Sunteți pe pagina 1din 7

1

1. Structura virusurilor
1.1. Generalități

- virusurile  agenții etiologici ai unor boli infecțioase și instrumente f. versatile pt. terapia unor boli
- unele sunt folosite ca vectori (vehicule de transport) pentru o serie de gene -> terapia genică

- talie extraordinar de mică, se măsoară în nm = 10 -9 m => se vad numai la ME


- sunt ultrafiltrante = trec prin filtrele obișnuite folosite pentru purificarea bacteriilor

Virusul poliomielitic
- det. paralizia infantilă/poliomielita  afecțiuni severe *în copilărie
- sechele neuromotorii  af. neuronii motori periferici din coarnele ant. ale MS
- handicap motor permanent => necesită protezare și intervenții chirurgicale
- atrofie musculară severă la niv. mb. inf.  picior ecvin = picior mai scurt decât celălalt, cu
poziție vicioasă, mers șchiopătat și cu musculatură perfect atrofiată

- viroza cu transmitere digestivă


- virusul există în ape curgătoare, f. stabil în mediul ext., rezistă la variații foarte mari de temperatură
- poate contamina apa potabilă sau fructele și legumele, fiind apoi ingerat
- replicare *la nivelul IS și se elimină prin materiile fecale

- în 1:100 de cazuri virusul se cantonează la niv. MS => numai 1:100 cazuri este de natura paralitică
- când virusul ajunge la niv. MS începe să afecteze neuronii motori din coarnele ant. => criză
neuronală
= apariția unui infiltrat inflamator + fenomene specifice de tip neuronofagie:
- macrofagele din jur încep sa omoare neuronii infectați => leziuni permanente sub forma unor
paralizii flasce acute cu degenerescență nervoasă și musculară

- poliomielita poate fi localizată strict la niv. MS (polio spinală) cu leziuni permanente


- se poate cantona la niv. bulbului rahidian (polio bulbară) cu insuficiență respiratorie progresivă care
necesită protezare respiratorie permanentă

1.2. Structura generală

- obligatoriu un acid nucleic = genomul viral, de tip ARN sau ADN, niciodată ambele molecule în
același virus => 2 mari categorii de virusuri :
1. virusuri cu genom ARN = ribovirusuri - de obicei genomul este simplu spiralat (ARNss)
2. virusuri cu genom ADN = dezoxiribovirusuri - de obicei genomul este dublu spiralat (ADNds)

- dpdv. al compoziției, AN virali sunt identici cu AN celulari


- singura diferență  în interiorul virusurilor ∄ introni (porțiuni non-codate) - fiecare porțiune din
AN viral trebuie tradusă într-o proteină + AN virali sunt prea mici ca să-și poată permite sa aibă porțiuni
non-codate
- medicamentele antivirale trebuie să găsească niște breșe în modul de multiplicare al virusurilor care sa
permită interferarea virusului și fără să afecteze prea mult celula gazdă

- în afara genomului ∃ o serie de învelișuri proteice


- multe virusuri au un singur înveliș proteic obligatoriu = capsidă
- de natură proteică și în întregime codificată de AN viral
- alte virusuri mai au și învelișuri pericapsidare, cele f. complexe au și un înveliș = anvelopă
- bistrat lipidic la suprafața căruia ∃ o serie de proiecții glicoproteice => struct. glicolipidoproteică

- virusurile anvelopate sunt mai puțin stabile decât virusurile neanvelopate


- învelișul ext. este mult mai susceptibil la acțiunea unor solvenți (detergent), variații de temp.
- virusurile neanvelopate nu au decât un înveliș proteic care alcătuiește un fel de carcasă solidă, foarte
greu de atacat de condițiile mediului ext.
2

- particula virală elementară = VIRION


- în fiecare virion:
 acidul nucleic (ADN sau ARN )
 capsidă
 anvelopă posibil

- capsida se form. prin asamblarea unor structuri identice = capsomere


- proteine individuale codificate de genomul viral și care se unesc după o anumita simetrie:

 simetrie helicoidală - virusuri simple, *filiforme, care seamănă cu virusurile plantelor


- capsomerele se asamblează precum petalele unei flori in jurul helixului AN viral
- se form. un tunel (por) central de care se agață AN viral

 simetrie icosaedrică - 20 fețe în triunghi echilateral => creat un V max. în int. la o S min. de acoperire
- virusurile animale

- în structura de virion, virusurile supraviețuiesc în mediul extracel., însă majoritatea vieții lor se petrece
în int. unei celule  virusurile sunt paraziți strict intracelulari
- nu pot sa supraviețuiască decât în int. unei celule vii, deoarece X ribozomi => X mecanisme de sinteză
proteică și X mitocondrii => X surse proprii de energie

- singurul scop al virusurilor este să se multiplice și să supraviețuiască


- trebuie să se răspândească și să infecteze în permanență câte o gazdă care să le asigure rib. + mitoc.
- gazda își poate reveni complet (infecție ușoară) sau poate deceda (infecție gravă)
- pt. ca virusul să paraziteze gazda, trebuie:
1. să pătrundă în celula respectivă
2. să folosească mecanismele cel. pentru propria reproducere
3. să se elibereze din cel. respectivă, găsind alte gazde disponibile

2. Ciclul replicativ viral


2.1. Generalități

- celula gazdă = celula în care virusul poate să pătrundă, o celulă susceptibilă la infecție
- ciclul replicativ viral = modul în care virusul se replică în int. unei celule vii

1) virionul inițial (parental)


- pătrunde într-o cel. vie, pe care o deturnează de la metabolismul ei N, îi acaparează toate mecanismele
pt. propria multiplicare și se eliberează din ea ulterior, producând o serie de virioni

2) virioni progeni (copii)


- ceea ce rezultă în urma multiplicării virusului în celula gazdă

1. celula trebuie să fie SUSCEPTIBILĂ prin existența unor rr. sp. pe membr. cel.
- nu orice cel. vie poate să fie infectată cu orice tip de virus
- virusul adaptat în cursul anilor folosește ac. structuri drept porți de intrare
3

Receptorii virusurilor:
- neuromediatori, molecule importante în RI, componente structurale ale țesuturilor
- când cel. este infectată (virusul intră în cel.) => receptorii se blochează  cel. este perturbată de la fc.
ei

- în unele inf. virale, anumite medic. pe care le iau bolnavii cronici nu mai sunt la fel de active
- se fol. ac. rr., care acum sunt fol. de virusuri => dozele de medic. trebuie ajustate în timpul inf. virale și
readuse la N după ce inf. se vindecă

- întotdeauna, virusul fol. porți de intrare f. accesibile pt. a pătrunde în int. unei cel. susceptibile:
 virusul rabic - det. turbarea: r. pentru Ach
- la niv. joncț. NM (virusul se transm. prin mușcătura unui animal infectat)
- virusul se replică inițial în țes. musc., dar are afinitate max. pt. cel. nervoase
- fol. r. pt. Ach ca să ajungă la țes. nervos

 virusul HIV: determinantul antigenic CD4 - fenotipul LTh


- în mod N, când Ag pătrunde în organism, este preluat de macrofage și prezentat celulelor SI
- însă, în ac. caz prez. se face prin intermediul r. CD4 => virusului îi este permis să infecteze cel. care
altfel sunt inaccesibile (LTh) și apoi se multiplică

- deci, cel. susceptibilă la inf. virală este cel. cu rr. specifici pe supraf.
- cel. care X ac. rr. sunt rezistente în mod natural la inf. virală

2. celula trebuie să fie PERMISIVĂ prin echipamentul enzimatic din int.


- tipul de polimeraze active acolo trebuie să permită multiplicarea virusului

- pt. ca un ciclu replicativ viral să decurgă coresp. trebuie să ∃ o cel. susceptibilă și permisivă pt. inf.
virală
- dacă cel. este doar susceptibilă => virusul intră în cel., dar nu se poate replica
=> infecție abortivă - simptomatologie minoră / absentă complet
- vor ∃ semne dat. Ac specifici antivirali -> îndreptați doar împotriva virionilor
inițiali, nu și a celor progeni

- in vitro, ciclul replicativ se împarte în 3 etape mari succesive, fiecare cu 3 subetape, care se intrică in
vivo, nefiind exact delimitate

2.2. Faza de ECLIPSĂ

- virusul se atașează la rr. cel. și pătrunde în int. cel.


- în ac. etapă ∃ ac. cantit. de virus ca la început, nu se producere nicio 
- virusul trebuie doar să treacă din ext. în int. cel. => pierdere temporară a infectivității sale = v. eclipsat

1) ADSORBȚIA
- fenomen pasiv
- virusul nu are organe de locomoție => nu se mișcă, nu este dirijat spre o anumită cel.
- pătrunde în org. prin difuziune pasivă (mișcare browniană) și se lovește de mai multe cel. până găsește
una care are rr.  proc. nefavorabil pt. virus
- mec. de ap. ale gazdei se pot mobiliza și înlătura ceea nu reușește să ajungă la cel. țintă în timp

- când găs. cel. susceptibilă, virusul se atașează la rr. -> atașarea se face diferit în funcție de tipul
virusului:
a) v. anvelopat
- ∃ proiecții proteice / glicoprot. care prez. epitopi ce se leagă la rr.
- este f. imp. ca ac. porțiuni să fie înalt conservate și să nu se schimbe, pt. ca virusul (indif. de
modif. pe care le suferă în replicare) să recunoască mereu ac. cel.
- se cuplează după modelul la distanță (în punte)
4

b) v. neanvelopat
- ∄ proiecții, dar la locul de unire a capsomerelor se află depresiuni = canioane
- în canioane se găs. epitopi care se leagă doar la rr. lungi, filiformi
- cel. are o creastă, prelungire reprez. de r.
- rr. sunt de obicei molec. de adeziune intercel. => maj. cel. infectate sunt  cel. epiteliale
mai puțin înalt specializate  cel. de
susținere din țes.
- se cuplează după modelul creastă-canion

- Ac blochează ușor virusurile anvelopate  se atașează la glicoprot. de supraf.


- blochează mai greu virusurile neanvelopate, pt. că nu reușesc să le blocheze complet => se poate face
atașarea la rr., chiar dacă se form. complexe Ag-Ac

- în mom. în care are loc adsorbția  modif. conf. ale prot. virale, cu modularea tropismului viral
- ele expun noi domenii susceptibile de a cupla alți determinanți de pe membr. cel. = coreceptori

- rr. cunoscuți au struct. ~ prot. din superfamilia Ig, prot. de semnalizare etc.
- unele molec. care caract. cel. imunocompetente pot fi folosite drept rr.
- acești det. de citodiferențiere = CD caract. el. figurate ale sg., N/pat., în stare de repaus/activitate

2) INTERNALIZAREA
- condiționată de modul de adsorbție

a) v. anvelopat
- pt. un virus anvelopat, după ce proiecția anvelopei s-a legat la r., au loc modif. conf. în struct. virusului
- ex: o proiecție globulară se transf. într-o proiecție piriformă
- se produc modif. la niv. supraf. virusului, virionul arată cu totul altfel
- începe să se destabilizeze, să se schimbe => este permisă expunerea unor struct. care erau situate ant.
undeva în int. învelișurilor virale, în int. glicoprot. de supraf.
- aceasta joacă rolul unui factor de fuziune - va amesteca lipidele din anvelopa v. cu cele din membr. cel.
=> se creează un corp de fuziune

- prin corpul de fuziune, AN viral va pătrunde în int. cel., în timp ce învelișurile rămân la supraf.
- singurul care contează în reproducerea virusului este AN viral = purtătorul infectivității virale
- învelișurile proteice sunt purtătoarele antigenicității - nu au nicio importanță pt. reproducerea virală

- toate etapele ciclului replicativ viral sunt ținte ale medicamentelor antivirale
- dacă știm că un virus are un factor de fuziune => putem să încercăm să îl blocăm

- ex: pt. HIV toți factorii de fuziune au struct. ~ unor amortizoare


- sunt compuși din mai multe părți flexibile, care se pliază una pe cealaltă și care în timp ce fac mișcarea
aceasta reușesc să amestece lipidele din membr. cel. cu cele din anvelopa virusului
- ∃ un medicament (Fuzeon) activ împotriva HIV care rigidizează ac. struct., se interpune exact între
spirele care alcătuiesc factorul de fuziune și împiedică mișcarea de mixaj
=> X fuziunea și internalizarea virusului, virusul este lăsat în afara cel.

b) v. neanvelopat
- nu se poate adm. un asemenea medic.  ele pătrund altfel în cel. (X niciun fel de factor de fuziune)
- depinde de cel. pt. a intra în int. ei și aici profită de mecanisme pe care celula le are oricum
- prin acestea, se absorb subst. nutritive / sunt internalizate molec. fiziologice prin endocitoză

- când virusul se leagă la un r., impune o redistribuire a tuturor rr.


- N, molec. acestea sunt distribuite egal pe supraf. membr. cel.
- când se produce acest punct de contact, vin toate în jurul locului de contact
- așa se întâmplă în mod fiziologic când se transp. ceva în int. unei celule
- în ac. mod se creează un fel de invaginare la niv. membr. cel. și aduce la niv. citoplasmei ce este în afară

3) DECAPSIDAREA
5

- virusul care pătrunde în int. citoplasmei va fuziona cu lizozomii din citoplasmă


- ei vor degrada învelișurile proteice și vor lăsa din nou numai AN viral, singurul care contează

- toată faza de eclipsă este dep. de învelișurile proteice => ele servesc virusului pt. forma extracel. și pt.
pătrunderea la niv. cel. gazdă
- un virus poate să funcționeze ca un vector, ca un mecanism de transport și de injectare a unui ac. nuclei
- dacă virusul vine cu propriul lui AN => pe ac. AN va începe multiplicarea

- un bacteriofag este un virus al bacteriilor, în care AN viral este cuplat cu niște învelișuri proteice care au
fost marcate cu un izotop radioactiv, AN cu un alt izotop și s-a infectat bacteria
- apoi se centrifughează cultura infectată
- AN se depune, este locul în care se găsește radioactivitatea
- în supernatant (ce rămâne deasupra) sunt învelișurile proteice unde nu s-a găsit deloc reactivitate
=> din părinte a rămas numai partea de AN
- partea de învelișuri proteice s-a pierdut în timpul multiplicării
- partea de AN se regăsește în toate cel. fiice generate, toți virionii progeni

2.3. Faza de CREȘTERE LOGARITMICĂ

- învelișurile proteice au fost îndepărtate, singura porțiune care contează este AN viral
- AN servește ca matriță pt. sinteza în int. cel. gazdă, folosind mecanismele acesteia și formându-și copii
identice (AN viral nou) și învelișuri noi
=> componente care se preformează în int. unei cel. și din care vor rezulta virioni compleți la sf.

- sunt virioni progeni, formați pe matrița virionului parental


- acești virioni compleți urmează să fie fabricați în a 3a etapă a ciclului replicativ viral (faza de multipl.)
în care s-au sintetizat multe componente separate pe matrița furnizată de AN inițial

- în replicarea oricărui virus există o fază extraordinar de importantă  pe genomul parental trebuie să se
sintetizeze un ARNm care trebuie să ajungă la ribozomii celulei gazdă și să înceapă să fabrice proteine
virale
- deci, după faza de eclipsă, în celulă nu avem decât genomul viral, iar acesta trebuie să se autocopieze și
să servească pentru sinteza ARNm care la rândul lui să servească drept matriță pt. producerea proteinelor
virale care vor alcătui învelișurile proteice

a) pentru un virus ADN


- are loc copierea AN după modelul replicării semiconservative, exact cum face ADN-ul celular
- singurul lucru de care avem nevoie este reprezentat de polimeraze care să ajute la copierea propriului
cod genetic
- pentru ca celula să aibă polimeraze, ea trebuie să fie în faza de diviziune și virusul:
 fie infectează o celula capabilă de diviziune și se replică odată cu replicarea celulei a cărei
creștere N este perturbată
 fie virusul forțează celula să intre în diviziune atunci când trebuia să stea în repaus -> virusurile
care induc malignizare (tumori, cancere)  determina o creștere necontrolată, haotică

- același ADN viral (genomul inițial) trebuie să servească ca matriță pentru sinteza ARNm viral
- avem nevoie de o polimeraza ADN dependentă care sa sintetizeze ARNm viral
- acesta, asociat ribozomilor gazdei trebuie să fabrice proteinele care să acopere genomul viral

- ∃ 3 etape succesive, astfel:


I. se sintetizează niște proteine virale timpurii
- aceste proteine fac în celula gazdă un fel de nișe în care virusul se replică în cont.
- celulele infectate prezintă niște incluzii = fabrici de produse virale, acumulări de proteine virale
timpurii, care sunt marca trecerii prin infecția virală

II. in interiorul incluziilor, se sintetizează AN viral nou


6

III. în final, se sintetizează proteinele structurale virale tardive


- capsidele și anvelopele virale
- se sintetizează pe matriță alcătuită de noii AN virali produși în interiorul celulei
- de multe ori se sintetizează mai multe proteine decât ar fi nevoie pentru alcătuirea virionilor, iar
aceste proteine virale în exces sunt importante
- pot fi autoasamblate și pot alcătui un fel de virioni care nu au An  particule vide sau
particule asemănătoare virusurilor care sunt antigenice, induc un RI și reacționează cu el, dar
nu sunt infecțioase (pe baza acestei observații s-au creat vaccinurile cele mai recente)

- ex de virusuri ADN:
- virusurile cele mai complexe: POX  variola și HERPES-VIRUSURILE care se pot replica și
în celule aflate în repaus sau în stadiu de diferențiere terminală pentru că își aduc propriile polimeraze, iar
restul virusurilor mai mici au nevoie de polimerazele celulei gazdă

b) pentru un virus ARN


- de cele mai multe ori, au un genom simplu spiralat (ARNss), adică cu o singură spiră
- ceea ce contează este polaritatea acestei spire:

1. virusuri ARN cu polaritate pozitivă ARNss(+)


- ∃ numai spira 5 -> funcționează ca ARNm, deci ele pot să-și înceapă replicarea direct cu asocierea la
ribozomi și cu traducerea de proteine, nu au nevoie de alte etape
- ARN-ul lor funcționează ca ARNm și se duce și se asociază la ribozomul celulei gazdă
- gazda începe să îi aducă tot felul de molecule ARNt (de transport) care poartă aminoacizi și care vor
contribui la crearea unor proteine, fiecare din ele fiind codificată de secvența AN viral

- diferența față de ARNm celular este că ∄ o porțiune 5’ metilată așa cum ∃ la ARNm eucariot
- deci, ARN-ul viral nu ar avea cum să se lege de ribozomi
- dar virusurile au făcut o mica pistă de aterizare ribozomală la capătul 5’ al acidului lor nucleic = situs
intern de intrare la nivelul ribozomilor
- el servește pentru agățarea de ribozomi și este singurul moment în care virusul cedează o mică parte din
acidul lui nucleic nu pentru a codifica o proteină, ci pentru a se lega de aparatul care codifică proteina
respectivă

2. virusuri ARN cu polaritate negativă ARNss(-)


- are în mod obligatoriu asociat AN viral cu o transcriptază (replicază) virală = enzima preformată
care vine din genomul parental și care servește ca ARN polimeraza-ARN dependentă
- este un element pe care celula gazdă nu îl are și care poate să sintetizeze spira complementară (cu
polaritate +) care va juca rol de ARNm
- de aici restul va decurge ca la virusurile cu polaritate pozitivă

- pe matrița ARNm se sintetizează atât noi AN virali, cât și proteine virale (aceste proteine se
sintetizează de obicei într-o formă codificată de acidul nucleic nou format)
- faza de creștere logaritmică este foarte fidelă pentru virusurile ADN și foarte variabilă pentru ARN

- pentru multiplicarea virusului trebuie făcuți noi AN din nucleotide care există intracelular, codificați
fiind doar de matrița virală
- în timpul asamblării, însă, se pot face o serie de erori care în cazul virusurilor ADN pot fi corectate
- de aceea acestea sunt foarte stabile dpdv al genomului și stabile dpdv antigenic și nu variază prea mult
pentru că proteinele (partea antigenică) corespund numai părții genomice inițiale, parentale

- în schimb, la virusurile ARN această reproducere a AN este grevată de o serie de erori, polimerazele
ARN fac foarte multe greșeli și ∄ mecanisme de corecție pentru că celula gazda nu este obișnuită să
sintetizeze ARN
- astfel, în virionii progeni nu vor exista copii identice (clone) ale virionului parental, ci va exista o
varietate foarte mare de virusuri asemănătoare, însă distincte
- virusurile ARN există sub forma unui amestec, a unei populații heterogene de virion=> infecțiile cu
virus ARN se pot croniciza pt. că sunt foarte multe populații ușor diferite care pot să scape de sub
supravegherea RI viral
7

- din aceasta cauză vaccinul corespunzător virusurilor ARN nu va fi la fel de eficient


- ex de virusuri ARN: virusuri gripale, virusul hepatitei C, virusul HIV

2.4. Faza de PLATOU

- fază staționară, în care nu mai crește concentrația componentelor virale, dar ele se unesc formând
virionii care trebuie eliberați din celula infectată
- în această etapă se succed etapele de maturare, asamblare și eliberare a virionilor progeni din celula
infectată

- asamblarea este guvernată de legile simetriei care tind să asigure soliditatea particulei virale ca element
cu minimă energie liberă
- uneori, în procesul de asamblare intervin proteine „chaperon” care dirijează asamblarea post-
translațională, împachetarea proteinelor și previn agregarea în structuri nefuncționale a lanțurilor proteice
nou-sintetizate
- proteinele chaperon sunt implicate în transportul transmembranar

- virionii se vor elibera în 2 moduri, în funcţie de tipul de virus


- asamblarea se face cu ajutorul unor proteine celulare ce joacă rol de schele care duc la formarea unor
învelișuri proteice goale, care încă nu au AN în interior
- se pot face astfel capside în laborator, lipsite de AN, care se pot administra ca vaccin (VHB, HPV)

- în acest proces se formează viroporine, molecule mici hidrofobe care oligomerizează și formează pori
în membranele celulelor infectate

Virusurile anvelopate ies din celulă fără să altereze membrana celulară


- preiau, însă, o parte din lipidele membranare pe care le înglobează în propria anvelopă, fiind astfel v.
dublu codificate (virus + gazdă)
- procesul se numește înmugurire

Virusurile neanvelopate forțează eliberarea prin membrana celulară, ceea ce duce la citoliză datorită
alterării membranei celulare

2.5. Patogenia infecțiilor virale

EVOLUȚIA CICLICĂ A VIROZELOR


Transmitere:
orizontală  respiratorie, digestivă, tegumente și mucoase: contact direct, parenteral, sexual, prin
intermediul unor vectori
verticală  materno-fetală: antepartum (înainte de naștere, transplacentar - ex v. rubeolos; CMV),
peripartum (în cursul nașterii - ex: HSV2; VHB; HIV) sau postpartum (prin alăptări - ex: HIV).

- infecția este cu atât mai gravă cu cât survine în fazele timpurii ale embriogenezei, mai ales in trimestru I
- 2 virusuri sunt atent monitorizate pentru potențialul lor teratogen: virusul rubeolei și CMV
- transmiterea verticală a contribuit la menținerea virusurilor în colectivitățile umane primitive (izolate) și
cu densitate mică a locuitorilor