Sunteți pe pagina 1din 9

CAPITOLUL I

1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ALE APARATULUI DIGESTIV


Aparatul digestiv este alcătuit din:
- tubul digestiv
- glandele anexe
Tubul digestiv este format dintr-un canal alimentar inegal calibrat pe lungimea să căruia i se
descriu următoarele segmente:
- cavitatea bucală
- faringele
- esofagul
- stomacul
- intestinul subţire (duoden, jejun, ileon)
- intestinul gros ( vezi figura 1)
Glandele anexe sunt reprezentate de:
- glandele salivare
- ficat
- pancreas

Figura 1: Aparatul digestiv


1.1.1. Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, conţine dintîi şi limba.
Dinții sunt formațiuni osoase, dure implantate în alveole. Totalitatea dinţilor formeză dentiţia
alcătuită din următoarele categorii:
- incisivii, taie hrană şi funcţioneză prin forfecare
- caninii, sfâşie hrană
- premolarii şi molarii, mărunţesc hrană în diferite feluri, au relief rotunjit şi funcţionează
prin strivire
Dentiţia definitivă este formată din 32 de dinţi şi apare între 6-13 ani, cu excepţia molarilor de
minte.
Limba este un organ musculos care intervine în masticaţie şi deglutitie.

1
1.1.2. Faringele este un organ musculo-membranos la nivelul căruia se intersectează calea respiratorie
şi digestivă. Are formă unui jgheab deschis anterior şi este împărţit în trei etaje, în funcţie de organele cu
care comunica anerior:
- nazo-faringe sau rinofaringe
- buco-faringe sau orofaringe
- laringo-faringe
În structura să intră, de la exterior la interior:
- tunică externă, de înveliş sau adventicea faringelui
- tunică musculară, formată din muşchi constrictori, dilatatori şi ridicatori ai faringelui
- tunică submucoasă
- tunică mucoasa

1.1.3. Esofagul este un tub care face legătură între faringe şi stomac. Are o lungime medie de 25 cm.
În funcţie de regiunile prin care trece, esofagului i se descriu trei porţiuni:
- esofagul cervical, până la orificiul superior al stomacului (apertură toracică superioară)
- esofagul toracal, până la diafragm
- esofagul abdominal, până la cardia
În structura esofagului intră următoarele tunici:
- tunică mucoasa la interior, conţine glande care secretă mucus
- tunică submucoasă, groasă, determina formarea unor plici longitudinale ale mucoasei
- tunică musculară, cuprinde un strat extern de fibre longitudinale şi unul intern cu fibre circulare
- tunică externă sau adventicea, este reprezentată la nivelul portinunii abdominale a esofagului, de seroasa
peritoneului visceral
Inervatia esofagului este vegetativă:
- simpatică, prin plexul esofagian
- parasimpatica, prin nervul vag
1.1.4. Stomacul
Este localizat în cavitatea abdominală sub diafragmă, are formă literi “J” când este gol şi formă de
cimpoi atunci când este plin. Are două orificii:
- cardia, comunica cu esofagul
- pilor, comunica cu duodenul
El cuprinde două porţiuni, una verticală şi altă orizontală.
Porţiunea vericala este formată din:
- camera cu aer sau fornix
- corpul stomacului
Porţiunea orizontală formată din:
- antul piloric

2
- canalul piloric
Peretele stomacului are patru tunici:
- mucoasa
- submucoasă
- musculară
- adventice
În peretele stomacului se găsesc glande gastrice care secretă sucul gastric, format din apă, acid
clorhidric şi substanţe organice reprezentate de enzime.

Figura 2: Stomacul
Vascularizația și inervația stomacului - importanța secreției gastrice și energia necesară funcționării
tunicii musculare explică vascularizația bogată a stomacului.
1. Arterele stomacului provin din cele trei ramuri care pornesc din trunchiul celiac: artera hepatică, artera
splenică și artera gastrică stângă.
2. Venele stomacului corespund în general arterelor. Ele se formează din rețele capilare situate în
submucoasă; străbat grosimea pereților gastrici, se adună sub seroasă și se aruncă apoi în trunchiuri
colectoare.
Acestea sunt dispuse de-a lungul celor două curburi, alături de arcurile arteriale și se varsă în vena portă.
3. Nervii stomacului - sunt nervi vegetativi de origine:
- simpatică
- parasimpatică
a) sistemul simpatic participă la inervarea stomacului prin intermediul filetelor nervoase, plecate din
plexul celiac, pe calea ramurilor arteriale;
b) sistemul parasimpatic este reprezentat de nervul vag drept și stâng;

1.1.5. Intestinul subţire, cel mai lung segment al tubului digestiv şi cel mai important organ în rolul de
digestie datorită funcţiei motorie şi de absortie.

3
Se întinde de la sfincterul piloric până la valvulă ileocecală, unde se continuă cu intestinul gros.
Prezintă două porţiuni:
- duodenul care este fixat de peretele posterior al abdomenului
- jejuno-ileonul care este mobil
Structura duodenului este reprezentată de cele patru tunici caracteristice sistemului digestiv:
- seroasa
- musculară
- submucoasă
- mucoasa
Jejuno-ileonul reprezintă porţiunea mobilă a intestinului subţire. Mobilitatea este asigurată de
mezenter, formaţiune peritoneală, care îl leagă de peretele posterior al trunchiului.
1.1.6. Intestinul gros (vezi figura 3)
Este ultimul segment al tubului digestiv. Are o lungime de aproximativ 1,6 m şi se întinde de la
nivelul valvulei ileo-cecale până la orificiul anal.
I se descriu mai multe porţiuni sau segmente:
- cecul sau apendicele cecal
- colonul ascendant
- colonul transvers
- colonul descendent
- sigmoidul sau colonul ileo-pelvin
- rectul

Figura 3: Intestinul gros


1.1.7. Ficatul este o glanda anexă a tubului digestiv, localizat în partea dreapta a cavităţii abdominale
fiind delimitat superior de diafragm, iar inferior de colonul drept şi stomac. Este alcătuit din:
- lobi
- segmente
- lobuli
- hepatocite
Ficatul secretă continuu bilă. În perioadele digestive, bilă este transportată în duoden prin canalul
coledoc. În perioadele interdigestive, sfincterul Oddi este închis şi bilă se depozitează în veziculă biliară
unde este transportată prin canalul cistic.

1.1.8. Pancreasul este o glanda mixtă localizată în abdomen. Are o poziţie transversală. Secretă sucul
pancreatic care este transportat în douden prin canalul pancreatic principal şi prin canalul pancreatic
secundar. Conţine trei tipuri de enzime care hidrolizează proteinele, glucidele şi lipidele.

4
Are formă alungită, cu axul mare orizontal. I se descriu următoarele porţiuni:
- capul este cuprins în scobitură duodenului;
- gâtul face trecerea între cap şi corp;
- corpul este dispus transversal, înaintea coloanei lombare;
- coadă prelungește corpul pancreasului până la hilul splinei (uneori).
Pancreasul exocrin este o glanda acinoasă, ai cărui produşi de secreţie sunt enzimele digestive.
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans, insule celulare răspândite în pancreas,
înconjurate de o reţea capilară sinusoidală, în care se varsă produsii de secreţie, hormonii (insulină şi
glucagonul), cu rol în metabolismul glucidic.

1.2. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE ALE APARATULUI DIGESTIV

Tractul gastro-intestinal asigura aportul continuu de apa, electroliti si substante nutritive necesare
organismului. in vederea realizarii acestor functii, este necesara:
1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar;
2. secreiia sucurilor digestive si digestia alimentelor;
3. absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor;
4. circulatia sangelui prin segmentele tubului digestiv in vederea transportului substantelor absorbite;
5. controlul acestor functii prin intermediul sistemului nervos si endocrin.
Majoritatea substantelor intilnite in alimente au o structura chimica complexa, diferita de cea a
constituientilor organismului, si nu pot fi preluate ca atare din natura. Ea sufera, in prealabil, transformari
mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestora reprezinta digestia alimentelor. Prin digestie, principiile
alimentare sunt descompuse in molecule simple, fara specificitate biologica, iar acestea pot fi absorbite
la nivelul mucoasei intestinale.
Digestia reprezinta decompunerea alimentelor si transformarelor fiziochimice in elemente in stare
de a fi absorbite. Poate fi:
- digestie bucală;
- digestie gastrică;
- digestie intestinală;
1.2.1. Digestia bucală
Digestia începe în cavitatea bucală, unde alimentele introduce suferă un proces de sfaramitare numit
masticaţie, după care sunt îmbibate cu salivă şi transformate în bol alimentar.
Rolul salivei:
- degradează amidonul
- facilitează procesele de masticaţie şi deglutitie
- favorizează stimularea receptorilor gustativi prin solubilizarea alimentelor
- îndepărtează resturile alimentare care rămân în spaţiile interdentare
5
- rol bactericid prin lizozimul pe care îl conţine
- favorizează actul vorbirii, menţinând mucoasa bucală elastică şi umedă
Secreţia salivară este continuă, dar mai abundenţă în cursul alimentării, când devine şi mai vâscoasă.
Salivă este secretată în mod reflex.
Masticaţia este procesul prin care alimentele introduse în cavitatea bucală suferă o transormare
mecanică prin sfaramitare.
La procesul de masticaţie participa:
- mişcările mandibulei, limbii, buzelor şi obrajilor
- dintîi
Deglutitia este procesul prin care bolul alimentar trece din cavitatea bucală prin faringe şi esofag,
în stomac.
Deglutitia cuprinde trei timpi:
- bucal
- faringian
- esofagian

1.2.2. Digestia gastrică


Digestia gastrică se realizează datorită activităţii secretorii şi motorii a stomacului. (figura 4)
1 - Activitatea secretorie constă în secreţia de suc gastric.
Enzimele gastrice sunt:
a) - proteolitice reprezentate de:
- pepsinogen, este o enzima sub formă inactivă, se transformă în pepsină formă activă a enzimei. Pepsină
hidrolizează proteinele până la stadiul de peptide (formate din 10 aminoacizi)
- labfermentul este o enzima prezenţa la sugari şi are rolul de a coagula laptele
- gelatinaza, lichefiază gelatină
b) - lipolitice, lipază gastrică hidrolizează lipidele până la stadiul de acizi graşi şi glicerol

2 - Activitatea motorie a stomacului se realizează datorită musculaturii din pereţii stomacului. La nivelul
stomacului există două tipuri de contracţii:
- tonice, care se realizează atunci când stomacul se umple cu alimente şi când stomacul se goleşte de
alimente
- peristaltice, sunt unde de contracţie care se propagă înspre duoden şi au rolul de a împinge alimentele
din stomac în duoden.
Rezultatul digestiei gastrice se numeşte chim gastric.

6
Figura 4: Digestia gastrică

Sucul gastric este secretat de glandele gastrice:


- în cantitate mare în perioadele digestive (1-2 litri/zi)
- absent sau foarte scăzut în perioadele interdigestive
Sucul gastric este un lichid clar, incolor sau uşor opalescent cu puternică reacţie acidă, ph = 1-1,5.
Este format în cea mai mare parte din acid clorhidric. Acidul clorhidric este secretat de celulele parietale
sau oxintice ale glandelor gastrice.
În afară de acid clorhidric, sucul gastric conţine şi enzime:
- pepsină
- labfermentul sau renină
- lipază gastrică
- lizozimul
- factorul intrinsic
- mucină
Controlul secretiei gastrice este divizat în trei faze:
- faza cefalică, contactul alimentar cu mucoasa bucală declanşează reflex o creştere a secretiei gastrice
- faza gastrică este declanşată de pătrunderea alimentelor în stomac. Durează 3-4 ore, timp în care
alimentele rămân în stomac şi are loc digestia gastrică.
- faza intestinală este determinate de prezenţa chimului gastric în duoden. La acest nivel volumul secretiei
gastrice este foarte redus şi sărac în acid.
TRANSFORMĂRILE SUBSTANŢELOR ALIMENTARE ÎN STOMAC
Prin mişcările peristaltice şi tonice ale stomacului, alimentele sunt bine amestecate şi îmbibate cu
suc gastric şi transformate într-o masă eterogenă care poartă numele de chim gastric. În chimul gastric se
găsesc proteine, lipide, glucide, în cantităţi diferite, în raport cu compoziţia alimentelor ingerate.

7
Proteinele supuse acţiunii pepsinei şi transformate în polipeptide sunt cunoscute sub denumire de
albumoase şi peptone care sunt solubile. Lipidele nu suferă transformări chimice importante la nivelul
stomacului deoarece lipaza gastrică nu poate acţiona asupra lor la ph-ul acid existent în sucul gastric.
Glucidele rămân de asemenea netransformate din punct de vedere chimic deoarece în sucul gastric
nu există enzime specifice. Desăvârşirea digestiei proteinelor, glucidelor şi lipidelor se face în sucul
gastric.

1.2.3. Digestia intestinală


Intestinul subţire
Digestia intestinală se realizează sub acţiunea combinată a bilei, a sucului pancreatic şi a sucului
intestinal.
Bilă este produsă de hepatocite şi conţine:
- pigmenţi biliari (biliverdină şi bilirubină)
- săruri biliare
- colesterol
- lecitină
Rolul bilei în digestie:
- emulsionează grăsimile
- activează lipazele
- favorizează absortia grăsimilor din intestinul subţire
Sucul pancreatic conţine:
- apă
- ionul bicarbonic
- enzime (proteolitice, lipolitice, glicolitice)
Sucul intestinal conţine următoarele enzime:
- proteolitice (peptidazele)
- amilolitice (dizaharidazele)
- lipolitice
Activitate motorie a stomacului se realizează prin mişcări tonice, peristaltice şi de segmentare.
Mişcările segmentare sunt contracţii inelare care apar la intervale regulate de-a lungul intestinului
apoi se relaxează şi apar alte contracţii la milocul segmentelor dintre contracţiile precedente.
Absortia intestinală reprezintă procesul de trecere a nutrimentelor din intestin în sânge sau limfa.
Se realizează prin intermediul a trei mecanisme:
- pasiv, prin care substanţă trece de la o concentraţie mare la o concentraţie mică, nu se consumă energie
- activ, substanţă trece de la o concentraţie mică la o concentraţie mare, se consumă energie
- prin vezicule de pinocitoză, substanţele sunt învelite într-o membrană
Intestinul gros

8
La nivelul intestinului gros au loc următoarele procese:
- absortia
- fermentaţia
- putrefacţia
- activităţi secretorii
- activităţi motorii
Absortia la nivelul intestinului gros este redusă, se absoarbe apă, săruri minerale, glucoză,
vitamine din complexul B şi vitamina K.
Procesul de fermentaţie se realizează asupra glucidelor nedigerate din intestinul gros. Este
realizată de bacteriile aerobe localizate în colonul ascendant şi jumătatea dreapta a colonului transvers.
Aceste bacterii degradează glucidele nedigerate până la stadiul de acizi organici şi gaze.
Procesul de putrefacţie se realizează asupra proteinelor nedigerate din intestinul gros datorită
bacteriilor anaerobe. Bacteriile anaerobe sunt localizate în jumătatea stânga a colonului transvers şi
colonul descendent. Aceste bacterii degradează proteinele nedigerate rezultând amoniac şi amîne biogene
(cadaverină cu tresceina)
Activitatea secretorie este redusă şi constă în producerea de mucus şi de potasiu.
Activitatea motorie se realizează prin:
- contracţii secmentare, favorizează reabsortia apei
- contracţii în masă, sunt rare şi puternice şi au efect propulsiv
Rezultatul acestor activităţi este reprezentat de materiile fecale, acestea sunt eliminate la exterior
prin procesul de defecatie. Defecaţia este un act reflex coordonat de centrii medulari şi controlat cortical.