Lucrare de Licenta TEORIE Şi STUDIUL DE CAZ

Asi ste nţa fi nanc iră externă în România
CUPRINS
Pag.
Capitolul 1. Tranziţia la economia de piaţă în România……………...……………...….…..4
1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale…………………………..

…..4
1.2. Globalizarea problem de actualitate a economiei mondiale……………….
……5
1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării………..….

….9
Capitolul 2. Începuturile şi evoluţia procesului de aderare la UE………..…...…………..10

2.1. Nevoia de asistenţă financiară externă………………………...……………....10
2.2. Tipologia fluxurilor financiare………………………...………………………12
Capitolul 3. Asistenţă pentru pre-aderare (Phare, ISPA, SAPARD………….…………...16

3.1. Asistenţă occidentală pentru ţările aflate în tranziţie……………………….....16
3.2. Fondurile europene……………………………………………………....…….19
3.3. Scurt istoric al fondurilor de pre-aderare…...…………………………....…….22
3.4. Finanţarea prin programe de pre-aderare……………...………………....…….23
Capitolul 4. Asistenţă financiară acordată României de Banca Mondială şi FMI…….....29

4.1. Evoluţia economiei româneşti în perioada de tranziţie…….....………....…….29
4.2. Acordurile cu FMI şi Banca Mondială……..….……...………………....…….31
4.3. Asistenţa pentru aderare primită de la Uniunea Europeană……..……....…….36
Capitolul 5. Rolul finanţării externe în România………………………………….……….44

4.3. Fondurile de investiţii……..……………….…………………………....…….44
Capitolul 6. Studiul de caz. S.C. DUSTIM PROD S.R.L.……………...………….……….47
6.1. Prezentare generală…...…………………......................……………....…….47

6.1.1 Obiectul studiului………………………………………………….……..48
2
6.2. Prezentarea activităţii societăţii comerciale……………………………...….49

6.3. Cifra de afaceri………………………………………………………..……..50
6.4. Management şi resurse umane……………………………………………....51
6.5. Situţia patrimoniului…………………………………………………………52
6.6. Necesitatea proiectului………………………………………………………53
6.6.1. Prezentarea proiectului de investiţii……………………………………..53
6.6.2. Costuri investiţionale………………………………………………...….55
6.6.3. Analiza economic-financiară în perspectivă…………………………….55
6.6.4. Analiza costurilor……………………………………………………..…55
6.6.5. Plan de rambursare a creditului………………………………………….56
6.7. Proiecţii financiare pentru următorii trei ani……………………………..…57
CONCLUZII………………………………………………………………………………….61
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...……62
CAPITOLUL 1
TRANZIŢIA LA ECONOMIA DE PIAŢĂ ÎN ROMÎNIA
1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale
Lumea în care trăim astăzi este, înainte de toate o lume a interdependenţelor, a

relaţiilor între indivizi, ţări, indiferent de potenţialul, mărimea sau nivelul lor de dezvoltare.
Aşa cum se prezintă astăzi, economia mondială este rezultatul unui întreg proces evolutiv, al
dezvoltării schimbului reciproc de activităţi, de la forme inferioare, la forme superioare, de la
simplu, la complex.
Într-o accepţiune foarte largă, economia, sau schimbul reciproc de activităţi, constituie
ansamblul de acţiuni ale unei comunităţi, cu scopul producerii şi consumului de bunuri.
Realizarea acestui scop presupune, în primul rând, acţiunea asupra mediului ambiant dar şi alte
acţiuni, cum ar fi repartiţia sau schimbul. Altfel spus, economia nu poate fi concepută în afara
factorului uman, a socialului.
Economia mondială reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de activităţi, pe baza
diviziunii internaţionale a muncii, în care sunt implicaţi, în mod obiectiv, majoritatea agenţilor
economici de pe glob.
Conceptul de economie mondială este expresia teoretică a unui complet de relaţii
economice, cel mai amplu şi cel mai profund, cunoscut până în prezent.
3
Aşa cum se prezintă ea astăzi, economia mondială reprezintă un ansamblu de economii

naţionale, de entităţi regionale şi de corporaţii transnaţionale aflate într-un stadiu avansat de
interdependenţă. Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt:
 Economiile naţionale constituie celulele de bază ale economiei mondiale;
 Agenţii economici care operează într-o economie naţională pot fi: naţionali,
străini sau rezidenţi, atunci când desfăşoară activităţi economice pe o perioadă
mai mare de un an;
 Participarea ţărilor la economia naţională nu este egală;
 Creşterea intervenţiei statului în schimburile comerciale internaţionale;
 Procesul de adâncire al interdependenţelor se află într-o dinamică continuă.

Interdependenţele stau la baza existenţei şi dinamicii economiei mondiale.
Dezvoltarea economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a
muncii, iar pe de altă parte contribuie la crearea interrelaţiilor între economiile
naţionale, făcând posibilă existenţa unor sisteme la scară planetară;
 Pe parcursul dezvoltării economiei naţionale au apărut o serie de contradicţii al
căror rol s-a modificat de la o etapă a dezvoltării la alta;
 La scară planetară există mai multe centre de putere, tendinţa fiind aceea de
multipolaritate;
 Dinamismul mutaţiilor în cadrul multipolarităţii;
Naţiunea şi statul rămân, în pofida tuturor tendinţelor de regionalizare sau globalizare,
entităţi de sine stătătoare, cu atribute proprii : economice, sociale, politice, culturale.
1.2. Globalizarea problemă de actualitate a economiei mondiale
Globalizarea a devenit problema cea mai arzătoare a epocii noastre.

Atlasul Băncii Mondiale pe 2000 prezintă următoarea definiţie a mondializării:
“procesul care oferă indivizilor şi întreprinderilor o capacitate crescândă de a realiza tranzacţii
economice, dincolo de tranzacţiile naţionale. Acest proces este indus prin eliminarea barierelor
4
naţionale şi de diminuarea costurilor, în principal de transport şi comunicaţii”. Aceeaşi definiţie

este atribuită, în cadrul aceluiaşi atlas şi globalizării.
Însă, diferenţa dintre cele două fenomene trebuie extrasă din analiza unor fenomene
mult mai profunde, care au caracterizat sfârşitul mileniului trei. În fond, în cazul mondializării
este vorba despre tendinţa de creare a unei pieţe unice, la scară planetară, în sensul legării prin
interese economice a cumpărătorilor de vânzători, a producătorilor de consumatori, a
depunătorilor de investitori.
În prezent, globalizarea poate fi percepută mai ales datorită tendinţelor de reglementare
şi liberalizare ce au loc în societate. Tot mai multe sectoare, la nivel naţional sunt liberalizate,
apar norme şi reglementări la nivel internaţional, intens dezbătute în prezent.
Sferele vieţii social, economic, cultural sunt tot mai legate între ele, se realizează o
intercondiţionare ce face imposibilă rezolvarea unor probleme şi neglijarea altora.
Deschiderea comerţului mondial a ajutat milioane de persoane prin impulsionarea
exporturilor, fapt ce a determinat dezvoltarea a numeroase ţări. Globalizarea a redus
sentimentul de izolare care domina ţările sărace şi a oferit multora dintre locuitorii acestora
accesul la cunoaştere.
Însă problemele ce par să o caracterizeze sunt pe măsura avantajelor. Ester Brown,
coordonatorul lucrărilor “Starea lumii”, editate anual de către Institutul World Watch,
desemnează două mari sfidări cu care se confruntă civilizaţia la începutul noului mileniu şi
trage un semnal de alarmă mult mai grav decât cel pe care Clubul de la Roma îl marcase deja la
începutul anilor '70 şi anume, conflictul dintre dezvoltarea civilizaţiei şi suportul natural. Este
vorba despre tendinţa de epuizare a resurselor, în timp ce economia le solicită tot mai mult, iar
factorii de mediu se deteriorează.
Impactul pe care-l poate avea globalizarea asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi, în
primul rând asupra populaţiei sărace de pe glob, poate fi devastator.
Una dintre marile probleme ale globalizării este distribuţia creşterii economice globale
în ultimele două decenii. Ţările în dezvoltare au cunoscut o dinamică mai mare a creşterii
economice, în raport cu ţările dezvoltate, însă această creştere nu a fost suficientă pentru
recuperarea decalajelor existente. La nivel global, inegalitatea dintre naţiuni s-a accentuat
continuu, începând cu anul 1978, după ce timp de aproape 20 de ani s-a menţinut relativ
5
constantă (coeficientul Gini a crescut de la circa 46, în perioada 1960-1978, la 54 în prezent,

adică o creştere de aproximativ 20 de puncte procentual).
Raportul întocmit de Banca Mondială în 2002, privind efectele globalizării susţine
latura pozitivă a acestui fenomen, apelând la explicaţia conform căreia ţările care au optat
pentru deschiderea economiilor lor au cunoscut cele mai mari ritmuri de creştere a veniturilor
pe cap de locuitor.
O altă mare problemă a globalizării o reprezintă sărăcia şi inegalităţile de dezvoltare.
De-a lungul secolului XX, venitul global mediu pe locuitor a crescut semnificativ, dar s-au
înregistrat diferenţe importante în ceea ce priveşte nivelul la nivelul ţărilor. Evident este faptul
că diferenţele de venituri dintre locuitorii ţărilor sărace şi cei ai ţărilor bogate s-au accentuat.
Un studiu efectuat de World Economic Outlook pe 42 de ţări, cu o populaţie ce
reprezintă 90% din populaţia globului a evidenţiat faptul că, deşi producţia pe cap de locuitor a
crescut apreciabil la nivelul tuturor acestor ţări, distribuţia veniturilor create a devenit tot mai
inegală.
Flagelul sărăciei nu a părăsit nici ţările dezvoltate, un număr însemnat din populaţia
acestor ţări trăind la limita subzistenţei ( la nivelul anului 2000, în SUA trăiau aproximativ 40
de milioane de oameni la limita sărăciei). Decalajul dintre bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai
mult, estimările făcute fiind acelea că o cincime din populaţia globului are acces la trei sferturi
dintre bogăţiile acestuia. Această polarizare se explică prin fenomenul de migraţie masivă a
populaţiei spre Europa şi America de Nord. Această polarizare se acutizează, datorită faptului
că regiunile bogate au trecut deja prin fenomenul de tranziţie demografică, iar populaţia lor
este relativ stabilă, în timp ce populaţia din sud va creşte în continuare în următorii 60 de ani.
În jumătate din acest timp, doar 1/7 din populaţia mondială va controla cel puţin trei sferturi
din bogăţia mondială.
O problemă de actualitate şi un nou punct de discordie între ţările dezvoltate şi cele în
dezvoltare îl reprezintă stabilirea unor standarde internaţionale ale muncii având ca scop
înlăturarea dumpingului social. Temerile ţărilor dezvoltate legate de importul de produse mai
ieftine constau în riscul de creştere al şomajului sau în deteriorarea bunăstării muncitorilor ca
urmare a scăderii salariilor pentru menţinerea competitivităţii.
O altă mare temere în ceea ce priveşte globalizarea este legată de contagiunea crizelor
financiare. Succesiunea crizelor din anii ’90 în Mexic, Thailanda, Indonezia, Coreea, Turcia,
6
Brazilia şi Argentina i-a determinat pe unii specialişti să considere crizele financiare drept un
rezultat inevitabil al globalizării. Evident este doar faptul că aceste crize nu s-ar fi dezvoltat
până la nivelul de necontrolat şi nici nu s-ar fi extins cu atâta repeziciune dacă n-ar fi fost
expuse la pieţele internaţionale de capital. Aceste crize au însă raţiuni mult mai complexe, care
ţin de legăturile existente între politicile internaţionale şi sistemul financiar internaţional.
Contagiunea crizelor la nivel regional şi global are mai multe canale de transmisie, acestea
constând în legăturile fundamentale dintre economiile lumii: financiare, relaţiile comerciale
internaţionale, legăturile politice.
Însă problema care a generat cele mai multe polemici la nivel internaţional este cea
legată de deficitele statale. Autoritatea statului este legată de apartenenţa la un anumit teritoriu.
În cazul globalizării, graniţele devin permeabile, din ce în ce mai multe procese au un
caracter transfrontalier, iar altele nu pot nici măcar să fie localizate. Statelor le este greu să
reglementeze aceste procese ce au de cele mai multe ori efecte negative asupra economiei.
Acest lucru reprezintă o ameninţare pentru calitatea vieţii într-o lume globalizată, deoarece
conduce la deficite de guvernare majore: social, democratic, ecologic, de securitate.
Există două aspecte ale deficitului social. Mai întâi, prin globalizare, statelor li se
propune crearea de avantaje naţionale comparative cu alte state care favorizează companiile
transnaţionale şi investitorii. Încercând să creeze un climat economic competitiv statele renunţă
la măsurile de protecţie socială, micşorează taxele şi impozitele, riscând astfel să se trezească
într-o cursă spre abis. Cea de-a doua problemă socială este dificultatea de a crea suficiente
locuri de muncă, datorită inovaţiilor tehnologice care schimbă structura pieţei muncii.
Globalizarea desemnează un ansamblu tot mai integrat în care rolul statelor-naţiune
rămâne important, dar în care mişcările economice nu se mai reduc la schimburile
internaţionale. Pe de altă parte, globalizarea este, însă, şi un proces de redistribuire a puterii
economice şi de accentuarea a decalajelor şi diferenţelor sociale la nivel mondial.
Globalizarea impune exigenţe deosebite pentru economiile naţionale. La nivel
macroeconomic, este necesară o strategie capabilă să asigure orientarea activităţii atât spre
macrostabilizarea economică, cât şi spre impulsionarea procesului de modernizare a structurii
tehnologice şi productive a economiei, ţinând seama de cerinţele fructificării superioare a
potenţialului naţional. La nivel microeconomic, orientarea hotărâtoare trebuie să fie spre
ridicarea nivelului de competitivitate.
7
Procesul globalizării stimulează dezvoltarea rapidă, circuitele economice şi financiare,

propagă valorile universale şi apropie societăţile între ele, oferind oportunităţi multiplicate
pentru beneficii economice şi sociale pentru toate ţările lumii. Pe de alta parte, in absenta unor
politici adecvate, procesul globalizării poate conduce si la unele efecte negative, adevărate
provocări la adresa statelor lumii noi, precum încălzirea globală, poluarea, afectarea
biodiversităţii şi deşertificarea, inechitatea distribuţiei beneficiilor globalizării între ţările
bogate şi cele sărace şi adâncirea decalajelor, ştergerea specificităţilor culturale, proliferarea
armelor de distrugere în masă, criminalitatea transfrontalieră sau terorismul.
Acceptând existenţa acestor aspecte, comunitatea internaţională a recunoscut ca una din

problemele majore ale perioadei actuale găsirea căilor prin care efectele pozitive ale
globalizării să fie maximizate şi să se răsfrângă asupra tuturor ţărilor şi popoarelor, în timp ce
efectele negative potenţiale să fie eliminate sau reduse la minim. Numai în atari condiţii,
idealul general acceptat al dezvoltării durabile poate fi atins, astfel încât tuturor locuitorilor
planetei să le fie asigurat în mod echitabil dreptul la bunăstare, libertate şi pace.
1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării
Evoluţiile relaţiilor recente din economia mondială au determinat şi, cu siguranţă vor
continua să inducă numeroase consecinţe pe plan financiar. Astfel, asistăm la reducerea
necesităţilor de mişcare a bunurilor dintr-o ţară în alta, ceea ce, evident este în detrimentul
comerţului internaţional tradiţional, stimulându-se, în schimb, involuţia internaţională prin
dezvoltarea producţiilor realizate în străinătate.
În prezent toate economiile naţionale sunt, în diferite proporţii, penetrate de capital
străin, operatorii economici având posibilitatea de a-şi găsi posibilităţi de finanţare mult mai
uşor. Datorită faptului că economiile naţionale sunt tot mai legate unele de altele, măsurile de
politică economică adoptate de către un stat se vor repercuta şi asupra altor ţări. De exemplu,
atunci când unele ţări îşi propun să adopte o serie de măsuri pentru relansarea economică, iar
autoritatea monetară din acel stat coboară rata dobânzii, vom asista la o migrare a capitalurilor
peste graniţe.
8
Gradul crescut al cooperării financiare dintre state este o dovadă clară a faptului că în
economia mondială contemporană multilateralismul a devenit o modalitate de rezolvare a
problemelor cu care se confruntă umanitatea. În acest context un rol important îl deţin
organizaţiile financiare internaţionale, dar şi organizaţiile economice integraţioniste.
În prezent, numeroase ţări au importante probleme în ceea ce priveşte echilibrarea
balanţei contului curent şi plate serviciului datoriei externe. O parte din resursele necesare
pentru acoperirea acestor obligaţii au ca sursă tocmai organizaţiile financiare internaţionale,
cealaltă parte fiind acoperită din resurse private.
CAPITOLUL 2
ÎNCEPUTURILE ŞI EVOLUŢIA PROCESULUI DE ADERARE LA UE
2.1. Nevoia de asistenţă financiară externă
Evoluţia economiei mondiale şi a economiei multor ţări a fost marcată în anii de după
cel de-al II-lea război mondial de preocupările pentru refacerea economiei şi pentru trecerea la
economia de pace. În acest context se înscriu preocupările pentru crearea unor organizaţii şi
instituţii internaţionale cu menirea de a contribui la instituirea şi consolidarea legăturilor
economice dintre state, precum şi la sprijinirea dezvoltării lor economico-sociale.
De asemenea se conturează tendinţe de unire a eforturilor statelor pentru accelerarea
dezvoltării şi pentru realizarea unei creşteri economice durabile.
În sistemul relaţiilor economice internaţionale, asistenţa financiară pentru dezvoltare
reprezintă o instituţie nouă, apărută în acest context, ca expresie a extinderii şi adâncirii
continue a cooperării economice dintre statele lumii, a preocupării comunităţii internaţionale
pentru lichidarea urmărilor subdezvoltării.
Asistenţa financiară externă trebuie să fie considerată în contextul mai larg al surselor
pentru dezvoltare exogene, surse care nu pot înlocui ci completează factorul intern, efortul
propriu. Dar, în cadrul statelor tinere care au cea mai mare nevoie de asistenţă se manifestă o
contradicţie evidentă între necesităţi şi posibilitatea de acumulare internă de capital. Aceste
9
state sunt încă departe de situaţia în care să fie capabile să-şi finanţeze dezvoltarea proprie
numai pe baza economiilor interne, datorită anumitor factori, independenţi de ele, care le
împiedică să-şi însuşească valoarea adăugată. Din aceşti factori fac parte:
 limitarea veniturilor în devize pentru exporturile efectuate, ca urmare a
barierelor tarifare şi netarifare (limitări cantitative, norme tehnice, reglementări
sanitare etc.);
 creşterea însemnată şi continuă a preţurilor importurilor, mai ales la instalaţiile
industriale, creşteri care nu pot fi compensate prin exporturile proprii;
 transferul profiturilor obţinute de către investitori către ţările de origine ale
acestora în locul investirii acestora pe plan local;
Este evident faptul că, dată fiind starea de subdezvoltare moştenită la câştigarea
independenţei de sub colonialism, sau dată fiind tranziţia prelungită spre economia de piaţă a
ţărilor foste comuniste, posibilităţile proprii de lichidare a stării de înapoiere sunt limitate.
Deci proporţia nevoilor de asistenţă financiară externă pentru dezvoltare este
determinată de gradul de rămânere în urmă a economiei interne.
Ţările în tranziţie din Europa Centrala şi de Est cu excepţia Ungariei şi Cehiei erau ţări
în dezvoltare înainte de 1989, iar situaţia s-a prelungit până în cea de-a doua jumătate a
deceniului trecut când împreuna cu Polonia si Slovacia au trecut în rândul ţărilor dezvoltate.
Statutul de economie dezvoltată al celor cinci ţări în tranziţie cu excepţia României şi
Bulgariei, a fost recunoscut odată cu intrarea Ungariei, Cehiei şi Poloniei, începând cu anul
1995, şi Slovaciei din anul 2000 în rândul ţărilor dezvoltate care formează OCDE (Organizaţia
pentru Cooperare si Dezvoltare Economica).
După 1989, majoritatea economiilor în tranziţie au înregistrat scăderi importante în
nivelele producţiei industriale, salariilor şi ale capacitaţii de realizare a investiţiilor în propriile
economii, datorită lipsei mijloacelor financiare pentru finanţarea activităţilor economice. În
aceste condiţii, asistenţa externă era şi este absolut necesară (în prezent doar pentru ţările mai
puţin dezvoltate din rândul ţărilor în tranziţie analizate). Situaţia financiară externă a majorităţii
ţărilor în tranziţie a rămas neschimbată. Deficitele contului curent ale Europei de Est au fost in
general uşor de finanţat prin intrări substanţiale de capital şi prin creşterea rezervelor valutare
străine. Una din cauzele creării deficitului contului curent este deficitul balanţei comerciale
existent în toate ţările în tranziţie care la rândul său este alimentat de valoarea ridicată a
10
importurilor. Aceasta valoare ridicată în situaţia importurilor a fost posibilă în condiţiile în care
în primii ani ai tranziţiei şi până în perioada 1996-1998, raportul de schimb a fost net în
favoarea ţărilor dezvoltate. Ţările în tranziţie, puteau oferi la export mărfuri cu nivel tehnologic
scăzut şi mediu (cazul Bulgariei şi României), sau cu nivel mediu în restul ţărilor.
2.2. Tipologia fluxurilor financiare îndreptate către ţările în dezvoltare
Odată cu creşterea şi diversificarea comerţului internaţional, s-au impus şi chiar au

depăşit fluxurile mondiale de mărfuri, fluxurile internaţionale de capitaluri.
Actualmente, fluxurile internaţionale de capitaluri pot fi caracterizate de complexitate
deosebită. Conform balanţei de plăţi elaborată de FMI, mişcările internaţionale de capitaluri
pot fi clasificate în:
 fluxuri de capital pe termen scurt;
 fluxuri de capital pe termen lung;
 transferuri financiare, fără contraprestaţii sau cu caracter excepţional;
Fluxurile financiare internaţionale se desfăşoară într-un cadru instituţional care constă
într-un ansamblu de instituţii şi mecanisme de formare şi distribuire a resurselor financiare
către ţările în dezvoltare şi către ţările în tranziţie din Centrul şi Estul Europei.
Instituţia care deţine rolul central în formarea şi distribuirea resurselor financiare
îndreptate către ţările în dezvoltare este ONU, prin organele şi organismele sale (ECOSOC,
PNUD), precum şi unele instituţii din cadrul Sistemului Naţiunilor Unite: FMI, Grupul Băncii
Mondiale. Un rol important este deţinut şi de Uniunea Europeană, mai ales prin prisma
raporturilor şi programelor sale adresate ţărilor în tranziţie, în procesul de asistenţă financiară
externă bi şi multilaterală.
11
Datorită scumpirii barilului de petrol, OPEC a devenit donatoare de resurse financiare,

după 1973.
Sub egida ONU, în cadru strategiei Naţiunilor Unite pentru al II-lea deceniu de
dezvoltare (1971-1980) a fost formulată recomandarea ca fiecare ţară capitalistă industrializată
să asigure ţărilor în dezvoltare un transfer de resurse financiare publice şi private, cu o valoare
minimă anuală de 1% din PNB. Din acest transfer 30% trebuia să vină pe cale privată iar 70%
ar fi trebuit să fie bani publici, deoarece ajutorul public pentru dezvoltare conţine mai multe
elemente de favoare.
Experienţa a arătat faptul că ajutorul public pentru dezvoltare nu a reuşit să depăşească
0,3% din PNB-ul ţărilor bogate, deoarece numai câteva ţări nordice şi-au îndeplinit
angajamentul luat (Norvegia, Suedia, Danemarca şi Olanda).
Fluxurile financiare îndreptate spre ţările în dezvoltare au o structură diversificată.
Acestea se compun din:
1. Fluxuri în condiţii de favoare
A. Ajutorul public pentru dezvoltare (APD)
- Bilateral
- Multilateral
B. Donaţii private
2. Resurse furnizate în condiţii de piaţă
A. Din sectorul public
- Bilaterale ( credite la export sau alte fluxuri publice)
- Multilaterale
B. Din sectorul privat
- Investiţii directe de portofoliu
- Împrumuturi bancare
- Obligaţiuni
Ajutorul public pentru dezvoltare reprezintă într-o măsură mai mare o finanţare reală a
ţărilor în dezvoltare, deoarece acesta constă din donaţii, fonduri nerambursabile, dar şi din
împrumuturi publice care au un grad de supleţe mai ridicat în ceea ce priveşte : mărimea ratei
dobânzii, termenul de rambursare total şi termenul de graţie. În concepţia OCDE, aceste
împrumuturi ar trebui să conţină un grad de liberalitate de cel puţin 25%.
12
Gradul de liberalitate al acestor împrumuturi este dat de: rata dobânzii mai scăzută
decât dobânda pieţei financiare libere, un termen de rambursare mai îngăduitor şi acordarea
unui termen de graţie.
În 1969, Comitetul de Ajutor pentru Dezvoltare al OCDE a definit ajutorul public
pentru dezvoltare prin patru caracteristici:
 este acordat ţărilor în dezvoltare în mod bilateral şi multilateral (prin instituţii
internaţionale);
 este acordat organismelor publice;
 este destinat dezvoltării economice;
 este dat în condiţii financiare de favoare, adică sub forma donaţiilor sau a
împrumuturilor care conţin elemente de liberalitate;
De la începutul anilor 1990 se constată o creştere a importanţei ajutorului public pentru
dezvoltare în cadrul fluxurilor financiare îndreptate către ţările în dezvoltare, faţă de resursele
furnizate în condiţii de piaţă. Acest lucru se datorează faptului că ţările dezvoltate preferă
acordurile bilaterale cadrului multilateral, fapt ce dovedeşte că repartiţia ajutorului public
pentru dezvoltare este încă influenţată de legăturile tradiţionale, de consideraţii geopolitice şi
de interese comerciale. Un exemplu în acest sens este acela că aproape 60% din ajutorul
financiar acordat de guvernul american se îndreaptă către: Israel, Egipt, Indonezia şi Filipine.
În 1992, ajutorul public pentru dezvoltare acordat de SUA Israelului sau Iordaniei se ridica la
300 dolari/persoană în timp ce ajutorul acordat unor ţări ca India sau China ajungea la un nivel
de doar 2 dolari/ persoană.
De cele mai multe ori acordarea ajutorului a fost condiţionată de clauze economice şi
politice, ţările beneficiare acceptând să importe mărfuri de pe piaţa ţării donatoare, provocând
fenomenul “devierii de comerţ”, nociv pentru economia mondială datorită faptului că se
favorizează mărfurile ce provin dintr-o anumită ţară fără a se respecta principiile concurenţei
loiale.
Un reproş adus ajutorului public pentru dezvoltare este acela că nu ajunge la populaţie,
ci prin funcţionarii statului beneficiar se ajunge la corupţie; iar din ajutorul primit se plătesc
sume mari specialiştilor străini pentru deplasare şi pentru efectuarea unor studii de fezabilitate.
În prezent se pune problema înlocuirii asistenţei financiare externe cu parteneriatul
economic, datorită neajunsurilor acesteia .
13
În ceea ce priveşte sursele de finanţare privată, acestea au o valoare superioară

ajutorului public pentru dezvoltare şi sunt acordate, în general de marile bănci comerciale
transnaţionale, cu scopul înfăptuirii unor programe naţionale de dezvoltare, în condiţiile pieţei
financiare libere.
Din 1973 băncile transnaţionale reciclează petrodolari acordând împrumuturi în condiţii

de piaţă ţărilor în dezvoltare. Pentru a se asigura împotriva riscului de incapacitate de plată,
problemă cu care s-au confruntat în anii '80, acestea pretind dobânda care este practicată pe
piaţa internaţională la care se adaugă o marjă (spread) calculată în funcţie de solvabilitatea
debitorului. Ca urmare, obţinerea unui împrumut de la bănci este cu atât mai costisitoare cu cât
ţara este mai săracă.
Conform unui raport al Băncii Mondiale şi al FMI, creditele private de la băncile
comerciale au fost principalele surse de finanţare externă, până la izbucnirea crizei datoriei
externe a ţărilor în dezvoltare, declanşată în anii '80.
După aceasta se constată o scădere a împrumuturilor pe termen lung acordate ţărilor în
dezvoltare pentru finanţarea obiectivelor plănuite. În schimb au luat amploare investiţiile
străine directe, constatându-se o triplare a sumelor investite în ţările în dezvoltare în perioada
1984-1993, investiţii ce au fost vectorul dezvoltării unor state noi industrializate cunoscute sub
denumirea de “dragonii din Asia”. Trebuie remarcat, de asemenea că investiţiile străine directe
nu creează datorii externe.
Investiţiile străine directe, urmăresc, în majoritatea cazurilor, exploatarea unei resurse
locale, abundente şi avantajoase, în vederea satisfacerii cererii de pe piaţa mondială şi a
obţinerii unui profit.
Tabel nr. 1
Structura fluxurilor internaţionale, pe tipuri de resurse, în perioada 1989-1997
miliarde dolari
14
1989 199 199 199 199 199 199 199 199

0 1 2 3 4 5 6 7
Ajutor public 2,2 27,9 37,2 35,1 33,9 33,1 36,6 32,0 28,6
- donaţii / 0,04 3,1 2,1 1,6 2,5 4,4 1,9 1,2
- împrumut 2,2 27,8 34,1 33,0 32,3 30,6 32,2 30,1 27,4
Ajutor public / 35,6 40,7 31,0 27,6 31,4 25,8 25,2 22,5
- credite la export / 34,5 39,2 26,3 27,3 26,1 25,8 25,2 22,5
- reeşalonarea datoriei 0,17 1,1 1,5 4,7 0,3 5,3 0,05 0,02 /
Asistenţa multilaterală / 8,3 5,2 5,7 6,7 9,0 10,0 9,5 /
CAPITOLUL 3
ASISTENŢĂ PENTRU PRE-ADERARE (PHARE, ISPA, SAPARD)
3.1. Asistenţa occidentală pentru ţările aflate în tranziţie
Comunitatea Europeană a fost prima care a acordat asistenţă financiară pentru ţările
estice şi a devenit şi principalul coordonator al fondurilor îndreptate către aceste ţări.
În decembrie 1989, Preşedintele François Mitterand a propus înfiinţarea unei instituţii
financiare internaţionale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a început
să funcţioneze din 1991. Principalul său obiectiv este promovarea instituţiilor democratice şi a
economiilor deschise de piaţă în Europa Centrală şi de Est, precum şi în fosta Uniune
Sovietică, prin investiţii şi prin acordarea de împrumuturi, cel puţin 60% din fonduri fiind
direcţionate către sectorul întreprinderilor private sau către întreprinderile proprietate de stat
angajate în privatizare.
Astăzi, BERD utilizează mecanisme de finanţare pentru a ajuta la refacerea economiilor
a 27 de ţări din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor
al regiunii şi mobilizează şi alţi investitori pentru a participa la proiectele desfăşurate în
regiune, asigură finanţare pentru bănci şi afaceri şi lucrează şi la proiecte de privatizare pentru
companiile de stat. Banca conlucrează cu guvernele statelor pentru a promova politicile care
vor revigora mediul economic. Conform statutului, aceasta nu poate opera decât în statele care
respectă principiile democratice. Investiţiile BERD trebuie să respecte următoarele condiţii:
15
 Să atenueze impactul tranziţiei spre economia de piaţă;

 Să-şi asume riscurile care-i determină pe investitori să nu investească în ţara
respectivă;
 Să aplice principii bancare solide;
Astăzi, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care dispune

pentru a susţine construirea economiilor de piaţă şi a democraţiilor în 27 de ţări din Europa
Centrală până în Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiune şi
mobilizează investiţii străine directe semnificative, pe plângă propriile finanţări. Banca, cu un
capital subscris de 20 miliarde euro, este deţinută de 60 de ţări membre şi două instituţii
interguvernamentale (Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii). Dar, în ciuda
faptului că acţionarii BERD sunt din sectorul public, Banca investeşte în principal în
întreprinderi private, de obicei împreună cu parteneri comerciali. BERD finanţează proiecte de
afaceri, acţionând, în special, în domeniul bancar şi industrial, lucrează cu companii aflate în
proprietate de stat pentru a susţine privatizarea, restructurarea şi îmbunătăţirea serviciilor
municipale.
Prin investiţiile sale, BERD promovează reformele structurale şi sectoriale, competiţia,
privatizarea, instituţii financiare şi sisteme juridice mai puternice, dezvoltarea infrastructurii
pentru susţinerea sectorului privat şi guvernarea corporativă eficientă. BERD promovează co-
finanţarea şi investiţiile străine directe, mobilizează capital intern şi oferă asistenţă tehnică.
Experienţa a demonstrat că absorbţia fondurilor UE constituie o problemă şi de aceea
Comisia Europeană, BEI si BERD au lansat Programul de Asistenţă Comună pentru Pregătirea
Proiectelor în Regiunile din Europa (JASPERS), o iniţiativă politică majoră care îşi propune să
sprijine pregătirea unor proiecte de înaltă calitate care sa fie eligibile pentru fondurile UE
structurale şi de coeziune. Acest lucru va da posibilitatea Comisiei să aprobe mai repede
proiectele bine pregătite. JASPERS va fi complementar activităţii de pregătire a proiectelor
efectuată de autorităţile naţionale si locale. Banca ajută ţările candidate în depăşirea
16
constrângerilor de capacitate, în asigurarea absorbţiei fondurilor EU în timp util şi în

administrarea judicioasă a acestora.
Ulterior, în procesul de asistenţă a ţărilor aflate în tranziţie s-au implicat şi instituţiile
financiare internaţionale. În anul 1992, toate ţările central şi est-europene şi statele baltice erau
membre ale FMI şi ale Băncii Mondiale. FMI s-a implicat activ în acordarea de asistenţă,
ajutorul său fiind condiţionat de implementarea programelor de stabilizare a căror aprobare nu
atrăgea numai transferul fondurilor ci şi condiţiona alte forme de finanţare publică şi privată,
inclusiv scutire de plata datoriei.
Aderarea la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a reprezentat o prioritate
pe linia obţinerii accesului la resursele financiare, îndrumării politice cât şi pentru atragerea
investitorilor străini. Este deja cunoscut faptul că un program al FMI odată aprobat, reprezintă
o condiţie esenţiala pentru eliberarea unor împrumuturi de către Banca Mondială sau a unor
împrumuturi bilaterale, iar când este cazul ajută la normalizarea relaţiilor cu creditorii externi.
Recunoscând schimbările specifice tranziţiei, FMI a introdus schema Facilitaţilor de
Transformare Sistemică, care asigura finanţare suplimentară în condiţii simplificate.
Formele de acordare a asistenţei ţărilor în dezvoltare din Europa de Est îmbracă
următoarele forme:
 ajutor umanitar, sub forma aprovizionărilor de urgenţă cu alimente şi
medicamente;
 asistenţa tehnică, cum ar fi pregătirea specialiştilor şi furnizarea de consultanţă
şi recomandări în privinţa politicii macroeconomice;
 finanţare multilaterală macroeconomică (prin fonduri FMI);
 finanţări speciale ale balanţei de plăţi, care cuprind anulări ale datoriei,
reeşalonări şi restructurări;
 finanţarea unor proiecte specifice, în condiţii de concesiune;
 asigurarea unor fonduri de stabilizare care să sprijine realizarea convertibilităţii
monetare;
 garantarea unor credite la export în condiţii de concesiune, ;
 furnizarea unor garanţii pentru investiţii1;
1 D. A. Constantinescu (coord) : " Tranziţia la economia de piaţă", Ed. Naţională, Bucureşti, 2001, pag 256
17
Încă din prima parte a anilor ’90 economiile în tranziţie s-au străduit să-şi
îmbunătăţească capacitatea lor de plată, în scopul lărgirii accesului la capitalul privat şi pentru
obţinerea unor costuri mai scăzute la împrumuturi.
Conform statisticilor FMI privind finanţele guvernamentale, ţările Europei Centrale şi
de Est au beneficiat de asistenţă externă nerambursabilă în volum substanţial începând cu anul
1997. De la aceasta situaţie fac excepţie România care a beneficiat de acest tip de asistenţă
începând cu anul 1998, Bulgaria care a beneficiat de asistenţă financiară din anul 1991, dar în
mărimi valorice nesemnificative (sute de milioane leva), Polonia care beneficiază de asistenţă
gratuită începând cu 1986, fiind reluata in anul 1996 după o pauză de doi ani.
3.2. Fondurile europene
Ţările membre ale Uniunii Europene nu sunt identice din punctul de vedere al nivelului
de dezvoltare. Dacă ne raportăm la dimensiunile PIB pe cap de locuitor, între ele apar
deosebiri. În partea occidentală a Uniunii Europene, ţările din Nord au un venit pe locuitor mai
ridicat decât cele din sud. Cu atât mai mult apar aceste deosebiri dacă se au în vedere noii
membrii situaţi în centrul şi mai ales în estul continentului. Discrepanţele regionale şi sub-
regionale reprezintă obstacole în calea procesului de integrare.
Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de
fiecare naţiune, cel al creşterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat
războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi
douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creştere să fie
reluat. La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înţeles mult mai
restrâns, acela de coeziune economică şi socială. Pentru societatea europeană, coeziunea
rămâne un pilon important, reprezentând obiectivul acţiunilor întreprinse în domeniul
dezvoltării.
Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune constituie principalele instrumente pentru
reducerea disparităţilor şi întărirea coeziunii economice şi sociale.
Fondurile structurale cuprind patru tipuri diferite de fonduri, fiecare având rolul său
bine determinat.
18
Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) – este fondul structural care

sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv,
infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la
conversia economică şi socială pentru zone care se confruntă cu dificultăţi structurale.
Domeniile de intervenţie ale acestei componente sunt: investiţii productive care permit crearea
sau menţinerea de locuri de muncă permanente, investiţii în infrastructura necesară dezvoltării
economiei, dezvoltarea potenţialului intern al regiunilor prin stimularea proiectelor de
dezvoltare regională şi a IMM-urilor, acordarea de asistenţă tehnică în vederea implementării
eficiente a măsurilor de sprijin comunitar.
Fondul Social European (FSE) – este fondul structural destinat politicii sociale a
Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor
umane. Principalele obiective ale acestui fond sunt: promovarea oportunităţilor pentru
angajarea forţei de muncă, în special a şomerilor şi grupurilor dezavantajate, prin creşterea
mobilităţii lor, calificarea profesională şi crearea de noi locuri de muncă.
Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura (FEOGA) este fondul
structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru
modernizarea agriculturii şi dezvoltare rurală. Secţiunea „Orientare” contribuie la sprijinirea
regiunilor mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea eficienţei structurilor de producţie,
procesarea şi marketingul produselor agricole şi forestiere, precum şi dezvoltarea potenţialului
local in zonele rurale. Secţiunea „Garanţii” a acestui fond, care nu este de tip structural,
contribuie la dezvoltarea rurală in cadrul Politicii Agricole Comune în zonele cu dificultăţi
structurale.
Componenta de orientare a fost crată în 1962 pentru ajustarea structurală, respectiv
pentru reconversia producţiei agricole şi dezvoltarea de activităţi complementare în agricultură.
Domeniile de intervenţie ale acestei componente sunt: investiţiile în asociaţiile agricole,
facilităţi acordate tinerilor agricultori, sprijinul pentru metodele de producţie agricolă destinate
să protejeze mediul şi să conserve peisajul natural, etc.
Componenta de garantare urmăreşte susţinerea preţurilor produselor agricole. Această
componentă acţionează independent de fondurile structurale fiind principalul instrument al
politicii agricole comunitare. Secţiunea garantare este cea care consumă principalele resurse
ale UE, în ansamblu politica agricolă utilizând 40-50% din bugetul comunitar.
19
Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă (IFOP) – este fondul structural

destinat politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijină măsuri pentru creşterea
competitivităţii sectorului piscicol, în condiţiile asigurării unui echilibru durabil între resurse şi
capacitatea de exploatare. Obiectivele IFOP sunt realizarea unui echilibru durabil între
resursele pescuitului şi exploatarea lor precum şi consolidarea competitivităţii sectorului şi
dezvoltarea zonelor care depind de el.
Având în vedere sumele alocate celor patru fonduri structurale, se poate spune că
FEDER a crescut treptat, atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în totalul alocaţiilor
structurale, FEDER deţinând în perioada 2000-2006 mai mult de 50% din totalul fondurilor
structurale. Al doilea ca importanţă este FSE, urmat de FEOGA, secţiune orientare. Cele mai
puţine fonduri sunt alocate prin intermediul ISOP, mai puţin de 2,5%, datorită specificului său
şi faptului că se adresează unor arii particulare, cu o populaţie puţin numeroasă.
Tabel nr. 2
Sumele alocate prin intermediul Instrumentelor Structurale celor 10 noi state membre
pentru perioada 2004-2006
miliarde euro
Ţara FEDER FSE FEOGA, secţiunea orientare ISOP
Cipru 0 24.9 19.5 3.0
Cehia 1286.4 63.3 52.2 0
Estonia 328.6 0 0 0
Ungaria 1765.4 0 0 0
Lituania 792.1 0 0 0
Letonia 554.2 0 0 0
Malta 55.9 0 0 0
Polonia 7320.7 0 0 0
Slovenia 210.1 0 0 0
Slovacia 920.9 33.0 39.9 0
TOTAL 13234.3 121.2 111.6 3.0
Sursa: Drăgan, Gabriela: “Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici
comune ale UE", Ed. Economică, Bucureşti, 2005, Pag 285
20
În contextul politicii de dezvoltare regională a UE, scopul principal al Fondului de

Coeziune constă în asistenţa ţărilor cu dificultăţi economice pentru a face posibilă aderarea lor
la UE. Resursele acestui fond sunt alocate în două sectoare: mediu şi reţele de transport
europene.
3.3. Scurt istoric al fondurilor de pre-aderare
Imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste, Comunitatea Europeană a început

procesul de asociere cu alte ţări. În 1990, cu prilejul reuniunii de vârf de la Dublin, sunt iniţiate
acordurile de asociere şi declanşarea ajutorului financiar. Cu acest prilej se decide înfiinţarea
Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi a Băncii Europene de Investiţii în
scopul finanţării proiectelor de modernizare economică în noile ţări asociate.
În iulie 1997, Comisia a dat publicităţii un nou document, cunoscut sub numele de
Agenda 2000, „Pentru o Uniune mai puternică şi mai mare”, care include informaţii privind
politica agricolă comună, viitorul politicii de coeziune economică şi socială, strategia de pre-
aderare şi consecinţele extinderii şi finanţarea Comunităţii. Comisia trasează şi cadrul financiar
pentru 2000-2006, menţinând pragul resurselor proprii la 1.27% din PIB mediu comunitar.
Principalele componente ale Agendei 2000 au fost aprobate în cadrul Consiliului European de
la Berlin, din 24-25 martie 1999, iar la 6 mai 1999, Parlamentul European adoptă noul Acord,
care încorporează perspectivele financiare pentru 2000-2006. Momentul reformei din 1999 este
completat şi de crearea unor instrumente speciale pentru ţările care doresc să adere la
Comunitate, pentru care, au fost alocate 45 de miliarde de euro pentru următorii 7 ani.
Pachetul financiar implicat de extinderea Uniunii Europene spre Est a fost inclus în
documentul intitulat Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai vastă. Documentul se
referă, printre altele la:
 Perspectivele politicilor comunitare
 Opiniile Comisiei Europene privind cererile de aderare a ţărilor candidate
Potrivit acestuia, UE dorea ca extinderea să se desfăşoare fără o reformă substanţială a
sistemului său financiar. Această decizie a reprezentat o adevărată provocare deoarece nu
presupunea urmărirea strategiei tradiţionale a UE şi anume ridicarea plafonului bugetar pentru
susţinerea plăţilor către anumite state membre în scopul obţinerii acordului acestora pentru o
viitoare integrare sau extindere. Dimpotrivă, cum toate statele candidate erau relativ sărace şi
21
deci eligibile pentru finanţarea oferită în cadrul Politicii Regionale, derularea procesului de
extindere spre Est, cu acelaşi mecanism bugetar aplicabil, însemna reformarea Politicii
Regionale existente şi reducerea numărului de regiuni beneficiare doar la cele care aveau cea
mai mare nevoie de aceste fonduri.
În acest context, era de aşteptat o reformă de amploare a Politicii Regionale, iar
oficialii europeni au căzut de acord în ceea ce priveşte necesitatea concentrării fondurilor şi
sporirea eficienţei lor.
În cadrul acestui document, Comisia Europeană a propus o nouă perspectivă financiară
pe o perioadă de şapte ani, 2000-2006. Bugetul operaţiunilor structurale (incluzând asistenţa
pre şi post-aderare) se ridica la 286 miliarde euro, reprezentând 36% din întregul buget. Pentru
statele candidate era prevăzut un buget de 46.9 miliarde euro.
Reforma din 1999, decisă în cadrul Consiliului European de la Berlin, a urmărit trei
direcţii importante:
 Menţinerea echilibrului bugetar în limitele stabilite anterior;
 Creşterea eficienţei instrumentelor structurale prin concentrarea asupra unui
număr mai redus de obiective ale politicii structurale (de la 6/7 obiective la 3);
 Creşterea eficienţei procesului de coeziune economică şi socială în cadrul ţărilor
candidate, prin introducerea a două noi instrumente structurale de pre-aderare,
ISPA şi SAPARD.
3.4. Finanţarea prin programe de pre-aderare
După anii '90, Uniunea a demarat programe comunitare speciale în vederea stimulării
eforturilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru a-şi reforma economiile. Astfel Uniunea
Europeană a devenit rapid principala sursă de asistenţă şi investiţii pentru aceste ţări. Fondurile
alocate au ca destinaţie principală pregătirea ţărilor candidate la Uniunea Europeană pentru a
avea capacitatea de a utiliza în viitor fondurile structurale.
Decalajul dintre nivelul mediu de dezvoltare al ţărilor Europei Centrale şi de Est
candidate la aderare şi ţările membre ale UE este mare. Analizat la nivelul regiunilor, decalajul
este mult mai accentuat. Aceste decalaje constituie piedici serioase pentru funcţionarea
22
armonioasă a întregului comunitar. Existenţa unor zone de sărăcie în apropierea UE perturbă

armonia şi echilibrul pe cale a se realiza în cadrul Comunităţii şi împiedică crearea unei zone
de echilibru pe întreg continentul.
În afara instrumentelor susţinute de bugetul comunitar, începând cu perioada financiară
2000 – 2006 au fost introduse două noi instrumente financiare de preaderare, care se adresează
exclusiv statelor candidate, ISPA şi SAPARD. Cele două noi instrumente vin să se alăture
ajutorului oferit prin intermediul programului PHARE. Instrumentele de pre-aderare sunt
menite, pe de o parte, să ofere acestor ţări suportul financiar necesar perioadei de pre-aderare
şi, pe de altă parte, să obişnuiască viitoarele state membre cu mecanismele specifice accesării
şi utilizării instrumentelor structurale.
În cadrul strategiei de pre-aderare a Uniunii Europene, asistenţa financiară acordată
ţărilor candidate se realizează prin intermediul instrumentelor financiare de pre-aderare
PHARE, ISPA şi SAPARD, cu respectarea principiului privind evitarea “dublei intervenţii”,
prin favorizarea complementarităţii şi a unui impact economic pozitiv al implementării
diferitelor programe comunitare (Reglementarea (CE) nr. 1266/1999).
Programul PHARE (Poland Hungary aid for Reconstruction of Economy) Primul
instrument nerambursabil acordat de Uniunea Europeană ţărilor candidate la aderare. Iniţiat în
anul 1989 pentru a sprijini tranziţia la economia de piaţă a Ungariei şi Poloniei, primele două
state care au renunţat la comunism , Programul PHARE a fost extins în 1996 la 13 state
partenere din centrul şi estul Europei. Prin acest program Uniunea Europeană sprijină ţările
candidate prin asistenţă financiară pentru dezvoltare instituţională, consolidarea legislaţiei
necesare asigurării compatibilităţii cu acquis-ul comunitar, investiţii şi asigurarea coeziunii
economice şi sociale.
Axat, în primul rând, pe asistenţa tehnică a reformelor, aceste ajutoare s-au extins şi
asupra altor domenii, mergând de la securitatea nucleară până la dezvoltarea infrastructurilor.
Prin flexibilitatea sa de funcţionare, PHARE a jucat şi continua să joace un rol cheie pentru
aceste ţări care se confruntă cu aceeaşi moştenire a centralizării politico economice, dar care îşi
amorsează tranziţia în condiţii şi ritmuri diferite.
Programul PHARE a fost conceput pentru a acoperi nevoile de asistenţă din diverse
sectoare economice ale ţărilor în tranziţie. În perioada 1990-1996, au beneficiat de asistenţă
23
PHARE un număr de 13 ţări în tranziţie, suma disponibilă fiind 6,263 milioane euro. Aceasta a
fost acordată pentru sprijin destinat investiţiilor şi Know-how-ului.
În ultimii 3-4 ani acesta s-a concentrat mai mult pe asistenţa acordată ţărilor în tranziţie
din Europa Centrală şi de Est pentru atingerea unor obiective în planul îndeplinirii reformei
economice, mai exact asistenţa pe întărirea capacităţii instituţionale a diverselor organisme
naţionale, pregătirea pentru restructurarea şi privatizarea sectoarelor energetice, reforma
sistemului financiar care include privatizarea sectorului bancar şi de asigurări, accelerarea
privatizării îndeosebi în situaţia României si Bulgariei unde s-au înregistrat mari întârzieri.
Programul PHARE a fost orientat către consolidarea instituţională, susţinerea
investiţiilor, dezvoltarea regională şi socială, restructurarea industrială şi dezvoltarea IMM-
urilor, având ca scop întărirea instituţiilor democratice, a administraţiei publice şi a
organizaţiilor care au responsabilitatea implementării efective şi eficiente a legislaţiei
comunitare.
Sprijinul acordat prin Programul PHARE vizează:
- Dezvoltarea instituţională;
Sprijinul acordat pentru dezvoltarea instituţională reprezintă aproximativ o treime din
bugetul PHARE acordat ţărilor candidate.
- Sprijin pentru investiţii;
Sprijinul investiţional reprezintă aproximativ două treimi din bugetul PHARE şi se
concentrează pe patru domenii cheie:
- Investiţii mari. Deoarece, prin programul PHARE nu se poate acorda decât o
parte mică din necesarul finanţării, asistenţa acordată joacă rolul de catalizator
al investiţiilor.
- Investiţii în norme UE – respectiv în aplicarea normelor comunitare în domenii
cum ar fi: concurenţa, energia, legislaţia socială şi cea a muncii, normele
veterinare şi fitosanitare, legislaţia produselor industriale.
Dezvoltarea regională – ţările candidate primesc sprijin pentru implementarea
politicilor care le vor permite să beneficieze de fondurile structurale ale UE.
Sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii – prin cofinanţare cu instituţiile financiare
internaţionale, se acordă facilităţi pentru IMM-uri, respectiv capital, împrumuturi şi garanţii.
24
Programul ISPA (Instrument for Structural Policies for pre-Accession) este

instrumentul de finanţare destinat statelor candidate, similar Fondului de Coeziune al UE.
Sprijinul acordat prin programul ISPA vizează următoarele obiective:

- Protecţia mediului înconjurător;
Măsurile referitoare la mediul înconjurător cuprind: cerinţe ale legislaţiei UE şi
obiective ale parteneriatelor de aderare, aprovizionarea cu apă potabilă, tratarea apelor
reziduale, managementul deşeurilor solide şi al poluării aerului.
- Dezvoltarea infrastructurii de transport;
- Familiarizarea administraţiilor statelor candidate cu politicile şi procedurile
fondurilor structurale şi de coeziune ale UE;
Pentru ţările Europei Centrale şi de Est, Comisia Europeană a lansat 94 de proiecte,
începând cu anul 2001, finanţare de ISPA, destinat special sectorului transporturilor şi
mediului. Majoritatea proiectelor se concentrează pe modernizarea reţelelor de distribuţie a
apei din mediul urban şi municipal, sistemelor apelor reziduale, reabilitării şi construcţiei
străzilor, autostrăzilor şi căilor ferate. Finanţarea Comunităţii se ridică la 1,1 mld Euro dintr-un
total de 2,3 mld Euro reprezentând cofinanţarea statelor beneficiare şi a instituţiilor financiare
internaţionale. Pentru anii 2000 şi 2001, Comisia Europeană a aprobat un total de 169 de
proiecte ISPA, reprezentând 6.113 mil. Euro, iar contribuţiile UE reprezintă 3.938 mil. Euro
(64,4%).Din totalul acestor proiecte, 100 sunt destinate proiectelor de mediu (reprezentând
38,4 % din totalul sumei disponibile), 64 pentru proiecte în domeniul transporturilor (61,4%) şi
5 proiecte (0,1%)pentru asistenţă tehnică.
Programul SAPARD (Special pre-Accesion Programme for Agriculture and Rural
Development) este menit să sprijine eforturile făcute de către ţările Europei Centrale şi de Est
în perioada de pre-aderare pentru participarea la politica agricolă comună şi la piaţa unică.
Programul SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural
Development) a fost iniţiat în baza Reglementării nr. 1268/1999 a Consiliului Uniunii
Europene, privind sprijinul pentru măsurile de pre-aderare în domeniul agriculturii şi
dezvoltării rurale, în ţările candidate din centrul şi estul Europei. Obiective prioritare ale
programului SAPARD sunt:
- De a contribui la aplicarea acquis-ului comunitar ;
25
- De a rezolva problemele prioritare şi specifice în domeniul agriculturii şi

dezvoltării rurale;
Obiectivul prioritar al Programului SAPARD este acela de a crea cadrul necesar
implementării unei agriculturi performante şi dezvoltării durabile a zonelor rurale în ţările
candidate. Programul urmăreşte preluarea acquis-ului comunitar şi adaptarea progresivă a
mecanismelor de piaţă la principiile care guvernează Politica Agricolă Comună.
Prin intermediul programului SAPARD sunt finanţate proiecte în următoarele domenii:
- Îmbunătăţirea competitivităţii produselor agricole şi comercializare a produselor
agricole şi piscicole;
- Îmbunătăţirea infrastucturii pentru dezvoltarea rurală şi agricolă (managementul
resurselor de apă, renovarea satelor şi conservarea tradiţiilor din mediul rural
etc.);
- Dezvoltarea economică a zonelor rurale, prin investiţii în zonele agricole,
diversificarea activităţilor economice în mediul rural, promovarea
reîmpăduririlor, protecţia zonelor împădurite, etc. ;
Dezvoltarea resurselor umane, prin măsuri care vizează: îmbunătăţirea pregătirii
profesionale, asistenţă tehnică financiară, inclusiv studii care contribuie la pregătirea şi
monitorizarea programului, precum şi la campania de publicitate şi informare.
În comparaţie cu instrumentele PHARE şi ISPA, Programul SAPARD acordă statelor
candidate responsabilităţi depline în ceea ce priveşte gestionarea proiectelor de investiţii,
începând cu etapa de selectare şi până la efectuarea plăţilor, în vederea acumulării de
experienţă în implementarea normelor şi practicilor U.E. şi în gestionarea, în viitor, a
fondurilor structurale.
Tabelul nr. 3
Nivelul alocărilor destinate acţiunilor structurale în perioada 2000-2006
miliarde euro 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Măsuri structurale 32,045 31,455 30,865 30,285 29,595 29,595 29,170
Fonduri Structurale 29,430 28,840 28,250 27,670 27,080 27,080 26,660
Fondul de Coeziune 2,615 2,615 2,615 2,615 2,515 2,515 2,510
Instrumente de pre-aderare 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12
PHARE 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56
SAPARD 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52
ISPA 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04
26
Pe de altă parte, sumele destinate ţărilor candidate între 2000-2006, prin acelaşi Acord
Interinstituţional, au fost stabilite la 10,92 miliarde în cazul programului PHARE, 7,28
miliarde pentru ISPA şi 3,64 pentru SAPARD. După aderare, programele financiare de
asistenţă din perioada de pre-aderare vor fi înlocuite de Instrumentele Structurale, la care
fiecare nou stat membru va avea acces în funcţie de gradul de eligibilitate.
Deşi suma totală alocată acestor fonduri de preaderare (circa 20 miliarde EURO) pentru
perioada 2000 – 2006 pare substanţială în termeni absoluţi, în comparaţie cu resursele
financiare alocate politicii regionale poate fi considerată drept o „cantitate neglijabilă”.
Celui mai costisitor program – PHARE – i-au fost alocate în perioada 2000 – 2006
aproape 13 miliarde EUR, dar acesta nu este destinat exclusiv problemelor ce ţin de politica
regională, ci mai degrabă problemelor ce ţin de procesul de extindere în general. Al doilea
mare program – SAPARD – este aproape irelevant pentru Politica Regională fiind destinat
problemelor cu care se confruntă sectoarele agricole în vederea pregătirii lor pentru
participarea la Politica Agricolă Comună. Doar ISPA, - însumând 4,16 miliarde Euro pentru
întreaga perioadă de programare - este destinat în mod special aspectelor ce ţin de Politica
Regională în statele candidate. Această sumă reprezintă însă mai puţin de 3% din fondurile
alocate Politicii Regionale la nivel comunitar.
La nivelul tuturor statelor candidate, alocările anuale, prin intermediul

instrumentelor de pre-aderare, pentru perioada 2000 - 2006, sunt:
Tabelul nr. 4
milioane euro PHARE -programe naţionale ISPA (nivel minim/maxim) SAPARD

Statul candidat
Bulgaria 100 83,2 / 124,8 52,1
Cehia 79 57,2 / 83,2 22,1
Estonia 24 20,8 / 36,4 12,1
Ungaria 96 72,8 / 104,0 38,1
Letonia 30 36,4 / 57,2 21,8
Lituania 42 41,6 / 62,4 29,8
Polonia 398 312,0 / 384,8 168,7
România 242 208,0 / 270,4 150,6
Slovacia 49 36,4 / 57,2 18,3
Slovenia 25 10,4 / 20,8 6,3
TOTAL 1085 1040 520
CAPITOLUL 4
ASISTENŢĂ FINANCIARĂ ACORDATĂ ROMÂNIEI
DE BANCA MONDIALĂ ŞI FMI
27
4.1. Evoluţia economiei româneşti în perioada de tranziţie
În primii ani de după Revoluţia din decembrie 1989, a devenit evident că în raport cu
celelalte ţări ex-comuniste, România avea de făcut faţă unei moşteniri grele, marea industrie
comunistă, care cu câteva excepţii nu era rentabilă. Explicaţia rezidă în faptul că
industrializarea comunistă nu a avut la bază calculul economic, ci decizia politică a partidului
comunist, economicul fiind subordonat politicului. Ţinta principală era demonstrarea faptului
că sistemul comunist este superior celui capitalist.
Lipsa de competitivitate a produselor româneşti resimţită imediat după revoluţie a fost
determinată de factori interni şi externi. Pe plan intern, determinantă a fost poziţia de monopol
a firmelor de stat, concurenţa fiind exclusă şi suprapopularea acestor firme, rezultatele obţinute
dovedindu-se insuficiente pentru a putea susţine numărul de angajaţi ai acestora. Pe plan extern
cel mai important factor a fost desfiinţarea CAER, principalul partener comercial al României
în perioada comunistă. În 1990 ne confruntam cu o industrie a giganţilor necompetitivi,
îngreunată de datoriile faţă de proprii angajaţi. Aşadar, mari unităţi nerentabile, energofage şi
poluante ce dispuneau de tehnologii învechite şi o mentalitate managerială nepotrivită.
În ceea ce priveşte agricultura, randamentul economic al acestei ramuri a fost redus .
România ante-belică, supranumită grânarul Europei a devenit o amintire. Odată cu venirea la
putere a regimului comunist, „transformarea socialistă a agriculturii” a fost făcută cu forţa iar
problemele dificile, legate de restituirea terenurilor, care se resimt şi acum fac ca acest capitol
să fie unul dintre cele mai grele negociate cu Uniunea Europeană.
Imediat după decembrie 1989, statul a devenit cel mai important agent economic al ţării
noastre şi s-a grăbit să-şi ia mâinile de pe moştenirea comunistă prin intermediul marii
privatizări. Structura economiei a devenit astfel foarte eterogenă: întreprinderi de stat care nu
au reuşit să fie privatizate, adevărate găuri negre ale economiei care produceau anual mari
28
datorii de stat, un sector privat, o economie de tip natural, de subzistenţă , în agricultură şi o

puternică economie subterană.
În aceste condiţii reforma a evoluat foarte lent ale cărei măsuri semnificative au fost:
O primă încercare de descentralizare prin separarea proprietăţii de stat de cea a
domeniului privat. Această măsură a fost concretizată prin privatizarea societăţilor de stat şi a
regiilor autonome, statul având posibilitatea de a păstra pachetul majoritar de acţiuni al
acestora, în proprietatea exclusivă a statului rămânând bunurile de interes public
neprivatizabile.
Apariţia şi dezvoltarea unui sector particular.
Liberalizarea preţurilor, a comerţului exterior şi a cursului valutar.
Reformele cheie şi aranjamentele instituţionale sunt elemente esenţiale pentru
dezvoltarea susţinuta şi crearea pieţei care să influenţeze intrările de capital cât şi absorbţia
eficientă a resurselor. Până să înceapă tranziţia, economiile estice erau incapabile să atragă o
gama completă de capital străin.
Mediul socio-economic
La ultimul recensământ, care a avut loc în martie 2002, populaţia României a fost
estimată la 21.698.181 locuitori, ceea ce reprezintă o scădere de 4,9 la sută faţă de 1992.
Această scădere este rezultatul unei combinaţii între scăderea ratei natalităţii, creşterea ratei
mortalităţii şi a emigrării. Rata natalităţii a scăzut de la 13,6 la 1.000 de locuitori la 9,8 la 1.000
de locuitori in 2003. Rata generală a mortalităţii a crescut de la 10,6 la 1.000 de locuitori in
1990 la 12,3 la 1.000 de locuitori in 2003. Emigrarea a fost o cauza majoră a scăderii
populaţiei. Numărul estimat al românilor care lucrează în străinătate este între 900.000 si 1,8
milioane (între 5 si 10% din populaţia adultă). Aproximativ 12% din familiile româneşti au cel
puţin un membru care lucrează în străinătate, ceea ce explică importanţele trimiteri de bani din
străinătate.
La începutul anului 2004, populaţia rurală a României era de 10.068.000 locuitori,

reprezentând 46,4% din totalul populaţiei, ceea ce constituie unul dintre cele mai ridicate
niveluri din Europa. Aproape 60% din populaţia de peste 60 de ani trăieşte în mediul rural, iar
în zonele rurale locuitorii in vârstă reprezintă peste 24%.
29
Speranţa medie de viaţă în România era de 70,9 ani in 2003, practic neschimbată de la
începutul tranziţiei. Aceasta limita este scăzută faţă de standardele din regiune. În ultimele trei
decenii speranţa de viaţă pentru bărbaţii din România a rămas în mare la acelaşi nivel.
Mortalitatea infantilă a scăzut de la 26,9 decese la 1.000 de copii născuţi in 1989, la 17,3
decese la 1.000 de copii născuţi in 2003, dar chiar şi aşa rata mortalităţii infantile este de peste
doua ori mai mare decât în Polonia, Ungaria şi Slovacia.
Rata mortalităţii maternale a scăzut de la 83,6 la 100.000 de copii născuţi in 1990 la
41,8 la 100.000 de copii născuţi in 1999, ceea ce reflectă liberalizarea avorturilor. Totuşi
aceasta rata este de şase ori mai mare decât cea din Polonia şi Ungaria. Principalele cauze de
deces sunt similare celor din societăţile industrializate, dar tuberculoza rămâne frecventă.
România are un sistem de sănătate care este aproape integral deţinut de stat şi este finanţat
printr-o combinaţie de contribuţii ale angajatorilor şi angajaţilor la Fondul Naţional al
Asigurărilor Sociale de Sănătate şi alocare directă de la bugetul de stat. România a fost una
dintre ultimele ţări candidate la UE care a introdus un sistem de sănătate bazat pe asigurări in
1998.
4.2. Acordul cu FMI şi Banca Mondială
România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional în 1972, fiind singura ţară
din blocul răsăritean, în afara Iugoslaviei care a întreprins acest demers.
Între 1972 şi 1984, România a beneficiat de mai multe credite în volum total de 2
miliarde de dolari ce au avut ca destinaţii principale: suplimentarea rezervei valutare a statului,
acoperirea deficitului balanţei contului curent şi acoperirea pierderilor cauzate de scumpirea
petrolului. Creditele au fost rambursate integral, cu mult înainte de termen. Între 1979 şi 1981,
România a beneficiat de alocări de drepturi speciale de tragere de circa 76 milioane de dolari,
nerambursabile, dar purtătoare de dobânzi.
Fondul a sprijinit România în cadrul Clubului de la Paris , al ţărilor creditoare pentru
reeşalonarea datoriei externe, în perioada 1981-1982, dar datorită tendinţelor manifestate în
conducerea economico-socială a României, după 1984 relaţiile cu Fondul au cunoscut o
puternică deteriorare, ajungând chiar la ruperea lor în 1989.
30
Imediat după 1990, România s-a confruntat cu un deficit de amploare cauzat de

desfiinţarea principalului partener comercial al României, CAER, de importul masiv de
produse şi de conjunctura internaţională nefavorabilă, respectiv recesiunea în ţările în
dezvoltare, criza din Golf şi embargoul impus Iugoslaviei.
În acest cadru încheierea de acorduri cu Fondul Monetar Internaţional părea singura
modalitate depăşire a dificultăţilor de plăţi majore cu care se confrunta România.
În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include: Olanda, Ucraina,
Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Macedonia.
Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al FMI de un director executiv olandez -
domnul Jeroen Kremers. În cadrul biroului directorului executiv, România are un reprezentant
care îndeplineşte funcţia de consilier al acestuia.
Începând cu anul 1991 asistenţa financiară acordată de FMI s-a concretizat prin
aprobarea mai multor aranjamente stand-by. În calitate de stat membru, România furnizează
FMI informaţii şi realizează consultări anuale cu această instituţie, în conformitate cu
prevederile Articolului IV al Statutului FMI . FMI a acordat României asistenţă tehnică în
câteva domenii incluzând politica monetară şi organizarea băncii centrale, supraveghere
bancară şi statistică.
La începutul acestui an, misiunea FMI care a venit în România pentru a efectua
evaluările doi şi trei ale acordului stand-by cu România încheiat în iulie 2004, a revenit la
Washington fără a finaliza evaluările. Misiunea FMI urma să revină la Bucureşti la începutul
lunii martie. Principala divergenţă se referă la deficitul bugetar, în condiţiile în care partea
română doreşte să stabilească un obiectiv de 0,7% din PIB, iar FMI a solicitat un nivel de 0,4-
0,5% din PIB. O altă diferenţă de evaluare provine din estimările privind creşterea economică
pentru acest an, FMI prognozând o creştere economică de 5,3%, iar Executivul, de 6%.Oficialii
de la Bucureşti au arătat că România are nevoie de cheltuieli mai ridicate pentru a acoperi
contribuţia sa la programele finanţate din fonduri ale Uniunii Europene.
Începând cu 1972, România a folosit resursele FMI în nouă ocazii, ca suport financiar
al programelor economice ale Guvernului. Ultimul acord, al zecelea, încheiat în iulie 2004 este
un acord stand-by de tip preventiv, pe 24 de luni, din care autorităţile române nu au făcut
31
trageri. Totalul creditelor şi împrumuturilor nerambursate la sfârşitul lunii iunie 2004 se ridica
la 337.00 milioane DST, respectiv 32,71 % din cota.
Tabel nr. 5
Acordurile FMI cu România
Tipul acordului Data Data expirării Suma aprobată Suma trasă

aprobării sau rezilierii (milioane DST) (Milioane DST)
Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0
Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1
Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5
Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7
Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6
Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand-by 07/07/04 07/07/06 250.0 -
(preventiv)
Sursa: www. fmi. ro
România este membră a BIRD din 1972, IFC din 1990 şi MIGA din 1992. Activitatea
Grupului Băncii Mondiale în România a început în anul 1991 şi cuprinde atât programe şi
proiecte publice, finanţate de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi proiecte
private, fără garanţie de stat, prin sprijinul acordat de către Corporaţia Financiară Internaţională
şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor.
Din 1991 volumul total de asistenţă acordată de Banca Mondială, inclusiv operaţiunile
CFI si MIGA, a depăşit 6 miliarde USD şi a avut ca obiectiv să ajute transformarea României
într-o economie de piaţă şi totodată măsuri de protejare a celor mai vulnerabili în acest proces.
Volumul actual de asistenţă BIRD se ridică la aproximativ 1,51 miliarde USD si este
materializat in 20 de împrumuturi, o operaţiune de garanţie, şase activităţi care nu implică
împrumut şi nouă împrumuturi nerambursabile. 2005 a fost un an special atât în ce priveşte
noile angajamente, cât şi în ce priveşte noile produse. Portofoliul a crescut cu aproximativ 786
32
milioane USD, reprezentând angajamente în baza a şapte noi împrumuturi. Totodată, a fost
dezvoltat un produs nou, respectiv garantarea parţiala a riscului, care a fost folosit pentru
Garantarea Parţială a Riscului pentru Privatizarea Distribuţiilor de Energie Electrică din Banat
şi Dobrogea (76,7 milioane USD).
Asistenta BIRD a fost orientata spre obiective de dezvoltare care pot fi clasificate in trei
categorii:
- promovarea creşterii durabile a sectorului privat;
- reducerea nivelului de sărăcie;
- îmbunătăţirea conducerii şi construcţia instituţională.
România a devenit membra CFI in 1990. De la acea data, CFI a aprobat 849 milioane
USD, inclusiv 241 milioane USD pentru finanţarea a peste 30 de proiecte în diverse sectoare
de activitate. Portofoliul CFI în România se ridică la 418 milioane USD, investiţiile fiind
împărţite între sectoarele de activitate cele mai importante: sectorul bancar, leasing, finanţarea
locuinţelor, infrastructură, industrie generală, petrol şi gaze, telecomunicaţii, comerţ cu
amănuntul şi asistenţă medicală. Cooperare cu BERD este reflectată în proiecte comune cum ar
fi: Distrigaz Sud, BCR si Banc Post.
În perioada 2006-2009, angajamentul Băncii Mondiale va fi axat pe procesul de
integrare in UE, cadrul strategic care va direcţiona împrumuturile viitoare fiind concentrat pe
facilitarea integrării economice şi a coeziunii sociale cu UE. Au fost identificate ca priorităţi
majore mai multe domenii: încheierea reformelor în vederea aderării la UE, infrastructura,
sănătatea, educaţia şi agricultura. Un alt element important este dezvoltarea relaţiilor cu alţi
parteneri de dezvoltare, în special cu Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi
BERD.
Banca Mondială este un partener important al României în procesul de dezvoltare. Din
1991, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) a aprobat operaţiuni
finanţate în România, cu un total al angajamentelor de aproximativ 4,2 miliarde USD ceea ce
înseamnă peste 40% din totalul împrumuturilor externe contractate de România. În prezent,
portofoliul Băncii în România cuprinde 30 de operaţiuni în valoare de peste 1,2 miliarde de
dolari şi acoperă sectoarele cele mai importante ale economiei.
Portofoliul de proiecte al Băncii Mondiale în România este unul dintre cele mai mari
din regiunea Europa şi Asia Centrală.
33
România face parte din grupul pilot al ţărilor participante la iniţiativa Băncii Mondiale
denumită Cadrul general de dezvoltare (Comprehensive Development Framework - CDF).
Principiile CDF sunt dezvoltarea pe termen lung, dezvoltarea participativă, parteneriatul sub
conducere naţională şi orientarea programelor în funcţie de rezultate.
Progresele României în ceea ce priveşte reformele structurale şi privatizarea sunt
sprijinite de Banca Mondială prin împrumuturile de ajustare a sectorului privat (PSAL I si II),
structurate pe cinci obiective fundamentale pentru dezvoltare:
- privatizarea şi restructurarea băncilor de stat;
- privatizarea/ restructurarea/ lichidarea întreprinderilor de stat; reforma în
sectorul energetic, cu accent pe restructurarea / privatizarea utilităţilor (petrol,
gaze naturale, energie electrică);
- îmbunătăţirea mediului de afaceri;
- măsuri pentru atenuarea impactului social al implementării reformelor;
Programul multianual PAL (Programmatic Adjustment Loan - împrumut pentru ajustare
programatică, a cărui primă tranşă este în valoare de 150 de milioane de dolari vizează reforma
administraţiei publice şi a justiţiei, mecanismele de elaborare a politicilor, precum şi
eficientizarea sistemului de cheltuieli publice. Prin încheierea cu succes a primei faze a
programului PAL, România se poate considera o ţară aflată într-un proces accelerat de reformă.
Programele PAL II şi III, vor avansa programul de reformă care va contribui la
creşterea eficienţei manageriale în sectorul public şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri,
ambele domenii fiind critice în accelerarea dezvoltării şi în sprijinirea eforturilor României de a
îndeplini, până în 2007, cerinţele extrem de competitive ale pieţei unice europene.
Corporaţia Financiară Internaţională a aprobat o serie de investiţii în sectorul
comunicaţiilor, infrastructura, industrie sau în sectorul sănătăţii, sprijinind în acelaşi timp
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a sectorului bancar din România.
În perioada 2001-2005, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a garantat în
România investiţii private de peste 100 milioane USD. În prezent se află în curs de elaborare
parteneriatul strategic al României cu Banca Mondială, care cuprinde programele pe care
Banca le va derula în România în perioada 2005-2009.
34
4.3. Asistenţa pentru aderare primită de la Uniunea Europeană
Uniunea Europeană sprijină România prin programul PHARE încă din 1991, alocând,
în perioada 1991-2001 aproximativ 1,7 miliarde Euro pentru asistenţă financiară
nerambursabilă.
Începând cu anul 1998, sprijinul PHARE în România este alocat în proporţie de 70%
pentru investiţii şi de 30% pentru construcţie instituţională. Prin “construcţie instituţională” se
înţelege procesul de sprijinire a ţărilor candidate de a-şi dezvolta structurile, strategiile,
resursele umane şi managementul necesare dobândirii capacităţii de a pune în aplicare o
legislaţie armonizată cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene.
În cadrul fiecărui program anual PHARE se finanţează proiecte care să asigure
pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană. Programul PHARE furnizează
sprijin pentru îndeplinirea cerinţelor primului criteriu de la Copenhaga, anume stabilitatea
instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi
protecţia minorităţilor.
A doua prioritate, “investiţiile”, îmbracă două forme: Investiţii pentru dezvoltarea
infrastructurii de reglementare necesare pentru a asigura conformitatea cu legislaţia comunitară
si investiţii directe legate de legislaţia comunităţilor europene. Alinierea la normele şi
standardele Uniunii Europene presupune investiţii pentru dotarea instituţiilor cheie, a căror
capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuie întărită.
Investiţiile în coeziunea economică si socială impun prin măsuri similare celor

finanţate în statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Fondului European de
Dezvoltare Regională (FEDER) şi al Fondului Social European (FSE). Aceste investiţii
contribuie la dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii de a
face faţă presiunilor concurenţiale si forţelor pieţei din Uniunea Europeană.
Pe lângă aceste priorităţi, programul PHARE include anual alocări pentru proiecte în
cadrul cooperării transfrontaliere cu Bulgaria şi Ungaria, precum şi pentru participarea la
programele comunitare.
35
Implementarea programelor PHARE se realizează în momentul de faţă pe baza

Manualului DIS (Decentralised Implementation System – Sistem descentralizat de
implementare) şi a Ghidului pentru PHARE, ISPA şi SAPARD (PRAG - Practical Guide for
Phare, ISPA & SAPARD).
Memorandumurile de Finanţare PHARE prevăd o perioadă de implementare a
proiectelor de trei ani: în primii doi ani fondurile alocate trebuie contractate, în caz de
necontractare fondurile putând fi pierdute, iar cel de-al treilea an este destinat efectuării
plăţilor, sumele contractate dar neplătite în interiorul perioadei prevăzute de Memorandumul de
Finanţare putând fi de asemenea pierdute.
Pentru România asistenta nerambursabila PHARE a fost direcţionată către următoarele
domenii şi în următoarea ordine cronologică şi structură:
- finanţare pentru studiul armonizării legislaţiei române la directivele UE privind
păstrarea stocurilor minime de petrol brut şi la produse petroliere. Studiul a recomandat în anul
1999 ca, obligaţia păstrării stocului minim să fie respectată de rafinării, terminalul petrolier
Constanţa, distribuitori şi Termoelectrica ]n vederea reducerii capacităţii de depozitare
existente dar şi pentru menţinerea stocului actual. Conform recomandărilor, stocurile minime
ar trebui sa fie deţinute de către unităţile de producţie cu obligativitatea păstrării acestora
existând în orice moment posibilitatea trecerii în proprietatea guvernului atunci când acesta va
dispune acest lucru. Administrarea rezervelor dar şi stabilirea costurilor comerciale ale
depozitării sunt stabilite şi controlate de către Administraţia Naţionala a Rezervelor Statului.
Acest sistem de administrare a resurselor în domeniul petrolier şi care conferă statului

puteri depline nu a făcut decât să ridice costurile petrolului brut şi al produselor petroliere
datorită angajamentelor pe care statul şi le-a asumat. În felul acesta, începând cu anul 1995,
scumpirea programată a petrolului datorită în primul rând folosirii de către rafinării a unor
stocuri sub capacităţile de rafinare a produs creşterea costurilor marginale ale rafinării şi
implicit a contribuit împreuna cu o politică fiscală şi valutară neadecvată realităţilor economice
din România (urmare angajamentelor internaţionale asumate de către guvern) la creşterea
preţurilor de comercializare a carburanţilor şi a energiei la consumatori. Mai mult decât atât,
nerentabilitatea rafinării produselor din petrol a contribuit la creşterea justificată a costurilor în
36
economie făcând ca produsele româneşti prelucrate să nu fie suficient de competitive la export,

îndeosebi cele cu grad mare de prelucrare (sau care încorporează valoare adăugată mare).
Economia României a atins în felul acesta, limita competitivităţii în domeniul realizării
produselor intensive în forţa de muncă iar structura exporturilor sale evidenţiază foarte clar
această situaţie deoarece predomină la export materiile prime (cherestea, materiale de
construcţii, produse chimice, textile şi confecţii şi produse agricole si alimentare).
- pentru privatizarea sectorului bancar şi de asigurări (proiectele au urmărit evaluarea si
privatizarea Băncii Agricole, auditarea societăţilor de asigurări Astra si Asirom, auditarea
BCR) s-au alocat pentru asistenţa tehnică 6 milioane EURO în anul 1998;
- Restructurarea industriei miniere a cărbunelui datorita neeficienţei şi rămânerii în
urma în privinţa dotărilor. Acest obiectiv face parte din strategia de preaderare a României la
Uniune Europeana şi implică angajamentul guvernului în vederea eliminării subvenţiilor pentru
transformarea companiilor miniere în companii profitabile. Consecinţele au fost atât economice
(privind dezvoltarea regionala ) cât şi sociale. În plan economic s-a redus efortul financiar al
statului pentru menţinerea în funcţiune a minelor neprofitabile, la vremea respectivă
considerându-se că este mai ieftin să se achiziţioneze cărbune din import decât din producţia
internă, iar în plan social a crescut numărul şomerilor ca urmare a disponibilizării masive de
personal provenind din minele neprofitabile care au fost închise (în felul acesta a crescut
presiunea asupra statului pentru absorbţia şi reconversia forţei de munca astfel disponibilizate).
Proiectul a fost lansat în 1998 iar plata efectiva a asistenţei şi creditelor rambursabile şi
nerambursabile a început în anul 1999, şi s-a încheiat în anul 2002 potrivit rapoartelor de
monitorizare. Valoarea asistentei acordate (credite rambursabile şi nerambursabile inclusiv
asistenta tehnică) a reprezentat 10 milioane Euro din care s-au cheltuit 9,34 milioane Euro
restul de 0,65 milioane Euro anulându-se, fiind înregistrată ca o pierdere de fonduri. Studiind
pe componente asistenţa acordată restructurării sectorului minier prin programul MARR
(Mining Afecting Reconstruction Region) aceasta ne indică că, pentru linia de credit de 3,7 mil
Euro pentru care s-au formulat 61 de cereri de finanţare, fiind aprobate 38 din care pentru 35 s-
au semnat contracte de împrumut în valoare de 3,383 milioane Euro, s-au rambursat, până în
decembrie 2002, 2,925 milioane Euro. Cealaltă componentă a programului implică credite
37
nerambursabile în valoare de 6 milioane Euro şi o contribuţie locală a beneficiarului în

proporţie de 25% din valoarea proiectului având ca scop crearea de locuri de muncă şi
reconstrucţia economică în zonele miniere din valea Jiului şi judeţul Gorj. Pentru aceasta
componenta din 151 de cereri preselectate au fost selectate 66 de proiecte.
- finanţare pentru continuarea privatizării companiilor de electricitate regionale, licitaţia
fiind organizată în noiembrie 2002.
- anul 1999 s-a remarcat prin accelerarea procesului de privatizare realizat prin
dezvoltarea susţinută a unui mediu de afaceri competitiv prin transferarea majorităţii
societăţilor cu capital de stat către sectorul privat şi îmbunătăţirea politicilor bugetare severe
prin restructurare. S-au alocat în acest sens 6 milioane Euro, în cadrul a 13 proiecte, pentru
asistenţa tehnică în vederea restructurării unor societăţi comerciale din domeniile industriei
chimice, coloranţilor, construcţiilor de maşini (autocamioane, autobuze, utilaj greu, construcţii
şi reparaţii material rulant, locomotive, motoare şi echipamente Diesel) şi metalurgice. În
prezent, asistenţa este acordată pentru audit de mediu în vederea adaptării societăţilor
comerciale la legislaţia de mediu şi cerinţele protecţiei mediului din Uniunea Europeană. Sunt
vizate companii din siderurgia neferoasă cum ar fi Romplumb Baia Mare.
- în anul 2000, asistenţa s-a concentrat pe liberalizarea sectorului energetic (dezvoltarea
autorităţii secundare în sectorul gazelor, privatizarea distribuţiei electricităţii şi a gazelor,
investiţii în centrale de transmisie a energiei), asigurându-i-se o finanţare PHARE in valoare de
28,9 milioane Euro.
La realizarea acestui obiectiv un rol important l-a avut contribuţia suplimentara a BEI
în valoare de 81,3 milioane Euro, BERD cu 51,4 milioane Euro şi contribuţia naţională în
valoare de 47,7 milioane Euro. Scopul pentru care s-a acordat asistenţa respectivă a fost
realizarea restructurării în sectorul energetic.
- în anul 2001, a avut loc dezvoltarea mecanismelor de piaţă şi reforma în sectorul
energiei electrice pentru care s-a acordat asistenţă în valoare de 2,8 milioane Euro. Separarea
producerii, transmisiei şi distribuţiei energiei electrice a început să se aplice începând cu august
2000, aceasta având ca rezultat crearea companiilor independente juridic şi financiar, adică
fragmentarea monopolului Conel. Temoelectrica este una din companiile independente care s-
au desprins din Conel şi care are ca obiect de activitate producerea energiei electrice cu o
capacitate totala de 11,162 MW (la sfârşitul anului 2000). Mai bine de 10 % din aceasta
38
capacitate va trebui închisă din motive de raţionalizare şi modernizare a capacităţii producerii

de electricitate, acesta fiind si scopul acordării asistenţei.
Un alt obiectiv al acordării asistenţei PHARE este crearea unei pieţe funcţionale a
electricităţii care implică crearea unui operator comercial care să aibă capacitatea de a încheia
contracte bilaterale. În acest domeniu România este în întârziere cu 2-3 ani faţă de Ungaria
care în anul 2003 a intrat în prima etapă a liberalizării pieţei energetice. Aceeaşi rămânere în
urma o indică şi Bulgaria.
În perioada 2000-2006, România a primit peste 25% din totalul de 1,04 mld. Euro
disponibil, în cadrul programului ISPA destinat celor 10 ţări central şi est europene, ceea ce
înseamnă că a primit în medie anual de la 208 la 270 milioane Euro, ocupând in felul acesta
locul 2 după Polonia, la capitolul volumul total al asistenţei nerambursabile. Pentru a atinge
standardele UE în domeniul transporturilor si mediului este nevoie de investiţii importante pe
care ISPA le asigură in vederea dezvoltării căilor ferate, şoselelor, porturilor şi aeroporturilor,
conform cerinţelor de dezvoltare a transporturilor mondiale.
Principalii beneficiari sunt ministerele, regiile autonome şi companiile naţionale. Pentru

proiectele identificate, guvernul României a suportat aproximativ 25% din cheltuielile de
finanţare. Ţinând cont că majoritatea proiectelor sunt destinate dezvoltării infrastructuri de
mediu şi transporturilor au fost atrase în acest context, instituţii financiare internaţionale şi
anume: Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (care a aprobat credite
nerambursabile pentru România în valoare de 80 milioane Euro); Banca Europeana de
Investiţii. Până în prezent, România a semnat un Memorandum de Finanţare cu UE în valoare
de 1,57 mld Euro (jumătate din suma fiind repartizata egal între proiectele de mediu şi cele din
domeniul transporturilor - modernizări de căi ferate, şosele, construcţii de autostrăzi şi pasaje -
din care 1,17 mld. Euro reprezintă credite nerambursabile).
39
Programul SAPARD urmăreşte să sprijine România în pregătirea pentru participarea la

Politica Agricolă Comună implementată în Uniunea Europeană, obiectivele operaţionale în
acest sens fiind:
- rezolvarea problemelor specifice legate de o dezvoltare rurală durabilă;
- îmbunătăţirea standardelor de calitate ale produselor agricole si piscicole, ale
procesului de producţie şi de comercializare a acestora şi aducerea lor la
standardele practicate în Uniunea Europeană;
- sprijinirea României în implementarea legislaţiei Uniunii Europene (“acquis-
ului comunitar”) corespunzătoare acestui sector;
Instituţia responsabilă cu implementarea tehnică şi financiară a programului în
România este Agenţia SAPARD, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în
subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, Agenţia SAPARD are în
structură o unitate centrală, situată în municipiul Bucureşti, şi opt Birouri Regionale de
Implementare a Programului SAPARD (BRIPS).
Responsabilitatea pentru managementul financiar al fondurilor SAPARD revine
Responsabilului Naţional cu Autorizarea Finanţării (National Authorising Officer – NAO).
Fondul Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor Publice acţionează în calitate de Autoritate
Competentă, având rolul de a emite, monitoriza şi retrage acreditarea Agenţiei SAPARD şi de a
numi Organismul de Certificare.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale are în atribuţii coordonarea,

raportarea, monitorizarea si evaluarea Programului SAPARD si îndeplineşte funcţia de
Autoritate de Management pentru Programul SAPARD. Acest organism asigură monitorizarea
efectivă a derulării Programului şi raportează Comitetului de Monitorizare pentru Programul
SAPARD, progresele înregistrate în implementarea măsurilor şi dacă este cazul, ale sub-
măsurilor.
Conform Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al României, prin
intermediul Programului SAPARD s-a acordat finanţare în perioada 2000 – 2006 pentru
unsprezece Măsuri, structurate pe patru priorităţi, astfel:
1.Îmbunătăţirea accesului la pieţe si a competitivităţii produselor agricole şi piscicole
prelucrate:
40
1.1.Îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole şi piscicole;

1.2.Îmbunătăţirea structurilor in vederea realizării controlului de calitate, veterinar si
fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor;
2.Îmbunătăţirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală şi agricultură:
2.1.Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;
2.2.Managementul resurselor de apă pentru agricultură;
3. Dezvoltarea economiei rurale:
3.1.Investiţii în exploataţiile agricole;
3.2.Constituirea grupurilor de producători;
3.3.Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul
rural (agro-mediu);
3.4.Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de activităţi
multiple şi venituri alternative;
3.5.Silvicultura;
4. Dezvoltarea resurselor umane:
4.1.Îmbunătăţirea pregătirii profesionale;
4.2.Asistenţă tehnică ;
Până în prezent, prin Programul SAPARD s-a asigurat implementarea a şase măsuri,
dintre care, trei măsuri au fost acreditate de către Comisia Europeana în cursul anului 2002 si
anume: Măsura 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi
piscicole”, Măsura 2.1 „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale” si Măsura 4.2
„Asistenţa tehnică”.
1.1 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole
Potenţialii beneficiari :
- asociaţii si grupuri de producători (cu personalitate juridică);
- societăţi comerciale cu capital 100% privat;
- în sectorul vinificaţie sunt sprijinite: asociaţiile, grupurile de producători şi
societăţile comerciale private care procesează numai soiuri nobile de struguri.
Tipurile de investiţii vizate :
41
- îmbunătăţirea şi optimizarea fluxurilor de producţie, prelucrare şi marketing al

produselor agricole si piscicole;
- crearea sau modernizarea reţelelor locale de colectare, a capacităţilor de
recepţionare, depozitare, condiţionare, sortare şi ambalare a produselor agricole
si piscicole.
Aceste investiţii vor contribui la accelerarea ameliorării standardelor naţionale prin
adaptarea progresivă la standardele comunitare în sectoarele: lapte şi produse lactate; carne
(taurine, suine, ovine, păsări) şi ouă; legume, fructe şi cartofi; prelucrarea strugurilor - soiuri
nobile pentru vin; peşte şi acvacultură şi produse de ostreicultură (stridii şi midii); cereale;
seminţe oleaginoase; zahăr, plante textile (in şi cânepă). În cadrul acestei măsuri sunt finanţate
proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 30.000 şi 2.000.000 EURO.
CAPITOLUL 5
ROLUL FINANŢĂRII EXTERNE ÎN ROMÂNIA
5.1. Fondurile de investiţii
Fondul de investiţii este organism de plasament care are ca obiectiv mobilizarea

resurselor băneşti a unui număr mare de investitori şi plasarea lor în condiţii avantajoase
şi profitabile.
Fondul închis de investiţii este un organism de plasament colectiv în valori
mobiliare, constituit prin plasament privat şi care nu face răscumpărarea titlurilor de
participare.
42
Fondul mutual (Fond deschis de investiţii) este un fond de investiţii constituit prin
contract de societate civilă, cuprinzând atât totalitatea contribuţiilor băneşti ale
investitorilor, printr-o ofertă publică continuă de titluri de participare, cât şi activele
achiziţionate prin investirea unor astfel de resurse. Un fond mutual îşi răscumpără titlurile
de la membrii săi, la solicitarea acestora.
Un fond mutual se constituie din totalitatea contribuţiilor băneşti, obţinute prin
ofertă publică continuă de titluri de participare, la care se adaugă totalitatea activelor
achiziţionate prin investirea resurselor sub forma unui portofoliu diversificat de valori
mobiliare. Cu alte cuvinte, fondurile acumulează bani de la mai multe persoane, iar
administratorul desemnat investeşte aceşti bani în instrumente ale pieţei monetare,
obligaţiuni municipale şi/ sau corporatiste, acţiuni tranzacţionate pe piaţa bursieră,
precum şi în alte valori mobiliare, în funcţie de politica de investire declarată a fondului.
Profiturile realizate sunt redistribuite, prin răscumpărarea unităţilor de fond, aceloraşi
investitori. Pe acest principiu au funcţionat şi SAFI, şi FNI, cu menţiunea că, la vremea
respectivă, instrumentele de investiţii nu aveau o paletă atât de largă ca acum.
Administratorul transformă astfel activele monetare disponibile în active

financiare selecţionate în mod profesionist. Avantajele acestui tip de plasament constau în
faptul că investitorul se bucură de drepturi şi obligaţii egale indiferent de suma investită,
diversificarea plasamentelor duce la diminuarea riscului, iar transparenţa este destul de
ridicată. Ca să poată funcţiona, un fond mutual are un consiliu de încredere, o societate de
administrare, un depozitar care calculează valoarea titlurilor de participare şi pastrează
activele, şi un distribuitor care vinde titlurile de participare2.
Avantajele investiţiei într-un fond deschis de investiţii sunt :
 mutualitatea – investitorii, indiferent de mărimea investiţiei, se bucură de
drepturi şi obligaţii egale. În plus, faptul că fondul investeşte sume mai
mari decât micii investitori conduce la obţinerea de condiţii de investire
mai bune (comisioanele plătite de administatorii fondurilor la bănci sau
2 Vasilescu Ion, Romanu Ion – Investiţii, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag.362.
43
pentru tranzacţiile efectuate pe bursă, sunt sensibil mai mici decât cele
plătite de o persoană fizică).
 diversificarea investiţiei şi reducerea riscului – ceea ce se poate demonstra
cel mai bine cu zicala "să nu iţi pui toate ouăle în acelaşi coş" ;
 management profesionist – alegerea investiţiilor făcute de fond se face de
către profesionişti, care dispun de cunoştinţele necesare. În plus, modul în
care aceşti profesionişti sunt plătiţi este corelat cu performanţă, ceea ce îi
stimulează să obţină randamente cât mai mari, în condiţiile reducerii
riscului investiţiei.
 transparenţa – fiecare investitor are la dispoziţie prospectul fondului, care
cuprinde toate documentele după care funcţionează fondul. De asemenea,
fondurile sunt obligate să aducă la cunoştinţă investitorilor trimestrial
rapoarte privind activitatea lor, iar paginile web ale fondurilor precum şi
unele publicaţii, asigură zilnic informaţii cu privire la evoluţia fondurilor.
Funcţionarea unui fond presupune existenţa:

 unei societăţi de administrare, care ia deciziile şi efectuează investiţiile;
pentru activitatea lui, administratorul este plătit din fond cu un comision
de administrare;
 unui depozitar, ale cărui principale două meniri sunt: să păstreze în
siguranţă toate activele fondului şi să calculeze în mod independent
valoarea titlului de participare;
 unui distribuitor, care vinde titluri de participare; conform legislaţiei
româneşti, distribuitori pot fi băncile comerciale sau societăţile de valori
mobiliare.
Dezavantajele investiţiei într-un fond sunt următoarele:
44
- Investitorii trebuie să suporte din câstigul lor sume necesare pentru plăţile din
fond, principalele categorii fiind: comisioane de administrare şi depozitare, a cheltuielilor
de emisiune şi publicitate, de audit.
- Fondurile mutuale se expun "riscului de administrare" pericolului ca
profesioniştii în investiţii, adică administratorul fondului, să obtină rezultate slabe. Acest
risc se poate elimina prin compararea evoluţiei mai multor fonduri şi, eventual,
penalizarea administratorului mai slab prin retragerea din fondul respectiv. Sau se poate
alege un "coş" de fonduri, caz în care dacă unul obţine performanţe mai slabe,
performanţele bune obţinute de celelalte fonduri se vor compensa şi se obţine în
ansamblu un rezultat bun.
Fondurile de investiţii se împart în două mari categorii: fonduri deschise de
investiţii şi fonduri închise de investiţii, diferenţa dintre ele fiind dată de modul în care
este organizată emisiunea unităţilor de fond. Fondurile deschise au o emisiune
permanentă de unităţi de fond, spre deosebire de cele închise, care nu au emisiune
continuă şi se adresează unui număr limitat de investitori. La fondurile deschise pot
subscrie permanent investitorii, indiferent de vechimea în fond, concomitent cu faptul că
unii investitori se retrag complet sau îşi răscumpără o parte din numărul de unităţi de
fond deţinute.
CAPITOLUL 6
STUDIUL DE CAZ: S.C. DUSTIM PROD S.R.L.
JUDEŢUL NEAMŢ
6.1. Prezentare general
S.C. DUSTIM PROD S.R.L. este o societate comercială cu capital integral privat, ce
are ca obiect de activitate producţia cărnii (exclusiv carnea de vită), obiect de activitate care a
fost păstrat până în present.
45
S.C. DUSTIM PROD S.R.L. se află in continuă dezvoltare, investiţiile efectuate pânâ în
present conferindu-i societăţii stabilitate şi siguranţă în obţinerea rezultatelor economico-
financiare, propulsand societatea între primele societăţi din Neamţ.
Implementarea noului proiect va determina schimbări structurale în modul de realizare
a obiectului societăţii asigurându-i acesteia competivitate în conformitate cu cerinţele actuale
ale dezvoltării economiei româneşti, pe linia integrarii in Uniunea Europeana.
Eficienţa finală a realizării acestei investiţii se va manifesta atât în beneficiul societăţii
(creşterea profitului) cât şi a zonei rurale (creşterea veniturilor bugetului local, a gradului de
ocupare a forţei de muncă, în contextul permanentei îmbunătăţiri a mediului), precum şi în
ridicarea standardului de viaţă al locuitorilor zonei prin creşterea veniturilor.
Faţă de activitatea prezentă, realizarea investitiei conduce la imbunatatirea
performantelor productiei, tehnic si calitativ. Din prezentarea proiectului tehnic rezulta
achizitionarea unor utilaje si linii tehnologice moderne si competitive. Produsele finite au un
nou mod de prezentare si promovare. Pe linia imbunatatirii calitative a produselor se va realiza
un laborator propriu de control permanent al calitatii produselor. Implementarea noului proiect
va tine seama de cerintele protectiei mediului.
Din analiza financiara a eficientei investitiei rezulta indicatori economici superiori fata
de cei existenti: profit net ridicat, reducerea costurilor pe unitatea de produs, cresterea ratei
rentabilitatii generale si pe produs, cresterea rentabilitatii capitalului investit, asigurarea unei
rate interne de rentabilitate superioare, realizandu-se o durata de recuperare a investitiei mica.
Rezultatele economice preconizate consider a fi realiste si realizabile, avand in vedere

si disponibilitatea aprovizionarii cu materii prime, cat si asigurarea desfacerii contractuale.
Acestea sunt bazate pe relatiile comerciale existente cat si pe orientarea spre noi parteneri de
afaceri.
Necesitatea finantarii investitiei este determinate de insuficienta fondurilor proprii ale
societatii pentru realizarea proiectului in conformitate cu scopurile propuse.
6.1.1. Obiectul studiului
S.C. DUSTIM PROD S.R.L are ca obiect de activitate productia, carnii de vita.
Activitatile curente desfasurate de firma sunt:
46
 comercializarea animalelor;
 prelucrarea si distribuirea carnii;
Societatea si-a inceput activitatea in anul 1997 cu un numar mic de animale.

In decursul celor 13 ani de functionare, societatea a suferit numeroase modificari,
ajungand sa aiba, in prezent un numar de produse ce le comercializeaza in mod curent.
Din evolutia numarului de sortimente reiese ca exista o serioasa preocupare de a ne
incadra in exigentele pietei si de a raspunde cerintelor unor categorii cat mai diverse de
consumatori. Specialistii nostrii sunt mereu in contact cu toate noutatile din domeniu, urmarind
continuu cresterea calitatii produselor, marirea termenelor de valabilitate si imbunatatirea
modului de prezentare, ambalare-etichetare. Toate acestea au determinat conducerea firmei sa
infiinteze un abator mixt, ovine, bovine si o sectie de vidare carne.
Scopurile urmarite prin realizarea studiului sunt in principal urmatoarele:
 Determinarea fezabilitatii proiectului;
 Evaluarea rentabilitatii afacerii;
6.2. Prezentarea activitatii societatii comerciale
Date generale privitoare la solicitant
Numele solicitantului:
S.C. DUSTIM PROD S.R.L
Numar inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului
J27/574 din 08.11.1997
Codul fiscal si autoritatea fiscala tutelara:
47
RO 9917571 Ministerul Finantelor – Directia Generala a Finantelor Publice prin Circa

Fiscala Orasul Neamt.
Forma juridica:
S.C. DUSTIM PROD S.R.L este o societate comerciala cu raspundere limitata (SRL),
infiintata in baza legii nr. 31/1991. Societatea a fost infiintata in anul 1997, avand ca obiect
principal de activitate productia, si comercializarea carnii de vita, obiect de activitate care a
fost pastrat pana in present.
Firma nu a suportat fuziuni, dizolvari, diviziuni sau cesiuni de parti sociale in perioada
de functionare 1997-2010.
Structura capitalului social si evolutia acestuia de la infiintare
S.C. DUSTIM PROD S.R.L este firma cu capital 100% privat.

Capitalul social initial subscris si varsat a fost de 515.000 lei, impartit in 100 de parti
sociale egale si indivizibile, avand o valoare nominala de 5000 lei fiecare, repartizate astfel:
 Podolan Dumitru
 Ciritel Mircea
 Galita Constantin
Pe parcursul desfasurarii activitatii, societatea comerciala si-a majorat capitalul social
in mai multe etape:
 Noiembrie 1998 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 900.000 lei
subscris si varsat;
o Decembrie 2007 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la
1.300.000 lei subscris si varsat;
o Ianuarie 2008 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la
2.200.000 lei subscris si varsat;
o August 2009 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 8.
800.000 lei subscris si varsat;
o Iulie 2010 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 10.900.000
lei.
Administratorul societatii
Podolan Dumitru
48
Participatii la alte societati
Firma nu are participatii la nici o alta societate.
Adresa sediului social
Str. Dimitrie Leonida, Nr. 113 D, Jud. Neamt
Puncte de lucru:
Sectia de preparate carne si abator

Sectia mecanizare – reparatii utilaje
Ferma de vaci – crestere vaci
Ferma de oi – crestere oi.
Utilaje
Toata gama de utilaje necesare pentru o activitate eficienta in toate domeniile in care ne
desfasuram activitatea.
Litigii
Societatea noastra nu se afla in litigii civile, comerciale, de munca, penale si

administrative cu nici o alta persoana juridical, fizica sau vreun organism al statului.
6.3. Cifra de afaceri
S.C. DUSTIM PROD S.R.L a inregistrat in ultimii 3 ani urmatoarele cifre de afaceri:
 2007: 70980600 mii lei
 2008: 49551791 mii lei
 2009: 41005840 mii lei
Aceasta evolutie a cifrei de afaceri reflecta in mare masura evolutia agentilor economici
autohtoni. Piata de desfacere cunoaste la ora actuala o tendinta de dezvoltare atat cu privire la
calitatea produselor cat si a cererii.
In present, peste 70% din produse sunt din import, productia autohtona inregistrand
uneori vanzari pozitive, alte ori negative. Principalii factori care determina evolutia preturilor
sunt nivelul preturilor la utilitati (energie electrica, combustibili) si pretul animalelor vii.
49
6.4. Management si resurse umane
Conducerea societatii este asigurata de Adunarea Generala a Actionarilor, care

numeste managerul general si managerii: de productie, ethnic, financiar si zootehnic.
In conditiile dezvoltarii continuue a firmei, personalul acesteia a crescut de la 8
salariati in 1997 la 58 de salariati in iunie 2010.
Pregatirea profesionala a personalului firmei se prezinta astfel:

 Studii superioare -10 de persoane
 Pregatire medie de specialitate - 20 de persoane
 Muncitori –28 de personae.
Pentru atingerea obiectivelor exista resursele umane manageriale necesare.
6.5. Situatia patrimoniului
Performanta financiara a solicitantului se prezinta astfel:
Indicator 2009 2008 2007
Cifra de afaceri, din care 70980600 49551791 41005840
Productia vanduta 70970600 49551791 41005840

Rezultatul din exploatare 5476217 3708401 3149527
Profit net (pierdere) 3173925 335781 86292
Active totale 40526434 29120066 25075545
Active circulante-total 27338619 20156912 16919323
Datorii pe termen scurt 16363391 17030948 13322209
Capital social 11100000 2200000 2200000
Total datorii, din care: 16363391 17030948 13322209
Datorii cu personalul si 1477550 1458010 315715
asigurarile sociale
Datorii la bugetul de stat 225631 62218 319431

Credite bancare pe termen 0 0 0
lung si mediu
50
Pe baza acestei situatii patrimoniale se pot calcula o serie de indicatori, dupa cum
urmeaza:
 Rata lichiditatii patrimoniale (RLP)
RLP = (Active circulante/Datorii totale)*100
Anul 2009 2008 2007

Indicator 167.07 118.35 127.00
Rata lichiditatii patrimoniale inregistreaza un ritm descendent.
 Rata datoriilor (RD)
RD = (Datorii totale/Total activ)*100
Anul 2009 2008 2007

Indicator 40.38 58.49 53.13
6.6. Necesitatea proiectului

6.6.1. Prezentarea proiectului de investitii
S.C. DUSTIM PROD S.R.L. isi propune sa mai achizitioneze un abator (abatorizarea
animalelor pentru productie proprie de preparate din carne cat si pentru vanzare), si sa
infiinteze o sectie de prelucrare a carnii. Dintre ofertele primite, cea mai avantajoasa este cea a
firmei Mayer, dar decizia finala va fi luata dupa obtinerea creditului.
Capacitatea abatorului va fi de:
 40000 capete porcine/an in greutate cuprinsa intre 100-110 kg in viu
 4500 capete vita /an in greutate medie de 400 kg/cap in viu
 50000 capete miei/an totalizand o greutate anuala de 750 t carne in carcasa
Capacitatea de prelucrare in sectia de produse din carne este de 20 t/zi – respectiv 3840 t
preparate /an.
Nr. Denumire grupa Ponderea in total

Crt. produse productie %
1 Carne de bovine, 20
porcine, ovine
51
2 Salamuri 38
3 Carnati 10
4 Afumaturi 8
5 Specialitati 15
6 Tobe, Cartabos, Lebar 9
Marcarea se face computerizat cu anumite inscriptionari. Depozitarea se face in

spatii frigorifice la temperaturi cuprinse intre 0 0 si 40C. Ambalarea se va face in caserole
de plastic pentru carne proaspata si folie termocontractibila pentru produsele din carne.
 Abatorizarea – animalele vii se receptioneaza in zona staulelor, prin numarare,
cantarire si aplicarea crotariilor de identificare la bovine.
 Sacrificarea porcinelor
 Sacrificarea taurinelor
 Sacrificarea ovinelor
 Transarea carcaselor – se realizeaza pe piese anatomice dupa care se va face

sortarea carnii pe calitati. Carnea astfel sortata va fi trimisa o parte la ambalare
pentru vanzare in stare proaspata si restul la sectia de preparate din carne.
In vederea desfasurarii activitatii in conditii de siguranta privind calitatea factorilor de

mediu in zona amplasamentului se vor lua urmatoarele masuri, impuse prin acordul de mediu:
 Monitorizarea continua a consumului total de apa;

 Monitorizarea evacuarilor de apa uzata, deseuri si subproduse;
 Efectuarea anuala a unei determinari privind concentratiile poluantilor la emisie pentru
centrala termica si calibrarea arzatorului;
 Construirea unei statii de epurare a apelor uzate;
Materiile prime utilizate in procesul de productie sunt:
 Animale vii din specia porcina, taurina si ovina, care vor proveni atat din productie
proprie, cat si de la societati comerciale si crescatori privati;
 Condimente si aditivi: se vor prefera furnizorii stabili cu care societatea are vechi relatii
de colaborare;
 Ambalaje;
52
Desfacerea produselor se va realiza si pe vechile canale de distributie constituite din

magazine alimentare mari si beneficiarii vechi, dar piata pe care o dorim dupa definitivarea
proiectului este piata de desfacere a supermarketurilor.
6.6.2. Costuri investitionale
Costurile totale pentru realizarea acestui proiect sunt estimate la 1.988.030 Euro.
Aceasta suma va fi finantata astfel:
 Surse proprii ale S.C. DUSTIM PROD S.R.L. 598.030 Euro
 Credite acordate de BCR 400.000 Euro
 Ajutor financiar nerambursabil in valoare de 990.000 Euro.
6.6.3. Analiza economico-financiara in perspectiva
Proiectul urmeaza sa se realizeze in perioada noimbrie 2010 - ianuarie 2011,

finalizandu-se in decurs de 13 luni.
Capacitatile de productie in unitati fizice:
Indicator 2012 2013 2014 2015 2016
I II III IV I II III IV
Grad de
utilizare a 60 65 65 70 80 80 80 80 85 90 100
capacitatii
6.6.4. Analiza costurilor

Categorii de cheltuieli Valoare
cheltuieli
1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea 6700
terenului
2 Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii 17153
obiectivului
3 Cheltuieli pentru investitia de baza, din care: 1876604
3.1 Lucrari pentru constructii noi si modernizari 668752
Cladiri pentru procesare 532332
53
Cladiri conexe investitiei de baza pentru 136420

protectia mediului
3.2 Noi utilaje, instalatii, , echipamente, 1207852
tehnologii, inclusiv costuri de instalare
pentru:
1. Procesare, imbuteliere, marcare, etichetare 704835
2. Utilitati: electricitate, comunicatii, 189996

telecomunicatii, gaze, apa, canalizare
3. Testarea si controlul calitatii 33285
4. Protectia mediului: evacuarea, reciclarea si 279736
pomparea reziduurilor
4 Valoarea onorariilor platite arhitectilor, 21090
inginerilor, consultantilor, valoarea taxelor
legale, studii de fezabilitate
5 Cheltuieli pentru avize, acorduri aferente 8453
organizarii de santier
6 Alte cheltuieli 8030
7 Cheltuieli diverse si neprevazute (max 5%) 50000
Total valoare proiect 1988030
6.6.5. Plan de rambursare a creditului
Valoarea creditului este de 400.000 Euro, cu o dobanda anuala de 10%, pe o durata de 3

ani. Banca Comerciala Romana acorda o perioada de gratie de 1 an, rata trimestriala fiind
stabilita la 50.000.
Perioda Rest de Dobanda Rata de Sold Dobanda Rata Total rata

plata datorata credit cumulat cumulat +dobanda
a a cumulata
Tr. I 400. 000 10.000 - 400.000 10.000 - 10.000
Tr. II 400. 000 10.000 - 400.000 20.000 - 20.000
Tr. III 400. 000 10.000 - 400.000 30.000 - 30.000
Tr. IV 400. 000 10.000 - 400.000 40.000 - 40.000
Total an - 40.000 - - - - 40.000
2003
Tr. I 400.000 10.000 50.000 350.000 50.000 50.000 100.000
Tr. II 350.000 8.750 50.000 300.000 58.750 100.000 158.750
Tr. III 300.000 7.500 50.000 250.000 66.250 150.000 216.250
Tr. IV 250.000 6.250 50.000 200.000 72.250 200.000 272.500
Total an - 32.500 200.000 - - - 272.500
2004
Tr. I 200.000 5.000 50.000 150.000 77.500 250.000 327.500
54
Tr. II 150.000 3.750 50.000 100.000 81.250 300.000 381.250

Tr. III 100.000 2.500 50.000 50.000 83.750 350.000 433.750
Tr. IV 50.000 1.250 50.000 - 85.000 400.000 485.000
Total an - 12.500 200.000 - 485.000
2005
TOTAL - 85.000 400.000 - - - 485.000
6.7. Proiectii financiare pentru urmatorii trei ani
Proiectiile financiare pentru urmatorii trei ani se refera la :

 Prognoza vanzarilor (si evolutia utilizarii capacitatilor de productie);
 Proiectia contului de profit si pierdere;
 Analiza pragului de rentabilitate;
 Calculul venitului net;
 Calculul venitului net actualizat;
 Fluxul financiar;
Prognoza vanzarilor (si evolutia utilizarii capacitatilor de productie)
Indicator 2012 2013 2014

I II III IV
Afumaturi 17314 17314 18550 18551 71729
Prospaturi 435320 437299 437299 437299 1747217
Salamuri 374103 375804 375804 375804 1501515
Specialitati 25043 25043 27826 27826 10573
Subproduse 12985 12985 13913 13914 53797
Carcasa oaie 0 0 0 0 0
Produse secundare 0 0 0 0 0
Total 864765 868445 873392 873394 3384831 3384831
Analiza pragului de rentabilitate
Nr. Indicatori 2012 2013 2014

Crt.
55
1 Grad de utilizare a capacitatii 65 80 85

proiectate
2 Venituri totale 5058441 6230448 6614507

3 Cheltuieli totale, din care: 4346981 5310668 5631895
3.1 Cheltuieli fixe 171036 171036 171039
3.2 Cheltuieli variabile 4175945 5139632 5460856
4 Profit net 497202 660124 714675
5 Surse proprii de dezvoltare 624078 787000 841552
pentru proiect
6 Capital social 39060 39060 39060

7 Capital propriu 1292140 1455062 1509613
8 Rate credit + dobanzi pe 128990 119086 109182
termen mediu
9 Credit pe termen mediu 317880 238410 158940

10 Capital permanent (7+9) 1610020 1693472 1668553
11 Marja profitului (4/2)*100= 9.83 10.60 10.80
%
12 Rata rentabilitatii financiare 38.48 45.37 47.34
(4/7)*100=%
13 Rata de rentabilitate interna a 0.16

proiectului de investitii
Fluxul de numerar previzionat
Specificatie 2012 2013 2014

I II III IV
1. Venituri (fara TVA) 1167843 1264744 1264744 1362110 6230448 6614507
costuri de productie 1006439 1086745 1086745 1167052 5310668 5631895
56
amortizare 31719 31719 31719 31719 126678 126678

Venituri inaintea 149024 165629 165629 182678 880164 952900
impozitarii
Dobanda la credite pe termen scurt
Rambursare credite pe termen scurt
Impozit pe profit 37256 41410 41410 45670 220040 238225

Profit net 111768 124213 124213 137008 660123 714675
Amortizare 31719 31719 31719 31719 126876 126876
2. Flux de numerar net din 143487 166932 166932 168727 787000 841552
exploatare
Finantari externe 990000
nerambursabile
Credite pe termen lung sau 397350
mediu
Surse proprii 600680
Flux de numerar brut 2131517 166932 166932 168727 787000 841552
Valoarea investitiei 1980000
Rambursare credite pe 0 0 0 79470 79470 79470
termen lung
Dobanda la credit pe 12380 12380 12380 12380 39989 29876
termen lung
Alte plati (taxe, impozite, 94050 94050 94050 94050
diverse)
Total iesiri 2086430 106530 106530 185900 119087 109182
Cash Flow net 45087 49705 49705 -17173 667915 732370
Proiectia contului de profit si pierdere
Nr. Denumire 31.12.2008 31.12.2009 31.12.2010

Crt.
1 Venituri din exploatare 3485250 3485250 3485252
57
2 Cheltuieli pentru exploatare 3385484 3385484 3385484
3 Rezultatul din exploatare 99766 99766 99768
4 Venituri financiare 0 0 0
5 Cheltuieli financiare 37100 37100 37100
6 Rezultatul financiar -37100 -37100 -37100
7 Venituri exceptionale 0 0 0
8 Cheltuieli exceptionale 0 0 0
9 Rezultatul exceptional 0 0 0
10 Venituri totale 3485250 3485250 3485252

11 Cheltuieli totale 3422584 3422584 3422584
12 Rezultatul brut 62666 62666 62668
13 Impozit pe profit 15667 15667 15667
14 Profitul net 46999 46999 47001
Proiectiile efectuate evidentiaza ca afacerea este rentabila, cu venituri totale si nete in

crestere, profitul net obtinut crescand de la 497202 Euro in 2012, la 660124 Euro in 2013 si la
714675 Euro in 2014. Fluxul financiar este pozitiv pe intreaga perioada, facand posibile
efectuarea integrala si la timp a platilor aferente activitatilor S.C. DUSTIM PROD S.R.L.
CONCLUZII
În anul 1990, situaţia financiară externă din câteva ţări est europene devenise destul de
precară. Încă din anii anteriori, datoria externă crescuse ameţitor iar rezervele valutare s-au
diminuat. La începutul acestei perioade, Ungaria şi România conduceau în clasamentul ţărilor
central şi est europene în privinţa nivelului datoriei externe (aproximativ 10 miliarde de dolari
58
SUA la acea dată). În materie de dezvoltare economică aceste ţări se situau şi încă se mai află
la mare distanţă de restul ţărilor din Europa.
Intrările de fluxuri financiare au oferit posibilitatea refacerii rezervelor oficiale ale
acestor ţări. Asistenta financiară a fost acordată în principal de instituţiile financiare
internaţionale, UE şi donatori bilaterali. În cazul României fluxurile financiare au fost
direcţionate către sectorul infrastructurii şi dezvoltarea acestuia, dar şi către dezvoltarea
sectorului privat.
Avantajele şi rezultatele economice înregistrate de economia românească în anii de
derulare a reformelor, ani în care economia românească a beneficiat de ajutor financiar
important, sunt evidente. Cele mai importante ar putea fi: o creştere economica in jur de 5% pe
an în ultimii 5 ani, scăderea inflaţiei, menţinerea şomajului la cote rezonabile, menţinerea
deficitului bugetar la cote scăzute, creşterea semnificativă a comerţului cu UE şi a investiţiilor
din ţările comunitare, accesul sporit al lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă din ţările
UE şi mai ales nivelul ridicat al intrărilor valutare generate de aceştia, asistenţa economică
semnificativă primita din partea UE şi a organismelor financiar monetare.
Tratatul de aderare la UE semnat de România în aprilie 2005, care reflectă rezultatul
negocierii a 31 de capitole, acoperind întreaga arie a domeniilor economico-sociale,
prefigurează, de fapt, trecerea într-o altă faza, mai aprofundată, mai structurată.
Analizele economice pun în evidenţă efecte benefice ale liberalizării serviciilor,
capitalului şi forţei de muncă, sporirea semnificativă a asistenţei nerambursabile a UE către
România şi este de aşteptat un impact economic pozitiv al aderării României la UE. Sunt însă
de aşteptat şi costuri, care vor fi distribuite neuniform la nivelul societăţii şi a diferitelor zone
geografice, nefiind clar în ce măsura România va fi pregătită instituţional şi managerial să
valorifice fondurile structurale ale UE care îi vor fi puse la dispoziţie după aderare şi în ce
măsură acestea vor corespunde nevoilor multiple ale României.
BIBLIOGRAFIE
1. Anghelache, C. „România 2001. După 11 ani de tranziţie”, Ed. Economică, 2001

2. Anghelache, C. „România 2002. Starea economică la început de mileniu”, Ed.
Economică, 2002
3. Anghelache, C. „România 2004. Starea economică. Evoluţii semnificative”, Ed.
Economică, 2004
59
4. Badrus, Ghe. „Globalizare şi management”, Ed. Economică, 2001

5. Beziaş, J. „Relaţiile internaţionale de la mijlocul secolului al XXI-lea”,
Institutul European, 2003
6. Câmpeanu, Virginia „Analiza comparativă a ţărilor central şi est europene candidate
la aderare”, Institutul de Economie Mondială, 2004
7. Cheibaş, Ruxandra „Respecializarea ţărilor în tranziţie şi reorientarea fluxurilor
comerciale”, Ed. Litera, 2002
8. Constantinescu, „Tranziţia la economia de piaţă”, Ed. Naţională, 2001
D.A. (coord.)
9. Creţoiu, Ghe. „Economie Mondială”, Ed. Porto Franco, 2001
10. Drăgan, Gabriela „UE între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune
ale UE”, Ed. Economică, 2005
12. Dumitrescu, S. „Construcţia europeană. Uniunea Europeană”, Ed.
(coord.) Independenţa Economică, 2005
14. Gilpin, R. „Economia mondială în secolul XXI”, Ed. Polirom 2004
15. Mazilu, D. „Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene”,
Ed. Lumina Lex, 2001
16. Mureşan, D. „Istoria economiei”, Ed. Economică, 2000
Mureşan, Maria
17. Profiroiu, M., „Politici europene”, Ed. Economică, 2003
Popescu, Irina
18. Puiu, O. „Politici economice internaţionale”, Ed. Independenţa
Economică, 2000
19. Rujan, O. „Economie internaţională”, Ed. Economică, 2004
20. Sută, N. (coord.) „Comerţ internaţional şi politici comerciale”, Ed. Independenţa
Economică, 2000
21. *** „Conjunctura economiei mondiale 2004”, Institutul de
Economie Mondială, 2005
22. *** „Tendinţe în evoluţia conjuncturii economice a ţărilor OCDE în
2004 şi previziuni pentru 2005”, Institutul de Economie
Mondială, 2005
23. *** „România: Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2003-
2004”, PNUD, 2004
24. *** Colecţia de reviste „Tribuna Economică”, (2005-2006)
25. *** www.ziarulonline.ro
26. *** www.guv.ro
27. *** www.mfinante.ro
28. *** www.mie.ro
29. *** www.mae.ro
60
30. *** www.infoeuropa.ro

31. *** www.fmi.ro
32. *** www.imf.org
33. *** www.ocde.org
61

Lucrare de Licenta TEORIE Şi STUDIUL DE CAZ

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licenta TEORIE Şi STUDIUL DE CAZ

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asi ste nţa fi nanc iră externă în România

Capitolul 1. Tranziţia la economia de piaţă în România……………...……………...….…..4

1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale…………………………..

1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării………..….

Capitolul 2. Începuturile şi evoluţia procesului de aderare la UE………..…...…………..10

Capitolul 3. Asistenţă pentru pre-aderare (Phare, ISPA, SAPARD………….…………...16

Capitolul 4. Asistenţă financiară acordată României de Banca Mondială şi FMI…….....29

Capitolul 5. Rolul finanţării externe în România………………………………….……….44

Capitolul 6. Studiul de caz. S.C. DUSTIM PROD S.R.L.……………...………….……….47

6.1. Prezentare generală…...…………………......................……………....…….47

6.2. Prezentarea activităţii societăţii comerciale……………………………...….49

1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale

Lumea în care trăim astăzi este, înainte de toate o lume a interdependenţelor, a

Aşa cum se prezintă ea astăzi, economia mondială reprezintă un ansamblu de economii

 Procesul de adâncire al interdependenţelor se află într-o dinamică continuă.

1.2. Globalizarea problemă de actualitate a economiei mondiale

Globalizarea a devenit problema cea mai arzătoare a epocii noastre.

naţionale şi de diminuarea costurilor, în principal de transport şi comunicaţii”. Aceeaşi definiţie

constantă (coeficientul Gini a crescut de la circa 46, în perioada 1960-1978, la 54 în prezent,

Procesul globalizării stimulează dezvoltarea rapidă, circuitele economice şi financiare,

Acceptând existenţa acestor aspecte, comunitatea internaţională a recunoscut ca una din

1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării

2.1. Nevoia de asistenţă financiară externă

2.2. Tipologia fluxurilor financiare îndreptate către ţările în dezvoltare

Odată cu creşterea şi diversificarea comerţului internaţional, s-au impus şi chiar au

Datorită scumpirii barilului de petrol, OPEC a devenit donatoare de resurse financiare,

În ceea ce priveşte sursele de finanţare privată, acestea au o valoare superioară

Din 1973 băncile transnaţionale reciclează petrodolari acordând împrumuturi în condiţii

1989 199 199 199 199 199 199 199 199

3.1. Asistenţa occidentală pentru ţările aflate în tranziţie

 Să atenueze impactul tranziţiei spre economia de piaţă;

Astăzi, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care dispune

constrângerilor de capacitate, în asigurarea absorbţiei fondurilor EU în timp util şi în

3.2. Fondurile europene

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) – este fondul structural care

Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă (IFOP) – este fondul structural

În contextul politicii de dezvoltare regională a UE, scopul principal al Fondului de

3.3. Scurt istoric al fondurilor de pre-aderare

Imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste, Comunitatea Europeană a început

3.4. Finanţarea prin programe de pre-aderare

armonioasă a întregului comunitar. Existenţa unor zone de sărăcie în apropierea UE perturbă

Programul ISPA (Instrument for Structural Policies for pre-Accession) este

Sprijinul acordat prin programul ISPA vizează următoarele obiective:

- De a rezolva problemele prioritare şi specifice în domeniul agriculturii şi

miliarde euro 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

La nivelul tuturor statelor candidate, alocările anuale, prin intermediul

milioane euro PHARE -programe naţionale ISPA (nivel minim/maxim) SAPARD

4.1. Evoluţia economiei româneşti în perioada de tranziţie

datorii de stat, un sector privat, o economie de tip natural, de subzistenţă , în agricultură şi o

La începutul anului 2004, populaţia rurală a României era de 10.068.000 locuitori,

4.2. Acordul cu FMI şi Banca Mondială

Imediat după 1990, România s-a confruntat cu un deficit de amploare cauzat de

Tipul acordului Data Data expirării Suma aprobată Suma trasă

4.3. Asistenţa pentru aderare primită de la Uniunea Europeană

Investiţiile în coeziunea economică si socială impun prin măsuri similare celor

Implementarea programelor PHARE se realizează în momentul de faţă pe baza

Acest sistem de administrare a resurselor în domeniul petrolier şi care conferă statului

economie făcând ca produsele româneşti prelucrate să nu fie suficient de competitive la export,

nerambursabile în valoare de 6 milioane Euro şi o contribuţie locală a beneficiarului în

capacitate va trebui închisă din motive de raţionalizare şi modernizare a capacităţii producerii

Principalii beneficiari sunt ministerele, regiile autonome şi companiile naţionale. Pentru

Programul SAPARD urmăreşte să sprijine România în pregătirea pentru participarea la