ECHIPAMENTE PENTRU GRUPA I, CATEGORIA M1 DESTINATE SĂ RĂMÂNĂ ÎN

FUNCŢIUNE ÎN ATMOSFERE GRIZUTOASE ŞI/SAU CU PRAF DE CĂRBUNE

SR EN 50303

Acest standard specifică cerinţele de proiectare, construcţie, încercare şi marcare pentru

echipamentele din Grupa I, Categoria M1 ce trebuie să funcţioneze în anumite sectoare dintr-o
mină cât şi în acele părţi din instalaţiile de suprafaţă a minelor cu pericol de explozie şi/sau nori
de praf de cărbune, în condiţii de presiune atmosferică normală cuprins în intervalul 0,8 bari
până la 1,1 bari şi temperaturi cuprinse între -200C - +600C.
Se aplică la întreg echipamentul electric şi neelectric ce poate produce o explozie prin
propria sursă potenţială de aprindere.
De asemenea, se aplică cablurilor, conductelor şi fibrelor optice, atunci când sunt utilizate
pentru transportul surselor de energie şi formează parte a echipamentului ce trebuie să
funcţioneze în atmosfere cu pericol grizutos şi/sau cu praf de cărbune.
Nu se aplică lămpilor de cap din categoria M1, ce sunt tratate în pr. EN 62013-1 (în proces
de pregătire).
NOTA 1- Deoarece, energia necesară aprinderii norului de praf de cărbune/aer depăşeşte de
600 ori* energia necesară pentru aprinderea unui amestec metan/aer, acest standard presupune
că, în cazul în care circuitele “ia” cu securitate intrinsecă sunt construite pentru a fi sigure într-o
atmosferă explozivă de grizu/aer, atunci astfel de circuite nu pot aprinde, în mod direct o
atmosferă explozivă de praf de cărbune/aer.
NOTA 2 – La proiectarea echipamentului pentru utilizare în condiţii de atmosferă
explozivă, altele decât cele specificate la 1.1 de mai sus, acest standard poate fi folosit şi ca ghid.
În astfel de cazuri, se recomandă unele încercări suplimentare pentru a permite producătorului să
demonstreze că echipamentul este adecvat pentru condiţii excepţionale de utilizare.
NOTA 3 – Atunci când apare o atmosferă explozivă grizutoasă într-o exploatare din
subteran sau la o instalaţie de suprafaţă este imperativ ca riscul de aprindere să fie păstrat la
minim. Deci guvernele statelor membre pot interzice utilizarea continuă a anumitor echipamente
din categoria M1 într-o atmosferă cu pericol de grizu şi/sau cu praf de cărbune dacă nu este
necesar să rămână în funcţiune pentru protecţia muncitorilor.

Definiţii:

 protecţia la explozie
oricare din tipurile de protecţie enumerate la 2 care poate fi aplicat unui echipament pentru
a-l împiedica să devină o sursă de aprindere pentru o atmosferă explozivă.

 echipament
maşini, aparatură, dispozitive fixe sau mobile, componente şi instrumente de comandă,
sisteme de prevenire sau detecţie, care, separat sau împreună sunt utilizate pentru generarea,
transferul, stocarea, măsurarea
comanda şi conversia energiei şi/sau prelucrarea materialelor, şi care pot produce o
explozie prin propria lor sursă potenţială de aprindere.
NOTĂ - Pentru scopul acestui standard, “echipament’” include sisteme ce urmează să fie
furnizate utilizatorului sub formă de entitate completă. Include de asemenea, cabluri electrice
şi/sau conducte, parte a astfel de sisteme. De asemenea, în definiţia de mai sus se include şi
aparatura şi sistemele electrice cu securitate intrinsecă.
  echipament din grupa I
echipament ce urmează să fie folosit în sectoare din subteran şi în acele părţi ale
instalaţiilor de suprafaţă aparţinând unor astfel de mine, cu posibilitatea apariţiei de metan şi/sau
nori de praf de cărbune.

 atmosferă potenţial explozivă

O atmosferă ce poate deveni explozivă datorită condiţiilor locale şi de funcţionare.

 atmosferă explozivă
un amestec cu aerul, în condiţii atmosferice, de substanţe inflamabile sub formă de gaze,
vapori, ceaţă sau praf în care, după producerea aprinderii, arderea se va propaga în întreg
amestecul nears.

 echipament din categoria M1

echipament proiectat şi, acolo unde este necesar, echipat cu mijloace speciale suplimentare,
care să poată fi capabil să funcţioneze în conformitate cu parametri operaţionali stabiliţi de
producător şi să asigure un grad ridicat de protecţie.
Echipamentul din această categorie este destinat să fie folosit în sectoare din subteran sau
în acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă aparţinând unor astfel de mine cu pericol de grizu
şi/sau cu nori de praf de cărbune. Echipamentul din această categorie trebuie să rămână
funcţional, chiar şi atunci când apar incidente rare legate de echipament în prezenţa unei
atmosfere explozive, şi este caracterizat prin mijloace de protecţie, cum ar fi:
a) fie, în eventualitatea defectării unui mijloc de protecţie, cel puţin un al doilea mijloc de
protecţie trebuie să ofere nivelul cerut de protecţie,
b) fie, nivelul cerut de protecţie este asigurat, în eventualitatea apariţiei a două defecte
independente una faţă de alta.

 echipament din categoria M2

echipament proiectat a fi capabil pentru funcţionare în conformitate cu parametrii
funcţionali stabiliţi de producător şi să asigure un grad ridicat de protecţie. Echipamentul din
această categorie este proiectat pentru a fi utilizat în sectoare din subteran şi în acele părţi ale
instalaţiilor de suprafaţă aparţinând unor astfel de mine cu pericol de grizu şi/sau nori de praf de
cărbune. Acestui echipament i se poate întrerupe alimentarea în eventualitatea unei atmosfere
explozive. Mijloacele de protecţie legate de echipamentul din această categorie, asigură nivelul
cerut de protecţie în timpul unei funcţionări normale, şi de asemenea, în cazul a mai multor
condiţii severe de operare, în mod special acele condiţii ce decurg dintr-o manevrare brutală şi
dintr-o schimbare a condiţiilor de mediu.

NOTĂ - Deşi, echipamentul din categoria M2 este astfel proiectat şi construit pentru a fi
sigur în funcţionare într-o atmosferă cu metan şi/sau praf de cărbune până la un nivel al
concentraţiei care face ca atmosfera potenţial explozivă să devină explozivă, guvernele statelor
membre pot avea regulamente ce impun ca anumite echipamente miniere să funcţioneze în afara
atmosferei explozive sau să fie sigure în funcţionare în atmosferă cu concentraţii sub limita
inferioară de explozie, prin introducerea unui factor de securitate.

 grizu
amestec inflamabil de gaze sau orice gaz inflamabil ce apare în mod natural într-o mină.

NOTĂ: Deoarece grizu este format în mod special din metan, în practica minieră termenii
de “grizu” şi “metan” sunt considerate sinonime. În cazul când apar concentraţii importante de
alte gaze inflamabile, sunt necesare încercări suplimentare prevăzute de 4.1 din EN 50014 şi pr.
EN13463-1.
 Generalităţi

o Domeniu de aplicare

Cerinţele din acest standard trebuie aplicate întregului echipament care trebuie să rămână
operaţional într-o atmosferă cu grizu şi/sau nori de praf de cărbune şi care conţine o sursă de
energie mai mare de 0,2 mJ capabilă să fie transformată într-o sursă de aprindere printr-o
descărcare bruscă, de exemplu prin una sau mai multe din formele următoare: arc, scânteie,
flacără, suprafaţă încălzită, descărcare, impact, frecare, comprimare adiabatică, radiaţie
ionizantă, radiaţie neionizantă sau reacţie chimică.
Echipamentele ce conţin o sursă de energie convertibilă mai mică decât cea menţionată mai
sus, trebuie să fie în conformitate doar cu 4.2 sau 4.3 de mai jos (după caz) şi să îndeplinească
cerinţele de la 4.5, 4.6 şi 4.7, pentru a fi în conformitate cu acest standard.

NOTA – Aplicaţia conceptelor de protecţie de „dublă protecţie” sau “Securitate cu două

defecte” descrise la 3.6 e prea complicată şi inutilă pentru echipamentul cu extrem de mică
probabilitate de a produce o aprindere, chiar în condiţiile când apar mai multe defecte. Exemple
de astfel de echipamente sunt cele descrise la “Aparatele simple” – în EN 50020 sau aparatură
mecanică simplă, de tipul anemometrelor cu palete, utilizate pentru măsurarea vitezei aerului pe
galerii.

o Cerinţe pentru echipament electric

Suplimentar pentru îndeplinirea cerinţelor din acest standard, echipamentul electric trebuie
să îndeplinească şi cerinţele pentru echipamente din Grupa I din EN 50014 şi cele modificate sau
suplimentate după caz, prin unul sau mai multe concepte de protecţie la explozie, electrice sau
neelectrice relevante, definite în standardele enumerate la articolul 2.

o Cerinţe pentru echipament neelectric

Suplimentar pentru îndeplinirea cerinţelor din acest standard, echipamentul neelectric
trebuie să îndeplinească şi cerinţele pentru Grupa I – pr. EN 13463-1 şi cele modificate sau
suplimentate după caz, prin unul sau mai multe concepte de protecţie la explozie, electrice sau
neelectrice relevante, definite în standardele enumerate la articolul 2.

o Încercare de tip
Echipamentul trebuie încercat în conformitate cu paragrafele relevante ale articolului 9.

Limite de temperatură

Temperatura maximă a suprafeţei echipamentului nu trebuie să depăşească:

-
150 0 C pe orice suprafaţă, unde praful de cărbune poate forma un strat,
-
450 0 C unde praful de cărbune nu poate forma straturi
Intervalul de temperatură ambiantă trebuie să fie de la –20 0C până la +400C, cu excepţia
când echipamentul este proiectat pentru utilizare într-o temperatură ambiantă care este în afara
acestui interval, în acest caz, intervalul de temperatură ambiantă permisă trebuie marcat pe
echipament.
NOTĂ –Temperaturile ambiante menţionate mai sus sunt în conformitate cu EN 50014 şi
pr. EN 13463-1. Ca rezultat, anumite echipamente ce intră sub incidenţa domeniului acestui
standard, dar funcţionează într-o temperatură ambiantă între +400C şi +600C, trebuie să fie
marcate cu intervalul de temperatură permis.
 Restricţii în utilizarea metalelor uşoare

Materialele utilizate la construcţia carcaselor nu trebuie să conţină în masă:

a) mai mult de 15% în total aluminiu, magneziu, titan şi zirconiu, şi
b) mai mult de 6% în total magneziu, titan şi zirconiu
Nici o parte externă expusă a echipamentului nu va fi vopsită sau acoperită cu o substanţă
conţinând, sub formă metalică, aluminiu, magneziu, titan sau zirconiu.
Componentele din metale uşoare, care nu formează partea externă a carcaselor, trebuie să
fie conţinute sau asigurate, astfel încât să se prevină solicitarea bruscă şi impactul din partea altor
obiecte metalice externe în timpul funcţionării normale a echipamentului.

Prevenirea sarcinilor electrostatice periculoase

Carcasele realizate din plastic sau alte materiale susceptibile de a se încărca cu electricitate
statică pentru:
-
echipament mobil (de exemplu: portabil, manual, părţi rotative, ventilatoare de răcire); sau
-
echipament fix care poate fi încărcat, datorită aerului prăfuit cu viteză ridicată (de exemplu
echipament ce este prevăzut a fi montat în interiorul tuburilor de aeraj),
având aria proiecţiei suprafeţei pe orice direcţie mai mare de 100 cm 2, astfel trebuie
proiectate, încât în condiţii normale de utilizare, întreţinere şi curăţare să fie evitat pericolul de
aprindere a atmosferei explozive grizutoase datorită sarcinilor electrostatice. Această cerinţă
trebuie îndeplinită, fie:
-
printr-o selectare adecvată a materialului, astfel încât rezistenţa de izolaţie a carcasei
măsurată în conformitate cu metoda dată în EN 50014 şi pr. EN 13463-1, să nu depăşească 1
G la (232)0C şi (505)% umiditate relativă; sau
-
datorită mărimii, formei şi amplasamentului carcasei sau altor metode de protecţie utilizate,
astfel de sarcini electrostatice periculoase e improbabil să apară.

NOTĂ – Datorită omiterii sale din acest text şi din 7.4.2 a pr. EN 13463-1, opţiunea
descrisă în 7.3.1 a EN 50014 de a ataşa o etichetă de avertizare, nu este o măsură permisă pentru
echipamentul din categoria M1.

Cabluri electrice

 Generalităţi

Cablurile electrice care fac parte din echipamentul de categoria M1, trebuie evaluate pentru
conformitate, ca parte a echipamentului la care sunt conectate. În cazul când cablurile sunt
încorporate într-un circuit cu securitate intrinsecă, echipamentul integrat va trebui să fie
conform cu EN 50020, categoria “ia”.

NOTĂ – În prezent, standardele de protecţie la explozie prezentate la articolul 2 nu se

aplică cablurilor electrice, deoarece nu sunt în domeniul lor de aplicare. Următoarele clauze
analizează totuşi cablurile electrice protejate, pe baza circuitelor conţinute, care prezintă
siguranţă în caz de apariţie a două defecte. Ele repetă cerinţele încorporate anterior în Anexa III a
Directivei Europene 82/130/EEC şi pot fi amendate sau revizuite la o dată ulterioară când se
publică standardul sistemelor cu securitate intrinsecă, Grupa I.

Cablurile electrice, intrările de cablu şi dispozitivele de legătură, trebuie realizate în

conformitate cu practica tehnologică şi trebuie să ofere o protecţie la pătrundere cel puţin egală
cu cea a echipamentului la care sunt conectate.
  Cabluri ce conţin circuite cu securitate intrinsecă
Cablurile ce conţin circuite cu securitate intrinsecă nu trebuie să conţină circuite fără
securitate intrinsecă.

 Cerinţe suplimentare pentru cablurile ce conţin mai mult de un circuit cu

securitate intrinsecă
Dacă un cablu multifilar conţine mai mult de un circuit cu securitate intrinsecă din
categoria “ia”, izolaţia sa trebuie să aibă o grosime radială adecvată diametrului conductorului.
În cazul polietilenei, grosimea radială minimă trebuie să fie de 0,2 mm.
Înaintea ca un cabl multifilar să părăsească locul de producţie, el trebuie supus la cel puţin
una din încercările dielectrice descrise mai jos iar capacitatea de rezistenţă la tensiunea de
izolaţie trebuie confirmată în actul furnizat de producătorul cablului:
 încercare dielectrică realizată înainte de asamblarea miezului conductor într-un cablu:
fiecare miez trebuie încercat la o tensiune egală cu 3000 V (valoare efectivă) + (2000 ori
grosimea radială a izolaţiei în mm)V (valoare efectivă). Apoi cablul asamblat este încercat
prima dată la o valoare a tensiunii (valoare efectivă) egală cu 500 V aplicată între toate
armăturile sau ecranele cablului legate împreună electric şi mănunchiul tuturor miezurilor
unite electric şi în al doilea rând la o valoare a tensiunii (valoare efectivă) egală cu
1000V aplicată între un mănunchi format dintr-o jumătate a miezurilor de cablu şi un alt
mănunchi format din cealaltă jumătate de miezuri. Dacă producătorul decide altceva,
încercările dielectrice trebuie realizate cu ajutorul unei tensiuni de curent continuu egală cu
valoarea în curent alternativ multiplicată cu un factor de 1,4.
 încercarea dielectrică realizată pe cablul asamblat - o tensiune de 1000 V (valoare
efectivă) este aplicată între armături şi/sau ecranele cablului unite electric şi mănunchiurile
tuturor miezurilor conductorului unite electric. Apoi se va încerca la o tensiune egală cu 2000
V (valoare efectivă) aplicată succesiv între fiecare miez de conductor al cablului şi
mănunchiul format de restul miezurilor unite electric. În cazul când producătorul cablului
decide altceva, încercările dielectrice pot fi realizate cu ajutorul unei tensiuni de curent
continuu egală cu valoarea în curent alternativ multiplicată cu un factor de 1,4.
Atunci când încercările dielectrice menţionate mai sus utilizează o tensiune de curent
alternativ, aceasta trebuie să aibă forma unei unde sinusoidale şi trebuie să fie cu frecvenţa
cuprinsă între 48 Hz şi 62 Hz asigurată de la un transformator de putere suficientă, luându-se în
considerare capacitatea cablului. În cazul încercărilor dielectrice efectuate pe cablul asamblat,
tensiunea va fi crescută în mod constant până la valoarea specificată într-o perioadă de timp nu
mai mică de 10 s şi apoi menţinută pentru o perioadă de timp de cel puţin 60 s.

Conducte externe/fibre optice şi radiaţie electromagnetică de la echipament

 Conducte externe/fibre optice

Energia totală, capabilă să fie transformată într-o aprindere, pe o suprafaţă încălzită sau o
particulă încălzită, livrată prin orice conductă sau fibră ce este folosită pentru o funcţionare
continuă într-o atmosferă explozivă, trebuie redusă la un nivel ce nu poate să aprindă atmosfera
grizutoasă sau un nor de praf exploziv în eventualitatea eliberării sale, de exemplu datorită unei
deteriorări survenite la o conductă externă sau fibră optică.

În cazul unei radiaţii optice, care este sau ar putea fi direcţionată către particulele de
cărbune sau alte particule în suspensie în aer, fie în condiţii normale de funcţionare sau după
avarierea mijlocului de transmitere, puterea radiată trebuie să fie limitată la:
-
o putere radiată mai mică de 150 mW, sau
-
un vârf al fluxului de radiaţie mai mic de 20 mW/mm2
 NOTĂ – Valorile de mai sus rezultă din nivelele cunoscute a fi sigure, atunci când o radiaţie
optică acţionează asupra particulelor de praf în suspensie din amestecurile de metan/aer sub
forma unei atmosfere explozive. Nu se aplică dacă radiaţia optică acţionează asupra stratului de
praf de cărbune şi produce o încălzire locală peste 1500C. În astfel de cazuri, valorile radiaţiei
maxime vor trebui determinate prin încercări care nu intră în domeniul acestui standard care se
referă la atmosfere.

Dacă puterea radiată optic nu este limitată prin intermediul unei surse de energie sigure sau
prin utilizarea unui dispozitiv de limitare sigur şi dacă puterea radiată optică este purtată printr-
un mijloc de transmitere (de exemplu un cablu cu fibre optice) care poate în cazul avarierii, de
exemplu prin tăiere, să expună puterea radiată optic unei atmosfere potenţial explozive de praf de
cărbune, un întrerupător trebuie prevăzut la transmiţător pentru întreruperea puterii radiate, şi
dacă energia primită de la receptorul telecomandat, sau mijlocul de transmitere este
întrerupt/pierdut.

 Radiaţiile electromagnetice ale echipamentelor

Valoarea puterii electromagnetice radiate provenită de la un echipament nu va trebui să

depăşească 6W.

NOTĂ – Guvernele Statelor Membre pot impune limite mai stricte pentru valoarea puterii
radiate, din motive, altele decât riscul de aprindere a atmosferei grizutoase şi/sau praful de
cărbune. De exemplu, pentru evitarea aprinderii dispozitivelor electro-explozive (cunoscute şi cu
numele de detonatori) datorită radiaţilor electromagnetice provenite de la emiţătorii radio.

 Protecţia acumulatoarelor sau bateriilor

Sunt permise doar acumulatoarele sau bateriile ce îndeplinesc în întregime cerinţele din EN
50020, categoria “ia’ (descrise la 5).
Bateriile sau acumulatoarele destinate să fie reîncărcate într-o atmosferă explozivă trebuie
proiectate, astfel încât să poată fi reîncărcate doar de la circuite cu securitate intrinsecă, în
conformitate cu EN 50020, categoria “ia”.

Echipamente din categoria M1 ce au nivel prestabilit de protecţie în eventualitatea în

care apar două defecte independente unul faţă de cealalt

 Generalităţi

În cazul în care echipamentul este construit pentru a prezenta siguranţă atunci când apar
două defecte, acesta trebuie să fie în conformitate cu oricare din standardele adecvate ce includ
conceptele de protecţie la explozie şi sunt enumerate la 2 (a se vedea 9.1 referitor la încercarea
de tip).

NOTĂ – În prezent doar echipamentul cu securitate intrinsecă “ia”, realizat în conformitate

cu EN 50020 îndeplineşte această cerinţă.
  Echipamentul electric din categoria M1 cu securitate intrinsecă

Echipamentul electric din categoria M1 cu securitate intrinsecă trebuie să îndeplinească

cerinţele pentru aparate cu securitate intrinsecă şi pentru aparatură asociată, în conformitate cu
specificaţiile din EN 50020, categoria “ia”.
În figurile 1 şi 2 sunt redate două exemple de echipamente care prezintă siguranţă cu două
defecte:

Securitate intrinsecă “ia”

Aparate “ia” cu securitate
intrinsecă Sursă de alimentare

Marcaj privind metoda de protecţie

la explozie (vezi 10.2e)

I M1
EEx ia

Figura 1 – Echipament din categoria M1 cu securitate intrinsecă “ia”

Baterie în conformitate cu
Securitate intrinsecă “ia”
EN 50020
Sursă de alimentare

Marcaj privind metoda de protecţie la

explozie (vezi 10.2e)

I M1
EEx ia

Figura 2 – Alimentare de la baterie de categoria M1 cu securitate intrinsecă “ia”

Echipamente din categoria M1 ce au nivel de protecţie prestabilit utilizând un al

doilea mijloc de protecţie independent

 Generalităţi
Dacă echipamentul este protejat prin două mijloace independente de protecţie la explozie,
în conformitate cu 3.6 (a), ambele forme de protecţie trebuie să îndeplinească în întregime
cerinţele din standardele relevante de protecţie la explozie prezentate la 2, în conformitate cu
care sunt realizate (a se vedea 9.2.1 cu privire la încercarea de tip). Trebuie să fie posibilă
verificarea individuală a fiecărui tip de protecţie. Dacă sunt combinate două măsuri de protecţie
care se bazează pe integritatea carcaselor, trebuie îndeplinită una din următoarele cerinţe:

a) Trebuie să existe două carcase independente, fiecare îndeplinind cerinţele pentru tipul
relevant de protecţie la explozie, sau;
b) Trebuie să existe o singură carcasă ce îndeplineşte cerinţele pentru ambele tipuri de
protecţie la explozie şi suplimentar să fie capabilă să treacă testul de impact mecanic
specificat în EN 50014 la o valoare de 20J, sau
c) Trebuie să existe o singură carcasă ce îndeplineşte cerinţele pentru ambele tipuri de
protecţie la explozie (inclusiv testele relevante de rezistenţă mecanică, în conformitate cu
EN 50014 specificate pentru locaţii neprotejate), dar cu restricţie de utilizare pentru
locaţiile ce oferă protecţie la deteriorări mecanice. În acest caz, echipamentul este marcat
cu “X”, iar această informaţie este specificată în instrucţiuni.

 Cerinţe pentru o carcasă exterioară ca un al doilea mijloc independent de

protecţie

 Limite de creştere a temperaturii

Pentru echipamentele ce utilizează o carcasă exterioară ca un alt doilea mijloc independent
de protecţie:
-
temperatura de suprafaţă ca prim mijloc independent de protecţie (aparat interior) nu trebuie
să depăşească valorile de temperatură specificate la 4.5.1, în timpul unei funcţionări normale,
şi
-
temperatura de suprafaţă a celui de al doilea mijloc independent de protecţie, nu trebuie să
depăşească valorile de temperatură specificate la 4.5.1, în cazul când la aparatul interior
apare o defecţiune gravă.

 Carcasă exterioară cu spaţiu liber în interior

În cazul când al doilea mijloc independent de protecţie este o carcasă şi există un spaţiu
liber în jurul primului mijloc independent de protecţie în interiorul carcasei, sunt permise numai
următoarele tipuri de carcase exterioare:
-
carcasa cu tip de protecţie antideflagrantă “d”
-
carcasă cu tip de protecţie presurizată “p” – cu compensare de pierderi printr-un gaz inert sau
aer ce poate fi garantată contra gazelor inflamabile.

 Carcasă exterioară fără spaţiu liber în interior

În cazul când al doilea mijloc independent de protecţie este o carcasă şi nu există un spaţiu
liber în jurul primului mijloc independent de protecţie în interiorul carcasei, vor fi permise
următoarele tipuri de carcase exterioare:
-
carcasă cu tip de protecţie încapsulare “m”
-
carcasă cu tip de protecţie înglobare în nisip “q”

 Prevenirea pătrunderii de praf inflamabil şi apă

Dacă echipamentul este protejat prin două tipuri de protecţie şi standardul adecvat privitor
la carcasa exterioară nu specifică indicele IP în conformitate cu EN 60529, atunci carcasa
exterioară trebuie să aibă cel puţin IP54.

NOTĂ – Valoarea mai sus menţionată se bazează pe valoarea utilizată în general pentru
echipamentul cu tipul de protecţie securitate mărită “e” şi securitate intrinsecă “i”. Pentru cazul
carcaselor antideflagrante, unde nu se specifică indicele IP, este necesară proiectarea unor
îmbinări antideflagrante pentru a se asigura o etanşeitate adecvată.
 Restricţii privind aparatura internă

Numai următoarele tipuri de aparate cu protecţie la explozie trebuie folosite în interiorul

tipurilor de carcase exterioare cu spaţiul liber interior, în conformitate cu specificaţiile din 6.2.2.
În figurile 3,4 şi 5 sunt date exemple şi marcaje relevante.
-
tip de protecţie înglobare în nisip “q” (EN 50017)
-
tip de protecţie securitate mărită “e” (EN 50019)
-
tip de protecţie securitate intrinsecă “i” (EN 50020)
-
tip de protecţie încapsulare “m” (EN 50028)
-
tip de protecţie cu securitate prin construcţie “c” (13463-5)
Suplimentar, este permisă o carcasă cu tip de protecţie antideflagrantă “d” în interiorul unei
carcase presurizate “p”, dar nu invers.
Doar următoarele tipuri de aparate cu protecţie la explozie trebuie folosite în interiorul
tipurilor de carcase fără spaţiu liber în interior, în conformitate cu specificaţiile din 6.2.3. În
figura 6 este prezentat un exemplu şi o marcare relevantă:
-
tip de protecţie securitate mărită “e” (EN 50019)
-
tip de protecţie securitate intrinsecă “i” (EN 50020)
-
tip de protecţie încapsulare “m” (EN 50028) - dacă se găseşte in interiorul unei carcase cu tip
de protecţie înglobare în nisip “q” (EN 50017)

Încercare de tip suplimentară pentru echipamentul ce utilizează o combinaţie între

tipul de protecţie antideflagrantă şi tipul de protecţie capsulare presurizată

Echipamentul ce utilizează o combinaţie între tipul de protecţie antideflagrantă şi tipul de

protecţie capsulare presurizată se va supune încercărilor de tip suplimentar, descrise în 9.2.2.
Exemple de echipament din categoria M1 cu două forme de protecţie enumerate la punctul 2

Carcasă cu tip de protecţie antideflagrantă “d”

sau cu tip de protecţie capsulare
presurizată “p” intrare

Încapsulare “m”
securitate intrinsecă “ia”
Aparate cu tip de
protecţie înglobare
în nisip “q”
ieşire

Marcaj privind metoda de protecţie

la explozie (vezi 10.2e)
I M1
EEx d/EEx m [ia] sau
EEx d/EEx q [ia] sau
EEx p/EEx m [ia] sau
EEx p/EEx q [ia]
 Carcasă cu tip de protecţie antideflagrantă “d” sau cu tip
de protecţie capsulare presurizată

securitate intrinsecă “ia”

Tip de protecţie
securitate mărită “e” sau
“ia”
securitate intrinsecă “ib”
intrare

Marcaj privind metoda de protecţie la explozie (vezi

10.2e)
I M1
EEx d/EEx ib [ia] sau
EEx d/EEx e [ia] sau
EEx p/EEx ib [ia] sau
EEx p/EEx e [ia]

Figura 4 – Aparate din categoria M1 cu securitate mărită “e” sau securitate intrinsecă “ib”
în interiorul unei carcase antideflagrante “d” sau presurizate “p”

Carcasă cu tip de protecţie antideflagrantă “d” sau cu tip de protecţie

capsulare presurizată “p”

Securitate în
construcţie ‘c”

Marcaj privind metoda de protecţie la explozie (vezi

10.2e)
I M1
EEx d/EEx c sau
EEx p/EEx c

Figura 5 – Aparate din categoria M1 securitate în construcţie “c” în interiorul unei carcase
antideflagrante “d sau presurizate “p”
 Carcasă cu tip de protecţie încapsulare “m” sau înglobare
în nisip “q” în interior

Securitate intrinsecă “ib”

sau securitate mărită “e” ia Sursă de alimentare cu
securitate intrinsecă “ia”

Marcaj privind metoda de protecţie la explozie (vezi

10.2e)
I M1
EEx m/EEx ib [ia] sau
EEx q/EEx ib [ia] sau
EEx m/eEx e [ia] sau
EEx q/eex e [ia] sau
EEx q/EEx e [ia]

Figura 6 - Aparate din categoria M1 cu securitate mărită “e” sau securitate intrinsecă “ib”
în interiorul unei carcase cu încapsulare “m” sau înglobare în nisip “q”

Cerinţe pentru sisteme din categoria M1

Fiecare sistem din categoria M1 trebuie însoţit de un document ce conţine lista cu
echipamentul şi părţile ce pot fi conectate la sistem. De asemenea, acest document trebuie să
indice cum pot fi conectate între ele şi orice restricţie sau limitare necesară pentru păstrarea
caracteristicii de protecţie la explozie.
Sistemele electrice cu securitate intrinsecă sau părţi din acestea sunt de categoria M1, dacă
sunt în conformitate cu cerinţele pentru echipamente electrice din 4.5 şi 6, cu excepţia sistemelor
electrice cu securitate intrinsecă în ansamblu, care vor fi considerate ca o entitate şi marcate în
conformitate cu articolul 10.
NOTĂ - Un sistem electric cu securitate intrinsecă poate fi de asemenea pus pe piaţă şi apoi
pus în funcţiune dacă este în conformitate cu EN 50039 dacă a fost amendat pentru a fi în
conformitate cu cerinţele Directivei 94/9/CE.

Încercări de tip

 Echipament cu nivel de protecţie necesar în eventualitatea apariţiei a două

defecte, descris la 5
În cazul când este utilizat numai un tip de protecţie la explozie, pentru îndeplinirea
nivelului cerut de protecţie la aparatele din categoria M1, descrise la 5, echipamentul trebuie
supus încercărilor de tip specificate în standardul relevant de protecţie la explozie pentru
respectivul tip de protecţie (de exemplu EN 50020).

 Echipament cu nivel de protecţie necesar obţinut printr-un al doilea mijloc

independent, descris la 6
Dacă echipamentul îndeplineşte nivelul cerut de protecţie pentru categoria M1 prin
utilizarea unei combinaţii a două sau mai multe tipuri de protecţie enumerate la 2, fiecare tip de
protecţie trebuie încercat independent, în conformitate cu standardul relevant (pe baza
presupunerii că orice protecţie oferită de un al doilea mijloc nu este eficientă). Apoi trebuie
încercat pentru a se demonstra că în conformitate cu acest standard nici unul din tipurile de
protecţie utilizate nu produce o reducere a nivelului de protecţie la explozie oferită de celelalte.
În cazul când o carcasă antideflagrantă se găseşte în interiorul unei carcase presurizate,
încercarea pentru determinarea presiunii la explozie asupra presiunii şi a netransmiterii exploziei,
descrise în standardul relevant de protecţie la explozie (de exemplu EN 50018) trebuie realizată
atât la presiune normală cât şi la presiunea de lucru maximă normală utilizată în interiorul unei
carcase antideflagrante.

 Cerinţe de marcare
Toate echipamentele din categoria M1 în conformitate cu acest standard trebuie marcate pe
partea principală într-un loc vizibil. Marcarea trebuie să fie vizibilă şi de durată, ţinându-se
seama de posibilitatea apariţiei coroziunii chimice.
Marcarea trebuie să conţină toate informaţiile cerute ca rezultat al conformităţii acesteia cu
cerinţele specificate în 4.2 şi/sau 4.3 şi dacă nu se specifică altceva, va conţine cel puţin
următoarele informaţii:
a) numele şi adresa producătorului;
b) denumirea seriei sau tipului;
c) numărul de serie, dacă există;anul de fabricaţie;marcajul specific de protecţie la explozie

urmat de:
1) cifra “I” pentru a indica grupa I;
2) M1 pentru a indica categoria în cadrul grupei I;
3) grupul de litere “EEx”
4) simbol(uri) pentru a indica tipul de protecţie la explozie utilizat (a se
vedea
NOTA – A se vedea figurile de la 1 la 8 care includ numai marcarea menţionată mai sus.
d) simbolul “X” sau o avertizare, dacă se aplică condiţii speciale de utilizare sigură.
NOTA 1 - Pentru echipamentul certificat ca fiind în conformitate cu 94/9/CE trebuie indicat
marcajul şi numărul organismului notificat responsabil pentru faza de control de producţie.
Dacă sunt utilizate diferite tipuri de protecţie pe diferite părţi ale echipamentului, fiecare
parte va purta simbolul pentru tipul de protecţie la explozie utilizat. În cazul când sunt utilizate
mai multe tipuri de protecţie la explozie, în primul rând va apare simbolul pentru tipul principal
de protecţie urmat apoi de simbolurile pentru celelalte tipuri de protecţie.
Pe echipamentele cu mărime foarte mică, unde există un spaţiu de marcare limitat,
marcarea cerută la 10.2 va fi anexată pe o etichetă prinsă de echipament.

Instrucţiuni
Toate echipamentele vor fi însoţite de instrucţiuni, cerute ca rezultat al conformităţii
acestora cu cerinţele din 4.2 şi/sau 4.3 şi suplimentar, de alte instrucţiuni necesare pentru o
instalare, asamblare, dezasamblare, funcţionare şi întreţinere sigură, reglare şi utilizare a tuturor
părţilor de interconectare ale echipamentului, inclusiv cablurile şi conductele de legătură.

BIBLIOGRAFIE:
ECHIPAMENTE PENTRU GRUPA I, CATEGORIA M1 DESTINATE SĂ RĂMÂNĂ
ÎN FUNCŢIUNE ÎN ATMOSFERE GRIZUTOASE ŞI/SAU CU PRAF DE CĂRBUNE
SR EN 50303