ale forţei armelor;
3
 - progresul tehnologic imens realizat de Statele Unite şi ţările Uniunii
Europene, adâncirea faliei strategice dintre spaţiul euro-atlantic şi restul lumii,
concomitent cu influenţa pe care o are civilizaţia occidentală asupra întregii lumi;
- prezenţa unei mase mari de tineri musulmani în societăţile occidentale şi
starea de alienare şi disperare care se instalează în rândul acestora, ca urmare a faliei
tot mai pronunţate dintre rigiditatea şi inflexibilitatea culturii de origine şi marea
deschidere, pragmatismul şi eficienţa noii culturi tehnologice;
- efectele complexe, greu de controlat şi de anticipat, ale culturii de piaţă;
- recrudescenţa spiritului identitar extremist, intolerant şi agresiv, îndeosebi în
rândul fundamentaliştilor islamici răspândiţi în ţările occidentale;
- starea de mizerie şi de înapoiere în care se află o mare parte a lumii, milioane
de oameni mor în fiecare an de foame şi de malnutriţie;
- conflictualitatea lumii – milioane de oameni, în special civili, au murit în
războaie, iar milioane au fost nevoiţi să se refugieze.

4. Globalizarea fenomenului terorist

În epoca post-Război Rece, mare parte din fenomenele care afectează

securitatea internaţională s-a modificat radical. Factori, precum globalizarea
economică, transparenţa graniţelor, explozia tehnologiei informaţiilor au contribuit
decisiv la acest proces.
Odată cu evoluţia societăţii omeneşti, cu dezvoltarea economică şi tehnico-
ştiinţifică şi cu profundele transformări produse în mediul internaţional, fenomenul
terorist s-a adaptat şi el noilor condiţii, cunoscând după 1990 o diversificare fără
precedent a modalităţilor de manifestare. Evoluţia acestui flagel în mod deosebit în
cursul ultimilor 20 de ani s-a datorat, printre altele, revizuirii strategiei şi tacticii
principalelor grupări teroriste, accentuării compartimentării şi specializării, orientării
acţiunilor asupra obiectivelor de infrastructura, proliferării actelor de terorism prin
sacrificiu şi diversificării surselor de ordin logistic.

4
 CAPITOLUL II
Organizaţii teroriste

În a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI, pe plan mondial

s-au afirmat mai multe organizaţii teroriste, mai mult sau mai puţin puternice, cu
sferă de acţiune diversificată, cu caracter zonal, regional şi chiar internaţional, în
funcţie de scopurile şi obiectivele urmărite.
Cele mai cunoscute organizaţii teroriste sunt:
1. În ASIA, continentul cu cel mai mare potenţial de conflict, datorită în primul
rând fanatismului religios ce caracterizează populaţiile din acest areal dar şi eternului
conflict arabo-israelian, se află cele mai multe grupări teroriste, astfel:
1.1. AL-QAIDA, organizaţie înfiinţată de Osama Bin-Laden (a cărui situaţie nu
se cunoaşte cu exactitate nici la această dată, cu tot efortul Coaliţiei Internaţionale) la
sfârşitul anilor ”80 pentru a-i reuni pe arabii care luptaseră în Afganistan împotriva
invaziei sovietice, s-a dovedit a fi cea mai activă, fiind şi la originea declanşării
războiului antiterorist, război foarte complex, aflat încă în desfăşurare, a cărui sfârşit,
deocamdată, nu se întrevede în perioada următoare.
Osama Bin-Laden, provenit dintr-o familie foarte bogată, a sprijinit financiar
procesul de recrutare, transport şi instruire a extremiştilor suniţi pentru rezistenţa
afgană împotriva sovieticilor, nu se cunoaşte cu exactitate care este situaţia lui,
conduce acţiunile talibanilor împotriva Forţelor Coaliţiei.
Obiectivul declarat al grupării este acela de a pune bazele unui califat
panislamic. Pentru atingerea acestuia a desfăşurat numeroase activităţi cum sunt:
- acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor diverselor state, în special americani şi
israelieni;
- atentate cu bombe (în anul 1998) împotriva ambasadelor americane din
Nairobi (Kenya) şi Dar Es-Salaam (Tanzania); a revendicat unele atentate cu bombe
asupra trupelor americane în Somalia (1993) şi Yemen (1992);
- tentative de asasinat împotriva papei Ioan Paul al II-lea (1994), ambasadelor
americane şi israeliene din Manila şi alte capitale asiatice (1994), încercarea de
asasinat împotriva fostului preşedinte american Bill Clinton în timpul vizitei din
Filipine în anul 1995;
- atentatul terorist asupra turnurilor Gemene din New York, la 11 septembrie
2001, deturnând 4 avioane în SUA;
- asigură instruirea, finanţarea şi oferă sprijin logistic pentru diverse grupuri
teroriste care urmăresc scopuri similare cu ale sale.
Nu se cunoaşte exact numărul de membri (probabil de ordinul miilor).
Al-Quaida este organizată pe celule cu sediile în mai multe state şi se bucură de
sprijinul primit de la reţelele extremiste sunite.
5
 Cartierul general al grupării este în Afganistan, unde are şi baze de instruire a
membrilor săi, dar şi în Pakistan.
Gruparea este finanţată din averea lui Bin Laden, precum şi prin organizaţii
care se ocupă de strângerea de fonduri suplimentare din diverse surse (donaţii de la
susţinători, fonduri de la organizaţii caritabile islamice).
1.2. FRONTUL DEMOCRATIC PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI
(FDEP), a fost fondat în anul 1969, după scindarea Frontului Popular pentru
Eliberarea Palestinei (FPEP). Este o organizaţie de orientare marxist-leninistă,
considerând că idealurile naţionale palestiniene pot fi atinse doar prin revoluţionarea
maselor.
În anii "70, a revendicat unele atentate minore cu bombe, desfăşurate împotriva
israelienilor; duce acţiuni doar la graniţe, se opune acordului de pace dintre Israel şi
OEP. Acţiunile teroriste au loc exclusiv în Israel şi teritoriile ocupate; ocazional, duce
acţiuni de gherilă în sudul Libanului.
Gruparea are puţini membri – aproximativ 500, împărţiţi în două facţiuni, este
localizată în Siria, Liban şi teritoriile ocupate de Israel.
Gruparea primeşte ajutor financiar şi militar limitat din partea Siriei.
1.3. HAMAS, numită şi Mişcarea de rezistenţă islamică, a fost formată în 1987
ca o prelungire a ramurii palestiniene a Frăţiei Musulmane şi rămâne cea mai activă
grupare teroristă din spaţiul palestinian, radicalizează discursul politic palestinian, dar
şi îl islamizează.
Are ca scop instaurarea unui stat islamic palestinian în locul Israelului.
Nu are o structură bine definită, are atât elemente clandestine, cât şi altele
publice.
Recrutează noi membrii prin intermediul moscheilor şi al serviciilor sociale,
care colectează şi fondurile necesare şi desfăşoară acţiuni propagandistice.
Are cartierul general în Fâşia Gaza.
Desfăşoară activităţi sub forma de atentate (prin brigăzile Iz A-Din Al
Qassam), predilecte fiind ţinte militare şi civile israeliene.
Numărul de membri oficiali este necunoscut, însă are zeci de mii de susţinători
şi simpatizanţi.
Localizarea acţiunilor grupării este situată în teritoriile ocupate de Israel, cel
mai recent conflict fiind cel din ianuarie 2009. În urma acestui ultim conflict cu
Israelul, Hamas a devenit ceea ce sociologia conflictelor numeşte „grup infracţional
asimetric”, iar Fâşia Gaza o favelă islamică.
În Gaza, Hamas a reuşit admirabil o sinergie a intereselor teroriste sunnite şi
şiite. Acolo, mişuna deja simpatizanţii Al-Qaida, dar şi instructori militari iranieni
aflaţi în contact cu grupuri militare ale Hamas. S-au intensificat în ultimii doi ani
contactele şi schimbul de experienţă între Hezbollahul libanez (care este antrenat în
conflictele cu armata israeliana) şi lideri militari ai organizaţiei palestiniene. Dar, nu
trebuie uitat nici trainingul spiritual wahabit (ramura ultraconservatoare a islamului)
făcut de mulţi lideri Hamas în Arabia Saudită (cazul şeicului Nizar Rayyan, mentorul
brigăzilor Iz A-Din Al Qassam, lichidat de comandourile israeliene în perioada
conflictului). În ianuarie 2002, Nizar Rayyan a elaborat o serie de argumente
teologice pentru a încuraja atentatele sinucigaşe printre tinerii palestinieni, inspirate
din Fatwa teologului libanez sunnit Sheikh Faisl Mawlawi. Tot Rayyan însă a adaptat
6
metoda şiită iraniană a utilizării copiilor în strategii de război. Premergător
conflictului, militanţii Hamas au instalat centre militare operaţionale şi depozite de
armament în subsolul unor creşe sau grădiniţe.
Aşa cum s-a văzut şi în ultimul conflict, Hamas primeşte ajutoare, sub formă
de fonduri, de la expatriaţii palestinieni din Iran şi de la binefăcătorii din Arabia
Saudită şi din alte state moderate arabe; beneficiază de fonduri şi sprijin
propagandistic şi din state europene şi din America de Nord.
1.4. HEZBOLLAH, numit şi Partidul lui Dumnezeu, şi alte denumiri cum ar fi:
Jihadul Islamic, Organizaţia Oprimaţilor; Organizaţia Revoluţionară a Dreptăţii,
Jihadul Islamic pentru Eliberarea Palestinei.
Este o grupare radicală formată în Liban, care urmăreşte crearea unei republici
islamice după model iranian în Liban şi distrugerea tuturor influenţelor nonislamice
din zonă. Se opune statelor occidentale şi Israelului.
A desfăşurat atentate împotriva forţelor americane şi ambasadei americane din
Beirut (1983 şi 1984), este responsabil de răpiri şi deţinere a de ostatici americani şi
occidentali în Liban. Duce acţiuni militare împotriva Israelului, fiind pe punctul de a
reintra în beligeranţă cu acesta în timpul ultimului conflict din Fâşia Gaza.
Numărul de membri este necunoscut, dar se apreciază că ar fi de ordinul miilor
şi câteva sute de terorişti operativi.
Acţiunile grupării sunt localizate în valea râului Bekaa, în suburbiile sudice ale
Beirutului şi în sudul Libanului. A format celule ale grupării în Europa, Africa,
America de Sud, America de Nord şi în Asia.
Primeşte ajutor substanţial sub formă de bani, echipamente, arme, explozivi,
ajutor politic, diplomatic şi organizaţional din partea Iranului şi a Siriei.
1.5. ORGANIZAŢIA ABU NIDAL (OAN), numită şi Consiliul Revoluţionar
Fatah, Brigăzile Revoluţionare Arabe, Septembrie Negru, Organizaţia Revoluţionară
a Musulmanilor Socialişti, are caracter internaţional, s-a desprins din OEP în anul
1974, şi include diferite comitete funcţionale, inclusiv politice, militare şi financiare.
Activităţile teroriste au ca ţinte SUA, Marea Britanie, Franţa, Israel,
organizaţiile palestiniene moderate, OEP, şi diferite ţări arabe.
Are câteva sute de membri, plus o structură limitată de sprijin din alte ţări.
Gruparea îşi menţine prezenţa pe teritoriul Irakului, iar acţiunile sunt
desfăşurate în Liban, pe vale râului Bekaa şi în câteva tabere de refugiaţi palestinieni
din zona de coastă a Libanului. Are o prezenţă limitată în Sudan şi Siria.
Pentru acţiunile sale a primit un ajutor considerabil, inclusiv protecţie,
instruire, asistenţă logistică şi financiară din partea Irakului, Libiei şi Siriei (până în
1987).
1.6. FRONTUL DE ELIBERARE A PALESTINEI (FEP), s-a format prin
desprinderea de Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP), cunoscând
profunde transformări, mai ales urmare a orientărilor de ordin ideologic, despărţindu-
se în mai multe facţiuni pro-OEP, pro-siriene şi pro-libaneze, cea pro-OEP fiind mai
activă.
Gruparea a desfăşurat unele atentate teroriste, cel mai cunoscut fiind asupra
vasului italian Achille Lauro, Italia emiţând un mandat de arestare pe numele şefului
grupării, Abu Abbas.

7
 Nu se cunoaşte numărul de membri al grupării, iar ca localizare facţiunea pro-
OEP a avut baza în Tunisia, până la atacul împotriva vasului Achille Lauro; acum se
pare că are baza în Irak.
Primeşte ajutor din partea Irakului şi a Libiei.
1.7. ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI (OEP), nu a
avut activităţi teroriste deosebite, în ultimii ani ai secolului trecut şi primii ani ai
secolului XXI, organizaţia încetând toate actele de violenţă şi terorism. Organizaţia a
excelat prin politica pe care o duce de ani de zile pentru crearea statului palestinian,
în mod deosebit pe timpul când era condusă de Yaser Arafat.
1.8. FRONTUL POPULAR PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI –
COMANDAMENTUL SPECIAL (FPEP-CS), este o grupare de orientare marxist-
leninistă, formată prin desprinderea de Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei –
Operaţii speciale (FPEP-OS).
A revendicat mai multe atacuri teroriste, inclusiv cu bombe, în state vest-
europene.
Gruparea cuprinde foarte puţini membri, aprox.50, iar acţiunile sunt localizate
în afara sudului Libanului, în diverse zone din Orientul Mijlociu şi Europa
Occidentală.
Primeşte ajutor financiar şi militar din partea Siriei, Libiei şi Irakului.
1.9. FRONTUL POPULAR PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI –
COMANDAMENTUL GENERAL (FPEP-CG), s-a desprins din FPEP în 1968, cu
dorinţa de a se concentra mai mult pe luptă şi mai puţin pe politică. Se opune violent
OEP.
Gruparea a desfăşurat acţiuni teroriste (1970-1980) pe teritoriile unor state
vest-europene şi Orientului Mijlociu. La această dată se concentrează pe acţiuni de
gherilă duse în sudul Libanului, atacuri la scară mică în Israel, Cisiordania şi Fâşia
Gaza.
Are câteva sute de membri. Cartierul General este localizat la Damasc şi are
baze în Liban.
Primeşte susţinere logistică şi militară din partea Siriei şi ajutor financiar din
partea Iranului.
1.10. JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN (JIP), a fost înfiinţat de militanţii
palestinieni din Fâşia Gaza în anii "70.
Gruparea urmăreşte crearea unui stat islamic palestinian şi distrugerea
Israelului prin „război sfânt”, în care scop acţionează în special împotriva Israelului.
Numărul de membri este necunoscut.
Gruparea are Cartierul general în Siria, iar acţiunile se duc în Israel, teritoriile
arabe ocupate şi în alte regiuni ale Orientului Mijlociu, inclusiv Iordania şi Liban.
Primeşte ajutor financiar din Iran şi asistenţă logistică limitată din Siria.
1.11. AL-FATAH, s-a alăturat OEP în 1968, dobândind în interiorul acesteia o
poziţie de conducere în 1969, prin Yasser Arafat care era conducătorul Al-Fatah.
Urmare a invaziei israeliene în Liban din 1982 a dus la dispersarea grupului în unele
ţări din Orientul Mijlociu, printre care Tunisia, Yemen, Algeria, Irak şi altele.
În anii "60 şi "70, Al-Fatah a organizat stagii de instruire pentru diverse grupări
teroriste şi insurgente din Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. A încetat

8
acţiunile teroriste şi violente în 1993, când Yasser Arafat a semnat „Declaraţia de
principii” cu Israelul.
Se presupune că are aproximativ 6 000-8 000 de membri.
Sediul central al grupării este situat în Tunisia, cu baze în Liban şi alte ţări din
Orientul Mijlociu.
Gruparea a avut legături politice şi financiare puternice cu Arabia Saudită,
Kuwait şi alte state moderate din zona Golfului Piersic, întrerupte în timpul crizei din
Golf dintre anii 1990-1991. A avut, de asemenea, legături cu Iordania. A primit arme,
explozivi şi instruire din partea fostei URSS şi a fostelor state socialiste din Europa
de Est, şi probabil China şi Coreea.
1.12. KACH ŞI KAHANE CHAI, este o grupare israeliană care are ca scop
declarat refacerea statului biblic israelian.
Gruparea organizează acţiuni de protest împotriva guvernului izraelian,
hărţuieşte şi ameninţă palestinienii din Hebron şi de pe malul de vest al Iordanului.
Numărul de membri este necunoscut.
Gruparea este localizată şi duce acţiuni în Israel şi coloniile de pe malul de vest
al Iordanului.
Primeşte ajutor din partea simpatizanţilor din SUA şi Europa.
1.13. TIGRII TAMILI (TT), este o organizaţie fondată din 1976 în Sri Lanka,
care foloseşte mijloace ilegale pentru a obţine fonduri şi arme, cu scopul declarat de a
forma un stat tamil independent. Combină strategiile de gherilă cu cele teroriste.
Dispune de o grupare de luptători sinucigaşi, „Tigrii Negri”, pentru asasinate
politice şi atacuri cu bombe; nu atacă sedii comerciale şi diplomatice străine.
Nu se cunoaşte exact numărul de membrii, dar se presupune a fi între 8 000 şi
10 000 de luptători înarmaţi în Sri Lanka.
Tigrii Tamili controlează majoritatea zonelor din nordul şi estul statului Sri
Lanka. Cartierul general este situat în nordul statului, unde funcţionează o vastă reţea
de informatori şi puncte de control pentru a supraveghea orice intrus pătruns în
teritoriul controlat de organizaţie.
Organizaţiile publice ale grupării fac un lobby puternic pe lângă guvernele
străine şi ONU.
1.14. HARAKAZ UL-MUJAHIDIN (HUM), cunoscută în trecut şi sub numele
de Harakat al-Ansar, HUM este o grupare militant islamică, cu baza în Pakistan, care
acţionează împotriva trupelor indiene şi a unor ţinte civile mai ales în Kashmir. Are
legături cu Al-Qaida, acţionând în taberele de instrucţie teroristă din estul
Afganistanului.
Are mulţi simpatizanţi înarmaţi localizaţi în Pakistan şi Kashmir, dar şi
veterani afgani şi arabi ai războiului din Afganistan. Foloseşte mitraliere, puşti de
asalt, aruncătoare, explozivi şi proiectile.
Primeşte ajutoare din partea Arabiei Saudite şi a altor state din Golful Piersic,
din Pakistan şi din regiunea Kashmir.
1.15. PARTIDUL MUNCITORILOR DIN KURDISTAN (PKK), este o
grupare de orientare marxist-leninistă, compusă din kurzi rezidenţi în Turcia, cu
scopul de a pune bazele unui stat kurd independent în sud-estul Turciei, unde
populaţia este predominant kurdă.

9
 Ţintele predilecte au fost forţele de securitate ale guvernului turc. A desfăşurat
acţiuni teroriste între anii 1990 şi 2000 asupra diferitelor obiective turceşti, inclusiv
celor de interes turistic, cu scopul de a dezechilibra industria turismului.
Are aprox. 4 000-5 000 de membri, majoritatea aflaţi acum în nordul Irakului,
duce acţiuni în Turcia, Europa şi Orientul Mijlociu.
1.16. MIŞCAREA JIHADULUI PENTRU GAZA, este o nouă organizaţie
teroristă, localizată în sudul Libanului, finanţată de serviciile secrete din Arabia
Saudită, a cărei prezenţă a fost semnalată de israelieni în timpul ultimului conflict din
Fâşia Gaza (ianuarie 2009).
Mişcarea Jihadului pentru Gaza îşi are baza în tabăra de refugiaţi Ain al-Hilwe,
lângă Sidon, şi este compusă din palestinieni, sirieni, libanezi şi terorişti irakieni.
Conducătorul ei este palestinianul Jamail Hamad şi şiitul libanez Gandi Suhmurani,
iar adjuncţii săi pentru operaţiuni sunt sirienii Abdallah Liyani, Hamis Ahmad şi
irakianul Hamad Nouchi. Sursele din serviciile israeliene de informaţii (acestea sunt
citate de publicaţia israeliană on line Debka File, conform corespondentului
AGERPRES Sergiu Klein, din 22 februarie 2009) susţin că Arabia Saudită ar urmări
să creeze în sudul Libanului o miliţie rivală organizaţiei Hezbollah şi influenţei
iraniene, iar pentru a câştiga legitimitate a recurs la tiruri cu rachete asupra Israelului
pentru a dovedi că declaraţiile de solidaritate ale Hezbollah cu organizaţia Hamas din
Fâşia Gaza nu sunt decât vorbe goale. După ce a smuls organizaţiei Fatah controlul
asupra unei mari părţi a taberei de refugiaţi Aik al-Hilwe, noua grupare teroristă a
început să achiziţioneze arme şi rachete şi a lansat o vastă operaţiune de recrutare în
rândurile unor organizaţii teroriste care au legături cu Al-Qaida, precum „Jund a-
Sham” (Soldaţii Siriei Mari), „Hizbt an-Nasser” (Partidul Învingătorului) şi „Fatah al-
Islam” (Victoria Islamului). Recruţii sunt instruiţi în pregătirea maşinilor-capcană,
lansarea de rachete şi comiterea de atentate sinucigaşe. Ain al-Hilwa este cea mai
mare tabără de refugiaţi palestinieni din Liban, având o populaţie de 70 000 de
locuitori. Presa libaneză o descrie drept „Zona fărădelegii” întrucât se află în afara
controlului armatei libaneze şi în interiorul ei şi-au găsit refugiu elemente teroriste
din Irak şi alte ţări din Orientul Mijlociu.
1.17. ARMATA ROŞIE JAPONEZĂ, denumită şi Brigada Internaţională
Antiimperialistă, gruparea a avut ca scop răsturnarea guvernului japonez şi
monarhiei, favorizând revoluţia mondială.
Urmare a unor atentate desfăşurate în toată lumea, principalii conducători au
fost arestaţi, iar la această dată sunt puţine informaţii în ceea ce priveşte acţiunile
grupării, numărul de membri (ultimele date indicau cifra de 600, dar mulţi
simpatizanţi), localizarea şi sprijinul material.
2. AFRICA este continentul cel mai puţin populat de grupări teroriste, cele
care şi-au făcut simţită prezenţa sunt cu precădere de sorginte islamică.
Cele mai cunoscute grupări teroriste sunt localizate pe teritoriul Algeriei, în
special Gruparea Armată Islamică, unde şi sunt desfăşurate acţiunile teroriste,
acestea având caracter local, urmărind răsturnarea actualului regim laic şi să pună
bazele unui stat islamic.
Predilecte sunt atacurile asupra ţintelor guvernamentale, în special împotriva
poliţiei, securităţii şi funcţionarilor guvernamentali.

10
 3. AMERICA LATINĂ, urmare a profundelor transformări socio-economice,
cunoaşte existenţa unor grupări teroriste, care au la origine cauze mai mult
ideologice.
3.1. ARMATA DE GHERILĂ TUPAC KATARI , este o organizaţie boliviană
subversivă, antioccidentală.
Duce acţiuni de mică amploare, predominante fiind cele asupra unor ţinte
neprotejate: stâlpi de înaltă tensiune, conducte de petrol sau sedii guvernamentale.
Numărul de membri este de cca. 100 militanţi.
Acţiunile sunt localizate în Bolivia, mai ales regiunea Chapare, lângă graniţa
cu Peru, şi Altiplano.
3.2. MIŞCAREA DE TINERET LAUTARO, este un grup extremist
antiamericani care s-a angajat să răstoarne guvernul chilian; măsurile guvernului de
combatere a terorismului luate în ultimii ani, au dus la slăbirea forţelor grupării.
3.3. FRONTUL PATRIOTIC „MANUEL RODRIGHEZ”, constituie aripa
armată a Partidului Comunist Chilian, care avea să se scindeze, o parte devenind
partid politic iar o alta (aripa disidentă) a rămas ultima organizaţie teroristă activă din
Chile. Gruparea este mult slăbită şi nu mai prezintă decât în mică măsură un pericol.
3.4. FRONTUL PATRIOTIC MORAZANIST, este o grupare extremistă de
stânga, care are ca ţintă personalul militar american din Honduras, ca protest
împotriva intervenţiei americane în problemele politice şi economice din această ţară.
3.5. ARMATA DE ELIBERARE NAŢIONALĂ, acţionează pe teritoriul
Boliviei şi cuprinde numeroase grupuri indigene subversive mai mici, având ca ţinte
misiunile americane, dar, mai recent, şi ţinte interne boliviene.
4. În EUROPA s-au afirmat grupări teroriste cum sunt:
4.1. ARMATA SECRETĂ ARMEANĂ PENTRU ELIBERAREA
ARMENIEI, este un grup terorist de orientare marxist-leninistă, care are ca obiectiv
determinarea guvernului turc de a-şi asuma public responsabilitatea pentru moartea a
1,5 milioane de armeni în 1915, să plătească despăgubiri şi să cedeze teritoriu statului
armean. A desfăşurat atacuri cu bombe şi asasinate împotriva unor ţinte turceşti, iar
mai târziu împotriva unor ţinte franceze şi elveţiene pentru a forţa eliberarea unor
camarazi. Problemele interne, mai ales după asasinarea conducătorului grupării
(Hagop Hagopian, 1998, la Atena), au dus la reducerea semnificativă a activităţilor,
chiar lipsa acestora.
Gruparea este localizată în Liban, Europa Occidentală, Armenia, SUA şi
Orientul Mijlociu.
4.2. FACŢIUNEA ARMATEI ROŞII, este localizată în Germania, are o
ideologie de factură marxistă şi maoistă, dedicată luptei armate. Este organizată în
grupuri dure care desfăşoară atacuri teroriste şi sprijinite de o reţea de susţinători care
asigură ajutor logistic şi propagandă. A ţintit în trecut misiunile SUA şi NATO.
A executat mai multe atentate cu bombe, asasinate, răpiri şi jafuri. În ultimii
ani, mai ales după căderea comunismului, găseşte din ce în ce mai greu membri care
să-i înlocuiască pe ce arestaţi. Se concentrează pe ţinte interne, în special oficialităţi
implicate în unificarea germană şi europeană şi reprezentanţi ai securităţii şi justiţiei
germane.
În timpul războiului din Golf, organizaţia a atacat ambasada SUA din Bonn.
Gruparea are relativ puţini membri (între 10 şi 20, plus câteva sute de susţinători).
11
 4.3. BRIGĂZILE ROŞII, formate în 1969, de orientare marxist-leninistă,
urmăresc să creeze un stat revoluţionar prin luptă armată şi separarea Italiei de aliaţii
săi occidentali. În 1984 s-a scindat în două facţiuni: Partidul Comunist
Combatant/BR-PCC şi Uniunea Combatanţilor Comunişti/BR-UCC.
A desfăşurat asasinate şi răpiri de funcţionari guvernamentali italieni dar şi în
sectorul privat. Este gruparea care a stat la baza asasinării fostului prim-ministru Aldo
Moro în anul 1978.
Gruparea are mai puţin de 50 de membri, plus mulţi susţinători; o parte dintre
membri locuiesc ilegal în alte ţări europene. Îşi desfăşoară activitatea în baze din
Italia.
4.4. EUSKADI TA ASKATASUNA/ETA, denumită şi Libertatea şi patria
bască, include o aripă politico-militară, o aripă militară şi mai multe sub diviziuni
(celule şi grupuri). ETA a luat fiinţă spre sfârşitul anilor "50, în nord-vestul Spaniei
(Ţara Bascilor), urmare a unui context istoric nefavorabil (persecuţiile regimului
franchist) când se dezvoltă mişcarea bască. Desfăşoară acţiuni antiguvernamentale,
fiind organizate unele atentate violente împotriva unor ţinte foarte diverse. Odată cu
dezvoltarea mişcării başte, ETA suferă şi ea unele modificări de structură,
despărţindu-se în două entităţi, o ramură politico-militară şi una strict militară.
Organizaţia este activă şi astăzi, în special aripa militară, dar acţiunile sunt mult
îngreunate de măsurile luate de statul spaniol, cu sprijin francez, de a contracara
activităţile de tip terorist şi anihila unele celule şi grupuri zonale.
4.5. ARMATA REPUBLICANĂ IRLANDEZĂ/IRA, denumită şi Provos sau
Armata Republicană Irlandeză Provizorie, este o grupare teroristă radicală, de
orientare marxistă, care a fost fondată în anul 1969 ca aripa clandestină a Sinn Fein, o
mişcare politică legală care urmărea să alunge forţele armate britanice din Irlanda de
Nord şi să determine unificarea Irlandei. Este organizată în celule reduse ca
dimensiuni, dar strâns unite sub Consiliul Armatei, cu un efectiv de câteva sute de
membri, la care se adaugă câteva mii de simpatizanţi. Aria de acţiune este Irlanda de
Nord, Republica Irlanda, Marea Britanie şi Europa.
A desfăşurat diverse activităţi, de la atacuri cu bombe şi asasinate până la răpiri
şi jafuri, având ca ţinte oficialităţi de vârf ale guvernului britanic, reprezentanţi ai
forţelor armate şi poliţiei din Irlanda de Nord, dar şi membri ai grupurilor
paramilitare loialiste nord-irlandeze. Campaniile de atentate cu bombe au fost
îndreptate împotriva gărilor, a staţiilor de metrou şi a zonelor comerciale de pe
teritoriul britanic, dar şi împotriva poliţiei din Ulster şi a bazelor militare britanice din
Europa. Începând cu anul 1994, dar mai ales cu 1997, IRA s-a supus acordului de
încetare a focului.
Gruparea a fost ajutată de diverse grupări teroriste (OEP) dar şi unele state
(Libia), precum şi simpatizanţi din SUA.

12