Sunteți pe pagina 1din 62

INGRIJIREA PACIENTULUI

CU OSTEOPOROZA

PLANUL LUCRĂRII

I. MOTIVAŢIE
II. INTRODUCERE
III. DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA
IV. DEFINIŢIA BOLII
V. CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI
VI. ELEMENTE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE SISTEMULUI OSOS
VII. ETIOLOGIE ŞI PATOGENIE
VIII. SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE
IX. EXAMENE COMPLEMENTARE ( CLINICE, PARACLINICE )
X. DIAGNOSTIC
XI. TRATAMENT
XII. PROFILAXIA OSTEOPOROZEI
XIII. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE
XIV. PROCESUL NURSING ÎN CAZURILE STUDIATE
XV. CONCLUZII
XVI. BIBLIOGRAFIE
MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu siguranţă în jurul
vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.
Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala, iar în Regatul
Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în timpul vietii. Cu alte
cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai mare decat cel al cancerului de
sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în primul an.
Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de infirmitate din cauza
ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi premature.
Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc vârsta de 60
de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această boală este în ascensiune
continuă.
Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi de şold (în
anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în vârsta de peste 35 de ani).
Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de asemenea alături de suferinţa bolnavilor de
osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile majore ale epocii
moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla,
iar fracturile pe care le determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate, căreia
autorităţile medicale trebuie să îi acorde o atenţie proritară.
Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea nu reprezintă
un factor lipsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si pe copii. La femei
osteoporoza poate apărea dupa naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată de
medicaţia cu steroizi la orice vârsta.
Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este total lipsită de
speranţe.

2
INTRODUCERE – ISTORIC

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei sale, a
grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să încurajeze autosprijinul si
autodeterminarea.
Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire culese din literatura
autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai amplu şi pe un interval cât mai întins cadrele care se
dedică acestei funcţii.
În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le posedă ştie să abordeze
pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înţelegere şi căldura sufleteasca deosebie
menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece, asistenta medicală nu tratează boli, ci
pacienţi.
În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte important de asemenea. În
aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse acestei suferinţe informaţiile
necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenţei osteoporozei, evitarea producerii unei
fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine nursa, este alimentaţia adecvată menţinerii unui
organism rezistent şi importanţa condiţiei fizice optime unei osaturi rezistente.
Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie aplicarea corectă a
tratamentului la indicaţia medicului.
În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient şi informaţiile şi
tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

3
ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor neacordându-i-se atenţie.
Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai generaţiei a treia, ea
apare şi la vârste mai tinere.
În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se apropie de 40%, iar
20% dintre victimele unei fracturi de şold mor în anul următor, din cauza complicaţiilor...

Riscul de deces:

• fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor în urmatoarele 12
luni din cauza complicaţiilor)
• cancerul de sân: 2.8%
• cancer uterin: 0.7%

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.


Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai mare.
Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoporotice, deoarece o primă fractura va
iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare la femei decât la
barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8
bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât
şi la barbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la populaţia indo-
europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.

4
DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

DEFINIŢIE
Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate au găuri în
structura lor.
Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase, fragile,
sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.
Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu deteriorarea
microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi susceptibilitatea la
fracturare.
Osteoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.
În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul osteoporozei acest
echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.
Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu structura
modificată şi fragilitate crescută.
Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei osoase astfel
încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.
Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe determinând schimbări
în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.
Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot încetini procesul de
pierdere osoasă.
Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată numai prin
deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea de suplimente de calciu;
dar aceasta nu-i tocmai corectă.
Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către organism, nu în mod
necesar cantitatea de calciu consumată.
Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele timp de ani de
zile făra să fie detectată.
Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de temut.
Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea complicaţii tot mai
invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.
Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.

5
Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate afecta ambele
sexe la orice vârsta.
Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densitaţii
osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie vertebrală sau
a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).

OS OSTEOPOROTIC OS SĂNĂTOS

CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la instalarea
menopauzei.
Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt cele mai întâlnite
manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.
Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de elecţie al
acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os trabecular.
La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de 2-3 ori mai
mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical depăşeşte numai cu puţin
normalul.
În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor trabeculare cu slăbirea
structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.
În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos este înalt, cu o resorbţie
osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie insuficientă.
În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi: majoritatea factorilor
implicaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de estrogeni, menopauză, accelerarea
pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian, scăderea semnificativă a absorbţiei
calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.

6
Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)

Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o pierdere lentă de ţesut
osos.
Se manifestă mai ales prin fracturi de col femural, dar şi prin fracturi vertebrale, ale humerusului, ale
tibiei proximale şi ale bazinului, fracturi vertebrale deseori multiple şi realizând aspectul de vertebre
cuneiforme - pot duce la o accentuată cifoză dorsală.
Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a masei osoase determină o deformare treptată a corpilor
vertebrali, neînsoţită de durere.
Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează lent si se aplică ambelor
sexe si la întreaga populaţie.
Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea densităţii osoase atinge pragul
fracturar.
Principalele mecanisme de involuţie sunt reprezentate de scăderea capacităţii măduvei osoase de a
forma precursori osteoblastici şi de hiperparatiroidismul secundar.
Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică dece osteoporoza de involuţie
şi fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la persoanele vârstnice de sex feminin decât la
bărbaţii de vârstă corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este similară la cele două sexe.

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar şi prin fracturi
de coaste sau ale oaselor periferice.
Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic al osteoporozei.
Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele notându-se o scădere a
fosfatazei alcaline în ser.

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.


Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.
Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după traumatisme minime;
după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creşterii ţesutului osos.

7
2. Osteoporoze secundare:

Osteoporoza indusă de glucocorticoizi

Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.


Tratamentul cu hormono glucocorticoizi determină o pierdere osoasă datorită faptului că rata
resorbţiei osoase o depăşeşte pe cea a formării osoase.
Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest dezechilibru prin două
mecanisme:
- reducerea formării osoase datorate deprimării funcţiilor osteoblaştilor
- creşterea resorbţiei
Sunt afectate în special oasele cu conţinut mare de os trabecular (vertebrele şi coastele), rezultând un
mare risc de fractură, dar şi riscul de fractură de şold este triplat.
Scăderea densităţii osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei, dar continuă, într-un ritm
mai lent, şi în perioada următoare.
Mecanismele prin care dozele suprafiziologice de cortizon suprimă formarea de os sunt:
1. Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;
2. Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine ale matricei oaselor;
3. Suprimarea unor factori locali de creştere datorită suprimării sintezei de prostaglandine, care
au unele acţiuni asupra factorilor de creştere propriu-zişi.
Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbţia osoasă se realizează prin următoarele
mecanisme: a)Reducerea absorbţiei intestinale a calciului
b) Reducerea resorbţiei calciului, la nivelul tubilor renali cu creşterea pierderii sale urinare;
c) Stimularea secreţiei de parathormon, ca rezultat al malabsorbţiei calciului şi pierderii urinare
d) Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanşate de excesul de parathormon.
Glucocorticoizii scad şi concentraţiile serice de hormoni sexuali, în special la bărb at şi la femeie
după menopauză.
Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanţială de os trabecular, evaluată în unele
studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.
Pierderea de os are ca urmare apariţia de fracturi la circa o treime din bolnavi după 5-10 ani de
tratament.
Incidenţa osteoporozei secundare corticoterapiei, însoţită de fracturi ale scheletului axial şi periferic
este atât de mare încât reprezintă o problemă medicală majoră.

8
Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia cortizonică se adaugă celei
determinate de vârstă, de menopauză şi de descreşterea activităţii fizice.
Studii clinice şi densiometrice efectuate pe subiecţii trataţi cu cortizon (Prednison, 30mg/zi) timp
îndelungat au demonstrat la 80% dintre ei fie osteoporoză, fie prezenţa unor complicaţii ale acesteia
(fracturi).
Factorii majori care măresc riscul fracturilor în cazul celor trataţi cu cortizon sunt:
- Cifra mare a dozei cumulate de hormoni glucocorticoizi,
- Vârstele mari
- Perioada postmenopauză
Examenul radiologic al coloanei vertebrale evidenţiază uneori târziu o hipertransparenţă a corpilor
vertebrali.
Studiile densiometrice sunt costisitoare, dar permit un diagnostic precoce al acestei forme de
osteoporoză secundară.
Diversele fracturi certifică diagnosticul tardiv.

Osteoporoza din hipertiroidism

Poate fi atât endogenă, cât şi exogenă în cazul subiecţilor cărora li se administrează tiroidă
(levitiroxină) ca tratament de substituţie.
Este o formă cu turnover înalt şi se traduce clinic prin dureri osoase şi fracturi
Mecanismul principal este reprezentat de stimularea resorbţiei osoase de către nivelurile excesive ale
hormonului tiroidian.
Datorită creşterii resorbţiei osoase, are loc următoarea succesiune de tulburări:
- Diminuarea secreţiei de hormon paratiroidian
- Scăderea concentraţiei de vitamina D
- Malabsorbţia calciului
Dintre parametri biochimici sunt de reţinut creşterea în plasmă a calciului şi a fosfatazei alcaline,
însoţită de creşterea în urină a calciului, fosforului şi hidroxiprolinei.

Osteoporoza bărbatului cu hipogonadism

Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat, identificat la 3-7% dintre bărbaţii
cu fracturi vertebrale.
În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât şi a celui trabecular, ca urmare a creşterii
resorbţiei şi scăderii mineralizării, ambele fenomene putând fi corectate prin tratament cu androgeni.
În patogenie par să intervină următorii factori:
o Efectul direct al androgenilor pe ţesut osos
o Scăderea concentraţiei plasmatice a formei active de vitamina D
o Malabsorbţia calciului
o Reducerea nivelului calcitoninei circulante
Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în ser a testosteronului şi a
gonadotrofinelor.
În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia participă panhipopituitarismul
secundar şi hipogonadism asociat.

9
Osteoporoza atletelor amenoreice

Exerciţiile fizice în general au un efect benefic asupra scheletului, atleţii având o masă osoasă mai
mare decât subiecţii sedentari.
Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă osoasă mai mică şi prezintă
riscul unei fracturi de stres.
Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet, ajungând pâna la 50% dintre
alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de elită.
Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.
Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni circulanţi ele găsindu-se într-o
situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie bilaterală.
Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă, reducerea intensităţii exerciţiilor
ducând la o creştere în greutate, creşterea estrogenilor circulanţi, reapariţia menstrelor şi ameliorarea masei
osoase.

Osteoporoza rezecaţilor gastric

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi chirurgiei gastrice, de ambele
sexe.
Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de osteoporoză aveau în
antecedente rezecţii gastrice.
Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt:
- Scăderea absorbţiei vitaminei D
- Reducerea aportului alimentar
- Malabsorbţia calciului
- Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal

Osteoporoza din diabetul zaharat

Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la persoanele cu diabet şi
aceştia prezintă un risc crescut de fractură.
Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.
Mecanismele care explică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor care suferă de diabet sunt
următoarele:
- Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină
- Pierderea de calciu prin urină însoţind glicozuria
- Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.

10
Osteoporoza de imobilizare

Activitatea fizică şi ortostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei osoase, diminuarea
activităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată cu înaintarea în vârstă.
Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe săptămână, care continuă
timp de aproximativ şase luni, după care pierderea osoasă devine tot mai lentă.
Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei osoase şi de diminuarea
formării osoase, la care se asociază o creştere a concentraţiei calciului în plasmă, hipercalciurie,
diminuarea secreţiei de hormon paratiroidian, diminuarea absorbţiei de vitamina D şi calciului.
Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la portul greutăţii corporale,
ceea ce sugerează că la apariţia pierderii osoase contribuie factori mecanici locali.

Osteoporoza cosmonauţilor

Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierderede calciu din scheletul cosmonauţilor.


Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei terestre ceea ce perturbă procesele de menţinere a
osului în exercitarea funcţiei sale majore – aceea dea suporta greutatea corpului – se consideră că acest
mecanism similar celui ce intervine şi în osteoporoza de imobilizare, reprezintă principala explicaţie a
osteoporozei cosmonauţilor.
Nu este exclus ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi unele tulburări hormonale
sau un anumit deficit nutriţional.

Osteogenesis imperfecta

Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sinteză anormală a colagenului cu modificări ale
compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.
Este caracterizată prin:
- Osteoporoză
- Fracturi multiple
- Deformări ale scheletului
- Surditate
- Anomalii dentare
- Piele subţire
- Anomalii cardiace, etc
În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala are două forme:
 Osteogenesis imperfecta congenita
 Osteogenesis imperfecta tarda
Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod autosomal dominant şi se
poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă (forma gravă), sau mai târziu (forma uşoară).

11
Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi fracturi ale oaselor lungi cu
deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).
Osteoporoza, alături de tegumentele subţiri şi alte câteva consecinţe ale aceste boli, constituie
ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a ţesutului conjunctiv.

Osteoporoza din alcoolism

Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.


Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu osteoporoză, cu fracturi vertebrale.
Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect direct al alcoolului asupra
osteoblastelor.
Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:
- Alimentaţia deficitară
- Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D
- Pierderea decalciu prin urină (indusă de alcool)
- Afectarea hepatică

Osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii epileptici trataţi cu
aniconvulsivante.
Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă maximă, rezultând fracturi la
vârsta adultă.
În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca urmarea a traumatismelor şi
convulsiilor.

Osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie

Homocistinuria se datorează unei erori innăscute în metabolismul metioninei.


Datorită deficitului enzimei cistationin sintetază se acumulează în organism metionina şi
homocistina.
Boala este ereditară, recesiv autosomală, foarte rară şi se traduce prin:
- Osteoporoză
- Anomalii scheletice
- Dislocarea cristalinului
- Epilepsie
- Întârziere mintală,etc
Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia vertebrelor biconcave.

12
Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu vindecare lentă.

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular (spongios).
Ţesutul osos are trei mari funcţii:
- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;
- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca, Mg, Na, carbonat,
fosfor etc);
- conţine ţesutul hematopoetic
Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns implicate în întreg
metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de vedere chimic.
Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:
Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără formă.
Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.
Secretul oaselor consta In structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.
Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.
Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur, compact
,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.
Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene, situate paralel
cu suprafaţa externă a osului.
Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”. Este un
eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul osos dar in comparaţie cu cortexul
ocupă mai mult spaţiu.

13
Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi lacune acoperite de
numeroase linii de ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă osoasă. Osul trabecular este mai activ
decât cel cortical din punct de vedere metabolic şi reacţionează mai prompt la diverse mecanisme care
reglează remodelarea ţesutului osos.

Secţiune în os: Os trabecular normal:

Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită colagen care conţine
celule osoase sau osteocite.Ele controlează metabolismul osului viu, în continuă schimbare, inclusiv în
ceea ce priveşte conţinutul în minerale.
Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă osului tăria, dar
include şi sodiu, magneziu şi fluor.
Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind alcătuit din ţesut conjunctiv
mineralizat.
Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută din greutatea
osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.
Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.
Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei tipuri: osteoblaste,
osteoclaste şi osteocite.

 OSTEOBLASTELE

Denumirea provine din limba greacă şi are sensul de “germene”, adică origine. Ele iniţiază procesul de
construcţie a ţesutului nou de înlocuire. Ele îşi schimbă forma atunci când ajung la stadiul în care calciul se depune
în osul imatur şi din nou, în final, când intră în faza de repaus.
Se găsesc în măduva hematopoetică şi învelişul endostal.
Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziţia osului, adică matricea proteică
nemineralizată;tot osteoblastele realizează mineralizarea acestei matrice.

 OSTEOCLASTELE

Cuvant ce provine din limba greacă şi înseamnă “distrugător de oase”. Sarcina lor este de a demola, de a
distruge si de a îndepărta ţesutul osos îmbătrânit.
Sunt responsabile de resorbţia osului calcificat şi a cartilajului.

 OSTEOCITELE

Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare avansează.

14
Deşi funcţia lor este neclară, este posibil ca ele să contribuie la coordonarea răspunsului osului faţă
de un stres sau deformare.

Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când ţesutul vechi este
înlaturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt. Celulele roşii din sânge se regenereaza din şase în şase
săptămâni, iar ţesutul din unghii creşte neîncetat. În perioada copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă
cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest proces durează între şapte şi zece ani. Această reînnoire
continuă reprezintă esenţa vieţii, permiţând vindecarea rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în
procesul de îmbătrânire. În cazul oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de
important în perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar mai creşte
niciodată în înălţime.

CICLUL OSOS

 Activarea este primul eveniment. Grupurile de osteoclaste sunt atrase spre locuri de pe
suprafaţa internă a oaselor. În mod obişnuit, acest lucru se întâmplă la intervale regulate, dar poate fi
stimulat, de exemplu, de o rănire sau, în mod paradoxal, de un repaus îndelungat.
 Resorbţia este procesul de distrugere a unor mici zone din os pentru a forma mici cavităţi.
Este realizată de osteoclaste şi dureaza intre 4 şi 12 zile.
 Refacerea constă în umplerea găurilor mici, pe care le-au făcut osteoclastele, cu un ciment
temporar. Celulele care au această responsabilitate se numesc celule de refacere şi activitatea lor durează
între 7 şi 10 zile.
 Cuplarea are loc când resorbţia şi refacerea s-au încheiat. Este declanşată de celulele de
refacere atunci când ele şi-au îndeplinit sarcina, trimiţând un semnal de “chemare” a osteoblastelor. Acum
ele preiau comanda.
 Formarea este procesul principal de reconstrucţie sau de reformare a osului, începând cu
producerea straturilor matricei.
 Mineralizarea reprezintă stadiul final şi constă în depunerea de calciu şi de alte minerale în
osul nou .
În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea), rezultând creşterea.
Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia individul îşi atinge
maximul masei sale osoase.
Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbţiei, aceasta se va reduce treptat,
rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.
În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.

15
Os normal Os cu osteoporoza

Îndepărtarea şi înlocuirea ţesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare moment, numai 10
la sută din os şi aceste procese se produc simultan în diferite locuri activitatea fiind de patru ori mai intensă
în zona trabeculară decât în cea corticală.
Aceasta se întâmplă datorită faptului că suprafaţa celui dintâi cu barele şi fibrele sale încrucişate, este
mult mai mare.
În timp ce resorbţia durează numai câteva zile, aspectele de construcţie şi mineralizare ale ciclului
durează luni.
Aceasta înseamnă că dacă procesul ciclic nu are un ritm foare lent, resorbţia o ia înaintea
reconstrucţiei şi rezultatul net este o pierdere a masei osoase.
Stimulentelor chimice care contribuie în mod energic la desfăşuraraea procesului de resorbţie sunt
hidroxiprolina reprezintă în apa şi fosfataza alcalină din sânge.

Remodelarea osoasă

Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât şi pe cel spongios, odată
cecreşterea osului a încetat.
Ea este un proces caracteristic adultului prin care ţesutul osos este reînnoit în permanenţă.
Remodelarea osoasă se desfăşoară în cadrul unor unităţi de modelare osoasă numite unităţi
multicelulare de bază (UMB).
În fiecare UMB au loc următoarele secvenţe cu participarea activă a celulelor osoase:
1. unitatea este activată; activarea resorbţiei osoase nu este clar explicată
2. osteoclastele apar şi încep să resoarbă osul producând lacune;
3. după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare şi sintetizează matricea
proteică (osteoidul)
4. tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea matricelor proteice.

Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar sinteza osteoidului de către
osteoblaste durează şase săptămâni ( după care are loc mineralizarea) se poate aprecia că întregul ciclu al
remodelării osoase durează 3-6 luni.
Remodelarea osoasă se produce atât în osul cortical cât şi în cel trabecular.
La adult, în jur de 25 la sută din osul spongios este resorbit şi înlocuit în fiecare an, în comparaţie cu
numai 3% din osul cortical.

16
Reglarea remodelării osoase menţine în condiţii normale un echilibru perfect între procesul de
resorbţie litică şi cel de formare a ţesutului osos caracteristic adultului normal; ea se exercită asupra
celulelor care participă la remodelarea osoasă.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai mult o
construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada adultă timpurie,iar între
25-35 de ani cele două procese se află în echilibru: nu se câştigă dar nici nu se pierde masă osoasă.
În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa înclinând în mod
decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el substanţă minerală sau calciu.
Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in plus. Se
instaleaza acum osteoporoza.

Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot părea solide)
şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior.

Os normal osteoporoza

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o creştere a
ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la menopauză,tulburarea hormonilor feminini la
mijlocul vieţii.
De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar imbatrânirea
accelerează metabolismul osului şi duc la osteoporoză.
Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii lui – în cazul
refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o crestere a pierderii de masă osoasă .

17
La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi factori locali:

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi activi.


Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele.
În cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă depăşeşte formarea de ţesut
osos.
Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.
Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte indirect
absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă măreşte absorbţia intestinală a calciului şi
favorizează creşterea osului şi formarea de os.
Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de către osteoblaste, precul şi
diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor; prin acest unltim efect, vitamina Ddetermină
resorbţia calciului şi fosfatatului din schelet.
Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată de concentraţia
crescută a Ca din sânge. Calcitonina reducecalcemia acţionând direct pe osteoclaste, prin inhibarea
acestora, calcitonina micşorează resorbţia osoasă.
Hormonul tiroidian este necesar pentru creşterea osului şi pentru remodelarea sa; în exces, tiroxina
stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştere rapidă a unităţilor multicelulare de bază cu pierdere de
ţesut osos.
Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul secreţiei de
estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular.
Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal pentru
osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbţia osoasă.
Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui echilibru între
formarea şi resorbţia osului.
Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind în două
momente cheie: în faza de activare care corespunde diferenţierii osteoclastice şi în cuplajul resorbţie
formarecare necesită un semnal în urma căreia resorbţia încetează şi începe procesul de recrutare a

18
osteoblastelor care vor iniţia osteogeneza: tot ei intermediază şi acţiunea locală a unor hormoni asupra
ţesutului osos.
În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de măduva hematogenă.
Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia osteoporozei sunt
abia la început.
Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi resorbţiei de os care
interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici.
Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.
Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă atingând în jurul
vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în total circa 1
kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe an, diminuând
semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în jurul vârstei de 20
de ani .
Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor continuă să
sporească incă un număr de ani.
Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai mare decât femeile.
La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai mare decât albii .

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului osos normal,
datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .
Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a procesului de
formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile şi casante .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:


 Se constată dacă există osteoporoză
 Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor

19
 Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
 Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată
 Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă, sex şi
masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

 Fiziologice :
o după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani, apoi
descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la
barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la
femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);
o rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia este
mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea osteoporoză
postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";
o osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la bărbaţi cât şi la
femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale şoldului,
bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
 Secundare :
o boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică,
anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin (insuficienţă gonadică
primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism;
deficit al hormonului de creştere.
o boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter obstructiv
cronic, ciroză hepatică.
o afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii hemolitice,
carcinom diseminat
o medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.
o alcool
o imobilizare

20
ETIOPATOGENIE

Etiologie

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de numeroase


cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:

1. Osteoporoza idiopatică (primară) :


 Osteoporoza comună
- tip I (postmenopauză, presenilă)
- tip II (senilă, de involuţie)
 Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
 Osteoporoza idiopatică juvenilă

2. Osteoporoze secundare :
 Osteoporoza secundară unor boli endocrine:
- indusă de glucocorticoizi:
a) forma spontană
b) forma iatrogenă
- osteoporoza din:
a) hipertiroidism
b) hipogonadism
c) acromegalie
d) amenoreea atletelor de performanţă
 Osteoporoza secundară a unor boli digestive:
- sechele după rezecţii gastrice
- sindroame de malabsorbţie
- icter obstructiv cronic
- ciroză biliară primitivă
- malnutriţie severă

 Osteoporoza secundară unor boli metabolice


- diabet zaharat
- hemocromatoză
 Osteoporoza de imobilizare
 Osteoporoza cosmonauţilor
 Osteoporoza genetică
 Osteoporoza de cauze diverse:
- alcool
- tratament prelungit cu heparină
- metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din
totalitatea cazurilor de osteoporoză.

21
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80 la sută din totalitatea
cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de
osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr şi mai ales
osteoporoza idiopatică juvenilă.
Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită la femeile
în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea
mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile prezentate mai sus şi cele ce
urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari şi
exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.

Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează osteoporoza
bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca şi cea
determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre bărbaţii care se
prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se
poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.

 Factori de risc inevitabili

1. Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai puţin
puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei decât barbaţi
sufera fracturi de şold.
2. Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase
3. Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele mai
rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori mai multe
fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.
4. Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie din
copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen), fracturi osoase,
operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului si viaminei D din
alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.

22
 Factori de risc influenţabili

1. Cafeina in exces
2. Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
3. Alcoolul mai mult de un pahar pe zi
4. Sedentarismul
5. Dietă care implică absorbţia calciului-fast food
6. Lipsa vitaminelor K,C,D
7. Lipsa oligoelementelor
8. Pilule contraceptive
9. Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză
10. Musculatură slab dezvoltată
11. radioterapie şi chimioterapie
12. Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid,Tetraciclină,
Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)
13. Masă corporală redusă (cure de slăbire)

 Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:


1. Simţ al echilibrului deteriorat
2. Control scăzut al muşchilor
3. Timp de reacţie redus
4. Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli
5. Alcoolul
6. Tensiune arterială scăzută
7. Articulaţii instabile (genunchii)
8. Artrite
9. Boala Parkinson
10. Slăbirea vederii şi a auzului
11. Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)

- nivelul scăzut al calciului:


1. Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă
2. Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate
3. Dietă inadecvată

- alte considerente:
1. Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare
2. Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)
3. Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)
4. Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)

- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:


1. Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat bun,etc)

23
2. Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari
3. Supliment de calciu şi vitamina D
4. Exerciţii fizice zilnice
5. Tratarea depresiilor
6. O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt
momentan necesare

PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a parţilor
interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
 leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării
 fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu aparţin
coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai întâi osul,
probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar dacă îşi
pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risc crescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului (DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate sunt oasele
membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de efectele
osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel mai frecvent sunt
afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.
Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului, braţului şi în
deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o fractură anterioară creşte
probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se datorează
osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe,vârsta,tulburările în metabolismul osului).

Consecinţele osteoporozei

Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări (îngustări)
vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime, dureri acute de spate. În
cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci ori.
Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.

24
Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o nouă
fractură în urmatoarele 12 luni...

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care se tasează încet
poate fi ignorat ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor junghiuri
usoare.
În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de ani,
pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există posibilitatea de a
avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea ajunge la 40 la sută; iar în jurul
vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce imbătrânim si aceasta
contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de tasarea lentă a
oaselor datorită osteoporozei.
La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu rarefierea
eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea fac ca osul slăbit să îşi
modifice forma.

Tipuri de fractură vertebrală

 Fractura prin tasare

 Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)


 Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

25
Moduri de producere a unei fracturi :
- fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale cum ar fi
tusea, aplecarea, ridicarea etc.
- fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare definit,
rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai puţin frecvent
efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :


 Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.
 Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.
 Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.
 Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).
 Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare
Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:
 Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat.
 Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.
 Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile oaselor coapsei
şi marginea pelvisului.
 Predispoziţie la apariţia herniei hiatale
 Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.
 Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.
 Constipaţie datorită stării abdominale alterate.
 Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

FRACTURIILE DE ŞOLD

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.


Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64 de ani
numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de şold :

26
 Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului femural,între
marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai avansată (zona
trabeculară a osului).
 Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al osului.
 Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului
femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei atingând un punct
maxim între 60 şi 70 de ani.
Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o data.
Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din cazuri şi face
ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte frecvent
după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care afectează 40 la sută
din femeile aflate în această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de acelaşi tip de
cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de peste 75 de ani.
FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.


În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin şuruburi.
Restabilirea este lipsită decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii şi asigurarea
sprijinului.

27
SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “.
Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să
dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de ţesut osos decât atunci când
au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în
regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.
În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele acute ale
vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o parte, sau sub
forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în muşchii
care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie localizată; limitare severă a
mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală; pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.
Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în funcţie de
gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare; piciorul este răsucit
spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia pumnului
poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea mişcărilor; articulaţia pumnului
are o formă neobişnuită.
Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei asimptomatici
sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism prelungit sau cu ocazia unor
solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în decubit dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări vertebrale, care este de
fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute şi
cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea dorsală
inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic
efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit
de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv,
putând dispare complet în 6-8 săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie acută sau în
absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au caracterul rahialgiilor
banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul prelungit în picioare sau pe scaun,
de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.
La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea fiind
identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi toracice de
origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un traumatism minim sau după
efortul de tuse, care determină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili; uneori deprimaţi,
intervenind şi o componentă nevrotică.

28
EXAMENE COMPLEMENTARE

INVESTIGAŢII PARACLINICE
Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări paraclinice :
 examenul radiologic
- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar dacă ea nu
permite un diagnostic precoce al osteoporozei.
- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a fi vizibilă pe
radiografii;
- evidenţiază fracturile.
Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului, însoţită detaşări
vertebrale.
Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale corpilor
vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de profil). La unii bolnavi, prin
dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale, ca fiind de sticlă. Liniile opace
corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind
ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se
distinge greu de opacitatea părţilor moi.

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale inferioare şi
coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori tasarea este predominant
anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în
regiunea dorsală determină apariţia cifozei în respectivul segment al coloanei; alteori tasarea este uniformă,
corpul vertebral având din profil un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară,
osteoporoza se traduce prin deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea
transmisă de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecare caz este
indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale scheletului.
Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect mai lax al trabeculelor osoase
decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă
fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenul radiologic nu are utilitate pentru
diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al osteoporozei este un diagnostic tardiv.
Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a produs o scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci
destul de târziu.

29
 Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă metodă pentru
diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat şi dozei mari de radiaţii. Este
extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate studia zona centrală a corpilor vertebrelor
lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3. examinarea durează 5-10 minute, si poate fi
aplicată şi la nivelul colului femural. Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul
cortical; distinge foarte bine structura intraosoasă de calciul extraosos care poate creşte în mod artificial
densitatea osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT 3D-
realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.
 Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin sensibilă în stadiile precoce.
Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului. Iradierea este mică. Întrucât este o diferenţă în absorbţia
fotonilor decătre os şi de către păţile moi, este posibilă determinarea conţinutului mineral total al osului,
care poate fi exprimat în grame pe cm. Metoda nu permite o diferenţiere între osul cortical şi cel trabecular.
Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acurateţe si precizie şi
necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu permite determinarea densităţii osoase la
nivelul colului femural şi al coloanei vertebrale.
 Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului - limitată de numeroasele
artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al coloanei vertebrale, al şoldului şi al corpului întreg.
Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale lombare. Conţinutul osos mineral se exprimă
în grame pe cm2. iradierea este mică.
Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural constituind astfel un mijloc de
previziune a fracturilor la acest nivel, absorbţiometria bifotonică permite şi determinarea conţinutului
mineral al corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la nivelul coloanei vertebrale lombare şi
colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical de cel trabecular.
 DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau a şoldului – este
asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, dar se folosesc raze X şi nu izotopi radioactivi. Precizia
densităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la nivelul colului femural este superioară tehnicii
anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte
mică. DEXA permite şi determinarea densităţii osoase a corpului întreg.
Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un flux de protoni
mai înalt decât izotopii radioactivi.
 Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu din organismul uman
prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului. Timpul de iradiere totală este de1 minut, după
care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un monitor care determină radioactivitatea întregului corp.
Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători specifice în anumite zone ceea ce
reprezintă un inconvenient al metodei, alături de iradierea destul de mare; din aceste motive, tehnica nu
este de utilizare curentă.
 Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea semnalului
ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând reducerea amplitudinii acestui
semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru aprecierea densităţii osoase a
calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat, realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 şi 10
minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi ale conţinutului
mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul examenului radiologic. Aceste
tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii osoase contribuind la diagnosticul precoce
al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.

30
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a face definiţia
bolii mai utilă, ca osteoporoza să fie diagnosticată când densitatea minerală a osului este cu cel puţin 2.5
SDs sub media adultului tânăr. O valoare cu +/- 1.0 SD este definită ca normală şi una între 1.0 SD şi -2.5
SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie. Aceste definiţii au fost elaborate pe baze
epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la masa osoasă.
Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii unor medicamente sau altor
măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.
Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi sunt neinvazive, nenocive,
repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:


- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)
- osteocalcine
- unele peptide ale procolagenului
Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocar special din creasta iliacă, are o utilitate limitată pentru
diagnosticul pozitiv al osteoporozei.
Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există două strategii de
depistare:
1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi factorii de risc) şi
ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;
2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate cu diverse sedii
şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza care ulterior se poate certifica prin
DEXA.
ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia factorilor de risc
oportună de a duce la o depistare precoce.
În condiţiile particulare ale ţarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate necesare
depistarii precoce:
a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc ;
b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;
c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (varstnici,
corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;
d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate;

31
e) subliniem eroarea supralicitării (in practica medicala din Romania) ultrasonometriei în absenta
unui examen clinic riguros;
Standardul de aur in diagnosticul osteoporozei ramâne dubla absorbţiometrie cu raxe X – DEXA, dar
trebuie facută o distincţie clară între diagnostic şi decizia terapeutică. Decizia terapeutică trebuie luată
numai după analizarea tuturor datelor anamnestice şi clinice şi în relaţie directă cu riscul de fractură.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era cel al unei femei
de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control
privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea braţelor pe orizontală de la vârful degetelor unei
mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime măsurată reprezintă mai mult decât
înălţimea acelei persoane este probabil ca vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza
osteoporozei şi se tasează.
Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare impreună.
Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii unei fracturi şi toate
implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi osteomalacie, dar acestea sunt de fapt
etape în dezvoltarea osteoporozei.

Testele

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea masei osoase şi a
DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă iar precizia lor este de
importanţă vitală deoarece cele mai mici modificări ale masei şi densităţii osului reflectă mari modificări în
rezistenţa acestuia.

1.Radiografiile

Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.


O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei probleme la
acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.
Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută din rezistenţa
minerală a osului.

32
2.Radiogrametria

Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea părţii sale dure, a cortexului exterior, şi de aici cu
lăţimea părţii interne trabeculare sau poroase. Procesul de osteoporoză afectează mai întâi şi mai grav
această parte de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte în principal în cortex. O pierdere
substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă dacă lăţimea totală a părţii corticale este mai
mică decât cea a osului trabecular.

3.Morfimetria spinală calitativă

Metodă de evaluare a densităţii osului cu raze X. Se utilizează de peste 50 de ani. Reprezintă un


sistem de clasificare a structurării eşafodajului osului la nivelul osului trabecular. Pe măsură ce se pierde
din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o
structură cu dungi verticale.

4.Indicele Singh

Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi al osului de la capătul superior al


osului coapsei.

5.Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA)

Dexa reprezintă „tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului.


Principiul constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de razele X atunci când trec
prin os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o structură rarefiată şi ceea ce se
măsoară este gradul de atenuare.
Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale şi să măsoare soliditatea
osului.
DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin influenţată decât alte forme de
radiografii de cantitatea de ţesut adipos din vecinătate. Totuşi, osteoartritele din zona lombară a coloanei
vertebrale si calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din faţă se va
face şi una din profil, care măreşte diferenţele dintre osul normal şi cel osteoporotic.

33
Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este comprimat şi parţial
turtit.

6.Tomografia computerizată cantitativă

Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi acestea dă o


imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale corpului.
Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală osoasă a oricărui os.

7.Ecografia cantitativă

Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de unde sonore
prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de repede işi pierd din
intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.
Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea masei osoase a
şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani, nu este la fel de utilă
pentru examinarea coloanei vertebrale.

ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate şi despre unele
boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi mielomul. Fără analize ambele
pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.
O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate datora
tireotoxicozei.
Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge care arată anemie şi un examen de urină care
arată o nejustificată pierdere de proteine.

Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:


- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a mineralelor din
os, in principal a calciului.
- Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină (hipercalciurie).pentru
masurarea calciului se va face un sumar de urină. Aceasta metoda nu este prea eficientă, nivelul calciului
schimându-se de la o zi la alta, sau chiar de la o ora la alta.
Analiza sângelui pentru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină. Proteinele din os
fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

34
Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei comune tip I


(postmenopauză) şi tip II (senilă).
 Diagnosticul tardiv
Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de aproximativ 15 ani
de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta de cel puţin 70 de ani de ambele sexe, care prezintă
o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui traumatism, alături de care mai există şi o
scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de radius se
întâlnesc mai frecvent.
Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.
Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă scădere a masei
osoase.
Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei alcaline,
hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei, sunt de regulă
normale.
Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai formării osoase
cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de markerii biochimici ai resorbţiei
osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).
Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată puncţia biopsie
osoasă din creasta iliacă.

 Diagnosticul pozitiv precoce


Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea densimetriei
osoase cu diferite tehnici.
Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei la persoanele cu risc,
permiţând efectuarea unui tratament profilactic, care să împiedice apariţia fracturilor.

Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:


1. Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică
2. Cu celelalte forme de osteoporoză
3. Cu celelalte osteopatii rarefiante

1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza idiopatică (cea


a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferenţelor mari în vârsta pacienţilor.
2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară trebuie facut în faţa
oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de ani) şi sexul (masculin) nu
reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării unei osteoporoze comune.

35
În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este evident, cum este cazul
atletelor amenoreice.
Ostoporoza cortizonică poate fi determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se poate datora
Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în sânge şi prin
simptomele şi semnele clinice caracteristice acestui sindrom.
Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la care clinica
nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la vârstnici).
3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:
O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase ale unor
cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală.
În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:
- Stare generală alterată cu inapetenţă
- Pierdere în greutate
- Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală
- Anemie
- VSH accelerat
- Hipercalcemie
- Proteinurie
- Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare
- Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeza proteinelor serice
- Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în măduva
hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar, celulele maligne
corespunzătoare unei metastaze osoase.

Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la bolnavii la care
anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de osteoporoză postmenopauză
sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:


- Osteomalacia
- Hiperparatiroidismul primar
- Osteodistrofia renală

Osteomalacia

Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.


Prezintă următoarele modificări paraclinice:

- Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei alcaline,


creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;
- În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este crescută;
- Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune în evidenţă
aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Hiperparatiroidismul primar

36
În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau normală, hormonul
paratiroidian mult crescut.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută.

Osteodistrofia renală

În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină crescută, hormonul
paratiroidian moderat crescut, creatinina şi ureea mult crescute.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

Tratamentul osteoporozei
În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se asupra
tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).
Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor, luminarea
suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante, somnifere,
tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a trunchiului şi a purtării de
greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:
a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor creşterii;
b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;
c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;
d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.
Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei medii a
scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu
50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a accelerării post-menopauză a
acestei pierderi.
Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie de suficient
calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror asigurare este deficitară în
toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre altele şi regimurilor de slăbire pentru siluetă;
aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului, reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză.
O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de
11-18 ani acesta trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.
Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar cum acest lucru
nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi anumiţi factori de risc. După
Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie caucaziană sau asiatică, menopauză
precoce sau amenoree prelungită, antecedente heredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală
mică, scădere a aportului de calciu sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.
O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este aceea de a măsura
prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecţii cu masă osoasă şi deci cu
risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening, datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după menopauză, la care
este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de substituţie); greutatea corporală,
dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la
creatină; pe baza acestor criterii, femeile pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau
mică.

37
În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită vârstă
(deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la care masa osoasă începe să
scadă şi ritmul în care se produce această scădere.
Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt rasa, sexul,
unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul creşterii şi consolidarii,
astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari. Principalii factori sunt : exerciţiul fizic,
alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte
mijloace: vitamina D, calcitonina şi bifosfonatii.
Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă osoasă mai mare
decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea osului. Adolescenţii şi adulţii
trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul
persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea
consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos;
plimbările de 30-60 de minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei
osoase la persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea depozitării
acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de calciu trebuie
să fie de 800 – 1000 mg.
Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi. Având în
vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de calciu şi ţinând seama de
faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la femeile postmenopauză este justificat
un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.


Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri progresia bolii.
Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul îndepartarii cauzei.

Metode fizice

 corset / brâu ortopedic


 exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut

In faza acută a tasării

 analgezice
 miorelaxante
 căldură
 masaj
 repaus conform indicaţiilor medicului

Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicaţiile medicului de specialitate)

 Calciu

38
o 1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza
o 1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie
 Estrogeni- pe cale orală sau transdermică
o la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina
o la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri
 Calcitonina
o pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are şi efect împotriva durerii deci se
foloseşte predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau deformări scheletice
o se administrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic, ca tratament de atac timp de 4-
6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul cronic de întreţinere efectuat timp îndelungat cu
dora de 50-100 U.I., zilnic sau la două zile.

 Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat)

Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două săptămâni apoi pauză de două luni şi
jumătate, interval în care se administrează un supliment de calciu, după care se continuă ciclul.
Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul recomandat este
de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la postmenopauză cu osteopenie stabilă
care nu pot sau nu acceptă estrogenii.
Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau după alimente şi
medicamente.
o mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte densitatea osoasă şi scad riscul producerii fracturilor

 Vitamina D şi metaboliţii săi

Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă a calciului, prin scăderea absorbţiei
intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit vârstnicii trebuie încurajaţi să se expună razelor
solare şi să li se suplimenteze aportul zilnic de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ
riscul apariţiei fracturilor de şold.
 Terapii de viitor
o antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)
o florura de sodiu cu eliberare lentă
o parathormonul in doză mică

Terapia de Substituţie Hormonală

Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor osteoporotice cu 30 - 50 la sută, la
o expunere de 3-10ani.
Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul dinaintea începerii
tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se produce după vârsta de 70 de ani, se pare că
tratamentul continuu după menopauză este mai adecvat.

39
TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi contribuie astfel la
menţinerea metabolismului osos adecvat, şi previne pierderea de ţesut osos în toate regiunile corpului şi
scade riscul dezvoltării unei osteoporoze cu fracturi consecutive.
Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.
SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu este un hormon, dar are
efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi şi cardiovasculari.
Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi astfel elimină efectele nedorite ale
estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului mamar.
Sunt indicaţi în tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc densitatea minerală
osoasă (DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.
Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc chiar osul la femeile în
postmenopauză.
Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul pierderii osoase la femeia în
perioada de perimenopauză.
Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul de sân, sângerării genitale
anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita activă etc.
Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat şi de unele dezavantaje :
repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză, costul ridicat, durata sa lungă etc.

Bifosfonaţii

Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc DMO.

 Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele generaţii cu eficacitate


superioară.
 Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor de şold şi a celor
vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a celei senile, a
osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de corticosteroizi.
 Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi tratamentul osteoporozei
postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.

Calcitonina

Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni.


Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de calcitononă umană, de trei
ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.
Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei administrări susţinute. Popularitatea sa se datorează în
special efectului său antialgic, datorită stimulării betaendorfinelor şi mai puţin efectului de creştere a
DMO.

Alfacalcidolul

Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic.


Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de corticosteroizi. Scade resorbţia
osoasă şi, printr-un efect asupra forţei de contracţie musculară, reduce riscul de căderi.

Medicamente formatoare de os

40
 rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent celulele formatoare de os. Este
recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi. Se administreaza zilnic, injectabil, subcutanat,
pe o durata limitata de timp (18 luni).
 Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în România. Are efect de
stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei osoase. Creşte semnificativ densitatea
osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-vertebrale.

Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte important de
amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în primul rand diagnosticată.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.


Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice limitate a
pacienţilor .
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi cu o
intensificare a ritmului.
Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de calciu.
Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o creştere a
excreţiei de calciu.
Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evita căderile trebuie evută în vedere, începând cu
îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil procesul de


formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea masei osoase cu
mineralizarea osteoidului.
La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de mecanismul lor
de acţiune:
1. Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina, bifosfonaţii;
2. Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii anabolizanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul, diureticele
tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D = depresie; F = pauză-free;


R = repetarea ciclului).

41
Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect anabolizant de ţesut osos
prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa osoasă.
ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.


Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa ţesutul osos sunt:
1. menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;
2. încurajarea exerciţiului fizic
3. adausul de calciu şi vitamina D
4. asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest lucru
5. administrareade Etidronat
6. administrarea de calcitonină
7. administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:


- tratamentul rahialgiei cronice
- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:


- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin hiperemizarea musculaturii
şi activarea concomitentă a circulaţiei limfatice şi venoase de întoarcere;
- electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele segmentale ale
coloanei;
- termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol
- hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectrice care au acţiune analgezică şi de reglare a
tonusului muscular
- mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)
Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai important factor
al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.
Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS, miorelaxante,
antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.
În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv calcitonina 100
U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic poate fi de asemenea utilă.
În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½ ore),
gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de dureri şi activitatea fizică:
plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a musculaturii abdominale şi spinale.

Profilaxia osteoporozei

42
Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi metodelor necesare
evitării producerii bolii şi oprirea extinderii sale.
Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la informaţiile
caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării acesteia.
Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim alimentar
sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste 50 de ani), exerciţii
fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru întarirea sistemului osos), moderaţie
la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de educaţie sanitară a populaţiei în privinţa
osteoporozei şi a factorilor săi de risc.
Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii trabeculare a osului,
alterându-i structura internă.

Alimentaţia

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.


Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.
Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru barbaţii trecuţi
de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.
Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista şi produse vegetale
bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare verde închis (broccoli).
Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.
Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta vitamina creşte
absorbţia calciului din intestin.
În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de 3-4
ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.
În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă pentru a
acoperi necesarul.
Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în acest interval
aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de lapte degresat asigura 50%
din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta echilibrată, cu multe
produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi proteine în funcţie de vârstă.
Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este asigurat prin
alimenaţie.
O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo mg este rar
asigurat prin aportul alimentar. În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi
vitamina B6 deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului
osos.

Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:

43
•copii=800-900mg/zi;
•pubertate=1.000-1.200mg/zi;
•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;
•femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;
•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;
•bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.

În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in 2000) faptul că
70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria de vârsta 15-19 ani
fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul
că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc în osteoporoza...

Exerciţiul Fizic

Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.


Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi regenerare iar
exerciţiul este vital pentru această activitate.
În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe saptamâna ne putem
bucura de urmatoarele beneficii:
- mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi densitatea masei
osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin activitate fizica);
- prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea
durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;
- cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);
- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a suferi fracturi;
- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul în picioare
câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.

Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.


In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi baza
dezvoltării unui sistem osos puternic.
De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în special necesare
acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.
La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi gimnastica, ajută la
menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se reduce riscul de fracturi.
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care menţin o masă
osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care stimulează partea
de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de reînnoire şi remodelare a acestuia.
Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exerciţiului de susţinere a
greutăţii corporale.
Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea "stimei de sine",
relaxare.

44
Rolul asistentei medicale în prevenirea şi tratarea bolnavului cu
osteoporoză

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform Virginiei
Henderson:

1. Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi restabilească independenţa în
aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.

2. Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de persoane
spre care se îndreaptă activitatea.
În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează un tot cu
nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un
individ la altul.

3. Rolul profesiei: - desemnează rolul social.


Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asa fel incât persoana să îşi poată satisface
cerinţele mai uşor şi fără handicap.

4. Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în incapacitatea de
a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de forţă, lipsa de voinţă
sau cea de cunoştinţe.
5. Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi constă în a spori
independenţa persoanei.
6. Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea
independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop informarea
persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în cazul osteoporozei deja
instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei eventuale fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxiei osteoporozei,
asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete, ajutându-l totodată şi în
organizarea acesteia.
Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii zilnice pentru
menţinerea unui schelet cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament corespunzător şi va
oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi
spitalul.
Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză constau în:
- Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;
- Pregătirea patului;
- Dezinfecţia;
- Igiena bolnavului;
- Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

45
- Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
- Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)
- Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
- Să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
- Să stabilească obiective de îngrijire
- Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi
- În acordarea îngrijirii, să ţină cont de resursele pacientului în vederea recâştigării independenţtei,
conform obiectivelor fixate;
- Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de viaţă,
alimentar, efort, riscuri, etc
- Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice
- Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului de sănătate

Nutriţia

Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este cuprins între 1000 – 1300 mg
/zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de lactaţie.Aportul zilnic al populaţiei,
în general este mult sub aceasta valoare. Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:
 legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)
 mac, nuci, alune, soia, linte, oua
 produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg calciu)
 alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml lapte dulce
sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie menţionat faptul că orice
derivat de lapte conţine calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate fi greu de tolerat.

Vitamina D

Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura necesarul


organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.
La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin supliment de vitamină D.
Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării osteoporozei.
Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.

Fumatul este interzis!

Repausul la pat

Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului, repausul la pat este
obligatoriu.
În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizice a pacientului, vor fi indicate exerciţii în
scopul recuperării funcţiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

46
În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o pregătire fizică
şi totodată psihică.
Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi are în îngrijire, de
aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga încrederea bolnavului permiţând
înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta.
I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosită, cerându-i-se să
coopereze.
Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării investigaţiilor, sau
pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase şi poziţionarea corectă a bolnavului pentru
aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi a


comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află.
În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmării:
- Poziţia bolnavului în pat
- Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)
- Apetitul şi respectarea dietei
- Somnul bolnavului

Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor. Iată câteva măsuri de prevenire a
acestei situaţii nedorite.
Reducerea riscului de cădere la domiciliu
Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se poată prinde la baie.
Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă şi înlaturarea
obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă, cabluri electrice, de telefon, etc.
Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai uşor de solicitat în
cazul unui accident.
Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă maximă.
Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar feriţi-vă de tălpile din
cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveţi grijă ca hainele, capoatele şi
paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă împiedicaţi când urcaţi scările.
Păstrarea echilibrului
În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea unui baston.
Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.
Controlul auzului şi vedereii
Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai bună a întreagii
case.
În caz de cădere
Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit. În cazul unei suspiciuni
de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimanui această acţiune până la sosirea ajutorului
medical.

47
Cazul I

NUME: M
PRENUME: R
SEXUL: F
VÂRSTA: 72 ani
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Litovoi Voievod
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2018, luna 07, ziua 18
DATA EXTERNĂRII: anul 2018, luna 07, ziua 28
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ DREAPTĂ
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

 Motivele internării:

- durere de şold
- impotenţă funcţională totală
- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

 Anamneza:

Antecedente heredocolaterale: - neagă


Antecedente patologice:
- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2013)
- apendicectomie in copilărie
Antecedente fiziologice:
- prima menstră la vârsta de 12 ani
- menopauză de 25 de ani
- trei sarcini duse la capăt
- două sarcini întrerupte
Obiceiuri:
- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi
- alcool-neagă
Condiţii de viaţă şi muncă:
- bune

 Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 72 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri puternice la nivelul
bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor locomotorii, în urma unei căzături petrecute cu o zi în
urmă.
Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, carecedează la
repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate şi puse pe seama oboselii.

48
 Examenul clinic:

Stare generală: alterată


Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale
Aparat digestiv:
- nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

 EXAMENE PARACLINICE:

- Radiografie bazin faţă + profil-


- Radiografie coloană lombară faţă + profil
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:


- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos
- fractură de şold
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus,
specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator:

Hemoglobina= 14mg%
Hematocrit=42%
Trombocite=278.000/mm3
Leucocite=6200/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=80 mg/dl
Colesterol=180 mg%
TGO=25 U.γ/ml/h
TGP=20 U. γ/ml/h
Ca=6.8 mg%
Mg=1.8 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%

49
Fibrinogen=0.3%
Timp Quick=4 minute

 EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în vederea îndreptării poziţiei
vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.
Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.
În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin observarea consistenţei
scăzute a osului.

După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană şi la şodul sănătos,
confirmă prezenţa osteoporozei.
Scor T = -2.8 la şold
= - 2.9 la coloana lombară
Medicaţie
Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA, valorile
rămânând aceleaşi.
Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.

CAZUL II

50
NUME: C
PRENUME: M
SEXUL: F
VÂRSTA: 62 ani
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 1, strada Occidentului
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2019, luna 01, ziua 13
DATA EXTERNĂRII: anul 2019, luna 01, ziua 16
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

 Motivele internării

- dureri lombare
- limitare în mişcare a coloanei lombare

 ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- mama a suferit de osteoporoză
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 13 ani
- menopauza instalată la 42 ani
- o sarcină dusă la termen
- trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

- apendicectomie la vârsta de 11 ani


- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:
- nefumătoare
- alcool- neagă
- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:


- bune

 ISTORICUL BOLII

51
Pacienta în vârstă de 62 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente în zona
coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.
Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.
 Examenul clinic

Stare generală: bună


Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii uşor abolite
- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului, respiraţie
anevoioasă
Aparat digestiv:
- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=120/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

 EXAMENE PARACLINICE

- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:


- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)
- scăderea grosimii corticale

52
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus,
specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemoglobina= 12mg%
Hematocrit=41%
Trombocite=290.000/mm3
Leucocite=6900/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=90 mg/dl
Colesterol=200 mg%
TGO=30 U.γ/ml/h
TGP=25 U. γ/ml/h
Ca=7 mg%
Mg=2 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%

 EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:

- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4


- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)

Medicaţie:

Actonel – 35 mg o dată pe saptămână


Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
Tratament BFT
Antialgice

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA,
valorile scorului T mediu fiind de – 2.6

CAZUL III

53
NUME: M
PRENUME: T
SEXUL: F
VÂRSTA: 71 ani
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Nada Florilor
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2018, luna 07, ziua 5
DATA EXTERNĂRII: anul 2018, luna 07, ziua 12
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

 Motivele internării

- dureri intense
- impotenţă funcţională

 ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- neagă
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 11 ani
- menopauza instalată la 40 ani
- nici o sarcină dusă la termen
- două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:
- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:


- bune

 ISTORICUL BOLII

54
Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri intense la nivelul mâinii
drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic

Stare generală: bună


Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale;
Aparat digestiv:
- abdomen nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale

 EXAMENE PARACLINIC

- Radiografie pumn drept


- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:


- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept
( Panteau-Colles).
- Scăderea grosimii corticale a radiusului
- Trame osoase
- Evidenţierea de linii de fractură
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus,
specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemoglobina= 13mg%
Hematocrit=43%
Trombocite=310.000/mm3
Leucocite=7100/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=110 mg/dl
Colesterol=195 mg%
TGO=15 U.γ/ml/h

55
TGP=10 U. γ/ml/h
Ca=8 mg%
Mg=3 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.7mg/%

 EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

- Reducere ortopedică
- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni
- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare
- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4

Medicaţie

Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână


Ca = 2000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
Antialgice
Antiinflamatoare

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA,
valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.
Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.

Procesul nursing în cazurile studiate

56
Pregătirea preoperatorie
În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiţii optime pentru a
diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor de mediu.
Datorită fracturii şi a imobilităţii cauzate de acestea, bolnavul va fi în repaus la pat. Dar starea
patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale menţinerii pacientului la pat, ci este şi o măsură
profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.
Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a pacientului învăţându-l să se
obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi intervenţiile curative necesatre.
Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare înţelegerii bolii şi a motivelor
cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil pacientului vor fi prezentate
măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai complete a acestuia.
Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor necesare stabilirii unui
diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.
Se va recolta sânge pentru analizele de laborator şi se va explora şi pregăti zona pe care se va executa
intervenţia chirurgicală.
Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă.
Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul unei operaţii de urgenţă se
va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operaţii.
Se urmăresc funcţiile vitale ( T.A., pulsul, respiraţia).
Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.
Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.
Pregătiri postoperatorii

După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie intensivă unde îi vor fi
monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.
În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi salonul să fie pregătite în
vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.
Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operaţie şi o temperatură
adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de cauciuc dacă este nevoie.
Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.
După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de posobilităţile pacientului pentru a
fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi escarele.
Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia medicului, alături de o dietă
recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând în acelaşi timp echilibrul hidroelectrolitic.
Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor care suferă în general de osteoporozaă aceştia pot fi
demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la depresie.
Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menţinând moralul ridicat al
pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii operatorii.
Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile dacă evoluţia
plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.
În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcţie de abundenţa
secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.

57
Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la intervenţia
chirurgicală.
Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece apariţia unui
croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la nivalul plăgii poate indica
infecţie la nivelul plăgii.
În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi spălarea cu betadină şi apă
oxigenată.
Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora.
O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.
Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.

58
Concluzii

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte important
pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.
Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării regimului de viaţă
echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control periodic al evoluţiei osteoporozei.
Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate modificările apărute. Ea va
îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucţiunile date de aceasta.
Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulţi ani, iar pentru
prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul având în vedere ce reprezintă
boala sa si prin ce metode ar putea fi ţinută în frâu.

59
Planul de îngrijire
Planul de îngrijire se va efectua în funcţie de nevoile permanente sau schimbătoare ale pacientului.
Planul de îngrijire poate fi influenţat de vârsta pacientului, condiţia în care se află, capacitatea sa
fizică şi intelectuală etc.
Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon Modelul conceptual al
Virginiei Henderson.
Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:
Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale care
trebuie satisfăcute.
Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice, pacientul nu mai
poate satisface singur aceste nevoi.
Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face singur, referitor la
nevoile care trebuiesc satisfăcute.
Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independenţa individului în satisfacerea acestor
nevoi.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie să ştie că o
nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei umane pentru a-şi asigura starea de bine în apărarea
fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:

1. Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată;


2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. Nevoia de a elimina;
4. Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra o bună postură;
5. Nevoia de a dormi, a se odihni;
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;
8. Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele;
9. Nevoia de a evita pericolele;
10. Nevoia de a comunica;
11. Nevoia de a acţiona după credinţele sale referitoare la religie;
12. Nevoia de a se realiza;
13. Nevoia de a se recrea;
14. Nevoia de a învăţa despre sănătatea sa.

60
Bibliografie

Braidman : „Cellular mechanismus of bone resorbtion and formation” - în: Francis R.M.(edit.):
„Osteoporosis , pathogenesis and management”, 1990 Kluwer Academic Publishers, Boston, London

Cooper C. : „Osteoporosis” Int. , 1992

Dr. Joan Gomez : „Totul despre osteoporoză” ; trad. De Natalia Cernăuţeanu şi Gabriela Grigorescu
Porcăraşu, Bucureşti, edit. Polimark, 2002

Morariu Letiţia, Ivan Măriuca, Spătaru Ruxandra, Chiru Florian, Stoianovici Şerban: „Bazele
teoretice şi practice ale îngrijirii omului sănătos şi bolnav” (Nursing), 2000, edit. Universul, Bucureşti

Mozeş, C.: „Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura medicală, Bucureşti 1999

Niculescu, C.TH., Voiculescu B., Salavastru C.: „Anatomia şi fiziologia omului”, edit. Corint,
Bucureşti 2000

Şuţeanu Şt. : „Osteoporoza” – în Şuţeanu Şt. (edit.): Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne, 1982,
edit. Medicală, Bucureşti.
Şuţeanu Şt., Moise Anca: Probleme actuale în tratamentul osteoporozei- în: Şuţeanu Şt. (edit):
Actualităţi în medicina internă, 1991, Editura Medicală, Bucureşti.

61