Sunteți pe pagina 1din 10

Lecţia 11

PERFORMANŢA RUDELOR COLATERALE CA SURSĂ DE INFORMAŢII ÎN PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE A REPRODUCĂTORILOR

Cuvinte cheie: rude colaterale, gene comune prin origine, coeficient

de înrudire, valoare genetică, semifraţi, semisurori.

Fraţii şi surorile, semifraţii şi semisurorile (au un părinte comun) se numesc rude colaterale. Ei sunt asemănători genetic, deoarece posedă gene identice, moştenite de la ancestorii lor comuni. Astfel de gene se numesc gene comune prin origine. Ele sunt cele care conferă rudelor asemănare genetică. Gradul de asemănare genetică a acestora este însă diferit, în funcţie de apropierea lor de generaţia strămoşului comun. Aceasta înseamnă că fraţii şi surorile sunt mult mai asemănători genetic între ei, faţă de semifraţi şi semisurori, deoarece primii posedă gene comune prin origine de la ambii părinţi, iar ultimii numai de la unul dintre ei. Gradul de asemănare genetică (de înrudire) se măsoară cu ajutorul coeficientului de înrudire care se notează cu “R”. Se consideră că fraţii şi surorile au un grad de asemănare genetică (R) de 50% (0,5). Gradul de asemănare genetică (R) între semifraţi şi semisurori este de doar 25% (0,25), deoarece genele lor comune provin numai de la unul dintre părinţi. Dacă se ia în considerare că în procesul de formare a gameţilor (spermatozoizi şi ovocite), genotipurile (formate din gene aşezate în acelaşi locus pe una şi aceeaşi pereche de cromozomi) se desfac, iar datorită liberei combinaţii a cromozomilor aceştia segregă, atunci se ajunge la concluzia că probabilitatea ca toate genele ancestorilor să ajungă la descendenţi sporeşte direct proporţional cu numărul lor. Aceasta înseamnă că un grup mic de rude

95

colaterale (fraţi, surori, semifraţi, semisurori) are foarte puţine şanse să primească de la strămoşii lor comuni toate genele alele din genomul acestora. Probabilitatea ca aceasta să se întâmple creşte, însă, considerabil pe măsură ce numărul lor sporeşte. Calculele arată că un grup de zece fraţi sau surori au şanse rezonabile să posede toate genele părinţilor. Fenomenul nu se realizează însă la semifraţi şi semisurori numai dacă numărul acestora depăşeşte 50. Pe un astfel de raţionament se bazează logica potrivit căruia orice individ, poate fi apreciat din punct de vedere genetic după valoarea genetică medie, pe care o are un grup de fraţi (surori) sau un grup mai mare de semifraţi (semisurori). Se înţelege că precizia estimării valorii genetice aditive (valoarea de ameliorare) trebuie să fie cu atât mai mare cu cât grupul de rude colaterale este mai numeros. Rezultă de aici că valoarea genetică aditivă (valoarea de ameliorare) a unui individ pentru un anumit caracter este egală sau asemănătoare cu media acestuia la un grup de până la zece fraţi (surori) sau 50 de semifraţi (semisurori), corectată însă cu valoarea coeficientului de heritabilitate (h 2 ) precum şi cu valoarea coeficientului de asemănare genetică (de înrudire R). De altfel corelaţia genetică aditivă dintre individul de analizat şi media rudelor sale colaterale este:

unde:

r GPcol .

=

R

h

n 1 + ( n − 1) t
n
1
+
(
n
1)
t

R

– coeficientul de înrudire;

h

– radicalul din valoarea coeficientului de heritabilitate (

2 h
2
h

)

care reprezintă de fapt coeficientul de corelaţie dintre genotip-fenotip; t – coeficientul de corelaţie fenotipică dintre membrii familiei:

t=Rh 2 +c 2 ;

c 2 – pătratul influenţelor mediului general.

96

Pe baza relaţiei de calcul a preciziei selecţiei, s-au a corelaţiei genetice dintre genotipul rudelor colaterale şi valoarea de ameliorare a individului analizat (r GP.col ) sau calculat coeficienţii de corelaţie pentru caractere cu heritabilitate (h 2 ) diferită şi pentru un număr variabil de colaterali. Aceste valori le redăm în tabelul 3.

97

Tabelul 3.

Gradul de corelaţie dintre media fenotipică a rudelor colaterale

(fraţi şi semifraţi) şi valoarea de ameliorare a unui individ (precizia

selecţiei), în funcţie de numărul rudelor şi valoarea h 2 ale caracterelor

(după I.VINTILĂ, 1988)

Nr. de

 

Precizia selecţiei când h 2 este:

 

fraţi buni

0,10

0,20

0,30

0,40

0,50

0,60

0,70

(surori)

 

1 0,158

0,224

0,274

0,316

0,354

0,387

0,418

2 0,218

0,302

0,361

0,408

0,447

0,480

0,509

3 0,261

0,354

0,416

0,463

0,500

0,530

0,556

4 0,295

0,392

0,455

0,500

0,535

0,562

0,584

5 0,323

0,423

0,484

0,527

0,559

0,584

0,604

6 0,346

0,447

0,507

0,548

0,577

0,600

0,618

7 0,367

0,468

0,526

0,564

0,592

0,612

0,629

8 0,385

0,485

0,541

0,577

0,603

0,622

0,37

9 0,401

0,500

0,584

0,588

0,612

0,630

0,644

10 0,415

0,513

0,565

0,598

0,620

0,637

0,649

Număr de

             

semifraţi

1

0,079

0,112

0,137

0,158

0,177

0,194

0,209

2

0,110

0,154

0,187

0,213

0,236

0,255

0,273

3

0,134

0,185

0,221

0,250

0,274

0,294

0,312

4

0,152

0,209

0,247

0,277

0,302

0,322

0,339

5

0,169

0,228

0,268

0,299

0,323

0,342

0,359

6

0,183

0,245

0,268

0,316

0,340

0,359

0,374

7

0,195

0,259

0,301

0,331

0,354

0,372

0,387

8

0,206

0,272

0,314

0,343

0,365

0,383

0,397

9

0,216

0,283

0,325

0,354

0,375

0,392

0,405

10

0,226

0,294

0,335

0,363

0,384

0,400

0,412

15

0,263

0,332

0,370

0,395

0,413

0,426

0,436

20

0,291

0,358

0,393

0,415

0,430

0,441

0,450

25

0,312

0,377

0,409

0,429

0,442

0,451

0,459

30

0,330

0,391

0,421

0,439

0,450

0,459

0,465

35

0,344

0,403

0,430

0,446

0,456

0,464

0,469

40

0,356

0,412

0,437

0,452

0,461

0,468

0,473

45

0,366

0,419

0,443

0,456

0,465

0,471

0,476

50

0,375

0,426

0,448

0,460

0,468

0,474

0,478

75

0,406

0,447

0,463

0,473

0,478

0,482

0,485

100

0,424

0,458

0,472

0,479

0,783

0,486

0,489

98

Concluzia care se desprinde din analiza tabelului de mai sus este aceea că sporirea numărului de indivizi din lotul de rude colaterale şi existenţa unei heritabilităţi (h 2 ) ridicate, atrage după sine o creştere substanţială a corelaţiei dintre valoarea genetică a individului (valoarea sa de ameliorare) şi fenotipul mediu al rudelor sale. De exemplu, dacă în cazul fraţilor buni (surori), pentru un număr de 9 rude, la caractere cu h 2 =0,10, coeficientul de corelaţie dintre genotipul individului analizat şi media performanţei fraţilor săi, care nu este altceva decât acurateţea selecţiei, este de 0,40, la acelaşi număr de fraţi (9) dar pentru caractere cu un coeficient de heritabilitate mai mare (h 2 =0,50), valoarea coeficientului de corelaţie este de 0,61. În cazul semifraţilor, la acelaşi număr de rude (9), şi la caractere cu heritabilitate h 2 =0,10, respectiv h 2 =0,50, coeficientul de corelaţie are valori mult mai mici: 0,216 respectiv 0,375. (reamintim că pentru fraţi-surori, gradul de asemănare genetică, se consideră a fi R=0,50, iar pentru semifraţi R=0,25). La aprecierea valorii genetice aditive (valoare de ameliorare) a reproducătorilor masculi, informaţiile primite de la fenotipul surorilor sau semisurorilor sunt de mare utilitate, mai ales, pentru caracterele limitate la sex:

prolificitate, producţie de lapte, producţie de ouă, procent de ecloziune, etc., precum şi pentru caractere, care impun, pentru măsurare, sacrificarea animalului (caracterele care dau calitatea carcasei). Pentru a putea efectua estimarea valorii de ameliorare după media rudelor colaterale, este necesar ca în efectivul de animale, fiecare dintre ei să fie identificat (să aibe un “buletin” de identitate). În “buletinul” său trebuie să se înscrie pe lângă datele de naştere şi identitatea părinţilor şi a bunicilor, precum şi capacitatea lor de producţie cea mai probabilă (CPP). Este necesară înscrierea ancestorilor în fişa de identitate a individului, deoarece numai pe această bază poate fi stabilit gradului de rudenie (de asemănare genetică) dintre animale (fraţi, semifraţi). În fişa individuală mai trebuie înscrise şi performanţele de creştere a masei vii şi a caracterelor morfologice precum şi performanţa producţiilor realizate (lapte, ouă, etc.). Fiecare performanţă trebuie, apoi, prelucrată în scopul eliminării influenţelor

99

negenetice numite şi influenţe de mediu special şi obţinută, în cele din urmă capacitatea de producţie cea mai probabilă (CPP). După ce s-a identificat grupul de rude colaterale (fraţi-surori sau semifraţi-semisurori) se trece la calcularea mediei caracterului la întregul grup de animale. Valoarea medie obţinută, pe grupul de rude colaterale, conţine în ea atât contribuţia genelor aditive (G A ) precum şi cea a genelor neaditive (G ne ) şi contribuţia mediului general (M g ). Pentru a extrage de aici contribuţia pe care o au numai genele aditive în manifestarea caracterului luat în considerare, este necesar ca media grupului de rude să fie corectată cu valoarea coeficientului de heritabilitate (h 2 ) al acestuia, precum şi cu gradul de asemănare genetică (R), a grupului de rude, cu individul analizat. Prin urmare valoarea genetică aditivă (valoarea de ameliorare) a unui individ (VA individ ), pentru un caracter, este dată de următoarea ecuaţie:

VA individ =X grup rude colaterale h 2 R

unde: X – media grupului de rude; R – coeficient de înrudire; h 2 – coeficient de heritabilitate.

Deoarece rudele colaterale ale unui individ, căruia se doreşte să i se afle valoarea de ameliorare, sunt numeroase şi valoarea coeficientului de heritabilitate (h 2 ) trebuie să se modifice în funcţie de numărul de indivizi (n) cuprinşi în grupul de rude. De aceea pentru estimarea valorii de ameliorare (VA) a unui individ după valoarea medie a grupului de surori sau semisurori trebuie să se utilizeze valoarea coeficientului de heritabilitate familial (h 2 fam ) şi nu valoarea h 2 al populaţiei. Coeficientul de heritabilitate familial (h 2 ) se calculează plecând de la valoarea h 2 al populaţiei sau efectivului cu care se lucrează, corectat cu numărul (n) de rude colaterale cuprinse în acel grup, precum şi cu gradul de asemănare

100

genetică (înrudire) dintre individ şi rudele sale (R), la care se adaugă efectul mediului comun (C 2 ), în care au performat animalele.

Prin urmare:

h

2

fam .

=

h

2

pop .

n

R

1

+

(

n

1)

R

h

2

+

C

Observăm că la numitor apare t=Rh 2 +C, care reprezintă coeficientul de corelaţie fenotipică dintre membrii grupului de colaterali. Prin urmare, pentru estimarea valorii de ameliorare a individului (VA), din performanţa medie a rudelor sale colaterale trebuie să se elimine influenţele genetice neaditive din media fenotipică a rudelor cu ajutorul parametrului h 2 familial . El de fapt constituie coeficientul de regresie dintre media fenotipică a rudelor şi valoarea de ameliorare a oricărui frate care nu are performanţă proprie.

Acum avem la dispoziţie toate elementele necesare pentru alcătuirea ecuaţiei după care se estimează VA a unui individ după performanţa medie a rudelor sale colaterale:

VA

individ

=

X

X

= +

CPP

fermă

CPP

fermă

+

(

X

(

C

CPP

frati semifrati

CPP

frati

semifrati

X

contemporani

)

X

h

contemporani

)

h

2

fam .

=

n

R

 
 

1

+

(

n

1)

R

h

2

+

C

2

Să se observe că VA individ se află din adausul la media efectivului (X CPP fermă ), a diferenţei dintre media capacităţii de producţie cea mai probabilă

a grupului de rude colaterale (X CPP fraţi-surori ) şi media capacităţii de producţie

cea mai probabilă a contemporanilor (X contemporani ), corectată cu valoarea coeficientului de heritabilitate familial (h 2 fam. ). Să luăm un exemplu concret şi să-l rezolvăm. Presupunem că se doreşte să se estimeze valoarea de ameliorare (VA) pentru prolificitate a unui

101

vier foarte tânăr. Prolificitatea fiind un caracter limitat doar la sexul femel, nu

există altă posibilitate de a o evalua decât după performanţa medie a surorilor

sale bune sau a semisurorilor. Presupunem că în efectiv există date asupra

prolificităţii a 10 surori bune. Numărul de purcei produşi de cele zece surori

este în medie 13 purcei (X surori ). Contemporanele acestora (X contemporani ) au

produs în aceeaşi fermă doar 10 purcei în medie. Pe fermă prolificitatea este în

medie de 9 purcei (X fermă ). Valoarea h 2 estimată este de h 2 =0,15, iar valoarea

coeficientului de înrudire (asemănare genetică) R=0,5. Având la dispoziţie

datele de mai sus, putem să calculăm valoarea de ameliorare pentru

prolificitate a vierului studiat.

V . A

=

9

.

individ

+

(13

=

X CPP

fermă

10) 0,15

+

(

X surori

X contemporani

)

 

10 0,5

 

1

+

(10

1)

0,5 0,15

 
 

n

R

 

h

2

1

= 9,15

+

(

n

1)

R

h

2

+

C

2

=

Rezultatul obţinut arată că vierul căruia am dorit să-i cunoaştem

valoarea de ameliorare este mai bun din punct de vedere genetic decât media

fermei (9,15 faţă de 9 purcei). Dacă el va fi utilizat la producerea generaţiei

următoare, fiicele lui vor produce în medie cu 0,15 purcei mai mult decât media

fermei. Se înţelege că acest vier, pentru ferma în care a performat, este un

ameliorator al structurii genetice, a efectivului pentru caracterul de

prolificitate.

Aprecierea valorii genetice aditive a animalelor este un proces care

presupune mari cheltuieli din partea celor care realizează produse animale.

Regulile unei afaceri de succes ne îndeamnă ca în producerea mărfii şi

realizarea serviciilor să alegem întotdeauna calea care implică cele mai mici

cheltuieli. Estimarea valorii de ameliorare a animalelor după rudele sale

colaterale, este mai avantajoasă economic decât dacă aceasta s-ar realiza după

performanţa descendenţilor săi deoarece:

102

1) nu implică cheltuieli de producere şi apoi de întreţinere a grupului de descendenţi; 2) intervalul de generaţie realizat pe această cale este mai scurt, deoarece testarea poate fi terminată încă înainte ca probantul nostru să aibe performanţe proprii şi în plus nu mai trebuie aştept ca descendenţa acestuia să- şi manifeste caracterele după primul ciclu de producţie. 3) estimarea valorii de ameliorare a animalelor pe baza performanţelor medii, ale rudelor sale colaterale este obligatorie, însă, pentru caracterele care se manifestă numai la unul dintre sexe (caractere limitate la sex), precum şi pentru caractere care presupun sacrificarea animalului pentru a-i măsura performanţa proprie. 4) testul rudelor colaterale nu poate fi aplicat decât la speciile de animale politocice, deoarece numai ele pot avea fraţi şi surori bune, în număr mare, care să fie contemporani cu probantul. La speciile monotocice această metodă poate fi aplicabilă, numai în situaţia în care se foloseşte poliovulaţia şi embriotransferul. În cazul în care un animal are performanţă proprie, estimarea valorii de ameliorare a sa după performanţa rudelor acestuia nu aduce informaţie mai multă, decât pentru caractere cu heritabilitate joasă (h 2 <0,30). Si aceasta este valabilă numai în cazul în care testul se realizează după performanţa fraţilor (semisurori) buni şi atunci când în lot există mai mult decât nouă indivizi. Când testul se realizează după performanţa semifraţilor sau semisurorilor acestuia, precizia estimării nu este mai mare decât cea care se obţine atunci când se folosesc informaţii de la performanţa proprie, decât pentru caractere cu h 2 <0,20 şi numai când grupul de rude este mai mare de 50 indivizi.

103

Întrebări

1. Ce înţelegeţi prin rude colaterale ? (Exemplu)

2. În ce situaţii se utilizează estimarea valorii de ameliorare a

animalelor după rudele colaterale ?

3. Care sunt parametrii genetic care influenţează precizia acestei

estimări şi în ce mod?

4. Care sunt avantajele acestei estimări faţă de cea care utilizează ca

sursă de informaţie performanţa descendenţilor?

5. În

ce

monotocice?

situaţie această metodă se poate aplica şi la speciile

104