Sunteți pe pagina 1din 6

Strategii de terapie a bolilor genetice

1. Metode care acţionează la nivelul fenotipului (tratament simptomatic)

Educarea pacienţilor pentru evitarea factorilor de risc;


Tratament medicamentos (β blocante în sindromul Marfan, anticonvulsivante în
bolile neurodegenerative);
Tratament chirurgical –corecţia malformaţiilor, tumorilor;

2. Tratamentul tulburărilor metabolice sau biochimice


-restricţia dietetică a substratului (fenilalanină, galactoză, aminoacizi ramificaţi);
-îndepărtarea metaboliţilor toxici din căile alternative
→ benzoat de Na, în tulburările ciclului ureei
→ penicilamină (elimină Cu)
→ cisteamina (elimină cistina)
-utilizarea inhibitorilor metabolici pentru căile metabolice alternative
→ allopurinol – inhibitor al xantin-oxidazei (în gută)
reduce nivelul ac uric
→ statina : inhibitor al unei reductaze cheie în sinteza colesterolului
-înlocuirea produsului deficitar
→ tiroxină în hipotiroidism congenital
→ uridină în aciduria orotică.
3. Tratament de restabilire a activităţii unei proteine mutante

- stimularea funcţiei proteinei mutante


→ vitamine (cofactori ai proteinei);
Ex: în homocistinurie mutează cistation
sintetaza/ se administrează vitamina B6, 50 – 500
mg/zi care creşte afinitatea proteinei pentru cofactorul
său piridoxal fosfatul
-înlocuirea proteinei defective cu varianta normală – ar fi strategia
ideală (în < 1% din bolile genetice este utilizată cu succes);
-terapia ar fi utilă când spaţiul ţintă este cel extracelular (tract g-intestinal pentru
mucoviscidoză, plasmă pentru hemofilie)etc
ex: Spaţiu extracelular – deficitul de α1- antitripsină...,adm i.v.
→ pentru deficienţele unor proteine intracelulare sunt necesare
modalităţi de direcţionare (ţinte de administrare).
▪ Boala Gaucher (glucocerebrozidază ataşată la
manoză- Genzyme);
▪ pentru deficienţa de ADA – adenozin
dezaminaza (SCID) se administrează i.m.
/săptămânal, AD bovină modificată ataşată la un
polimer inert (PEG).
Dezavantaje:
- costul mare al acestor proteine care au un ritm de înjumătăţire scurt, deci sunt
necesare cantităţi crescute/ tehnologia ADN recombinant permite obţinerea de
proteine recombinante la preţuri mici, în cantităţi mari şi nu dau reacţii imunologice.
Ex. ▪ proteine recombinante (factorii VIII, IX antihemofilici, eritropoetina,
insulina, STH, interferon;
▪ vaccinuri modificate genetic;
▪ anticorpi monoclonali.

4. Terapia celulară
- transplantul de organe
de celule diferenţiate
stem
→ transplantele alogenice de organe – cea mai importantă modalitate de
îmbunătăţire a tratamentului bolilor genetice din ultimii 15 ani;
ex. Transplantul renal, hepatic, medular, ţesut nervos
porcin(boala Parkinson),
insule Langerhans (diabet zaharat).
→ imunosupresoare eficiente = ciclosporina
→ transplantul de organ are ca scop:
▪ înlocuirea unui organ alterat
▪ asigurarea unei surse de proteină
funcţională care trebuie să ajungă la nivelul
tuturor ţesuturilor implicate în mecanismul fiziopatologic.

Risc – crescut de neoplazie (limfoame) de la imunosupresoare


- de insuficienţă renală
▪ număr limitat de organe.

O soluţie: transplant de celule stem


Celulele stem ale pacientului, cultivate in vitro, transfectate cu gena de interes vor fi
reintroduse în organismul gazdă pentru a repopula cu celule funcţionale ţesutul
afectat.

Terapia genică = modificarea genetică a celulelor prin transfer de material genetic –


ADN sau ARN cu ajutorul unui vector.

Condiţii: - identificarea locusului genei mutante;


- clonarea genei respective;
- cunoaşterea mecanismelor moleculare ale bolii;
- raportul risc – beneficiu !!!

Terapia genică somatică


= procedee capabile să elibereze gena normală către celule ţintă somatice
→ terapie ex vivo ( manipularea celulelor proprii în afara organismului);
→ terapie in vivo (tratarea celulelor fără îndepărtarea din organism);
▪ celulele de transfer cele mai indicate, sunt celule stem ale măduvei
osoase din punct de vedere a duratei lungi de viaţă şi capacităţii proliferative mai
mari/dar sunt greu de manipulat şi de izolat din
măduvă;
→ alte celule de transfer: fibroblaşti din piele, celule musculare endoteliale,
hepatocite, limfocite/ dar au timp de viaţă limitat.

După scop:
1.1.Terapie genică de înlocuire (transferul în celule somatice al unei gene normale în
locul celei mutante).
→ indicată în boli genetice recesive cu pierderea funcţiei;
→ implică gena + celula ţintă + vector
a) gena transferată
- minigenă artificială (ADN – c), care se poate integra în cromozomii celulei ţintă
sau rămâne extracromozomială (epizom)
Dezavantajele integrării întâmplătoare (uneori)
- lipsa exprimării genei
- declanşarea apoptozei
- declanşarea unei neoplazii.
b) celula ţintă = la nivelul ţesutului afectat cel mai frecvent dar şi în cele
neafectate (sistem imun cu activitate citotoxică), în tumori, sau agenţii infecţioşi.
c) vectorii de transfer:
→ VIRALI

Proprietăţi şI utilizări ale principalelor mijloace de transfer folosite în terapia


genică
Caracteristica Retro- Adeno- Virusuri Lenti- Lipozomi
virusuri virusuri adeno- virusuri
asociate

Dimensiunea 7-7,5 Kb > 30 Kb 5 Kb 7-7,5 Kb Nelimitată


maximă a
insertului

Integrarea Da Nu, Da/Nu Da Frecvenţă


cromozomială Episomală foarte redusă
Caracteristica Retro- Adeno- Virusuri Lenti- Lipozomi
virusuri virusuri adeno- virusuri
asociate

Durata scurtă scurtă lungă lungă scurtă


expresiei in
vivo

Stabilitate Bună Bună Bună NecunoscutăExcelentă

Ruta de In vitro In vivo şi in In vivo şi in In vivo şi in In vivo şi in


transfer vitro vitro vitro vitro

Concentraţia > 108 > 1011 > 1012 > 108 Nelimitată
(particule/ml)

Caracteristica Retro- Adeno- Virusuri Lenti- Lipozomi


virusuri virusuri adeno- virusuri
asociate

Răspuns Puţine Intens Necunoscut Puţine Absent


imunologic probleme probleme

Imunitatea Puţin Da Da Puţin Nu


preexistentă a probabil probabil,
gazdei excepţie
pacienţii
HIV pozitivi
Siguranţa Posibilitatea Răspuns Răspuns Posibilitatea Excelentă
mutagenezei inflamator, inflamator, mutagenezei
inserţionale toxicitate toxicitate inserţionale
→ NON-VIRALI
▪ lipozomii = particule delimitate de un strat lipidic bilamelar care
inconjoară un mediu apos;
▪ conjugate ADN – proteine (cc)
▪ cromozomii artificiali umani.

1.2.Terapia genică de blocare (în boli cu câştig de


funcţie)
a) oligonucleotide antisens (OGN)
▪ se pot lega –de ADN (triplu helix)
- de ARN – m (dublu helix).
b) ribozime – molecule de ARN dotate cu capacitate enzimatică intrinsecă
▪ pot fi modificate să recunoască şi să degradeze
ARN-m specific ce conţine o mutaţie.
c) ARN – interferent (ARNi).
▪ ARN bicatenar cu 21-23 nc, care inhibă expresia genică la nivel
posttranscripţional prin „ INTERFERENŢĂ” (în cancer şi boli infecţioase)
Terapia genică germinală

! Interzisă la om.

→ la şoarece în 1983 - în embrion prin microinjecţie s-au introdus copii pentru


gena STH uman.

Boli ereditar candidate la terapie genică


1. Deficienţa adenozin dezaminazei
- ADN-C inserat în retrovirus → transferat în limfocitele T cultivate ale
pacientului.
- durata efectului scurtă şi limitată;
- 2 din 10 au dezvoltat leucemie.
2. Hemofilia B:
- Injectarea i.m. a unui vector adenoviral ce conţine gene pentru factorul IX
→ nivel foarte scăzut al proteinei şi pe perioade scurte
3. Distrofia musculară Duchene (gena este prea mare).
4. Fibroza chistică:
- Prin inhalaţii (aerosoli) un adenovirus sau epizom cu minigene CFTR reultate
modeste; rezultat imun crescut.
5. Hipercolesterolemia familială:
- hepatocitele cultivate in vitro transfectate cu adenovirus ce conţine gena LDLR
inserată.

Terapia cu celule stem


*Distrofia musculară Duchene
Metode de depistare:
▪ markeri moleculari → PSA (cancerul de prostată)
→ CA (Ag carbohidrat)
CA 125 (cancerul ovarian,
cervical, endometrial)
CA 27.29, CA 15-3 (cancer
mamar)
CA 19-9 ( cancer de colon, ducte
biliare)
CA 19 (cancer pancreatic).

▪ translocaţii cromozomiale ( hemopatii maligne)

Tratament:

▪ anticorpi monoclonali
→ în boli limfoproliferative: limfoame
nonHodgkin, leucemia mieloidă cronică (Glevec), cancer de sân
▪ inhibitori direcţi ai angiogenezei ( anticorpi monoclonali
împotriva factorului de creştere vasculară din celulele endoteliale – Avastin).

Principii de terapie genică în cancere


a. uciderea ţintită a celulelor cancerigene prin inserţia unei gene care codifică o toxină
sau a unei gene care conferă sensibilitate la acţiunea unui medicament (ex: gena pentru
timidinkinază de la Herpes simplex, care induce sensibilitate la acţiunea ganciclovirului).
b. Inactivarea unor oncogene:
-OGN antisens, ribozime, anticorpi monoclonali.
c. inserţia unor gene supresoare a creşterii tumorale (varianta normală TP 53 în
tumora ovariană).
- alte aplicaţii : în boli infecţioase
în boli cardio vasculare.