Via din care obținem vinul sănătății

Pentru a căuta corect această vie, din care se obţine vinul sănătăţii, nu trebuie să ne
gândim la zonele viticole pe care le ştim, ci va fi necesar să aplicăm valorile care decurg dintr-o
parabolă a lui Isus. Este vorba de via despre care Heraclit a spus: „Nu poţi da niciodată de ale
sufletului hotare, chiar de-ai străbate toate drumurile-n lung şi-n lat aşa de vast este sufletul”. Cu
alte cuvine, aşa cum vom vedea, noi suntem proprietarii viei şi, evident, pentru a obţine vinul
sănătăţii trebuie să o îngrijim.
Şi, cum tot ceea ce a spus Isus Hristos se adresează sufletului este o mare binefacere
pentru noi că ne-a expus potenţialul acestei vii prin parabola gospodarului care a angajat oamenii
pentru culegerea ei. Matei 20.1-16
În parabolă ni se explică pe scurt, ceea ce ştiinţa medicală modernă a dovedit şi a explicat
pe larg, și anume, că pentru a avea o sănătate deplină trebuie să avem o mare grijă ca această vie
să producă vinul sănătăţii.
În cele ce urmează vă voi prezenta datele ştiinţifice care ne arată că ne îmbolnăvim dacă
nu avem grijă să obţinem vinul sănătăţii indiferent de condiţiile pe care le trăim.
Voi începe cu mediu în care trăim. Potrivit celor opt păcate capitale ale omenirii civilizate
enunţate de Konrad Lorenz care produc o viaţă plină de rivalităţi şi interese personale deoarece îi
percepem pe ceilalţi ca pe nişte duşmani potenţiali. Ea poate fi etichetată aşadar pentru a recurge
la termeni moderni ca fiind posesivă, competitivă, ostilă şi, în expresiile sale extreme, agresivă şi
crudă. Ceea ce este specific acestei societăţi constă în faptul că îşi cheltuieşte constant eforturile
pentru a corecta efectele în loc să se ocupe de cauze. Oamenii ar trebui să evite să lucreze
împotriva a ceea ce este inevitabil şi să înveţe să meargă înainte în pace şi cu încredere absolută
că fac lucrul potrivit la timpul potrivit.
Acest mod de viaţă supune oameni la un proces sigur de îmbolnăvire în condiţiile în care
aceştia nu ştiu să-şi controleze fluxul de energie de care dispun. Căci pentru acest mod de viaţă
numai energia este ceea ce trebuie furnizată sau luată unor sisteme ale corpului uman pentru a
rezista în condiţii bune la condiţiile expuse. Această neştiinţă a mişcării energiei în organism are
ca sursă faptul că oamenii au mereu drept ideal o viaţă de confort, uşurinţă şi plăcere chiar şi
atunci când lucrează. Dar, iată că în natură programul unei vieţii uşoare nu este înscris nicăieri şi
chiar şi o asemenea viaţă aduce boală. Natura nu oferă nimic fără strădanie.
În termeni moderni putem spune că este o viaţă de stres. Ştiinţa a dovedit că stresul
cauzează inhibarea glandei timus şi astfel este slăbit sistemul imunitar al corpului. Cu alte cuvinte
trebuie să căutăm care este acea energie care trebuie furnizată sistemului imunitar pentru ca noi
să facem faţă mediului.
Cunoaştem că atunci când gândurile şi sentimentele ne sunt tulburate avem de a face cu
îndoiala. În condiţii de îndoială voinţa ne este slăbită şi ne este imposibil să depunem eforturile
necesare ca să putem acţiona. Există o stare de nedeterminare în care tendinţe contrare îşi dispută
întâietatea. Și în incertitudine omul este vulnerabil. Apare pericolul de a nu ne impune voinţa
pentru că gândurile şi sentimentele ne sunt tulburate. Voinţa nu reprezintă altceva decât un
impuls de a trece la un sentiment de neîmplinire la sentimentul de împlinire.

1
 De fapt, am ajuns la ceva cunoscut. Pentru a slăbi un grup de persoane şi să i te impui,
este de ajuns să-l divizezi. Un om care are o îndoială introduce în el o diviziune. Această îndoială
este distructivă nu numai în a-l ridica pe un plan superior, dar și mai mult, aşa cum ne arătă datele
ştiinţifice, aduc boală.
Am ajuns la energia opusă îndoielii şi care este încrederea. Puterea pe care o are
încrederea o găsim cuantificată în parabola din Evanghelie despre care am amintit. Trebuie să
arăt că va fi nevoie de o mare putere exemplificatoare pentru că milioane de oameni au uitat ce
este încrederea, acesteia nu i se dă nici o şansă. „Încrederea” a devenit un cuvânt sec. Şi mai ales
să avem în vedere faptul că există o mare diferenţă între a fi plin de încredere şi a fi naiv şi, cu
toate acestea, linia de demarcaţie este foarte subtilă. A fi naiv înseamnă a fi ignorant. A avea
încredere este cea mai mare este cea mai inteligentă acţiune care poate exista. Încrederea chiar
simulată poate avea efecte binefăcătoare. Vei învăţa să te stăpâneşti pentru a nu te lăsa purtat de
reacţii instinctive, de furie, de revoltă, de orgoliu rănit.
Cercetarea ştiinţifică medicală confirmă cu exemple şi situaţii evidente că în multe
parabole din Evanghelie sunt arătate aspecte care privesc sănătatea umană. De aceea atunci când
le citim trebuie să avem în vedere că cuvântul grec soteria este o realitate în ele.
Este ştiut din Evanghelia după Ioan „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Isus
şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi
scris.”
Iată de ce ajung la vinul imunitar cu un agraphon atribuit lui Isus Hristos:
„Într-o zi, Isus văzu nişte oameni abătuţi care şedeau plini de amărăciune pe marginea
unui drum. El îi întrebă: „Care-i pricina nenorocirii voastre?” La care ei răspunseră: „Am ajuns
aşa din cauza fricii noastre de iad.”
Isus merse mai departe şi pe marginea drumului iar dădu peste nişte oameni în diverse
atitudini de mare mâhnire şi tristeţe, răzleţiţi în mai multe grupuri. Îi întrebă şi pe aceştia: „Care-i
pricina suferinţei voastre?” Ei răspunseră: „ Dorinţa de Rai ne-a adus în această stare.”
Isus îşi continuă drumul, până ce întâlni un al treilea grup. Aceştia arătau ca nişte oameni
care înduraseră multe, dar chipurile lor străluceau de bucurie.
Isus îi întrebă: „Ce v-a făcut aşa?” şi ei răspunseră: „Spiritul Adevărului. Noi am văzut
Realitatea, ceea ce ne-a făcut să dăm uitării ţelurile mai puţin însemnate.”
Atunci Isus zise: „Aceştia sunt oamenii care izbândesc. La Ziua Judecăţii, aceştia sunt cei
care vor fi în Prezenţa lui Dumnezeu”.
În cazul nostru aşa cum vom vedea ţelul pentru care trebuie să ne luptăm este de a ajunge
la o încredere cât mai mare. Ceea ce nu este uşor pentru mediu descris, pentru că trebuie să fii
puternic pentru a ţine piept tentaţiilor ce pot apare pe cale şi pentru a le recunoaşte drept ceea ce
sunt ele. Mai mult pentru a ne antrena capacităţile corpului fizic avem posibilităţi mari faţă de
oferta pentru a ne antrena încrederea. Sufletul prin încercări obţine cunoaşterea. Dar, chiar şi
aceste încercări sunt paralizate de marea taină a tuturor nenorocirilor care este bănuiala, îndoiala.
Pe de altă parte adevărul despre care vorbeşte al treilea grup este molipsitor numai că
trebuie să fim accesibili pentru a ajunge la el. Îndoiala este vaccinul care te protejează. Raţiunea
te protejează. Protejat nu vei ajunge niciodată ca cei din al treilea grup.
Acum să arătăm succint ce ne spune parabola din punct de vedere al exprimării economiei
de piaţă. Este vorba de un gospodar care avea o vie care trebuia culeasă. S-a învoit cu lucrătorii
să le de-a câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. Până acum totul ca la carte. Dar gospodarul a mai
ieşit de câteva ori şi găsind din nou lucrători i-a trimis şi pe ei le vie dar, fără a se mai tocmi cu ei.
El le-a spus acestora că: „ şi veţi primi ce va fi cu dreptul”.
Avem cu alte cuvinte mai multe echipe de lucrători: una tocmită după regulile pieţei şi
celelalte pe bază de încredere. Cei din urmă fac parte din al treilea grup de oameni. Am ajuns şi
2
în parabolă la acea calitate umană care trebuie să domine raporturile noastre şi aşa cum vom
arăta este vitală atât pentru procesul de însănătoşire și, mai ales, pentru a avea un sistem imunitar
puternic. Este o parabolă care exprimă în modul cel mai cuprinzător măreţia încrederii.
Dar noi de mult funcţionăm pe principiul economiei de piaţă. Aşa ne spune şi psalmistul
„Miluieşte-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios că s-a împuţinat adevărul de la fii oamenilor”.
Economia de piaţă este văzută ca un loc în care integritatea, onestitatea şi cinstea nu sunt
considerate importante în tranzacţiile zilnice. Ba dimpotrivă, toate interacţiunile se bazează în
întregime pe câştig, iar înşelătoria e considerată ca o abilitate şi tehnică de apreciat. Într-un astfel
de cultură moralitatea nu numai că este absentă, dar este considerată chiar a fi iraţională, lipsită
de valoare, o dovadă de slăbiciune.
În condiţiile de mai sus nimeni nu este la adăpost de încercări.
Din cele expuse până acum cerinţa de imitaţie a lui Isus Hristos şi de a urma modelul lui
şi de a deveni asemenea lui este imperativă pentru a putea cultiva via sănătăţii care este
încrederea. Această imitaţie presupune să se urmărească dezvoltarea şi înălţarea propriei fiinţe şi
să se evite stabilizarea în automatisme şi în ceea ce e o bază socială deghizată îl împiedică pe om
să pătrundă în adâncul sufletului şi să se transforme conform modelului. Prin această imitaţie a
lui Isus înlăturăm ceea ce împiedică progresul individual şi al grupului de oameni.
Şi pentru ca această imitaţie să devină un nou imbold în a percepe cele ce urmează, voi
expune un agraphon cu o altă întâmplare a lui Isus:
Într-o zi, când trecea printr-un cartier în care locuiau opozanţi de-ai Lui, aceştia îl
huiduiră.
Dar el răspunse repetând câteva rugăciuni în numele lor.
Cineva îi spuse:
„Te-ai rugat pentru oamenii aceştia; nu te-ai simţit mânios pe ei?”
El răspunse :
„Nu pot să cheltuiesc decât din ce am în pungă.”
Am ajuns la ceea ce ştiinţa modernă a descoperit. Dacă vei reuşi să înfrângi mânia vei
reuşi să înfrângi şi alte trăsături negative. Dacă ne gândim că mânia poate degenera în furie pe
când mânia controlată dezvoltă altruismul şi se transformă în iubire şi blândeţe putem aprecia cât
de excepţional este exemplul dat de Isus.
Dar să vedem dacă există astfel de exemplu în filozofia apreciată de mediul secularizat.
Vom porni de la exigenţele ştiinţifice care arată că rostul filosofiei nu este atât de a interpreta
lumea contemplând-o, ci de a o schimba. Mai mult se cere ca filosofia să aducă o consolare de
ordin terapeutic a suferinţelor sufleteşti ale oamenilor. Socrate a fost nu numai un educator, ci şi
un terapeut. El nu se baza pe o logică dăltuită, pe o prea mare raţionalitate prin care se perturbă
circulaţia energiei în organism. Să vedem ce ne spune istoria şi despre felul în care acţiona
Socrate.
Diogene Laertios ne informează că: „adesea din cauza argumentării lui vehemente,
oameni se aruncau asupra lui cu pumnii sau îl trăgeau de păr; şi că de cele mai multe ori era
dispreţuit şi luat în râs, dar îndura cu răbdare această părere proastă; odată chiar cineva se mira
pentru că primise liniştit o lovitură de picior, iar el spuse: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita,
l-aş fi dat în judecată”
Cele două aspecte de a trata mânia ne recomandă să regândim orice situaţie în mod
pozitiv. Adică să căutăm partea plină a paharului. Această orientare te ajută să înlături gândurile
negative şi dăunătoare care se pot dezvolta în tine la fel de repede ca buruienele dintr-o grădină
care sufocă toate plantele frumoase şi delicate, dacă li se permite să preia controlul.
Răspunsul la agresivitate nu este eradicarea ei, ci înţelegerea şi canalizarea în direcţii
potrivite pentru a se putea exprima.
3
 Avem experimentul ştiinţific a dr. Konard Lorentz, medic şi sociolog, confirmate de dr.
Emanuel K. Schwartz care au dus la concluzia că dacă furnizezi un debuşeu adecvat agresivităţii,
ea devine la fel importantă, dacă nu chiar mai importantă decât iubirea şi tandreţea. Exemplul de
mai sus ne arată că rugăciunea este un foarte bun debuşeu pentru mânie. Dar să nu uităm şi
umorul. Trebuie dezvoltată capacitatea de a râde de tine însuţi. Învaţă să râzi de tine însuţi, în
special, când devii furios, serios şi împovărat de problemele lumii. Nu permite ca ceva să te
deprime.
Să trecem acum la rezultate ale ştiinţei medicale privind consecinţele unui sistem imunitar
scăzut care este rezultatul lipsei de încredere.
S-a constat că sentimentele de neajutorare slăbesc sistemul imunitar, inhibând acţiunile
celulelor T şi celulelor NK (natural killer) . Se intră în spectrul bolilor autoimune. Acestea sunt
tulburări ale sistemului imun cu o deosebită semnificaţie medicală. Ele apar atunci când
organismul nu mai este tolerant faţă de propriile antigene, formând anticorpi sau celule T –
sensibile împotriva acestora.
Myastenia gravis. Este o gravă boală musculară care conduce la paralizie. În organismul
pacientului încep să fie produşi anticorpi, împotriva receptorului de acetilcolina a plăcii motorii.
Aceşti anticorpi se leagă la receptori împiedecând astfel transmiterea impulsului nervos către
celula musculară. Celulele musculare nesolicitate o lungă perioadă de timp, degenerează.
Sentimentele de neajutorare apar la oamenii pesimişti, neîncrezători, care tind să se
izoleze frustrându-se de beneficiile dovedite pentru îmbunătăţirea sănătăţii ale prieteniei,
dragostei şi a activităţilor comunitare. Medicina a creat un domeniu de studiu şi curativ cu privire
la influenţarea reciprocă în probleme de stres, emoţii, sistem nervos, funcţiile imune şi boli.
În mod concret dovezile arată că artrita reumatoidă este o boală autoimună. Aceasta
înseamnă că sistemul imunitar atacă „invadatorii” ca bacteriile şi virusurile şi s-a conceput un
medicament care să scadă activitatea autoimună. Deci, în această boală în care sistemul imun al
corpului se atacă singur avem de a face cu o lipsă dezastroasă a energiei încrederii, singura care
susţine acest sistem. Mai mult s-a ajuns la constatarea că încrederea regenerează ţesuturi.
Trebuie să recunoaştem fiecare că neîncrederea în oameni apare ca urmare a unor fapte
ale acestora. De aceea trebuie să ne însuşim ştiinţa de a pierde lucruri mărunte, aceasta fiind calea
de a câştiga lucruri importante. Am înregistrat o înfrângere, victoria faţă de aceasta este
atitudinea faţă de ea. Pe primul plan trebuie să stea refuzul de a vedea ce-i mai rău în oameni, în
lucruri, în condiţii şi caută ce este mai bun în fiecare. Simpatiile şi antipatiile nu reprezintă un
criteriu de a nu încerca.
Să trecem acum la Efectul Placebo care constă în efectul fiziologic şi psihologic ce
determină îmbunătăţirea stării de sănătate a unui pacient în urma administrării unui placebo. Cel
mai utilizat placebo este aqua simplex. Acţiunea lui se bazează pe prestigiul profesional al
medicului ce prezintă acest medicament ca fiind bun.
Odată cu creşterea nivelului sociocultural al pacienţilor ei nu mai pot fi păcăliţi uşor. S-a
constat că 1/3 din populaţie este placebo reactive şi 2/3 este placebo nereactive. Caracteristica
persoanelor placebo reactive este: extroversia, sociofilia şi încrederea, iar a celor placebo
nereactive sunt: introversia, rigiditatea, susceptibilitatea şi neîncrederea. Deci este vorba de o
investiţie afectivă în medic şi medicament. După cum vedem relaţia pozitivă dintre medic şi
pacient include placebo şi invers.
Acest fenomen ne arată în mod plenar că pentru a beneficia de forţele pe care ni le asigură
încrederea acesta trebuie stimulată şi antrenată. Parabola ne arată că via încrederii o are în suflet
fiecare om. Dar aşa cum pentru a ne antrena şi fortifica corpul fizic similar trebuie antrenată şi
fortificată şi încrederea. Pentru a ne antrena din punct de vedere fizic avem nevoie de locuri
adecvate. Să vedem în continuare de ce avem nevoie pentru a ne cultiva încrederea. Trebuie să
4
avem în vedere faptul că optimismul este cel care conduce la putere, pesimismul la slăbiciune şi
înfrângere.
În viaţă există mereu o speranţă chiar dacă la început aceasta este o mică scânteie ce
pâlpâie uşor. Când este înconjurată de încredere şi iubire această scânteie mică se va transforma
într-o flacără care va creşte mereu. Cu încredere creşte focul interior care aduce sănătatea. Pentru
că nesiguranţa slăbeşte imunitatea. Deci, dacă te afli în faţa unei probleme, cunoaşte că există
soluţie şi nu permite niciodată problemei să te pună la pământ. Priveşte problema ca pe o piatră
de încercare.
Atitudinile de mai sus vor stopa gândurile negative şi dăunătoare care se pot dezvolta la
fel de repede ca buruienele din grădină şi care sufocă toate plantele frumoase şi delicate, dacă li
se permite să preia controlul.
Via noastră care este imunitatea trebuie îngrijită prin puterile pe care le oferă încrederea.
Şi, vom constata ca şi gospodarul din parabolă că avem nevoie de lucrători.
Necesitatea acestor lucrători şi munca lor o vom înţelege dacă vom cunoaşte rezultatele
experimentului medicilor cardiologi australieni. Aceştia au examinat câteva zeci de mii de
oameni din punct de vedere a stării de sănătate. Oameni erau împărţiţi în două grupe: cei care
aveau în îngrijire un animal şi cei care nu aveau.
Concluzia a fost că nu există încă descoperit un medicament care să asigure puternica
stare de sănătate a celor care aveau în grijă un animal. Vom înţelege şi mai bine acest experiment,
dacă îl raportăm la grupurile de oameni. Cei care au grijă de animale dezvoltă în ei simţul
responsabilităţii faţă de ceilalţi. Mai mult prin anihilarea zgârceniei el elimină nevoia de dragoste
şi constată că ceea ce este minunat este să acorzi dragoste altora. Animalul este cel care naşte
această dragoste. El mobilizează efortul de a înălţa forţe care sunt le nivelul omului obişnuit.
O înţelegere mai bună a raporturilor oamenilor dintr-un grup ne este dată de primele
grupuri de creştini a căror comportament îl găsim explicat în Epistola sobornicească a Sfântului
Apostol Iacov din care prezentăm un verset: „5/16 Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă
rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”.
Am ajuns la terenul de antrenament al încrederii care este grupul de oameni prin care
reuşim să obţinem nevoia de recunoaştere din partea celorlalţi. Pentru că omul se închistează în
sine dacă nu foloseşte ceea ce poate dezvolta în relaţii cu alţii. Desigur că pot apare şi confruntări.
Dar o fericire în lipsă de confruntări nu este ceva bun, căci duce la moleşeală. Din confruntări
iese le iveală adevărul. Pentru că nu se înstrăinează mai mult oamenii unul de altul , decât dacă se
stinge năzuinţa spre adevăr şi simţul adevărului. Când oamenii comunică între ei fiecare se
îmbogăţeşte pentru că fiecare aduce în această comunicare ce are mai bun în el. Abia prin
cooperare la un set de sarcini comune poate lua naşterea o personalitate organizată pentru că aşa
se dezvoltă încrederea. Pentru că toate ideile sănătoase şi armonioase se clarifică prin colaborarea
multora.
Din rezultatele expuse mai sus, obţinute în comuniune cu alţii, putem înţelege că prin
individualitate oameni îşi blochează puterile lucrătoare ale sufletului. El nu mai poate face nimic
pentru îndreptarea lui. În acest blocaj scade activitatea sistemului imunitar omul se angajează
spre a contracta cele mai grave şi dureroase boli. Dar prin comuniune te poţi angaja pe singura
cale prin care poţi spori capacitatea de creştere a integrităţii şi a capacităţii tale de compasiune
care sunt căi de acces spre graţia divină şi spre înţelegerea finală a ceea ce suntem, a scopului
existenţei noastre. Prin aceste atitudini se satisface dorinţa de a fi dorit, de a fi necesar. Iar, când
te simţi necesar începi să creşti, să înfloreşti şi să dai tot ce ai mai bun în tine.
Din verset se înţelege mecanismul primilor comunităţi creştine în care fără credinţă nu puteai
intra în ele. Raporturile se bazau pe încredere pentru că fără încredere nu există iubire şi fără
iubire viaţa comunităţii era goală. Iubirea care îi cuprindea pe membrii comunităţii reprezenta o
5
modalitate de a ajunge la încredere, tot astfel şi încrederea era un mijloc de a atinge un lucru mai
înalt, pentru care nu există nici un cuvânt în nici o limbă. Această încredere care este exprimată
în toată splendoarea de parabolă.
Este o recomandare pentru grupuri de oameni. Asta înseamnă că trebuie să realizăm
aceste grupuri pentru a ieşi din mediul în care domină acum totul. Acestea sunt o necesitate
pentru că omul se închistează în sine dacă nu foloseşte ceea ce poate dezvolta în relaţiile cu
oamenii tot în cadrul unor relaţii umane. Un prim pas în aceste grupuri este dezvoltarea simţului
responsabilităţii faţă de ceilalţi, căci existenţa unor probleme comune necesită ajutor reciproc şi
onestitate.
De fapt orizontul de alegere a fiecăruia este limitat de viziune. Alta este viziunea în cadrul
unui grup şi alta în cea a mediului descris înainte. Grupul vine din necesitatea de a se crea noi
contexte prin care să se genereze noi valori de atracţie. Pentru că orice înţelegere nu provine din
examinarea datelor, ci de examinarea lor în contextele în care apar.
În contextul grupului se poate obţine o cunoaştere interioară, ajutându-i pe alţii să
descopere mai mult despre ei însăşi. Se ajunge la un echilibru între a te ajuta pe tine şi ai ajuta pe
ceilalţi.
Sub acest aspect să ne amintim că gospodarul a plătit mai mult celor care au avut
încredere în el. Deci, încrederea în el l-a influenţat să fie mai bun.
Deci, el a fost ajutat de cei ce au avut încredere în el să-şi exprime cele mai bune însuşiri.
A realizat acest lucru prin aceea că nu a mai fost dominat de posesivitate. A ajuns astfel la una
din strategiile succesului care este aceea de a se lupta pentru interesele sale fără să se gândească
numai la el. Aceasta a presupus eliminarea zgârceniei care este un obstacol în fortificarea
imunităţii.
Problema în grup nu se limitează la faptul că puteţi sau nu puteţi acorda încredere
celorlalţi; întrebaţi-vă dacă şi ei pot avea încredere în voi şi încercaţi să le meritaţi această
încredere. În acest fel îţi creezi raporturi benefice cu cei din jur. Înveţi să trăieşti alături de
ceilalţi. Este un criteriu de evoluţie să ai capacitatea de a intra armonios în legătură unul cu altul .
Pe de altă parte o consecinţă a regimurilor comuniste este aceea că raza de încredere între
oameni a scăzut până la epuizare. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă, întrucât obiectivul
totalitarismului este acela de a nimici o societate civilă independentă, precum şi legăturile pe
orizontală dintre cetăţeni, legături care sporesc raza de încredere între oameni. Se introducea în
mod deliberat îndoiala care dispersa forţele individului, îi tulbura gândurile şi sentimentele.
Voinţa inerent slăbea şi era imposibil să se depună eforturile necesare pentru a se putea acţiona.
Filozoful Jacques Maritain a arătat în învăţătura sa luminoasă existenţa paralelismului între
dezvoltarea ideii creştine şi democraţie. Dar a menţionat: „Nimic nu este mai uşor
manipulatorilor politici decât posibilitatea de a exploata ca iluzie bunele principii şi nimic nu este
mai dezastros decât bunele principii rău aplicate”. Este de înţeles că aceşti manipulatori sunt
ocupanţii de idei care au format puzderia de partide pentru ca mentalitatea lor totalitaristă să fie
mascată de ideile pe care şi le-au acaparat. Dar prin aceste metode se paralizează centrele
educaţionale care sunt comunităţile de oameni năzuind spre un ţel şi acest lucru conduce la
apariţia inerţiei. Ocupanţii de idei transformă de fapt un popor într-o turmă pentru că prin
ocuparea ideilor sunt înlăturaţi sau distruşi oameni meritoşi, capabili, inteligenţi, harnici, cinstiţi
şi eficienţi. Prin tranziţie, propaganda s-a transformat în manipulare, iar poporul respectiv este
înfrânt prin el însăşi, votul fiind o metodă ca înfrângerea să devină prin propriile lui mâini.
Mai mult în aceste grupuri ocupante de idei se manifestă fenomenul crabilor. Într-o
găleată cu crabi atunci când unul încearcă să urce pe margine, spre libertate, ceilalţi îl trag înapoi.
Cu alte cuvinte ocupaţii de idei se au la mână unul pe altul cu aspecte din activităţile lor
distructive. Pe lângă mijloacele pe care le utilizează din experienţa totalitarismului, ei au acum la
6
îndemână metodele prin care induc la nivelul populaţiei insecuritatea financiară şi odată cu acesta
un mijloc în plus de slăbire a sistemului imunitar în populaţie. De exemplu, dispariţia fondurilor
de asigurare. Pentru a combate această diversiune, aşa cum vom vedea, este o singură soluţie.
Dar mai întâi, trebuie să nu intrăm în mecanismele îndoielii de sine. Această îndoială
poate să te cuprindă aducând ideea separativităţii. A te îndoi de tine însuţi este o otravă
distrugătoare. Situaţia de mai sus cere o anumită modalitate de dezvoltare a forţelor sufleteşti.
Mai întâi nu te baza pe nimeni. Nu este nevoie de sprijin din afară şi nici de asigurări din partea
altora, deoarece ai totul în străfundul tău. Deci, ori de câte ori ai vreo îndoială despre ceva anume
mergi în străfundul tău şi caută adevărul şi Dumnezeu ţi-l va dezvălui şi apoi mergi pe drumul tău
în pace şi cu încredere. Prin această metodă vei creşte abilitatea ta de a rezista vicisitudinilor
existente. Prin propriile tale forţe vei deveni puternic pentru a ţine piept tentaţiilor ce pot apare pe
cale şi pentru a le recunoaşte drept ceea ce sunt. Pentru că prin trezirea capacităţilor de auto-
realizare implicit dezvolţi şi alte capacităţi.
Pentru că nimic nu înstrăinează şi nu îndepărtează mai mult oamenii unul de altul, decât
dacă în ei se stinge năzuinţa spre adevăr şi simţul adevărului. De aceea Isus în Matei 5/37 a spus:
„Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu, iar ce este mai mult decât
acesta de la cel rău este.” Este o poruncă la raporturi de încredere între oameni și această
încredere nu se poate manifesta fără fidelitate prin care înţelegem cinste, devotament etc.
Prin existenţa unor raporturi de încredere se poate garanta existenţa şi a unei securităţi
financiare de grup în măsură să combată insecuritatea indusă de ocupanţii de idei. Această
realitate rezultă chiar din exprimarea directă a parabolei din care rezultă că cei care au avut
încredere au câştigat exponenţial mai mult faţă de cei cu contract. Am spus exponenţial pentru că
ziua la evrei pe acea vreme era divizată în douăsprezece ore. Şi pentru acest câştig al celor care
au avut încredere ştiinţa economică modernă are rezultate care confirmă ca actuală relatare
literară a parabolei. Astfel ştiinţa economică utilizează în activitatea ei cercetarea operaţională.
Unul din capitolele acesteia este teoria jocurilor. Exact cum citiţi şi pentru a avea încredere în
rezultatele acesteia vă informez că acestea au adus câteva Premii Nobel pentru economie. Dar
pentru ca oamenii să nu-şi fractureze mintea cu matematica utilizată s-au dat explicaţii pe
înţelesul tuturor. Vom da una din ele:
Avem doi jucători şi jocul se joacă pe puncte. Dacă cei doi jucători cooperează între ei,
câştigă fiecare câte 3 puncte. Dacă numai unul trădează el, câştigă 5 puncte, celălalt zero. Dacă
amândoi trădează, ia fiecare câte un punct. Ca individ ţi se pare că oricum ai întoarce-o, e mai
bine să ţii seama de celălalt. Dacă trădează şi el, iei un punct, nu zero, iar dacă nu trădează şi
trădezi numai tu, te alegi cu 5 puncte. Numai că la fel ca individ, la fel gândeşte şi celălalt şi
amândoi merg pe cont propriu şi se aleg doar cu câte un punct, când puteau să coopereze între ei,
câştigând 3 puncte. În natură abundă exemplele în care sunt prezente în mod asemănător,
avantajele cooperării.
Dar noi am dovedit ştiinţific până acum că fie că câştigă un punct fie că câştigă cinci
puncte se diminuează drastic energiile sistemul imunitar şi bolile pe care le capătă astfel de
câştiguri sunt din cele mai cumplite. El devine din ce în ce mai vulnerabil la boli cotagioase.
Putem acum să ne gândim la acel teren de antrenament în care oamenii pot să-şi
întărească sistemul imunitar. Pentru că unul din sentimentele care alimentează forţele imunităţii
este nevoia de recunoaştere din partea celorlalţi. Este o manifestare modernă a ceea ce a descris
Apostolul Iacob. Deci o comunitate este un loc în care se poate dezvolta încrederea. În ea pot să
apară sentimentele materne însoţite de grijă faţă de ceilalţi, loialitatea de grup, identificarea cu
alţii şi începutul a ceea ce mai târziu, în cadrul naturii umane, se exprimă ca simţ al relaţiei,
socializare, joc, formarea familiei şi cooperare de grup pentru atingerea unor obiective comune.

7
 „Tot aşa cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi cei din urmă”. În aparenţă această
concluzie este total nerezonabilă, dar observăm că gândindu-ne la aspectele ştiinţifice prezentate
tot devine clar şi logic din punct de vedere al sănătăţii şi imunităţii.
Clasamentele sunt relative. Peste tot şi întotdeauna există un fruntaş şi un codaş.
În cazul cel mai general se constată, deseori că unii care sunt primii, acolo unde trebuie să
te arăţi înţelept, inteligent sau savant, sunt ultimii în domeniul forţei, al rezistenţei fizice şi, mulţi
care sunt foarte puternici, voinici, nu au nimic în cap. Aşa se petrec lucrurile şi în viaţă: cei care
sunt primii într-un domeniu sunt totodată ultimii în alt domeniu. Dar pe plan sufletesc, fiecare
poate asigura o cultură de vie din care să curgă vinul încredere, oricât de mare, numai să nu se
mulţumească a se opri în dezvoltarea ei.
În viaţă, acela care vrea să rămână în acelaşi loc fără a-şi schimba nivelul şi punctul de
vedere, ajunge ultimul, în timp ce acela care caută să urce pe calea evoluţiei poate ajunge primul.
Încrederea este aceea care te conduce atât pe calea evoluţiei cât şi pe cea a unei sănătăţi depline
pentru că ea te scoate din vitezele reduse a sentimentelor mărunte şi te aruncă dincolo de intelect
la performanţele intuiţiei. Dacă încrederea este o putere a evoluţiei aşa cum rezultă din cele
prezentate, este şi vinul care alimentează evoluţia cu sănătate deplină.
„ Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”
Filosofii au spus de mult şi, acum o confirmă şi cercetările în domeniul medicinii, că
resentimentele şi ura ne fac nouă mai rău decât persoanei asupra căreia ne concentrăm aceste
sentimente negative. Răul despre care vorbesc îl port în mine şi când sufăr, sufăr din cauza mea.
Deci cunoaştem că pentru ca ceva să crească trebuie cu necesitate ca ceva să scadă.
Sentimentele fiind hrana sufletului, despre modul în care putem creşte producţia de sănătate a
viei, aflăm de la Meister Eckhart: „Nu ajungi la Dumnezeu adăugându-ţi ceva la suflet, ci
smulgând ceva din el”.
Încrederea face parte din suflet. Ea este via noastră. Trebuie să smulgem din ea tot ceea ce
o face ca ea să nu se manifeste la întreg potenţialul. Cu alte cuvinte trebuie să smulgem din suflet
tot ceea ce o împiedică ca să producă acei struguri din care obţinem vinul sănătăţii care este
puterea imunităţii.

Hancă Eugen