DREPT AERIAN

INTRODUCERE
Dr. Sorana PăunPop
 DEFINIȚIE

Dreptul aerian reprezinta o serie

de norme si reguli ce :

- reglementează utilizarea
spațiului și a transportului
aerian;
- reglementează drepturile și
obligațiile statelor în ceea ce
privește folosirea spațiului
aerian pentru transport,
explorare sau alte activități;
- reprezintă un microcosmos al
dreptului internațional;
- îmbină norme de drept
internațional public și privat.
RELEVANTA STUDIERII DREPTULUI AERIAN:

Importanța practică de a ne însuși cunoștințe de

baza din acest domeniu:

- interconexiunea dreptului aerian cu alte ramuri

de drept: drept constituțional, drept penal, drept
comercial, drept administrativ, drept civil etc;
- dreptul aerian oferă cel mai elocvent exemplu al
adaptării într-un timp foarte scurt al
reglementărilor raportat la impresionanta
dezvoltare a tehnologiei în ultimii ani.
 ORIGINEA DREPTULUI AERIAN

- Începuturile dezvoltării acestui domeniu (crearea

primului motor de avion de catre frații Wright) au
generat necesitatea existenței unor reglementări;
- Conferința de la Paris – 1910 – datorită
neînțelegerilor de ordin politic nu s-a reușit
atingerea unor rezultate tangibile;
- Conventia de la Paris – 1919 – urmare a
primului zbor planificat între Paris și Londra.
 CONVENTIA DE LA PARIS – PREVEDERI
RELEVANTE

- Recunoașterea dreptului fiecărui stat de a se

bucura de suveranitatea completă și exclusivă a
spațiului aerian aflat deasupra teritoriului său;
- Reglementări privind naționalitatea și
înmatricularea aeronavei, navigatia, licentele
echipajului, echipamentul radio, zonele interzise,
cabotajul.
 CONVENȚIA DE LA PARIS –
PRINCIPII ESENȚIALE
Convenția de la Paris a pus bazele dezvoltării a 3
principii esențiale în transportul aerian
internațional:
a) Fiecare stat deține suveranitate și jurisdicție
asupra spațiul aerian aflat deasupra teritoriului
său (incluzand și apele teritoriale);
b) Fiecare stat este liber să decidă dacă permite
sau nu accesul unei aeronave pe teritoriul aflat
sub suveranitatea sa;
c) Spațiul aerian de deasupra apelor ce nu întră
sub jurisdicția vreunui stat, este liber a fi
survolat de către toate statele.
 AUTONOMIA DREPTULUI AERIAN

Dreptul aerian urmează fi privit ca o

ramură de drept sui generis, constând în
reglementări tipice de o natură distinctă,
sau va face subiectul unor reglementări
existente al căror izvor derivă din
transportul feroviar, rutier sau maritim?
 AUTONOMIA DREPTULUI AERIAN

Dreptul aerian acoperă o arie determinată de

caracteristici și necesități speciale ale aviației –
legătura cu dreptul general existent trebuie să se
realizeze cu atenție și ținând seama de limitele
aplicabilității diverselor ramuri.
IZVOARELE DREPTULUI AERIAN
1. convențiile multilaterale
2. înțelegerile bilaterale
3. legea națională
4. contractele dintre state și
companiile aeriene;
5. contractele dintre
companiile aeriene;
6. principiile generale ale
dreptului internațional.
 IZVOARE II
 Convențiile multilaterale și înțelegerile bilaterale
reprezintă sursa primară a dreptului aerian;
 Convenția de la Chicago – multilaterală, de ordin
public;
 Înțelegerile referitoare la serviciile aeriene –
bilaterale și multilaterale, bazate pe Convenția de
la Chicago;
 Convențiile de la Varșovia/Montreal – de ordin
privat, multilaterale.
 IZVOARE III
 Convenția de la Paris – 1919 – primul instrument
juridic ce a fost adoptat în materia dreptului
aerian (adoptat de 32 de state);
 Conținea prima definiție acceptată a termenului
de aeronavă – orice aparat ce se poate susține în
atmosferă datorită reacției aerului;
 A fost inlocuită, datorită faptului că devenise
depașită în timp de Convenția de la Chicago din
1944.
 IZVOARE IV
Instrumente de drept aerian internațional
public
 Convenția de la Chicago 1944 (protocoale care
amendeaza Conventia)
 Acordul Internațional privind Serviciile Aeriene
1944
 Acordul Internațional privind Transportul Aerian
Internațional 1944
 Convenția de la Tokyo 1963

 Convenția de la Haga 1970 (deturnarea de

aeronave)
 Convenția de la Montreal 1971 (acțiunile ilegale
împotriva siguranței aviației civile)
 IZVORE V
 Acordul comun privind terorismul internațional
1978 (declarația de la Bonn)
 Protocolul de la Montreal 1988 (acțiuni ilegale de
violență pe aeroporturi)
 Convenția de la Montreal 1991 (marcarea
expozibililor plastici pentru detectare)
 Bermuda I (US-UK Bilateral 1946)

 Acordul US Open Skies (“ceruri deschise”)

 MALIAT – 2001 (Acordul internațional privind

liberalizarea transportului aerian internațional)
 IZVOARE VI
 Convenția de la Montreal 1999
 Convenția de la Geneva 1948

 Convenția de la Rome 1952 (prejudiciile cauzate

terților)
 Protocolul de la Montreal 1978

 Convenția de la Cape Town 2001 (garanții reale

mobiliare)
 Convenția privind actele de intervenție ilictă
împotriva aviației civile 2009
 Convenția privind riscurile generale 2009
 IZVOARE VII
Instrumente de drept aerian internațional
privat
 Convenția de la Varsovia 1929

 Protocolul de la Haga 1955

 Convenția de la Guadalajara 1961

 Protocolul de la Guatemala1971

 Protocolul de la Montreal no.1- 1975

 Protocolul de la Montreal no.2- 1975

 Protocolul de la Montreal no.3- 1975

 Protocolul de la Montreal no.4- 1975