Curs 8.

ANALIZA NIVELULUI GENERAL DE RENTABILITATE

A ÎNTREPRINDERII

Performanţele la nivel microeconomic apar ca o finalitate a activităţii
economice desfăşurată la acest nivel şi pot fi cuantificate în mărimi absolute, caz în
care apar sub forma masei valorice a profitului, sau în mărimi relative şi atunci se
prezintă sub forma ratelor de profitabilitate sau de rentabilitate.
În termeni generali rentabilitatea caracterizează capacitatea unei activităţi
lucrative de a genera un surplus peste resursele alocate derulării acestei activităţi.
Având în vedere că derularea activităţilor lucrative presupune existenţa unui
capital care să finanţeze resursele necesare acestei activităţi, atunci putem spune că
rentabilitatea reprezintă, de fapt, nivelul de retribuire a capitalului, indiferent dacă
este propriu sau împrumutat.
Unul dintre factorii care influenţează esenţial nivelul de rentabilitate este
profitabilitatea activităţilor lucrative, aceasta putându-se exprima în mărimi
absolute (venituri-cheltuieli) sau în mărimi relative (profit/venit).
În literatura economică, de multe ori, se pune semnul egalităţii între
profitabilitate şi rentabilitate ceea ce după părerea unei categorii de specialişti şi a
mea personal este greşit deoarece rentabilitatea se asociază numai cu capitalul iar
profitabilitatea cu procesul de exploatare.

8.1. Analiza ratelor de profitabilitate

Profitabilitatea este o caracteristică a stării de performanţă a întreprinderii,

performanţă aferentă activităţii de exploatare.
Ratele de profitabilitate mai sunt cunoscute şi ca rate de marjă şi se
calculează ca raport între un indicator de rezultate care exprimă profitabilitatea şi un
indicator de rezultat care exprimă volumul de activitate.
Nivelul de profitabilitate poate fi calculat pentru fiecare activitate în parte (de
exploatare, financiară şi excepţională) sau pentru ansamblul activităţii, cele mai
importante rate de profitabilitate fiind:

a) Rata profitabilităţii globale (sau marja brută din exploatare)

EBE
rpg = x100
Qe, Qv, CA
Ne arată nivelul excedentului brut realizat la 100 lei producţie a exerciţiului
sau la 100 lei vânzări.

Utilitatea ratei:
 fundamentarea politicii de preţ;
 orientarea politicii de amortizare;
 este un barometru al consumurilor.

 1
 
b) Rata de profitabilitate a exploatării (sau marja netă din exploatare)

PE
rpe = x100
Vexp, CA
Ne arată câţi lei profit din exploatare se obţin la 100 lei venituri din
exploatare sau 100 lei vânzări.
Această rată este mai relevantă pentru profitabilitatea exploatării deoarece
ţine cont de toate veniturile şi cheltuielile care sunt aferente acestei activităţi.
Atunci când se analizează comparativ profitabilitatea activităţii de exploatare
la două firme ce promovează politici diferite de amortizare se recomand utilizarea
profitabilităţii globale.

c) Rata de profitabilitate comercială (sau marja netă comercială)

Pn
rpc = x100
CA
Ne arată câţi lei profit net se obţin la fiecare 100 lei vânzări.
Este cea mai utilizată rată de profitabilitate deoarece exprimă nivelul global
de profitabilitate a activităţii.

Nivelul acestei rate depinde esenţial de trei factori:

- nivelul de profitabilitate a exploatării;
- politica financiară a întreprinderii;
- politica fiscală a statului.

d) Rata de profitabilitate a resurselor consumate

Pn
rprc = x100
CT
Ne arată câţi lei profit net se obţin la fiecare 100 lei cheltuieli totale.
Dacă primele trei rate de profitabilitate au fost rate de structură a venitului
care ne arătau ponderea profitului în acel venit, ultima rată evidenţiază proporţia cu
care veniturile depăşesc cheltuielile permiţând formarea unui profit .

 2
 8.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Rentabilitatea întreprinderii, redată în expresie relativă de ratele de

rentabilitate, se află sub incidenţa a trei factori :
- sursele de finanţare a activităţii ( care pot fi suficiente sau insuficiente);
- structura surselor de finanţare (care trebuie să tindă spre optim);
- riscul afacerii sau riscul investitorilor de a nu-şi recupera banii investiţi.

Indiferent de elementele luate în calculul ratelor de rentabilitate acestea se

formează ca raport între un "efect economic" şi "efortul" depus pentru obţinerea
acestuia. "Efectul economic" este reprezentat de rezultatul (profitul) degajat la
diferite nivele de activitate, iar "efortul" de capitalul utilizat pentru finanţarea
activităţii.

Rentabilitatea întreprinderii poate fi separată în două principale părţi:

- rentabilitatea economică;
- rentabilitatea financiară.

Diferenţa dintre cele două concepte este dată de provenienţa capitalului

pentru care se măsoară nivelul de retribuire.

8.2.1. Rentabilitatea economică a întreprinderii

Rentabilitatea economică exprimă gradul de eficienţă a capitalului total aflat

la dispoziţia întreprinderii ( sau a unei părţi a acestuia), indiferent de provenienţa
acestui capital.
Formula generală de calcul a rentabilităţii economice este următoarea :

Rezultatul economic al exploatari i

Rata de rentabilit ate economica (re ) =
Activul total sau o parte a acestuia

Rentabilitatea economică trebuie apreciată funcţie de nivelul inflaţionist al

mediului economic unde acţionează întreprinderea. Pentru a se evita pierderea
substanţei economice a întreprinderii şi pentru asigurarea recuperării integrale a
efortului economic depus de către aceasta se impune ca rata economică de
rentabilitate să fie mai mare decât rata inflaţiei.

În raport cu rata inflaţiei se poate vorbi de două tipuri de rentabilitate

economică:
- rentabilitate economică nominală (ren);
- rentabilitate economică reală (rer);

 3
 Într-un mediu inflaţionist, rentabilitatea economică exprimată în termeni reali,
calculată după formula lui Fisher, este mai mică decât rentabilitatea economică
nominală, după cum rezultă şi din formula de mai jos :

rer = ren - ri , unde ri - rata inflaţiei;

Funcţie de nivelul inflaţionist din mediul economic analizat se pot identifica

două situaţii privind calculul rentabilităţii economice reale pornind de la următoarea
formulă :

(1 + ren) = (1 + rer)(1 + ri) , care devine :

ren = rer + ri + rer x ri

Cazul 1 : Când inflaţia este sub 10% (ri < 10%), ea poate fi considerată în
limite normale, termenul rer x ri din relaţia de calcul ia valori mici care pot fi
considerate neglijabile, iar calculul rentabilităţii reale se face după formula :

rer = ren - ri

Cazul 2 : Când inflaţia este mai mare de 10% (ri  10%), rentabilitatea
economică reală se calculează după formula :

ren  ri
rer =
1  ri

Nivelul economic de rentabilitate pe care îl realizează o întreprindere trebuie

să răspundă următoarelor cerinţe :
- să remunereze capitalul investit cel puţin la nivelul ratei minime de
randament din economie (rata medie a dobânzii);
- să remunereze riscul economic pe care şi l-au asumat furnizorii de capital
în momentul efectuării plasamentului.

Având în vedere interesele predominante care se manifestă la nivelul unei

întreprinderi (interesul managerilor şi interesul furnizorilor de capital) şi speranţele
asociate acestor interese privind nivelul de performanţă, putem separa rentabilitatea
economică în două componente:
- rentabilitatea economică a capitalului total – care prezintă interes pentru
managementul întreprinderii;
- rentabilitatea economică a capitalului investit – care prezintă interes
pentru furnizorii de capital.

 4
 Rate de rentabilitate economică a capitalului total

Aceste rate exprimă gradul de eficienţă sau de remunerare a tuturor resurselor

aflate în exploatarea întreprinderii, indiferent de provenienţa acestora (proprii,
împrumutate sau atrase), formula de calcul a acestor rate poate lua următoarele
forme :
P exp EBE
re = , sau re = , unde AT- activ total;
AT AT
Datorită faptului că rentabilitatea economică, în această formă de calcul,
exprimă eficienţa generală a activului, deci a activităţii de ansamblu a întreprinderii,
informaţia pe care o furnizează va avea un grad mare de interes şi de relevanţă
pentru manageri.

Modele de analiză

EBE EBE CA
M1 re = =100x x
AT CA AT
Factori de influenţă:
EBE
 x100 - rata profitabilităţii globale sau marja brută din exploatare;
CA
CA
 - viteza de rotaţie a capitalului total
AT

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IEBE>ICA şi ICA>IAT

P exp Pexp CA
M2 re = =100x x
AT CA AT
Factori de influenţă:
Pexp
 x100 - marja netă din exploatare;
CA
CA
 - viteza de rotaţie a capitalului total
AT

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IPexp>ICA şi ICA>IAT

 5
 Rate de rentabilitate economică a capitalului investit

Apreciază gradul de remunerare al capitalului investit indiferent de

provenienţa acestuia (propriu sau împrumutat). Formula generală de calcul a acestor
rate este următoarea :

P exp( EBE)
re = , unde Cinv- capitalul investit total;
Cinv

Capitalul investit are în literatura economică de specialitate o percepţie destul

de largă de aceea se impun a fi făcute următoarele precizări în legătură cu acesta :
 capitalul investit va include doar fondurile alocate de furnizorii de capital
(acţionari şi împrumutători);
 această delimitare se face deoarece capitalul investit este retribuit în schimbul
utilizării lui (dobânzi şi dividende), spre deosebire de sursele financiare atrase
care deşi rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă de timp nu se impune
plata unui cost al utilizări acestora;

Capitalul investit include fonduri provenite din surse proprii (Cpr) şi din surse
împrumutate (Împ), acestea din urmă putând fi acordate pe termen mediu şi lung
(Îtml) sau pe termen scurt (Îts).
Având în vedere că expresia patrimonială a capitalului total este activul total
şi în cazul capitalului investit se poate determina expresia patrimonială a acestuia,
acest lucru fiind evidenţiat în cele ce urmează
Pornind de la formula de bază a rentabilităţii capitalului investit :

P exp( EBE)
re =
Cinv
şi ştiind că : Cinv = Cpr + Împ, sau Cinv = Cpr + Îtml + Îts, sau Cinv = Cpm + Îts,
unde : Împ = Îtml + Îts,
Cpm= Cpr + Îtml,
rezultă următoarele formule de calcul a rentabilităţii capitalului investit :

P exp( EBE) P exp( EBE)

re = , sau re =
Cpm  Its Ai  NFR  Db

unde : Ai- active imobilizate;

 6
 NFR- necesar de fond de rulment;
Db- disponibilităţi băneşti;

Se poate observa că diferenţierea celor două formule este dată de numitorul

acestora, respectiv de forma de exprimare a capitalului investit. Dacă în prima
formulă acesta se exprimă sub formă de surse (specifice pasivului bilanţier), în cea
de-a doua formulă este exprimat sub formă de mijloace economice (specifice
activului bilanţier).

Rentabilitatea brută a capitalului investit nu este influenţată de politica de

amortizare a întreprinderii, putând servi la analize comparative cu întreprinderi din
acelaşi sector sau din sectoare diferite, indiferent de mărimea acestora.

Această rentabilitate se calculează ca raport între rezultatul brut al exploatării

(EBE) şi valoarea brută a capitalului investit , valoare care include mijloacele fixe la
valoarea lor brută, formula de calcul putând lua următoarele forme :
EBE EBE
reb = sau reb = ,
Cinvb Aib  NFR  Db

Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară capacitatea întreprinderii de

a-şi reînnoi acest capital, gradul de eficienţă a întreprinderii fiind cu atât mai mare
cu cât durata acestei reînnoiri este mai scurtă. În economiile occidentale, unde
circulaţia capitalului s-a accelerat, se consideră că recuperarea capitalului investit
total, pe seama excedentului brut din exploatare, trebuie să se realizeze în maxim 4
ani, ceea ce corespunde unei rentabilităţi brute a capitalului de minim 25%.

Rentabilitatea netă a capitalului investit rezultă după aplicarea politicii de

amortizare a întreprinderii şi se calculează ca raport între rezultatul net al exploatării
(Pexp) şi valoarea netă a capitalului investit total (Cinvn), acest capital incluzând
activele imobilizate la valoarea lor netă ( Ain ). Calculul rentabilităţii nete se poate
face astfel :

P exp P exp
ren = sau ren = ,
Cinvn Ain  NFR  Db

Această rată are un grad mare de relevanţă în ce priveşte remunerarea

capitalului investit şi un grad mai mic de relevanţă în ce priveşte reînnoire acestuia.

Modele de analiză

EBE EBE CA
M1 re = =100x x
Cinv CA Cinv
Factori de influenţă:

 7
 EBE
 x100 - rata profitabilităţii globale sau marja brută din exploatare;
CA
CA
 - viteza de rotaţie a capitalului investit;
Cinv

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IEBE>ICA şi ICA>ICinv

P exp Pexp CA
M2 re = =100x x
Cinv CA Cinv
Factori de influenţă:
Pexp
 x100 - marja netă din exploatare;
CA
CA
 - viteza de rotaţie a capitalului investit
Cinv

Căi de creştere a rentabilităţii economice :

1. Creşterea marjelor de acumulare, prin :

- creşterea volumului fizic al producţiei ;
- modificarea structurii producţiei în favoarea produselor care marje de
acumulare mai mari ;
- creşterea vânzărilor şi reducerea cheltuielilor plătibile;
2. Creşterea vitezei de rotaţie a capitalului investit, prin :
- optimizarea structurii capitalului;
- materializarea capitalului în active să se facă într-o structură adecvată
nevoilor de exploatare.

Pentru implementarea măsurilor de creştere a rentabilităţii întreprinderea

poate promova două politici distincte cum ar fi :
 politică a preţurilor mari (înalte) care asigură un nivel ridicat al marjelor
de acumulare, respectiv o rotaţie lentă a capitalului;
 politică a preţurilor joase care vizează un nivel scăzut al marjelor şi o
viteză mare de rotaţie a capitalului.

P exp( EBE) Pexp(EBE) CA PT

M3 re = =100x x x
Cinv CA AT Cinv
Factori de influenţă:
Pexp(EBE)
 x100 - marja brută sau netă din exploatare;
CA
CA
 - viteza de rotaţie a capitalului total;
AT
PT
 - structura capitalului;
Cinv

 8
8.2.2. Rentabilitatea financiară a întreprinderii

Rentabilitatea financiară, spre deosebire de cea economică, măsoară doar

performanţa capitalului propriu, respectiv capacitatea acestuia de a degaja profit.
Rata de rentabilitate financiară exprimă în mărimi relative gradul de
remunerare a investiţiei făcute de proprietari, fiind în fapt scopul final urmărit de
către aceştia.

Profitul proprietarilor
Rata de rentabilit ate financiara (rf ) =
Capitaluri investite de proprietari

Rentabilitatea financiară asigură remunerarea proprietarilor fie prin

dividendele acordate fie prin acumulările din profit care se materializează în
creşterea capitalului propriu al întreprinderii şi deci în creşterea valorii de piaţă a
acţiunilor.

Un aspect important al rentabilităţii financiare este identificarea şi delimitarea

interesului manifestat de acţionarul majoritar, respectiv de acţionarul minoritar. Se
pot astfel contura două tipuri de interese fiecare dintre acestea urmărind un nivel de
rentabilitate care retribuie în mod diferit investiţia realizată.

Acţionarul majoritar realizează în general un plasament pe termen lung

pentru care nu solicită o rentabilitate imediată pe acţiune, deci nu solicită un
dividend important pe acţiune într-o perspectivă imediată, fiind mulţumit cu un
nivel al rentabilităţii financiare care să îl satisfacă, în condiţiile în care o mare parte
din profit rămâne în întreprindere şi contribuie la creşterea valorii de piaţă a
acţiunilor.
În aceste condiţii acţionarul majoritar va fi interesat de rentabilitatea
financiară calculată după formula :
Pn
rf = x100 ,
Cpr

unde : Pn - profitul net;

Cpr - capital propriu.

 9
 Pentru aceeaşi categorie de acţionari rentabilitatea financiară a investiţiei
realizate se mai poate aprecia şi cu indicatorul "Profitul net pe acţiune" (Pna),
calculat după formula :
Pn
Pna = ,
Nra
unde : Nra - numărul de acţiuni.

Acţionarul minoritar este în general interesat de rentabilitatea pe termen

scurt, rentabilitate pe care o apreciază funcţie de dividendul pe care îl primeşte
pentru fiecare acţiune deţinută şi care se calculează cu indicatorul "Dividendul pe o
acţiune" (Da).
D
Da = ,
Nra
unde : D - valoarea dividendelor distribuite la sfârşitul exerciţiului financiar.

Analiza factorială a rentabilităţii financiare

În mod identic cu rentabilitatea economică, se urmăreşte prin această analiză

factorială, identificarea factorilor de influenţă a rentabilităţii financiare şi a
măsurilor care se impun a fi luate pentru sporirea nivelului acesteia.

Primul model factorial se bazează pe legătura dintre rentabilitatea financiară

şi profitabilitatea vânzărilor ajustată cu intensitatea utilizării capitalului propriu.

Pn Pn CA
rf = ,  rf = x ,
Cpr CA Cpr
r1 r2
unde: r1 - profitabilitatea vânzărilor sau rata marjei nete comerciale (factor
cantitativ de influenţă);
r2 - viteza de rotaţie a capitalului propriu prin cifra de afaceri sau
intensitatea utilizării capitalului propriu (factor calitativ).

Al doilea model factorial face legătura dintre rentabilitatea financiară şi

rentabilitatea economică, punând în evidenţă corelaţiile şi condiţionările care pot
exista între acestea.

Pn Pexp CA Pn PT Pn PT
rf = ,  rf = ( x )x x ,  rf = re x x ,
Cpr CA AT Pexp Cpr Pexp Cpr
r1 r2 r3 r4

 10
 unde : PT- pasiv total
(r1 + r2) - rata economică de rentabilitate;
r3 - ponderea profitului aferent proprietarilor (profitul net) în profitul
generat de activitatea de exploatare (structura profitului);
r4 – factor de multiplicare a capitalului;

Căile de creştere a rentabilităţii financiare sunt :

1. Ameliorarea nivelului rentabilităţii economice, prin :
 practicarea unui nivel acceptabil al marjei brute de acumulare;
 creşterea vitezei de rotaţie a activului total (ICA > IAT);

2. Promovarea unei politici de finanţare prin credite care să aibă drept efect
creşterea mai rapidă a profitului net comparativ cu profitul total al
activităţii de exploatare (IPn > IPexp) şi deci implicit creşterea mai rapidă a
rentabilităţii financiare comparativ cu rentabilitatea economică;

3. Asigurarea resurselor de finanţare la nivelul necesarului cu păstrarea unei

structuri financiare echilibrate.

Sintetizând cele menţionate mai sus, se poate spune că rentabilitatea

financiară este un indicator de apreciere a performanţelor întreprinderii, indicator a
cărui nivel depinde de politica comercială promovată (marja brută de acumulare), de
eficienţa utilizării patrimoniului total (viteza de rotaţie a activului) şi de politica
financiară promovată (structura finanţării şi costul finanţării).

 11