INTRODUCERE ÎN

MANAGEMENT

Partea 1
Conf. univ. dr. Elena-Mihaela Carausu
-2017-
I.1. Definirea conceptului de management

 Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării

managementului a constituit-o activitatea
comunităţilor umane, managementul fiind
procesul de orientare a activităţii
oamenilor în scopul realizării unor
obiective.
 Philip W. Shay
 Referindu-se la importanţa procesului de management în
ţările în curs de dezvoltare, Philip W. Shay afirma: „pentru
ca aceste ţări să progreseze în libertate şi demnitate
umană, managementul trebuie să constituie resursa
primordială a dezvoltării, iar managerii trebuie să
acţioneze ca principali catalizatori ai acestui proces.
 Dacă rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea lor
se va baza numai pe experienţă, ele vor fi inevitabil
împinse spre centralism excesiv, prin concentrarea
deciziilor manageriale în mânile câtorva decidenti la
nivel înalt, experimentaţi, pe care îi au şi a căror număr
nu poate fi uşor sporit”.
 Tipuri de definiţii
 În literatura de specialitate au fost exprimate
diferite opinii, definiţiile formulate fiind
generale sau analitice.
 Definiţia de referinţă formulată de Asociaţia
Americană de Management
“Managementul presupune:
 - a obţine rezultate prin alte persoane, asumându-se
responsabilitatea pentru rezultatele respective;
 - a lua decizii având permanent în vedere viitorul
organizaţiei;
 - a avea încredere în colaboratori (priviţi ca resurse
umane) atribuindu-le responsabilităţi şi a le primi favorabil
iniţiativele;
 - a aprecia resursele umane în funcţie de rezultate;
 - a descentraliza sistemul organizatoric;
 - a fi deschis spre mediul înconjurător”.
 Mari teoreticieni
 În ultimul secol teoreticieni de mare valoare
au încercat să formuleze/ reformuleze
definiţia conceptului de management astfel
încât să se apropie cât mai mult de esenţa
teoriilor propuse de fiecare în parte.
 Fr. Kedouri
Astfel:
Fr. Kedouri defineşte managementul ca fiind
„procesul de planificare, organizare,
antrenare şi control al eforturilor membrilor
unei organizaţii şi folosirea altor resurse
organizaţionale pentru atingerea scopurilor
acesteia.”
 R. L. Draft
Afirma că:
„managementul presupune atingerea
scopurilor organizaţionale printr-o
conducere efectivă şi eficientă, ca urmare
a planificării, organizării, coordonării şi
controlului resurselor organizaţiei”.
 P. Hurmel
 consideră că: „managementul este
ansamblul demersurilor, metodelor, şi
proceselor de planificare, organizare,
alocare a resurselor, control, activare şi
animare a unei organizaţii”.
 Modelul dinamic al managementului
(după Moran şi Reflet)
Cea mai sugestivă definiţie a managementului a fost formulată
(grafic de această dată) de Moran şi col. (fig. 1).
PLANIFICARE

ORGANIZARE

Fig. 1.
REALIZAREA
CONDUCERII

CONTROL

EVALUARE
 Simon şi Larose

 Aplicând teoria generală a sistemelor

(formulată iniţial de biologul Ludwig von
Bertalanffy) la domeniul managementului,
Simon şi Larose introduc conceptul de
sistem managerial (fig. 2.)
Schema conceptuală a sistemului
managerial- după Simon şi Larose
 Sistemul managerial
Sistem de valori

Sistem decizional

Planificare Organizare Conducere Control şi Evaluare

Previziune Structurare Leadership Informaţii

Programe Definirea relaţiilor Motivare Comparaţi
Buget interne Etc. Formare Corecţii
Etc. Etc. Etc.

legături funcţionale retroacţiune

Fig. 2.
 Rolul sistemului managerial

 Conform acestei noi accepţiuni sistemul

managerial are rolul de a asigura acordarea
organizaţiei la cerinţele mediului astfel ca
elementele componente ale sistemului să
fie sinergic integrate.
 Sistemul managerial se constituie astfel ca
o modalitate globală, complexă, de gândire
şi acţiune a managerului.
 Avantajele abordării sistemice
 Conceptul de sistem îl ajută pe manager să
interpreteze fenomenele generale şi să
reacţioneze într-o manieră mai eficace.
 Astfel, prin procesul de management se
urmăreşte:
 - abordarea unei strategii competitive şi o
judicioasă stabilire a obiectivelor;
 - organizarea mijloacelor;
 - implementarea unor structuri dinamice;
 - un control consecvent şi eficient.
 I.2. Scurt istoric al gândirii manageriale

În dezvoltarea sa ca ştiinţă, managementul a cunoscut

mai multe etape de evoluţie.
Herbert G. Hicks identifică în evoluţia managementului
următoarele etape:
- managementul preştiinţific (înainte de 1880);
- managementul ştiinţific (între 1880-1930);
- şcoala relaţiilor umane (în perioada 1930-1950);
- transformarea într-o ştiinţă interdisciplinară
(perioada de după 1950), caracterizată printr-un
proces de extindere, rafinament şi dezvoltare a
managementului.
 Philip W. Shay delimitează în evoluţia
managementului următoarele etape:

- abordarea ştiinţifică a managementului, în primele două

decenii ale secolului al-XX-lea. Perioada este marcată de
apariţia unor lucrări de referinţă (scrise de Frederic W. Taylor,
care s-au constituit în premise ale debutului conducerii
ştiinţifice, eficiente: „The principles of Scientific management” şi
„Elements of Administration”. Henry Fayol publică lucrarea
„Administration industrielle et generale”);
- abordarea organizatorică a managementului- anii „30;
- managementul bazat de obiective – activitatea de conducere
este un proces complex bazat pe definirea şi identificarea
următoarelor elemente: stabilirea obiectivelor; formularea
politicii, în vederea orientării activităţii şi gândirii manageriale;
planificarea, în scopul atingerii obiectivelor; organizarea vizând
realizarea planului; orientarea şi motivarea personalului în
scopul realizării planului; controlul desfăşurării activităţilor.
- preocupări pentru conturarea unei teorii generale a
managementului- perioada de după 1950.
 în România
În literatura de specialitate apărută în România în ultimii ani,
se iau în considerare următoarele trei etape în evoluţia
managementului ca ştiinţă:
 managementul timpuriu (conducerea empirică)–
caracterizat prin faptul că intuiţia şi experienţa deţineau rolul
determinant în direcţionarea activităţii manageriale;
 începuturile conducerii ştiinţifice – etapă marcată de
lucrările de specialitate publicate de F.W.Taylor şi H.Fayol
care s-au constituit ca premise ale dezvoltării ştiinţifice
ulterioare a managementului;
 concepţia modernă a managementului (conducerea
ştiinţifică) – acestei etape, începute în anii 50, îi este
caracteristică abordarea complexă a proceselor
manageriale.
 în România
 O privire aparte asupra delimitării etapelor
de dezvoltare a managementului ca ştiinţă o
întâlnim în lucrarea „Management” a prof.
univ. Liviu Vulcu.
 L. Vulcu propune o delimitare exactă a acestor
etape:
 conducerea empirică – perioadă de începuturi, având
la bază individualitatea intuitivă a managerilor, perioadă
care ia sfârşit odată cu declanşarea celui de-al doilea
război mondial;
 managementul clasic – etapă în care Taylor şi Fayol
pun bazele conducerii ştiinţifice;
 etapa managementului socio-psihologic –
caracterizată prin importanţa acordată resurselor
umane;
 etapa statistico-matematică – ai cărei principali
exponenţi au fost A.Kaufman şi I.Starr, etapă focalizată
pe creşterea productivităţii;
 etapa sistemică modernă – în care managementul
este înţeles ca o ştiinţă complexă, inter- şi
multidisciplinară cu un puternic caracter aplicativ.
Şcoli de gândire
 Sintetizând, putem afirma că, în evoluţia
gândirii şi practicilor manageriale, se pot
identifica câteva teorii de mare valoare pe
fundamentul cărora s-au clădit adevărate
„şcoli” de management.
 Şcoli de gândire
 Având în vedere problematica abordată şi
poziţiile definitorii faţă de principalele
elemente ale managementului, pot fi
considerate ca principale „şcoli” de gândire
managerială, şcoala clasică, cea a relaţiilor
umane şi cea a managementului modern,
în cadrul fiecăreia delimitându-se o serie de
curente specifice.
 Şcoala clasică
În cadrul „şcolii clasice” s-au dezvoltat trei
curente distincte:
1. managementul ştiinţific - reprezentat de
F.W.Taylor, Frank şi Lillian Gilbreth şi
Harrington Emerson;
2. managementul administrativ (dezvoltat pe
teoria managementului operaţional) – creatorul
acestui curent fiind H.Fayol;
3. managementul birocratic – creat şi dezvoltat de
Max Weber.
 Şcoala relaţiilor umane
 „Şcoala relaţiilor umane” – s-a dezvoltat
având l-a bază teoria ştiinţelor
comportamentale (behavioristă) formulată de
Elton Mayo.
Contribuţii importante la abordarea
managementului prin prisma comportamentului
uman au fost aduse şi de Abraham Maslow,
Curt Lewin, Frederick Herzberg ş.a.
 Şcoala modernă
 „Managementul modern” – printre exponenţii
cei mai importanţi ai acestei şcoli de gândire
managerială menţionăm: Herbert A. Simon,
Peter F. Drucker, Henry Mintzberg ş.a.
 La teoriile clasice şi la cea a ştiinţelor
comportamentale s-au adăugat elemente din alte
ştiinţe, ca de exemplu, matematică, teoria
informaţională ş.a. conturându-se astfel o teorie
managerială integratoare care a permis
orientarea strategică a activităţilor de
conducere.
 I.3. Managementul viitorului
 Aflându-se la început de secol, managementul tinde
să integreze o multitudine de fenomene socio-
economice, ecologice, de dezvoltare – inclusiv
sanitară – într-un concept global complex care să
se constituie ca premiză ştiinţifică a „conducerii
viitorului” (managementul global integral).
 Eugen Tampa
 Aflându-se la început de secol, managementul tinde
să integreze o multitudine de fenomene socio-
economice, ecologice, de dezvoltare – inclusiv
sanitară – într-un concept global complex care să se
constituie ca premiză ştiinţifică a „conducerii
viitorului” (managementul global integral).
 În acest context general Eugen Tampa afirma că:
„managementul integral reprezintă un proces
conştient de realizare a obiectivelor propuse
(indeosebi a celor economice) în condiţii de
protecţie maximă, directă şi indirectă, a mediului şi a
sănătăţii populaţiei” .
 Managementul viitorului
În această etapă de dezvoltare a managementului, accentul se
va pune pe gestionarea celei mai importante resurse,
creativitatea (aşa–numitul management al ideilor).
Se insistă pe un comportament managerial creator care, în
sinteză, presupune:
- o abordare globală, pluridisciplinară;
- anticiparea nevoilor consumatorilor;
- creativitatea permanentă în activitatea de cercetare;
- stimularea creativităţii;
- reactualizarea ideilor „uitate”.
 Strategiile manageriale ale viitorului vor fi caracterizate de
trei atribute: creativitate, adaptare la context şi
flexibilitate.
Multumesc pentru atentie!