Textul lui Balibar explorează relaţia dintre violenţă şi politica înţeleasă ca civilitate.

El
este structurat în jurul a 3 puncte ce privesc:
1. fenomenologia violenţei extreme care, pe baza manifestărilor sale contemporane la
care asistam şi ale căror spectatori suntem, manifestări legate de cercetări ce au definit
antropologia politică de la începuturile sale, ne obligă să reconsiderăm condiţiile înseşi
de posibilitate ale acţiunii politice.
2. necesitatea de a critica sau chiar de a deconstrui categoriile negative – rău, violenţă,
moarte – ce par a guverna articulările eticii, antropologiei şi politicii
3. dilemele tragice la care ne expunem din necesitatea unei politici de a transforma
actuala stare de lucruri – caracterizată de violenţă structurală şi circumstanţială – din
moment ce nu putem renunţa nici la lupta pentru emancipare nici la rezistenţa
(interioară sau exterioară) faţă de nihilismul violenţei, sau ceea ce Balibar numeşte
necesitatea civilităţii.

Distincţia dintre noţiunile de cetăţenie şi civilitate.

Cetăţenia modernă, ai cărei produs şi (într-o oarecare măsură) actori suntem, este în
principiu universală, chiar dacă este instituită în interiorul frontierelor (poate în viitor va
deveni transfrontalieră). De aceea cetăţenia modernă poate adopta doar forma paradoxală a
unei comunităţi fără comunitate, fără o locaţie substanţială, fără o origine naturală sau
supranaturală. Această cetăţenie poate fi doar construcţia imanentă, colectivă a reciprocităţii
drepturilor, invalidînd simultan formele de dominaţie şi de discriminare - ceea ce Balibar
denumeşte egalibertate. Dimpotrivă, ideea de civilitate este legată de mişcarea de identificare
şi disidentificare (sau poate de distincţia în interiorul identificării înseşi, fără care nu există
solidaritate umană) şi în consecinţă de retragerea din faţa puterii colectivului, ceea ce pentru
Balibar nu înseamnă individualism. Ipoteza sa este că, pe deasupra cetăţeniei, este necesar un
moment de civilitate în politică pentru a introduce exigenţa antiviolenţei, sau a unei rezistenţe
faţă de violenţă, în special rezistenţă faţă de acea violenţă reactivă ce induce violenţa însăşi
din moment ce se generalizează.