Divortul, o realitate mai cruda pentru

copii decat pentru parinti?

Oricat de comun incepe sa fie divortul in societatea noastra mai sunt din fericire si
copii care nu trebuie sa faca fata acestei realitati. Totusi problemele maritale nu sunt
singurele cauze ale conflictului in familie. Asa cum exista discrepante intre soti, asa
pot exista si intre parinti si copii.

Divortul un fenomen "la moda"

Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale,

materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cauzele cele mai
frecvente ale aparitiei divortului sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea,
modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de
alcool, nepotrivirile de caracter etc.

Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala;
tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii
pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare a fi boala, infirmitatea
sau somajul.

Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decat femeile, in special dupa divort.
Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psiho-
fiziologice, care fac mai probabila o perioada de pauza decat intrarea intr-o noua relatie.

Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si daca
nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind acut sentimental insingurarii.

Exista insa si persoane care nu se implica mult in casatorie si din aceasta cauza
despartirea se produce mai usor.

Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate "la moda"
ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea numarului de
divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea care se naste este
"cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?"

Copiii si divortul parintilor

Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii
sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au
motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive,
insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu
care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit,
copiii, in special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece
printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.

Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu
este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil
aflat in aceasta situatie este: "Eu cui apartin?". El se vede nevoit sa ramana cu un parinte
chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate
culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins,
vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.

O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea
probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.

Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci

cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza,
experienta poate fi terifianta.
Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata sa
puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie
si sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: "Cu ce sacrificii?".
Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor
divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si
sentimentele.

Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme
ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii
dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si
sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici
continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o
atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe
ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.

Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si

psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a
copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice
conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale
din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului
parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste
situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat,
poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.

Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se tina
cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de dezvoltare
psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma unui divort
multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult mai usor, cu
atat mai mult recomand acest lucru si in cazul copiilor care trec printr-o situatie familiala
dificila.